Constanța Crețu: Cele două turnuri

Nu voi scrie despre romanul lui J.R.R. Tolkien, nici despre filmul cu același nume. Să-i lăsăm pe Frodo Baggins și pe prietenul lui Sam să se îndrepte spre Mordor, pe Gandalf cel Alb să încerce să-l oprească pe temutul Sauron, pe Aragorn, Legolas și Gimli să lupte cu armatele de orci, încercând să-i ajute pe cei doi hobbiţi.

Cele două turnuri sunt în Sibiu, pe strada Cetății, cea mai frumoasă stradă a orașului medieval, cum spun mulţi, turnuri pe care n-am apucat până acum să le vizitez fiind închise timp de 40 de ani pentru public. Aș putea spune că luna august a început bine, am ascultat pentru prima dată un concert pe acoperișul Sălii Thalia, vizitez pentru prima dată Turnul Dulgherilor și Turnul Olarilor. Și toate sunt legate de aceeași stradă, strada Cetății. Continue reading “Constanța Crețu: Cele două turnuri”

Constanța Crețu: Turnul Pulberăriei din Sibiu

Turnul Pulberăriei sau Turnul cu Pulbere. Spre rușinea mea auzisem de el, îl văzusem în fotografii și din turnul Bisericii Evanghelice, dar nu în realitate.

Era în prima zi de libertate, după ridicarea stării de urgență, când am plecat hotărâtă să-l văd. De ce atât de târziu? Pentru că stă în spatele unor porți încuiate, porţile unui grup școlar cu profil industrial de pe strada Ocnei. Tot drumul m-am gândit dacă voi avea norocul să-l văd.

Sursa foto: wikimapia.org

Trăiam o stare de frustrare neînțelegând cum să nu poți avea acces în apropierea unui monument istoric ce aparține Sibiului, nu Grupului Școlar Independența al cărui corp B a fost construit în anul 1921 lângă Poarta Ocnei, care făcea parte din a IV-a centură de fortificații a orașului. Continue reading “Constanța Crețu: Turnul Pulberăriei din Sibiu”

Lucruri pe care nu le ştiai despre noul preşedinte, Klaus Iohannis! Julio Iglesias i-a spus că va fi preşedinte

630x411_1416216812a16e7b90Deşi Klaus Iohannis este o persoană căreia nu i-a plăcut niciodată să iasă în evidenţă, s-au aflat câteva lucruri inedite despre fostul primar al Sibiului

A fost acuzat în campania electorală că ar deţine şase case, în condiţiile în care el este la baza profesor, iar soţia să la fel. Însă sibienii, susţinători fervenţi ai lui Iohannis, spun că adevărul despre locuinţele edilului lor este însă altul. Continue reading “Lucruri pe care nu le ştiai despre noul preşedinte, Klaus Iohannis! Julio Iglesias i-a spus că va fi preşedinte”

Klaus Werner Iohannis – date interesante

Iohannisby  Marius Albin MARINESCU

N.B. Articolul a fost scris pe vremea când K. Iohannis urma să fie numit ministru de interne, deci în nici un caz de vreun simpatizant al PSD.

Foarte interesante datele despre F.D.G. și revendicarea drepturilor patrimoniale ale organizaţiei hitleriste Grupul Etnic German și asocierea F.D.G.R. la FUEN. Ar fi interesant de știut sursa. Desigur, toate informațiile trebuie luate „cum grano salis”. Continue reading “Klaus Werner Iohannis – date interesante”

TIMIȘOARA și SIBIU: Au schimbat complet părerea unui blogger australian despre România

Un blogger de turism din Australia spune că şi-a schimbat complet părerea despre România, după ce a ajuns să o viziteze. Timişoara şi Sibiul sunt lăudate de Andrea Anastasakis pentru frumuseţea lor, alături de alte câteva destinaţii turistice care au surprins-o plăcut pe călătoarea din Australia.

