BORIS M. MARIAN: Din istoria spirituală şi politică a lumii de ieri până azi

Boris Marian

În sec. V î.e.a. au fost puse bazele democraţiei în Grecia antică. Era
o formă necunoscută până atunci. Desigur, această democraţie era
limitată la oamenii liberi, sclavii nu erau consideraţi cetăţeni.
Platon nu era de acord cu acest principiu. La Roma democraţia a avut
un drum mai sinuos. De la monarhie la puterea patricienilor, apoi la
civismul lui Cicero- o cale etapizată, marcată de tensiuni şi
confruntări. Răscoala lui Spartacus a lăsat urme peste care nu se mai
putea trece uşor. Pentru stabilizare şi evitarea unei decăderi care a
caracterizat  Grecia antică, Roma s-a îndreptat spre  forma de
guvernare imperială.  Aceasta a permis şi extinderea Romei pe mari
zone ale Europei, Asiei şi Africii. O formă de comunicare și de
influențare a cetățenilor, care s-a păstrat până astăzi a fost și este
retorica. De la greci a trecut la romani ș.a.m.d. O   revoluția în
gândirea omenirii a fost apariția filosofiei, al cărei părinte a fost
Socrate care nu a scris , se pare, decât niște versuri, înainte de a
muri. Cel care a încercat să reconstituie discursurile și dialogurile
lui Socrate a fost Platon. Pitagora și Parmenide erau , de asemenea,
urmași ai lui Socrate. „Alegoria peșterii” a fost un simbol al ieșirii
din necunoaștere. Ca și „alegoria celor trei paturi”. Creatorul
metafizicii , dar și al dialecticii a fost Aristotel, care a dominat
gândirea europeană până spre finalul epocii feudale. Un rol proeminent
l-a avut Epicur, au apărut dilemele moralei, apoi vin cinicii.
Mitologia antică abundă în episoade eroice, sângeroase, pline de
contradicții – lupta între zei, ca și între zei și eroi, episodul
troian, etc. Și astăzi personaje din mitologia greco-latină se
regăsesc în literatura de ficțiune, filozofie, psihologie. Cel mai des
amintit este Oedip, la care a apelat și Freud. Dintre zei sunt
contrapuși  Apollo și Dionisos, vezi Nietzsche în referirile sale.
Autorii de teatru antic se regăsesc în literatura ultimelor secole.
Frazer, Malinowski, Dumezil, Levi-Strauss, Mircea Eliade, ș.a. au
găsit surse de inspirație în scrierile lor. Una dintre personalitățile
cele mai impunătoare din Antichitate este cea a lui Moise, numit de
evrei Moșe Rabeinu, adică Moise Învățătorul nostru. El a adus lumii
Decalogul pe care îl urmează, cel puțin în rugăciuni, circa jumătate
din omenire. Morala iudiacă și cea creștină se bazează pe Legile
mozaice. Chiar și Islamul, fondat de Mohamed în sec VII,  recunoaște
această personalitate numindu-l Musa. Moise întruchipează și lupta
pentru eliberarea de sub robie, iar civilizația actuală nu se poate
despărți de etica Decalogului. Talmudul este rodul celor care au
interpretat  Vechiul Testament, începând cu ultimele cinci secole
dinainte de Christos și apoi în următoarele cinci secole ale noii ere.
Iisus Christos este pentru creștini întruchiparea lui Dumnezeu pă
pământ, crucificarea Sa  fiind punctul de plecare al creștinismului cu
o morală universală, în care apartenența etnică   nu mai are
importanță. De aici a rezultat răspândirea creștinismului pe toate
continentele, ca și despărțirea evreilor de noua credință. Diaspora
evreilor a durat circa 2000 de ani, în 1948 căminul evreiesc devenind
Statul Israel. La începutul mileniului al doilea se produce marea
schismă – biserica catolică și biserica ortodox creștină separându-se,
Roma devine centrul catolicismului reprezentat prin papă, considerat
urmaș al Apostolului Petru, cu sediul la Vatican ( o scurtă perioadă ,
la Avignon) , iar ortodocșii, la început reprtezentați de Patriarhul
de la Constantinopol, apoi divizându-se în biserici autocefale, pe
țări și etnii. Armenii, creștini încă din primele secole ale erei
noastre, sunt de rit orodox, dar sunt asociați ai Vaticanului. La fel
și greco-catolicii din Transilvania. Secolul XVI aduce o nouă
diviziune prin Martin Luther, fondatorul protestantismului  luteran,
Calvin  fondează calvinismul, ambii refuzând autoritatea Vaticanului.
Regele Angliei Henric al VIII-lea se desparte și el de Vatican,
proclamându-se capul bisericii anglicane. Ulterior au apărut multe
alte culte cu un număr variabil de aderenți. Despre India , China,
Japonia se poate vorbi pe multe pagini, credințele orientale devenind
