„Ghinionul acestui Iorga distructiv a fost că s-a spart Securitatea. Domnule Liiceanu, cum era aia cu “dragul meu turnător?”

de  Ștefania Brândușă

Știrea conform căreia Lucian Boia a fost decorat de președintele Ungariei cu „Crucea de cavaler al Ordinului de Merit”, chiar în anul Centenarului Tratatului de la Trianon, i-a dat ocazia jurnalistului Răzvan Ioan Boanchiș să reamintească trecutul istoricului. Un trecut din care nu lipsește colaborarea cu fosta Securitate. Jurnalistul se întreabă ce ar avea acum de spus Gabriel Liiceanu, omul a cărui editură, Humanitas,  a publicat pe bandă rulantă scrierile lui Boia, în condițiile în care istoricul apare în arhive ca  „brigadier al Securității” și „escortă pentru cercetătorii occidentali”. Continue reading “„Ghinionul acestui Iorga distructiv a fost că s-a spart Securitatea. Domnule Liiceanu, cum era aia cu “dragul meu turnător?””

Mihai Șomănescu – De la Boia la Iohannis și invers: cercul se închide

Doream să scriu aceste considerații ieri, înainte să apuce Zelenski să mai urineze puțin peste poporul român și adevărul istoric.

Exagerez cumva? Nu cred, la peste 16 ore de la acele declarații, MAE încă nu a găsit de cuviință să dea vreun răspuns. Revin.

După cum știți, președintele Ungariei l-a decorat pe Lucian Boia pentru meritele sale și ca „semn de recunoaștere a activității deosebite desfășurate ca istoric, precum și a întregii opere prin care contribuie în mod semnificativ la îmbunătățirea relațiilor dintre poporul maghiar și român”. Asta se întâmplă în 2020, an în care se împlinește un alt Centenar important pentru noi: 100 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon, cel care a marcat recunoașterea internațională a României Mari. Continue reading “Mihai Șomănescu – De la Boia la Iohannis și invers: cercul se închide”

Scriitorul Alex Ștefănescu, despre Lucian Boia: “Dacă ar depinde de mine, i-aş retrage diploma de Bacalaureat”

“Vremea întrebărilor” cu Robert Turcescu

14-15-stefanescu-13-mi-465x390Cunoscutul critic literar vorbește despre eternele lui dispute cu istoricul Lucian Boia și definește revolta mediocrilor față de persoanele performante.

 – Robert Turcescu: Aveți o dispută, de la distanță, e adevărat, cu Lucian Boia. Pe unde-l „prindeți”, la TV sau în conferințe publice, nu ezitați să-i criticați scrierile. Și nu numai scrierile. Ce-i reproșați lui Boia?

– Alex Ștefănescu: Din dorința de a avea succes, Lucian Boia sacrifică adevărul istoric. Își denigrează țara pentru a atrage atenția asupra lui. Este ca și cum cineva și-ar pălmui mama la o emisiune TV, în direct, pentru a face rating. Continue reading “Scriitorul Alex Ștefănescu, despre Lucian Boia: “Dacă ar depinde de mine, i-aş retrage diploma de Bacalaureat””

VAVILA POPOVICI: „Dă-i Doamne românului, mintea de pe urmă!”

Lumina„Scoaterea oamenilor din starea păcătoasă nu se face prin anularea calităţilor naţionale,

ci prin îndreptarea naturii omeneşti în general.”

– Dumitru Stăniloae

   Conform dicționarului mentalitatea este felul particular de a gândi al unui individ sau al unei colectivități, a unei epoci. În mai puține cuvinte, este un model mental specific unui anumit timp istoric. Este o stare de spirit, etimologia cuvântului mentalitate avându-și sursa în adjectivul mental, care se referă la spirit, la un mod de a cugeta. A nu se confunda cu prejudecata sau părerea, care este o idee preconcepută și adesea eronată, pe care și-o face cineva asupra unui lucru și adoptată, de obicei, fără cunoașterea directă a faptelor sau impusă prin educație. Continue reading “VAVILA POPOVICI: „Dă-i Doamne românului, mintea de pe urmă!””

Maria Diana Popescu: Eurovisionul, un atentat la morala creştină

Maria Diana Popescu, AgeroNu mai există nici un dubiu! Puţin cîte puţin, omenirea este aruncată în prăpastie, iar Europa derapează inconştient pe propria şosea înceţoşată. O confirmare de ultim moment, din noianul ultimilor ani, o reprezintă transsexualul căruia i s-a dat premiul Eurovision 2014, pentru că purta barbă şi rochie. Sordid şi dezgustător! Un atentat îndreptat împotriva creştinătăţii şi moralităţii. Votul celor de acelaşi fel i-a fost de-ajuns ca să urce pe podium, semn că aceştia s-au înmulţit prin virusare şi reprezintă un real pericol pentru generaţia tînără a planetei.

Sînt uluită! Nu pentru că România n-a cîştigat, ci pentru că de pe trambulina anuală a Gogoşeriei Internaţionale Eurovision aterizează în lumea normală, cu imaginea lor degradantă, deviaţii-sexual, hidoşenia, răul şi urîtul. Marii păpuşari nu-i trimit la tratament, ci îi replantează, umplîndu-ne viaţa cu dezgust. România ar trebui să se retragă din această competiţie bolnăvicioasă, cum a procedat şi Turcia. Continue reading “Maria Diana Popescu: Eurovisionul, un atentat la morala creştină”

ISTORICUL DE SERVICIU A LUI HITLER

In loc de moto:
„A justifica o crima inseamna
a fi capabil sa o faci tu insuti.”