Foto: Mediafax Foto/Laszlo Raduly Continue reading “TIMIȘOARA și SIBIU: Au schimbat complet părerea unui blogger australian despre România”

Realitatea, memoria şi documentul istoric în armonia cuvântului

AncaNegr1 Recenzie de  Anca Negru

„Exilul românesc…” de Octavian Curpaș  

 

Această carte se încadrează undeva la confluența a trei mari domenii: documentul istoric, memorialistica și beletristica surprinzând cu nonșalanță și dezinvoltură într-un stil jurnalistic aparte elemente din toate cele trei arii de cunoaștere mai sus-menționate. Este document istoric prin faptul că notează acte istorice și vine cu date, evenimente, situații ale exilului românesc și diasporei respective, este memorialistică pentru că amintirile lui nea Mitică (Dumitru Sinu) sunt liantul, motorul, pretextul și conglomerantul întregului excursus, este beletristică pentru darul de a povesti, adică pentru povestirile cu șarmul lor implicit prezentate în această operă. Continue reading “Realitatea, memoria şi documentul istoric în armonia cuvântului”

Amintiri care nu se uită: Întâlnirea cu un rege!

FlorinCioabaAmintiri din Primăvara Anului 1986

(Caracter de Rege)

Problemele economiei, implicit cele ale vieții sociale românești erau tot mai vizibile. Penuria de alimente, precum și raționalizarea curentului electric și a benzinei, prevesteau o criză iminentă de proporții. Alături de colegii mei de birou de la Întreprinderea de Orologerie-Mecanică Fină, începeam și încheiam în acelasi ritual și după aceleași principii zilele de muncă , uneori plictisitoare, în sensul rutinei și al monotoniei orelor petrecute într-un birou așezat la etajul şase. În acea primăvară însă, printr-un concurs de împrejurări, împreună cu șeful meu am trăit o experiență unică în felul ei: întâlnirea cu o persoană care se pretindea a fi REGE ÎNCORONAT al unei etnii și acesta în condițiile propagării tot mai vehemente a principiilor socialiste și marxiste de existență în România.

Redau în cele ce urmează evenimentul petrecut în urmă cu douăzeci şi şapte de ani. Continue reading “Amintiri care nu se uită: Întâlnirea cu un rege!”

Concursul literar “Lirismograf” Sibiu – (5 aprilie 2013 )

SibiuCasa de Cultură a Studenţilor Sibiu

.

găzduieşte cea de-a 13-a ediţie a concursului de creaţie literară “Lirismograf”. Concursul este destinat tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 – 30 ani, a căror lucrări înscrise în concurs nu au mai fost publicate.

E-mail: sibiuccs@gmail.com

Concursul este organizat pe patru secţiuni Continue reading “Concursul literar “Lirismograf” Sibiu – (5 aprilie 2013 )”

Billy Graham – My Answer

Billy Graham.THE BILLY GRAHAM LIBRARY

.

„Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.
 
Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”

Evanghelia lui Marcu, 5:19;16:15

.

Faptele apostolilor e cartea care nu are un sfârșit, ci ea se încheie abrupt. E o carte neterminată, faptele mesagerilor lui Dumnezeu continuă peste veacuri de către cei care au înțeles să asculte  de porunca  Domnului:  „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.”

“Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie. Primea pe toţi care veneau să-l vadă,  propovăduia Împărăţia lui Dumnezeu şi învăţa pe oameni, cu toată îndrăzneala şi fără nicio piedică, cele privitoare la Domnul Isus Hristos.”  (Fapte, 28.30-31)

De-a lungul celor douăzeci  de secole mulți ucenici ai Domnului Isus și-au onorat numele de mesageri  (apostoli), ducând Evanghelia în multe locuri ale lumii, mai apropiate sau mai îndepărtate. Continue reading “Billy Graham – My Answer”

UN SCRIITOR GOL-GOLUT, ÎNTR-O UNIUNE PLINA

Nu sunt critic literar…

 

 Si daca as fi critic, as putea sa critic un scriitor, (adica, stai, ca scrie, dar nu este declarat oficial scriitor, mai are o vesnicie de scris pâna acolo, mai are un brat de premii de luat, ca nu a luat decât un car) ma rog, un om, si el, care încearca sa ne faca sa zâmbim macar, pe o lume pe care nu este nimic de criticat? Când lumea pe care traim este într-o perpetua rezonanta cu visele noastre cele mai intime, cu toate sperantele noastre din copilarie, eu sa critic? Sa spun: uitati, oameni buni, toate ar fi bune pe Lumea asta, ce spun eu, ar fi Perfecte, dar, stimati concetateni, stimati semeni planetari, din nefericire, trebuie sa va readuc cu picioarele pe Luna: nu este, totusi, Perfecta Lumea, si asta din cauza lui Ion Crisan. El îsi permite ofensa de a scrie împotriva cursurilor vremurilor. Cum as putea eu sa va stric Domniilor Voastre placerea de a trai bine, si lipsiti de griji? Cum as putea sa aduc în Panteonul valorilor Domniilor voastre un om al zâmbetului, care nu va face numai sa râdeti, macar accidental, ci va mai si convinge sa va gânditi daca nu cumva ati ajuns subiect de plâns? Nu pot sa va fac asta. De aceea ma abtin.

