Brașov. Flash-mob: „Nu văd, nu aud, nu vorbesc despre…”

article_359488_1Peste 250 de persoane din România au participat duminică, 28 iulie 2013, între orele 12.00 – 14.00, la flash-mob-ul organizat de APAH-RO – Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, în București, la Plaza România, Brașov – Centrul Civic, Câmpia Turzii – Parcul Central, pentru a susţine cauza pacienţilor cu afecţiuni hepatice de pretutindeni, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei.

APAH-RO – prin filialele zonale, împreună cu partenerii şi colaboratorii săi – au desfăşurat un eveniment inedit, ce va contribui la încercarea de a doborî recordul din Guinness Book înregistrat anul trecut, prin „cei mai mulţi oameni care, în intervalul a 24 de ore, realizează cele trei gesturi simbol: nu văd, nu aud, nu vorbesc… despre rău“. De altfel, comunitatea pacienţilor cu hepatită din întreaga lume s-a reunit pentru o nouă acţiune de conştientizare asupra importanţei depistării la timp a afecţiunilor hepatice şi pentru combaterea stigmatizării.

Iniţiativa aparţine organizaţilor internaţionale Alianţa Mondială pentru Hepatită (WHA) şi Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Boli de Ficat (ELPA), din care face parte APAH-RO, susţinută în ţară de Asociaţia Pacienţilor Cronici din România (APCR).

La Brașov, acțiunea a fost posibilă cu sprijinul Primăriei Brașov, al Inspectoratului Județean de Poliție și Agenția Națională Antidrog – Centrul Brașov, precum și al Asociației Culturale „Viva la Musica” și „Sonor”.

În acelaşi timp, în mai multe zone din ţară, precum Giurgiu, Arad, Timişoara, Alexandria, Iaşi, Bacău, Craiova, au avut loc diverse acţiuni tematice de sensibilizare şi informare împreună cu voluntari elevi sau studenţi la Medicină, precum şi pacienţi cu afecţiuni hepatice.

În semn de solidaritate cu această cauză, cei aproximativ 300 de participanţi la International Metropolitan Triathlon Braşov au purtat brăţări simbolice pe tot parcursul evenimentului sportiv, desfăşurat în perioada 27-29 iulie 2013.

Ne-am dorit ca anul acesta să dăm o mai mare amploare acţiunilor noastre, să fim mai aproape de oameni şi să-i convingem de importanţa testării şi a depistării la timp a afecţiunilor hepatice. Şi credem că, datorită voluntarilor din toate colţurile ţării, am reuşit. Trebuie să conştientizăm că hepatita acţionează ca un duşman tăcut. Nu trebuie să aşteptăm simptome ale bolii, e important să ne testăm, pentru că trăim într-o ţară în care una din zece personae este afectată de o formă de hepatită cu virusul B sau C. Numai ne putem salva pe noi şi, indirect, şi pe cei din jurul nostru. Ca pacienţi trebuie să avem curajul de a vorbi deschis despre această boală şi de a nu ne mai teme de discriminare. Dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să o facem pornind cu noi”, a declarat Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.

Cât de necesare sunt aceste acţiuni?

În urma campaniei de testare, numită sugestiv „Hepatita C nu doar. Doar ucide” derulată în prima jumătate a acestui an de APCR, împreună cu Institutul Naţional de Boli Infecţioase „prof. dr. Matei Balş” Bucureşti (INMB), din cei 50.000 de români testaţi gratuit, 4.63% au fost depistaţi pozitiv pentru infecţia cu virus C.

Conform unui studiu naţional, realizat în perioada 2006-2008, de o echipă de medici de la Centrul de Hepatologie şi Gastroenterologie al Institutului Clinic Fundeni, sub coordonarea prof. dr. Liana Gheorghe, în colaborare cu Institutul Naţional de Sănătate Publică, prevalenţa infecţiei cu virusul hepatitei C în ţara noastră era de 3.23%. în perioada menţionată.

Studiile arată că nici la infecţia cu virus B, ţara noastră nu stă foarte bine, deşi prevalenţa este în scădere ca urmare a campaniei de vaccinare în rândul nou-născuţilor, începută în 1995. Totuşi, este important ca şi adulţii să înţeleagă că este important să se vaccineze, după ce se testează în prealabil.

Estimările specialiştilor arată că vârful epidemiei cu hepatită C în România va fi atins în jurul anului 2020, din cauza cumulării pacienţilor infectaţi înainte de anul 1989 cu persoanele nou infectate prin utilizarea de droguri intravenoase, piercing sau tatuaje”, a declarat recent Cezar Irimia, preşedintele APCR.

Totuşi, managerul INMB, prof. dr. Adrian Streinu-Cercel atrage atenţia că aceste date trebuie „periate” şi susţinute prin metode alternative relevante. Astfel, din toamna anului trecut, la INMB se lucrează la intocmirea unui Registru unic pentru persoanele cu afecţiuni hepatice, program care va deveni funcţional începând cu luna viitoare.

Proiect în penitenciare

Printre proiectele în derulare ale APAH-RO se află şi cel de informare şi prevenţie asupra virusurilor hepatitice în sistemul de detenţie, prin încheierea unui Protocol cu Administrația Naţională a Penitenciarelor. Ca urmare, persoanele private de libertate din penitenciarele Codlea, Craiova și Giurgiu au început deja să primească vizita reprezentanţilor APAH-RO, în cadru informal.

Sursa: http://www.mytex.ro/stiri-brasov

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s