Marius OPREA: Identificarea celor îngropați la Târgu Ocna a fost oprită timp de 8 ani de presiunile făcute de Vladimir Tismăneanu cu girul lui Traian Băsescu

de Raluca Oanță

Din cei 73 de deținuți politici, decedați în penitenciarul de la Tîrgu Ocna în perioada comunismului, au fost descoperite, în ultimii 8 ani, cadavrele a 18 dintre ei, însă identificarea acestora a fost oprită în urma unor presiuni politice „făcute de Vladimir Tismăneanu, cu girul lui Traian Băsescu” , spune istoricul Marius Oprea într-un articol publicat de Mediafax. Continue reading “Marius OPREA: Identificarea celor îngropați la Târgu Ocna a fost oprită timp de 8 ani de presiunile făcute de Vladimir Tismăneanu cu girul lui Traian Băsescu”

Vladimir Tismăneanu, după ce a spus despre Referendumul pentru Familie că este „de un penibil nebun”, lovește din nou

Acum, V. Tismăneanu o compară pe Koveși cu Papa Ioan Paul al II-lea

de  Ștefania Brândușă 

Vladimir Tismăneanu a scris pe pagina sa de Facebook că alegerea Laurei Codruța Kovesi la șefia Parchetului European este un moment istoric pentru România,  comparându-l cu momentul în care polonezul Karol Wojtyla a fost pontificat Papa Ioan Paul al II-lea.

„Știu, este o hiperbolă, dar nu pot să-mi stăpânesc gândul. Pentru noi, într-un fel, numirea Laurei Kovesi ca procuror-șef al UE înseamnă ceea ce-a fost pentru polonezi alegerea cardinalului Karol Wojtyla drept Papa Ioan Paul al II-lea. Continue reading “Vladimir Tismăneanu, după ce a spus despre Referendumul pentru Familie că este „de un penibil nebun”, lovește din nou”

Istoricul Marius Oprea: Băsescu își flutură efervescent hidoasa anomalie morală

de Ștefania Brândușă

Reîntors de la Periprava, din Apuseni, istoricul Marius Oprea măruturisește că a reușit să-și strice vacanța după ce a stat în fața televizorului și l-a văzut pe Traian Băsescu de „i s-a acrit”. Aceasta este și explicația pentru care, spune Oprea, a decis săpublice în gândul.info.un text în care analizezază un „Băsescu implicat delirant și în cazul Caracal, certîndu-se cu avocații și familiile victimelor”, în timp ce societetea pare anesteziată. Același Băsescu despre care CNSAS a votat reverificarea relației fostului președinte cu Securitatea, după ce ar fi apărut elemente noi la dosar conform cărora a turnat la Securitate cu numele ”Petrov”. Continue reading “Istoricul Marius Oprea: Băsescu își flutură efervescent hidoasa anomalie morală”

Intelectualii lui Băsescu: vă rugăm să ne iertați, am sprijinit un monstru!

Contele de Saint Germain:

traian-basescu.oxuaq238p9Se dedică lui Șerban Foarță care ne delectează nu doar cu atitudini ci și cu formulări memorabile.

Cum ar fi:

„Eu, minge, te caut, / Și tu ești în aut!

sau

„Cît despre mine, unul, prefer să butonez un lift, o sonerie şi, în fine, un bouton d amour!”

Întrucât, pentru faptele lor, toți cei ce au dat fără regret substanță putrefactă sintagmei „Intelectualii lui Băsescu” vor ajunge în Infern, am putea să-i grupăm în cele ce urmează după cercul sau bolgia de destinație finală. Continue reading “Intelectualii lui Băsescu: vă rugăm să ne iertați, am sprijinit un monstru!”

DAN MIHALACHE – Unul dintre puținii oameni de valoare ai României

Dan MihalacheCine este și cum gândeste cel mai important om de lângă Klaus Iohannis. Un autoportret făcut în șapte ani de postări pe blog

de Dan Tapalagă

Dan Mihalache a fost introdus la intalnirea cu Victoria Nuland drept “seful administratiei prezidentiale”, iar la intalnirile de la Bruxelles – Comisia Europeana si NATO – a stat mereu lipit de presedinte.

