O expunere

BisericiExpunere a situatiei Bisericii

“Deci, cu ce vom asemui situatia prezenta?
Seamana, intr-adevar, cu un razboi naval, izbucnit intre marinari razboinici, din cauza unor vechi frictiuni; imagineaza-ti, deci, acest tablou: flota (partile beligerante) porneste din ambele parti la atac cu mult élan. Apropiindu-se corabiile una de alta, mânia ajunge la culme si barbatii incep lupta. Presupune, daca vrei, ca in acelasi timp corabiile sunt zdruncinate de o furtuna violenta si că o întunecime densă, provocată de nori, învăluie totul, incât să nu se mai poată face deosebire intre prieteni si dusmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei (generale). Să mai adăugam tabloului, pentru a-l face mai viu, o mare agitată, o ploaie torentială, si valuri ridicate de furtună. Apoi, un vânt puternic, suflând din toate părtile, catre acelasi punct si vasele ciocnindu-se (intre ele). In această situatie, inchipuie-ti că unii dintre luptatori tradeaza, trecând in cursul luptei in tabara dusmana, altii incearca sa conduca vasele purtate de vânturi, impotriva atacantilor, iar altii (cuprinsi de revolta pe care le-a inspirat-o invidia fata de superiori si de dorinta de a fi fiecare stapân,) se ucid reciproc. Adauga acestora un zgomot confuz (provocat) de vânturile care suiera, de ciocnirea corabiilor, de valurile care fierb si de tipetele luptatorilor, care profera tot felul de cuvinte din cauza celor care sufera, incat sa nu se auda nici vocea comandantului, nici a cârmaciului si peste tot sa se astearna o dezordine si o confuzie infricosatoare, multe greseli comitandu-se din cauza disperarii. Adauga acestora si o extraordinara boala a doxomaniei, incat, desi corabia se scufunda, cearta pentru intaietate sa mai preocupe inca pe pasageri.
.   Treci acum de la imagine la prototipul insusi al răutatii. Fractiunea ariana, separandu-se de biserica lui Dumnezeu, nu părea mai de mult a fi singura grupare dusmană? Ei bine, după o lungă si penibilă dispută, s-a pornit razboi deschis impotriva noastră, iar odată pornit, razboiul s-a lătit si a luat forme multiple, trezind in toti suspiciune si ura neimpăcată. Această agitatie a Bisericilor nu este mai rea decât orice furtuna pe mare?
.   In timpul ei, orice limită impusă de parinti este depasita si dogmele sunt clătinate. In aceasta dispută se cutremur si se dărâma toate. Căzând unii asupra altora, suntem doborâți unii de altii. Chiar daca dusmanul nu ajunge sa te loveasca, insotitorul (tău) te răneste. Chiar dacă (dusmanul) cade lovit, tovarasul (tău) de arme intervine. Suntem in comuniune unii cu altii, atâta timp cât uram impreuna pe dusmani. Dar, indata ce dusmanii sunt indepartati, ne si privim unii pe altii ca dusmani. Apoi, cine ar putea sa enumere multimea naufragiilor? Unii se scufunda din cauza atacului dusmanilor, altii din (cauza) complotului secret al aliatilor, altii din (cauza) lipsei de experienta a conducatorilor. Biserici intregi au pierit lovindu-se de momelile ereticilor ca de niste stanci si multi au naufragiat de la credinta, pentru ca preluand franele Bisericii, n-au inteles sa urmeze pe Mantuitorul pana la patima. Tulburarile pe care le provoaca conducatorii acestei lumi nu tulbura popoarele mai puternic decat orice furtuna?
  Intr-adevar, un intuneric apasator si sumbru s-a asternut peste Biserici, pentru ca luminatorii lumii, pe care Dumnezeu i-a pus sa lumineze sufletele oamenilor, au fost indepartati. Si pe cand ne temem ca totul va fi distrus, pofta de cearta ii face (pe sectari) sa nu priceapa acest pericol. Pentru ca dau prea multa importanta nemultumirii personale decat (faptului ca poate izbucni) un razboi general; dorinta de a stapani peste adversari este pusa inaintea folosului obstesc; satisfacerea imediata a egoismului este preferata recompenselor care se vor da mai tarziu. De aceea, toti, fara exceptie, fiecare cum poate, ridica maini ucigase impotriva aproapelui. Tipetele celor care se lupta intre ei, impreuna cu un vuiet nedeslusit, (provocat) de amestecul zgomotelor neintrerupte, au umplut deja aproape toata Biserica, ducand la exagerari si la alterarea dreptei credinte. Pentru ca unii, confundand persoanele (ajung) la iudaism, iar altii sustinand ca firile (spirituata si materiala ) se dusmanesc, sunt condusi spre paganism. Nici Scriptura, de Dumnezeu inspirata, nu ajunge sa-i impace, nici traditiile apostolilor. Una este conditia pentru a le castiga prietenia: sa li se vorbeasca magulitor. O nepotrivire de pareri este de ajuns (a constitui) motiv pentru dusmani. Asemanarea in greseala le da increderea pentru participarea la rebeliune mai mult decat orice fel de legamant. Teolog este oricine (vorbeste despre Dumnezeu), chiar daca are sufletul intinat de nenumarate pacate. De aceea, inovatorii au foarte multi partizani. De aceea, (persoane) de sine hirotonite.
