Despre întelesul înca putin înteles al jertfei si învierii

Ratiunea adânca, tulbure, a sacrificarii lui Hristos, conform motivatiilor specifice relatiilor si comportamentelor omenesti, trebuie cautata, cred, în ziua de Duminica Floriilor. Am trait de mai multe ori, printre oamenii prezenti la slujbele acelei zile sfinte, climatul acela special de veneratie colectiva, de sarbatoare a bucuriei întrupate prin existenta lui Hristos mult asteptatul. Asa va fi fost primit Hristos si în duminica de atunci, din illo tempore, cu chipuri de oameni topite de bucuria credintei, cu ochi stralucitori de iubire si recunostinta, cu ramuri de finic ridicate în mâini ca o padure unduitoare de veneratie în cinstea si în calea Lui…
Asa erau si acum, dupa mii de ani, sutele de oameni veniti la biserica sa marcheze momentul sarbatorii, asa traiau si acum bucuria, unduind lanuri de ramuri înverzite si ascultând slujba în care se desluseau întelesurile adânci ale sarbatorii. Acest moment înaltator de comuniune a celui Unic cu poporul pentru care s-a întrupat (adica de succes!) l-a facut temut si urât în ochii celor fara de charisma dar cu stiinta si putere rea de-a conduce si influenta masele, cei numiti în cartea sfânta preotii si carturarii.
Lucrul pare ciudat si deschizator de întrebari: cum adica sa fie rai, criminali, niste oameni care îndeobste reprezinta luminarea, calauzirea spre bine si curatie; niste oameni instruiti si întelepti, de regula demni de stima celor multi si nestiutori. Da, dar acestia de care vorbeste cartea sfânta nu erau asa, ci doar pareau a fi; ei nu-si foloseau stiinta si puterea sprea binele celor multi ci doar spre binele, confortul si orgoliul lor propriu, facând tot ce puteau, adesea lucruri întunecate, urâte, spre a exercita puterea de mânuire a maselor de oameni doar în folosul lor, spre a-si pastra dominatia ideologica – asa cum avea sa se numeasca peste ani acest fenomen – sau, altfel spus, tot cu un cuvânt al secolului nostru, puterea de propaganda. Intâlnirea lui Isus cu iubirea si recunoasterea publica a devenit atunci cel mai mare pericol al lor, al puterii lor de stapânire; prin aceasta ei îsi vedeau amenintata dominatia, adica scopul lor esential. Asa ca nu conta nevinovatia, curatenia, superioritatea evidenta a lui Isus, calitatile lui, întelepciunea si valoarea lui evidenta, nici macar puterele lui supralumesti. Acestea deveneau din calitati defecte, piedici uriase pentru ei, impostorii, cei ce se vedeau astfel concurati si depasiti de cel autentic, cel îndreptatit la adoratia si recunoasterea publica, în lupta lor pentru putere. Acesta este, din pacate, cel mai simplu raspuns de dat celor care, naivi, s-au întrebat mereu de ce a fost pedepsit Isus fiind nevinovat si plin de merite. Tocmai pentru ca era asa trebuia înlaturat ca un obstacol în calea celor nevrednici dar cârmuitori.
Ca asa este o dovedeste chiar gestul lui Pilat de-a refuza mai întâi pedepsirea si apoi de-a o accepta prin neimplicare, prin spalare pe mâini de o asemenea fapta necurata, de o asemenea pedeapsa nemeritata, neconforma cu dura lex sed lex a romanilor. Chiar dominatori, ei se conduceau, de regula, dupa legi drepte, dupa concordanta, macar formala, dintre fapta si rasplata, asigurându-si în acest fel si prestigiul moral nu numai dominarea bruta. Deci un demnitar roman nu se putea compromite pedepsind pe cineva fara un motiv cât de firav, dar aflat în concordanta cu morala romana. De aceea a fost nevoie de verdictul publicului, spre a se putea sustine ca judecata poporului a produs condamnarea, nu el, romanul stiutor de legi.

Iar marele, cumplitul miracol tocmai acesta a fost: influentarea, manipularea poporului de catre învatatii cei întunecati sa-l condamne la moarte pe cel venerat si aclamat cu doar o saptamâna în urma; alegerea lui în locul tâlharului Baraba spre a fi dat mortii. Fara sa stie, poporul a îndeplinit vointa celor putini, ticalosi si interesati doar de propria lor bunastare si putere si care, astfel, puteau sustine ca poporul, multimea, adica forta democratiei, a fost aceea care l-a condamnat pe Isus, care a semnat discreditarea si condamnarea lui, nu ei, cei oculti si ascunsi dupa vocea celor multi si nestiutori sau lasi, slabi si tematori…
De ce trece timpul si traiesc mai multe reiterari ale acelei întâmplari biblice, patrund tot mai mult – si cu ajutorul propriei experiente de viata pline-ochi de asemenea întâmplari si care-mi slujesc ca exemple didactice – întelesul adânc si greu de dezlegat al acelei parabole tragice si care a marcat prin absurdul ei, prin nedreptatea ei acuta, întregul traiect al acestor mai mult de doua mii de ani ce-au trecut ca doua mii de clipe din illo tempore fara sa fi restabilit echilibrul moral al uriasei ticalosii petrecute atunci.
Un singur lucru spala si rascumpara miezul acelor lucruri, mereu si mereu: Invierea celui jertfit fara mila, victoria celui aflat singur atunci si fara putere pe drumul Golgotei la cheremul atâtor nemilosi. Invierea lui vesnica simbolizeaza renasterea sperantei, dar si anunta triumful celui Bun, Vrednic si îndrituit la iubirea si recunoasterea multimilor; cu alte cuvinte, aflarea Liderului autentic, pretuit pe drept cuvânt, singurul care poate conduce multimea la mântuire pe drumul catre o împaratie superioara, aceea în care Raul nu mai are putere.

Lucia OLARU NENATI
Saptamâna Mare 2011
Botosani

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.