Mihalache s-a conturat deja drept unul din cei mai influenti oameni din echipa lui Klaus Iohannis, cuvantul sau parand sa catareasca greu la Cotroceni. Prin urmare, merita cercetat cu mai multa atentie cum gandeste, cine sunt mentorii lui politici, unde s-a format si care sunt valorile in care crede. Continue reading “DAN MIHALACHE – Unul dintre puținii oameni de valoare ai României”

De ce nu am semnat protestul împotriva anteniștilor

13905631731347011979gotiu la rosia montanaby Mihai Goțiu

Și vă rog să nu-mi spuneți că de actualitate e subiectul cu Antena 3. Subiectul cu Roșia Montană e de actualitate de peste 10 ani. Și nu s-a perimat.

Am propriile lupte și războaie cu diferiți lucrători din presă pentru a mă implica pe un front nou. În plus, vreau să mă bucur de cele trei luni de Viena fără bătăi suplimentare de cap. Cam asta a fost prima reacție când am văzut contra-atacul unor colegi de breaslă la adresa mizeriilor de la Antena 3, legate Andreea Pora, Turcescu & Co, și când am citit scrisoarea de solidarizare intitulată ”PROTEST al JURNALIŞTILOR împotriva practicilor DEGRADANTE din presă”, semnat de câteva sute de persoane active în mass-media Continue reading “De ce nu am semnat protestul împotriva anteniștilor”

ADEVARUL COMUNIST SI CAPITALIST…

Viorel ROMAN

Înainte de anul 1989, în vremea Razboiului rece, Partidul din Lagarul ortodoxo-comunist decreta adevarul si pentru ca acesta sa nu fie pus la îndoiala închidea granitele si daca cineva avea îndoieli… avea dificultati. Minciuna marxist-leninista a libertatii oamenilor muncii eliberati de exploatarea omului de catre om era însa atât de evidenta, ca nimeni nu credea în propagada oficiala.

În capitalism adevarul e la fel de îndoielnic, dar propagat mult mai subtil. Oskar Spegler se întreaba: „Ce-i adevarul? Pentru prostime, el este ceea ce aude si citeste. Chiar daca un sarman individ singuratic sta si cugete asupra lui, oricum acesta ramâne numai al sau personal. Adevarul maselor largi populare, care se bucura de audienta si succes, este azi un produs al presei. Ceea ce vrea ea, este adevarat. Cei care detin presa, produc, transforma si modifica adevarul. Trei saptamâni de campanie de presa si prostimea cunoaste adevarul. Dar argumentele sunt indubitabile numai atât timp cât sunt suficienti bani pentru a se repeta fara întrerupere valabilitatea acestora. Chiar si retorica din antichitate nu era axata pe continut ci pe capacitatea de convingere … dar ea se marginea la un public si la un moment dat. Dinamica presei moderne vrea sa convinga neîncetat. Ea trebuie sa puna opinia publica fara încetare sub presiune. Vechiile argumentele pierd din valabilitate numai atunci când o forta financiara mai mare are noi, alte argumente pe care le aduce vizial si oral cu mai mare forta în spatiul public. În acest moment steaua polara a opiniei publice se modifica, în favoarea celui mai puternic. Fiecare este acum convins de noul adevar si ca si când s-ar trezi dintr-o data din somn.“ (Prabusirea Apusului, München 1922, vol. 2, cap. 4)

