Turnul Pulberăriei sau Turnul cu Pulbere. Spre rușinea mea auzisem de el, îl văzusem în fotografii și din turnul Bisericii Evanghelice, dar nu în realitate.

Era în prima zi de libertate, după ridicarea stării de urgență, când am plecat hotărâtă să-l văd. De ce atât de târziu? Pentru că stă în spatele unor porți încuiate, porţile unui grup școlar cu profil industrial de pe strada Ocnei. Tot drumul m-am gândit dacă voi avea norocul să-l văd.

Trăiam o stare de frustrare neînțelegând cum să nu poți avea acces în apropierea unui monument istoric ce aparține Sibiului, nu Grupului Școlar Independența al cărui corp B a fost construit în anul 1921 lângă Poarta Ocnei, care făcea parte din a IV-a centură de fortificații a orașului.

Pe măsură ce mă apropiam tot mai teamă îmi era că nu voi putea ajunge la el, iar când m-am trezit în fața porților încuiate, am început să cercetez ferestrele în speranța că voi vedea vreo mișcare în spatele lor.

Deci, nu-l voi putea vedea. Pe internet scrie obiectiv turistic, iar el este ferecat și pentru localnici. Tocmai mă pregăteam de plecare, când două doamne se opresc lângă poartă. Le cer permisiunea de a fotografia turnul și pătrund odată cu ele în curtea imobilului de la numărul 33.

Cum se deschide poarta, el îţi atrage privirile. Datează din 1552 și a fost ridicat pe locul vechiului turn al fierarilor. Este circular, masiv și mai puțin înalt decât turnurile de pe strada Cetății. Zidul gros și compact este prevăzut cu guri de foc de mici dimensiuni. Scopul acestei construcții era să reziste unui asediu, fiind un turn de apărare, dar mai avea și altă utilizare. Adăpostea la acea vreme depozitul pulberii necesare funcționării armelor de foc, fapt ce i-a dat numele.

Astăzi nu ai acces la intrarea aflată spre strada Zidului. Mă mulțumesc cu ce pot fotografia. Prin anii ’70 turnul a fost restaurat, iar mai târziu a găzduit atelierele de creație ale Uniunii Artiștilor Plastici. Înconjurat de clădiri datând din secolul XX este asemeni unei povești cu Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana spusă de Ion Cristoiu.

Continue reading Doritesinedorite.com