DESPRE REGASIREA ÎNSTRAINARII

Mihai PASTRUGAS

 

Volumul de proza intitulat astfel, aparent da impresia unui paradox, desi autorul nu si-a propus abordarea subiectului de pe aceste pozitii. Paradoxala e doar situatia eroului principal al scrierii, tatal autorului, Ioan, care desi în tara lui, partea rapita din România prin Pactul (secret) Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939, îl pune în situatia sa redevina strain în propria-i tara. Ei bine, autorul, Mihai STIRBU, îsi focalizeaza energia scriitoriceasca cu toata paleta de instrumente pe framântarile sociale care au rezultat sau au precedat aceste evenimente provocatoare de destin. Volumul în cauza a rezultat din cooperarea eroului cartii, care a lasat mostenire copiilor sai si urmasilor câteva însemnari despre evenimentele traite, cu scopul de a restitui adevarul asupra acestor framântari dramatice traite în mediul sau de viata – ca intelectual si apoi militar-patriot.

Volumul Regasirea înstrainarii, semnat de fiul eroului cartii, scriitorul Mihai Stirbu, a aparut la Editura PIM, Iasi în anul 2010. Desi lucrarea nu are o extindere prea mare (112 pagini) i se poate aplica adagiul latin multum in parvo si poate fi categorisit ca fiind un scurt roman modern din genul memorialisticii. Raportata la marea epopee traita de populatia Europei, si nu numai, în preajma si în timpul celui de al II-lea Razboi Mondial, scrierea ar putea fi comparata cu o nota de subsol, dar foarte importanta pentru istoria populatiei românesti, mai ales din partea basarabeana.

Daca acceptam categorisirea propusa, atunci, potrivit schemei clasice, romanul de tip jurnal literar cu accent memorialistic, în mod logic, contine o introducere – expozitiune, un punct culminant si un final care se numeste deznodamânt – un echivalent în plan literar al unui rationament (premisa majora, premisa minora si concluzia). In cazul naratiunii de fata, autorul, scriitor cu experienta si har incontestabil în arta constructiei epice, a închegat cele trei momente într-o unitate organica, iar prin limbaj a conferit scrierii o savoare aparte, care da cititorului satisfactia ca traieste aievea evenimentele si se afla implicat afectiv în vâltoarea acestora.

Din Introducere aflam ca actiunea epica se desfasoara în timp în preajma si în perioada celui de al II-lea Raboi Modial, iar ca spatiu literar – România dupa Marea Unire din 1918, cu toate provinciile sale istorice. In avenimente se contureaza distinct atmosfera dintr-un sat de pe malul Nistrului – Mateuti, unde un tânar cu înclinatii intelectuale, Ioan, se lupta cu prejudecatile familiei si cu conditiile materiale modeste pentru a-si depasi conditia. În final, dupa multe peripetii, reusete sa devina elev bursier la Scoala Normala Vasile Lupu din Iasi. Simtind handicapul provenientei sale, reuseste sa învinga relativ usor obstacolele, devenind un elev eminent si visând în conditii de normalitate sa acceada la statutul de intelectual de prestigiu pentru familia si mediul sau de formare. Destinul însa, care de cele mai multe ori se configureaza din împletirea factorilor externi, îi va fi potrivnic, lui si celor din generatia sa. Dupa scurt timp de la finalizarea studiilor mult visate, Ioan –tânar învatator, va face o scoala militara de ofiteri de rezerva si va primi însarcinari militare, din fatidicul an 1940 pâna în 1944, când destinul sau se confunda cu destinul României amputate de „Intelegerea” dintre Reichul brun si Imperiul rosu. Scriitorul nu eludeaza subiecte dificile din episodul retragerii armatei române din Basarabia, când la pierderile materiale si umane (dezertarile) s-au mai adaugat (vezi cazul Hâncesti) si pactizarea unor comunitati de romni cu invadatorul sovietic. Desi finalul naratiunii consemneaza învingerea României si consolidarea pentru moment a fortelor malefice ale raului, autorul este optimist în ce priveste viitorul mai îndepartat. Prin logica bunului simt, statuarea raului este doar o pauza pentru maturizarea si dezvoltarea fortelor binelui, dupa care acestea îsi revin si restabilesc cursul normal al istoriei.

Mihai Stirbu se dovedeste un autentic continuator al idealurilor generatiei tatalui sau – actorul central al lucrarii – dar si un foarte bun narator, care da cititorului un important punct de sprijin în întelegerea acelor evenimente traumatizante si pentru contemporaneitate. Ca scriitor cu experienta, îmbina în mod fericit în actiunea narativa descrierea, dialogul, interogatia, povestirea, proverbele, faptele istorice, judecatile de valoare si adecvate figuri de stil pentru a da scrierii nerv si sustinere logica, încât în final, romanul îsi atinge scopul si, urmând firul logicii putem spune ca plecând cu succes de la Quod erat demonstrandum (ceea ce era de demonstrat) a ajuns cu succes, prin mijloace literare, la Quod erat demonstratum (ceea ce s-a demonstrat).

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.