Șefii lui Iohannis. Planeta întunecaților

by Paul Ghițiu

Niște bipezi

care de-abia s-au ridicat în picioare ca să privească orizontul cu palma la fruntea îngustă,

care, descoperind lumea înconjurătoare, cred că aceasta a apărut odată cu ei și chiar datorită lor,

care, descoperind bățul motorizat și-au zis că acesta este esența civilizației și expresia ultimă a culturii,

pentru care a accepta că lumea a existat și înainte de ei, și chiar a atins unele culmi la care astăzi nu se mai poate visa, este echivalent cu a se nega pe ei înșiși, Continue reading “Șefii lui Iohannis. Planeta întunecaților”

Sorina Matei anunță că va merge peste Iohannis la dezbaterea cu jurnaliști selectați

N-am ajuns toți ca presă ca să fim validați, clasificați pe specii de d’alde Hellvig, Mireille Rădoi. Am intrat la conferință la Obama și la Putin fără probleme

by Ștefania Brândușă

Președintele Klaus Iohannis participă, marți, începând cu ora 19:00, la dezbaterea anunțată de el în urmă cu o săptămână și la care sunt invitați jurnaliști, analiști, politologi și comentatori politici, toți selectați . Locul de desfășurare este Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”, participanții având posibilitatea de a pune câte două întrebări. Însă pe lângă cei care vor putea pune întrebări, la dezbatere vor putea asista și studenți sau jurnaliști fără drept de intervenție.

„Restul de 202-203 persoane, cât ne permite sala, vor fi studenți. (…) Este o sală mică, din păcate, are doar 215 locuri pe scaune și două loje, două balcoane mari, care vor fi ocupate de presă acreditată, presă străină și presă din România”, a declarat Rareș Bogdan, citat de News.ro. Continue reading “Sorina Matei anunță că va merge peste Iohannis la dezbaterea cu jurnaliști selectați”

ELUCIDARE: Din ce cauză îi este FRICĂ lui Iohannis de o confruntare reală cu jurnaliștii și cu Dăncilă

Misterul a fost dezlegat în aceste zile în timpul în care Klaus Iohannis s-a expus mai mult în campania sa electorală:

Klaus Iohannis este analfabet și are dislexie!

Jurnalistul Daniel Șendre a analizat discursul lui Iohannis de la Bistrița: Am înțeles, în sfârșit de ce alege să tacă. Nasol! Conform DEX, Iohannis e analfabet. Puteți citi AICI articolul, în care este explicat detaliat starea de analfabetism a lui Klaus Iohannis.

Apoi, Cristescu Neamț a comentat că e vorba mai degrabă de “o formă de dislexie“, ambele stări  foarte verosimile în comportamentul candidatului la președenție Klaus Iohannis. Continue reading “ELUCIDARE: Din ce cauză îi este FRICĂ lui Iohannis de o confruntare reală cu jurnaliștii și cu Dăncilă”

David Rochefeller: Tot ce avem nevoie este o criză majoră iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială

David Rockefeller and his daughter, economist and conservationist Neva Goodwin announce a gift of 1,000 acres of land to Maine in May of 2015.

David Rochefeller, într-un discurs din 23 seprembrie 1994, la un dineu al ambasadorilor ONU – Tot ce avem nevoie este o criză majoră, iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială! Populația lumii trebuie REDUSĂ cu 50%. Numai așa națiunile vor intra în Noua Ordine Mondială. Continue reading “David Rochefeller: Tot ce avem nevoie este o criză majoră iar națiunile vor accepta Noua Ordine Mondială”

Valerian Stan: Situațiunea (XXXIV)

