Seminar despre iubire (4)

 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.

Evanghelia lui Ioan, 3.16

.

  1. Dumnezeu este iubire. – Sfântul apostol Ioan
  2. Dragostea este cea mai puternică forță din univers. –  Moliere
  3. Iertare si iubire! Iubire si iertare!  – Vavila Popovici
  4. Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali.  – F.M. Dostoievski
  5. A iubi inseamnă, poate, a lumina partea cea mai frumoasă din noi. – Octavian Paler
  6. Dragostea, flacără divină, este asemeni unei raze a asfintitului care luminează un munte intunecat. – Victor Hugo
  7. Spiritual, iubirea te îmbogățește, în timp ce bogăția materială, adesea, te sărăcește. – George Danciu Continue reading “Seminar despre iubire (4)”

Seminar despre putere (1)

“Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este  puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (…) deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă…” 

        Epistola către Romani, 1.16-17

  1. Începem să murim când nu mai avem puterea de a opta. – Octavian Paler
  2. Când sunt bine alese, cuvintele au o putere atât de mare în ele, încât o descriere îți trezește adesea imagini mai însuflețite decât însăși vederea lucrului zugrăvit. – Joseph Addison
  3. Să avem convingerea că dreptatea face puterea și cu această credință să îndrăznim să ne facem datoria până la capăt, așa cum o înțelegem. – Abraham Lincoln Continue reading “Seminar despre putere (1)”

Vorbe de duh despre iubire (1)

Iubirea este legea spirituala a universului.
Vavila Popovici

.

                Seminar

     despre iubire …

.

 

  ..

  1. Daca dragoste nu e, nimic nu e. –  Marin Preda
  2. Nu piroanele L-au rastignit pe Hristos, ci iubirea. – F.M. Dostoievski
  3. Nu conteaza atât de mult ceea ce faci, ci câta dragoste pui în ceea ce faci.  – Maica Tereza
  4. Vocatia mea este iubirea. –  Tereza de Lisieux
  5. Dragostea este bunul cel mai de pret al sufletului.  – Vavila Popovici
  6. Iubirea deschide portile cetatii sufletului. – Vavila Popovici
  7. Iubirea este cea mai frumoasa muzica din partitura vietii. Fara ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii. – Roque Schneider
  8. Iubirea este cel mai frumos resentiment. – Victor Mar Manuel
  9. Iubesti pe cineva atunci când ajungi sa vrei sa-i dai ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine însuti… – Octavian Paler
  10. Dragostea e speranta si fara speranta lumea nu ar exista…  – Octavian Paler
  11.  Fara iubire, nu valorezi nimic. – George Danciu
  12. Iubirea este “a darui” la infinit.  – Ioan Gyuri Pascu
  13. Eu îmi iau hrana de la iubire; când iubirea va muri, voi muri si eu; firea mea, cu iubire se hraneste… –  Nezami Ganjavi
  14. Dragostea consta în dorinta de a da ce este al tau altuia si de a simti fericirea acestuia ca si cum ar fi a ta. –  Emanuel Swedenborg
  15. Este mai greu sa învingem pasiunile invizibile decât sa cucerim lumea cu arme vizibile. Este legea iubirii ceea ce conduce omenirea. In focul iubirii si fierul cel mai tare se înmoaie. –  Mahatma Gandhi
  16. Nu iubesc cei ce nu-si arata iubirea. –  William Shakespeare
  17. Eu m-am nascut ca sa iubesc. –  Sofocle
  18. Ah, ce usor ne lasam convinsi de persoanele pe care le iubim! – Moliere
  19. Iubirea este aripa daruita de Dumnezeu sufletului, pentru a se urca pâna la El. – Michelangelo Buonarroti
  20. O iubire adevarata inseamna sa ajungi sa nu poti gândi contrariul ei. –  Camil Petrescu
  21. Iubirea noastra se va hrani din dureri si greseli, asa cum focul se hraneste din tot ce-i sta în cale. –  Camil Petrescu
  22. Iubirea este arhitectul universului. –  Hesiod
  23. Iubirea este suprema lege a universului: lege misterioasa care guverneaza si orânduieste totul, de la atomul neinsufletit pâna la fiintele rationale: de la ea pleaca si spre ea converg, ca spre un centru de irezistibila atractie, toate gândurile si actiunile noastre.  – G.A.Becquer
  24. In iubire nimeni nu-i mic. (…) Un fir de iarba devine punctul de sprijin al cedrului. –  Victor Hugo
  25. Sunt oameni care nu pot iubi pe unii fara sa urasca pe altii. – Victor Hugo

Seminar despre iubire (1)

   Iubirea este legea spirituală a universului.
Vavila Popovici

.

25 de  vorbe de duh despre

IUBIRE

..

  1. Dacă dragoste nu e, nimic nu e. –  Marin Preda
  2. Nu piroanele L-au răstignit pe Hristos, ci iubirea. – F.M. Dostoievski
  3. Nu contează atât de mult ceea ce faci, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci.  – Maica Tereza.
  4. Vocatia mea este iubirea. –  Tereza de Lisieux
  5. Dragostea este bunul cel mai de preţ al sufletului.  – Vavila Popovici
  6. Iubirea deschide portile cetăţii sufletului. – Vavila Popovici
  7. Iubirea este cea mai frumoasă muzică din partitura vieţii. Fără ea, ai fi un etern afon în corul imens al omenirii. – Roque Schneider Continue reading “Seminar despre iubire (1)”

POLITETEA

                                                                              „Politetea este pentru spirit ceea ce gratia este pentru trup”.

Voltaire

În aceste zile frumoase ale lunii septembrie, când vara si-a facut ultimele bagaje si a plecat tot „în calduri” fiind, iar nori nervosi viziteaza cerul dupa atâtea zile secetoase, iata ca evenimentele politice se succed, lumea se agita. Lupta politica devenita acerba în ultimele luni ale acestei veri fierbinti, a agitat spiritele si în Parlamentul European întrunit zilele acestea. Jurnalistii au catalogat atmosfera în diferite moduri, precum: „USL a exportat balacareala în Parlamentul European – Politica”, „Gâlceava de Dâmbovita la Strasbourg” etc. Mândria exagerata, lipsa de politete, si-au aratat fetele în luarile de cuvânt ale unor politicieni. Dupa tot bâlciul referendumului, minciunile si fariseismul multora, ar fi fost cazul sa se fi schimbat comportamentul într-unul de atentie cuvenita, analiza, dialog cuviincios, întelegere a situatiei si a se auzi, poate, eventuale scuze, pentru greselile pe care unii le-au facut. Sau asa cum se pomeneste în jargon stradal – definit ca „drog cu trimitere în realitatea paralela” -, sa fi avut „ciocul mai mic!” Dar, dimpotriva, s-au auzit învinuiri, ofense, buricari, din partea unor persoane care înteleg libertatea în felul lor, calcând în picioare parerile opuse dar si sfaturile celor care s-au integrat în conducerea destinului unei Europe unite, pentru care am optat si noi. Poate ar fi fost cazul ca naravul recent, cel al dezbinarii, sa nu-l fi dus acolo, departe de tara, sa fi spalat rufele întâi în familie. Poate mai multa politete nu ne-ar fi stricat? Vorba lui Nicolae Steinhardt: „Daca nu putem sa fim buni, sa încercam macar sa fim politicosi.

   Politetea este o atitudine, o disciplina a vietii care se învata. Un om politicos este un om demn. Politetea nu este fandoseala, ipocrizie, cum afirma unii, ci este o datorie; datoria omului de a-si slefui caracterul, de a adopta un comportament civilizat dictat de constiinta, care înclina balanta spre dreptate. Un om nepoliticos este un om murdarit, se manifesta grosolan, uneori chiar agresiv, în vorbe sau gesturi. Politetea trebuie sa redevina un imperativ al societatii moderne, pentru ca regulile de convietuire sociala, principiile si normele de munca si comportare într-o societate libera, sa poata fi respectate. Un om politicos este un altruist; el sacrifica uneori câte ceva de la sine, în favoarea aproapelui sau.

Corectitudinea este un element necesar politetii, dar este în primul rând o manifestare de respect fata de celalalt. Omul care a învatat politetea devine sincer, calm, senin, luminos. deschis, atent, dar totodata încrezator în fortele proprii si în buna-credinta a celorlalti.

Politetea se impune omului civilizat, prin întelegerea necesitatii de a gasi un limbaj comun cu alti oameni. Ea implica controlul instinctului barbar care salasluieste în fiecare dintre noi. Octavian Paler marturisea sincer: „Cautam sa ascund noaptea din mine (banuiesc ca toti introvertitii au o noapte interioara, prin care bâjbâie si pe care o ascund de altii, deoarece nici ei nu stiu ce ascunde ea)…” Dar ce ne facem cu extrovertitii care nu au probleme în a-si ascunde ceva? Autodisciplinarea se poate transforma, cu timpul, în a doua natura a omului; deprinderea devine reflex, reactiile devin automatisme binefacatoare.

În aceasta idee, filozofii greci propovaduiau pretuirea esentialului din interiorul nostru, nu înselatoarea aparenta, ci stapânirea de sine ce duce la adevarata forta si fericire; conducerea vietii potrivit bunului simt si ratiunii, nu atitudinea ambigua dictata de instinct. „La orice ademenire exterioara raspunde cu o virtute interioara”, sfatuia Epictet. Omul trebuie sa-si fixeze un model de conduita, adica o regula si un comportament ideal, carora sa se conformeze atât în singuratatea lui, cât si între oameni. Este necesar sa cautam în jurul nostru atmosfera de întelegere, de civilitate, de solidaritate cu cei corecti. Dar, fata de cei care manifesta rea vointa cu privire la politete, fermitatea este justificata si chiar necesara.

