Aila & Larisa: Curiozități despre cărți și autori

  1. Locuitorii Indiei sunt cei mai pasionaţi cititori din lume, un pasionat de lectură din India citeşte în medie cam 10,7 ore pe săptămână.
  2. „Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain este primul roman din lume redactat pe o maşină de scris.
  3. Ferma Animalelor de George Orwell a fost cenzurată în U.R.S.S. şi refuzată iniţial în Marea Britanie la sfatul unui ofiţer care, s-a dovedit mai târziu, a fi spion sovietic.
  4. În fiecare an în Statele Unite se publică peste 50.000 de titluri noi.
  5. Victor Hugo, în decursul vieții a fost pair al Franței, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze. A scris cea mai importantă operă a sa, romanul “Mizeramilii”, în timp ce era în exil, deoarece îl numise pe Napoleon al III-lea trădător.
  6. Cărţile din seria „Harry Potter” sunt pe lista celor mai interzise cărţi din Statele Unite ale Americii, din cauza plângerilor din partea cultelor religioase. Continue reading “Aila & Larisa: Curiozități despre cărți și autori”

Vavila Popovici: TALLIS SCHOLARS

 „Cu muzică iubirea se hrănește; Cântați-mi așa dar!” – Shakespeare 

Miercuri 11 aprilie, pe înserat, am plecat cu mașina, alergând printr-un spațiu cu decorul verde al copacilor sfios înfrunziți, cu soarele strălucitor și mare ce apunea glorios undeva pe partea stângă a drumului, sărind ca o minge, când într-o parte, când în alta a șoselei șerpuitoare. Câteva păsări somnolente zburau lin spre culcușurile, probabil nou zămislite. Ne grăbeam să ajungem la orele opt ale serii la Biserica Universității Duke (Duke University Chapel) din Durham, statul Carolina de Nord, unde urma să audiem un grup vocal. În drumul urcător spre Capelă meditam la importanța muzicii în viața noastră, ea fiind legată de universul nostru interior, atitudinea față de muzică fiind, în general, un indiciu al profilului moral al omului.
Despre această Capelă am mai scris cu ocazia altor concerte ascultate. Continue reading “Vavila Popovici: TALLIS SCHOLARS”

BORIS M. MARIAN: Din istoria spirituală şi politică a lumii de ieri până azi

Boris Marian

În sec. V î.e.a. au fost puse bazele democraţiei în Grecia antică. Era
o formă necunoscută până atunci. Desigur, această democraţie era
limitată la oamenii liberi, sclavii nu erau consideraţi cetăţeni.
Platon nu era de acord cu acest principiu. Continue reading “BORIS M. MARIAN: Din istoria spirituală şi politică a lumii de ieri până azi”

ADRIAN BOTEZ: CÂNTEC DE CHEMARE-A COLINDEI

Candidat la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2017: Prof.dr. ADRIAN BOTEZ

Adrian Botez

CÂNTEC DE CHEMARE-A COLINDEI

a venit Crăciunu-n lume – nu şi pentru mine:
mi-s adăpostit luminii şi-s orfan de bine!
de o viaţă-aştept Colinda să s-aprindă-n geamuri:
ea s-a dus la domni – cu ziua – şi-a uitat de neamuri… Continue reading “ADRIAN BOTEZ: CÂNTEC DE CHEMARE-A COLINDEI”

Vavila POPOVICI: UMBRELE NOASTRE

Lumina din intuneric„Nici noaptea pământului, noaptea cea mai mare, nu e noapte, ci doar o umbră într-un univers de lumină.”
– Lucian Blaga

   În viziunea filozofului idealist sicilian Giovanni Gentile (1875-1944) conștiința – sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență – se înfățișează ca o sferă a cărei rază este infinită, pentru că „orice sforțare s-ar face în scopul de a gândi sau a se închipui alte lucruri și conștiințe în afara conștiinței noastre, acele lucruri și conștiințe rămân înăuntrul ei, prin chiar faptul însuși că sunt puse de noi, fie chiar ca exterioare nouă. Acest în afară e totdeauna înăuntru, arătând un raport între doi termeni Continue reading “Vavila POPOVICI: UMBRELE NOASTRE”

Cum a murit Sica

Boris Marian

.                     Boris Marian

.

