Vavila Popovici: URA DIN SUFLETELE UNOR OAMENI

   „Compasiunea este baza moralității.” – Arthur Schopenhauer

  Joi seara, am aflat că Președintele Statelor Unite Donald Trump și Prima Doamnă au fost confirmaţi pozitiv la corona-virus, după ce consiliera sa Hope Hicks care l-a însoțit și la dezbaterea cu Joe Biden de miercuri, a fost de asemenea testată pozitiv. Președintele declarase joi noaptea, la Fox News: „Hope Hicks, care a muncit foarte mult, fără să facă nici măcar o mică pauză, tocmai a fost testată pozitiv la COVID-19. Teribil! Prima doamnă şi cu mine aşteptăm rezultatul propriilor teste. Între timp, vom începe procesul de carantinare”. Donald Trump a confirmat rezultatul pozitiv al testului său vineri dimineața.    Continue reading “Vavila Popovici: URA DIN SUFLETELE UNOR OAMENI”

PAUL GHIȚIU: Urgia urii și un genocid pentru „edificarea” Franței socialiste! Rothschild, vechilul diavolului.

(REVOLUȚIA a început în rai 3)

În cele ce urmează, pentru a ilustra criteriile de recunoaștere a unei revoluții propuse în primul episod, vă voi prezenta câteva date despre Revoluția franceză, rugându-vă să vă întoarceți și la detalii ale acesteia deja folosite în primele două episoade.

Înainte de faza războiului sângeros împotriva propriului popor, declanșată odată cu atacarea Bastiliei, revoluționarii francezi (în principal burghezia) câștigaseră războiul informațional. În „Originile intelectuale ale Revoluției franceze”, Daniel Mornet, o autoritate incontestabilă a subiectului, spune că mișcarea filosofică triumfase la începutul anilor 1770, ceea ce este confirmat și de condamnarea literaturii filosofice, emisă de Adunarea Clerului Francez în 1765 Continue reading “PAUL GHIȚIU: Urgia urii și un genocid pentru „edificarea” Franței socialiste! Rothschild, vechilul diavolului.”

VAVILA POPOVICI: Despre INVIDIE și POPULISM

citat_socrate-300x158„Invidia este un vultur ce sfâșie fără încetare pe cel care îl adăpostește la sânul lui.“

– Adolphe de Chesnel

   Invidia sau pizma este păcatul – de când e lumea și pământul – care a luat naștere în inima omului și care pricinuiește părere de rău pentru binele aproapelui și bucurie pentru nenorocirea și suferința lui; este un vierme care roade inima fără încetare. Aristotel spunea că invidia este un fel de întristare pentru fericirea de care ni se pare că se bucură egalii noștri. Continue reading “VAVILA POPOVICI: Despre INVIDIE și POPULISM”

Islamul: Excludere sau… îmbrăţişare?

Ramallah-linsajIslamul – Un cult al morții

„Religie a păcii și a progresului”  – îi spun admiratorii.

„Religie persecutată și neînțeleasă”  – îi zic avocații.

În ciuda acestor premise generoase, realitatea este mult diferită. Islamul este violent, își condamnă credincioșii la o cruntă înapoiere și îi terorizează pe cei care îndrăznesc să nu i se supună. Continue reading “Islamul: Excludere sau… îmbrăţişare?”

Iubirea lui Hristos versus Ura față de El – O stare care predomină și astăzi

carl-saganLumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe EL

1 loan 3:1

URÎTI DE LUME

Mulţi oameni din vremea Domnului Isus, L-au respins pe Mîntuitorul, deoarece nu L-au înţeles. Chiar şi aceia care L-au omorît, au făcut-o din ignoranţă (Faptele apostolilor 3:17). Mulţimea oamenilor de azi îl resping de asemenea şi au o împotrivire puternică faţă de Evanghelie. Ostilitatea lor este de departe mult mai profundă decât împotriva oricărei alte religii. Continue reading “Iubirea lui Hristos versus Ura față de El – O stare care predomină și astăzi”

În Siria, 80 de creştini au fost omorâţi de militanţii islamişti

Map Siria TurciaOptzeci de creştini au fost omorâţi şi mii de oameni au rămas fără adăpost după ce militanţii islamişti au atacat oraşul strategic sirian Kessab, în apropierea frontierei turceşti.

