Interviu cu Bogdan Tataru-Cazaban: Despre relatia dintre politica si religie cu unul dintre cei mai tineri si mai competenti sfetnici ai Romaniei

On December 15, 2009 By nelursIn Europe, Inspirational, Interview, RomaniaLeave a comment

In universul din jurul celui mai puternic om al Romaniei, este de asteptat sa gasesti numai “buldogi” necrutatori si intelepti incruntati. La doar 32 de ani, consilierul pe probleme de cultura si culte al Presedintelui Romaniei, pare a fi dezavantajat de un fizic angelic si de o eleganta inactuala. Desi astazi succesul tine de domeniul galagiei si al duritatii, el reuseste prin forta convingerilor sale interioare. Si reuseste in tacere. Faceti, va rog, cunostinta cu cel mai tanar sfetnic al Romaniei.

Stelian Gombos: Domnule Tataru-Cazaban, desi sunteti foarte tanar, de 5 ani detineti functia de consilier in Administratia Prezidentiala. Cand oamenii se gandesc la un consilier isi imagineaza mai degraba un venerabil sfetnic. Trebuie sa va marturisesc ca din acest motiv, existenta dumneavoastra in vecinatatea intima a resorturilor puterii pare a fi suspecta…
Bogdan Tataru-Cazaban: Se pare ca este ceva plauzibil in ce spuneti din moment ce va las aceasta impresie chiar si dupa cinci de ani de „vecinatate suspecta”… Dar stiti cum se petrec lucrurile: putem controla in mai mare masura ceea ce facem si in mult mai mica masura ceea ce cred ceilalti despre noi. Oricum, aceasta este tensiunea definitorie pentru oricine a intrat, pentru o vreme, in serviciul public: tensiunea dintre fapte si receptarea lor, dintre intentii si rezultate. Sper, totusi, ca prin ceea ce sunt si am facut sa nu fi lasat loc prea multor suspiciuni, desi in viata publica si chiar in viata academica, retorica suspiciunii este predilecta. Cat despre varsta, ceea ce spuneti era valabil in anul 2005, cand am venit in serviciul Presedintelui. Vedeti, cu ceva timp inainte, doctoratele se sustineau la o varsta mai tarzie si, trebuie sa recunoastem, erau contributii majore. Acum se sustin, in multe cazuri, foarte devreme, pana la 30 de ani. Ceva asemanator se intampla si in zona expertizei. In plus, cred ca implicarea pentru care am optat este mai potrivita cand ai mai multa energie si mai mult entuziasm decat la o varsta venerabila, pe care poti sa o traiesti mai detasat si mai contemplativ.
S.G.: Mai concret, ce forte v-au deschis usile pentru a intra in Palatul Cotroceni? Fortele politice, cele ale prestigiului academic sau pur si simplu recomandarile din partea unor personalitati importante, cum ar fi domnul Andrei Plesu?

Bogdan Tataru-Cazaban: A fost foarte simplu. Am fost invitat sa discutam pe problemele care mi-ar fi putut reveni ca responsabilitate. Am fost placut impresionat ca CV-ul meu era cunoscut. De altfel, era public. Si am primit increderea Presedintelui, ceea ce m-a onorat foarte mult. Desigur, faptul ca domnul Andrei Plesu cunostea bine profilul meu profesional a fost foarte important pentru mine.
S.G.: Care este reactia omului politic de pe Dambovita, in fata unei aparitii atat de rafinat politicoase si elegante ca a dumneavoastra?
Bogdan Tataru-Cazaban: Sunt magulit. Dar nu sunt singurul si nici nu as vrea sa ducem lucrurile inspre stilistica aparentelor sau a comportamentului. In orice caz, nu este greu sa observi ca de cele mai multe ori si pe termen scurt politetea nu este o arma si ca eleganta provoaca mai degraba consternare decat respect. Dar chiar si intr-o lume in care trebuie sa invingi cu orice pret, trebuie sa fie loc pentru o atitudine cavalereasca. Personal, am convingerea lui Alexandru Paleologu ca „politetea este o arma”. De ce sa nu vedem in politete fair-play-ul, iar in eleganta fidelitate si tarie de caracter?
S.G.: Pentru ca in lumea politica romaneasca, fair-play-ul si fidelitatea asigura un bilet catre esec. Modelul practicat de dumneavoastra nu ar avea nici o sansa. Glosand pe marginea acestei afirmatii, cat de viabila credeti ca este o schimbare reala a universului politic romanesc provocata de tinerii prezentului?

