E timpul să-ți aduci aminte

lumanari-bis-sf-gheorghe-pitestiAdu-ți aminte de Făcătorul tău … până nu se întoarce țărâna în pământ … și până nu se întoarce duhul la Dumnezeu

Eclesiastul 12.1;7

O ocazie deosebită

Un prieten a deschis sertarul dulapului soției sale și a ridicat un pachet frumos ambalat. În pachet era lenjerie, dar nu orice fel de lenjerie, ci una de mătase rafinată. Lenjeria aceea o cumpărase soția sa de la New York în urmă cu 9 ani, dar nu a folosit-o niciodată. A păstrat-o pentru o ocazie deosebită. „Cred că acum e ocazia potrivită“, îmi zise prietenul și așeză lenjeria de mătase lângă celelalte haine pe care urma să le ducă la pompele funebre. Soția lui tocmai murise. Întorcându-se spre mine îmi zise: „Nu păstra nimic pentru o ocazie deosebită; fiecare zi este o ocazie deosebită“. Continue reading “E timpul să-ți aduci aminte”

Advertisements

Gândul zilei: Viaţa este un simbol de nobleţe pe tărâmul lucrurilor spirituale.

Lucian BlagaUn câine viu face mai mult decât un leu mort. – Eclesiastul 9:4

Viaţa este un lucru preţios. In cea mai umilă formă, este superioară morţii. Acest adevăr este sigur îndeosebi în privinţa lucrurilor spirituale.

Este mai bine să fii cel mai mic în împărăţia cerurilor decât cel mai mare în afara ei. Cel mai jos grad de har este superior celei mai nobile dezvoltări a firii nerenăscute. Când Duhul Sfânt sădeşte viaţa divină în suflet, este un depozit preţios, pe care nici unul din rafinamentele educaţiei nu îl poate egala. Continue reading “Gândul zilei: Viaţa este un simbol de nobleţe pe tărâmul lucrurilor spirituale.”

Pentru Mihai, cu dragoste ….

Mihai GadeaCristian Delcea

Sunt adventist de ziua a şaptea. M-am născut aşa şi, chiar dacă oficial nu sunt botezat în nicio religie, mă consider tot adventist de ziua a şaptea. Acum vreo 13-14 ani mergeam în fiecare seară de sâmbătă la o biserică din Piaţa Amzei. Acolo predica Mihai Gâdea.

Eu eram pe atunci un adolescent naiv, somnambulic şi prăbuşit cu totul în fantasmele din mintea mea. Nu mergeam acolo pentru că eram credincios, ci pentru a omorî monotonia unor sfârşituri de săptămână mohorâte. Şi, e drept, mergeam şi pentru Mihai Gâdea.

El era încă foarte tânăr, cred că nu împlinise 25 de ani. În contrast cu predicile sforăitoare ale bătrânilor pastori adventişti, Mihai Gâdea predica despre un Dumnezeu aproape. Dumnezeu-prietenul cu care vorbeşti în gând, mâna invizibilă pe care o simţi pe umăr când intri într-un spital. Lucruri din astea care ar trebui să fie fundamentul oricărei religii. Îmi vine greu să scriu asta acum, dar, în timpul ăla, la graniţa dintre milenii, Mihai Gâdea îmi devenise un fel de model. Aş fi vrut să fiu şi eu ca el.

Citiți continuarea în http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate

O expunere

BisericiExpunere a situatiei Bisericii

“Deci, cu ce vom asemui situatia prezenta?
Seamana, intr-adevar, cu un razboi naval, izbucnit intre marinari razboinici, din cauza unor vechi frictiuni; imagineaza-ti, deci, acest tablou: flota (partile beligerante) porneste din ambele parti la atac cu mult élan. Apropiindu-se corabiile una de alta, mânia ajunge la culme si barbatii incep lupta. Presupune, daca vrei, ca in acelasi timp corabiile sunt zdruncinate de o furtuna violenta si că o întunecime densă, provocată de nori, învăluie totul, incât să nu se mai poată face deosebire intre prieteni si dusmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei (generale). Să mai adăugam tabloului, pentru a-l face mai viu, o mare agitată, o ploaie torentială, si valuri ridicate de furtună. Apoi, un vânt puternic, suflând din toate părtile, catre acelasi punct si vasele ciocnindu-se Continue reading “O expunere”

Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi!

Biblia“Chemaţi-L câtă vreme este aproape.”

(Isaia, 55.6)

.

Conștient de realitatea în care trăim, de un timp folosesc tot mai des această expresie care ne îndeamnă la meditare: “Nu știm cu cine nu vom mai avea ocazia să mai vorbim sau să-i strângem mâna” sau cu aceste cuvinte  “Nu știm cine cu cine  vorbește pentru ultima dată“. Căci nu este zi în care să nu primim vestea că a mai plecat cineva în veșnicie. Azi de dimineață am aflat că un tânăr român în vârstă de numai 42 de ani a murit în somn, în timp ce se odihnea ancorat în Singapore  pe Vasul pe care lucra ca inginer, departe de familia din România. Vestea e cutremurătoare, pentru cei din familie și pentru cei care l-au cunoscut.

Înțeleptul Solomon  spune că: “Toate își au vremea lor și fiecare lucru își are ceasul lui.  Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; …căutarea îşi are vremea ei…tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei… războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul, 3.1-8) […]

Continuarea în Armonia Magazine USA

Este vremea să ne dedicăm slujirii popoarelor care n-au Biblia în limba maternă

Trib necivilizat“Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.”

Eclesiastul 3.1

.

În atenția tinerilor și a bisericilor locale Evanghelice,  de pretutindeni

.

Orice lucru își are vremea lui

“Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.  Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui…”

Eclesiastul, 3.1-2

 

De două-trei zile nu-mi găseam tonul potrivit pentru scris. Răsfoind Biblia, și câteva însemnări despre misiune, dintr-odată am fost luminat de două expresii duhovnicești. Eclesiastul  spune că “orice lucru își are vremea lui“. Acum este vremea potrivită ca tinerii să se hotărească pentru lucrarea de misiune din țările și triburile sărace, acolo unde nu există o Biblie în limba lor maternă. Continue reading » Armonia Magazine USA

Foametea – o suferinta la ordinea zilei

In publicatia CAPITAL de marti 12 iulie a.c. citim un titlu alarmant:

Noua Ordine Mondiala- Lumea ramane fara mancare.