Conform Barnabas Aid, aproximativ două mii de creștini armeni au fugit din Kessab, deoarece casele lor au fost jefuite şi bisericile lor profanate. Partenerii Barnabas Aid furnizează produse alimentare, îmbrăcăminte şi alte elemente esențiale, căci mulți şi-au părăsit în grabă casele cu mâinile goale (Mohabat News). Continue reading “În Siria, 80 de creştini au fost omorâţi de militanţii islamişti”

O expunere

BisericiExpunere a situatiei Bisericii

“Deci, cu ce vom asemui situatia prezenta?
Seamana, intr-adevar, cu un razboi naval, izbucnit intre marinari razboinici, din cauza unor vechi frictiuni; imagineaza-ti, deci, acest tablou: flota (partile beligerante) porneste din ambele parti la atac cu mult élan. Apropiindu-se corabiile una de alta, mânia ajunge la culme si barbatii incep lupta. Presupune, daca vrei, ca in acelasi timp corabiile sunt zdruncinate de o furtuna violenta si că o întunecime densă, provocată de nori, învăluie totul, incât să nu se mai poată face deosebire intre prieteni si dusmani, iar semnele lor distinctive nu mai pot fi recunoscute din cauza confuziei (generale). Să mai adăugam tabloului, pentru a-l face mai viu, o mare agitată, o ploaie torentială, si valuri ridicate de furtună. Apoi, un vânt puternic, suflând din toate părtile, catre acelasi punct si vasele ciocnindu-se Continue reading “O expunere”

Complicii lui Adam Peter Lanza, ucigaşul din Newtown

call-of-dutyDan Bercian

.       Scriam în urmă cu exact un an de zile un articol în care vorbeam despre faptul că în SUA se întâmplă lucruri ieşite din comun, lucruri care nu ar trebui să se întâmple într-o ţară care încă se declară a fi creştină. Spuneam atunci că înainte de sărbătoarea de Crăciun a anului 2011 s-au vândut în SUA circa 500.000 de arme de foc! Acesta a fost probabil cel mai apreciat cadou de Crăciun.
.        Azi, înainte de Crăciunul anului 2012, iată că o ştire, care a produs consternare şi durere, face înconjurul lumii: un tânăr din SUA, de 20 de ani, şi-a împuşcat mama apoi a intrat într-o şcoală şi a mai ucis încă douăzeci şi cinci de persoane, şase adulţi şi douăzeci de copii în total, după care s-a sinucis. Acesta a fost “cadoul” lui de Crăciun pentru SUA.
.         Doar un singur caz de felul acesta l-a depăşit în dramatism şi durere în istoria Americii, atunci când vorbim despre atacurile armate în şcoli din SUA. Este vorba despre atacul comis în anul 2007 în Virginia, atac soldat cu 32 de morţi.
.        Evident că toată lumea se arată a fi consternată. Preşedintele SUA Continue reading “Complicii lui Adam Peter Lanza, ucigaşul din Newtown”

Ura – sentimentul vietii neîmplinite

                                                            „Nu uita niciodata ca unii te pot urî,
                                              dar cei care te urasc nu te înving decât daca
                                            îi urasti si tu. Si când o faci, te distrugi.”                                                                                            R.M. Nixon

Am gasit pe internet scris despre ura: „Eu zic ca vine din educatie. Cel putin eu pâna la vârsta de 18 ani nu am facut altceva decât sa învat cum sa urasc cu adevarat… iar acum sunt un guru la treaba asta, pot purta ura pentru orice… si nu oricum.. acum o fac cu profesionalism.” Poate a glumit, m-am gândit pentru o clipa! Dar daca a vorbit serios? Într-un ziar citesc titlul: „Vremea razbunarilor”. Asa sa fie oare? Asta ne dorim?

Ura fiind un sentiment al vietii neîmplinite, dupa cum spunea un psiholog, filozof umanist german, nascut la începutul secolului XX-lea, poate duce chiar la moarte si aceasta deoarece starile sufletesti sunt cele care ne îmbolnavesc trupul. De ce sa nu ne traim viata în iubire, în daruire desavârsita, asa cum ne învata Hristos? De ce nu-i urmam sfaturile si de ce lasam ca raul sa ne distruga încetul cu încetul; de ce ne alegem drumul spre o moarte vesnica? Religia cuprinde aceste învataturi, dar pe buna dreptate se întreba Benjamin Franklin: „Daca oamenii sunt atât de rai având o religie, cum ar fi daca nu ar avea-o?” Raul trebuie evitat în viata, nicidecum „învatat”, întrucât el se opune binelui; natura noastra umana intra în contradictie cu raul care nu face altceva decât sa ne provoace o stare de inconfort, putând ajunge la disperare, revolta si chiar moarte.

Carl Gustav Jung, în cartea sa „Puterea sufletului”, ne avertizeaza asupra faptului ca privelistea urâtului suscita urâtul în suflet: „E netagaduit faptul ca rautatea celuilalt devine neîntârziat propria ta rautate, caci raul trezeste raul din propriul tau suflet”. Dar, este tot atât de adevarat ca ura îsi gaseste uneori motivatii, asa zise rationale, fara sa ne dam seama ca ea ajunge în „imediata vecinatate a raului”.