Un om politicos este un om stapân pe purtarea si pe reactiile sale, sigur de el, miscându-se liber, dezinvolt. Necunoasterea regulilor de politete se poate manifesta si prin nesiguranta, bâjbâiala, lipsa de fermitate sau dimpotriva – excesul ei. Sa ne gândim la iesirile neasteptate ale oamenilor timizi, la replicile ironice ale unora; nu sunt ele motivate de lipsa factorului educational, cel al politetii?

Politetea trebuie aplicata în toate locurile si momentele vietii noastre, pe cât posibil, ea tinând seama si de cunoscutul proverb: „Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.

Trist este când privim si pe ecranele televizoarelor oameni care ne dau lectii nu de politete, ci de lipsa ei, de neobrazare, oameni care, asa cum spunea tot Octavian Paler, se manifesta instinctual, îndemnând la calcarea în picioare a politetii, adica la nerespectarea regulilor de convietuire avute pâna acum de poporul nostru. Cu îngusta lor minte, dar cu insistenta, vor sa schimbe în rau principiile care au condus societatea româneasca, pretuita cândva nu numai pentru însusirile sufletesti cu care oamenii din aceasta tara vin pe lume, ci si dupa nivelul spiritualitatii la care poporul nostru a izbutit  sa se ridice de-a lungul veacurilor. Constantin Noica, în mod sagalnic spunea: „Eram si noi, ca animalele, fiinte sigure pe noi si pe instinctele noastre, si-a venit sa ne zapaceasca spiritul, cu problemele lui, cu ispravile lui.

Se stie bine ca din fire românul este în primul rând credincios si cuviincios, are o fire blânda, este darnic, rabdator si încrezator în soarta lui si a tarii în care s-a nascut.

Credinta profunda a poporului nostru în menirea sa istorica trebuie sa reînvie din acele însusiri sufletesti, cu care a fost daruit de la natura. Ce i-a însufletit pe acei oameni traitori cândva, sa îndure oboseala, jertfele, lipsurile si suferintele, de care pomenea si Mihai Eminescu? Credinta ce o aveau în eternitatea tarii! Si credinta nu i-a înselat, caci ceea ce era vesnic în tara noastra, „viaza si astazi si va via si în viitor”; lucrurile bune trebuie sa se întâmple, iar oamenii sa se bucure de ele.

Trebuie gasite mijloacele prin care se poate realiza pacea interna. Vor fi preferate legile care sa decurga din idealuri frumoase. Gasirea de idealuri cât mai frumoase trebuie sa fie ocupatia cea mai nobila harazita omului pe pamânt; „Ea constituie prestigiul parlamentarismului”, dupa cum se exprima un filozof român. Acolo, în parlament, trebuie sa-si gaseasca locul oamenii care respecta idealurile poporului si care au credinta în Dumnezeu, oameni curajosi, cu judecata dreapta, caci orice judecata gresita ne poate compromite. Si mai este ceva foarte important si anume, sa se înteleaga cine din exterior ne vrea binele si cine doreste a ne pune piedici în atingerea acestui bine.

Sa nu ne iluzionam cu calitati exagerate, dar sa fim încrezatori în cele pe care le avem. Nu este bine nici sa ne deceptionam – se aud destule glasuri în prezent -, desi aceste momente nu pot lipsi cu desavârsire din viata noastra. La ora actuala, oamenii obisnuiti sunt deceptionati de conducatori si conducatorii de oamenii pe care-i conduc. Deceptia a depasit pragul si a trecut în mizerabilul spatiu al urii. Se urasc oamenii, clanurile, pentru interesele lor meschine, materiale. Sunt destui oameni „fara Dumnezeu” cum se spune la noi, cei traiti în comunism si tinerii nascuti si educati în mod ateist.

Avem nevoie de o spiritualitate care sa scoata la lumina virtutile adevarate ale sufletului românesc, sa nu le îngroape printr-o vesnica blamare. Spiritualitatea este cea care poate pune în valoare sufletul nostru,  cunoscutele sale calitati. Hegel într-o lucrare a sa atentiona: „…orice spiritualitate, orice continut al constiintei, este produs si obiect al gândirii; religia si moralitatea, în primul rând trebuie sa fie date omului si pe calea sentimentului – si ele sunt în realitate asa.

Unul dintre filozofii nostri, vorbind despre începutul secolului XX, spunea: „Vremea maimutarelilor a trecut, fiecare popor ramâne sa-si realizeze prin însusirile sale proprii, menirea pe care i-a dat-o Dumnezeu.” Iata ca aceasta „vreme a maimutarelilor” a reaparut si asistam la  un joc periculos pe scena vietii noastre politice. Snobismul, lipsa de politete si ignoranta se manifesta în toate domeniile, la toate nivelele, exemplul cel mai sugestiv fiind gusturile si alegerile deviate de la bunul simt.

Credinta trebuie sa înfloreasca în sufletele generatiei noi. Oamenii care ne conduc trebuie sa fie si ei condusi de Dumnezeu, adica, atunci când iau o hotarâre, ea sa fie pe placul celui de Sus si al poporului pe care îl conduc. Un comportament moral ar face ca sufletul sa se elibereze de angoase, ajungând la liniste, întelegere, la un singur scop nobil pentru tara, iar „razboaiele” dintre indivizi s-ar potoli. Avem nevoie de coeziune sociala bazata pe respect, politete, pe spiritualitatea care, repet, defineste fondul nostru sufletesc comun. Iata ce am putea exporta si nu comportamentul opus, al celor putini, dar care, din nefericire, astazi ne conduc destinele. Dezbinarea continua nu poate aduce decât raul, degradarea.

Europa ne cerea si ne cere în continuare sa fim ceea ce suntem: „pe radacinile noastre proprii; cu destinul nostru propriu”, dar sa respectam angajamentele facute, pentru a se putea auzi în final o frumoasa „simfonie”. Armonia porneste de la cetatenii fiecarei tari.

Nu este usor a construi o cladire dupa un proiect nou! Radacinile nu ni se vor putea smulge niciodata, fiindca ele sunt prea bine înfipte în pamântul tarii! Suntem la noi acasa! Un scriitor scria într-un articol de revista: „…Radacina actualei porniri antioccidentale se gaseste în mlastina national-comunismului…” Da, comunismul s-a naruit, dar mostenirea sa a ramas! Mai sunt, de ce sa nu recunoastem, cei în a caror minte sclerozata, mai fâlfâie lozinca: „Lumina ne vine de la rasarit!” Unde ne este gândirea clara, unde ne sunt aparatele de masura?

Starea de saracie nu ne da dreptul la degradarea comportamentului, a moralei. Pe morala si pe credinta trebuie sa se sprijine gândirea, gesturile si actiunile noastre; adevarurile morale de origine divina fiind, ramân eterne, imuabile.

Si sa nu uitam nici proverbul românesc: „Politetea este cheia de aur care deschide toate usile!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

 

   *     *     *     *      *     *     *     *     *     *     *     *     *     *     *      *     *     *     *      *     *     *     *     *     *     *     *

 

           OFERTA DE CARTE A SCRIITOAREI VAVILA POPOVICI


CARTI TIPARITE :

 Noapte de iarna (versuri) Pitesti 1993;

– Nopti albe (versuri) Pitesti 1995);

 Binele si Raul (proza) Pitesti 1998);

– Dragostea mea cea mare (versuri) Pitesti 1998;

– Albumul cu fotografii (proza) Pitesti 1999;

 Dincolo de noapte (versuri) Bucuresti 2000; postfata – Ion Papuc.

– Piticul din ceasca de cafea (versuri) Bucuresti 2000;

– Mai sunt barbati buni (proza) Bucuresti 2001;

– File de jurnal (proza) Bucuresti 2002;

– Insomniile unei veri (versuri) Bucuresti 2002;

– Ultima pirueta (proza) Pitesti 2003;

– Îngerul scrie poemul (versuri) Pitesti 2003;   (prefata – prof. dr. Simion Barbulescu)

 Între spaima si vis (versuri) Pitesti 2004; prefata – S. B?rbulescu.

– Jurnalul unei veri (proza) Bucuresti 2005;

 Suspine strigate (versuri) Pitesti 2005; prefata – Simion Barbulescu.

– Cartea mamei (proza) Pitesti 2006;

 Jurnal American (proza) Pitesti 2007;

 Singuratatea clipelor târzii (versuri) Iasi 2008;

– Gânduri (proza) Iasi 2009; prefata – Vasile Filip.