Nu sunt critic, dupa cum va spuneam. De aceea, am sa va povestesc cum l-am cunoscut pe Ion Crisan. Eram acasa. În Iovacra. Vineri seara. Suna telefonul. Aici Ion Cepoi, directorul Casei de Cultura din Târgu Jiu. Acum, o fi spus managerul Institutului National De Patrimoniu al judetului Gorj. Se poate. Dar eu tot de directorul Ion Cepoi îmi aduc aminte. De la o vreme îti dai seama ca etichetele de pe cladiri se schimba, vopselele se schimba si ele, ba rosu, ba galben, ba albastru, ba portocaliu, oamenii se schimba si ei, numai noutatile nu se schimba. Si Ion Cepoi îmi da noutatea: Ati luat premiul I la Festivalul de Umor Ion Canavoiu. Veniti în seara asta. Aveti o camera rezervata la hotel, în centru. Eu, ce sa zic? Sa nu ma duc, când luasem, ca de obicei, premiul I? Sa nu onorez cu prezenta mea un juriu de tineri care bat la portile afirmarii, precum Stefan Cazimir, Nicolae Dragos, sau Cornel Udrea? Sa nu încurajez tânara generatie sa jurizeze lucrari fumate pentru mine, demult? Nu puteam sa le retez aripile si elanul vârstelor reunite.

Si m-am dus. Seara, m-am rotit în holul hotelului singur, printre fotografii si caricaturi. Ceilalti plecasera. Întârziasem. Privind creatiile ma simteam, cum sa va spun? Ca Împaratul care mergea tantos pe strada principala a lumii, în momentul în care un copil îi striga din multimea care îl aclama: “Împaratul e gol!” De ce m-am simtit asa, nu stiu. Traiesc doar pe cea mai perfecta dintre lumile posibile. Daca as avea o cât de mica îndoiala, as înnebuni. Aveti totusi grija.

A doua zi dimineata, asteptam pe acelasi hol, într-un fotoliu, ora micului dejun. În hol intra un tânar cu un cercel în ureche. Se apropie de mine. Buna ziua. Buna ziua. Asteptati micul dejun? Da. Si eu. Ma numesc Jianu Liviu. Eu Ion Crisan. Dam mâna. Si cu ce prilej pe aici, îl întreb. Am luat premiul I, îmi raspunde. Brusc, tac. Pai, premiul I l-am luat eu, gândesc. Asa mi-a spus Ion Cepoi aseara, rationam. Sa fie doi concurenti care au luat acelasi premiu? Putin probabil. Posibil, directorul m-a invitat din greseala. E o ipoteza. Oi fi luat premiul II, sau III. Bucuria premiului scadea. Ei, e bine si asa. Totusi, e posibil sa nu fi luat niciun premiu. Ati luat premiul I? Îl întreb pe Crisan. Da. M-a felicitat si domnul Udrea. E clar, îmi spun. Omul a luat premiul I. Orgoliul meu se desumfla cu fiecare secunda. Îmi displacea enorm diferenta dintre a fi primul, sau a fi al doilea, sau al treilea. Sau a nu fi, poate, premiat de loc. Ma rog, gândeam. E prematur sa ma desumflu de tot. Sa astept. Sa am rabdare. Si aflu eu pâna la urma daca am luat vreun premiu. Am intrat cu Ion Crisan în sala de mese, schimbând vorba.

Din vorba în vorba, am ajuns cu autocarul, cu juriul, cu premiantii, cu organizatorii, la Runcu, localitatea de bastina a scriitorului Ion Canavoiu, gazda noastra onorifica. Acolo, copiii ne-au tot recitat si jucat din fabulele, scenetele, si textetele parintelui spiritual al Runcului. Priveam din sala, zâmbeam, mai si râdeam, mai si luam un pahar sau un aperitiv al gazdelor din Runcu, dar gândul îmi zbura tot la premiu. Au trecut doua-trei ore de spectacol, pâna când organizatorii sa ofere premiile.