[pullquote] Când voi închide cerul si nu va fi ploaie, când voi porunci lacustelor sa manânce tara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: daca poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga si va cauta fata Mea, si se va abate de la caile lui rele – îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta pacatul si-i voi tamadui tara.”

2 Cronici, 7.13-14 [/pullquote]

... zeci de mii de familii africane sunt în cautare disperata de hrana. Sute de mii de animale de ferma au murit din cauza secetei din Somalia, Etiopia si Kenya, care este cea mai mare din ultimii 60 de ani.

În fiecare zi, mii de oameni ajung în cea mai mare tabara de refugiati din lume, la Dadaab, în speranta ca vor fi acceptati, desi a fost construit pentru 90.000 de oameni, iar acum sunt deja 360.000 de persoane.

Mai mult, 30.000 de oameni stau în afara taberei, care înca nu au fost acceptati în tabara din lipsa de spatiu.

Cei de la Business Insider au realizat o lista cu 12 semne care arata ca lumea ramâne fara mâncare. Enumeram si câteva dintre ele:

1. Mai mult de 3 miliarde de oameni, aproximativ jumptate din populatia lumii, traiesc cu mai putin de 2 dolari pe zi.

2. În ultimii ani, pretul global al alimentelor a crescut cu 37%.

3. Preturile unor cereale “cheie” precum porumbul au explodat de-a dreptul: de exemplu, pretul grâului a crescut cu 77% într-un singur an, orezul cu 39%, iar zaharul cu 64%.

4. Conform FAO, pretul alimentelor va cunoaste o crestere de 240% fata de nivelul din 2004.

5. Se estimeaza ca 80% din populatia globului traieste în state unde diferenta de venit dintre bogati si saraci se adânceste.

6. Aproximativ un miliard de oameni se duc seara la culcare înfometati. În fiecare zi!

7. La fiecare 3,6 secunde cineva sfârseste de foame, trei sferturi fiind copii sub 5 ani.

Publicatia Capital, a tras un semnal de alarma, fapt pentru care le multumim.

Acum trebuie sa venim sa ne facem si noi, fiecare, partea noastra.

[pullquote]

Când va veni Fiul omului în slava Sa cu toti sfintii îngeri, va sedea pe scaunul de domnie al slavei Sale. Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va desparti pe unii de altii cum desparte pastorul oile de capre; si va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. Atunci Împaratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniti binecuvântatii Tatalui Meu de mosteniti Împaratia care v-a fost pregatita de la întemeierea lumii. Caci am fost flamând, si Mi-ati dat de mâncat; Mi-a fost sete, si Mi-ati dat de baut; am fost strain, si M-ati primit; am fost gol, si M-ati îmbracat; am fost bolnav, si ati venit sa Ma vedeti; am fost în temnita, si ati venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniti Îi vor raspunde: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând si Ti-am dat sa manânci? Sau fiindu-Ti sete si Ti-am dat de ai baut? Când Te-am vazut noi strain si Te-am primit? Sau gol si Te-am îmbracat? Când Te-am vazut noi bolnav sau în temnita si am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Împaratul le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori ati facut aceste lucruri unuia din acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie Mi le-ati facut.” Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceti-va de la Mine, blestematilor, în focul cel vesnic care a fost pregatit diavolului si îngerilor lui! Caci am fost flamând, si nu Mi-ati dat sa manânc; Mi-a fost sete, si nu Mi-ati dat sa beau; am fost strain, si nu M-ati primit; am fost gol, si nu M-ati îmbracat; am fost bolnav si în temnita, si n-ati venit pe la Mine.” Atunci Îi vor raspunde si ei: „Doamne, când Te-am vazut noi flamând, sau fiindu-Ti sete, sau strain, sau gol, sau bolnav, sau în temnita, si nu Ti-am slujit?” Si El, drept raspuns, le va zice: „Adevarat va spun ca, ori de câte ori n-ati facut aceste lucruri unuia dintre acesti foarte neînsemnati frati ai Mei, Mie nu Mi le-ati facut.” Si acestia vor merge în pedeapsa vesnica, iar cei neprihaniti vor merge în viata vesnica.”

Matei 25, 31-46

[/pullquote]

Intrebari utile

Ce e de facut?

Sa facem doar statistici si sa stam nepasatori?

Ce fac mai marii lumii?

Ce le putem propune?

Dar MASS-MEDIA, ce mai asteapta?

Vorbim aici de marile Televiziuni, sau mai mici, care nu cred ca trebuie sa stea nepasatoare fata de nultimea de oameni aflata in suferinta!

Cred ca nimic nu e mai apasator, mai chinuitor si mai neuman decat sa-ti lasi aproapele sa moara de foame si sa nu-i intinzi o mana de ajutor.

TV-unile pot si trebuie sa initieze teledoane.

Sa vedem, ce ne invata Dumnezeu, ce pretentii are?

Vom privi doar in Noul Testament, deoarece populatia Romaniei este crestina peste 95%.

Sunt binecunoscute acele intamplari cand Domnul Isus Hristos a inmultit painile baietelului si a dat multimii sa manance. Atunci s-a folosit de putinul avut in mana unui copil. Acum se poate folosi de ce avem fiecare in mana (posesia) noastra. Sa cedam din „putinul” nostru, caci Dumnezeul il va inmulti dupa nevoi. Se vor satura toti si va mai si ramane acele cosuri pline cu faramituri, dovada belsugului, care vine ca o confirmare, presarata de binecuvantarea lui Dumnezeu in fata multimilor.

In Evanghelie gasim scris ca, intr-o imprejurare, Isus le-a spus ucenicilor Sai „Dati-le voi sa manance!”. El ne-a dat o pilda ca noi s-o urmam, ca si crestini, dar si ca oameni creati dupa chipul si asemanarea Sa! Doamne ajuta!

