CUVÂNT DE FLORII: Osana ! Ajută-mă ! (by Florin Ianovici)

hosanna

“Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Epistola către Romani, 10:17)

Nu te du atât de departe încât să nu te mai poți întoarce la Dumnezeu!

Suflete drag, te-ai mâniat, ai fost de atâtea ori nemulțumit, de atâtea ori ai purtat în sufletul tău amărăciune. Ai vorbit și ai spus, ai criticat și ai judecat. Și ai zis: “Nu mai pot si nu mai vreau”. Te rog în Numele Domnului Iisus Hristos, nu te du mai departe de locul de unde nu te mai poți întoarce.

A venit Moise și a zis, „Ce frumos e Canaan, Doamne, vreau să intru și eu in el. Vreau să intru și eu în țara asta, care numai în închipuire mi-am zugrăvit-o, timp de 40 de ani cât am mers prin pustie… vreau și eu să intru în ea. Să-i conduc pe unii 40 de ani și eu să nu intru? Vreau și eu un Canaan.”

Și, Domnul i-a zis, „Nu, nu intri.” „De ce Doamne?” „A fost o zi când ai mers prea departe. Nu m-ai sfințit înaintea poporului și ai zis: ‘Ascultați răzvrătiților. Poate Dumnezeu să vă dea apă din stânca asta?’ Ai mers prea departe Moise.”

Creștine, e sărbătoare. Sărbatoarea te ajută să gândești cât de departe ești tu. Și aș vrea astăzi gândul acesta să fie, un gând simplu: Dacă te-ai dus un pic mai departe de locul în care e El, dacă te-ai mâniat mai mult decât trebuie,  acuma Dumnezeu înțelege, înțelege și supărările noastre, înțelege și scăpările noastre, înțelege și luptele noastre – Dar, nu te du mai departe!!! E punctul de la care te poți întoarce, cu lacrimi pe ochi și să-i spui, „Doamne, iar am greșit. Te rog să mă ierți.” Ca nu cumva inima ta să nu mai simtă.

Photo – www.bible-history.com  Cetatea Ierusalimului-primul secol

Mare lucru e să simți cercetarea Domnului. Ierusalime, am venit la tine și am dorit să te strâng sub aripile mele, cum își strânge găina puii. Îi rău sub aripa lui Dumnezeu? Spune și tu: De când nu ai mai simțit că te strânge Dumnezeu în brațele Sale? Ia spune. Și a zis Domnul Isus Hristos: „Dar n-ai cunoscut ziua cercetării tale. Te-ai dus prea departe. Unul dintre lucrurile dureroase pe care le trăim: Dumnezeu poate sa fie departe de noi și noi să mai avem zile. Vor veni zile peste tine Ierusalimule [Gheorghe, Ana, Ion, Vasile, Andrei, Maria…], nu vei muri azi, acuma cand am zis că nu M-ai cunoscut. Nu, azi vei trăi. Te vei duce acasă… ăsta-i paradoxul vieții noastre. Vei mânca, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat, vei fi tot în casa ta, vei purta haine, dar tu nu știi că Eu am trecut pe la tine și tu nu M-ai primit, nu te-ai lăsat cercetat, nu M-ai recunoscut. Am venit să zic ceva și nu M-ai cunoscut.

Eu am venit în casa ta, în viața ta, în momentul în care tu nu te-ai așteptat. Am venit la tine și nu M-ai cunoscut. Vor mai veni zile, o să mai trăiești. O să trăiești ca un om care nu va mai fi cercetat. Să nu te duci prea departe! Nu, prea departe! Oprește-te astăzi.

Ce înseamnă, frate Florin, prea departe? Prea departe, dragul meu, înseamnă să rănești oamenii. Tu te lupți și eu mă lupt, în viața personală, cu ispite, cu probleme. Tu, în dreptul tău, eu în dreptul meu. Sunt între mine și Dumnezeu atâtea lucruri. Da? Nu știu, poate că ești un om care de o bucată de vreme încoace îți merge greu și nu mai ai bucurie. E o ispită a ta. Tu te lupți să capeți bucurie. Treaba ta cumîți procuri tu bucuria, până la urmă. Dar eu te rog frumos, în Numele Domnului Isus, să nu mergi prea departe rănind oamenii. Nemântuit e acela care nu mai are timp să se împace. Nu pleca în veșnicie certat. Spune cuvântul lui Dumnezeu: Să nu datorați  nimănui nimic. (Romani, 13:8)

Cel mai simplu tablou din Biblie:  Priviți cum văd eu Sărbătoarea Floriilor. Simon leprosul l-a invitat pe Domnul Isus acasă. I-a făcut bucate, le-a pus pe masă. După ce a făcut bucatele, s-a simțit exonerat, eliberat de orice tip de responsabilitate. Nimic nu mai avea de făcut. „Păi nu Ți-am făcut de mâncare? Aveți mâncare pe masă, hai, bucurați-vă, că-i sărbătoare.”  A intrat Domnul Isus în casa lui și nu i-a zis nimic, s-a uitat la el. Era un fruntaș Simon, nu un oarecare. De ce se numea Simon leprosul? Cu siguranță cândva a avut lepră. Probabil că a fost un lepros vindecat de Isus. Datora ceva lui Isus: El l-a  vindecat de lepra ce-o avea, nu-i puțin lucru, iar Simon și-a zis: „Pentru ca M-ai vindecat, pentru ca ești un mare profet, hai Să mănânci la mine în casă.”  Era Duminica Floriilor – hai la masă.