Bogdan Tataru-Cazaban: Aceasta schimbare poate avea sanse daca tinerii vor rezista la presiunea lumii in care intra si nu vor imita exact acele lucruri care ne displac tuturor la actuala clasa politica. Puterea de schimbare sta efectiv in decizia acestor tineri de a nu imita, ci de a aduce cu adevarat ceva nou: un suflu de incredere si de profesionalism, de care sunt convins ca avem nevoie cu totii.
S.G.: Sunteti un competent specialist in medievistica. Desi cele doua epoci difera foarte mult, va propun un exercitiu de imaginatie: ce ar putea sa invete un om politic contemporan de la un om politic al evului mediu?
Bogdan Tataru-Cazaban: Ar fi destul de greu sa invete ceva – in sensul inspiratiei directe si eficace – pentru ca viziunea politica fondatoare a modernitatii este complet diferita de cea a Evului Mediu. Dar intotdeauna se poate invata prin recuperarea memoriei. Nu ma sfiesc sa spun ca sunt adeptul unei viziuni istorice care pune in lumina contributia esentiala a crestinismului medieval la Europa pe care o traim astazi, chiar daca diferentele adaugate in timp nu mai lasa loc unei perspective clare si recunoscatoare asupra trecutului.
In planul gandirii si al practicii politice, cred ca este bine sa cunoastem conceptia asupra legislatorului uman la Marsilius din Padova, considerat de multe ori drept precursor al modernitatii, sau teoriile asupra consimtamantului politic, ori pledoariile pentru rezistenta civila in fata tiraniei, sau practica reprezentarii politice in Adunarile de stari in Europa.

Bogdan Tataru-Cazaban s-a nascut in anul 1977 si este doctor in filozofie la Universitatea din Bucuresti. Din anul 2005 este consilier de stat pentru cultura si culte la Administratia Prezidentiala. A fost beneficiarul mai multor burse de cercetare la Ecole des Hautes Etudes din Paris, Universitatea din Genova sau New Europe College. Este membru fondator al Asociatiei Romane de Istoria Religiilor, co-editor si redactor al unor reviste de specialitate. Bogdan Tataru-Cazaban este deja un traducator consacrat al autorilor patristici medievali, fiind totodata si autor, editor sau coordonator al unor volume de spiritualitate si teologie crestina.

S.G.: Se reclama si se acuza din ce in ce mai des scaderea ponderii, atat a culturii cat si a religiei (cea din urma fiind totusi necuantificabila) in viata generatiei tinere. La mai mult de un deceniu de la aparitia religiei ca materie de studiu obligatorie in scoli, ce efecte mai poate avea asupra tinerei generatii mentinerea acestei obligativitati – ce a fost cat se poate de contestata si de disputata in ultima vreme?

Bogdan Tataru-Cazaban: Stiti ca despre situatia publica a lecturii, de pilda, s-au facut sondaje si s-a discutat mult. Unii s-au ingrijorat (printre care ma numar si eu), altii au spus ca este firesc. Dar despre practica religioasa a romanilor, nu am prea intalnit studii. Se vorbeste mai mult despre increderea in Biserica si se studiaza prea putin practica, frecventa, raportarea la sarbatori. De foarte multe ori, cultura publica in care traim se afla in zodia impresiei si a subiectivismului generalizat. Ceea ce vedem in jurul nostru si ceea ce se prezinta in mass-media devin reperele pe care ne construim atitudinea. Numai ca un raspuns corect la intrebarea dumneavoastra trebuie sa aiba la baza un studiu foarte detaliat. Abia astfel vom putea aprecia si efectele publice, sociale, ale predarii religiei in scoala, care nu este obligatorie, ci facultativa. Generalizarile pripite sunt lipsite de relevanta. Opinia mea este ca educatia religioasa poate participa, atunci cand este onesta si deschisa fata de alteritate, la o cultura comuna, alaturi de alte tipuri de formare. Cand se discuta pro si contra prezentei religiei in educatia publica, intrebarea fundamentala este: ce semnificatie se atribuie religiei? Daca vezi in ea o adeziune privata si mai ales un germene de intoleranta, atunci vrei sa-i limitezi prezenta. Dar de ce sa nu vedem in religie nu doar mostenirea, ci mai ales potentialul de frumusete si generozitate umana, de solidaritate si de creativitate?

S.G.: Credeti ca acest potential de frumusete si generozitate este corect si multumitor transmis de manualele de religie care sunt folosite in prezent?

