Cârdei V. Mariana

Corabia selenara printre nori pluteste,
oare incotro se-ndreapta si cine vasleste?

Luna-i supla, argintie, si nu-i pasa de nimic…
pe stele le ocroteste, pe Luceafar …ce sa zic?

O regina, o femeie, aveti oare voi idee?
somnul nostru il vegheaza si ne mangaie c-o raza.

Raza ei, raza de luna, ne ureaza „Noapte buna!”
si povesti nemuritoare ea ne spune zambitoare.

O fi fost indragostita de a Soarelui stralucire,
cine oare-a pedepsit-o pentru marea ei iubire?

O fi chiar adevarat ca Soarele-a divortat
si-a iubit o rasarita „Floarea-Soarelui” numita?

Biata fata, cata-n nori cand dispare Luna-n zori;
dupa Soare se roteste si-i sopteste ca-l iubeste.

Luna mandra-si poarta voalul presarat cu stele
si-nhama la Carul Mare cateva din ele.

Uneori in neagra noapte ea se scalda-n mare
oglindindu-si chipul mandru, putin ganditoare.

In oceane lung priveste, o fi cautand un peste?
Pestisorul de aur sa-i dea un tezaur?

Poate vrea si un palat pentru Soare rezervat
sau sa-i dea iubirea lui, stralucirea Soarelui?

Poate, intr-o buna zi, cine stie cand va fi,
vor fi din nou impreuna Soarele si mandra Luna.