Implinirea Legii – Legii Duhului de viata – este aceea de a-L iubi pe Dumnezeu, mai intai, si apoi, pe semenii nostri ca pe noi insine.

In Matei 25, unde ne vorbeste despre Judecata Viitoare, gasim in Cuvantul Mantuitorului Isus Cristos o invatatura care trebuie luata in seama. Sa-l imbracam pe cel gol si sa-i dam hrana celui flamand. Acum avem aceasta ocazie.

Pastorul cel Bun, Domnul Isus, a spus ca va fi o turma si un Pastor, dar ca acum mai are si alte oi care sunt intr-alt staul.

Sa dam hrana necesara tuturor oillor Marelui Pastor, pentru ca sa nu duca lipsa de nimic.

Eclesiastul (11.1) spune: Arunca-ti pâinea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi!

Si daca n-am cunoaste aceste indemnuri sfinte, si inima noastra si constiinta ne indeamna sa nu stam nepasatori cand altii sunt intr-o situatie atat de grava.

Sa ne indemnam unii pe altii la dragoste si la fapte bune, pentru semenii nostri care sunt acum in mare nevoie.

Altadata am fost noi, si am fost ajutati, caci Domnul Dumnezeu poarta de grija tuturor, si va rasplati fiecaruia dupa credinta si fapta lui…

Sa venim inaintea Domnului cu post, cu rugaciune, sa ne smerim si sa ne intoarcem fata spre El, de unde ne va veni iertarea, pacea si salvarea sufletului…!

Sa participam cu totii la teledoanele, care speram, ca nu vor intarzia prea mult, deoarece e o stare de extrema urgenta!

Glorie si slava, multumire si inchinare sa-i aducem din toata inima, acum si-n vesnicie, Domnului Dumnezeu!

Slavit Sa-i Fie Numele in Veci! Amin.


DINCOLO DE ORIZONT SE AFLA MEREU ALBASTRUL NEMARGINIRII

Trecerea timpului nu poate fi oprita de nimic si de nimeni, oricât de mult s-ar încerca acest lucru. În lupta împotriva trecerii clipelor vietii, perseverenta nu ajuta la nimic, iar încapatânarea genereaza numai probleme. Cu toate acestea, refuzul interior persista în a ignora schimbarea ce se produce continuu în jurul tau, precum si în tine. De fapt, nu exista cale de a evada de sub tutela trecerii si devenirii. Esti constient de acest lucru?

Câta vreme esti copil, scoala îti mentine un tonus viu la nivelul mintii prin programe ambitioase de învatamânt care te tin mereu în alerta pentru a trece diferitele examene si a promova diferitele trepte de educatie. Dar într-o zi, în mod abrupt, acest proces înceteaza si esti literalmente aruncat în vâltoarea unei vieti ce nu cunoaste o regula precisa, în care criteriul valorii este înlocuit de cel al sansei sau relatiei, iar oportunitatea valoreaza mai mult decât tot ce ai acumulat prin studiu si perseverenta.

Chiar daca ai sansa de a avea un serviciu bun, tot ramâne nerezolvata împlinirea în viata de familie, fiindca oricât de mult ai cauta, este greu sa gasesti un partener de viata pe care sa îl iubesti si care sa te înteleaga. Iar daca ai întâlnit o astfel de persoana, nu ai cum sa stii daca relatia va fi sau nu de durata, fiindca realitatea cruda se manifesta printr-o schimbare continua care poate transforma peste ani un aparent paradis într-un iad nimicitor.

Dar care este sensul? De ce se întâmpla aceste lucruri? Mintea asaltata de atât de multe întrebari nu se odihneste vreodata în cautarea unui raspuns satisfacator. Dar poate fi cunoscut un astfel de raspuns? Si îndoiala pune încet dar sigur stapânire pe sufletul tau, pe mintea ta, transformându-te în cele din urma într-un sceptic convins, tot acest proces fiind doar o chestiune de timp, de durata a rabdarii pe care o ai, care oricum nu are cum sa fie decât finita, asa cum esti si tu.

Iar atunci când îndoiala se pune în miscare, ea se rostogoleste asemenea unui bulgare de zapada pe deasupra unui strat gros de zapada adunând tot mai multa putere si volum pe masura ce se deplaseaza catre partea de jos a unei vai adânci dintr-un masiv montan. În final, forta teribila a unui astfel de fenomen ajunge sa distruga tot ce îi sta în cale. Tot astfel, nemultumirea si îndoiala pe care le ai în suflet, pe care inerent le acumulezi în trecerea vremii, risca oricând sa distruga structura sensibila a afectiunii si mintii împietrind inima, distrugând orice ideal nobil si orice speranta.

Alteori, valurile schimbarii din jurul tau ajung sa depaseasca pragul a ceea ce poti suporta, iar interiorul tau se revolta într-o sfortare suprema de a opri potopul nimicitor sau de a pieri o data cu el, luptând din rasputeri sa te salvezi sau sa scapi ceea ce ai mai drag. Talazuri înalte de griji si de durere vin peste tine si nimic din ce ai învatat nu te mai ajuta, ci doar îti dai seama ca esti teribil de singur si fara putere.

Realitatea este ca dincolo de orice înaltime se afla o vale, iar dupa un urcus luminos exista o coborâre pe care nu o doresti. Fluctuatia evenimentelor vietii uneori te poate surprinde, iar alteori vine în împlinirea celor mai sumbre asteptari. Lumina nu de putine ori este înghitita de întuneric, iar ploaia urmeaza repede unui cer senin, care ai crezut ca va dura o vesnicie. Cine a trait la munte stie mai bine acest lucru, dar chiar si asa, nu poti sa fii multumit cu explicatii ce nu tin loc de rezolvarea situatiei defavorabile în care te gasesti sau care va veni.
Dar ce este timpul? Cum poti transcende desertaciunea lui? De ce natura are aceasta atitudine schimbatoare? Cum se poate trece dincolo de clipa prezenta ce nu îti aduce decât amaraciune?
Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost, din neam în neam. Înainte ca sa se fi nascut muntii si înainte ca sa se fi facut pamântul si lumea, din vesnicie în vesnicie, Tu esti Dumnezeu! Înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, si ca o straja din noapte.