– Scrisori de departe (versuri) SUA 2010;

– Articole, eseuri, vol. I (proza) SUA 2010;

 Preaplinul tacerilor (proza) SUA 2010;

 Poemele iubirii (versuri) SUA 2011;

– Articole, eseuri, vol. II (proza) SUA 2012;

 Fulguratii (proza) SUA 2012

 

Detaliile pentru cei care doresc sa comande cartile:

Adresele de la care se pot comanda ultimele carti (faceti click pe link-uri):

„Fulguratii” (https://www.createspace.com/3958608)

„Articole, Eseuri (vol. II)” (https://www.createspace.com/3801524)

„Scrisori de departe” (https://www.createspace.com/3456668)

„Articole, Eseuri” (https://www.createspace.com/3479381)

„Preaplinul Tacerilor” (https://www.createspace.com/3513737)

„Poemele iubirii” (https://www.createspace.com/3698730)

Daca este pentru prima data când comandati de la Amazon CreateSpace, va trebui mai întâi sa va creati un cont (desi CreateSpace face parte din grupul Amazon, conturile sunt separate, deci chiar daca aveti deja un cont deschis la Amazon, pentru CreateSpace trebuie sa va creati unul nou, separat). Veti stabili un nume de identificare si o parola. Apoi vi se va cere sa va introduceti câteva date personale (adresa de email, numele personal, adresa unde locuiti, etc.) si datele unei carti de credit (Visa, MasterCard, etc.). Fara carte de credit nu se poate comanda. Tot acest proces trebuie facut numai la prima vizita, la vizitele ulterioare doar faceti sign-in cu numele de identificare si parola.
Odata încheiata deschiderea contului, precizati numarul de exemplare dorite si plata se va face automat de pe cardul înscris anterior, iar expedierea se va face la domiciliul personal (la adresa pe care ati introdus-o deja la deschiderea contului).

GOLANUL SI „DEMOCRATIA”

…Atâta risipa de energie nationala, în aceste zile, care preced referendumul din 29 iulie 2012…atâta frasuiala si cotonogeli pe sub masa, de sa juri ca va începe un razboi civil, în România cea de tot pasnica!

Si de ce toate astea? Pentru ca, se zice, rituos si stupid: „trebuie sa respectam regulile democratice”…!!!

…Pai, daca democratia este doar un „joc cu reguli” (…dar ce-ar fi sa ne ocupam, în scurtul ragaz al vietuirii noastre, pe acest Pamânt, nu de JOCURI, ci de TREBURILE CELE SERIOASE SI ETERNE, daca tot a vrut soarta noastra sa fim OAMENI –  …iar nu JAVRE SI COTOI?!)?!), si, totusi (sau: mai cu seama!), consuma tot ce are mai bun, din punct de vedere energetic, un popor! –  ÎNSEAMNA CA ESTE O FORMA DE ORGANIZARE SOCIALA EXTREM DE DEFICITARA SI CHIAR SINUCIGASA/AUTO-GENOCIDICA!

Cum, adica? Sa desfasori steagurile unui adevarat razboi national, pentru a alunga o javra ordinara, pripasita într-o casoaie anodina, numita „palatul Cotroceni”?! Noi socotim ca un picior în dos, dat acestui derbedeu ordinar si jalnic – este/ar fi arhisuficient, pentru a rezolva problema conducerii României!

…Cum, din pricina unui derbedeu, a unui golan de doi lei gramada, sa tulburam viata si linistea unui popor de cca 20 de milioane?! Este nefiresc si absurd!

„L-au ales 5 milioane de români!” Ceeee?! Cum adica: votul asa-zis „democratic” face ca 5 milioane de golani, de tigani „cu fulgi în bot” (vorbesc de membrii infractionali ai acestei etnii, nu generalizez! – …si, în definitiv, astfel de „tigani” sunt si multi, MULT PREA MULTI! – dintre „românii” de azi!!!), de betivi si analfabeti, sa decida cine conduce o tara si un popor – si, mai ales, un Neam, din care s-au nascut un Boirebista si Decebal, un Stefan cel Mare si Mircea cel Batrân, un Mihai Viteazul, un Horea si Crisan si un Tudor din Vladimiri, un Balcescu si un Cuza, un Eminescu, Cosbuc, Goga ori Blaga, un Grigore Moisil si Traian Vuia, un Enescu, Teslea, Octavian Paler etc.?! VOTUL LUI MOISIL, EMINESCU ORI HENRI COANDA SI EMIL CIORAN ORI OCTAVIAN PALER…etc. –  SA FIE EGAL CU AL UNUI GOLAN, TÂMPIT SAU BETIV NOTORIU…dar aparati, si tâmpitul, în tâmpenia lui, si betivul ori golanul, în betia si golania lor, de un…”JOC”?! JOCUL DEMOCRATIC!

PTIU!!! Faina treaba!

Suntem sanatosi la cap, oare, oameni buni?! Nu cred…mai ales cei ce se pun chiar „chezasi” pentru aceasta aiureala grotesca!!!

…E cazul ca lumea sa reflecteze la aceste aspecte funambulesti si hidoase, chiar cu iz macabru, care obliga cca 20 de milioane de oameni (printre care exista medici asemeni Vindecatorului/Taumaturgului Hristic, ingineri geniali, profesori si preoti cu cea mai înalta misiune terestra, aceea de a creste si îngriji samânta trupului si Duhului Uman…meseriasi împatimiti de mestesugul lor, ba chiar si magistrati luminati!) – …si, toti, o, Doamne, TOTI! –  sa se prefaca seriosi, chiar gravi ca niste mumii, când se pregatesc sa dea afara din ograda tarii un golan murdar, un gainar spurcat, un derbedeu gretos.

Nu se poate continua asa – mai ales ca, daca vom continua asa, toti smecherii lumii (ca nu duce lipsa lumea, mai ales „UE-lita” – FALSA SI UCIGASA „EUROPEANA ELITA”!!!) ne vor „încaleca”, sclaviza si aneantiza – PENTRU CA LUAM ÎN SERIOS O PROSTIE ABSURDA.- anume croita pentru tari/popoare stra-vechi, pasnice si visatoare, cum este a noastra/al nostru!!!
E cazul sa ne grabim a ne cauta si gasi, precum a facut-o Titu Maiorescu, în veacul al XIX-lea, în conditii la fel de vitrege si de maxima urgenta morala, precum cele de astazi – ELITELE DE DUH ALE NEAMULUI ROMÂNESC!!!

…E timpul sa cream, daca nu un REGIM TEOCRATIC (în contra caruia Masoneria este grozav de aprig pornita!), macar O CONDUCERE NOOCRATICA! Macar O REPUBLICA PARLAMENTARA AUTENTICA!

Nu trebuie sa ne dam înapoi de la nimic care sa ne fereasca, pe viitor, de a ne pune, toti, în situatia de culme a ridicolului: sa mobilizam 20 de milioane de oameni onorabili (majoritatea…!), pentru a scapa de UN SINGUR derbedeu, de UN SINGUR golan smecher, care-si râde de noi! Sa nu ne mai amarâm, gândindu-ne ca râsul lui de tâmpit aiurit este „alimentat” de alde…”Merkaloaia” si nen’tu Barosso, care stiu despre România cât stim noi despre planeta Saturn! Si le pasa de ea cât atâta! – …afara de jaful/jefuirea ei ginghis-hanic/a!

…Personal, ne-am supune si unei DICTATURI PARLAMENTARE! Pentru ca ignorantii nu stiu ca sensul originar al cuvântului „dictatura” este foarte aproape de câmpul semantic al „Mântuirii/Salvarii din Pericol de Moarte” (si „agricultorul” Cincinnatus a fost dictator[
]!) – si orice dictatura, în rostul ei vechi, dura doar cât dura primejdia de moarte, pentru „polis”-ul/Cetate!

Evident, cei ce se tem, cica, de „dictatura”, se tem, de fapt, de „tiranie”! Da, aici ar avea perfecta dreptate: nu se poate îngadui unui dement sa-si joace „tropotica” asa-zisei „democratii” de mucava, pe spinarea si întru distrugerea unui Neam prea putin (ori prea lent!) reactiv, întru vitalitatea sa biologica si de Duh!

…Pâna una-alta, pâna ne descoperim si le punem în rânduiala (si sub lege!) ELITELE VIITOARE (cele îndelung si întelept alese si spre folosul cel obstesc rânduite, de catre vechile elite… – …acum, atât de discrete si dispersate, DAR NU INEXISTENTE, cum ar vrea dusmanii nostri sa credem!!!!), sa ne facem vânt, cu nadejde în Dumnezeu, pentru a-l pricopsi pe golanul pripasit (prin vointa falselor elite si, mai ales, prin TIRANIA STUPIDA A MAJORITATII!) CU UN SUT SANATOS, DREPT ÎN DOS!!! Sa se dea de-a berbeleaca, pâna dincolo de hotarele Gradinii Maicii Domnului, el si toata familia lui (biologica si i-morala) de golani si derbedei – pâna la Judecata de Apoi!

…Mars, javrelor jegoase si leproase! Aici este Imperiul Celest al Tarabostes-ilor, al Celor cu ALBE CUSME, tuguiate/suite pâna în nori!!!

