Vavila POPOVICI: PACE SAU RĂZBOI?

Nu este suficient să vorbești despre pace. Trebuie să crezi în ea. Și nu este suficient să crezi în ea, trebuie să muncești pentru ea.”  – Eleanor Roosevelt

Pacea se definește, atât în plan colectiv, cât și în plan individual, prin starea de liniște, o stare lipsită de conflicte între oameni, atât în familie, cât și în întreaga societate, pe întregul glob pământesc.
În mitologia  greacă Eirene (Irina) era zeița care personifica pacea, având echivalentul Pax în romană. Simbolul porumbelului cu ramura de măslin era tot simbolul Păcii, deoarece porumbelul a ales casca zeului războiului, s-a cuibărit în ea, împiedicând astfel acțiunea zeului. Continue reading “Vavila POPOVICI: PACE SAU RĂZBOI?”

Război în douăsprezece ţări ale lumii şi un război al sexualităţii decadente

Maria Diana Popescu, Ageroby Maria Diana Popescu, Agero

 

Ucraina, Gaza, Siria, Libia, Irak, Afganistan, Mali, Republica Centrafricană, Nigeria, Guinea, Liberia, Sierra Leone, în total douăsprezece ţări din Europa, Africa Centrală şi Orientul Mijlociu trec prin momente dramatice care zguduie din temelii pacea şi securitatea mondială. Pentru moment las deoparte războaiele americane de ocupaţie, conflictele armate şi epidemiile mortale, precum Ebola  (aruncate în lume de pe lamela microscopului, cu scopul decimării populaţiei lumii), pentru un alt război perfid, războiul sexualităţii decadente, care se face tot mai văzut, bazîndu-se pe aţipirea noastră, şi anume, homosexualitatea. Continue reading “Război în douăsprezece ţări ale lumii şi un război al sexualităţii decadente”

RĂZBOIUL ISRAEL – GAZA

shlomoADEVĂRUL PE CARE NU-L VEȚI VEDEA PE ECRANELE TV

by  SHLOMO JOSEFSOHN*

Cu cât s-a prelungit durata războiului Israel-Gaza iar luptele continuau, cu atât mai mult am asistat la faptul că ecranele de televiziune din întreaga lume continuau să prezinte scene și imagini dificile de distrugere a caselor și a clădirilor din Gaza, ca un rezultat de bombe Israeliene, imagini cu morți și răniți, inclusiv copii, și o populație care fuge din zonele de luptă, fiind speriată și îngrozită.

Într-adevăr, astfel de scene sunt grele pentru a le viziona, și, bineînțeles,  oricine cu o conștiință și cu sentimente normale devine foarte emoționat văzând  scenele de sângerare și de morți și răniți în zonele de luptă, precum și suferințele  mari provocate de acest război populației civile din Fâșia Gaza. Continue reading “RĂZBOIUL ISRAEL – GAZA”

OCTAVIAN LUPU – Șapte principii de bază ale unui luptător

Octavian_Lupu2CALEA RĂZBOINICULUI ANONIM (BUSHIDO) PE ÎNŢELESUL TUTUROR

În urmă cu mai multe zile am avut prilejul să cumpăr o carte ce expunea concis principiile de bază ale „Căii Războinicului” (Bushido). Cu interes am parcurs fiecare pagină citind cu atenţie diferitele reguli specifice mai multor şcoli de instruire în această filozofie de viaţă cu rădăcini seculare în Japonia. Surprinzător, indicaţiile se derulau succint, în secvenţă logică şi pe înţeles, dar aprofundarea lor presupunea o experienţă continuă mereu rafinată în contact cu realităţile concrete ale vieţii.