Eram numai ochi si urechi. Premiul I pentru proza scurta… cred ca inima îmi statea… se acorda domnului Liviu Jianu, din Craiova…

Extaz. Si agonie. Acum, sincer, imi parea rau de Ion Crisan.Care, de aceasta data, ma privea ca un martian. Ma duc, îi ofer domnului Ion Cepoi onoarea de a da mâna cu mine, iau diploma, si ma întorc lânga Ion Crisan. Felicitari, îmi spune. Multumesc, îi spun. Si tac. Ce era sa îi spun? Si-am suflat premiul?

Premiul II. Premiul III. Mentiuni…Ion Crisan, nominalizat pe nicaieri… ma luasem la gânduri…

Premiul I pentru volum de umor publicat…, continua domnul Ion Cepoi… se acorda domnului Ion Crisan, din Sibiu…Ion Crisan se duce pe scena, si face câte o perfecta reverenta directorului, juriului, si publicului…

Bravo! Îi spun. Multumesc! Îmi spune.

Rasuflu usurat.

Totul e bine când fiecare concurent care stie ca are premiul I, îl si primeste…

 Asa l-am cunoscut pe Ion Crisan. De acolo, de la Târgu-Jiu, s-a grabit sa îmi ofere volumul premiat.

Acum ar trebui sa critic volumul. Nu pot. Ce sa spun despre el? Ca e bun? Ma va crede cineva? Ca e rau? Ar fi cineva care sa nu ma creada? În ambele cazuri, l-ar citi cineva? Pe o lume de lumi perfecte? Se poate sa mai citesti pamflete?

 Asa ca, draga Ioane, îmi pare rau. Ca nu sunt în stare sa scriu doua rânduri despre cartile tale. Îmi vine greu sa le si citesc. Nu prea mai vad. Acum câteva seri, nevasta-mea râdea de zor în pat. Citea cartea ta.

Am sa scriu altceva. Ion Crisan este un copil mare. Caruia zeii vazuti, sau nevazuti, i-au oferit mai nimic. Si el le-a oferit ziua, toata munca, si noaptea, toata pana.

Aud acum ca Ion Crisan este trimis în cer. Sa zugraveasca ziua chiliile, si noaptea, sa scrie. (Mi-e teama doar ca nu se mai citeste pamflet, nici macar în Rai…) Si apoi: daca pe pamânt nu se mai primeste un pamfet, pe o lume perfecta, daca Uniunea Scriitorilor nu primeste un scriitor, ca Ion Crisan, cum sa fie primit Ion Crisan în Rai, ori în Iad? Ramâi pe-aicea, Ioane. Pe pamânt, totusi, este mare nevoie de oameni…

30 octombrie 2009

 

I-am tot scris lui Ion Crisan pe e-mail. El nu se descurca prea bine cu e-mail-ul. Citea rar corespondenta. Ma invita pe chat. Eu nu ma descurcam cu chat-ul. I-am tot scris, pâna într-o zi, când am primit un raspuns, o dovada în plus ca scriitorul Ion Crisan a ramas cu noi, lânga noi, pe pamânt:

“dl jianu, cristi a murit în 6 februarie însa mi-ar face placere sa primesc în continuare pe adresa lui de email poeziile d-voastra. cu respect camelia crisan”

COSTICA VÂLCEANU – eruditie si marginalizare sau duelul contrariilor?