Însa dincolo de suportul miscator al realitatii în mijlocul careia traim se afla eternitatea Creatorului întregului univers. Din aceasta perspectiva a adâncului abisal al vesniciei toate schimbarile pe care le traiesti nu înseamna mare lucru. Daca ai putea vedea aceasta, atunci bucuria ar lua locul întristarii, fiindca pâna si suferinta nu reprezinta decât ceva trecator. Iar daca timpul rezolva prin trecerea sa totul, atunci de ce sa îti mai faci griji?

Daca nu poti cladi decât pe nisip, atunci de ce sa te mai temi atunci când lucrurile se desfac din nou în elementaritatea lor redevenind ceea ce au fost dintotdeauna si anume niste particule adunate temporar laolalta. Tristetea si bucuria, faima si ignorarea, toate acestea, precum si multe altele, sunt aspecte de o clipa ale unei realitati aflate mereu în schimbare. Nu poti opri acest proces al facerii si desfacerii. Nu ai cum sa i te opui, însa poti sa privesti dincolo de ele, fiindca deasupra lor se afla mereu Marele Autor, Maestrul care nu a gresit niciodata indiferent de opera pe care a realizat-o.

Domnul împarateste îmbracat cu maretie; Domnul este îmbracat si încins cu putere: de aceea lumea este tare si nu se clatina. Scaunul Tau de domnie este asezat din vremuri stravechi; Tu esti din vesnicie! Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umfla cu putere. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari si mai puternic decât vuietul valurilor naprasnice ale marii este Domnul în locurile ceresti.

Astfel, reusesti sa înveti lectia trecerii si transformarii lucrurilor cu scopul unic si precis de a-ti dezvolta intuitia eternului, neschimbatorului, a ceea ce nu poate fi vreodata mistuit de vreme. ?i cu cât deprinzi acest lucru mai repede, cu atât este mai bine, fiindca în felul acesta cunostinta vesniciei va începe sa se formeze tot mai puternic în interiorul tau înlocuind treptat mintea cea plina de griji. Acesta este un proces de durata, uneori placut si extatic, dar cel mai adesea dureros si descurajator, pâna când ajungi sa te întâlnesti cu Marele Autor pe cararea vietii tale.

Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la început pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.

Iar daca vei avea rabdare si nu vei ceda revoltei ce îti apare în suflet, atunci vei ajunge sa Îl cunosti pe Marele Autor si sa primesti de la el darul vesniciei în inima ta care va face ca toata curgerea vietii tale sa aiba sens prin revarsarea ei în oceanul eternitatii, fiindca în final, dincolo de orice înaltime sau vale se afla mereu si dincolo de orizont albastrul neasemuit al nemarginirii. Iar atunci gândurile pline de griji si suparari nespuse se vor topi în constiinta nemuririi ce nu poate fi distrusa vreodata, asupra careia timpul nu mai are nici un fel de putere.

În ziua de pe urma a sarbatorii, Isus a stat în picioare si a strigat: Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.

Octavian LUPU,

Bucuresti


Faima cea mult râvnita

„Cum puteti crede voi, care umblati dupa gloria, pe care v-o dati unii altora, si nu cautati gloria care vine de la singurul Dumnezeu?“ (Ioan, 5.44)

Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. (Proverbe, 25.2)

Întelepciunea nu o primim, trebuie s-o descoperim pentru noi însine. (Marcel Proust)

Dorinta de prestigiu –


Intra în fibrele fiintei umane din vremuri stravechi, odata cu savârsirea pacatului originar, din Gradina Eden, odata cu  neascultarea de pretentiile îndreptatite ale lui Dumnezeu, care i-a creat si i-a asezat într-un loc mirific, purtându-le de grija îndeaproape. Curând, aceasta stare contaminata, a condus la înfaptuirea  primei crime din istoria omenirii. Cain, plin de gelozie si ura, si-a omorât fratele, pe Abel, si pentru ce?  Pentru ca Dumnezeu a privit cu placere la jertfa adusa de  Abel, iar jertfa lui Cain n-a fost primita din pricina mândriei de care era stapânit. Atitudinea si caracterul lui Cain nu au placut deloc lui Dumnezeu, iar Cain s-a întunecat de furie în loc sa se schimbe si sa se smereasca înaintea lui Dumnezeu pentru a fi si el primit. Cain s-a  înaltat în ochii lui, însa mândria îl coboara pe om.

Nu întâmplator oda a fost printre primele specii literare foarte  raspandita, în care autorul îsi exprima elogiul sau admiratia fata de anumite persoane sau fapte  eroice, împlinind pornirile si dorintele imediate de satisfacere a dorintei omului firesc de a fi adulat.

Slava, gloria, renumele, lauda, preamarire, proslavirea, reputatia, popularitatea, aprecierea publica, autoritatea, prestigiul – sunt câteva sinonime pentru cuvântul care exprima ideea înaltarii de care vorbim.

Mândria, in general, il cuprinde pe om asa cum  turnesolul coloreaza  toata solutia chimica, daca nu esti atent s-o tii in frâu, in limite acceptabile.
Insa, ca sentiment de multumire, de satisfactie, de bucurie, de demnitate, de încredere – pe tonuri si armonii normale, filtrata cu modestie si bun simt în caracterul si atitudinea curata, care sunt de dorit –, mândria,  poate fi un sentiment normal si benefic, însa,  ce trece în  zona de lauda si fala, de gâdilare a orgoliului, de îngâmfare si înfumurare,  intra în teritoriul unei glorii desarte.

Toti dorim sa obtinem aprecierea. Cu totul altceva este însa a cauta cu orice pret  lauda celorlalti, de a fi mai presus de toti. Tuturora ne place sa fim vorbiti de bine de toti oamenii, poate mai putin de cei pe care-i desconsideram.
Un scriitor polonez, Stanislaw Jerzy Lec,  are o cugetare în care spune ca în fata celor mici trebuie sa te pleci mai mult!