Diferită de codurile cavalerilor medievali din Europa, această „Cale a Războinicului” mi-a oferit prilejul adâncirii unei viziuni inedite prin accentul pus pe viaţa de zi cu zi în care se dezvoltă adevăratul luptător. În mod neaşteptat, adevărata sală de antrenament era constituită din întreaga experienţă a vieţii cu neaşteptatele şi sinuoasele ei transformări. În plus, am remarcat accentul pus pe interiorizarea luptei, ca o cale de explorare a universului prin evoluţia conştiinţei către noi trepte de realizare spirituală. Continue reading “OCTAVIAN LUPU – Șapte principii de bază ale unui luptător”

Din stima

corbii

 by Mraconia

„Am fost om bun, nepoate!”  Sunt vorbele bunicului care se „căznea” să împlinească 100 de ani… „În 1916, un „brand” nemţesc a dărâmat malul de pământ după care mă adăpostisem… M-a îngropat până-n gât… Multe ore! Începuseră corbii să roiască deasupra mea. Mă aşteptau… Cu ultimele puteri am zâmbit… Corbii nu mănâncă stârvurile oamenilor răi… Nu ştiu cum ştiu ei… Erau destui morţi în apropiere… Ciorile naibii, pe mine mă aşteptau!  Le-am făcut în ciudă. Am vrut să trăiesc. Măcar cât ei! Şi… mai e un pic, poate vine suta! Le-am tras-o corbilor! Da´ , să ştii,  de-atunci n-am mai împuşcat nici-o cioară… Din stimă!Continue reading “Din stima”

O expunere

BisericiExpunere a situatiei Bisericii

“Deci, cu ce vom asemui situatia prezenta?
Seamana, intr-adevar, cu un razboi naval, izbucnit intre marinari razboinici, din cauza unor vechi frictiuni; imagineaza-ti, deci, acest tablou: flota (partile beligerante) porneste din ambele parti la atac cu mult élan. Apropiindu-se corabiile una de alta, mânia ajunge la culme si barbatii incep lupta. Presupune, daca vrei, ca in acelasi timp corabiile sunt zdruncinate de o furtuna violenta si că o întunecime densă, provocată de nori, învăluie totul, incât să nu se mai poată face deosebire intre prieteni si dusmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei (generale). Să mai adăugam tabloului, pentru a-l face mai viu, o mare agitată, o ploaie torentială, si valuri ridicate de furtună. Apoi, un vânt puternic, suflând din toate părtile, catre acelasi punct si vasele ciocnindu-se Continue reading “O expunere”

Drumul alb

Carare prin zapadaJianu Liviu-Florian

Tocmai m-am reîntâlnit cu o poezie scrisa în urma cu 37 de ani.

Habar n-aveam ce înseamna Razboiul Rece. Eram elev in clasa a VIII-a, si voiam pace. Ca sa ma bucur de scoala. De premii. Sa fiu printre primii, in profesiile care ne asteptau, negresit, la absolvire.

Nu trebuia sa imi spuna nimeni de doua ori: scrie o poezie despre pace. O faceam cu bucurie. Totul era sa am inspiratia sa scriu o poezie care sa ajunga pana la gazeta de perete a scolii. Caligrafiata artistic, cu litere de tipar. Sau sa ajunga pâna in paginile ziarului Inainte. Un ziar citit de mii de profesori, si zeci de mii de elevi, muncitori, si intelectuali.

Nu cunoasteam pe nimeni la ziarul Inainte. Am urcat scarile sediului, in uniforma de elev, si m-am ratacit printre etaje si holuri. In cele din urma, am intrat intr-un birou. “Buna ziua! Am adus o poezie”, am spus. Redactorii erau scriitori. Poeti. Gazetari. “Poftiti, luati loc”. Poezia a fost citita. “Felicitari!”. Mi s-a spus. “O retinem pentru publicare! Unde sunteti elev?” “La scoala generala numarul 5. Triscu.” Trebuia sa mai spun ca am avut o profesoara emerita de limba si literatura romana. Doamna. Tovarasa. Tudor Elena. Ca in Scoala a poposit, pentru un timp, la cercul de literatura, o profesoara poeta. Doamna. Tovarasa. Negrea Constanta.  Care ne-a citit poeziile dansei, fara egal, despre Eminescu. Si Basarabia. Dar amutisem. Nici nu stiu daca am multumit. Si am iesit pe usa camarutei redactiei, ca un soarece, nestiind cum sa ma fac cat mai mic, ca sa nu deranjez pe nimeni, dar cu inima mare de bucurie, mai mare decat sediul cu doua etaje al ziarului Inainte, si Comitetului Judetean al Uniunii Tineretului Comunist.

