Într-o Românie heterogenă, unde duminica suntem neimitabili în bigotism, în ţara în care biserica se înconjoară în genunchi de x-ori, sau unde popa are întotdeauna ceva de zis (nu contează ce, important e că zice ceva), în ţara în care ne facem cruce până la buric, în ţara în care moaştele se pupă obsesiv cu ochii în lacrimi, ca să vadă şi vecina, în ţara în care suntem conduşi de antena 3, în ţara în care nu mai putem fi laici ori atei, că nu se cuvine, în ţara unde suntem mai degrabă, cu plăcere, manelişti ori revoltaţi anti-manelişti (şi îi ascultăm, când nu ne vede nimeni), în ţara în care suntem ba băsişti, ba antibăsişti, când muncitori, când delăsători, când corecţi, când descurcăreţi (adică nu mai e cazul să se schimbe ceva…), exact …, în ţara în care industria și agricultura, turismul au fost puse pe butuci, iar pe butucii ăştia nu s-a mai construit mai nimic, în ţara în care nu se (va) schimba probabil mai nimic, în țara în care corupții și mișeii au pretenții de mari personalități, unde premierul plagiază și toată lumea i-o trece cu vederea, vocea cea mai puternică este cea a disperării. Şi aşa suntem maeştri în doine şi cântece de jale… iar de vină e întotdeauna altcineva! Noi suntem perpetue victime! Că doar teoriile conspirațiilor antiromânești sunt in floare! Continue reading “Orgolii, nu norme! (sau explozia târzie a mămăligii)” →