IMPRESII DE VANCANTA

Gigi STANCIU

Ceea ce voi scrie în continuare va fi cu totul altfel decât v-am obisnuit pâna acum, poate va fi exact asa cum as vrea sa scriu eu mereu, reactie la realitatea imediata, traita subiectiv si fara urma de teama, sau, cum spunea cineva, tocmai datorita sentimentului de teama, aparând ca o înfruntare a lui…

 Zilele trecute am cristalizat gânduri si impresii variate, provenite din presa româneasca, din cartea pe care tocmai am început-o si v-o recomand tuturor: „Polemici cordiale” de Octavian Paler, din cotidianul existentei mele, adica din frânturile de gând ale unor oameni simpli, observati, audiati întâi fara voia mea, apoi cu interes, în parcul în care îmi petrec orele de relaxare si de racorire în fiecare vara, parcul din apropierea locuintei, care în treacat fie spus este jalnic si aproape pe cale de disparitie gratie grijii edililor locali pentru acest gen de amenajari urbanistice.

 Rezultatul acestui proces de cristalizare de gânduri, impresii, pareri, opinii, doctrine si paradigme vreau sa fie acest înscris al meu, cu mesajul clar de a îmi învinge teama de mine însami, teama de neputinta exprimarii ego ului meu, de neputinta definirii mele asa cum ma vad eu în totalitate…

 Ce sa va spun, mai întâi am fost socata de misoginismul imbecil al unor batrâni care stiau istorie tot atât cât elevii contestatari de la bacalaureatul din acest an; tinerii aspiranti la titlul de absolventi de liceu scriau aberatii de genul: „Ceusescu a fost mare preot si sef al politiei”, „Alexandru Ioan Cuza a unit Transilvania, Moldova si Tara Româneasca în anul 1948”, batrânii defineau legionarismul interbelic gasind o etimologie caraghioasa, cuvântul legionar înseamna slujitor al legii, are radacina „legea”, deci legionarii erau clar niste oameni cu intentii foarte, foarte bune pentru tara…

 De ce le spun misogini acelor batrâni pe care ar trebui sa îi respect pentru vârsta lor si firele lor albe, fiindca îsi caracterizau cu dispret consoartele: ce stiu ele decât sa faca mâncare si copii, la politica si istorie de unde sa se priceapa, noi însa stim multe…

 Reactia Moscovei la declaratia presedintelui Basescu facuta fara intentii, doar judecând istoria trecuta, o judecata cred eu nevinovata prin care afirma ca Antonescu a procedat corect, acest lucru spunea declaratia de fapt, reactia rusa a fost dura, aproape de neînteles si replica presedintelui ca URSS nu mai exista si ca azi sunt toate diferite de atunci mie mi s-a parut foarte binevenita. Declaratia domnului presedinte se referea doar la momentul trecerii Prutului de catre armata româna. Antonescu a fost o personalitate controversata spun unii istorici, a fost un patriot spun altii, a fost un tradator spun unii, în opinia mea Antonescu a fost un om al timpului sau, al epocii totalitarismelor, al nationalismelor extremiste, al razboiului.

 Apreciez ideile referitoare la razboi scrise de Octavian Paler într-un capitol al cartii pe care, cum va spuneam, o citesc acum, nu va dau multe indicii si nici nu dau citate din carte cu trimiterea de cuviinta cum se obisnuieste în lucrarile stiintifice care se respecta, voi scrie în acest stil semiliterar, semistiintific, stilul meu propriu si poate foarte criticabil, fiindca nu se încadreaza în canoane, dar voi scrie…e o mare victorie când scrii ceea ce gândesti fara teama cenzurii sau fara teama ca fii tai vor suferi în urma celor scrise de tine, ei nevinovati de toate gândurile tale, tu curajos fara rost într-o lume care se ascunde dupa vorbe frumos alese …

 Ideile despre razboi, despre nazism ale lui Paler sunt clare, scrise atât de convingator, dezaprobare totala, neîntelegere a mecanismelor care au declansat aceste razboaie si aceste doctrine, blamare a lor, repulsie pâna la greata aproape…

Prin frunzisul unuia dintre putinii copaci care mai umbresc zilele noastre toride în parcul invadat de o biserica si de o catedrala, prima deja functionala, a doua în constructie, de câtiva ani buni asteptând o Ana sa se sacrifice pentru a fi gata constructia, prin acest anemic frunzis parca aud o lume trecuta, o lume de soldati, de victime, de regi si de presedinti, de dictatori si de democrati, o lume care se repeta ca într-o roata a norocului învârtita la nesfârsit si care în scurte opriri aruca celui ce o rotea monstrii jucariilor de plus, ori de cauciuc negru si dizgratios…sperantele noastre de mai bine…

 La Mamaia au loc festivaluri de care alegorice si de alge care duhnesc la propriu a cadavru; poate ca turistilor nu le place, nici noua localnicilor, dar nimic nu se va schimba decât daca vor vrea cei care trebuie…

Suntem într-un perpetuu razboi cu noi însine si din prea multa delicatete nu mai reactionam în niciun fel la aceasta realitate cruda, privim doar algele cu miros de hoit, frunzisul anemic, bisericile, cimitirele, aberatiile despre legionari si despre trecut, si gândim la omul religios în sensul dat de Eliade, nu la acela care merge la biserica sa îi fie iertate pacatele: IARTA-MI, DOAMNE, TOATE PACATELE AZI, CA MÂINE FAC ALTELE, nu la acela care cumpara indulgente, gândim la omul religios care toata viata sa se calauzeste dupa precepte morale, care face din divinitate un concept viu si parte integranta din existenta sa, la acel om religios care îsi respecta semenii ca pe el însusi, care respecta natura ca pe divinitatea însasi, acel om care stie ce înseamna razboi, atentate, poluare, constiinta, demnitate, generozitate, altruism…

Prof. de istorie Gigi STANCIU

Colegiul National de Arte „Regina Maria”

Constanta

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.