Întotdeauna am avut un respect și o admirație specială față de Regele Mihai, iar în vechiul regim de până la 1990 îmi trecea prin gând că am fi dus-o mai bine într-o Românie Monarhistă. Una peste alta, repet, în ce mă privește, am admirat caracterul omului Mihai, regele României. Și, așa cum tot românul credincios știe, sfântul apostol Pavel ne povățuiește să plângem cu cei ce plâng, să fim alături de cei ce suferă, de cei aflați în necaz – de aceea și suntem cu inima alături de familia Regală dorindu-le mângâiere și întărire duhovnicească din partea harului lui Iisus Hristos și al Duhului Sfânt.

Dar totodată e bine să fim conștienți că deși Regele Mihai I  a fost conducătorul și Suveranul României, un timp, și a simțit cu poporul român,  destinul României a luat un curs diferit care e greu de crezut că mai poate fi schimbat în această privință. De aceea, cu toată stima și simpatia noastră, față  de rege, este bine să fim realiști și echilibrați, urmându-ne cu și mai multă hotărâre destinul și istoria noastră prezentă (și viitoare) de republică semi-prezidențială.

De altfel, jurnalista Maria Diana Popescu, în stilul domniei sale caracteristic, deschis și franc, în editorialul Regele, ah, regele! – în REVISTA AGERO STUTTGART, încondeiază cu brio, făcând  o analiză sumară a situației pe care o traversăm și învățămintele la care e bine să luăm seama.

Continue reading: Regele, ah, regele!