Adusa problema în vremurile pe care le traim, ura a cuprins cu fervoare societatea româneasca înca de pe vremea comunismului; cei care am trait în acea perioada am cunoscut „ura de clasa”, considerata de comunisti „combustibilul motorului progresului”. Ura ne-a fost inoculata si de atunci sufletele unora a fost schilodite. Prin diferite metode sadice a fost ucisa intelectualitatea româneasca, au fost ucisi oamenii deveniti incomozi societatii instaurate; se spalau creiere, se dorea un om nou care, de fapt, a aparut ceva mai târziu, în vremurile post-comuniste, nascut din ura si razbunare, mostenitor al certificatului de om al urii si al razbunarii. Nimic nu-i mai face placere, îl deranjeaza totul, i se pare ca toti se opun idealurilor sale de pura materialitate, pentru el vointa înseamna în primul rând dorinta de putere si lupta cu arme care ranesc si ucid oamenii corecti, blânzi, sensibili, nevinovati. Lev Tolstoi considera ca raul vine din faptul ca oamenii îsi închipuie ca sunt împrejurari în care se pot purta cu semenii lor fara iubire. Foarte adevarat!

Întrebat Parintele Galeriu în ce consta mai precis raul?, acesta a raspuns: „S-a spus ca este o stare si nu un principiu sau substanta. O stare a vointei pervertite. Sfântul Vasile cel Mare defineste raul ca o înstrainare de Dumnezeu. Cum s-a produs înstrainarea? Prin ispita adorarii de sine, prin stralucirea eului. Fiecare când gândim acum parca intuim ceva din aceasta constiinta de sine a existentei proprii, un fel de a fi al încântarii. Deci Lucifer cade în aceasta adorare de sine, facând din eul lui o realitate existenta prin sine…” Întelegem cum ideologia marxista, straina de Dumnezeu a dorit sa produca acel om nou!

Cred ca lumea de astazi, are nevoie de un idealism care sa-i redestepte constiinta legaturilor sale profunde cu universul, cu Lumea superioara a spiritelor, cea care conduce destinele realitatii vazute si nevazute. Prea ne-am obisnuit a privi numai pe orizontala si a nu ridica ochii spre cer! Materialismul a ignorat viata spirituala, a aruncat, dupa spusele lui Alexis Carrel – chirurg si biolog francez –, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie si Medicina în 1912, o „cortina” între fenomenele materiale si cele spirituale, între vizibil si invizibil, între om si Dumnezeu. Caci, stiut este, ca tot ce se petrece în mintile noastre vine din sufletele noastre, de aceea trebuie sa îngrijim de suflet, daca vrem sa ne fie în buna stare trupul.

Apartinem cu totii societatii în care traim, dar gândim diferit si ne manifestam diferit, fiecare dupa pornirile naturale ale sufletului sau, si atunci este normal sa existe si oameni carora orice nedreptate sa le trezeasca în suflete nemultumirea, revolta, sa fie înclinati spre a lua o atitudine morala sau imorala. Sinele lor nu se afla în deplin acord cu ceva, cu cineva, încep sa urasca pentru ca acesta este impulsul inimii, un impuls puternic si care poate fi la fel de puternic ca cel pe care-l pot avea pentru iubire. Ura poate începe lent cu blazare, dispret, judecata strâmba, bârfa, invidie, gelozie sau chiar discriminare. Uneori toate aceste stari trec neobservate, ca „boli mai usoare, dar netratate” (spune frumos cineva), cu timpul ele se agraveaza, se cronicizeaza si omul nu mai poate fi vindecat; el este stapânit de orgoliu, lacomie, de rautate si ura, contaminând pe cei din jurul sau. Iata de ce aceste „mici pacate” nu trebuie trecute cu vederea, ci trebuie luate în seama dintr-un început si aflata cauza care le provoaca. Efect-cauza, cauza-efect!

Marcu Ascetul, admirator al Sfântului Ioan Gura de Aur, ne  îndemna: „Lupta-te cu raul în prima faza, si nu-ti zice: el nu va birui în mine! Pe masura ce tu te antrenezi, esti deja învins.”