*În urmă cu puține zile prim-ministrul Orban a incriminat alegerea unui socialist la Primăria Chișinău iar după aceea președintele Iohannis demiterea Guvernului Sandu. Ambii au avertizat cu răcirea relațiilor cu Chișinăul. Toate acestea fără să indice ce este incriminabil din punct de vedere democratic, constituțional și legal în cele petrecute peste Prut. Poate să fie cineva atât de îngust la minte să nu înțeleagă că asemenea atitudini generează ostilitate în Republica Moldova față de România? Că cei doi fac ce fac nu mă miră câtuși de puțin. Dar chiar nu se găsește nimeni pe aici să le spună ce trebuie? Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (XXXIV)”

Jurnalistul Daniel Șendre a analizat discursul lui Iohannis de la Bistrița: Am înțeles, în sfârșit de ce alege să tacă. Nasol! Conform DEX, Iohannis e analfabet

de Andrei Nicolae

Jurnalistul Daniel Șendre a analizat discursul președintelui Iohannis de la Bistrița și spune că acesta are mare dificultăți de a se exprima în limba română.

Mesajul lui Șendre, care acum trăiește și muncește în străinătate,  a devenit viral pe facebook, strângând aproape 2.000 de distribuiri.

„Nasol! Conform DEX, Iohannis e analfabet Continue reading “Jurnalistul Daniel Șendre a analizat discursul lui Iohannis de la Bistrița: Am înțeles, în sfârșit de ce alege să tacă. Nasol! Conform DEX, Iohannis e analfabet”

Reacție din Germania despre Iohannis: ”Impostor, arogant, farsor, discurs nazist!”

”Un individ jenant, incapabil să se bucure că marile instituții internaționale laudă România pentru creșterea economică, sustenabilă, timp de 3 ani consecutivi!”

București, 14 nov, Dragoș Dumitriu. ”Iohannis a venit și ne-a spus că el nu are nimic cu membrii și simpatizanții PSD, că el are ce are cu partidul PSD. Să-l anunțe cineva că un partid nu există fără membrii și simpatizanți!”.Reacția aparține cunoscutei internaute din Munchen Monica Krueger și face referire la un aspect extrem de dureros pentru Germania: nazismul și abordările publice ale acestui fenomen odios. Continue reading “Reacție din Germania despre Iohannis: ”Impostor, arogant, farsor, discurs nazist!””

Răspunsul oferit de Viorica Dăncilă când a fost întrebată de ce a susținut referendumul pentru familie: „Eu cred în familie. Familia este un nucleu de bază al societății!”

by Ștefania Brândușă

Viorica Dăncilă a declarat, joi, într-o conferință de presă, că a susținut și a votat la referendumul pentru redefinirea familiei, de anul trecut, pentru că ea crede în familie.

„Eu cred în familie. Sunt căsătorită de 36 de ani și pentru mine principala susținere am găsit-o în sânul familiei mele. Aceasta este abordarea mea. Un om care a stat 36 de ani alături de un soț care a susținut-o în permanență, alături de un fiu care de fiecare dată i-a fost alături este un om care crede în familie. În rest, este opinia fiecăruia, fiecare poate să-și spună punctul de vedere și aceasta este credința mea”. Continue reading “Răspunsul oferit de Viorica Dăncilă când a fost întrebată de ce a susținut referendumul pentru familie: „Eu cred în familie. Familia este un nucleu de bază al societății!””

Mircea Badea: Lecție de bun simț pentru Klaus Werner Iohannis

de by Luciana Pop

Rafala de atacuri a președintelui Klaus Werner Iohannis la adresa PSD a cuprins și o nuanță pe care a sesizat-o Mircea Badea, într-o intervenție la Antena 3. Realizatorul TV a remarcat modul în care președintele și-a persiflat contracandidata din turul doi, accentuând  numele ”Vasilica”.  Un nume neaoș, din România, devenită colonie, unde, după cum a remarcat Mircea Badea, la modă sunt nume precum Siegfried, Ludovic sau Werner sau Hellvig. Continue reading “Mircea Badea: Lecție de bun simț pentru Klaus Werner Iohannis”

Viorica Dăncilă, replică pentru Iohannis: Am văzut că a prins glas. După guvernul său, comisarul său și parlamentul său, vrea și dezbaterea sa

de Ștefania Brândușă

Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a susținut o declarație de presă la sediul PSD în care a răspuns atacurilor lui Klaus Iohannis.