…Dupa ce faceti aceasta curatenie – aveti grija, confratii mei VALAHI, Paznici ai Sfintei GRADINI, sa nu mai rostogoliti alte spurcaciuni, spre poalele Kogaionului Sfânt, ale Muntelui Ascuns în propria-i CURATIE DE DUH!!

prof. dr. Adrian Botez

———————————-
Note:
1 „(…)Totodata schemele de gândire si de comportament s-au polarizat în jurul principalului model colectiv, îmbratisat de cetateni. în acest model colectiv sau ideal uman s-au condensat, s-au decantat reprezentarile esentiale, schemele de gândire, valorile. În timpul Republicii, acest model colectiv a fost întrupat de CINCINNATUS, consul si dictator  (republican,adica magistrat unic si extraordinar, desemnat numai pentru o perioada de sase luni), în secolul al V-lea î.e.n. Cei care au venit sa-l înstiinteze ca a fost desemnat dictator, pentru a salva Roma dintr-ograva criza militara, L-AU GASIT TRUDIND LA PLUGUL LUI SI LUCRÂNDU-SI SINGUR OGORUL (s.n.). Cincinnatus si-a sters sudoarea, care îi cadea pe ochi, si si-a îmbracat toga praetexta, vesmântul magistratilor (LIV., 3,26, 7-l2; EUTROP., 1,17). Prin urmare, Cincinnatus era închipuit ca un brav militar si un destoinic general, barbat modest, pasionat de osteneala pe propriul sau pamânt. EL ASOCIA, ÎN PERSOANA SA, CELE MAI ÎNALTE VIRTUTI SI DEMNITATI CU MUNCA MODESTA, ÎNSA FOARTE UTILA, PE OGORUL SAU. DE ASEMENEA EL,REPREZENTA UN EXEMPLU VIU DE DISCIPLINA. DESI PATRICIAN, DATORITA JOCULUI SOLIDARITATILOR CIVICE, DE DIFERITE OBÂRSII, CINCINNATUS A DEVENIT SI IDEALUL UMAN AL PLEBEI ROMANE (…)” – cf. Eugen Cizek, Istoria literaturii latine, vol. I, Societatea “Adevarul” S.A., 1994, p. 31.

SEMINAR DESPRE CALE

George Danciu

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.  

                                                          Evanghelia lui Ioan, 14.6

.

Motivatie– Învatatura data de Isus ucenicilor


Biblia consemneaza ca în Saptamâna patimilor Domnul Isus are cuvinte de mare încarcatura istorica si spirituala pentru omenire.

Cronicarul, martor al acelor evenimente, evanghelistul Ioan, înregistreaza si aceasta afirmatie a Mântuitorului Isus: „Stiti unde Ma duc si stiti si calea într-acolo.” (Ioan, 14.4)

Doamne”, I-a zis Toma, „nu stim unde Te duci; cum putem sa stim calea într-acolo?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine.”

Însa, sa observam ca Isus ne spune tuturor: „Stiti unde Ma duc si stiti si calea într-acolo.”. El ne-a deschis drumul pe care trebuie sa mergem. El e calea, nu este alta. Calea e tocmai Crucea Sa, cruce pe unde trebuie sa trecem si noi, identificându-ne cu acel tâlhar aflat pe o alta cruce, lânga Isus, si care L-a recunoscut pe El, ca neprihanit si Dumnezeu, si pe sine ca pacatos:

?i a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni în Împaratia Ta!

Isus a raspuns: „Adevarat îti spun ca astazi vei fi cu Mine în rai.” (Luca, 23.42-43)

Noi nu trebuie sa mai suferim rastignirea si suferinta fizica, deoarece El ne-a înlocuit în moarte (caci plata pacatului e moartea si, fara varsare de sânge nevinovat nu este iertare), ci noi trebuie sa urmam calea pocaintei si a credintei, a rastignirii firii noastre rebele si mândre, pentru ca El sa ne poata apoi ridica la El, la cer.

Apostolul Pavel a scris 13 sau 14 carti canonice ale Bibliei, explicând cum el se identifica cu Calea, deoarece Pavel zice:”Calcati pe urmele mele, întrucât si eu calc pe urmele lui Hristos” si: „În ce ma priveste, departe de mine gândul sa ma laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este rastignita fata de mine, si eu fata de lume!” (Galateni, 6.14).

***

SEMINAR DESPRE DRUM

Iata calea cea buna, umblati pe ea!

Odata trasat drumul, nu se poate sa nu mergi înainte. (Antoine de Saint-Exupery)

M-am întrebat daca nu cumva e nevoie sa suferim ca sa discutam serios despre fericire. Daca nu cumva drumul spre Paradis trece obligatoriu prin Infern. Numai cel ce a cunoscut deznadejdea poate întelege violenta luminii din pictura lui Van Gogh. (O.Paler)

Arta, s-a zis, este cel mai scurt drum de la un om la altul. Probabil, tot ea este si cel mai scurt drum de la om la el însusi. (Octavian Paler)

Pâna acum oamenii nu au gasit un alt drum mai bun spre adevar decât greseala. (Nicolae Iorga)

Pentru fiecare om e un drum catre fericire: acela pe care e chemat sa mearga. Cei mai multi nu-l gasesc niciodata. Cei cuminti încearca pâna la moarte. Cei mai prosti se trântesc la pamânt si plâng ca sunt nenorociti. (Nicolae Iorga)

Omul – cel mai scurt drum de la viata la moarte” (Emil Cioran)

Nu striga nimanui „ratacitule”, fara sa fii gata a-l aduce pe drumul cel drept. (N. Iorga)

Nu te teme ca ai sa ajungi prea târziu un scop, daca ai plecat cu un scop în drumul tau. (Tudor Arghezi)

Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi e superior prin ceva. De aceea încerc sa învat câte ceva pe lânga fiecare. (Sigmund Freud)

În viata nu e suficient ca ai ales drumul bun. Daca nu mergi repede înainte te calca în picioare cei care vin din urma. (Will Rogers)

Viata e un grabnic drum spre nefiinta. (Dante Aligheri)

Zâmbetul e ca stergatorul de parbriz, nu opreste ploaia, dar îti permite sa-ti vezi de drum. (Jeanne Wasbro)

De la proiect pâna la realizare este un drum lung. (Moliere)

Gasesc televizorul foarte educational. De fiecare data când cineva da drumul la televizor, ma duc în cealalta camera si citesc o carte. (Groucho Marx)

Ce ma face fericit? Faptul ca-mi duc singur crucea la fel cum si melcul îsi duce cochilia în drum spre marea abandonare? (Ionut Caragea)

Se pot face doua greseli pe drumul spre adevar… a nu merge pâna la capat si a nu începe. (Buddha)

În arta nu e ca la munte. Fereste-te de drumurile marcate. (Valeriu Butulescu)

Daca gasesti un drum fara obstacole, probabil ca drumul acela nu duce nicaieri. (John F. Kennedy)

Moartea oricum vine. Chiar daca nu-i netezim noi drumul. (Vasile Ghica)

Aceeasi filozofie poate fi un armasar zdravan în grajd, dar o gloaba prapadita la drum. (Oliver Goldsmith)

Daca vrei sa gasesti în drumul tau prietenie si gingasie, ia-le cu tine. (Georges Duhamel)

Drumul artelor se întretine prin munca, nu prin patima si vorbe. (Victoria Fatu Nalatiu)

Ce îndeletnicire si-ar mai gasi un om pe acest pamânt, daca nu i-ar sta nimic în drum? (Herbert George Wells)

Cel mai scurt drum spre stiinta e sa stii sa asculti cu atentie. (Joan Lluis Vives)

Moartea este o noapte furtunoasa si un drum nou. (Emily Dickinson)

Asigura-te ca ai dreptate si apoi da-i drumul înainte. (Davy Crockett)

Nu te razvrati împotriva mamei, fiindca coroana onoarei este o pulbere în drumul mamelor. (Anonim)

De Craciun, toate drumurile duc acasa. (Marjorie Holmes)

Ce este Craciunul? Este nostalgie pentru trecut, curaj pentru prezent, speranta pentru viitor. (Agnes Pharo)

Durerea este o tragedie. Niciodata însa ea nu este numai o tragedie. Pentru crestin, ea este întotdeauna o etapa necesara lungului drum spre bucurie. (Larry Crabb)

Zâmbetul este drumul cel mai scurt între doua inimi. (Alexandru Gh. Radu)

Studiati natura si urmati calea pe care v-o arata ea. (Jean Jacques Rousseau)

Idealurile care mi-au luminat calea si din când în când mi-au dat curaj reînnoit de a întâmpina viata cu voiosie, au fost bunatatea, frumusetea si adevarul. (Albert Einstein)

Arta nu este un lucru; ea este o cale. (Elbert Hubbard)

Cea mai buna cale pentru a-ti îndeplini visele este a te trezi. (Paul Ambroise Valery)

Te iubesc fara sa stiu cum sau când sau de unde. Te iubesc pur si simplu, fara complexitati sau mândrie; te iubesc pentru ca nu stiu alta cale… (Pablo Neruda)

Dumnezeu ne da steaua care sa ne lumineze calea, dar noi trebuie s-o aprindem. (Alexandru Gh. Radu)

Acuila si Priscila, când l-au auzit, l-au luat la ei si i-au aratat mai cu de-amanuntul Calea lui Dumnezeu. (Fapte, 18.26)

…orice faptura îsi stricase calea pe pamânt. (Geneza, 6.12)

Domnul este bun si drept: de aceea arata El pacatosilor calea. El face pe cei smeriti sa umble în tot ce este drept. El învata pe cei smeriti calea Sa. (Psalm, 25.8-9)

Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor rai, nu se opreste pe calea celor pacatosi si nu se asaza pe scaunul celor batjocoritori! (Psalm, 1.1)

Alerg pe calea poruncilor Tale, caci îmi scoti inima la larg. Învata-ma, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o tin pâna la sfârsit! (Psalm, 119.32-33)

Multe cai pot parea bune omului, dar la urma se vad ca duc la moarte. (Proverbe, 14.12)

Toate caile omului sunt curate în ochii lui, dar cel ce cerceteaza duhurile este Domnul. (Proverbe, 16.2)

Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gândurile lui, sa se întoarca la Domnul care va avea mila de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseste iertând.” „Caci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. (Isaia, 55.7-8)

Isus a zis: Eu sunt calea adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine. (Ioan, 14.6)

Asa vorbeste Domnul: „Stati în drumuri, uitati-va si întrebati care sunt cararile cele vechi, care este calea cea buna: umblati pe ea, si veti gasi odihna pentru sufletele voastre!” Dar ei raspund: „Nu vrem sa umblam pe ele!” – Ieremia, 6.16

Seminar despre Drum (Cale)

 George Danciu

Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.  