Începi sa urasti de cele mai multe ori atunci când ti se face o nedreptate, pentru ca ura este produsul unei vieti ranite. Când ne sunt tradate sperantele, începem sa urâm tradarea si tradatorii. Iar când se face dreptate din timp, ura dispare. Este binele care îi ia locul si odata cu dreptatea dobândita, iubirea si speranta lumineaza sufletul nostru, întunericul dispare. Dar pentru a se face dreptate, este nevoie de curaj, de lupta. Aceasta lupta se da în interiorul nostru, apoi în exterior. Cel mai nobil mijloc de lupta în exterior este cel al dialogului dus cu bun simt, gasirea unui factor comun al discutiei, ratiunea în felul acesta stapânind pornirile salbatice, animalice. La ce ne poate folosi agresivitatea animalica? Socrate spunea: „Între a face rau cuiva si a-i face o nedreptate, nu e nici o deosebire. Nu trebuie sa raspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rau cu rau, orice ti-ar face cineva.” Da, dar pe cel care a gresit nu trebuie sa-l ajutam sa vada greseala? Oare nu trebuie sa cautam radacina greselii lui care ne afecteaza si pe noi, pentru a aplana o nedreptate, un rau? Pentru ca raul sa nu continue a exista, ar trebui sa se tina seama de legile dumnezeiesti si cele omenesti, adica de cele morale si cele juridice, iar acestea din urma ar trebui bine întocmite, bine cunoscute si respectate, pentru ca societatea sa functioneze pe principii sanatoase. Pentru filozoful Spinoza, a avea acces la ele, trebuie folosita ratiunea, care „ne conduce inevitabil la perceperea adevarului si a greselii”.

În legile bisericesti sunt cuprinse Poruncile, iar Porunca dragostei cere crestinului sa dezradacineze din suflet sau orice urma de mânie si de ura fata de semen si sa rasplateasca raul cu binele. Apostolul Pavel spunea ca legea morala e înscrisa în inima omului; Dumnezeu ne-a înzestrat cu constiinta, lasându-ne libertatea învatarii cunoasterii a ceea ce-i bine si a ceea ce este rau. Psihologii merg pe caile lor de investigare: Carl Gustav Jung ajunge la concluzia ca anumite categorii ale gândirii ne sunt date aprioric, adica înaintea oricarei experiente de viata, ele ivindu-se simultan cu primul act de gândire.

Ca în orice activitate din aceasta viata, este necesar a se actiona cu curaj si demnitate în cautarea greselilor si îndepartarea raului. Lipsa curajului duce la suferinta si la întretinerea ei; se stie doar ca oamenii lipsiti de curaj, oamenii lasi, se târasc toata viata, ca viermii pe pamânt; iar când actionam, sa ne ferim de a ne folosi de legea Talionului (dinte pentru dinte) care este, cu siguranta, dreptatea celor nedrepti, razbunarea care fericeste doar pentru o clipa. Unii spun ca suntem oameni si trebuie sa admitem ca suntem imperfecti, deci ar trebui sa fim toleranti… Da, dar cât de imperfecti suntem si cum ne afecteaza aceste imperfectiuni, conteaza! Chiar daca nu am facut nici o fapta rea, ne putem simti responsabili de raul din jurul nostru. Si cu cât suntem mai indiferenti în fata raului, cu atât suntem mai departe de prezenta binelui în viata noastra.

De multe ori tergiversam interventiile, deciziile, lamentam sau chiar nu luam în seama oamenii care aduc nepasarea, golania, mârlania, necinstea în viata noastra de toate zilele si nu luam în seama nici pericolul declinului societatii în care traim sau, începem sa-i judecam târziu, de multe ori în lipsa, atunci când ei nu mai sunt printre noi, spre a ne aduce argumentele lor, a-si ispasi pacatele. Si resemnati, spunem: „Dumnezeu sa-i ierte!” Este bine ca invocam aceasta iertare crestineasca pentru cei care ne-au facut si ne fac viata un iad, dar de ce sa nu luam atitudine atunci când ei sunt printre noi si când se mai pot mântui, iar noi sa îndreptam lucrurile, sa putem rasufla usurati ca s-a facut dreptate la timp si sa mergem cu curaj si speranta înainte în aceasta viata? Unii cred ca sentimentul acesta al urii apara uneori societatea de distrugere prin exacerbarea anumitor instincte, ura fiind considerata în acest caz, ca o lupta pentru dreptate, pentru apararea celor „sfinte” dobândite de-a lungul generatiilor. Poate au dreptate!? Dar aceasta lupta nu o putem duce cu armele binelui? Cu siguranta nu avem dreptul sa dormim! „Desteapta-te române!” sa ne fie mereu în minte.

În cartea: „România încotro” Gheorghe Popa ne vorbeste despre inegalitati, contradictii si nedreptati, sugerându-ne a le limita prin dreptate sociala, prin legi bine stabilite. Dar pentru aceasta  trebuie sa existe, ne spune, „un anumit nivel general de spirit civic si responsabilitate sociala”, adica sa existe procesul educativ, si propune ca „în fruntea organismelor sociale centrale de decizie, actiune si comanda, sa fie oameni de calitate din punct de vedere moral, profesional si politic”, în mod contrar, deteriorarea sociala poate sa înceapa si sa se dezvolte „de la cap” si da exemplu coruptia. Heinrich Heine spunea clar si fara echivoc: „O natiune nu poate fi regenerata daca regimul ei nu dovedeste o înalta forta morala”.