De atunci, cumparam in fiecare zi, ziarul. Rasfoiam paginile infrigurat, asteptand. Asteptand.

Pana cand a aparut poezia.

Drumul alb

Nu,

Eu nu vreau

Sa adun

Schije frante de tun

De pe munti de atomi

Nici

Somnul apelor frant

Sa-l preschimb in pamant

Cotropit de ninsori

Sunt

Inca om, nu atol

Singuratic si gol

Bombardat de taceri

Nu vreau mari fara glas

Nici oceane de scrum

Ancestrale poveri,

Nici comori de pripas,

Travestite in fum

Stiu

Monstrii, gheare de fier

Mai tintesc catre cer

De sub reci carapace

Greu

Este drumul spre vis

Dar odata deschis

Va ramane mereu

Drumul alb catre pace!

1976

Au trecut de atunci 37 de ani. Cu razboaie. Cu revolutii. Cu industrii de armament. Care nu au produs in zadar. Cu oameni  carora razboiul le-a oferit un loc de munca. Razboiul care continua si azi. Chiar si Razboiul Rece continua. Neoficial.

Poezia nu mai era pe nicaieri. Ziarul pe care o pastrasem,  se pieduse demult.

Dar la vremea la care am scris-o, am invatat-o pe dinafara. Si de cateva luni, versurile ei imi tot veneau in minte. Fragmentat. Lipsea pasajul central. Pâna cand, acum trei zile, memoria mi-a restituit si acest text lipsa.

Ce poate sa faca un om, impotriva razboiului? Cum sa se apere de el, cu o armata cu un buget de 1 miliard de euro in acest an ( 3 miliarde de paini ), an in care numai dobanzile la creditele cu care tara lui este datoare sunt de 2 miliarde si jumatate de euro ( cate o paine pentru fiecare locuitor al planetei )?

Nimic mai mult, decat sa isi aduca aminte Drumul Alb, de acum 37 de ani…

ORACOL DUPA O JUMATATE DE VIATA

Jianu Liviu-Florian

Pe lumea noastra n-or sa fie

Razboaie, crime, lipsuri, nu!

Vom fi chiar noi substanta vie

Ce o sa schimbe tot, acu’ !

 

Asa strigam in gând, in scoala,

Si in oracole, scriam –

Umpleam un viitor, pe –o coala,

Ne ofeream, pe noi, balsam –

 

Si uite, a trecut o viata,

Razboaie, chinuri, lipsuri, ne

Ramân –  si altii le invata,

La un examen, la re – re

 

Pe mâini, n-a mai ramas cerneala

Ce bate azi, la tastatura –

Si a ramas doar opinteala

De a ne umple propria gura –

 

Si vin copii ce nu mai striga

Razboaie, crime, lipsuri, nu!

Doar râd de profi, si de diriga,

Cât inca nu ii iau, cu huuu!

 

Si ce scriam in gând, in scoala,

Si in oracole scriam,

E pentru ei, o coala goala,

La care-am tras, in van, in ham –

 

Ce mâini curate, fara pete,

Avem acum, ca asasini –

Si ce murdari, pe mâini, si ghete,

Eram, când intuiam lumini!

 

AFGANISTAN – UN CETATEAN ROMÂN A FOST UCIS ÎNTR-UN ATAC ASUPRA BIROURILOR ONU DIN MAZAR-I-SHARIF

Atacul de vineri, 1 aprilie, împotriva birourilor ONU din localitatea afgana Mazar-I-Sharif (nordul Afganistanului) s-a soldat cu 7 morti, printre care si un cetatean român. A fost cel mai sângeros atac comis împotriva ONU în Afganistan din 2001, transmite AFP care citeaza un purtator de cuvânt al Natiunilor Unite.