Asa s-a întâmplat de exemplu din România dupa actul revolutionar din 1944, când s-a trecut de la capitalism la socialism, la dictatura proletariatului. Asa s-a întâmplat si dupa actul revolutionar din 1989, când s-a trecut de la socialism la capitalism, la integrarea euro-atlantica. Si nu este surprinzator ca tranzitia este organizata si implementata de aceiasi oameni. Silviu Brucan a propagat si socialismul dupa 1944 si capitalismul dupa 1989 si a fost ascultat cu evlavie la TV pâna la moarte. Asta fara a aminti de activul de stat si de partid la fel de credincios adevarului, celui mai puternic factor financiar. Aparitia internetului schimba numai aparent din paradigma de mai sus. Libertatea de expresie este garantata celor puternic financiar, mogulilor, sau celor care sunt politic corect sau se exprima la un nivel jos, care nu pun în primejdie consensul. Când însa se confrunta doua forte financiare notabile, cum e cazul Chinei si USA, apar brusc conflicte legate de adevar si cautarea lui pe internet. Vezi conflictul google în China. În ciuda tuturora, oamenii nu pot traii în afara adevarului. El se vrea verificat de realitate, de bunul simt si are nevoie de libertate de expresie si libertate (materiala).

Care-i adevarul istoric?

Pentru împaratul Napoleon I (1769-1821) „Istoria este o minciuna, asupra careia ne-am înteles” în vremurile noastre la fel, dar si un aspect colateral al ocupatie militare – Vae victis! În 1944 Armata Rosie ocupa România. ?ara e dezmembrata si la ordinul lui Stalin. evreii kominternisti impun „Istoria R.P.R.”, acad. Mihail Roller, Bucuresti 1952, 797 p. În Moldova alfabetul latin e înlaturat si se impun chirilicele, o noua limba si istorie. Dupa retragerea rusilor, Ceausescu înlatura kominternistii evrei, R.P.R. devine R.S.R., rescrie istoria si afirma ca în Moldova, tara româneasca, se vorbeste aceiasi limba latina. Rusii, Partidul Comunist sunt la putere în Moldova si protesteaza pentru ca Antonescu este disculpat de un tribunal .El n-avea cunostinta de întelegerea Stalin-Hitler. Istoricii de la Chisinau, Budapesta, Bucuresti înca nu s-au înteles asupra adevarului. Care-i acela?

În anul 1989 Revolutia înlocuieste stupida doctrina marxist-leninista cu „Istorii alternative” scrise de bursieri Sörös, agenti NGO. Ele culmineaza cu „Rapoartele finale”, 2004/6, ed. Elie Wieser si Vladimir Tismaneanu, 1.000 p., pentru presedintii Ion Iliescu si Traian Basescu. Nu evreii kominternisti din URSS sau mai nou neocons din USA nascocesc legende, cum cred antisemitii, ci hegemonii rusi si anglo-saxoni dicteaza. Evreii respecta istoria, Holocaustul e sacralizat.

Germania trebuia distrusa în razboiul mondial II, iar supravietuitorii bombelor anglo-americane si barbariei bolsevice urmau sa supravietuiasca din cultivarea cartofilor, fara industrie, universitatii, sali de concert. Armatele de ocupatie impun apoi nemtilor, despartiti de Cortina de Fier, istorii care se bateau cap în cap. Prabusirea Lagar-ului permite reunificarea, istoria este înca nesigura, fratele din USA, evreii monitorizeaza. Cine nu-i conform, la puscarie. Marina Germana patruleaza în folosul Israelului, în Afghanistan sunt soldati. Se va rescrie istoria, reface demnitatea germana?

Care-i adevarul istoric? Sunt facuti oamenii sa-l afle? De la Mircea Eliade stim ca religiile asa zis „primitive” vad si interpreteaza realitatea prin mituri. Realitatea confirma mereu ceea ce este neîndoielnic – mitul. Monoteismul sparge cercul vicios. Dumnezeu, unic si abstract, se adreseaza oamenilor prin profeti, apoi direct, prin Fiul Sau. Vechiul si Noul Testament.