Si ne mai întrebam cum a ajuns omenirea la atâta ura? De ce ura pare sa domine astazi societatea româneasca? Trebuie sa remarcam ca Alegerile recente din România si Criza economica au la baza criza morala prin care trece Romania si motivul principal este acela ca nu am judecat suficient, nu ne-am limpezit mintile si am neglijat trecutul. Unora le-a fost teama ca îsi pierd posturile, altii averile dobândite ilicit si astfel au facut tot posibilul sa ignore sau chiar sa îngroape trecutul. Noroc de scriitorii, istoricii si jurnalistii care nu s-au lasat intimidati si cu mult curaj au facut dezvaluiri (dar nu suficiente!), pentru a lasa o fresca a vietii în comunism, si a celei post comuniste. Si în al doilea rând, ne-am obisnuit sa dam în cap elitelor, de la care am putea învata ce fel de atitudine sa adoptam în fata unor situatii, de criza morala.

Este tot atât de adevarat ca pentru unii, ura constituie o adevarata placere, o hrana a sufletului. Romanticul poet englez George Gordon Byron spunea ca „oamenii iubesc în pripa, dar urasc linistit pâna la moarte”. Si-atunci, sa fim buni, iubitori sau sa urâm? Sa alegem a trai cu iubire, sau cu ura si razbunare? Pitagora, considerat unul dintre cei mai mari legiuitori ai antichitatii grecesti spunea de pe atunci ca viata cumpatata, în slujba binelui si a dreptatii, trebuie sa stea la baza alcatuirii politice a unui stat.

Din Scriptura aflam ca Dumnezeu este plin de bunatate, Dumnezeu este iubire! El fiind sursa bunatatii, bunatatea Lui ajunge la noi prin rodirea Duhului, prin comunicarea si împartasirea caracterului lui Hristos în noi, pe care o face Duhul Sfânt. „Cine se scalda în sfera bunatatii, a iubirii macar pentru câteva clipe, simte o stare de fericire, de multumire, de linistire…” Cu totii am simtit bunatatea, iubirea, am simtit cum aceste stari înalta spiritul uman. Dar pentru a atinge acest punct, este necesar sa ducem o lupta cu noi însine si cu cei care ne violeaza comportamentul moral cu un tupeu nemaipomenit si cu ignorarea normelor religios-morale dar si a celor juridice; sa avem în vedere totodata armonia care exista între bunatate, iubire si dreptate, din gesturile lui Iisus Hristos care a plâns pentru oameni, a murit pentru noi, dar tot El a luat biciul în Templu si nu a ezitat sa-i numeasca pe unii ,,morminte varuite”. Si… sa acceptam lipsa contradictiei între bunatate si pedepsirea onesta a raului, pentru ca ,,Domnul este bun si drept”, iar acestea doua se gasesc într-o perfecta armonie în natura divina: ,,Dreptatea si pacea se saruta” (Psalm 85.10b).

Pr. Prof. dr. Nicolae V. Dura vorbind despre Normele juridice si Normele religios-morale într-o carte a sa, arata ca „legatura osmotica între drept si morala, între ce este drept si ce este bine (bun), între drept si religie etc. este adeverita nu numai de realitatea istorica a vietii umane, de ieri si de azi, cât si de unii teoreticieni ai dreptului, de unde deci si concluzia fireasca: nu trebuie sa existe drept fara morala, fara afirmarea principiilor unei morale umaniste, sanatoase, care sa aiba întotdeauna în vedere binele, dreptatea si echitatea, valori scumpe umanismului…

Îmi amintesc, da, mergeam pe drum… Fusese ultimul drum facut în tara mea… Era seara unui anotimp care-si dezbracase frumusetea, aratându-si goliciunea stranie… Strada avea trotuarele înguste, masinile parcate înghesuit, nereglementar, îngustând si mai mult aspectul strazii, arborii desfrunziti, cu crengile ciunge, trunchiurile rasucite, totul dând impresia de boala, de sfârsit de viata… Si fulgii albi cadeau din cer ca o compensatie a urâtului din preajma… Ningea în acea luna a iernii… Era haosul ninsorii, asemeni haosului din inimile semenilor, iar dupa acest haos se poate asterne un strat minunat, unitar de zapada, îmi spuneam… Comuniunea fulgilor, a inimilor noastre… Dreptatea, binele, armonia în care trebuie sa ajungem sa traim, caci stiut este ca numai ea aduna, pe când discordia, ura, nu fac altceva decât sa dezbine. O lumina se aprindea în mintea mea obosita: Un crestin nu trebuie sa-si piarda speranta… Emil Cioran o numea „astrul inimii”! În „Jurnalul de idei”, Constantin Noica exprima poematic: „În mitul Pandorei ramâne speranta, ca ultim demers uman, cel mai adânc. În fundul cutiei Pandorei este tresarirea la viata, o pâlpâire, o palpitatie.” Si-n fata ochilor îmi aparea figura severa si totodata blânda, privirea patrunzatoare a lui Octavian Paler, rostind convingator: „Speranta se organizeaza, nu se asteapta!