Potrivit Agerpres, Farhan Haq, purtator de cuvânt al ONU, a avansat acest bilant vineri, de la sediul organizatiei din New York. Conform reprezentantului ONU, acesta este si cel mai sângeros atac comis împotriva organizatiei de la cel produs în 2007, la Alger, soldat cu 17 morti din rândul personalului organizatiei. Cel mai sângeros atac împotriva unor birouri ONU s-a produs la Bagdad la 19 august 2003 si s-a soldat cu moartea a 23 de persoane, printre care si emisarul ONU în Irak, Sergio Vieira di Mello. Reprezentantul ONU a precizat ca în urma atacului de la Mazar-I-Sharif si-au pierdut viata trei functionari straini ai ONU si patru garzi nepaleze.

Potrivit MAE, cetateanul român care a fost victima a atacului de vineri dupa-amiaza de la Biroul regional ONU din Mazar-I-Sharif, fiind decapitat de atacatori, se numea Filaret Motco si era functionar international al ONU. MAE a primit în o notificare oficiala de la Departamentul de Operatiuni pentru Mentinerea Pacii al ONU. Cetateanul român lucra în Afganistan de aproximativ doi ani, înainte sa detina aceasta functie neavând o cariera diplomatica în România.

Motco Filaret era expert în relatii si organizatii internationale si a mai participat la misiuni în cadrul Centrului Operational ONU din Kandahar, misiunile OSCE de teren din Tadjikistan, în Federatia Rusa, regiunea Caucazul de Nord-Cecenia si în Kârgâstan, a precizat oficialul MAE. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat cu toata fermitatea, printr-un comunicat difuzat vineri seara, actele de violenta si cruzime savârsite asupra membrilor biroului ONU din Mazar-i-Sherif: „Nu poate exista justificare pentru astfel de acte deplorabile”, se arata în comunicatul MAE. Oficialitatile române si-au exprimat regretul profund pentru pierderile de vieti omenesti si au transmis întreaga compasiune familiilor celor care si-au pierdut viata în acest tragic atentat. MAE si-a exprimat solidaritatea cu membrii misiunii ONU în Afganistan.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a caracterizat acest atac drept „atroce si las”.
Atta Mohammad Nour, guvernatorul provinciei Balkh, a carui capitala este Mazar-i-Sharif, a fost primul care a avansat bilantul de sapte morti, el însa sustinea ca cinci dintre acestia sunt garzi nepaleze si doi ar fi europeni.

Incidentul a fost declansat de cinci manifestanti, care protestau împotriva gestului recent al pastorului american Terry Jones, de a arde o copie a Coranului. Manifestantii islamisti care au atacat vineri, 1 aprilie, birourile ONU din Afganistan, au solicitat guvernului afgan sa „rupa toate legaturile diplomatice cu SUA daca nu sunt de acord cu gestul pastorului care a dat foc Coranului”. Conform guvernatorului afgan, sapte oameni au fost ucisi, iar alti 20 au fost raniti,. Ceilalti doi functionari ONU ucisi în atac sunt de origine norvegiana si respectiv suedeza.

Presedintele Traian Basescu a transmis, sâmbata, 2 aprilie, un mesaj de condoleante pentru decesul cetateanului român, expertul international Filaret Motco, ca urmare a atacului asupra biroului Organizatiei Natiunilor Unite din Mazar-i-Sharif, Afganistan. „Am primit cu durere vestea încetarii din viata a cetateanului român Filaret Motco, functionar international în cadrul biroului ONU (UNAMA) din nordul Afganistanului, ca urmare a atacului comis asupra biroului Natiunilor Unite din Mazar-i-Sharif la data de 1 aprilie. Doresc sa prezint, în nume personal si în numele poporului român, sincere condoleante familiei îndoliate. În acelasi timp, exprim solidaritatea poporului român fata de celelalte state ai caror cetateni au cazut victime acestei tragedii si reiterez pozitia ferma a României de condamnare a actelor inumane generate de intoleranta si extremism”, se mentioneaza în mesajul presedintelui.

