Iubirea lui Hristos versus Ura față de El – O stare care predomină și astăzi

carl-saganLumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe EL

1 loan 3:1

URÎTI DE LUME

Mulţi oameni din vremea Domnului Isus, L-au respins pe Mîntuitorul, deoarece nu L-au înţeles. Chiar şi aceia care L-au omorît, au făcut-o din ignoranţă (Faptele apostolilor 3:17). Mulţimea oamenilor de azi îl resping de asemenea şi au o împotrivire puternică faţă de Evanghelie. Ostilitatea lor este de departe mult mai profundă decât împotriva oricărei alte religii.

Acest fapt este evident dacă analizăm ce este permis şi ce este interzis de către Sistemul de Transmisiuni Publice ale canalelor de televiziune occidentale.

Carl Sagan (1934 – 1996 ) a fost admis să-şi prezinte serialul intitulat Cosmos, în care el a expus principiul neştiinţific şi nereligios, potrivit căruia universul a existat din totdeauna şi, de aceea, noi nu avem nevoie de Dumnezeu.

I s-a dat de asemenea, ocazia lui Shirley MacLaine (1934), să-și explice credinţa ei că fiecare din noi sîntem un dumnezeu şi că trecem printr-o serie de reîncarnări.

Dar filmul lui Francis Schaeffer (1912-1984) – „Cum ar trebui să trăim?“, a fost interzis. De ce? Pentru că este religios! Este aceasta discriminare faţă de Evanghelie? Desigur că da!

Dar să nu fim surprinşi. Să ne aducem aminte de cei din vremea lui Cristos. Ei L-au respins şi L-au omorît pe cel mai minunat Om care a trăit odată pe acest pămînt. Ei erau orbiţi faţă de adevărurile spirituale şi nu L-au înţeles. Isus a avut răbdare cu ei, S-a rugat pentru ei şi a murit pentru ei. Apostolii au fost şi ei plini de răbdare. Au continuat să-i iubească şi să le predice Evanghelia.

Trebuie să răspundem în acelaşi fel. Trebuie să continuăm să iubim, să ne rugăm şi să mărturisim despre Isus. Acesta este modul lui Cristos de a răspunde la ura lumii.

Ni se spune să iubim duşmanii,
Pe toţi cîţi îi avem aicea jos,
Căci binecuvîntîndu-i vei putea
Ca să le-arăţi tu harul lui Cristos.

A întoarce bine pentru bine este omeneşte, dar a întoarce bine pentru rău este dumnezeieşte.

_____________________________________________

Din publicația Pâinea lui Dumnezeu pentru tote zilele, primită prin Email

Foto: Carl Segan – http://thegeneralist.me/tag/carl-sagan/

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.