             Evanghelia lui Ioan, 14.6

.

Motivație– Învățătura dată de Isus ucenicilor

Biblia consemnează că în Săptămână patimilor Domnul Isus are cuvinte de mare încărcătură istorică și spirituală pentru omenire.

Cronicarul, martor al acelor evenimente, evanghelistul Ioan, înregistrează și această afirmație a Mântuitorului Isus: „Ştiţi unde Mă duc şi ştiţi şi calea într-acolo.” (Ioan, 14.4) Continue reading “Seminar despre Drum (Cale)”

IMPRESII DE VANCANTA

Gigi STANCIU

Ceea ce voi scrie în continuare va fi cu totul altfel decât v-am obisnuit pâna acum, poate va fi exact asa cum as vrea sa scriu eu mereu, reactie la realitatea imediata, traita subiectiv si fara urma de teama, sau, cum spunea cineva, tocmai datorita sentimentului de teama, aparând ca o înfruntare a lui…

 Zilele trecute am cristalizat gânduri si impresii variate, provenite din presa româneasca, din cartea pe care tocmai am început-o si v-o recomand tuturor: „Polemici cordiale” de Octavian Paler, din cotidianul existentei mele, adica din frânturile de gând ale unor oameni simpli, observati, audiati întâi fara voia mea, apoi cu interes, în parcul în care îmi petrec orele de relaxare si de racorire în fiecare vara, parcul din apropierea locuintei, care în treacat fie spus este jalnic si aproape pe cale de disparitie gratie grijii edililor locali pentru acest gen de amenajari urbanistice.

 Rezultatul acestui proces de cristalizare de gânduri, impresii, pareri, opinii, doctrine si paradigme vreau sa fie acest înscris al meu, cu mesajul clar de a îmi învinge teama de mine însami, teama de neputinta exprimarii ego ului meu, de neputinta definirii mele asa cum ma vad eu în totalitate…

 Ce sa va spun, mai întâi am fost socata de misoginismul imbecil al unor batrâni care stiau istorie tot atât cât elevii contestatari de la bacalaureatul din acest an; tinerii aspiranti la titlul de absolventi de liceu scriau aberatii de genul: „Ceusescu a fost mare preot si sef al politiei”, „Alexandru Ioan Cuza a unit Transilvania, Moldova si Tara Româneasca în anul 1948”, batrânii defineau legionarismul interbelic gasind o etimologie caraghioasa, cuvântul legionar înseamna slujitor al legii, are radacina „legea”, deci legionarii erau clar niste oameni cu intentii foarte, foarte bune pentru tara…

 De ce le spun misogini acelor batrâni pe care ar trebui sa îi respect pentru vârsta lor si firele lor albe, fiindca îsi caracterizau cu dispret consoartele: ce stiu ele decât sa faca mâncare si copii, la politica si istorie de unde sa se priceapa, noi însa stim multe…

 Reactia Moscovei la declaratia presedintelui Basescu facuta fara intentii, doar judecând istoria trecuta, o judecata cred eu nevinovata prin care afirma ca Antonescu a procedat corect, acest lucru spunea declaratia de fapt, reactia rusa a fost dura, aproape de neînteles si replica presedintelui ca URSS nu mai exista si ca azi sunt toate diferite de atunci mie mi s-a parut foarte binevenita. Declaratia domnului presedinte se referea doar la momentul trecerii Prutului de catre armata româna. Antonescu a fost o personalitate controversata spun unii istorici, a fost un patriot spun altii, a fost un tradator spun unii, în opinia mea Antonescu a fost un om al timpului sau, al epocii totalitarismelor, al nationalismelor extremiste, al razboiului.

 Apreciez ideile referitoare la razboi scrise de Octavian Paler într-un capitol al cartii pe care, cum va spuneam, o citesc acum, nu va dau multe indicii si nici nu dau citate din carte cu trimiterea de cuviinta cum se obisnuieste în lucrarile stiintifice care se respecta, voi scrie în acest stil semiliterar, semistiintific, stilul meu propriu si poate foarte criticabil, fiindca nu se încadreaza în canoane, dar voi scrie…e o mare victorie când scrii ceea ce gândesti fara teama cenzurii sau fara teama ca fii tai vor suferi în urma celor scrise de tine, ei nevinovati de toate gândurile tale, tu curajos fara rost într-o lume care se ascunde dupa vorbe frumos alese …

 Ideile despre razboi, despre nazism ale lui Paler sunt clare, scrise atât de convingator, dezaprobare totala, neîntelegere a mecanismelor care au declansat aceste razboaie si aceste doctrine, blamare a lor, repulsie pâna la greata aproape…

Prin frunzisul unuia dintre putinii copaci care mai umbresc zilele noastre toride în parcul invadat de o biserica si de o catedrala, prima deja functionala, a doua în constructie, de câtiva ani buni asteptând o Ana sa se sacrifice pentru a fi gata constructia, prin acest anemic frunzis parca aud o lume trecuta, o lume de soldati, de victime, de regi si de presedinti, de dictatori si de democrati, o lume care se repeta ca într-o roata a norocului învârtita la nesfârsit si care în scurte opriri aruca celui ce o rotea monstrii jucariilor de plus, ori de cauciuc negru si dizgratios…sperantele noastre de mai bine…

 La Mamaia au loc festivaluri de care alegorice si de alge care duhnesc la propriu a cadavru; poate ca turistilor nu le place, nici noua localnicilor, dar nimic nu se va schimba decât daca vor vrea cei care trebuie…

Suntem într-un perpetuu razboi cu noi însine si din prea multa delicatete nu mai reactionam în niciun fel la aceasta realitate cruda, privim doar algele cu miros de hoit, frunzisul anemic, bisericile, cimitirele, aberatiile despre legionari si despre trecut, si gândim la omul religios în sensul dat de Eliade, nu la acela care merge la biserica sa îi fie iertate pacatele: IARTA-MI, DOAMNE, TOATE PACATELE AZI, CA MÂINE FAC ALTELE, nu la acela care cumpara indulgente, gândim la omul religios care toata viata sa se calauzeste dupa precepte morale, care face din divinitate un concept viu si parte integranta din existenta sa, la acel om religios care îsi respecta semenii ca pe el însusi, care respecta natura ca pe divinitatea însasi, acel om care stie ce înseamna razboi, atentate, poluare, constiinta, demnitate, generozitate, altruism…

Prof. de istorie Gigi STANCIU

Colegiul National de Arte „Regina Maria”

Constanta

 

ONOARE SI RAZBUNARE

 

Osama bin Laden a fost capturat, ucis, aruncat în mare, iar acum organizatia terorista condusa de el vrea razbunare”, se specifica în publicatiile zilnice.

Ceea ce s-a întâmplat si se întâmpla, cred ca trebuie privit sub doua aspecte. Primul ne aminteste de faptul ca onoarea este o virtute, o îndatorire, un sentiment pe care-l avem noi oamenii si care nu trebuie uitat, neglijat. Întrucât calea ei nu este usoara, onoarea trebuie sa fie însotita de întelepciune, pricepere si curaj, considerate ca mijloace de atingere a scopului.

Onoarea reprezinta unul din principiile de baza dupa care se ghideaza oamenii unui stat, fie ei presedinti, premieri, ministri etc. Opusul onoarei este lasitatea. Scriitorul român Octavian Paler (1926 – 2007) spunea ca lasitate nu înseamna numai sa eviti sau sa fugi, tot lasitate este si daca nu-ti pasa. Iar despre curaj, poetul englez William Blake (1757 – 1827) spunea ca cel lipsit de curaj e tare în înselaciune.

Soldatii din cele mai vechi timpuri respectau un Cod de Onoare, pentru ei onoarea era o îndatorire sfânta si asa trebuie sa ramâna. Onoare si curaj au dovedit cei care au capturat pe cel care a instrumentat groaznicul macel din data de 11 septembrie 2001, când cele doua Turnuri gemene au fost distruse si au murit zeci de mii de oameni nevinovati. Al-Qaida a fost creatia lui bin Laden, iar el a fost autorul principal al atacurilor.

Al doilea aspect este cel al dorintei de razbunare a islamistilor fundamentalisti. Ori razbunarea nu duce niciodata la linistire, ci din contra, ea antreneaza si intensifica emotiile cele mai negative.

Sfântul Ioan Gura de Aur spunea: „Crezi ca te razbuni asupra aproapelui, dar te chinuiesti pe tine însuti. Te dai în bratele pornirii ca unui calau launtric care te împresura din toate partile, si-ti sfâsii linistea. Ce poate fi mai nefericit decât un om mereu stapânit de mânie? Ca si nebunul furios care nu se bucura niciodata de liniste… ” Ca atare, ar trebui, în orice situatie ivita, sa se reziste împotriva razbunarii, în favoarea iubirii. Vor putea întelege oamenii cuprinsi de furie si dorinta de razbunare acest sentiment înaltator al vietii – Iubirea -, care ar putea aduce linistirea pe întreaga planeta?

