De vorbă cu poeta Felicia Feldiorean despre poezie, ca formă de exprimare

feldiorean-feliciaOctavian Curpaș în dialog cu Felicia Feldiorean

Felicia Feldiorean este autoarea volumului de versuri „Celor fără vină”, tălmăcit în limba franceză de Prof. Constantin Frasin, cu titlul „A touts les innocents”. Licenţiată a Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca, pe care o absolvă în 1996, autoarea munceşte mai întâi ca medic de familie, iar apoi ca medic generalist şi la un spital de psihiatrie din judeţul Covasna. În anul 2000, aceasta părăseşte România şi se mută în Germania. În prezent, scriitoarea locuieşte în oraşul Münster şi este mama unei fetiţe în vârstă de şapte ani, Anna Elisabeth. Felicia Feldiorean s-a născut în anul 1968. 

Celor fără vină”

FeliciaFeldiorean1– Locuiţi în Germania. V-aţi gândit să scrieţi şi în germană?

– M-am gândit, dar nu cred că aş face-o atât de bine, aşa încât mă opresc la limba mea maternă, limba dulce românească.

– Când şi unde aţi debutat şi cum a fost acest debut?

– Am debutat în anul 2009, cu volumul de poezii „CELOR FĂRĂ VINĂ”, volum apărut la Editura Anamarol din Bucureşti. Lansarea cărţii a fost făcută la Braşov în luna mai 2009, o lansare foarte frumoasă, acolo am făcut cadou celor prezenţi la lansare şi un CD cu poezii recitate de mine, scrise de mine sau de alţi poeţi cunoscuţi, A. Păunescu, M. Cărtărescu etc. Atunci am fost şi la trei emisiuni de televiziune, la Braşov şi Bucureşti.

Mi-e cântecul crez”

– Ce anume v-a determinat să scrieţi?

– Ţin minte că eram la ţară şi învăţam pentru facultate, nu mai suportam să văd cărţile de anatomie, fizică şi chimie, plus că avusesem o dezamăgire în dragoste. Aveam vreo 19 ani când am început să scriu. A fost cea mai prolifică perioadă în privinţa scrierii poeziilor. Majoritatea poemelor din volumul „CELOR FĂRĂ VINĂ” au fost scrise acum 20 de ani.

– Despre ce vă place să scrieţi?

– Despre iubire, bineînţeles, sunt o romantică incurabilă, despre viaţă, oameni, destine, frumos.

– „Mi-e cântecul crez”, afirmaţi în poemul „Crez”. Cum v-aţi defini pe scurt, propriul dvs. crez literar?

– Crezul meu literar? Nu am nici o definiţie…, scriu ceea ce simt şi ceea ce trăiesc. Atât. Totul e simplu şi firesc, la fel ca şi viaţa, pe care din păcate, noi, oamenii, prea ades o complicăm.

– Dintre poemele pe care le-aţi scris, există unul preferat?

– Nu neapărat… Îmi place enorm „ULTIMUL SĂRUT”.

Poezia e iubire şi speranţă”

– Aveţi o imagine cheie, o metaforă care să vă definească stilul?

– Având în vedere că am fost mare fan al Cenaclului Flacăra, stilul meu e impregnat de stilul de a scrie al d-lui Adrian Păunescu. Îmi cereţi o metaforă? Păi…să mă gândesc…

EXIST atât cât VA MAI EXISTA LUMINA” sau „ÎN CLIPA ASTA EU AŞ VREA SĂ FIU, în INFINIT SAU POATE MAI DEPARTE”…

– Ne puteţi da o definiţie proprie a poeziei?

– Poezia e o formă de exprimare, de comunicare, poate fi un manifest, poate fi zbor sau cădere…, poate fi totul. Poezia pentru mine este o formă de reînviere, de retrăire a iubirii pierdute, moarte sau regăsite. Ea poate fi lumină sau întuneric, viaţă sau moarte. Poezia e iubire şi speranţă. Şi eu mă identific cu ea.

Rădăcinile sunt cele care îşi pun amprenta pe toată viaţa”

– Ce aţi dori să ne relataţi despre comunitatea română din Germania?

– Nu prea multe din păcate, pentru că nu cunosc prea mulţi români… Cei mai mulţi sunt în zona de sud, iar eu trăiesc în nord-vest. Am fost în vară, la un festival românesc în Nürnberg, unde am cântat şi recitat.