La început Dumnezeu a facut Cerurile si Pamântul. Apoi a creat stelele, soarele si luna, lumea vegetala si lumea animala, apoi a creat omul, deschizând drumul  istoriei omenirii.

Asadar, la început a fost Dumnezeu. El a facut lucruri extraordinare, cu adevarat marete. Cine-i va putea sta alaturi? Cine mai e vrednic de glorie, de faima?
Se stie ca si ingerul stralucitor, Lucifer,  a dorit sa aibe întâietate  alaturi de Dumnezeu, creatorul, el un înger creat. Aceata îngâmfare l-a costat viata luminoasa de pâna atunci, fiind aruncat pe pamânt, numit Satan, împreuna cu îngerii  si demonii sai.

Însa noi avem pe Dumnezeu ca Tata si  dorim sa-i fim ascultatori!
Caci toti cei ce sunt calauziti de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. si noi n-am primit un duh de robie, ca sa mai avem frica; ci am primit un duh de înfiere, care ne face sa strigam: “Ava! adica: Tata!”  Însusi Duhul adevereste împreuna cu duhul nostru ca suntem copii ai lui Dumnezeu. (Romani, 8.15-16).

Tocmai pentru ca oamenii nu inteleg, pe deplin sau mai deloc, cum gandeste si cum actioneaza Dumnezeu, cum a creat totul din nimic, oamenii ajung de il desconsidera, de il reneaga, si cauta sa se ridice pe ei insisi in slava!

Omul nu vrea sa recunoasca descoperirile lasate pentru om in Biblie. Aici gasim scris tot ce trebuie sa stim, neaparat, despre Dumnezeu.

Slava lui Dumnezeu sta în ascunderea lucrurilor, dar slava împaratilor sta în cercetarea lucrurilor. (Proverbe, 25.2)

Câti copii, înaintea noastra, nu au zis: < – Evrika! >, in cazul  descoperirii unor lucruri ascunse de Dumnezeu ca intr-un joc de puzzle, pentru ca fiecare din noi, la timpul lui, sa scoata la iveala lucruri sau fenomene ale stiintei si spiritualitatii care-i sunt de fapt folositoare in drumul anevoios spre vesnicie.

Tatal se bucura când copilul gaseste ceea ce El ascunsese mai dinainte, si, copilul,  umblând pe urma pasilor sau gândurilor Lui, cauta sa  descopere ceea ce El a pregatit pentru copiii Sai. (Caci prin har ati fost mântuiti, prin credinta. si acesta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui, si am fost ziditi în Hristos Isus pentru faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele. – Efeseni, 2.8-10)

Ne bucuram când copiii nostri alearga pentru câstigarea unor premii de întâietate. De mici suntem învatati sa dorim sa fim primii în ceea ce facem.
De Pasti, în unele gradinite exista obiceiul ca educatoarele sa ascunda, oua colorate confectionate din plastic, pe lânga florile si arbustii care strajuiesc aleile de joaca ale micilor copii de 3…5 ani, oua care sa fie cautate de copiii lor. Iesind împreuna din clasele de joaca si învatatura,  li se spune sa caute ca li s-a pregatit o surpriza.
Copiii, contrariati si bâjbâind, neîntelegând pe deplin situatia care le sta în fata,  ies si umbla sau alearga încoace si încolo, cautând, cu priviri mai mult sau mai putin inteligente. si, dupa cum le este alergatura, curiozitatea si cautarea, copiii gasesc acele oua din plastic, viu colorate. Daca le si desfac,  înauntrul lor gasesc si alte surprize,  ascunse pentru un timp chiar de bucuria ce-i cuprinsese pe copii.

Pentru Albert Einstein,  Dumnezeu,  a ascuns teoria relativitatii,  pentru Isaac Newton a ascuns “Principiile matematice ale filozofiei naturale”, notiuni fundamentale despre optica, matematica si fizica, pentru maica Tereza a ascuns mila si daruirea exemplara in cei mai de jos oameni aflati în suferinta si nevoi,  pentru altii, altele, pentru fiecare a ascuns ceva: faptele bune, pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam în ele.

Asa cum spune Isus într-o parabola, stapânul a dat talanti diferiti oamenilor, fiecaruia dupa puterile si credinta împartita de El în dar.

Ne nastem cu abilitati de vorbire, deseori cu abilitati de vorbire ale mai multor limbi. Nu toti suntem la fel, ci dupa cum ne-a dat Creatorul nostru, ca dar. Ce ai tu ca sa nu fi primit?

Avem doua optiuni. Sa alegem calea unei glorii personale, urmand indemnul vechi al Celui Rau, care zisese …”veti fi ca Dumnezeu” – de care Dumnezeu Insusi zice ca e desarta, nefolositoare, trecatoare, chiar paguboasa, deoarece ea, aceasta cale, ne îndeparteaza de El, în loc sa ne apropie. “El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamântului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu, si sa se sileasca sa-L gaseasca bâjbâind, macar ca nu este departe de fiecare din noi.” (Faptele apostolilor 17, 26-27).

Sau o a doua cale, aceea în care sa  alegem sa-L glorificam pe Dumnezeu, singurul care face minuni. Exista un psalm în care psalmistul repeta de câteva ori: O, de ar lauda oamenii pe Dumnezeu! si arata multele motive pentru care se cuvine a-L lauda (Psalmul 107).