La acea data de 11 septembrie 2011 ma aflam în Statele Unite. Despre ceea ce am simtit am scris într-unul din jurnale. Evenimentul mi-a inspirat si poemul „Martea neagra” publicat tot atunci:

 

O pasare de foc, oarba,

spinteca vazduhul si Turnul cu o suta etaje.

Este ora opt si patruzeci si cinci de minute.

Flacara rosie devine cianotica,

ciuperca neagra se umfla;

unii vad chipul Satanei, imaginea se repeta…

Mii de hârtii, dar si trupuri,

ca niste pasari mici, albe, nevinovate,

cu aripi întinse zboara din turn si cad pe pamânt…

Oamenii fug, unii se transforma în scrum,

altii delireaza sub darâmaturi.

Moartea cade neagra,

serpuind pe zidurile care se darâma

ca niste castele de nisip…

Ochiul galben al soarelui priveste neputincios

pamântul acoperit cu aripi sumbre,

aripi ce nu se mai zbat…

Linistea diminetii fuge pulverizata

de zecile de mii de fragmente de geamuri

prin care au trecut odinioara/ atâtea priviri, atâtea gânduri, atâtea vise…

Pe strazi, în biserici, lumea se roaga…

Alb, negru, rosu.

Lacrimi, durere, sânge. Vise ucise.

Înnebunit, soarele pleaca.

Amurgul cade peste sângele colorat în mov,

câinii scormonesc printre ruine…

Întunericul devine din ce în ce mai negru.

Luna apare curioasa, glaciala, distanta.

Legile urii au învins pentru o clipa.

Sufletele ucigasilor împreuna cu cele ale victimelor

se-nalta spre cer pentru judecata.

Cu ce-am gresit? se-ntreaba sufletele curate,

Noi am muncit, am cladit, am iubit… Dar voi?”

 

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

 

Iubirea este vehiculul care ne duce în Cer.

Motto: “Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”-Ioan 3.16

Credinta este, dupa cum stim cu totii, vehiculul care îl va duce pe credincios in Cer.
Vorbim despre Credinta in faptul istoric ca Isus Cristos este invierea si viata.

Isus – Fiul lui Dumnezeu, nemarginit si necuprins–, s-a micit pe El insusi atât de mult incât sa incapa in pântecele Mariei si sa fie asezat intr-un mic staul din Betleemul din Iudeea, unde sa se poata inchina smerit atât cel sarac cât si cel bogat.
A lasat gloria Sa –,Fiinta Nemarginita si nespus de frumoasa, gazda palatului de aur pe care-l avea la Tatal in Cer –, si a poposit intr-un han, luând trup smerit de om, insa, e bine sa stim ca si-a pastrat originea divina de imparat al lumii. Magii si pastorii de pe câmp, calauziti de catre o stea, respectiv de catre ingeri, i-au adus daruri si i s-au inchinat.

« La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor… Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind în lume. El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. » – Evanghelia Ioan, 1.1-18

Isus declara El insusi ca e un imparat, dar nu din lumea aceasta; ca El a venit ca sa marturiseasca despre adevar. A coborât din Cer sa ne aduca adevarul si sa ne prezinte cuvântul de iubire din inima si mintea lui Dumnezeu. « Eu Sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine »

“Atunci un Împarat tot esti!” I-a zis Pilat. “Da”, a raspuns Isus. “Eu sunt Împarat. Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit în lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu.” (Ioan 18.37)

Ce era inca de la inceput, Cuvântul, care era cu Dumnezeu si era Dumnezeu si toate lucrurile au fost facute prin El, la timpul hotarât si profetit de Dumnezeu, S-a facut trup si a locuit printre noi.

El S-a daruit tuturor celor Cel primesc, adica celor ce cred in Numele Lui, pentru a primi viata vesnica. Le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Si, El, ne-a daruit har dupa har din plinatatea Lui.

Credinta in iubirea lui Dumnezeu e mijlocul prin care pot ajunge in Cer.

Cugetarile – inserate mai jos, izvorâte din condeiul unor celebri si apreciati gânditori – pot a ghida drumul si a intari credinta noastra in Dumnezeu.

Cercetatorul suedez Nills Jakobson, a avut lugubra idee de a cerceta o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabreele indicatoare ale cântarului sau ca, indiferent de sex sau de vârsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa mortii. În conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat:
“Sufletul are o greutate de 21 de grame. » ( Nills Jakobson)

«Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost încredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt un preludiu… Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavârseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el însusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke

“Iubirea înseamna a fi doi si a nu fi decât unul. Un barbat si o femeie ce se topesc într-un înger.” – Victor Iugo

“Dragostea este îndelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” – Apoatolul Pavel

“Iubirea este cea mai înalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea cunoaste ca el e mai mult decât el însusi, ca e una cu totul.”– Rabindranath Tagore

“Dumnezeu este iubire.” – Apostolul Ioan

“Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.” – Gabriel Garcia Marquez

« A iubi nu înseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amândoi în aceeasi directie. » – Antoine de Saint Exupery

“Iubirea este o stofa a naturii brodata de imaginatie.” – Voltarire

“A iubi înseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca.” – Emil Cioran

“Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”– Apostolul Ioan

“Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare

“Am învatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa iubesti… Restul depinde de ceilalti. » – Octavian Paler

« Când iubesti puternic, gasesti întotdeauna ceva nou în persoana iubita.” – Blaise Pascal

“Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” – Isus Cristos

“Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a se urca pâna la el.”– Michelangelo

„CU ÎNCETINITORUL”

(…) O apreciez, însa, prea mult pe Rodica Elena Lupu ca intelectual caruia îi pasa si iata-ma asternând pe hârtie câteva gânduri. Am citit aceste poeme si usor surprins, si cu interes, iar nu o data, ca atunci când am ajuns la „Clipa”, la „Voi trai”, la „Tainic joc”, la „Comoara trista”, la „Drum închis”, la „Tainele marii nu se stiu de pe mal”, la „Scara cu flori”, la „Toamna”, la „Iubita mama”, cu o emotie tulbure. (…)

Octavian PALER

***
(…) Am tradus cu placere aceasta Poezie, care, trebuie s-o recunoastem, la început ne-a intrigat, alteori ne-a lasat interzis, anumite poeme fiind descinse parca din pana marilor Poeti ai Panteonului literaturii române unde, e de presupus, va avea un loc al ei. Alteori, ne întrebam de unde provine aceasta poezie, care sunt sursele ei si ce a inspirit-o. Lupa extreme de puternica cu care opereaza Traducatorul, ne-a edificat curând! Pare o varianta feminina a eliadescului Mit al Vesnicei Reîntoarceri… Dar care nu întoarce spatele Realitatii, oamenilor, Timpului ori Spatiului, într-o miscare rectilinei spre Înalt. Superb!

Prof. Univ. Dr. Constantin FROSIN
Officier des Palmes Académiques
Officier des Arts et Lettres

Câteva poezii din acest volum:

CU ÎN-CE-TI-NI-TO-RUL

Aerul e doar o aburire,
doar un spatiu din care au migrat clipe,
din care s-au scurs lacrimile,
acolo sus-sus la fereastra singuratatii,
un Auschwitz de rame cazând sau urcând,
un gând imens construit din sticle,
concave
convexe
cum stai ca un porumbel de granit
ciocanind geamul orb reflectând,
interior
exterior
cum stai ca o frunza speriata
de picaturile de mercur ale furtunii de vara,
senzatii
sentimente.

DE CE OARE?

Se iubeste, se traieste si se moare
Într-o lume plina de minciuni
Si ma-ntreb într-una: de ce oare,
Când pamântul cu noi este bun?!

Soarele e pentru toti un dar
Care îl primeste fiecare
Multi însa de viata n-au habar
De aceasta clipa trecatoare.

Solutii gasim, buni de gura suntem
Ne-o iau însa altii înainte
Nu stim ce sa facem, atâta putem:
Sa râdem de vorbele sfinte.

GRIPA

Se mira Soarele si Luna
Când privesc ce se întâmpla
Pe Pamânt ziua si noaptea
Unde-i doar ura si lupta.

A fost gripa aviara
S-au ucis galinacee
Ca sa intre de afara,
Sa nu vindem indigene.

Lume toata-i panicata,
Radio, televizoare,
Prin ziare se prezinta:
Porcina-i necrutatoare!

Drobul de sare de pe hota
Ca soba nu prea mai avem
Daca de-acolo o sa cada
Cu baba cu coasa plecam.

Râd si curcile de noi
Ca azi, în mileniul trei
Ne purtam de parca am fi
În era primitiva, mai!

DRUM ÎNCHIS

Sa vorbim despre altceva,
Despre copaci sau statui,
Despre ceva ce nu se misca
Si nu poate vorbi.

Sa facem aluzie doar la realitate
Ca nu cumva realitatea
Sa se supere pe noi.

Evident, putini au strigat „Jos Hitler!”
Sub dictatura hitlerista.

Excrementele mustelor stau pe tavan,
Mustele nu vorbesc,
Ele au ochi mari si pot zbura,
Sunt negre, au antene
Si numar mic,
Au microfoane si megafoane
Si îsi fac veacul
În jurul nostru.

