CUVÂNT DE FLORII: Osana ! Ajută-mă ! (by Florin Ianovici)

hosanna

“Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Epistola către Romani, 10:17)

Nu te du atât de departe încât să nu te mai poți întoarce la Dumnezeu!

Suflete drag, te-ai mâniat, ai fost de atâtea ori nemulțumit, de atâtea ori ai purtat în sufletul tău amărăciune. Ai vorbit și ai spus, ai criticat și ai judecat. Și ai zis: “Nu mai pot si nu mai vreau”. Te rog în Numele Domnului Iisus Hristos, nu te du mai departe de locul de unde nu te mai poți întoarce. Continue reading “CUVÂNT DE FLORII: Osana ! Ajută-mă ! (by Florin Ianovici)”

Tradiţii şi obiceiuri de Paşti

b_300_472_16777215_0___images_stories_eveniment_Obiceiuri-de-Pastiby Maria Diana Popescu 

Culese din diferite zone ale Ţării

.

Perioada de dinaintea Sfîntului Paşti, numită şi Săptămîna Patimilor, săptămîna sfînta şi binecuvantată, cînd credincioşii se pregătesc să primească lumina Învierii, este presărată cu frumoase rînduieli şi obiceiuri străvechi, care trebuie ţinute din Duminica Floriilor – momentul intrării lui Iisus în Ierusalim – şi pînă la răstignirea Sa, în Vinerea Mare. În Lunea Mare, în Marţea Mare şi în Miercurea Mare, trebuie să se cureţe casa, curtea, grădina, livada, să se aerisească, să se termine lucrul la cîmp, să se spele geamurile ca să intre lumina. Se spune că dacă în aceste zile, bărbaţii le sînt de ajutor casei şi nevestelor, tot restul anului le va merge din plin.

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morţii. Femeile trebuie să meargă la biserica să împartă colaci din aluat de post, fructe, miere şi vin, iar bărbaţii să aprindă focuri rituale în curţi, în grădini, pe dealuri, pentru sufletele morţilor care se spune că se reîntorc la casele lor. Tot în această zi, trebuie să se vopsească ouăle, să se coacă pasca şi cozonacii. Continue reading “Tradiţii şi obiceiuri de Paşti”

Despre întelesul înca putin înteles al jertfei si învierii

Ratiunea adânca, tulbure, a sacrificarii lui Hristos, conform motivatiilor specifice relatiilor si comportamentelor omenesti, trebuie cautata, cred, în ziua de Duminica Floriilor. Am trait de mai multe ori, printre oamenii prezenti la slujbele acelei zile sfinte, climatul acela special de veneratie colectiva, de sarbatoare a bucuriei întrupate prin existenta lui Hristos mult asteptatul. Asa va fi fost primit Hristos si în duminica de atunci, din illo tempore, cu chipuri de oameni topite de bucuria credintei, cu ochi stralucitori de iubire si recunostinta, cu ramuri de finic ridicate în mâini ca o padure unduitoare de veneratie în cinstea si în calea Lui…
Asa erau si acum, dupa mii de ani, sutele de oameni veniti la biserica sa marcheze momentul sarbatorii, asa traiau si acum bucuria, unduind lanuri de ramuri înverzite si ascultând slujba în care se desluseau întelesurile adânci ale sarbatorii. Acest moment înaltator de comuniune a celui Unic cu poporul pentru care s-a întrupat (adica de succes!) l-a facut temut si urât în ochii celor fara de charisma dar cu stiinta si putere rea de-a conduce si influenta masele, cei numiti în cartea sfânta preotii si carturarii.
Lucrul pare ciudat si deschizator de întrebari: cum adica sa fie rai, criminali, niste oameni care îndeobste reprezinta luminarea, calauzirea spre bine si curatie; niste oameni instruiti si întelepti, de regula demni de stima celor multi si nestiutori. Da, dar acestia de care vorbeste cartea sfânta nu erau asa, ci doar pareau a fi; ei nu-si foloseau stiinta si puterea sprea binele celor multi ci doar spre binele, confortul si orgoliul lor propriu, facând tot ce puteau, adesea lucruri întunecate, urâte, spre a exercita puterea de mânuire a maselor de oameni doar în folosul lor, spre a-si pastra dominatia ideologica – asa cum avea sa se numeasca peste ani acest fenomen – sau, altfel spus, tot cu un cuvânt al secolului nostru, puterea de propaganda. Intâlnirea lui Isus cu iubirea si recunoasterea publica a devenit atunci cel mai mare pericol al lor, al puterii lor de stapânire; prin aceasta ei îsi vedeau amenintata dominatia, adica scopul lor esential. Asa ca nu conta nevinovatia, curatenia, superioritatea evidenta a lui Isus, calitatile lui, întelepciunea si valoarea lui evidenta, nici macar puterele lui supralumesti. Acestea deveneau din calitati defecte, piedici uriase pentru ei, impostorii, cei ce se vedeau astfel concurati si depasiti de cel autentic, cel îndreptatit la adoratia si recunoasterea publica, în lupta lor pentru putere. Acesta este, din pacate, cel mai simplu raspuns de dat celor care, naivi, s-au întrebat mereu de ce a fost pedepsit Isus fiind nevinovat si plin de merite. Tocmai pentru ca era asa trebuia înlaturat ca un obstacol în calea celor nevrednici dar cârmuitori.
Ca asa este o dovedeste chiar gestul lui Pilat de-a refuza mai întâi pedepsirea si apoi de-a o accepta prin neimplicare, prin spalare pe mâini de o asemenea fapta necurata, de o asemenea pedeapsa nemeritata, neconforma cu dura lex sed lex a romanilor. Chiar dominatori, ei se conduceau, de regula, dupa legi drepte, dupa concordanta, macar formala, dintre fapta si rasplata, asigurându-si în acest fel si prestigiul moral nu numai dominarea bruta. Deci un demnitar roman nu se putea compromite pedepsind pe cineva fara un motiv cât de firav, dar aflat în concordanta cu morala romana. De aceea a fost nevoie de verdictul publicului, spre a se putea sustine ca judecata poporului a produs condamnarea, nu el, romanul stiutor de legi.