Seful statului afirma ca sunt inacceptabile atacurile împotriva personalului ONU si solicita autoritatilor afgane sa ia toate masurile necesare. “Atacurile împotriva personalului ONU – care lucreaza în sprijinul poporului afgan si al pacii – sunt inacceptabile. Solicitam autoritatilor afgane sa ia toate masurile necesare pentru ca autorii acestor crime oribile sa fie adusi în fata justitiei si condamnati pentru faptele lor”, a adaugat presedintele Basescu.

„Suntem afectati de aceasta stire”, a declarat pentru AFP pastorul Terry Jones, rugat sa comenteze atacul asupra birourilor ONU de la Mazar-i-Sharif. “Noi nu suntem în niciun fel responsabili”, a mai adaugat pastorul care acuza “elementele radicale islamiste care cauta o scuza pentru a-si justifica violenta”.

La 20 martie pastorul, care conduce o mica organizatie crestina denumita “Dove World Outreach Center” din Gainesville, Statele Unite, a dat foc unui exemplar din Coran. Acest pastor a provocat vii controverse în legatura cu acest gest înca din septembrie 2010 când a anuntat ca are de gând sa dea foc Coranului. El a renuntat atunci la acest gest în urma multiplelor apeluri ce i-au fost adresate de sefi de stat dar si de suveranul pontif, Papa Benedict al XVI-lea.
———————————————
Surse: AGERPRES, AFP, Mondo News