Cum a murit Sică

Sică  mi-a fost coleg  de birou prin anii  70. Suferea de ulcer, avusese și o meningită, dar nu  de asta a murit. Era un tip capabil, muncea mult la un articol, avea un mod nemțesc de a se documenta. Ciudate erau accesele sale de furie. În rest  era un coleg agreabil, cu mult umor, îi plăcea engleza, îmi recita din Shakespeare – „ But Brutus is a honorable  man”, repeta  cuvintele lui Antonius din drama „Iulius Caesar”. Îmi  povestea cât de mult a curtat-o pe viitoarea soție, o compara cu Marina Vlady. Continue reading “Cum a murit Sica”

Ce este poezia

Boris Marian

.                      [Boris Marian]

Ce este poezia și cu ce se mănâncă?

Latinii spun- ABYSSUS ABYSSUM INVOCAT, adică neantul cheamă neant. Poezia, ca toate artele frumoase, trăiește o criză după alta. Majoritatea autorilor se hrănesc , din păcate, încă în lumea iluziilor. Arta, aici fiind inclusă și poezia, evident, are o vechime de mii de ani. Dacă religia este o necesitate, poezia nu este. Se poate trăi foarte bine și fără. Cineva spunea că poezia adevărată Continue reading “Ce este poezia”

Rondul de noapte( POEM?, DA!)

Boris Marianby Boris Marian 

 Vorbeau, surâdeau, se sărutau, dar nu precum libidinoşii pe stradă, care se clatină ameţiţi . O dragoste puternică, de zei, este un fetiş, eu nu de ea am nevoie, ea este trecătoare , nu ea este steaua, în mine trăieşte ideea de dragoste, precum o trăiesc adolescenţii, schizofrenia mea, pentru că eu cred că am o leacă de aşa ceva, se exprimă prin acest dor necontenit de ceva absolut, iar realitatea este alunecoasă, schimbătoare, ca norii, ca apele, în mine este acelaşi copac al vieţii ca în paradis. Odidă, cărămidă, nu am nevoie de tine. Pe mine, vorba lui Eminescu, mie redă-mă. Am o mostră de şopârlă în birou, de batracian, gata să înghită orice insectă zburătoare şi umblătoare. NU sunt eu acea insectă. Omul negru va veni şi va face dreptate. O va pune pe batraciană să şteargă praful, pe ţânţar să scrie articole, pe oameni să umble printre nori. Ce spui, Omule Negru? El tace, el este NIMENI. Până aici totul este o aiureală. Ceasul bate, ceasul bate solemn, lemn, lemn, cosciug, rug, cascadă de vocale, răsunet de cristale,Iubita cu ochii negri, căprui, sprincene frumoase, râs de căprioară, în cântecul greierilor nici un semn că vom muri în curând, iarba verii este tot ce a rămas din visele războinicilor ucişi . Ce contăm noi? Continue reading “Rondul de noapte( POEM?, DA!)”

FATA DIN VIS

Irina_Lucia_Mihalcaby Irina Lucia Mihalca

 .

Noli foras ire, in interiore homine veritas!

(Nu vă duceţi în afară, în omul interior locuieşte adevărul!)
„Fiecare este o oglindă pentru celălalt, în care se vede pe sine însuşi.”-
Shakespeare
“Visul pe care îl visezi singur rămâne doar un vis, visul pe care îl visezi cu alţii devine realitate”

din scripturile antice tibetane

 .

În serile calde de mai, prin fereastra camerei lui, aerul e plin de miresmele dulci de regina nopţii, suave arome de levănţică, parfum de iasomie, trandafiri, caprifoi şi mentă.

În faţa casei un tei îşi răspândeşte grăbit florile, corcoduşul şi-apleacă ramurile încărcate în adierea vântului printre crenguţele zvelte de liliac. Miroase a linişte şi a fluturi de vis. Dinspre marginea oraşului năvăleşte noaptea şi ţârâitul greierilor. Continue reading “FATA DIN VIS”

AFURISME

Boris MarianBORIS MARIAN

.
Fericiți cei săraci cu duhul, dar bogați în subconștient, acesta este talentul
Lecție de modestie – ce importanță are dacă Homer sau Shakespeare au existat sau nu?
Dacă mieii, vițeii, purceii nu trezesc mila, de unde mila pentru om?
Ați privit ochii unui copil bătut?
Cuvântul poate fi pumnal, glonț, otravă, dar și panaceu.
Nu lăudați soarele, el există și fără noi.
Pe cel rău, binele îl înrăiește mai mult. O știu din experiență.
Cruzimea din texte face bine, dar nu acesta este adevărul căutat.
Adevărul este iubire.
Iubirile nu mor, se transformă.
Poți cunoaște un om în câteva minute sau niciodată. Continue reading “AFURISME”