În general m-am saturat
Sa tot gasesc metafore,
Sa tot scriu fabule, alegorii.

În fond fiecare stie
Cine sunt mustele,
Cine sunt statuile,
Cine sunt copacii,
Cine a fost Hitler.

Vreau sa scriu poezie,
Nu vreau sa scriu fabule,
Nu vreau sa scriu caracterizari,
Nu vreau sa scriu reclamatii,
Nu vreau sa-mi scriu biografia,
Nu vreau sa scriu epitafuri,
Nu vreau sa scriu în stainatate!

Cer sa se recunoasca greselile,
Cer sa se dea jos lozincile,
Cer înapoi vietile celor morti,
Cer înapoi timpul pierdut,
Cer înapoi poezia!

Daca nu stiti ea este o bucurie
A cuvintelor – o nunta a unui biet om
Cu o biata realitate
Atât cât încape ea în câteva cuvinte.

Stie oricine,
Poezia nu a declansat revolutii,
Nu a ucis – decât pe poeti
Pentru ca ea e o aripa transparenta,,
Nicio pasare nu si-a folosit aripa
Ca sa înjunghie.

În fine, sa vorbim totusi despre altceva!

Mustele înca zboara,
Excrementele ma privesc din tavan
Si eu strig:
Gata! Ajunge!
Jos puscariile!
Jos spitalele!
Jos frica!
Jos mustele! Ajunge!

Nu vedeti ca sunt ocupat?
Nu vedeti ca n-am timp?
Nu vedeti ca traiesc?
Nu vedeti ca scriem toti aceleasi fabule
În loc sa scriem macar
Un singur adevar?

MARTIE

Frumusetea, tineretea,
ca si zborul si iubirea,
aprind dorul si fiorul,
de cenusa-si leaga firea.

De-i stergi fluturelui praful
De pe aripile sale,
nici o vraja, nici o boare,
nu-l vor face sa mai zboare.

As vrea sa vin, as vrea sa fiu,
fluturele vostru dar…
Sa nu-mi stergeti de pe aripi
praful dragostei ce-l am!

Azi voi uita cine sunt,
si ma voi trezi la viata
voi fi floarea primaverii
în natura, dimineata…

Pe aripi nestiute,
din departare plin de dor,
în prima zi de martie
va daruiesc un martisor.

Cu albul fulgilor de nea
si cu a soarelui sclipire
am împletit un martisor
sa va aduca fericire!

Un fir rosu, altul alb…
anotimpuri se despart,
primavara iarasi vine
pentru mine, pentru tine…

V?RS?TOR

E ziua mea în calendar
si-mi spun de fiecare data:
Iata, a mai trecut un an,
Dar oare câti or sa mai treaca?

Înca din luna lui gerar
îndraznesc sa ma gândesc,
sa visez în alta luna,
ca poate pot sa iubesc.

Neînceputul calendar
iluzie de tinerete,
chiar daca a trecut un an
nu ma gândesc la batrânete.

Atunci când ninge disperat
iar soarele este cu dinti
si crapa pietrele de frig
pretext sa fii-n brate fierbinti.

Îmi plac si minciunile
începutului de an
ca sunt foarte parfumate,
si lipsite de amar.

Mi-e draga luna lui gerar,
Chiar daca are doua fete:
Una catre vechiul an,
Si alta spre cel ce începe.

Toate sunt dulci si frumoase,
iar azi va marturisesc:
Pe planeta Ianuarie,
mi-as dori sa mai traiesc!

Aici este un loc bun
unde când se întâlnesc
îsi spun veseli “La multi ani!”
si toti oamenii iubesc.

BRAMBUREALA

Era clar ca va începe
brambureala în sistem
daca cei ce sunt în frunte
acum nu au niciun tel.

De ce sa-nvete copiii
astazi despre Decebal,
despre ?epes înteleptul
sau de Marele Stefan?

N-au nevoie de chimie,
de fizica nici atât,
doar computerul sa-l stie
si sa vorbeasca urât!

Nici de sport nu au nevoie.
De ce sa se oboseasca?
Joace poker si… sa fure
si droguri sa foloseasca!

Dintr-un stat cu multi savanti
am ajuns de râsul lumii,
scoala-i unsa cu slanina
poate s-o manânce câinii.

Dam examene pe bani
iar licenta se obtine
ca pe banda, de oriunde,
Trebuie doar sa ai pile.

Un post astazi se ocupa
de nepoti si de nepoate
chiar de sunt antitalent
daca stiu sa dea din coate.

Nu se intra prin concurs,
dupa ce ai promovat
vine tata si da plicul
iar mâine esti angajat.

La resursele umane
pentru o bijuterie
se dau clase la salarii
ca esti pe a lor mosie.

„Daca ai carte ai parte!”
Pe la noi asta nu tine.
Banul cumpara azi totul,
Prost sa fii, sa-ti mearga bine!

Rodica Elena LUPU
ianuarie 2010
Bucuresti

„Puterea cuvântului”

interviu cu scriitorul Florin Caragiu,
(de Victorita Dutu, realizator de emisiuni la TVRM)

– Care este rolul dumneavoastra în cetate, în comunitate?
– Într-un interviu publicat la începutul anilor ’90 în revista 22, Adam Michnik, cunoscutul dizident polonez, afirma categoric: „Eu consider ca obligatia mea este sa spun adevarul”. Nu comentez aici ce întelegem unii sau altii prin adevar, esential este sa marturisesti adevarul în care crezi si sa nu faci din acesta, cum spunea Octavian Paler, o oportunitate de care sa te servesti. Pe de alta parte, cred ca este o greseala sa teoretizam, în linii foarte principiale, care este rolul intelectualului în societate. Kant îi atribuia geniului puterea de a se limita. Bine este sa ne constientizam propriile limite si aptitudini. Nu orice intelectual este dotat pentru o anume angajare sociala sau politica. Si totusi, cu totii trebuie sa constientizam faptul ca facem parte dintr-o societate civila si, atunci când e cazul, se cuvine si e salutar sa ne exprimam atitudinea în fata tendintelor agresive, agresive chiar la adresa constiintei morale.

– Va rog sa ne spuneti o întâmplare, un exemplu din care sa tragem învataminte, cum ne raportam la noi însine când ne întâlnim cu o situatie fara limite, fara iesire…
– O întâmplare semnificativa petrecuta în viata mea este, as spune, întâlnirea cu marele parinte si duhovnic Ghelasie Gheorghe, pe care am descris-o în cartea „Cuviosul Ghelasie Isihastul”. Aceasta întâlnire providentiala, as spune, pe lânga faptul ca mi-a oferit chei la situatii aparent fara iesire, nu a ramas importanta doar pentru mine. Acest fapt a reprezentat un punct de pornire în dialogul cu ceilalti, facându-ma sa constientizez mai adânc rolul omului, acela de a fi o fiinta a dialogului, mai ales a dialogului extins, prin participare liturgica si manifestari creatoare. O situatie fara iesire este caracterizata tocmai prin faptul ca nu se întrevede o rezolvare în urma tuturor încercarilor noastre de rationalizare a situatiei. Atunci o solutie fericita ar putea veni în urma încredintarii de sine în voia lui Dumnezeu, pentru ca o situatie fara iesire poate fi, pe lânga aspectul ei dramatic, si o oportunitate a unei depasiri a limitarilor proprii, prilejul unei schimbari sau înnoiri a mintii, a unei înaintari în credinta, a transcenderii ratiunii prin taina. Iar câstigul rezultat, în pofida aspectelor dramatice ale situatiei în sine, nu este deloc minor. De aceea, personal cred ca totul e cumva învaluit în iconomia divina si situatiile fara iesire sunt si ele în acelasi registru dialogic, un dat ce ne întâmpina cu un sens, mai mult sau mai putin ascuns, un dat care ni se adreseaza si cere un raspuns, o atitudine, un salt spiritual, o schimbare în ordinea prioritatilor. Este, cred, important, ca persoane precum cea a Parintelui Ghelasie sa fie mai mult cunoscute. De altfel, de curând am participat la organizarea, în cadrul Centrului de Documentare Europeana din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, a Primului Colocviu National dedicat operei si personalitatii sale. Exista, dupa cum se poate vedea, în spatiul românesc, o deschidere si un potential semnificativ în ce priveste întâlnirea celor mai diverse valori.

– Care este importanta sacrului, raportarea la Dumnezeu în arta, în creatie, în ceea ce facem?
– Sacrul are multiple întelesuri. Teologul si filosoful Jean Yves Lacoste a opus chiar sacrul liturgicului, care reprezinta ceea ce ramâne din sacru atunci când toti idolii sau zeii înselatori cad. La Wagner, dupa sacrul din tetralogie, dupa Amurgul Zeilor, urmeaza ca încununare a sacrului Parsifal. Acest sacru fara fata înselatoare este în centrul unei conceptii prin excelenta crestina. Interpelat de un om de cultura cu cuvintele: „Sfintii Parinti spun despre om ca e nimic”, Parintele Ghelasie a dat un raspuns memorabil: „Într-adevar, omul e nimic, dar din nimic a creat Dumnezeu lumea”. Iata aici extraordinara perspectiva deschisa de revelatia divina! În arta, sacrul trebuie si poate fi cautat chiar cu mijloacele specifice artei. Cu versatilitatea ei specifica, în arta se arata cum totul poate fi sacralizat, de fapt pseudeosacralizat, printr-un proces enigmatic de iluzionare; si, de asemenea, cum ceea ce e menit sa se sfarâme, se sfarâma fara crutare. Ce este, în fapt, idolul? O falsa valoare, s-ar putea spune. Sau ceea ce pare ca-l poate înlocui pe Dumnezeu, cel putin în ordinea prioritatilor, printr-un proces de amagire, este un obiect sau o fiinta în care investim ca într-o valoare absoluta. Dialectica relatiei cu idolul este amagirea si deziluzia. Ca exemplificare, stiinta poate ajunge idol când avanseaza mitul cunoasterii absolute prin intermediul ei. De asemeni, atunci când dezvolta mitul comunicarii absolute prin mijlocirea ei, televiziunea poate deveni, de asemeni, un idol. Revenind, arta prezinta ridicarea si sfarâmarea idolilor, pune în discutie temeiurile ultime ale existentei, opozitia dintre sacru si pseudosacru, dintre realitate si amagire, dramatizând fenomenul de pseudorealitate. Arta autentica este un exercitiu de constiinta.

