Din biografia astronautului James Irwin care a zburat pe lună cu Apollo 15

James IrwinCând privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale – … îmi zic: „Ce este omul, ca să Te gândeşti la el? Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă?“

Psalmul 8:3-4

Astronautul american James Irwin descrie în biografia sa cum a zburat în 1971 pe lună cu Apollo 15.

În prefaţă spunea: „Acest zbor, în care am văzut pământul ca un glob de pom de Crăciun, frumos, dar şi fragil, atârnând în adâncul întunecos al universului, şi am simţit apropierea nemijlocită a lui Dumnezeu, a fost un punct decisiv în viaţa mea“.

Citind această carte, vom observa că acest astronaut nu a fost un erou. El vorbeşte despre dezamăgiri şi perioade de criză, despre nefericiri şi boală în viaţa sa. Continue reading “Din biografia astronautului James Irwin care a zburat pe lună cu Apollo 15”

GENEZA – La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul

Lavinia.blogspot

Biblia – Capitolul 1

1. La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.

2. Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

3. Dumnezeu a zis: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Continue reading “GENEZA – La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul”

Gama iubirii

Natura frumoasaCârdei V. Mariana
.
.
GAMA IUBIRII
.
.
Doresc ardent să mă iubeşti
Revăd în minte întâlnirea,
Mi-e teamă că mă amăgeşti,
Farmec prinde-nchipuirea.
 .
Sol al primăverii vieţii
La-ntâlnire ai venit,
Sincer, totul mă incită
Doamne, sunt îndrăgostită!
  .
Dorinţa ta mă înfioară,
Simţurile-s în alertă,
Lacul – Luna oglindeşte,

LUNA

Cârdei V. Mariana

 

 

Corabia selenara printre nori pluteste,
oare incotro se-ndreapta si cine vasleste?

Luna-i supla, argintie, si nu-i pasa de nimic…
pe stele le ocroteste, pe Luceafar …ce sa zic?

O regina, o femeie, aveti oare voi idee?
somnul nostru il vegheaza si ne mangaie c-o raza.

Raza ei, raza de luna, ne ureaza „Noapte buna!”
si povesti nemuritoare ea ne spune zambitoare.

O fi fost indragostita de a Soarelui stralucire,
cine oare-a pedepsit-o pentru marea ei iubire?

O fi chiar adevarat ca Soarele-a divortat
si-a iubit o rasarita „Floarea-Soarelui” numita?

Biata fata, cata-n nori cand dispare Luna-n zori;
dupa Soare se roteste si-i sopteste ca-l iubeste.

Luna mandra-si poarta voalul presarat cu stele
si-nhama la Carul Mare cateva din ele.

Uneori in neagra noapte ea se scalda-n mare
oglindindu-si chipul mandru, putin ganditoare.

In oceane lung priveste, o fi cautand un peste?
Pestisorul de aur sa-i dea un tezaur?

Poate vrea si un palat pentru Soare rezervat
sau sa-i dea iubirea lui, stralucirea Soarelui?

Poate, intr-o buna zi, cine stie cand va fi,
vor fi din nou impreuna Soarele si mandra Luna.

NUANTE

Cârdei V. Mariana


Pe stanci albastre,
pescarusi tintesc nemarginirea
si marea stralucind in larg,
le mangaie privirea.

Valurile inspumate
poarta midii catre tarm,
in nisip ramane perla
ce o ne-o disputam.

De n-ai vazut marea,
te indemn s-o faci acum
sa simti frenezia,
si al brizei parfum.

O paleta de culoare
de albastru-n multe tonuri.
coloreaza pietre scumpe,
irizandu-le-n halouri.

Albastru-i safirul,
topazul este-albastru,
albastru este cerul,
Pamantu-i tot albastru.

Infinitele nuante
din albastru derivate,
coloreaza orizontul
– apa si cer imbinate.

Unde albastre
ies din rauri,
din lacuri albastre
sau din cerul instelat
in oceane reflectat.

Mare, stanci si valuri albe,
un barbat pe plaja doarme.

El, batranul Lup-de-mare,
cu-a lui frumusete
pe fete le ademeneste
ca sa il rasfete:

„Vino langa mine,
te astept demult,
imi vei fi iubita,
hai, da-mi un sarut!
Strange-ma in brate,
te voi mangaia,
iti voi umple viata
cu iubirea mea!”

Si pe creste inspumate
ei plutesc purtati de val…
si isi daruiesc iubirea
in flux estival.

La tarm asteapta lotca
si Luna ii vegheaza,
dintr-un manunchi de stele
un far trimite o raza.

Ochiul Domnului

Mai priveam spre cerul noptii plin de nori, intunecat,
s-am vazut ce niciodata pana atunci nu mi-a fost dat.

Ochiul Domnului priveste inspre Globul Pamantesc,
ca sa vada muritorii ce acum se odihnesc.