– Vorbind despre locuri, ca poetă, ce ţinuturi vă inspiră mai mult, cele de acasă, din România sau cele din Germania?

– Cele de acasă, din România…, e şi firesc…, deşi sunt aproape de 10 ani în Germania. Rădăcinile sunt cele care îşi pun amprenta pe toata viaţa ta. Aşa este cu mine, cel puţin.

– Ce vă place şi ce nu vă place în Germania?

– Îmi place faptul că este o ţară civilizată, unde omul este o valoare şi se face totul pentru ca omul să aibă un anumit statut social civilizat şi decent. Ce nu-mi place este că nu sunt spontani, totul trebuie organizat pe ore, minute, secunde…, le lipseşte spontaneitatea şi inventivitatea românilor.

– Cât de des vă duceţi în România?

– Cam o dată, de două ori pe an, pentru că mama mea este acolo şi fratele meu cu familia şi este păcat să nu ne vedem cât de des putem…, măcar atât cât mai trăim.

Sper să ajung într-o zi să recit în faţa oamenilor”

FeliciaFeldiorean2– La ce lucraţi în prezent?

– Serviciul îmi ia foarte mult timp şi energie, lucrez la un spital de psihiatrie şi fac şi gărzi de noapte, am şi un copil de crescut, aşa că îmi rămâne prea puţin timp pentru altceva… Scriu pe apucate din păcate…, încerc să încropesc al doilea volum de poezii. Urmează traducerea primului volum în limba germană, pentru că trăiesc aici şi foarte mulţi nemţi vor să vadă şi să înţeleagă ce am scris.

– Ce planuri de viitor aveţi?

– Să îmi termin specializarea ca psihiatru, să am putere şi sănătate să o cresc pe Anna şi ce o să-mi mai ajute Dumnezeu, să scriu în continuare, să cânt., să recit, sper să ajung într-o zi să recit în faţa oamenilor. E visul meu!

Îmi place să observ oamenii”

– Cum vă petreceţi timpul liber?

– Am puţin timp liber….citesc, mă plimb, ascult muzică, scriu poezii, vorbesc cu prietenii pe net, mă joc cu Anna etc.

– Ce hobby-uri aveţi?

– Muzica bună, opera, cititul, îmi plac filmele bune, lucrurile frumoase, estetice şi îmi place să observ oamenii….

– Ce mesaj aţi dori să le transmiteţi cititorilor noştri?

– Doresc cititorilor D-voastră, români, americani şi de alte naţionalităţi, un din inimă « La mulţi ani! » cu multă sănătate, pentru că este extrem de importantă, vieţi cât mai senine, pace şi lumină în suflete şi să trăiască fiecare clipă ca şi când ar fi ultima. Viaţa ne-a fost dată fără să o cerem şi vom pierde-o fără să fim întrebaţi… aşa că să învăţăm să luăm din ea ce este mai bun. Iar pentru cei singuri şi trişti, nu uitaţi că acolo sus Cineva vă iubeşte şi există câte un înger pentru fiecare!

Octavian D. Curpaş

*

ULTIMUL SĂRUT

 

Striveşte-mi lacrima-ntre gene

Striveşte-mi ultimul sărut

Căci am jucat pe atâtea scene

Doar roluri dintr-un teatru mut.

 

Striveşte-mi visele în palmă

Striveşte-mi sufletul sub paşi

Căci a venit ultima toamnă

Şi poţi prin frunze să mă laşi.

 

Striveşte-mi lacrima iubirii

Striveşte-mi şi privirea -n zori

Dar nu uita că fericirii

I se cuvin atâtea flori.

 

Striveşte-mi lacrima-ntre valuri

Striveşte-mi viaţa în zăpezi

Şi vino-apoi cântând pe maluri

Din când în când să mă mai vezi.

 

Striveşte-mi clipele în noapte

Striveşte-mi nopţile în zori

Căci ultimele mele şoapte

Se pierd încet, printre ninsori.

 

Striveşte-mi gândul şi-amintirea

Striveşte-mi ochii verzi în flori

Şi-n veci să nu-ţi întorci privirea

Căci m-ai uitat de atâtea ori.

 

Noi am jucat pe atâtea scene

Doar roluri dintr-un teatru mut

Striveşte-mi lacrima-ntre gene

Striveşte-mi ultimul sărut.

