De ce nu am semnat protestul împotriva anteniștilor

13905631731347011979gotiu la rosia montanaby Mihai Goțiu

Și vă rog să nu-mi spuneți că de actualitate e subiectul cu Antena 3. Subiectul cu Roșia Montană e de actualitate de peste 10 ani. Și nu s-a perimat.

Am propriile lupte și războaie cu diferiți lucrători din presă pentru a mă implica pe un front nou. În plus, vreau să mă bucur de cele trei luni de Viena fără bătăi suplimentare de cap. Cam asta a fost prima reacție când am văzut contra-atacul unor colegi de breaslă la adresa mizeriilor de la Antena 3, legate Andreea Pora, Turcescu & Co, și când am citit scrisoarea de solidarizare intitulată ”PROTEST al JURNALIŞTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă”, semnat de câteva sute de persoane active în mass-media. Și, probabil, mi-aș fi văzut de altele dacă nu aș fi dat și peste șantajul din ultimele zile la adresa lui Mircea Toma, declanșat de faptul că ActiveWatch nu s-a raliat necondiționat, cu surle și trâmbițe, cauzei drepte. Pentru că și textul lui Vladimir Tismăneanu, și cel al lui Andrei Cornea, și cel al Brândușei Armanca care îl vizează pe Mircea Toma asta sunt, un șantaj emoțional, menit să-l aducă (ori re-aducă) alături de credința cea dreaptă și cauza cea bună. Ori să-l excludă dintre drepțiîn cazul în care nu s-ar conforma.

Desigur, nu are nevoie Mircea Toma de avocați. E major, are buletin și se poate descurca și singur. De altfel, a și făcut-o (iar textul îl puteți citi aici). Începutul articolului ”Nu-i la fel!” (Brândușia Armanca, Revista 22) m-a scos însă din letargie: ”Delimitarea a devenit o chestiune de igienă morală obligatorie pentru jurnaliștii din România pentru a opri deteriorarea vizibilă a mass-media. Și una de supraviețuire.”. Hopa! Asta sună ca un început de dezbatere despre soarta și viitorul presei autohtone. O dezbatere întârziată însă cu ani buni și pornind de la o miză de nivelul II. Pentru că, fără a fi minoră, miza actualului război este una cu arie restrânsă de acțiune. Cei atacați și umiliți de către Antena 3 reprezintă un grup cu suficiente arme (drept dovadă reacțiile și solidarizările din ultimele zile) pentru a riposta. Este vorba însă de un grup restrâns (al jurnaliștilor) și, până la urmă, în ciuda faptului că cei atacați au (în acest caz) ceva mai multe argumente, toate reacțiile nu depășesc nivelul unui război de presă (între jurnaliști).

Problema cea mai mare e întârzierea cu care pare un astfel de protest-apel. ”Subsemnaţii, ziarişti şi publiciști, ne declarăm solidari în dezideratul de a ne practica profesia cu maximă responsabilitate faţă de adevăr şi de interesul public, cu bună-credinţă şi în respectul deontologiei. Dincolo de convingerile politice şi ideologice diferite, considerăm că standardele jurnalistice, informarea corectă şi binele public trebuie apărate şi în jurul acestor valori trebuie să ne solidarizăm”, se arată la începutul protestului jurnaliștilor. Ei bine, m-aș fi bucurat ca un astfel de protest să fi fost publicat cu cel puțin 3-4 ani în urmă. Când devenise mai mult decât evident pentru orice ”jurnalist onest și atașat valorilor profesiei și responsabilităților ei” (ca să citez din același protest) că nu doar un grup de ziariști, ci cetățenii unei țări întregi au fost supuși unui asalt mediatic fără precedent. A unui atac venit nu doar dinspre o televiziune ori a unui trust de presă , ci dinspre aproape toate televiziunile și celelalte instituții media. Tone de publicitate, advertoriale mascate sub formă de articole redacționale, blocarea opiniilor critice, codurile deontologice (și cel al CRP, și cel al COM) încălcate pe bandă rulantă, sponsorizări și excursii de lux pentru jurnaliști și șefi de instituții media, articole de decredibilizare la adresa celor câtorva ziarișticare se încăpățânau să scrie critic despre subiect, anatemizarea lor (chiar de către colegi de breaslă, inclusiv acum și fără a determina reacția oneștilor), amenințări și agresiuni la adresa bunurilor, și în cele din urmă, a persoanei lor. Întâmplător sau nu, printre extrem de puținii care au încercat să sensibilizeze breasla împotriva acestor abuzuri fără precedent au fost, prin rapoartele lor, taman cei de la ActiveWatch, arătați acum cu degetul. Unde au fost, în tot acest timp, majoritatea celor dintre sutele de semnatari ai protestului de acum? Cu câteva excepții au tăcut și au privit în altă parte. Asta dacă nu s-au aflat chiar pe lista excursioniștilor de lux și ai multiplicatorilor de propagandă pro-RMGC prin instituțiile media în care lucrează (îmi cer scuze câtorva semnatari ai protestului care nu au tăcut, dar sunt doar câțiva din cei peste 400).

Deosebirea între cele două situații este, însă, cât se poate de mare (”Nu-i la fel!”, îmi permit să spun și eu). Victimele atacului despre care fac referire nu au fost cei câțiva jurnaliști care s-au încăpățânat să scrie (aceștia au, cel mult, statutul de victime-colaterale), ci toți cetățenii României. Cetățeni care au fost mințiți zi de zi, săptămâni, luni și ani la rând. Cărora li s-au livrat lături și minciuni pe post de știri, reportaje și dezbateri. Cărora li s-a încălcat dreptul constituțional de avea acces la informație. Bănuiesc că sunt zeci și sute de mii de români care ar putea indica fără să greșească la ce subiect mă refer. La fel cum nici jurnaliștilor semnatari nu le e greu să-și dea seama despre ce caz e vorba.

Mircea Toma se referă și el la asta: ”Turnesolul la îndemână care permite să testezi calitatea actorilor politici și ai corespondenților lor în mass-media este Roșia Montană și proiectul de exploatare a aurului”. Nu se pune problema de a-i da dreptate, ci de a revendica paternitatea comparației: am enunțat-o prima dată într-un editorial din Clujeanul, din vara lui 2007. Nu știu când a spus Mircea Toma prima dată asta și, evident, e cel mai puțin lipsit de importanță amănunt din discuția.

Citiți AICI continuarea.

Sursa: http://www.cotidianul.ro/de-ce-nu-am-semnat-protestul-impotriva-antenistilor-230738/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.