Vavila Popovici – „Articole si eseuri” – vol. I, ed. 2010

ÎNCEPUT DE NADAJDUIRE…!

prof. dr. Adrian Botez

…Diversiuni securistice, în plina noapte…pubele incendiate, masini incendiate, tot soiul de golanasi, cu fulare peste nasuri si într-o „concordie” suspecta cu jandarmii… batai, batai, batai, pe capul nevinovatilor…! – …apoi, oameni mai multi, mai organizati si mai fermi, mai maturizati, mai solidari.

…Din 1989 încoace (tot e buna la ceva si …nenorocirea!), oamenii au învatat sa se fereasca de unele facaturi. Oamenii asteapta, acum, ALTE facaturi…Si, dupa puteri, se pregatesc sa-l înfrunte, apocatastatic, pe Cel Rau.

…Dar nu Raed este partea importanta a scenariului românesc (…Raed Arafat s-a dovedit a fi mai putin barbat…: a lins unde-a scuipat!) – …ci foamea, somajul, umilintele, umilintele fara de capat, parca: protestele continua.

…Pâna când? Pâna când nesimtirea macelarilor României va aprinde focul atotpurificator al Duhurilor Românilor. De pe Pamânt si din Ceruri! – pentru ca Martirii si Eroii si Sfintii Românilor nu ne lasa. Mai ales acum!!!

…Unii spun: „Si pe cine vom pune în loc? Si aia, care or fi – tot ca astia! N-am facut nimic” Ba da, ati facut Minunea de a va vedea SUFLETUL si a vedea Vointa Lui Dumnezeu de a fi VII!!!

…Pe cine veti pune în loc? Pe ORICINE – …oricum, nu poate fi mai rau decât cu aceste întruchipari COSMICE, de acum – ale Imposturii, Tradarii, Minciunii, Prostiei, Arogantei, Obrazniciei Sfruntate, ale Spiritului Distructiv întru TOT si TOATE… – …întruchipari ale tentatiilor, neîncetate, din partea Vitelului de Aur!

…De observat ca, în Bucuresti si în cele cca 63 de orase ale PROTESTULUI ANTI-BASISTMahalaua si Maneaua N-AU FOST ÎN FRUNTE!!! Nicio pancarta nu avea greseli de ortografie, nu pocea Sfântul LOGOS!

…Se vor amesteca, iar si iar, Zarafii Lumii, în treburile României…deci, în Sufletul Mâniei Sfinte, a Celor Drepti? Nici Zarafii Lumii nu sunt decât tot întruchipari (de alt rang, fireste – dar tot…întruchipari alunecoase, „iluzioniste”!) ale Satanei!

…Cu ajutorul Lui Dumnezeu, oamenii au învatat sa-l recunoasca pe Satana (…vasluienii îi spuneau, ieri, în fata, pe nume, sfidator!) – …oamenii, deci, se vor bate cu orice alta întruchipare a Satanei, care se va arata!

…Doar sa-si pastreze Credinta în Puterea Minunii Lui Dumnezeu, Credinta în „seismograful” sufletului, al constiintei lor crestin-ortodoxe!

18 ianuarie 2012


EPOCA DIHONIEI

Alexandru STANCIULESCU-BÂRDA

 O traim de ani buni. Tot asteptam sa se termine, dar cred ca mai e mult pâna la acel moment. Multi dintre noi nici nu mai îndraznesc sa nutreasca o asemenea speranta! Se face simtita în toate partile lumii, în toate domeniile de activitate. Zi de zi auzi de ea pe toate canalele de informatii. Toti sunt împotriva tuturor, fiecare împotriva celuilalt si celorlalti, toti împotriva fiecaruia. Parca dracul a intrat cu furca si vântura lumea dupa cum îi place!

 [pullquote] Fericit este cel ce-si poate pastra nepatimirea, adica pacea interioara si credinta în aceste vremuri de dihonie! Fericit este cel ce-si pune speranta în Dumnezeu si nu se clatina în aceste vremuri de încercare si de calire! Toate sunt cu stirea si cu voia Lui, spre a noastra pedeapsa, încercare, sau întarire.

