ISTORICUL DE SERVICIU A LUI HITLER

In loc de moto:
„A justifica o crima inseamna
a fi capabil sa o faci tu insuti.”

De fapt, a confunda mijlocul cu scopul este fie o mare eroare, fie o perversa indeletnicire de masluire a adevarului. Este ceva a intelege un lucru si cu totul altceva semnficatia morala sau generala a acelui lucru, a acelui fapt. Ceea ce ramane, ceea ce are consecinte asupra viitorului este fapta si nu explicatia sa. Un pix antrenat poate inlantui frazele intr-o maniera de prestidigitator, ceea ce doar pare sa fie machiat este pus sub reflectoare, iar ceea ce este sa fie impins in ceata. Scamatoria argumentativa poate duce la confruntarea mijlocului cu scopul. In al doilea rand, exista multe feluri de invinsi. Este una invinsul care a fost atacat si talharit, este altceva invinsul care a vrut sa talhareasca, dar a dat peste unul mai puternic si este iar altceva invinsul care a atacat, talharit, dar a fost infrant si imobilizat de catre trecatorii revoltati de ceea ce vad.

Acestea sunt gandurile pe care mi le-a declansat cartea lui Lucian Boia, intitulata Tragedia Germaniei, aparuta la Editura Humanitas. Cartea pur si simplu il scoate victima pe Hitler! “Vae victis!” O stim de la romani. Dar cine pe cine a agresat? Are vreo relevanta explicatia fata in fata cu 70.000.000 de morti, cu crimele infioratoare de la Auschwitz? In aceasta carte se insira cuvintele in asa fel incat un neavizat din noua generatie poate crede ca Hitler a fost implacabil, ca nici nu avea cum sa procedeze altfel, ca destinul l-a ales ca sa faca dreptate.

Mai mult, autorul pune in discutie, ca pe o eroare, Tratatul de la Versailles. Adica milioanele de romani, de cehi, de slovaci, sarbi, croati etc. au sperat necinstit sute de ani ca sa fie ei insisi? Nu doar ca face o grava eroare si jigneste sentimentele a zeci de milioane de oameni, dar ceea ce face acest iresponsabil care practica istoria pentru a face scandal, care sa il bage in seama sau la comanda mercenara, este de o gravitate extrema.

A deschide cutia Pandorei, pentru a realimenta revansa in toate regiunile Europei, suspiciunea care va genera ura, este un fapt greu de inchipuit dupa aproape un secol. Cel care contesta Tratatul de la Versailles, cel care contesta persuasiv dreptul romanilor la propriul teritoriu, cel care acuza violata ca este nedreapta cu violatorul acela preda tinerelor generatii istoria la Universitatea din Bucuresti. Care sunt limitele democratiei? Pun aceasta intrebare deoarece in numele democratiei a fost propulsat la putere si Hitler. Victimele au si ele dreptul sa se apere? Si, de fapt, cat de falsa este ideea, “in numele democratiei”, sa se pupe hotul cu pagubitul, victima cu agresorul? Pana unde poate merge minciuna, substituindu-se adevarului? Chiar nu are niciun sistem imunitar aceasta tara, acest popor, care sa il apere de invazia microbilor, de infectii periculoase? Este chiar atat de ridicol simtul responsabilitatii intr-o societate?

In numele libertatii se pot pregati nedreptati si crime, argumente care apoi le vor justifica? Societatile si liderii politici au obligatii nu doar fata de prezent, dar si fata de trecut si accentuat fata de viitor, obligatii total ignorate la noi astazi. Concluzia sintetica a acestei carti este: “Nu-i atat de negru dracul precum se spune”. O asemenea concluzie nu schimba natura diavolescului, dar batjocoreste sacralitatea valorilor, credinta in valori. Daca eu, gonind nebuneste prin oras, pe drum alunecos, cu gropi, cu o masina cu probleme la directie, voi intra intr-o statie de autobuz si voi omori o multime de oameni, nicio explicatie tehnica nu poate schimba notiunea de crima, indiferent cat de presat de necesitati eram obligat sa ma grabesc. Analiza trebuie sa se refere distinct la motivele deciziei, la mijloacele de realizare a intentiei si la consecintele acestora. Autorul pur si simplu inlocuieste motivele reale, imperialiste si necinstite ale deciziei razboinice, cu consecintele neplacute pentru agresor ale acesteia. Minimalizeaza consecintele pentru victime, relativizand totul, sub o perdea de fraze, de tipul “desigur, codamnam crimele, dar le intelegem”. Descifrarea mecanismelor raului este o necesitate. Aici autorul are dreptate. Dar explicarea acestora nu anuleaza semnificatia raului si nu poate anula semnificatia intentiilor de la care porneste totul. In istorie nu exista rau fara intentie.

Apropo, cand ne va veni un alt istoric care sa il reabiliteze pe Stalin, sa-i minimalizeze crimele cu argumente de tipul “presat de necesitatea construirii unei societati drepte”? Nu sunt acestea crime impotriva umanitatii, chiar daca atat internationalismul socialist (comunismul), cat si national-socialismul (nazismul = Partidul national socialist al muncitorilor germani), variante care pornesc de la “bune intentii”, contin in sambure crima?

Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUTIU
Oradea
decembrie 2010

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.