ÎN CE BARCĂ NE URCĂM? ÎNCOTRO VÂSLIM?

Vavila PopoviciRațiunea nu aprobă fericirea, dacă nu este unită cu demnitatea de a fi fericit, adică cu puritatea morală.

 Emmanuel Kant

O întreagă horă a declarațiilor am putut auzi în aceste ultime zile, privitor la Aderarea la Schengen, multe lipsite de modestie, însușire despre care se spune că ar aparține inteligenței. În final am înțeles că Aderarea la Schengen nu mai este o prioritate pentru autorităţile de la Bucureşti.

E greu însă ca toate aceste declarații bătăioase să-i convingă pe românii cu judecată că e mai bine „ să se mute în barca lui Putin decât într-o uniune de state libere şi prospere”, după cum scria un jurnalist, bine inspirat. Iar cu fundul în două luntre, iarăși nu se poate! Diversiunile au curs și ele, după o primă declarație a  ministrului de interne german. În concluzie: elevii prinși cu lecțiile nefăcute, nu vor mai intra în clasă. Punct!

Incapacitatea politicienilor români de a accepta regulile cerute de Uniunea Europeană a fost clară, iar decizia germană privind aderarea la Schengen suna matematic, ea depinzând constant de raportul Comisiei Europene pe MCV care nu a fost favorabil din punct de vedere al statului de drept, al luptei împotriva criminalităţii organizate și al combaterii corupţiei.

Nici nu s-a mai așteptat întrunirea de astăzi, 7 martie, de la Bruxelles, am întors spatele, fiindcă ne-am supărat că ne-au făcut incapabili de a respecta niște reguli. Am dat dintr-o dată uitării că nu am fost înglobaţi cu forţa în UE, ci am dorit să intrăm şi ne-am bucurat când s-a întâmplat. Ne-am dorit libertatea de a călători, de a munci, de a învăţa oriunde în Europa. Astăzi mulți români muncesc, alții vor să muncească în țări ca Germania, Spania, Austria, Franţa, Italia, Anglia și deci aderarea la acest spaţiu este importantă pentru interesele românilor și nu numai din acest punct de vedere.

Anul 2007 a fost anul aderării României la UE. Ideea Uniunii Europene reluată, ne-a pus în faţa unei  provocări a istoriei, întrucât ea constituie o experienţă nouă. De fapt, ideea de unitate europeană nu este nouă, ci are rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului, idee abordată în scopul găsirii unei soluții pentru evitarea conflictelor dintre statele bătrânului continent și pentru o viață mai bună a populației. De exemplu, „Pax romana”(Pacea romană),a fost o realitate istorică, făcută în vederea unificării întregii Europe sub dominația romană;  un mod de organizare a vieții sociale, devenit în timp un model de structurare a raporturilor politico-militare pe spații geo-politice largi. Pe parcursul istoriei au urmat și alte multe idei de unificare. Dintre ele amintim ideea lui J. J. Rousseau care vedea o „republică europeană” numai „dacă monarhii și-ar abandona natura lor lacomă și belicoasă”, spunea el, considerând că popoarele se pot emancipa, și ca urmare pot deveni mai înțelepte. La Congresul pacifist de la Paris din 1849 Victor Hugo a rostit celebrele-i cuvinte: „… Și va veni ziua când vom vedea două grupări uriașe: Statele Unite ale Europei și Statele Unite ale Americii dându-și mâna prietenească peste ocean…”. Și cum întotdeauna poeții au avut darul previziunilor, posibil ca aceasta să se concretizeze cât de curând. De altfel, Prof. univ. dr. Ioan Ciupercă de la Universitatea din Iași a dezvoltat istoria ideii de Europă, într-o lucrare a sa.

Este clar că Europa se va putea afirma ca o putere internaţională doar dacă va fi unită. În ultimii ani ai secolului trecut Europa a fost în permanenţă un potenţial teatru de război; nu a existat o conştiinţa europeană, întrucât a fost dominată de un naționalism distrugător.

