Gândul zilei: A pune mâna pe „comoară”

startreadingbibleÎndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în flecare dimineaţă.

Plîngerile lui Ieremia 3:22, 23

Ce s-ar întîmpla dacă soarele nu ar răsări mîine dimineaţă?

Henry Porter şi-a imaginat o asemenea dimineaţă. El a scris:

La ora şase dimineaţa nu era nici un semn că va răsări soarele. La şapte încă nu apăruse nici o rază de lumină. La prînz era la fel de mare bezna ca la miezul nopţii şi nici un ciripit de pasăre. Se auzeau numai cucuvelele şi bătaia aripilor liliecilor. Apoi veniră orele întunecate ale după-mesei. Nimeni nu dormea în noaptea aceea. Unii plîngeau, iar alţii îşi frîngeau mîinile de disperare. Fiecare biserică era ticsită de oameni îngenuncheaţi. Au rămas astfel toată noaptea. Spre dimineaţă, milioane de priviri nerăbdătoare şi înlăcrimate erau îndreptate spre răsărit. Cînd orizontul a început să se coloreze în roşu şi cînd soarele se ridică din nou, s-a auzit un uriaş strigăt de bucurie. Milioane de oameni strigau: Binecuvântează, suflete, pe Domnul!

Ce imagine a faptului că luăm multe lucruri ca pe ceva de la sine înţeles şi nu ne dăm seama de valoarea lor pînă ce ne sînt luate. Cu inimile pline de mulţumire, trebuie să ne reamintim mereu că „orice ni se dă bun şi orice dar desăvîrşit este de sus, pogorîndu-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Ieremia ne spune că îndurările Lui nu se termină ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Iar credincioşia Lui este atît de mare. (Plîngerile 3:22, 23).

Ştiind că Dumnezeu este credincios, putem spune în fiecare zi: „Binecuvântat să fie Domnul, care zilnic ne poartă povara!” (Psalmul 68:19). Binecuvîntările lui Dumnezeu pe care ni le dă în dar nu trebuie luate niciodată ca pe ceva ce ni se cuvine. (Pâinea de toate zilele, primită prin Email)

Privind la haru-Ti minunat, 
Cuprins mi-e sufletu-n uimire. 
Răpit de el, mă-nchin şi-Ti cînt 
De dragoste şi proslăvire.
Dar, nu fi atît de preocupat de darul lui Dumnezeu încît să uiți de Cel ce ț-l dăruieşte.

***

Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă … Plângerile lui Ieremia 3.22-23

La 2 august 1487, corăbiile comandate de Bartolomeo Diaz au plecat de-a lungul coastelor africane cu intenţia să găsească drumul spre „Ţara mirodeniilor“. Atingând pământul Africii, o furtună puternică i-a făcut să acosteze. Datorită furtunii şi a spaimei prin care au trecut, au numit locul acela „Cabo Tormentoso“, adică „Capul furtunilor“. Cei din vechime credeau că dincolo de el se afla marea spaimelor şi ţara întunericului.

Când, mai târziu, Vasco da Gama a trecut pe acolo, i-a schimbat denumirea în „Capo di Bouna Speranza“, adică „Capul Bunei Speranţe“.

Până la venirea Mântuitorului pe pământ, oamenii se aflau într-un mare întuneric spiritual şi lumea putea fi numită „Capul furtunilor“. Din momentul în care Mântuitorul a biruit la cruce moartea şi pe cel ce avea puterea morţii, diavolul, lucrurile s-au schimbat. Cel care Îl primeşte pe Mântuitorul a trecut din locul de groază în locul „Bunei Speranţe“.

Se află şi cititorul printre aceşti oameni fericiţi?

Calea spre acest loc al „Bunei Speranţe“ nu este o religie, o tradiţie, o filozofie, o faptă bună, ci o Persoană: Isus Hristos. Cine Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor va avea parte de toate bunătăţile Domnului. (SĂMÂNŢA BUNĂ – primităprin Email)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s