Iar marele, cumplitul miracol tocmai acesta a fost: influentarea, manipularea poporului de catre învatatii cei întunecati sa-l condamne la moarte pe cel venerat si aclamat cu doar o saptamâna în urma; alegerea lui în locul tâlharului Baraba spre a fi dat mortii. Fara sa stie, poporul a îndeplinit vointa celor putini, ticalosi si interesati doar de propria lor bunastare si putere si care, astfel, puteau sustine ca poporul, multimea, adica forta democratiei, a fost aceea care l-a condamnat pe Isus, care a semnat discreditarea si condamnarea lui, nu ei, cei oculti si ascunsi dupa vocea celor multi si nestiutori sau lasi, slabi si tematori…
De ce trece timpul si traiesc mai multe reiterari ale acelei întâmplari biblice, patrund tot mai mult – si cu ajutorul propriei experiente de viata pline-ochi de asemenea întâmplari si care-mi slujesc ca exemple didactice – întelesul adânc si greu de dezlegat al acelei parabole tragice si care a marcat prin absurdul ei, prin nedreptatea ei acuta, întregul traiect al acestor mai mult de doua mii de ani ce-au trecut ca doua mii de clipe din illo tempore fara sa fi restabilit echilibrul moral al uriasei ticalosii petrecute atunci.
Un singur lucru spala si rascumpara miezul acelor lucruri, mereu si mereu: Invierea celui jertfit fara mila, victoria celui aflat singur atunci si fara putere pe drumul Golgotei la cheremul atâtor nemilosi. Invierea lui vesnica simbolizeaza renasterea sperantei, dar si anunta triumful celui Bun, Vrednic si îndrituit la iubirea si recunoasterea multimilor; cu alte cuvinte, aflarea Liderului autentic, pretuit pe drept cuvânt, singurul care poate conduce multimea la mântuire pe drumul catre o împaratie superioara, aceea în care Raul nu mai are putere.

Lucia OLARU NENATI
Saptamâna Mare 2011
Botosani

Duminica floriilor

Bateti din palme toate popoarele! Înaltati lui Dumnezeu strigate de bucurie! (Psalm 47.1)

Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Ioan, 20.31)

 

Ne apropiem cu iutime de Duminica Floriilor – textul va fi vazut de multi doar dupa consumarea inca odata a maretului eveniment –, ultima duminica din saptamâna patimilor în care Mântuitorul Isus, Fiul lui Dumnezeu intrupat om, ca Miel de Jertfa fara cusur, – a coborât de la Dumnezeu Tatal din Cer si a venit ca sa aduca mângaiere popoarelor de pretutindeni si rascumpararea din starea de pacat si imoralitate, prin Jertfa Sa de pe Crucea ridicata intre Cer si Pamânt pe Dealul Capatânii –, omenirii intregi.

 

In multe zone ale lumii, primavara cu florile viu colorate, verdeata ierbii si a padurilor mult diversificate, iti incânta privirea prin splendoarea mirifica a naturii care se desfasoara sub ochii nostri desfatati.