.   Urmarind prin orice mijloace (posturile mari), isi impart conducerea Bisericilor, ignorand iconomia Duhului Sfant. Si, pe cand institutiile evanghelice sunt in intregime ravasite, se observa o nedescrisa alergare dupa putere; fiecare dintre cei care vor sa ajunga la carma isi da silinta sa iasa in evidenta. Datorita acestei iubiri de stapainire, o anarhie inspaimantatoare domneste si intre popoare. Recomandarile conducatorilor sunt cu totul nefolositoare si fara rezultat, pentru ca fiecare socoteste ca nu mai este obligat sa dea ascultare cuiva, ca fiecare crede ca este chemat sa conduca pe altii.
.    De aceea, am considerat ca este mai folositor a tacea decat a vorbi, pentru ca nu se poate sa se auda cuvantul omului prin astfel de zgomote. Pentru ca, daca sunt adevarate cuvintele Eclesiastului ca “in liniste se aud cuvintele inteleptilor”, este departe de a fi oportun ca in prezenta situatie sa vorbim despre aceasta. Imi amintesc apoi si acel cuvant propfetic: “Cel intelept va tacea in acel timp, pentru ca timpul este rau”. Si este rau, intr-adevar, acest timp, pentru ca unii pun piedici, altii sar imprejurul celui cazut, altii aplauda si nu este cel ce intinde mana din compasiune celui care a ingenuncheat, desi dupa legea veche este condamnabil si cel ce trece ( indiferent ) pe langa animalul dusmanului, cazut sub povara. Acum nu mai au valoare astfel (de principii). Din ce cauza? Pentru ca iubirea s-a racit peste tot si buna intelegere a disparut, iar armoniei I se ignoreaza chiar numele. Au disparut admonestarile, facute chiar din iubire, nicaieri nu exista inima crestina, nicaieri (nu se varsa ) lacrimi de compatimire. Nu vine nimeni in ajutorul celui slab in credinta si atata ura s-a aprins intre cei de acelasi neam, incat fiecare se bucura mai mult de nenorocirile aproapelui decat de succesele proprii. Si, dupa cum in epidemiile de ciuma aceleasi (necazuri) sufera si cei care respecta cu toata stransnicia regimul alimentar, pentru ca se contamineaza prin contactul cu cei infectati de boala, la fel si acum (noi) toti suntem purtati ca de o ciuma, de duhul de cearta care ne-a cuprins sufletele de zelul celor rai. De aceea, pe cand judecatori neiertatori si cruzi stau (sa judece) pe cei ce gresesc, judecatori nedrepti si rauvoitori stau sa judece faptele celor buni. Dupa cat se pare, atat (de mult) s-a salasluit raul in noi, incat am devenit mai fara de minte decat animalele; pentru ca daca acelea fac impreuna cu cele de aceeasi rasa o turma, noi purtam razboiul cel mai nenorocit impotriva alor nostri.
.   Deci, pentru toate acestea trebuie sa tac, insa iubirea m-a atras in partea cealalta, ea care nu cauta folosul personal si pretinde (omului) sa invinga orice greutate (impusa) de timp si de imprejurari. Apoi, tinerii (aruncati in foc) in Babilon, ne-au invatat ca, chiar daca nimeni nu exista de partea bunei credinte, se cuvine sa ne facem datoria. Ei, din mijlocul flacarii, laudau pe Dumnezeu fara a lua in seama multimea celor care dispretuiau adevarul, si trei fiind, se sprijineau reciproc. De aceea, nici pe noi nu ne-a infricosat multimea dusmanilor, ci, punandu-ne nadejdea in ajutorul Duhului, am predicat adevarul cu toata indrazneala. De altfel, ar fi cel mai rau lucru dintre toate ca, pe cand cei care defaima pe Duhul sa-si ia curajul a infrunta dreapta credinta cu atata usurinta, noi, cei care avem un astfel de aparator, sa ne temem a sluji invatatura pe care am primit-o de la parinti, pe calea traditiei.
.    Dispozitia noastra (in a expune adevarurile de credinta ) a fost animate de flacara iubirii tale neprefacute si de calmul caracterului tau, care garanteaza ca nu vor fi facute cunoscute multora cele scrise; nu pentru ca acestea nu trebuie sa fie cunoscute, ci pentru ca margaritarele sa nu fie aruncate inaintea porcilor.
Acestea am avut de spus in legatura cu aceasta tema. Daca ti se pare ca sunt de ajuns, sa punem capat aici discutiilor. Daca ti se pare ca lipseste ceva, n-am sa ma supar daca te vei deda cu sarg cercetarii si prin intrebari, fara duh de cearta, vei completa ceea ce trebuie cunoscut. Domnul va da, fie prin mine, fie prin altii, implinirea celor ce lipsesc, prin cunoasterea pe care o da Duhul celor vrednici de darurile Sale.”

Sfantul Vasile cel Mare

(prin grija și bunăvoința lui Jianu Liviu-Florian)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.