obiecte importante de studiu și de adeziune, în special în secolul XX
– budismul, shintoismul, variantele lor, etc. Multe credințe din Asia,
Africa, Australia, Extremul Nord sunt pe cale de dispariție prin
exterminare sau diminuarea demografică. Din păcate credințele
religioase nu au condus la pacea universală visată, ci dimpotrivă,
Evul Mediu și timpurile moderne au cunoscut masacre incredibile.
Dictaturile din Rusia sovietică și din Germania nazistă au adus cu ele
în sec. XX masacre genocidare, cu zeci de milioane de victime în
rândul civililor, respectiv Gulag-ul și Holocaustul ( Shoah). La fel
și cele două războaie mondiale din sec. XX. Astăzi  extremismul
islamic devine un nou pericol pentru civilizația lumii. Spiritul
european a cunoscut evoluții și involuții de la gnosticism, arianism,
nestorianism, la absurdele cruciade pornite la eliberarea Mormântului
Sfânt, care au adus numeroase jertfe inutile și au deschis calea
conflictelor dintre civilizațiile creștine și islamism, apoi crearea
universităților  din Evul Mediu, Inchiziția, pogromurile, înflorirea
artei arhitecturale, creșterea și descreșterea imperiului bizantin,
înlocuit apoi cu imperiul otoman, iconoclastia, augustinismul,
tomimsmul, umanismul și Renașterea, Reforma și Contrareforma. Nume
precum cel al lui Erasmus, Descartes, au creat centre de emulație
spirituală pregătind iluminismul din secolul XVIII. Ajungem în secolul
XIX care este caracterizat prin revoluții, dar și prin progresul
științelor exacte și umaniste. De fapt , fără revoluțiile anterioare,
din Țările de Jos, din Anglia și Franța, secolul XIX nu ar fi putut să
se înscrie ca o etapă de reală înflorire. Apare un nou participant la
civilizația lumii, creat prin luptă și muncă asiduă – Statele Unite
ale Americii, devenit o atracție pentru toți năpăstuiții Europei și nu
numai. Matematica, medicina,astronomia,tehnica, artele, literatura
ajung la cote uluitoare după o lungă perioadă de temporizare din cauza
diverselor prejudecăți de ordin religios și politic.Copernic, Galileo
Galilei,ș.a. au demonstrat  falsitatea geocentrismului, Dumnezeu nu
mai este o „proprietate” a omului, ci se suprapune ideii de Univers
infinit.  Medicina iese din empirismul medieval  și devine o știință
exactă, la fel chimia, fizica. Apariția lui Einstein este pregătită de
o lungă serie de cercetători și gânditori  moderni. Realul devine
relativitate, timpul este și el o coordonată alături de spațiul
tridimensional, secolul XX devine secolul rachetelor cosmice.
Psihanaliza, alt domeniu greu accesibil, apoi adiptat, apoi respins,
se datorează lui Sigmund  Freud. Se fac pași mari în lingvistică, nume
printre multe altele – Ferdinand Saussure, Noam Chomsky, ș.a. În
tehnologii descoperirile și inovațiile sunt nenumărate –  de la
țeserea mătăsii la reactoarele nucleare . Tehnologia are două fețe –
una dedicată progresului, alta – distructivă. Pe lângă poluarea
mediului, riscul unor conflicte militare cu arme moderne ar putea
distruge civilizația actuală. În ideologie,filozofie, sociologie își
fac loc revoluționarismul marxist, pozitivismul, pragmatismul,
politica de stânga, de dreapta, dar, extremismele se numesc fascism și
comunism leninist-stalinist, născut din Manifestul scris de Marx și
Engels. Efectele dezastruoase sunt cunoscute, dezbaterile continuă.
Artele cunosc și ele revoluții specifice, modernism, suprarealism,
abstracționism, etc, atât în arte plastice, în muzică, în literatură.
Naționalismul și democrația  în politică se suprapun sau se combat. O
serie de dictatori se nasc și mor fie în pace, fie executați. Se
modernizează noțiunile ce țin de drept individual, național și
internațional.  Cunoașterea și analiza critică a istoriei readuce în
discuție nume de rezonanță din Antichitate, Evul Mediu, Renaștere,
revoluțiile burgheze. Revoluția din Rusia, din  februarie 1917, apoi
lovitura de stat bolșevică din octombrie, au divizat lumea, la fel ca
și venirea lui Hitler la putere în Germania , în 1933, prin alegeri
libere. Astăzi ne confruntăm cu amenințările extremismului islamic, ca
și cu tensiunile dintre marile puteri. Istoria , vorba lui Shakespeare
„este o scenă, iar noi suntem actorii ei ”. Unii sunt doar spectatori.

BORIS M. MARIAN

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s