 

Florile iti produc bucurie, te insenineaza, iti deschid inima si-ti incânta privirea.

Gradinile Botanice sunt locuri care te binedispun, te relaxeaza, te destind, te fortifica, te regenereaza.

Cu nostalgie imi amintesc de plimbarile periodice prin Gradina Botanica “Vasile Fati” din Jibou, asezamânt fondat în anul 1968 de catre profesorul Vasile Fati. Gradina devine din 1970 unitate ca baza didactica pentru învatamântul biologic si institutie de educatie pentru publicul vizitator în spiritul dragostei si respectului fata de natura. În perioada de pana la 1989, Gradina Botanica a functionat sub denumirea de “Statiune a Tinerilor Naturalisti”, iar din anul 1990 devine componenta principala a Centrului de Cercetari Biologice din orasul Jibou.

Gradina Botanica din Jibou, în suprafata de 25 ha, este situata în partea de Nord-Est a orasului, pe terasa a doua a râului Somes, valorificând în mod fericit vestigiile vechiului parc din preajma castelului medieval, fosta resedinta nobiliara a familiei Wesselényi.

Descrierea amanuntita a organizarii exceptionale a Gradinii Botanice din Jibou – arhitectura cladirilor care o compun, multitudinea plantelor organizata pe sectoare, fiecare sector grupand plantele dintr-un anumit punct de vedere, ornamental, fitogeografic, ecologic si genetic, sistematic, dendrologic, a complexului de sere, a plantelor medicinale etc –, poate fi gasita la adresa http://bilet.go.ro/fati04ro.htm.

 

Dar, ce vreau sa spun? Intregul Pamânt si-ntreaga natura improspatata, devenind asemenea unui covor multicolor si bine primitor pentru pasii si privirile Creatorului, iar copacii batând din palme striga, SLAVA!.

 

Bateti din palme toate popoarele! Înaltati lui Dumnezeu strigate de bucurie! (Psalm 47.1)

Glasul Domnului face pe cerboaice sa nasca; El despoaie padurile; în locasul Lui totul striga: „Slava!” (Psalm 29.9).

 

 

DUMINICA FLORIILOR-

Intrarea lui Isus in Ierusalim in ovatiile multimii

 

Isus e acum in ultima saptamâna dinaintea rastigniri glorioase. Are in spate multimea de semne si minuni pe care le-a facut in fata oamenilor si in oameni, demonstrând cu putere ca El e Fiul lui Dumnezeu, Mesia si Cristosul asteptat de poporul sfânt. Toate cele patru evanghelii marturisesc de dumnezeirea Sa. Matei il prezinta ca Rege, ca descendent al regelui David si, deci, mostenitor de drept al tronului. Marcu, insa, nu prezinta o genealogie, el prezentandu-L ca Robul Desavârsit al lui Dumnezeu “Caci Fiul omului n-a venit sa I se slujeasca, ci El sa slujeasca si sa-Si dea viata rascumparare pentru multi! – Marcu 10.45.

 

Aapostolul Pavel il prezinta cu mare precizie folosind o descriere plastica “El, macar ca avea chipul lui Dumnezeu, totusi n-a crezut ca un lucru de apucat sa fie deopotriva cu Dumnezeu, ci S-a dezbracat pe Sine însusi si a luat un chip de rob, facându-Se asemenea oamenilor.” (Filip. 2.6-7).

 

Evanghelia lui Ioan, il prezinta ca si Cuvantul intrupat, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu insusi venit pe pamant.

Isus, care facuse, dupa cum citim in Evanghelia lui Ioan, sapte semne care atesta cu putere ca El e Dumnezeul intrupat:

(1) Semnul transformarii apei in vin, la nunta din Cana – ( Ioan,2.9).

(2) Semnul vindecarii slujbasului imparatesc – (Ioan 4.46-54).

(3) Semnul vindecarii slabanogului de la scaldatoarea Betezda – (Ioan, 5.2-9).

(4) Semnul inmultirii painii si hranirii a peste 5.000 de oameni, cu cinci paini si doi pesti – (Ioan, 6.1-14).

(5) Semnul umblarii lui Isus pe Marea Galileii, pentru a-si ajuta ucenicii de primejdiile furtunii – (Ioan, 6.16-21).

(6) Semnul vindecarii omului orb din nastere – (Ioan, 9.1-7).

(7) Semnul invierii lui Lazar – (Ioan, 11.1-44).