“O, desertaciune a desertaciunilor, zice Eclesiastul, o desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune. (…) Ce a fost, va mai fi, si ce s-a facut, se va mai face; nu este nimic nou sub soare. (…) Încolo, fiule, ia învatatura din aceste lucruri; daca ai voi sa faci o multime de carti, sa stii ca n-ai mai ispravi, si multa învatatura oboseste trupul.  Sa ascultam dar încheierea tuturor învataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om. Caci Dumnezeu va aduce orice fapta la judecata, si judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rau.” (Eclesiastul, 1.; 13.12-14)

Într-alt Psalm, autorul face o scurta caracterizare a oamenilor care nu-L cauta pe Dumnezeu spunând despre ei:   “…..  mândria le slujeste ca salba … Râd, si vorbesc cu rautate de asuprire: vorbesc de sus,  îsi înalta gura pâna la ceruri, si limba le cutreiera pamântul.  De aceea alearga lumea la ei, înghite apa din plin, si zice: “Ce ar putea sa stie Dumnezeu, si ce ar putea sa cunoasca Cel Prea Înalt?”  (…)  M-am gândit la aceste lucruri ca sa le pricep, dar zadarnica mi-a fost truda,  pâna ce am intrat în sfântul locas al lui Dumnezeu, si am luat seama la soarta de la urma a celor rai.
Da, Tu-i pui în locuri alunecoase, si-i arunci în prapad. Cum sunt nimiciti într-o clipa! Sunt pierduti, prapaditi printr-un sfârsit napraznic. Ca un vis la desteptare, asa le lepezi chipul, Doamne, la desteptarea Ta!

Sunt multi oameni simpli, dar si oameni foarte bine si temeinic  instruiti, cum e si marele fizician contemporan Stephen Hawking care ajung sa descopere si sa afle lucruri importante, chiar extraordinare, si, in loc sa-i multumeasca Celui care le-a pregatit pentru ei, se inganfa si nu cauta sa-L creada  si sa-L inteleaga pe Dumnezeu, punandu-se pe ei insisi pe piedestalul pe care trebuie inaltat doar Domnul Dumnezeu.

Întelepciunea nu o primim, trebuie s-o descoperim pentru noi însine, zisese undeva Marcel Proust.

În finalul psalmului, Asaf conchide : “Cât pentru mine, fericirea mea este sa ma apropii de Dumnezeu: pe Domnul Dumnezeu Îl fac locul meu de adapost, ca sa povestesc toate lucrarile Tale.”

Simeon – omul cu scopul vietii împlinit

Doar cand ai gasit o cauza pentru care sa mori, ai un motiv pentru care sa traiesti.” (Albert Schweitzer)

Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul, 3.11)

El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis: – Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta.
” (Luca, 2.27-30)

Aceasta este adevarata bucurie in viata: sa fii folosit intr-un scop pe care tu îl admiti ca foarte important .” (Stephen Covey)

In inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.” (Blaise Pascal)

Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.” (Blaise Pascal)

Niciodata nu e prea târziu! – e o expresie care rezoneaza adesea in gândirea si vorbirea unora dintre noi. Dar, când iei mai bine seama la cele spuse, de contextul care le determina, nu oadata constati o judecata cu totul falsa. Daca ne referim, de exemplu, la o persoana trecuta bine de 60 de ani, nu poti zice –Niciodata nu e prea târziu! – atunci când vorbesti despre scolarizare sau despre a face o cariera profesionala!

Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume atunci când a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.
Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de CP.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul.
Capitanul a luat decizii foarte gresite. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-se stapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul mare a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile, trecuse demult pe lânga capitanul Smith, care, probabil, inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! pentru vasul gigant care-i fusese încredintat. Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

De aceea, e bine ca fiecare sa-si faca un plan al calatoriei sale prin aceasta lume, în viata care-i este harazita de Dumnezeu.
Cum calatoresc si unde doresc sa ajung? Ce scop am pentru viata mea? Ce sfârsit m-ar onora si m-ar satisface pe deplin?

Blaise Pascal – filosof si matematician de mare calibru –, în Cugetari, are idei-concluzii care i-au jalonat viata:

În inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.
Cât de goala si plina de mârsavii este inima omului!
Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea?

Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.”
Pâna nu iubim adevarul, nu-l putem cunoaste.
Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.

Dupa câte stiu eu, cel putin in limba româna – pâna la scrierea sfintelor scripturi –, nicaieri in alte scrieri nu se regasea folosirea cuvântului har.
Acest cuvânt este introdus de apostolul Ioan, in Evanghelia care-i poarta numele, vorbind despre Isus:

«Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. » (Ioan 1.14-17)

«Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus.» (Romani, 3.24)

Prin cuvântul de care vorbim, har, întelegem gratia divina acordata omului, bunavointa, preferinta, favoarea de care se bucura cineva. Prin Isus Cristos au coborât de sus, din Cer, o multime de haruri, har dupa har. Asa cum spune apostolul Pavel, in El sunt ascunse toate comorile stiintei si intelepciunii. Mântuirea si salvarea noastra este prin har si credinta. El a adus si El a faurit mântuirea omului, din starea de pacat a omului pacatos. Fara bani o primim, numai prin credinta, prin viata schimbata oferita celui care cugeta zi si noapte la legea Domnului!

Sa vedem care a fost scopul vietii lui Simeon, din Luca 2.25-32:

Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfânta, si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mângâierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.
Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.
El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis:
– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel.

Daca privim la cele câteva cuvinte care prind chintesenta vietii lui Simeon, Luca ne retine deîndata atentia, prin câteva verbe si însusiri prin care face o descriere foarte pertinenta si exacta lui Simeon. Acesta ducea o viata sfânta si era cu frica lui Dumnezeu si, in timp, apare ca efect o consecinta extraordinara, Duhul Sfânt era peste el.

Care era scopul vietii lui Simeon? El astepta mângâierea lui Israel, mângâierea promisa de Dumnezeu celor credinciosi.
Simeon cauta zi de zi sa-si implineasca scopul vietii: siguranta ca sufletul sau traieste vesnic, chiar daca el va muri.
Asa cum Ioan botezatorul, a cunoscu ca Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si Simeon, deoarece Duhul Sfant era peste el , a inteles ca rascumparea  si viata vesnica le obtine prin credinta in Isus, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, asa cum cineva spusese odata “ Evrika!”, Simeon cu ochii ridicati spre Cer exclama plin de bucurie:

– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor.

Simeon nu s-a bazat deloc pe vorbe spuse cu mare usurinta: Niciodata nu e prea târziu!
El si-a urmarit in permanenta scopul ales, inarmându-se cu rabdare, ducând o viata sfânta si traind cu frica de Dumnezeu, si, calauzit de Duhul Sfânt, ochii lui au vazut mântuirea.