Astăzi, Europa întruneşte toate condiţiile să redevină, cu adevărat, o mare putere economică, militară, culturală, dar pentru asta e nevoie să fie unită şi independentă, să scape de haosul material, în primul rând de mizeria morală existentă pe acest continent, ca și pe întreaga planetă. Numai cu acest gând se va putea ajunge la fericire, la ordinea superioară „de adevăr, frumos și bun suprem”. Iar dacă Europa nu va putea integra toate aceste țări ale ei, „cutremurele” locale nu vor putea fi excluse, iar viitorul ei poate fi sumbru.

Uniunea are interese multiple: geopolitice, culturale, instituţionale, juridice, ideologice, economice.  Interesele geopolitice ale României se leagă de Europa, în special de cele două țări, Germania și Franța, cu atât mai mult cu cât ne-am eliberat cu greu de sub dominația Răsăritului, iar legăturile avute cândva cu aceste două țări, deși fragmentate, au fost puternice.

Profesorul universitar Grigore Georgiu amintește cuvintele scriitorului francez Paul Valéry (1871-1945), referitoare la unitatea culturală și rolul civilizator al Europei: „Acolo unde numele lui Gaius Iulius Cezar, Traian şi Virgiliu, acolo unde numele lui Moise, acolo unde numele lui Aristotel, Platon şi Euclid au o semnificaţie şi o autoritate simultane, acolo este Europa. Orice rasă şi orice pământ care au fost succesiv romanizate, creştinate şi supuse, în privinţa spiritului, disciplinei grecilor este în mod absolut european”. Ca atare, noi, europenii, trebuie să înţelegem însemnătatea istorică şi geopolitică a proiectului Uniunii Europene; să fim mai atenţi la dezbinarea provocată de unii, la diversiunile aruncate în rândul populației prin diverse mijloace de informare. „Euroscepticismul”, izolaţionismul sau naţionalismul „de galerie”- după cum scria cineva inspirat, vizează tocmai dezbinarea şi haosul în țară și pe continent.

Să fim convinși că politicienii angrenați în această vastă construcție, au  luat în calcul diversitatea etnică, lingvistică şi culturală a Europei, pentru a nu fi minimalizată. Unitatea europeană nu înseamnă înăbuşirea diversităţii naţionale şi locale, nu înseamnă uniformizarea culturilor, a mentalităţilor, a tradiţiilor, am mai spus-o într-un interviu luat anii trecuți. Totul renaște la intervale de timp, primăverile sunt veșnice, „Culturile îşi vor păstra identitatea lor naţională, vor coopera, dar nu vor deveni indistincte şi uniforme. Diferenţele atât de pregnante dintre culturile germană, franceză, engleză, italiană şi spaniolă, de exemplu, sunt şi astăzi la fel de reale şi active ca şi acum o sută de ani, în pofida interferenţelor dintre ele şi a faptului că receptorii euro-viziunii consumă acelaşi meniu cultural”, mai scrie profesorul universitar Grigore Georgiu în cartea sa „Naţiune, Cultură, Identitate”. Integraţi în Uniunea Europeană, trebuie să ştim că rămânem români, chiar dacă unii locuiesc temporar în alte ţări, că „suntem o realitate voită etern de Dumnezeu”, după cum spunea părintele Dumitru Stăniloae.