Simona BOTEZAN
Washington DC, SUA
2 aprilie 2011

Durere de Nistru

Nistru – rau cu apa indiferenta. Indiferenta la sentimentele oamenilor. Oare?
Soseaua este intrerupta … nu putem inainta cu autocarul. Oprim, cu vreo 200 de metri, departe de linia frontului. Da, front langa apa Nistrului! Coboram si inaintam pe soseaua libera, nicio masina. Ajungem la bariera. De dincolo de bariera, din imediata ei apropiere, ne priveste tancul rusesc cu teava indreptata spre noi. In preajma tancului, trei soldati severi la chip. Ni se permite sa mergem pana la Nistru. Ni se permite, destul de usor, noua, celor din Romania, sa mergem sa privim Nistrul. Nu ne sperie teava tancului. Oare de ce? Pentru ca nu stim ce inseamna teama de a avea permanent o … teava de tun indreptata spre noi, o teava de tun care ne ameninta permanent. Catorva dintre insotitoarele noastre moldovence le-a fost teama sa mearga spre Nistru. Le-a fost teama sa mearga prin dreptul tancului cu teava amenintatoare. S-au intors la autocar.
Ceilalti am mers mai departe. Curaj? Nici vorba. Nu stiam ce este acolo. Netraind mereu amenintarea, spaima razboiului, ci vietuind in afara lui, nu cunoastem o asemenea teama.
Auzim cateva focuri de arma. Vedem soldati prin strujenii de pe campul Nistrului. Sa tot fie pana la zece. Nu mai multi. Sau, poate, nu-i vedem noi. Cineva dintre noi spune: „Impusca ciorile!” Da, imi zic in gand, se joaca si ei, ce sa faca? Liniste. Ajungem pe pod. Nistru! Privesc in jos. O apa curgatoare mai mare… Parca as fi pe podul de peste Olt, la Sfantul Gheorghe, unde apa este mai putina, iar malurile mai abrupte. Acolo, acea apa curgatoare se afla la poalele Carpatilor. Carpatii o apara. Aici, Nistru isi unduieste apele in plina campie. Vadul lui e intins. Cateva terase. Cand apa e mare, rar sunt inundatii, deoarece involburata apa se poate intinde pana hat departe. Casele sunt ridicate pe culmea unor dealuri. Ca cele din Gura Bacului. Privesc in departare saracacioasele gospodarii cu case vopsite in albastru.
Imi doresc sa fotografiez Nistrul. Imi aminteste de Rusoaica lui Gib Mihaescu. Am fost anuntati sa lasam aparatele de fotografiat la autocar. Nu avem voie sa facem fotografii. Este front, razboi. Ma uit mai atenta sa inregistrez totul in suflet. Pe o terasa a Nistrului, vad o turma de capre. De ce mi-au atras atentia? Capre – langa ele, un pastor. Se sprijina intr-un ciomag.
Ajunsi la jumatatea podului, nu ne induram sa plecam. Toamna frumoasa. Soarele ne priveste palid, dar inca straluceste, pregatindu-se sa plece la odihna. Frunze galbene pe jos. Pe malurile Nistrului, de-o parte si de alta, smocuri de padure. Ingalbenita. Mi se opreste privirea pe niste insulite care s-au format pe malul dinspre noi. Partea opusa este abrupta. Imi fixez in suflet fotografiile. Sunt pe Nistru!
Pornesc spre autocar. Trebuie sa trec din nou granita. Vad sarma ghimpata si tarana proaspat arata, ca altadata marcarea hotarelor. Aici marcheaza hotare intre frati. Trec din nou pe langa tancul cu teava indreptata spre … Ce vad? Teava este indreptata spre trei copii care stau cuminti de partea cealalta a barierei. Unul langa celalalt. De inaltimi diferite. Nu formeaza scara magarului – cel mic este la mijloc. Ajung aproape de ei. Observ ca nu-i intereseaza teava tunului. Cei trei copii privesc in departare. Ma opresc in fata lor. Ii salut. Toti trei imi raspund frumos la salut. „Ce faceti aici?” Imi dau seama ca lor nu le pasa de teava tunului. Nu le este teama?! Desigur s-au obisnuit sa vada zilnic tancul. Nici nu luau aminte la teava. Priveau mai departe. „Asteptam”, imi raspunde cel mai mare. Auzisem ca locuitorii celor doua sate, aflate de-o parte si de alta a Nistrului, puteau trece granita. Aveau permisiunea armatei, daca dovedeau cu buletinul ca locuiesc in cele doua localitati. In gandul meu, mi-am zis ca baietii isi asteapta parintii. Dau sa plec. „Asteptam caprele!”, il aud pe cel mijlociu. Caprele!? Turma de capre pe care am privit-o de pe podul Nistrului?! „Voi aveti capre?” „Da, avem doua capre, un tap si un iedut”, imi raspunde, mandru, cel mare. Caut sa raspund mandriei lui: „Da?! Si le iubiti?” „Cum sa nu le iubim, daca ele ne tin?” Extraordinar – ele ne tin! Iubirea este motivata. „Cum ele va tin? N-aveti parinti?” Cel mare imi raspunde simplu, indiferent parca: „Tata ne-a parasit de mult”. „Saracii, ma gandesc, au parintii divortati, vai de capul lor in saracia asta!” „Mama lucreaza toata ziua pe la oameni”, il aud pe cel mare, numit de ceilalti Nicu. Mi se trezeste curiozitatea de a afla cat mai multe despre viata lor. Desigur o viata amarata. Le privesc ochii. Sunt inteligenti si curajosi. „Dar voi sunteti mici. Cine va face mancare?” Imi raspunde cel mare, indraznet, demn, uitandu-se in ochii mei: „Surioarele noastre. Maria e mai mare ca mine, iar Niculina e ca Gicu. Acu ele dereteca-n casa”. Vorbeste corect romaneste. Aflu ca Gicu este cel mijlociu. Pe cel mic il cheama David. Doamne! Cinci frati de varste atat de apropiate! Doi gemeni. Ma bucur ca au priviri inteligente, sunt curatei. Desigur traiesc intr-o gospodarie modesta, dar curata. Ma bucur mai ales ca stau fara teama in fata tunului cu teava indreptata spre ei.
Atunci noua de ce sa ne fie frica de o teava de tun? De ce sa nu vedem cand vrem si fara teama Nistrul? Totusi …

Luminita Cornea
Straseni, 14 noiembrie 2010