In Cuvântul lui Dumnezeu, citim “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii. (…) Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera? Vedem dar ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor. “ (Ep.Evrei, 3).
Astazi e ziua in care mai putem decide. Astazi mai este inca har ! Alege viata, ca sa traiesti. Alege-L pe Isus, caci el a spus : ” Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6).
Mâine nu stim ce va fi. Nu te lasa amagit de soapta duhului Celui Rau care zice Niciodata nu e prea târziu!

Dumnezeu sa ne binecuvinteze, pe toti care ascultam glasul Lui, cu credinta si har !
Glorie Domnului !

FAPTE DE LIMBA, MAGISTRAL DALTITE IN ECCLESIASTUL

by conf.univ.dr.Ada ILIESCU

Parcurgând versetele acestei carti, întelegem si mai mult de ce acest personaj este atât de pesimist, facându-ne sa pricepem ca “viata, pe pamânt nu este decât un mare esec”, este o existenta consumata sub semnul absurdului, nu departe de existenta dobitoacelor, omul rezumându-se la un mod de existenta vulgar, adica la a mânca, a bea si a iubi o femeie, “data dupa lege” .

Dupa ce, în primele capitole, se trece în revista “nimicnicia” si “zadarnicia” celor omenesti, în Capitolul 4, asistam la derularea unor învataminte, dobândite de sfatuitor, în urma unei experiente personale, sustinute – asa cum am mai spus – , si de folosirea verbelor la timpul perfectul compus, care se stie ca exprima actiuni trecute si terminate, precum si folosirea , cu precadere, a persoanei I, nr. sg. :
. Si m-am întors si am vazut toate asupririle
care se fac sub soare (4,1).
. Si am vazut ca toata osteneala
si toata barbatia unei fapte
nu sunt decât invidia omului fata de aproapele sau(4,4).
În cele din urma, Ecclesiastul ajunge la o concluzie care socheaza, afirmând:
. Si i-am fericit pe cei morti
– pe cei ce de-acum au murit –
mai mult decât pe cei vii
– decât pe cei ce sunt înca în viata –;(4,2).
Si în acest capitol, apare – ca laitmotiv – propozitia :
…aceasta este, si ea, desertaciune si vânare de vânt(4,4).
cu varianta:
. Iata ca si aceasta-i desertaciune si nevointa rea(4,8).

În Capitolele 5, 6, 7 si 8 ni se prezinta ideea ca bogatia nu este altceva decât desertaciune, cu alte cuvinte este si ea zadarnicie :
. Cel ce iubeste argintul nu se va satura de argint,
iar cel ce iubeste bogatia nu se va bucura de roadele ei;
si aceasta-i tot desertaciune(5,9).
Spuneam, cu alta ocazie, ca aceasta carte abunda în constatari dureroase si în cugetari. De aceea nu trebuie sa trecem cu vederea nici multiplele interogatii retorice adresate de acest personaj unic, în felul sau, noua, cititorilor :
. Caci cine stie care e binele omului în viata lui,
în numarul zilelor vietii lui de desertaciune
prin care el a trecut ca o umbra?
si cine îi va spune omului
ce va fi dupa el sub soare?…(6,12)

Însa, taina lucrurilor ne-o ofera Capitolele 8 si 9 , în care i se ofera cititorului o unda de speranta, plecând de la ideea:
. Cel ce pazeste porunca nu va cunoaste vorba rea (8,5).
. ca bine le va fi celor ce se tem de Dumnezeu(8, 12).
comparativ cu cel ce nu se teme, care nu va petrece multe zile la umbra, aici, umbra semnificând viata sau protectia.

Solutiile pe care le ofera Capitolele 8 si 11, pentru a te bucura de viata si pentru a fi sigur ca vei supravietui sunt :
. Pazeste porunca regelui
si nu te grabi sa calci juramântul lui Dumnezeu,
Nu te îndeparta de la fata lui (8,2).
. Arunca-ti pâinea pe fata apei,
ca dupa multe zile o vei gasi(11,1)

Tot Ecclesiastul, evidentiaza si un mare paradox, si o mare dilema, pe care majoritatea oamenilor nu le înteleg si pe care nu le recepteaza ca desertaciune, ci ca pe o nedreptate, aceasta fiind, poate, “motivatia”, “scutul” cu care se apara necredinciosii, cei care nu-si explica de ce se întâmpla asa, ca nu e drept sa se întâmple ceea ce se petrece în lume :
. Exista o desertaciune care se face pe pamânt, caci
exista drepti peste care vin relele ca si cum ar fi facut
faptele nedreptilor si exista nedrepti peste care vin
cele bune ca si cum ar fi facut faptele
dreptilor(8,14)

Nota pesimista si indignarea mascata anunta finalul Capitolului 8, din care se deduce ca “omul este atât de ignorant si nepasator”, încât nu simte si nu poate sa descopere lucrarea ce se face sub soare (8,17):
… si oricât ar zice înteleptul ca stie, tot nu va putea
sa afle.
Oricât se va osteni sa caute, nu va gasi,

Si în Capitolul 10, la fel ca în celelalte, întâlnim cugetari, numai ca aici “curg în cascade”, amintindu-ne de povetele bunicilor, de Psalmi, de Proverbele lui Solomon si de întreaga Sfânta Scriptura, care este, în cele din urma, cel mai graitor si dens tratat de morala scris pâna în prezent, este cartea care ne ofera cea mai sigura orientare etica pe care o putem însusi de la cineva sau din ceva .
…un dram de întelepciune e mai de pret decât slava
nebuniei(10,1)
. Cel ce sapa groapa va cadea într’ însa(10,8).
. Cuvintele unei guri întelepte aduc bunavointa,
iar buzele nebunului îl vor înghiti(10,12).