Traind o viata trepidanta, neobisnuita – as putea spune – cu furtuni de vise, cu împliniri sau nereusite, cu prietenii de cele mai multe ori trainice, Dumitru Sinu a învatat în permanenta din experienta lui si a celor din jur, cu atât mai mult cu cât, el a avut abilitatea sa-si adune în preajma o multime de oameni valorosi. Unul dintre acestia este Costica Vâlceanu, caruia îi pastreaza vie amintirea si despre care-mi vorbeste la superlativ. Un erudit rasat, modest si rezervat, care a daruit mai mult decât a primit, apreciind calitatea celor cu care a interactionat si tinându-si doar adevaratii prieteni aproape, Costica Vâlceanu îl întâlneste pe nea Mitica în Canada, la Montreal.
     Neamurile ti le da Dumnezeu, prietenii ti-i alegi
    Mitica Sinu nu s-a asociat niciodata cu oricine. Toata viata l-a urmarit sfatul bunicului sau, nea Niculita, un  ardelean cinstit, cu mult discernamânt, care i-a spus: Sa stai în preajma unui om, doar daca vezi ca are sâmbure în ceea ce spune. Daca nu are aceasta virtute, lasa-l acolo unde l-ai gasit! Si bine-a grait, cu întelepciunea-i neaosa, româneasca, bunicul din împrejurimile Sibiului, de învatamintelele caruia si-acum, la vârsta senectutii, îsi mai aduce aminte!
    Viata l-a calit, l-a încercat mult si nea Mitica a trebuit sa-si selecteze cu mare atentie prietenii, pentru ca societatea în care traia (de fapt, perfect valabil si pentru ziua de astazi) predispunea la tot felul de surprize neplacute, care, de cele mai multe ori, proveneau din cercurile de prieteni. Cunoscându-i pretentiile si înclinatia spre oamenii cu scânteie, în prezenta carora se simtea confortabil, pe când era la Montreal, unul dintre prietenii sai – profesorul Sultana – i-a spus într-o zi: Vino sa-ti prezint un om cult! Si i-a facut cunostinta cu Costica Vâlceanu, un adevarat erudit, cu care ulterior s-a împrietenit.
       „Pai ce eram noi fara greci?”
    „Era într-adevar un om citit – îmi povesteste nea Mitica si pe fata lui se vedea clar admiratia pentru cel despre care-mi povestea -. Îti vorbea ore în sir despre un singur om. Cunostea istorie, filozofie si literatura din întreaga lume. Era expert în tot ce este legat de Grecia. Când îti povestea despre alte natii, si era întrebat ce poate spune despre greci, sarea în picioare si striga: Pai ce eram noi fara greci? Începea apoi sa vorbeasca despre greci cu o pasiune iesita din comun…” Nea Mitica îmi povestea despre un om, care toata viata lui studiase tot ce tinea de Grecia: date istorice, geografice, politice, economice, demografice, culturale. Costica Vâlceanu vorbea cu o usurinta de nedescris despre toti corifeii spiritualitatii grecesti, despre învatatii care au amprentat puternic cultura si stiinta întregii lumi: „Îi stia pe toti – zâmbea nea Mitica povestindu-mi – Aristotel, Socrate, Pitagora, Pericle…Valsa prin cartea meritelor acestora, dovedindu-si statutul de stralucit erudit”.
    Ascultându-l, ajunsesem sa ma întreb si eu, precum eroul povestirii sale: Pai ce eram noi fara greci?!
Ce faci când se trage în obrazul lui Hristos?
    Spre deosebire de majoritatea refugiatilor din vremea aceea, care în general erau legionari, Costica Vâlceanu se diferentia net, nu numai prin imensul bagaj de cunostinte pe care-l detinea, ci si printr-un lucru care, contextual, parea bizar: era comunist! Acesta era motivul pentru care românii din Montreal nu-l prea agreau. Înainte sa vina în Canada fusese în Spania si în Franta. Se dusese sa lupte împotriva lui Franco; în Spania erau chemati sustinatorii din întreaga lume, ca sa apere comunismul. „Ioan I. Mo?a, om politic român, fondator al Legiunii Arhanghelul Mihail si Vasile Marin luptau în Spania contra comunismului – a continuat prietenul meu relatarea, fara sa clipeasca -. Cum poti sa stai linistit când vezi ca se trage în obrazul lui Hristos? – era deviza înfocatilor luptatori împotriva flagelului comunist.” 
      „Cum ai devenit dumneata comunist”