– Sunteti autorul volumului „Antropologia iconica – reflectata în opera Parintelui Staniloae”, aparuta în 2008 la editura Sophia. Pornind de la prima evidenta a titlului, va voi întreba care este legatura dintre om si icoana?
– Omul sta fata în fata cu icoana lui Dumnezeu, în care îsi regaseste chipul din adânc, personalitatea lui integrala, calitativa si nemuritoare, cu toate aspiratiile ei spre desavârsire. Pornind de la o definitie a Parintelui Staniloae, care vorbea despre „ratiunile plasticizate ale lumii”, am tinut sa arat ca în opera Parintelui Staniloae limbajul, el însusi, a devenit ca o ratiune plasticizata, o unitate între sensibil si inteligibil, ce poarta pecetea trairii, si astfel, a capatat puterea de a convinge, în masura în care a rezonat cu un întreg edificiu uman. Conceptul de icoana este unul complex, Sfântul Ioan Damaschin vorbind despre o întreaga scara de întelegere a sa, plecând de la Fiul lui Dumnezeu ca Icoana naturala a lui Dumnezeu Tatal, pâna la icoana ca obiect de cult. Referitor la aceasta din urma, este îmbucuratoare existenta unui valoros grup de pictori iconografi, în primul rând Monahul Ilie, apoi Georgeta Marioara, Alexandru Nicolau, Monahia Andreea, s.a., care au reusit sa reînvie, în lucrarile lor, spiritul traditiei iconografice din perioada ei de vârf… Temeiul icoanelor sta în Întruparea Fiului lui Dumnezeu. As mai dori sa remarc faptul ca icoana Maicii Domnului cu Pruncul sintetizeaza taina creatiei si mântuirii lumii. Astfel, figura Maicii Domnului reprezinta, dupa cum arata Parintele Ghelasie, chipul creatiei care Îl întrupeaza pe (Fiul lui) Dumnezeu, iar figura pruncului Iisus, imaginea (Fiului) lui Dumnezeu care se întrupeaza în creatie. De aici, chipurile de barbat si femeie, ambele oglindind taina Întruparii divine, în cele doua orientari specifice. Cât despre icoanele sfintilor, ele certifica faptul ca parcurgerea celor trei trepte ale vietii crestine, anume purificarea de patimi, luminarea si îndumnezeirea omului, reliefate în mod constant de traditia patristica, nu constituie o utopie. „Dumnezeu s-a întrupat pentru ca omul sa se îndumnezeiasca”, afirma Sfântul Atanasie cel Mare. Icoana este, pe de o parte, o marturie despre originile omului, redescoperirea sau rememorarea chipului de rai, pe de alta, însa, anticipeaza si adevereste despre chipul omului rascumparat în Hristos si transfigurat în slava dumnezeiasca.

– Anul trecut ati fost nominalizat cu volumul „catacombe. aici totul e viu” la premiul Mihai Eminescu si premiul revistei România Literara, pentru debut. Anul acesta ati publicat, tot la editura Vinea, un nou volum, „Sentic”. Ce reprezinta pentru dumneavoastra poezia?
– În viziunea mea, poezia nu poate fi rupta de un proces de meditatie, de filosofare si nici chiar de rugaciune. Însa, în principal, intuitia poetica pune în lumina circuitul investitiilor afective si spirituale, modul cum ne investim fiinta în anumite valori si lumi. Titlul celui de-al doilea volum al meu de poezie, SENTIC, recent aparut la editura Vinea, reliefeaza chiar aceasta idee. Notiunea de sentic, introdusa de dr. Manfred Clynes, s-a încercat sa fie tradusa ca „simtire întelegatoare”, ca sa folosesc un termen din traditia patristica, si totodata de „simtire creativa”. Asta spune, în fond, ca atmosfera lumii fiecaruia este creata dupa felul în care el simte. Din pacate, se pare ca adesea uitam sa simtim, si ca nu mai avem nici curaj sa simtim. Cu timpul am devenit imitatori si consumatori, si mai putin creatori si rugatori.

– Care este rolul cuvântului, cu trimitere la Logos si la sfântul Apostol Ioan?
– Dupa Evanghelia lui Ioan, în Logos este viata si lumina. Lumea este a Cuvântului, dar se poate ca fiind a Cuvântului sa nu-L primeasca pe acesta. Rolul Cuvântului întrupat este esential pentru om. El este temeiul, reperul si speranta, marturisite sau nu, pentru toate demersurile si încercarile omului, mai mult sau mai putin deviate de la telul împlinirii umane. Poezia însasi marturiseste apartenenta lumii la Cuvânt. Omul are de ales între Cuvânt si propria sa nimicire. Vorbea frumos Parintele Dumitru Staniloae despre om ca fiinta cuvântatoare, afirmând despre cuvântul cu substanta spirituala ca este, mai mult decât o simpla informatie, o comunicare de prezenta.

– Ca editor al revistei „Sinapsa”, în raport cu intentiile dvs., ce loc si ce rol îi rezervati acestei publicatii în peisajul cultural românesc?
– Suntem la al patrulea numar al acestei reviste interdisciplinare cu participare internationala (între autori se numara Parintele Andrew Louth, Tristram Engelhardt Jr., Alexei Nesteruk, s. a.), pe care am initiat-o împreuna cu Parintele Neofit Linte si maestrul Dan Puric, revista care abordeaza teme de teologie, filosofie, stiinta si arta, gândite dintr-o perspectiva crestina. O mare parte din cultura contemporana este, dupa cum se stie, rodul unor determinari extra-culturale. Ma gândesc la masiva influenta economica si chiar politica asupra culturii, din care rezulta un caracter comercial si propagandistic antireligios, ostil chiar valorilor spirituale clasice, pe care îl manifesta un anumit tip de cultura la moda. As zice ca revista „Sinapsa” îsi propune, în peisajul spiritualitatii noastre, sa resuscite acea spiritualitate crestina de tip organic, care aspira sa refaca legatura cu omul integral a cunoasterii, a diferitelor moduri de cunoastere partiala. Ca urmare, stilul abordarii unei probleme aspira sa fie situat între simplu si academic, furnizând informatie complexa, riguroasa si la zi într-un mod atractiv, menit sa intereseze tot omul.

– Ce ne puteti spune despre Serile Sinapsa pe care le-ati organizat la sediul Uniunii Scriitorilor?
– Cu plecare de la revista Sinapsa au fost organizate la Uniunea Scriitorilor serile Sinapsa de poezie si muzica religioasa, cu participarea unor scriitori si poeti de renume. Sensul acestei actiuni tine tot de idea de întâlnire si dialog între multiplele zone de activitate spirituala.

– Sunteti directorul editurii Platytera din Bucuresti. Ne puteti spune câteva cuvinte despre activitatea editurii dvs.?
– La editura Platytera au fost publicate din pâna în prezent un numar de aproximativ 70 de titluri. Publicarea integrala a scrierilor parintelui Ghelasie Gheorghe este unul dintre deziderate. De asemeni, mentionez ca au aparut numeroase traduceri din greaca si rusa tratând despre viata si învataturile unor sfinti si stareti din diverse perioade, precum si lucrari ale unor teologi contemporani de seama, cum ar fi Pr. George Florovsky, sau Pr. Philotheos Pharos, s. A. De asemeni volume precum „Cine suntem” de Dan Puric, sau „Puterea dragostei” de Pr. Teofil Brasoveanu, dar si carti de poezie.

– Sunteti co-autor al cartii „Repere patristice în dialogul dintre stiinta si teologie”, aparuta recent la editura „Basilica” a Patriarhiei Române, editie prefatata de Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Care este importanta acestui dialog, cine beneficiaza de el mai mult, teologii sau oamenii de stiinta?
– Si unii, si ceilalti, daca vor consimti sa priveasca lucrurile cu onestitate. De dragul coerentei si consistentei gândirii însesi, nu putem lepada temeiurile transcendente, dumnezeiesti, ale imaginii lumii. Sorin Vieru, în „Riscul gândirii”, afirma ca gândirea incolora, fara sentiment, are o singura pasiune, aceea pentru uitare. Ea pare ca functioneaza bine, ca un joc artificial, cu reguli inventate, tocmai pentru ca a dat la o parte problemele grave si reale. Pe aceste presupozitii amnezice îsi întemeiaza o mare parte din stiinta autoritarista concluziile ei de tip scientist. Aceasta este una dintre concluziile majore ale volumului în discutie.