Pentru grecii din antichitate miturile erau forme pre-stiintifice, apoi absolutizarea „realitatii rationale” periferizeaza credinta. Iluministii Revolutiei Franceze sunt si mai consecventi, ei se închina „Zeitei Ratiunii”, ca majoritatea de azi. Discursul Papei Benedict XVI, „Ratiune si Credinta”, Regensburg 2006, 10 p., deschide însa noi orizonturi spirituale. Depinde acum numai de rapiditatea cu care va fi el receptat si aplicat în tarile dezmembrate si traumatizate de ocupatii militare, ca Moldova, România, Germania, Jugoslavia…

Prof. Dr. Viorel ROMAN

Akademischer Rat a.D.

Bremen, Germania

1 august 2011

VLADIMIR F. WERTSMAN

VLADIMIR F. WERTSMAN: OMAGIU EVREILOR DIN AMERICA SI CANADA (1850-2010)


de Lia LUNGU

 

 

[pullquote]

Sa ne apropiem, nu judecându-ne unii pe altii ci iubindu-ne si traind împreuna bucuria umanitatii fiecaruia dintre noi” (V.F. Wertsman)

[/pullquote]

 

 

 

 

Cu câteva luni în urma, Xlibris Corporation – Bloomington, Indiana, a publicat carteaSalute to the Jews în America and Canada” (Omagiu Evreilor din America si Canada) a scriitorului româno-american de origine evreiasca, Vladimir F Wertsman. Autorul, un excelent carturar care a lucrat vreme îndelungata ca bibliotecar principal la Mid Manahattan Library din NewYork, este un produs al scolii romanesti, fiind licentiat în Drept la Universitatea din Iasi.

Personalitate distincta si distinsa, Vladimir Werstman, este un erudit cercetator, care iubeste lumea multiculturala a New York-ului, pe care a cunoscuto îndeaproape în raport cultural, prin meseria practicata. Nobletea omului, dublata de intelectualul desavârsit în scoala româneasca, s-a exprimat printr-o prima carte dedicata emigratiei romanesti, apruta în anul 1975 sub titlul The Romanians în America”. Cartea, este o veritabila istorie a românilor stabiliti în America începând cu anul 1748 pâna în anul 1974.

Recent aparutul volumSalute to the Jews în America si Canada, vine ca o prelungire a celorlalte carti, vorbind de aceasta data despre istoria emigratiei evreiesti, provenita din zonele românesti. Cartea începe prin a exprima cronologic, asezarea evreilor în zonele carpato-dunarene, înca din perioada dacica, motivând conflictul istoric care le-a marcat trashumanta. De peste doua mii de ani poporul evreu a trait împreuna cu neamul românesc, pastrându-si cultura si limba, înmultindu-se, si-au gasit loc în negustorie, politica, cultura, influentând lumea româneasca.

Cel de al doilea capitol, vorbeste despre emigrantii evrei de origine româna, stabiliti în America începând cu anul 1850. Gasim lumea evreilor care, stramutati din Carpati în America, si-au pastrat datinile, cultura, limba si au prosperat, prin munca si inteligenta asa cum o facusera începând cu anul 70 î.e.n. si în teritoriile daco-valahe.

Cea de a doua parte a cartii, este o encilopedie: Who’s Who Among Romanian Jews în America and Canada”. Regasim personalitati precum: artisti, scriitori, istorici, muzicieni, politicieni, rabini, care au influentat si au marcat lumea americana. Între acestia enumar (pentru a va trezi pe deplin curiozitatea) pe – Nina Casian, Norman Manea, Vladimir Tismaneanu, Valery Oisteanu, dintr-o lista lunga si foarte variata.

Aceasta este cea mai recenta carte a lui Vladimir F. Wertsman, un gentilom si un carturar care a însemnat prin scris vietile oamenilor pe care i-a cunoscut, dar si istoria si vietile unor oameni trecuti în eternitate. Pe toti, evrei si români deopotriva, i-a imortalizat în paginile cartilor care îi vor însemna destinul pamântean, distinsul scriitor fiind un atent istoric în acelas timp.

————————————————

Cei interesati pot gasi cartea pe: Xlibris Author Information

http://www2.xlibris.com/books/webimages/wd/81254/

 

Lia LUNGU

New York, SUA

15 iunie 2011