 

Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui. (Ioan, 20.31)

 

Analizand sumar textul de referinta (Marcu 11.1-11), parca-L vedem aievea pe Isus cum, blând si umil, calatoreste pe jos distante mari, suindu-se de la Ierihon, pe versantul de rasarit al Muntelui Maslinilor, in Betania si Betfaghe; de acolo drumul ocolea partea de sud a Muntelui Maslinilor, cobora in Valea lui Iosafat, traversa râul Chedron si urca, din nou, pâna la Ierusalim (“Cum este inconjurat Ierusalimul de muntii, asa inconjoara Domnul pe poporul”– Psalm 125.2).

 

Isus ofera fara echivoc semnul unanim recunoscut de catre evrei (si cunoscatorii VT), profetit de catre Isaia si Zaharia, intrarea lui Mesia in Ierusalim calare pe mânzul unei magarite. El implineste astfel un moment istoric unic, implineste intentionat o profetie care-l vizeaza direct, pe El, ca Mesia.

Acest semn il savarseste atunci deoarce timpul se precipita cu mare repeziciune, iar de-acum tacerea Sa devine de neconceput.

 

Prorocii V.T., Isaia, in capitolul 62, spune “Iata ce vesteste Domnul pâna la marginile pamântului: „Spuneti fiicei Sionului: „Iata, Mântuitorul tau vine; iata, plata este cu El, si rasplatirile merg înaintea Lui.” iar Zaharia in 9.9: “Salta de veselie, fiica Sionului! Striga de bucurie, fiica Ierusalimului! Iata ca Împaratul tau vine la tine; El este neprihanit si biruitor, smerit si calare pe un magar, pe un mânz, pe mânzul unei magarite.“

 

Isus intra triumfator in Ierusalim in aclamatiile multimii care il primeste pe covorul hainelor lor, pe ramuri de palmier si flori, poporul il recunoaste in sfarsit (pentru moment) ca imparat al lor, care le-a adus multe binecuvantari (in cei trei ani cat Si-a prezentat invatatura Sa printre ei), care le-a adus vindecare si alinare. Isus intra calare pe un magarus, implinind profetia, dar si plin de smerenie si umilinta.

 

Osana Fiul lui David! Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului.”

 

Osana, adica salveaza acum. Salveaza-ne de asupritorii imperiului roman. Isus era deci recunoscut ca Mesia, prin aceste aclamatii ale multimii! Aleluia!

 

Binecuvantata este imparatia care vine, Imparatia parintelui nostru David.”- arata limpede ca Isus era considerat Mesia. El este Cel Binecuvantat (Cel vorbit de bine), care vine prin autoritatea lui Iehova, ca sa implineasca voia Lui. Osana in cerurile preainalte! – adica lauda in cerurile preainalte, Lui. Sau, o chemare ca El sa salveze din cerurile preainalte.

 

Dar, inaintea acestei zile, Isus, pe cand “ Ei erau pe drum si se suiau la Ierusalim; si Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburati si mergeau îngroziti dupa El. Isus a luat iarasi la El pe cei doisprezece si a început sa le vorbeasca despre lucrurile care aveau sa I se întâmple. „Iata”, a zis El, „ne suim la Ierusalim si Fiul omului va fi dat în mâinile preotilor celor mai de seama si carturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte si-L vor da în mâinile Neamurilor,care îsi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa si-L vor omorî; dar, dupa trei zile, va învia.” (Marcu, 10.32-34)

Si patriarhul Moise, in Levitic 1.4 vorbeste despre jerfe, ca trebuie ca pacatosul “Sa-si puna mana pe capul dobitocului adus ca ardere de tot, si va fi primit de Domnul, ca sa faca ispasire pt. El

Marele preot al vremii care L-a judecat si condamnat pe Isus, Caiafa, ca Mare preot, a prorocit ca e mai bine sa moara un om pentru tot poporul, desi nu stia cu adevarat ce zice.

Aceea care-L aclamau in duminica floriilor, peste doar cateva zile – prins si cercetat ca un tâlhar, desi nevinovat, chiar pur – in aceeasi saptamâna, strgau cu totii: Rastigneste-L! Rastigneste-L! Asta in urma sfatului batranilor, carturarilor si al Soborului si a judecarii cazului de catre Pilat.

“Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii” (Ioan 1.29), il identifica Ioan Botezatorul. Povara care apasa pe noi, am apasat-o pe El, am aruncat asupra Lui toate neputintele si deficientele noastre, iar El, in schimb, ne-a dat neprihanirea si iertarea Lui!

Glorie Domnului Isus, Mielul fara cusur al lui Dumnezeu, trimis din Cer pentru omul pacatos!

 

Osana! Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului!

Aleluia! Amin!