    Într-una din zile, sotia lui nea Mitica, simpatica si distinsa doamna Nicole, încercând sa gaseasca o explicatie a aplecarii lui Vâlceanu pentru comunism, l-a întrebat, cu toata sinceritatea: Cum ai devenit dumneata comunist? Fara ezitari, fara complexe de niciun fel, el i-a raspuns calm: M-am saturat sa o vad pe mama lucrând la boieroi. Mama sapa pamântul boierilor… Când am ajuns însa la liceu, deja dadeam ore în particular la copiii acestora, si de atunci, mama nu a mai sapat niciodata decât gradina noastra.
    Ajungând în Canada, Costica Vâlceanu a continuat sa dea meditatii, printre elevii sai numarându-se si copiii lui Nichita Tomescu, un renumit avocat român, foarte cunoscut în bransa pentru profesionalismul sau, în Montreal. 
     „ Nea Costica, îmi ceri prea mult!”
    Cine era Nichita Tomescu? În luna noiembrie 1952, în sala parohiei Saint Vincent-Ferrier se desfasura prima adunare generala a Asociatiei Române din Canada (ARC), creata în scopuri cu precadere culturale si de conservare a identitatii etnice a românilor emigranti din acea parte a lumii; printre membri fondatori ai acestei asociatii se numara si Nichita Tomescu, alaturi de nume de marca ale diasporei românesti din Canada: Alexandru Fonta, Miron Georgescu, George Stanciu, Petre Sultana (prietenul care i l-a prezentat pe Vâlceanu lui nea Mitica), Nick Florescu, Ion Taranu si altii. Tomescu, facea si el parte din staff-ul diasporei române din Montreal.
    Relatându-mi episodul acesta, nea Mitica si-a amintit un pasaj din istoria lui nea Costica: într-una din zilele în care Vâlceanu se afla la Nichita Tomescu acasa pentru a-i medita copiii, acesta l-a întrebat: Dar nea Costica, de ce îmi ceri asa mult? Din cauza convingerilor sale pro-comuniste si, probabil, si datorita eruditiei lui de invidiat, Vâlceanu nu era agreat în cercurile înalte ale diasporei, desi era o valoare, prin excelenta, dar sub nici o forma, nici el nu-si vindea ieftin vastele-i cunostinte!  La fel se întâmpla si în cazul lui Tomescu, îsi oferea serviciile, dar trebuiau platite asa cum el considera, nu facea concesii de niciun fel, acolo unde nu era cazul.
     Scriitor de cancelarie
    „Ocupatia de baza a lui Costica Vâlceanu, principala lui sursa din care îsi câstiga existenta la Montreal, nu era aceea de preparator particular, era cu totul alta: nea Costica scria articole pentru guvernatorul provinciei Quebec”. Am aflat de la nea Mitica un lucru interesant: cele mai reusite articole semnate de omul cu functia cea mai înalta din administratia provinciei canadiene, le scria Costica Vâlceanu. Vorbea si scria într-o franceza impecabila, era un desavârsit mânuitor al condeiului si alaturi de inteligenta-i stralucitoare, talentul în ale scrisului l-a facut celebru în toate cercurile intelectualitatii canadiene. 
      „Cum sa te las acum sa mergi singur  acasa?”
    Mitica si Nicole Sinu erau printre putinii prieteni adevarati ai lui Costica Vâlceanu; îi vizita mereu, aveau subiecte comune de discutie si se simtea bine la ei în familie; de fiecare data se juca împreuna cu fiica celor doi, Sandra,  pentru ca iubea foarte mult copiii.
    Nici nu simteau cum se scurgeau orele atunci când erau împreuna; povesteau vrute si nevrute si depanau amintiri la nesfârsit.
    Nea Mitica îl însotea pe Vâlceanu, în drum spre casa si continuau sa povesteasca… Amândoi adorau plimbarile pe jos, iar discutiile care se desfasurau liber, îi captivau. Pentru amândoi, fiecare întâlnire constituia o adevarata delectare. Când ajungeau în fata casei lui Costica, acesta îi spunea: Cum sa te las, acum, sa mergi singur acasa? Hai ca vin si te conduc! Si asa se conduceau unul pe altul, pâna terminau de discutat toate subiectele pe care le abordau…
    În lumea noua, unde viata este atât de trepidanta si unde primeaza aspectul material al existentei, nu multi erau cei care agreau si savurau eruditia si prezenta de spirit a lui nea Costica Vâlceanu. Cu toate ca fiecare cuvânt al lui era plin de miez…