 

Felicia Feldiorean

9 Februarie 1990 – ARINI

 

 

Interviu realizat de Octavian Curpaş

Advertisements

One thought on “De vorbă cu poeta Felicia Feldiorean despre poezie, ca formă de exprimare

  1. Între timp, FELICIA FELDIOREAN a mai publicat încă două volume de versuri:

    1. „Petale de suflet” (Armonii Culturale – 2011)

    2. „Desculţi prin iubire”, tradus în limba engleză de Mariana Zavati şi Fay Jacqueline Gardner cu titlul „Seasons of love” (Armonii Culturale, 2013).

    Întrebată, CINE ESTE?, iată ce spunea, despre sine, poeta:

    Sunt o româncă, răsărită într-o vară, într-un mic sat din Ardeal. Îmi place să spun că sunt, nu prima generaţie de intelectuali, ci ultima generaţie de ţărani, plecată după şcoala primară la Braşov să înveţe carte. După terminarea şcolii gimnaziale şi a Liceului de Ştiinţe ale Naturii din Braşov, am absolvit Facultatea de Medicină din cadrul UMF “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.

    Sunt simplitate, sensibilitate, Iubire de Frumos şi de Viu, de Natură şi de tot ce mă înconjoară în Univers. Sunt Credinţă şi Iubire. Sunt respiraţia Satului şi a Gliei, sunt Pământul din care m-am născut şi pe care îl port cu mine prin lume. Sunt Dor infinit de Rădăcini şi de Neam. ” Sunt primăvara într-un strop de rouă”, “eu sunt un iceberg ce străbate marea”, „sunt infinitul şi sunt dimineaţa”, “sunt roua care cade pe obraji”.

    Scriu pentru a mă exprima, a comunica, a plânge şi a râde, a urca şi a cobori, a visa şi a iubi. Scriu pentru că sunt vie şi pentru că Dumnezeu mi-a dat acest Talant. Scriu pentru sufletele din jurul meu însetate de Iubire şi Frumos. Am scris şi scriu din dorinţa de a fi înţeleasă, iubită şi crezută pentru ceea ce fac şi pentru ceea ce sunt. Poezia pentru mine este o formă de reînviere, de retrăire a iubirii pierdute, moarte sau regăsite. Poezia poate fi lumină şi întuneric, viaţă sau moarte. Poezia e zbor şi cădere… şi eu mă identific cu ele. Eu… doar Sunt!

    Despre aceste volume Gheorghe A. STROIA a scris:

    […] În poezia Feliciei Feldiorean ninge. Ninge cu petale de suflet, ninge cu zăpezi imaculate, strivite de căderile implacabile ale infinitelor coloane ce străjuiesc orizontul. Ninge cu flori, ale căror corole sfârşesc împrăştiate în ploi atemporale, reconstituind geneza ori prefigurând sfârşitul. De sus, de la înălţimea unui suflet, se intuieşte coborârea cerurilor, aducând peste suflarea deja amorţită, mişcările aripilor serafimice, precum fluturii evadaţi din nimfe. De peste vârfurile brazilor codrilor seculari, adie parfumul de ancestrală cetină, concentrată într-un anotimp al regăsirii. Al reîntâlnirii cu sinele tulburat de viscolele existenţiale, de furtunile şi dilemele cotidiene. Pe cărarea însângerată de dorinţe a Lunii, coboară lin, precum un alizeu rănit din dragoste, o ploaie de petale… de suflet. […] Şi, uneori, se poate constata o febrilă asemănare cu lirica poemelor lui Adrian Păunescu, recitate în şedinţele cenaclului Flacăra (Deznodământ), evidentă, mai ales, prin dragostea şi dorul nestăvilit pentru rădăcinile sale profund româneşti. Uimire, amestecată cu rugă, spre propăşirea adevăratelor valori ale spiritului românesc: lupta, onestitatea, generozitatea şi arhicunoscuta sa ospitalitate. Dovezi existenţiale ale capacităţii de supravieţuire a omului modern, printre nenumă-ratele capcane ale propriului său timp. Un timp din care va ninge – cu siguranţă – dacă nu cu flori, măcar cu zâmbete de firească acceptare. O carte scrisă este – de fapt – parte a unui sfârşit discret, în care artistul află scânteia declanşatoare a unui nou început. O scânteie ce are forţa de a motiva devenirea, după principiul enunţat de Charles Dubois: „Să fii capabil în orice moment să sacrifici tot ce ai, pentru ce ai putea să devii”. (Extras din prefaţa volumului Petale de suflet, Armonii Culturale, Adjud, 2011).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s