Capitolul 11 surprinde si prin degajarea cu care Ecclesiastul îi îndeamna pe tineri sa duca o viata plina de veselie, desfatându-si inima si umblând chiar unde îi îndeamna inima, dar nu uita sa le spuna ca, totusi :
… e bine sa-si aminteasca de zilele întunericului, ca tare multe vor fi (11,8).
…sa stii ca pentru toate acestea, te va aduce Dumnezeu la judecata(11,9).

Capitolul 12 debuteaza cu o fraza, care nu numai ca este adevarata, fiind rostita de Ecclesiastul cel adevarat, ci si pentru ca fiecare dintre noi, cei ajunsi la batrânete, i-am verificat esenta, simtind – pe propria piele – , ca retinem, cu mare exactitate sentimente traite si fapte de viata petrecute în tinerete, dar uitam, poate, acum – la batrânete – , ce-am mâncat ieri la prânz (!?).

De aceea Ecclesiastul, prin intermediul unui verb la imperativ, trage semnalul de alarma, îndemnându-ne sa-l cunoastem si sa-l iubim pe Tatal Ceresc, înca din copilarie:

. Adu-ti aminte de Ziditorul tau
în zilele tineretilor tale,
mai înainte de a veni zilele rautatii
si mai înainte de a se apropia anii
în care vei zice: –
“Ei sunt pe dinafara voii mele !”
(12,1)
Dupa opinia noastra, asistam în acest capitol de sfârsit, la cele mai subtile si mai maiestrite “versuri libere”, scrise pentru prima data, despre ultima etapa a vietii omului, când vor veni zilele rautatii, în care se folosesc metafore de maxima densitate, revelatoare pentru ceea ce se întâmpla cu noi, “la vremea bogatiei în ani” :
…si frica îti este pe drum,
când înfloreste migdalul
si creste lacusta
si se scutura chiparosul(12,5)

Folosirea insistenta a conjunctiei SI cu valoare narativa, orala, pe parcursul întregului capitol, releva un fapt deosebit de adevarat si uman, si anume ca tot ce a creat Ziditorul îsi urmeaza un ciclu regulat si perpetuu, de mii de ani !

Punctul culminant al întregii opere este, dupa parerea noastra, versetul 7, din ultimul capitol, în care Creatorul si Atottiitorul Cerului si Pamântului, Cel ce L-a zidit pe om din tarâna, dându-i viata vesnica, îsi ia înapoi suflarea de viata pe care i-o daduse la începuturi, generând în sufletele noastre nu numai o strafulgerare si o teama cumplita, dar si constiinta realizarii de catre Ziditor a unui act justitiar, pus în aplicare, act pentru care numai noi, oamenii, în nimicnicia noastra, n-am facut nimic pentru a-l anula.

Analizând acest capitol, si cu instrumentele unui critic literar autentic, acesta n-ar putea trece cu vederea faptul ca, în finalul acestuia, se simte vocea unui alt autor, care îl elogiaza pe primul, cel care Mult s’ a straduit, relevându-i calitatile, începând cu efortul acestuia de a gasi – la fel ca Eminescu si ca Arghezi – , “cuvintele potrivite, care spun adevarul”, acest efort fiind nu numai o problema de tehnica poetica, ci si o traire afectiva din partea creatorului de inefabil si de frumos.

Nu putem trece cu vederea capacitatea de metaforizare a sensului unor cuvinte ori sintagme, de tipul “cuvintele dorului”, “scrisul sagetator”etc., adica cel care tinteste drept ca o sageata, fiind deci corect, îndreptându-se catre o tinta, pe care, neaparat, trebuie sa o atinga sau :
…tepusele sunt ca niste cuie bine batute, daruite din
îmbelsugarea unui singur Pastor 12,11

Cum putea sa se încheie acest superb tratat de etica si morala, care este cartea Ecclesiastul, decât cu câteva sfaturi – nu numai pentru cei care stiu sa mânuiasca fraza, transfigurând artistic realitatea :
… fiul meu, ia aminte:
“A face carti multe e o treaba fara sfârsit, iar nelinistea gândului e truda pentru trup” (12,12), ci si pentru toti muritorii – , sub forma unei încheieri :
. Încheiere:” Totul a fost auzit”.
“Teme-te de Dumnezeu si pazeste-I poruncile” (12,13)
. Ca Dumnezeu va aduce fiece fapta la judecata, în tot
ascunzisul ei, fie ca e buna, fie ca e rea (12,14).

Într-adevar, a face carti e o treaba fara sfârsit si, am spune noi, “este cel mai dulce supliciu”, mai ales când simti ca Dumnezeu îti permite sa intri în partasie cu El, trimitând pe Sfântul Duh sa te inspire, sa te ajute sa fii un mic hermeneut, si, cu modestie, sa încerci sa descifrezi si sa interpretezi aceasta lume extraordinara, cu faptele ei miraculoase si suspect de reale, care de secole s-au adeverit, acestea toate – existente în Sfânta Scriptura .

Spre deosebire de alte capitole ale Vechiului Testament, care, din punct de vedere gramatical, abunda în constructii inedite, privite sub aspectul concordantei gramaticale, care dau impresia unei discrepante, uneori, aparuta si din cauza unei ample succesiuni de unitati frazeologice, cu o cristalizare de tip arborescent, cartea Ecclesiastul însa da o larga deschidere registrului launtric al oricarui cititor, fie el “în clocot”,“caldut” sau “rece”, în iubirea fata de Tatal Ceresc.

Concluzia noastra, ca specialisti în Filologie, este ca toate structurile morfosintactice si lexicale, din opera Ecclesiastul, „ascund” perfect ideile pe care vrea sa ni le comunice bunul Dumnezeu. Depinde numai de noi daca suntem capabili sa interpretam si sa întelegem faptele de viata prezentate si redate, cu toata dragostea, prin Cuvântul lui Dumnezeu.

De aceea îi invitam pe cititorii nostri sa deschida Biblia si, la pagina unde se afla Ecclesiastul, sa-si permita sa poposeasca asupra acestei minunate opere inspirate de Dumnezeu si sa nu se sperie de cele ce va citi, ci sa ia aminte si sa-l simta pe Creator respirând pe pagina cu ei !
Amin !