Octavian Curpas

Sibiu 2011

NICOLAE MOLDOVEANU

Cântarea, ca orice alta scriere, isi implineste rostul când te face pe tine consumator (cântaret, cititor, ascultator) sa repeti intr-un anumit fel experienta intelctuala si starea emotionala a autorului.

[pullquote] Am vazut, de-alungul anilor, lucrarea fratelui Niculita Moldoveanu ca si un izvor care astazi a juns un fluviu

dr. Puiu Caciora. [/pullquote]

Cântand cântarile lui N. Moldoveanu, experimentezi intr-o masura starea si duhul fratiei sale. Melodiile si poezia fratelui Niculita, trezesc uimirea in fata Harului, stimuleaza sfintirea, inobileaza simtirea, inaripeaza imaginatia, vindeca nadejdea, mângaie asteptarea. Lauda, la fratia sa, este necontenita, este nesfârsita si se “inalta din tot ce traiesc si sunt”. Dupa propria-i marturisire cântarea nu este o stare, este o slujba; o jertfa a buzelor dupa Invatatura Apostolilor.

Drumul poetilor si a compozitorilor spre emotiilor noastre este tocmai imaginatia noastra, stimulata atât de frumusetea imaginilor care le creeaza poezie cât si armonia sunetelor care exprima aceste imagini. Iata de ce cantatul mecanic, ca si ascultrea fara imaginatie este un exercitiu „desert” si o ofensa la adresa Autorului, si datatorului “oricarui dar bun”, al frumosului si al bucuriei.

Duminica la Sibiu cei prezenti, mai mult decât noi, care am privit pe “fereastra”, au trait o experienta unica. Am fost prima data in viata mea emotinat, ascultând fanfara in Adunare. Finetea executiei, dar mai ales armonizarea si prelucraea instrumentala a fost pentru mine ceva surprinzator de nou si emotionant.

Corul de la Bucuresti a excelat prin seninatatea si simtirea cu care a cântat. Corurile din Sibiu si orchestra, grupurile fratilor penticostali trebuiesc felicitati impreuna cu toti solistii si participantii pentru acest omagiu adus Apostolului Cântarii Crestine Romanesti dar mai ales pentru Slujba Duhovniceasca care au facut-o cântand „HARUL”, caruia Nicolita Moldoveanu i-a slujit si L-a cântat in limba mostenirii nostre, uneori cu dorul si duiosia doinei si alteori in exuberanta cântului de joc, care trimite la, Imparatul Psalmist, inaintea Chivotului Domnului.

Grupul ProDeum, este poate, tot ce avem mai bun in materie de interpretare , desigur multimea profesionistilor trage greu in balanta. Dorel Bacu m-a ridicat in picioare , interpretarea nu a fost doar a unui virtuos, dar a unui creator de imagini si nuante ale cântarii. Grupul de la Sega (Arad) cu Florin Iovin si ceilalti nu-l comentez, intrucât sunt prea partiniror. La cântarea “fiului ne-risipitor” (solo Gheorghe Nicoara), am simtit durerea Tatalui la duhul de judecata “a fratelui prea-neprihanit” fata de “fratele vames”. Maestrul Caciora a “filosofat in armonii” dincolo de intelegerea mea de plugar.

Acum 40 de ani cântarea lui Nicolita Moldovean nu putea fi cântata in chiar orice adunare – “ nu este din imnologia noastra….. „, cântarile “din carnetele” trezeau suspiciunea multora. Cu toate acestea la Sibiu, N. Moldoveanu continua sa Cânte “ Slava Domnului” , “ in zori, l-amiaz si seara la culcare” , iar izvorul curgând a crescut mereu “ca raul ce creste si da peste mal”, un rezervor de inspiratie pentru geneatiile care vor veni .

Am avut Harul sa fiu si eu in grupul seganilor care il vizitau adesea, pe fratele Moldoveanu in acei ani la Sibiu, o favoare care ne era inlesnita de fostii “colegi de universitate” ai fratiei sale. Erau adevarate pelerinaje.

Florian Guler

Watch live streaming video from studiognosis at livestream.com

NOTE

Nicolae Moldoveanu (n. 3 februarie 1922 – d. 12 iulie 2007) a fost un bine cunoscut compozitor, poet si scriitor crestin român.

 Prestatia sa artistica s-a confirmat într-o perioada istorica extrem de potrivnica, perioada comunista, datorita careia Nicolae Moldoveanu a suferit mult, fiind închis pentru 5 ani.

 Sa fie integrat într-o denominatiune numai pentru ca asa ar fi corect din perspectiva actelor de stare civila, este foarte dificil pentru ca, omul Nicoale Moldoveanu, s-a dovedit frate nedisimulat al tuturor crestinilor.

 Crescut în biserica ortodoxa, format în iuresul miscarii Oastea Domnului, încheind, mai apoi un legamant prin botezul neoprotestant intr-o biserica baptista si prieten al oricarui crestin, Nicolae Moldoveanu si-a deschis casa ca o biserica pentru fratii iesiti din toate confesiunile crestine. A mai lasat în urma 8000 de cântari si o multime mare de ucenici…