Alexandru STANCIULESCU-BÂRDA

[/pullquote]

Popoarele se revolta împotriva conducatorilor si guvernelor, tarile se lupta între ele în plan militar, economic, politic. Goana dupa spatii si zone bogate si de influenta, dupa resurse naturale, dupa putere si suprematie, dupa libertate si independenta, dupa nu stiu ce si nu stiu cum, face ca lume sa fie mereu tulburata, mereu tensionata, mereu marcata de conflicte, de conflagratii, razboaie, de uneltiri subterane de idealuri straine de ceea se numeste pace si buna convietuire.

 În multe tari sunt conflicte vadite între clase si straturi sociale, între bogati si saraci, între cei puternici si cei slabi, între exploatatori si exploatati. Nemultumirile sunt prezente pâna în cele mai îndepartate colturi ale lumii. Unde nu te-ai astepta auzi ca a izbucnit o revolutie, o revolta, greve, manifestari si lupte de strada, s-au produs omoruri, distrugeri de bunuri materiale si spirituale. Mai bine de un deceniu au durat revolutiile europene, care au marcat sfârsitul sistemului comunist. Credeam ca va urma pacea. Iata ca lumea musulmana este bulversata mai puternic ca oricând de revolte si rasturnari de situatii imprevizibile. Pâna si Grecia, leaganul culturii si civilizatiei europene devine teatrul unor lupte interne, fiindca nu-si mai poate hranii propii ei locuitori! În tara asistam de mai bine de douazeci de ani la conflicte, care nu se mai termina. Revolutie, mineriade, greve, manifestatii, mitinguri, amenintari directe si în presa fac ca sa te simti, ca om si cetatean, calare pe un butoi de pulbere. Parca nimic nu mai este sigur. Partide se ridica vertiginos în aplauzele multimilor, pentru a se prabusi dupa numai câtiva ani sub huiduielile acelorasi multimi; oameni de buna credinta, capabili, modesti, hotarâti de a pune umarul la bunul mers al tarii, dupa numai câteva luni de la momentul lansarii în politica devin de nerecunoscut. Aflam ca sunt hoti, corupti, banditi, mincinosi, criminali, tradatori, ce mai, sub orice critica.

 Batjocora a devenit un mod de a fi al românilor. Nu mai avem modele, pentru ca toti si toate sunt împroscate cu noroi. Tineri, batrâni, bogati, saraci, învatati sau prosti, nu conteaza, sunt ridicati mai sus, ca sa poata fi loviti mai bine. Nu stiu un singur om din clasa noastra politica, pe care sa nu-l fi denigrat presa, opinia publica. Ne ducem la vot si credem ca alegem floarea natiunii, pe cei ce sunt mai buni si mai capabili ca sa ne conduca. De îndata ce se dau rezultatele alegerilor, începe denigrarea: toti cei alesi sunt cât nu se poate mai rai, mai decazuti moral, mai corupti, mai fara scrupule. Cei ce nu au fost alesi ar fi fost idealul natiunii. Trec patru ani si ti se creaza o stare de lehamite, aflând de câte matrapazlâcuri sunt în stare cei de la putere si abia astepti sa-i alegi pe ceilalti, ca sa pui tara pe drumul cel bun. Îi alegi pe aceia si piesa o ia de la început. Abia atunci afli care le este adevarata fata a celor proaspat ajunsi la cârma si ce oameni cumsecade am dat jos!

 De mai bine de douazeci de ani nu a scapat o singura institutie a statului nebatjocorita. Parca este o campanie dirijata din umbra în acest sens. Nu e vorba de o firma de salubrizare oarecare, ci e vorba de institutii fundamentale ale statului, care formeaza coloana vertebrala a acestuia, precum Armata, Biserica, Justitia, Parlamentul, Guvernul cu aproape toate ministerele lui, Presedintia, Politia, Învatamântul, Sanatatea, fiscul, serviciile secrete, vama, sindicatele, bancile etc. Toate acestea formeaza osatura, scheletul unui stat, fara de care statul nu poate functiona. Nu auzim decât de certuri ca la usa cortului, nu se termina un scandal si încep altele. Dusmani si dusmanii peste tot. Generatiile sunt învrajbite între ele, clasele sociale vor sa se sfâsie reciproc, politicienii se înjura între ei ca birjarii, disponibilizarile au ajuns la ordinea zilei, afaceri murdare îngrozitoare ies la lumina tot mai des, coruptia si coruptii au devenit un fel de ,,bogatie” nationala. Resursele naturale aflam ca ne-au fost vândute pe nimic, datoriile tarii si ale noastre cresc fabulos de la o zi la alta, scaietii si sulfina domina câmpurile, care altadata erau grânarul Europei… Tineretul ne pleaca peste mari si tari, natalitatea scade alarmant, mortalitatea creste înfiorator, batrânii sunt tot mai singuri, tot mai tristi si tot mai nevoiasi! Nepotismul, favoritismul, mita si altele asemenea fac ca în fruntea institutiilor sa ajunga oameni nepotriviti, cel mai adesea incapabili, care au câteva idealuri clare: sa-si umpla buzunarele, sa-si consolideze pozitia si sa-i îndeparteze/compromita cât mai mult pe cei mai capabili decât ei.