„Am văzut că domnul Iohannis a prins glas. Am văzut singura conferință de presă din mandatul de președinte. Un moment de o aroganță monstruoasă și un dispreț total pentru democrație și pentru români. Am văzut un președinte de țară care ne spune că singura lui realizare a fost că a dat jos un guvern legitim, ales prin vot. Aceasta este performanța lui Iohannis. Vedem cum acest președinte încearcă să negocieze cu noi toți definiția democrației”, a spus Dăncilă. Continue reading “Viorica Dăncilă, replică pentru Iohannis: Am văzut că a prins glas. După guvernul său, comisarul său și parlamentul său, vrea și dezbaterea sa”

Merkel îi transmite lui Iohannis că e un guvernator al României eșuat, incapabil, mic-oportunist, dezamăgitor!

FOTO: Captură din Der Spiegel

de Paul Ghițiu

La începutul lui septembrie, publicam o scurtă analiză privitoare la baletul dizgrațios al lui Iohannis, dinspre Germania, prima mare iubire, către SUA, noua mare iubire.

Cum nu apăreau semnale dinspre iubirea trădată, se părea că am forțat realitatea suprapunând ceea ce aș fi dorit să se întâmple peste realitatea mult mai mercantilă, și că guvernatorul actual al României își păstrează, bine-mersi, stăpânii de dincoace și de dincolo de ocean într-o cuvioasă armonie. Și, dat fiind faptul că România este plină de stăpâni, ce se adapă de la ugerul ei încă plin, și că încă mai e loc, adică mai sunt destule de jefuit, exploatat, distrus, inclusiv neamul românesc, posibil opozant, părea și logic. Iată că în ultimile trei zile, dincolo de ce ne transmite cancelaria guvernatorială de la Cotroceni, presa afiliată și ongurile păpătoare de fonduri de la mafia financiar-bancară globalistă, dar și de la statul român, par a se aduce în spectrul vizibil, oarece fisuri, nemulțumiri, avertismente adresate “eșuatului”, conform analizei externe, președinte al României. Continue reading “Merkel îi transmite lui Iohannis că e un guvernator al României eșuat, incapabil, mic-oportunist, dezamăgitor!”

Dragos Paul Aligica: În orice democrație dezbaterea este esențială, nu e o chestiune opțională!

Despre dezbatere în sistemul democratic.

Democratia are doua dimensiuni, doua paliere de functionare:

1. Pe de o parte un sistem democratic presupune o functie de formare a opiniilor si preferintelor cetatenilor: asa numita democratie deliberativa. (Deliberativa pentru ca se considera ca opiniile si preferinte intr-o democratie functionala trebuie sa se formeze pe baza de discutie, dezbatere, deliberare si dialog public – transparent, deschis). Continue reading “Dragos Paul Aligica: În orice democrație dezbaterea este esențială, nu e o chestiune opțională!”

Chiparosul națiunii române s-a scăpat în pantaloni

by Haralambie Constantin

Echipa de campanie a PNL a anunțat în mod oficial în seara zilei de 11 noiembrie că Klaus Iohannis, candidat la președinție, nu va accepta nicio confruntare televizată cu contracandidata sa, Viorica Dăncilă.

Vestea a șocat până și electoratul penelist care ar fi vrut să-l vadă pe favoritul său mestecând ficatul Vioricăi și sorbindu-i sângele în direct în fața camerelor de luat vederi. Consilierii președintelui în exercițiu au încercat să dreagă busuiocul susținând prin vocea lui Dan Motreanu, șeful echipei de campanie, că „o confruntare nu își are rostul în acest moment pentru că nu aduce nimic în plus”. Continue reading “Chiparosul națiunii române s-a scăpat în pantaloni”