Cristian Delcea
Sunt adventist de ziua a şaptea. M-am născut aşa şi, chiar dacă oficial nu sunt botezat în nicio religie, mă consider tot adventist de ziua a şaptea. Acum vreo 13-14 ani mergeam în fiecare seară de sâmbătă la o biserică din Piaţa Amzei. Acolo predica Mihai Gâdea.
Eu eram pe atunci un adolescent naiv, somnambulic şi prăbuşit cu totul în fantasmele din mintea mea. Nu mergeam acolo pentru că eram credincios, ci pentru a omorî monotonia unor sfârşituri de săptămână mohorâte. Şi, e drept, mergeam şi pentru Mihai Gâdea.
El era încă foarte tânăr, cred că nu împlinise 25 de ani. În contrast cu predicile sforăitoare ale bătrânilor pastori adventişti, Mihai Gâdea predica despre un Dumnezeu aproape. Dumnezeu-prietenul cu care vorbeşti în gând, mâna invizibilă pe care o simţi pe umăr când intri într-un spital. Lucruri din astea care ar trebui să fie fundamentul oricărei religii. Îmi vine greu să scriu asta acum, dar, în timpul ăla, la graniţa dintre milenii, Mihai Gâdea îmi devenise un fel de model. Aş fi vrut să fiu şi eu ca el.
Citiți continuarea în http://adevarul.ro/cultura/spiritualitate
Revista ARMONIA - Saltmin Media 