 Într-o asemenea situatie, ca cetatean marunt, ca opinca a tarii, te întrebi: pâna când? La urma – urmei, fiind spectator si în acelasi timp actor al acestei vremi de dihonie, simti ca trece viata pe lânga tine si n-ai avut posibilitatea sa gusti din frumusetile si din bunatatile ei. Simti ca pacea interioara, echilibrul, stabilitatea, siguranta zilei de azi si a zilei de mâine îti sunt amenintate. Credinta însasi este de multe ori clatinata. Parca cineva intra cu cizmele pline de balegar în camara sufletului tau, pe care ai vrea-o curata, linistita. De ce?

 Fericit este cel ce-si poate pastra nepatimirea, adica pacea interioara si credinta în aceste vremuri de dihonie! Fericit este cel ce-si pune speranta în Dumnezeu si nu se clatina în aceste vremuri de încercare si de calire! Toate sunt cu stirea si cu voia Lui, spre a noastra pedeapsa, încercare, sau întarire.

 ………………………………………………………………………………………………..

Nota redactiei– Dex roman pentru Dihonie: animozitate, cearta, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discutie, disensiune, disputa, divergenta, dusmanie, gâlceava, învrajbire, litigiu, neîntelegere, ostilitate, pornire, ura, vrajba, vrajmasie, zâzanie

INOCENTA – FUSE SI SE DUSE…

Inocenta este primul cuvânt care-ti trece prin minte când te uiti în ochii unui copil. Puritate, inocenta,  sinceritate, iubire si dragoste neconditionata sunt trasaturile de baza ce caracterizeaza un copil. De ce când ne maturizam ajungem sa înlocuim iubirea cu ura, inocenta cu parsivitatea, sinceritatea cu minciuna sau dragostea cu gelozia. De ce nu putem fi si la maturitate inocenti, iubitori, sinceri si empatici?

De ce ajungem sa fim, unii dintre noi,  monstri cu chip uman? De ce ne transformam pe parcursul câtorva ani din suflete pure si frumoase în suflete nepasatore, pline de ura, gelozie si invidie?

Sunt oare aceste „calitati” genetic impregnate la nastere – care sunt în stare latenta pe perioada copilariei si se trezesc la realitate când devenim adolescenti si maturi? Sau se dezvolta pe parcus? Poate acest „evil” chiar exista si îsi intra în drepturi la început de adolescenta si ataca precum o carie sufletul uman..  Sa fie banul radacina acestui „evil”?

Cautând un raspuns, m-am oprit asupra „Genezei 3” si am descoperit o explicatie plauzibila… probabil cei cu teoria Darwin nu vor fi de acord, dar nu putem ajunge toti la unison, fiecare vede lucrurile prin prisma lui si fiecare are convingerile lui.

Probabil inocenta s-a pierdut în momentul în care Adam si Eva si-au dat seama ca erau goi… dupa ce au picat la testul Celui de Sus, când sarpele parsiv si insidios a convins-o pe Eva sa muste din marul pacatos care le-a deschis ochii la amândoi; au cunoscut ca erau goi si au cusut loalalta frunze de smochin din care si-au facut sorturi. Ochii li s-au deschis într-adevar, exact asa cum le spusese sarpele (Satana), numai ca acum au vazut lumea si realitatea cu totul altfel.

Pierderea inocentei, pacatul lor si noile lor raporturi cu Dumnezeu si unul cu altul sunt exprimate prin tema constientizarii goliciunii. Întelegem deci ca ei nu constientizasera pâna atunci, în inocenta lor, ca sunt goi, ci li se parea firesc sa fie asa si nici nu se gândisera la lucrul acesta. Acum nu numai ca se gândeau la lucrul acesta, ci erau coplesiti de rusine din aceasta cauza… INOCENTA a disparut din acel moment…

Does it make sense? Asadar,  noi suntem inocenti, nu suntem vinovati cu nimic… sumtem niste victime, niste urmasi ai unei situatii nefericite, a unei decizii gresite, a unei curiozitati tragice din care se pare ca nu mai exista iesire. Eva e de vina si, of course, sarpele… Asa o fi? O întrebare retorica….

Viorel VINTILA
San Francisco
Saptamâna Mare 2011