IN SUFLETUL NOPTII

Lui Alice Iacobescu,
care crede in rolul
civilizator al claxonului…

Noaptea, ca obiectiv turistic, v-ati gandit vreodata la asta? Daca n-ati facut-o inca, nu-i vremea pierduta. Chiar acum, la doua dimineata, am prins o pana de curent, plecand de la birou pe jos. Strazile orasului sunt pierdute intr-o liniste atemporala, zagazuita de un intuneric rural. Poti vedea in fata ta doar atat cat te ajuta Luna. Ascunsa in haul haurilor, ea risipeste voioasa peste mine din picaturile de lumina cu care o improasca maretul Soare, ascuns acum in spatele Pamantului. Daca noaptea, de obicei, luminile strazilor si a cate unui noctambul de la un geam de bloc iti diminueaza singuratatea, de data aceasta misterul e deplin. Intuneric pretutindeni, coplesitor: in fata ta, sub arborii de pe margine, pe zidurile caselor si blocurilor. Doar Luna, pierduta deasupra, ca un opait…

Merg pe mijlocul strazii mari, pentru a da un plus de siguranta pasilor mei sovaitori. Linistea ireala imi racaie sufletul invaluit de apasarea singuratatii. Dar, nu! In urechea stanga iata ca imi sporavaie plin de viata un… canal. Prin gaurile capacului, o vijelie clipocitoare, vesela, se revarsa spre timpanele mele incordate, transformandu-se intr-un prieten de-o clipa. Vantul se trezeste si el, suierand prietenos peste capul meu gol, in semn de salut, pieptanand apoi usor frunzele.

O masina misterioasa apare departe, in fata. Inainteaza timid, spre mine, cu faruri tremuratoare. Umbre imense, inspaimantatoare, se isca in fata lor de la fiecare denivelare a carosabilului. Ma opresc dezarmat si astept ca monstrul sa dispara. In departare, printre blocuri, se zareste o strada luminata pe deplin, singuratica. Pare o alta lume; o pista pregatita pentru aterizarea unor vizitatori extraterestri…

Da, are si noaptea profunda, intunecata, farmecul ei. O emotie ce nu seamana cu nimic altceva! Si, ca din intamplare, imi rasuna in memorie versurile ce-au facut celebru macar un sezon de litoral: „Un meduz si o meduza/ Stau pe plaja buza-n buza“… Chiar asa! Unde e romantismul de altadata? N-ar merita sa impartasesti cu cineva gustul unei nopti misterioase, negre, cu fosnet infundat de frunze, ca-n Twin Peaks, in aceasta lume a imbulzelii, galagiei si agresivitatii?

Dar, iata ca ma apropii de blocul meu. Un maidanez ma latra precaut, din departare. Se opreste, linistit ca recunoaste un bastinas. Alt maidanez o ia insa dupa mine la trap, auzindu-i distinct ghearele care lovesc asfaltul. Pare un dinozaur care-si urmareste prada infricosata. Se ofera doar sa ma conduca pana la usa blocului. Il salut, cu caldura, la despartire. In hol e lumina; aici nu s-a luat curentul…
La revedere, noapte!

Doru SICOE

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.