De pe vremea lui Ștefan cel Mare (1457-1504) dorința noastră a fost să avem cât mai multe legături cu restul țărilor europene. Am putea spune că visul lui Ștefan cel Mare era această Europă Unită. Și amintesc, în acest sens, faptul că era conștient de rolul său de apărător al creștinătății în Moldova și dincolo de hotare, scriind o scrisoarea în 1475 către principii creștini ai Europei, după biruința dobândită împotriva turcilor la Podul Înalt de lângă Vaslui, mărturisind credința sa și faptele sale, dragostea profundă întru Hristos, solicitând ajutoare pentru confruntările viitoare, în slujba creștinătății. „Noi, Stefan Voievod, vă spun că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme și este încă pierzătorul întregii creștinătăți și în fiecare zi se gândește cum ar putea să supună și să nimicească toată creștinătatea …  Auzind și văzând noi acestea, am luat sabia în mână și cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic am mers împotriva dușmanilor creștinătății, i-am biruit și i-am călcat în picioare. Pentru care lucru, lăudat fie Domnul Dumnezeul nostru. Țara noastră este poarta creștinătății pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care este țara noastră, va fi pierdută, Dumnezeu să ne ferească de așa ceva, atunci toată creștinătatea va fi în mare primejdie … Noi, din partea noastră, făgăduim pe credința noastră creștinească și cu jurământul domniei noastre, că vom sta în picioare și ne vom lupta până la moarte pentru legea creștinească, noi cu capul nostru”.

Din venerație adâncă pentru Ștefan cel Mare, mai târziu, Mihai Eminescu și alți tineri de nădejde pentru neamul românesc au organizat festivitățile de la Putna din 1871. Organizatorii memorabilei ceremonii de la Putna scriau despre Ștefan Vodă că a fost „cel mai mare apărător al românismului în Orient și al civilizației creștine în secolul al XV-lea. El a înfrânt incursiuni barbare nu numai spre gloria și fericirea națiunii române, ci și spre binele Europei întregi”.

Trebuie să se înțeleagă că atunci când o țară este prost condusă, sărăcia devine epidemică, cu atât mai mult în această perioadă de criză; defectele unui popor se amplifică, societatea devine bolnavă; atunci faptele profitorilor, a celor care se scaldă în acel mediu, devin odioase. Mediul în care trăim, adică oamenii din jurul nostru, mediile de informare tendențioase care ne intoxică cu știrile lor, influențează conduita într-o măsură mai mare sau mai mică, după cum fiecare își are formată puterea caracterului, cunoașterea, capacitatea decelării. Oricum, există o bulversare generală, care trebuie înțeleasă de cei din exteriorul țării și strict penalizată de cei din interior.

Franța se opune și ea intrării noastre în spațiul Schengen, iar  postul public de radio german, Deutschlandfunk, (DLF) a luat un interviu europarlamentarului liberal, membru al grupului ALDE din PE, contele Alexander Graf Lambsdorff, care a răspuns: „Eroarea apărută în clipa în care România şi Bulgaria au fost admise prematur în UE este consecinţa politicii extinderii UE de la sfârşitul anilor 90, care s-a abătut de la modelul iniţial, susţinut de Klaus Kinkel, adică modelul „Regata”. Mai exact: toţi părăsesc portul în acelaşi timp, însă înaintează spre UE cu viteze diferite, în funcţie de rapiditatea reformelor făcute. Acest model de politică a fost abandonat în favoarea aşa-numitului model Big-Bang: Toate ţările intră în UE simultan, lucru întâmplat în 2004. România şi Bulgaria au fost lăsate atunci de-o parte, fiind însă admise în UE în 2007.” Regretăm concluzia, dar vina este a faptelor noastre!

Astăzi când scriu acest articol aflu că Miniştrii de Interne şi Justiţie din statele membre UE, reuniţi în Consiliul JAI, au convenit amânarea deciziei privind aderarea României şi Bulgariei, cerând ca discuţiile în acest sens să se reia după publicarea următorului raport MCV, în decembrie, anul acesta.

Viitorul ni-l clădim noi. Și poate ar trebui să înțelegem că nici dezbinați nu putem trăi, și nici izolați. Dezbinarea duce la haos și confruntare, izolarea la sărăcie, boală sau moarte.

Vavila Popovici – Raleigh NC, SUA

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s