TAXI și Guvernanții de la București NU rezonează cu Marea Catedrală Ortodoxă de la București – Dar înghit pe nemestecate Marea Cămilă islamistă de la Ankara!
“Vocea Patriotului Nationale”
Autor: Deputat Iacob Puscas, Prof. Costel Neacsu Publicat: 23/04/2016Nu întâmplător acum, când suntem obligați să asistăm neputincioși la descreștinarea Europei printr-o ciocnire a civilizațiilor care va conduce nu doar la animalizarea oamenilor și umanizarea animalelor, ci și la apusul democrației prin noile reguli impuse de schimbarea forțată a compoziției etnice, sufleorii din spatele cortinei cu siguranță că își freacă mâinile de satisfacție văzând cum – în chiar inima României, la București – se va ridica, pe o suprafață de 11.000 mp, cea mai mare moschee din Europa. Cum nu ne propunem să răspundem la întrebarea de ce oare nu s-ar construi aceasta în Berlin, Londra sau Paris, lăsându-i astfel pe cititorii noștri să tragă singuri concluziile, ne rezumăm doar la a reaminti, acelora care încă au ochi și urechi să vadă și să audă, că ne apropiem vertiginos de momentul ștergerii identității națiunilor, în vederea întronării profețitului biblic Antihrist, prin efortul asiduu al ”campionilor” (laureați) punerii în aplicare la scară continentală a Planului anarhico-rasial Kalergi.
Sus inima, români!
___________________________________
Sursa: Stiripesurse.ro