Luna e a Lui pupila, dilatata de extaz,
aurie si frumoasa imbracata in atlas;
Irisul – halou ceresc – un caprui cu mov electric
si reflexe de turcoaz, contrastand acum feeric
cu albastrul cenusiu al Oceanului pustiu.

Norii – niste valuri negre – trec in goana, alergand,
dar nici unul nu umbreste „Ochiul Domnului” arzand.

Fenomenu-i cunoscut: prevesteste ca Furtuna
– in oceane si in mari – va produce multe valuri
si in lume mari schimbari.

 

Cârdei V. Mariana

Mai e vreme de iubire

Din firida noptii noastre
in uitare ma arunc,
de la talpi ma-ncearca frigul,
timpul doarme ca un un prunc,

Visele se-mputineaza
pe cearsaful indecent,
lumea nu mai are nume,
nici culoare, nici prezent!

Muza mea, te strig la lupta,
trupul sa ti-l simt sub pleoape,
sa te secer dimineata,
si la pranz, si mai aproape.

Tu sa cazi ranita-n dunga
Si sa-ti despletesti surasul,
Sa ma scoti din minti, fluido,
Sa-mi innec cu tine plansul.

Si de-o fi sa cad in lupta,
Tu, zaludo, sa nu plangi,
Sa pui Luna la fereastra
Si-ntunericu-s-alungi,

Sa te vad cum razi, perfido,
Cand din sani iti beau cucuta,
Cum obraznicele-ti coapse
Spun poveste ne-nceputa!

Abia spre dimineasa
De-o fi sa mai fiu soldat
O dau focului de lume
Si statutul de barbat!

Dar cum sa te las , iubito,
De curajul meu ma tem,
Mai e vreme de iubire,
Mai e vreme de blestem!

Marin Trasca

IN SUFLETUL NOPTII

Lui Alice Iacobescu,
care crede in rolul
civilizator al claxonului…

Noaptea, ca obiectiv turistic, v-ati gandit vreodata la asta? Daca n-ati facut-o inca, nu-i vremea pierduta. Chiar acum, la doua dimineata, am prins o pana de curent, plecand de la birou pe jos. Strazile orasului sunt pierdute intr-o liniste atemporala, zagazuita de un intuneric rural. Poti vedea in fata ta doar atat cat te ajuta Luna. Ascunsa in haul haurilor, ea risipeste voioasa peste mine din picaturile de lumina cu care o improasca maretul Soare, ascuns acum in spatele Pamantului. Daca noaptea, de obicei, luminile strazilor si a cate unui noctambul de la un geam de bloc iti diminueaza singuratatea, de data aceasta misterul e deplin. Intuneric pretutindeni, coplesitor: in fata ta, sub arborii de pe margine, pe zidurile caselor si blocurilor. Doar Luna, pierduta deasupra, ca un opait…

Merg pe mijlocul strazii mari, pentru a da un plus de siguranta pasilor mei sovaitori. Linistea ireala imi racaie sufletul invaluit de apasarea singuratatii. Dar, nu! In urechea stanga iata ca imi sporavaie plin de viata un… canal. Prin gaurile capacului, o vijelie clipocitoare, vesela, se revarsa spre timpanele mele incordate, transformandu-se intr-un prieten de-o clipa. Vantul se trezeste si el, suierand prietenos peste capul meu gol, in semn de salut, pieptanand apoi usor frunzele.

O masina misterioasa apare departe, in fata. Inainteaza timid, spre mine, cu faruri tremuratoare. Umbre imense, inspaimantatoare, se isca in fata lor de la fiecare denivelare a carosabilului. Ma opresc dezarmat si astept ca monstrul sa dispara. In departare, printre blocuri, se zareste o strada luminata pe deplin, singuratica. Pare o alta lume; o pista pregatita pentru aterizarea unor vizitatori extraterestri…

Da, are si noaptea profunda, intunecata, farmecul ei. O emotie ce nu seamana cu nimic altceva! Si, ca din intamplare, imi rasuna in memorie versurile ce-au facut celebru macar un sezon de litoral: „Un meduz si o meduza/ Stau pe plaja buza-n buza“… Chiar asa! Unde e romantismul de altadata? N-ar merita sa impartasesti cu cineva gustul unei nopti misterioase, negre, cu fosnet infundat de frunze, ca-n Twin Peaks, in aceasta lume a imbulzelii, galagiei si agresivitatii?

Dar, iata ca ma apropii de blocul meu. Un maidanez ma latra precaut, din departare. Se opreste, linistit ca recunoaste un bastinas. Alt maidanez o ia insa dupa mine la trap, auzindu-i distinct ghearele care lovesc asfaltul. Pare un dinozaur care-si urmareste prada infricosata. Se ofera doar sa ma conduca pana la usa blocului. Il salut, cu caldura, la despartire. In hol e lumina; aici nu s-a luat curentul…
La revedere, noapte!

Doru SICOE