Acolo erau prietenii lui, dar a venit și o femeie și le-a stricat petrecerea. A venit o femeie și a ruinat Duminica Floriilor. A intrat. Nici nu a zis „Buna Ziua”, n-a zis nimic, nu avea nici invitație, n-a avut absolut nici o legătura cu Simon. S-a dus direct la Isus, s-a prăbusit la picioarele lui Isus. I-a strâns picioarele lui Isus, a început să plângă pe picioarele lui Isus, a început să-I sărute picioarele lui Isus și să i le șteargă cu părul ei. Ăsta da deranj! Mare deranj, asa-i?

În momentul acela, Simon, care l-a chemat pe Domnul Isus la sărbătoare, s-a enervat. Vine asta, îmi strică petrecerea! Și Ăsta, dacă este un prooroc, cum zice, ar fi știut că femeia asta-i păcătoasă. Ce prooroc e Ăsta? Ce om al lui Dumnezeu este Ăsta care nu știe că femeia asta e păcătoasa? Nervos și în sărbătoare!

 Sărbătoare înseamnă pace și bucurie. Tu nu poți să fii nervos și în sărbătoare. Lasă nervii, lasă stresul, că nu poți să fii și în sărbătoare și  să fii și nervos. Cum adică? E ceva incompatibil. Primul lucru pe care i l-a reproșat Domnul Isus: „Tu nu ești în pace, Simone. Tu ești frământat.” De ce să zici că e sărbătoare dacă ești frământat? Știți cum este sărbătoarea, dragii mei? Sa fii mai întâi în pace cu Dumnezeu. „Sărutare Mi-ai dat Simone? Ți-a trecut prin minte? Picioarele Mi le-ai spălat? Dar, capul Mi l-ai uns cu untdelemn?”

Spălatul picioarelor înseamnă următorul lucru, dragii mei: Să răcoresti inima lui Dumnezeu. Știi cum răcorești inima lui Dumnezeu? Iubindu-ți soțul, iubindu-ți soția. Iubindu-ți copiii, iubind vecinul ăla rău, care dă muzica tare. Iubind pe mama și pe tata. Iubind pe cel ce te urăște. Spunând oamenilor că în Dumnezeu există iertare. Așa răcorești inima Domnului. Bucuria în cer și răcorirea inimii lui Dumnezeu e să te duci să spui oamenilor că există Dumnezeu. Du-te și arată-L pe Hristos. Amin!

Efeseni 1.13Untdelemnul nu-l gasesti nicăieri. La nici o drogherie, la nici un shop… Știi unde găsești untdelemnul? Când îl strangi cu Domnul de la loviturile pe care le încasezi. Fă din fiecare lovitură și din fiecare zdrobire o picătură de untdelemn. Pune-l în sticluță și când se prezintă Domnul Isus Hristos, unge-L și spune-I: “Doamne, din zdrobirea mea am înțeles că Tu ești Acela care le îngădui pe toate”.

Dragii mei, in dimineața aceasta să ne gândim la următorul lucru: [Femeia aceea] Nici tu  ‘Buna ziua, Doamne’? Nici tu ‘Ce mai faci Isuse?’  Ci pur și simplu să  te arunci la picioarele Domnului Isus, fără un cuvânt. Să nu-ți ceri voie să intri în casă, să te prăbușești în plâns la picioarele Lui.  – Ce nepoliticos! Dar, cât de uman și de simplu! Asa-i? Și sa te ridici de acolo, ridicată nu de oameni, ci să te ridice de acolo  Isus Hristos, care a spus „Femeie, du-te în pace. Păcatele tale, cele multe, au fost iertate.

Vreau și eu o sărbătoare astăzi. Și știți ce aștept eu de la sărbătoarea asta? Știți ce înseamnă OSANA? In traducere: AJUTĂ. Osana înseamna ajută. Ajută-mi Doamne! O să mă duc acasă ca să mănânc mâncarea pe care a pregătit-o soția mea și am să mă bucur cu familia mea, dar, pentru asta, ridică-mă. Eu nu pot sa fiu la sărbătoare cu poveri în inimă. Și nu pot să fiu la Sărbătoare dacă n-am pace. Osana! Ajută-mi Doamne!

Sursa: https://rodiagnusdei.wordpress.com/2016/04/24/de-florii-osana-ajuta-ma-florin-ianovici/

Advertisement

One thought on “CUVÂNT DE FLORII: Osana ! Ajută-mă ! (by Florin Ianovici)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.