De fapt, a confunda mijlocul cu scopul este fie o mare eroare, fie o perversa indeletnicire de masluire a adevarului. Este ceva a intelege un lucru si cu totul altceva semnficatia morala sau generala a acelui lucru, a acelui fapt. Ceea ce ramane, ceea ce are consecinte asupra viitorului este fapta si nu explicatia sa. Un pix antrenat poate inlantui frazele intr-o maniera de prestidigitator, ceea ce doar pare sa fie machiat este pus sub reflectoare, iar ceea ce este sa fie impins in ceata. Scamatoria argumentativa poate duce la confruntarea mijlocului cu scopul. In al doilea rand, exista multe feluri de invinsi. Este una invinsul care a fost atacat si talharit, este altceva invinsul care a vrut sa talhareasca, dar a dat peste unul mai puternic si este iar altceva invinsul care a atacat, talharit, dar a fost infrant si imobilizat de catre trecatorii revoltati de ceea ce vad.

Acestea sunt gandurile pe care mi le-a declansat cartea lui Lucian Boia, intitulata Tragedia Germaniei, aparuta la Editura Humanitas. Cartea pur si simplu il scoate victima pe Hitler! “Vae victis!” O stim de la romani. Dar cine pe cine a agresat? Are vreo relevanta explicatia fata in fata cu 70.000.000 de morti, cu crimele infioratoare de la Auschwitz? In aceasta carte se insira cuvintele in asa fel incat un neavizat din noua generatie poate crede ca Hitler a fost implacabil, ca nici nu avea cum sa procedeze altfel, ca destinul l-a ales ca sa faca dreptate.

Mai mult, autorul pune in discutie, ca pe o eroare, Tratatul de la Versailles. Adica milioanele de romani, de cehi, de slovaci, sarbi, croati etc. au sperat necinstit sute de ani ca sa fie ei insisi? Nu doar ca face o grava eroare si jigneste sentimentele a zeci de milioane de oameni, dar ceea ce face acest iresponsabil care practica istoria pentru a face scandal, care sa il bage in seama sau la comanda mercenara, este de o gravitate extrema.

A deschide cutia Pandorei, pentru a realimenta revansa in toate regiunile Europei, suspiciunea care va genera ura, este un fapt greu de inchipuit dupa aproape un secol. Cel care contesta Tratatul de la Versailles, cel care contesta persuasiv dreptul romanilor la propriul teritoriu, cel care acuza violata ca este nedreapta cu violatorul acela preda tinerelor generatii istoria la Universitatea din Bucuresti. Care sunt limitele democratiei? Pun aceasta intrebare deoarece in numele democratiei a fost propulsat la putere si Hitler. Victimele au si ele dreptul sa se apere? Si, de fapt, cat de falsa este ideea, “in numele democratiei”, sa se pupe hotul cu pagubitul, victima cu agresorul? Pana unde poate merge minciuna, substituindu-se adevarului? Chiar nu are niciun sistem imunitar aceasta tara, acest popor, care sa il apere de invazia microbilor, de infectii periculoase? Este chiar atat de ridicol simtul responsabilitatii intr-o societate?

In numele libertatii se pot pregati nedreptati si crime, argumente care apoi le vor justifica? Societatile si liderii politici au obligatii nu doar fata de prezent, dar si fata de trecut si accentuat fata de viitor, obligatii total ignorate la noi astazi. Concluzia sintetica a acestei carti este: “Nu-i atat de negru dracul precum se spune”. O asemenea concluzie nu schimba natura diavolescului, dar batjocoreste sacralitatea valorilor, credinta in valori. Daca eu, gonind nebuneste prin oras, pe drum alunecos, cu gropi, cu o masina cu probleme la directie, voi intra intr-o statie de autobuz si voi omori o multime de oameni, nicio explicatie tehnica nu poate schimba notiunea de crima, indiferent cat de presat de necesitati eram obligat sa ma grabesc. Analiza trebuie sa se refere distinct la motivele deciziei, la mijloacele de realizare a intentiei si la consecintele acestora. Autorul pur si simplu inlocuieste motivele reale, imperialiste si necinstite ale deciziei razboinice, cu consecintele neplacute pentru agresor ale acesteia. Minimalizeaza consecintele pentru victime, relativizand totul, sub o perdea de fraze, de tipul “desigur, codamnam crimele, dar le intelegem”. Descifrarea mecanismelor raului este o necesitate. Aici autorul are dreptate. Dar explicarea acestora nu anuleaza semnificatia raului si nu poate anula semnificatia intentiilor de la care porneste totul. In istorie nu exista rau fara intentie.

Apropo, cand ne va veni un alt istoric care sa il reabiliteze pe Stalin, sa-i minimalizeze crimele cu argumente de tipul “presat de necesitatea construirii unei societati drepte”? Nu sunt acestea crime impotriva umanitatii, chiar daca atat internationalismul socialist (comunismul), cat si national-socialismul (nazismul = Partidul national socialist al muncitorilor germani), variante care pornesc de la “bune intentii”, contin in sambure crima?

Prof.Univ.Dr. Gavril CORNUTIU
Oradea
decembrie 2010