Bogdan Tataru-Cazaban: Am vazut si manuale bine intocmite. Desi nu sunt un specialist in pedagogie religioasa, cred ca este loc de mai bine. In orice caz, decontextualizarea exemplelor asupra carora s-a insistat pana acum in presa trebuie sa fie luata in calcul atunci cand formulam o judecata. Din punctul meu de vedere, manualele de educatie religioasa ar avea tocmai rolul de a pune in valoare, in contextul spiritualitatii proprii fiecarei religii ori confesiuni, dimensiunea profund etica a vietii religioase, capacitatea sa de a fi integrata vietii civice prin valori care, dupa cum vedem, lipsesc de multe ori si la care se ajunge greu fara o educatie religioasa. Educatia religioasa are sansa de a conduce la aceasta descoperire a frumusetii si a generozitatii umane, justificandu-si astfel locul care i-a fost recunoscut in invatamantul public.

S.G.: Unul dintre rolurile dumneavoastra este acela de a fi o punte de legatura intre Stat si Biserica. Ce aspecte mai sunt de rezolvat in privinta chestiunii dependentei Stat-Biserica?

Bogdan Tataru-Cazaban: Nici nu poate fi vorba de o dependenta. Vedeti, chiar si in regimurile juridice de separatie, relatia stat-culte exista si tinde sa devina din ce in ce mai complexa, in functie de relevanta sociala si, prin urmare, politica a religiei. Fac apel din nou la campul care imi este cel mai indepartat: cel al sociologiei politice, in care se recunoaste caracterul inevitabil, in democratiile moderne, al recunoasterii de catre stat a religiei. Religia nu este un hobby, ci este o angajare personala cu efecte multiple in plan comunitar. Prin urmare, nu este corect sa vorbim de dependenta, ci de interdependenta, de un tip de relatie pe care politicul o are cu orice alta forma de coeziune sociala. Cu atat mai mult cu cat Bisericile – care sunt organisme venerabile, daca ar fi sa le definim dintr-o perspectiva strict seculara. La noi, va exista, cred, multa vreme, o tensiune intre conceptia celor care vad in separatia radicala o solutie de onestitate din perspectiva autonomiei (politica si religioasa), si cei care vor sustine cooperarea ca o solutie de onestitate din perspectiva relatiei dintre cele doua domenii, pentru ca religiosul si politicul pot fi separate complet doar in mintea noastra, ele continuand sa inter-reactioneze in mod real de la nivelul comunitatii celei mai restranse pana la nivelul global si diplomatic. Exista un „purism” al scepticilor si al indiferentei lor in materie religioasa, care socotesc ca religia are de-a face atat de putin cu pamantul, incat suntem datori cu totii sa-i asiguram decolarea. Insa cei care cunosc cu adevarat istoria crestinismului, de pilda, stiu ca lumina cea mai clara a sfinteniei a coexistat cu implicarea cea mai directa in cursul istoriei. Credinta poate conduce in mod legitim atat la o teologie a istoriei, cat si la o teologie politica. Limita relatiei cu politicul si in general ca lumea vine atunci cand credinta este ispitita sa cedeze, sa coboare de la inaltimea menirii ei, care este adevarul si libertatea.

S.G.: In alta ordine de idei, este binevenita intrarea, vreodata, a preotilor in viata politica a comunitatilor, in cadrul diferitelor alegeri locale?

Bogdan Tataru-Cazaban: Inteleg ratiunile prezentate, care tin de exigentele comunitatilor locale. Personal, cred ca este nevoie de multa prudenta. Reglementarile venite dupa hotararea Sfantului Sinod reflecteaza aceasta nevoie de echilibru. Recunoastem, desigur, rolul preotului in viata comunitatii locale, dar implicarea sa in alegeri va fi ca un mers pe sarma. Totul depinde de personalitatea, discernamantul si recunoasterea publica ale celui care doreste sa candideze, candva. S-ar putea sa fie comunitati care se vor simti reprezentate de preotul lor in consiliile locale, iar altele care vor fi reticente.

S.G.: Stimate Domnule Cazaban, multe familii tinere parasesc Romania. Nu a fost si cazul familiei dumneavoastra. Aceasta alegere se datoreaza (si) succesului dumneavoastra?

Bogdan Tataru-Cazaban: Am decis sa ramanem in tara inainte de a avea vreun ecou public a ceea ce faceam ori facem. Trebuie sa va spun ca desi aveam, poate, mai mult decat alti colegi posibilitatea de a ne stabili in alt loc, din motive si convingeri familiale, am simtit, fara sa dezbatem prea mult, ca ar fi bine sa ramanem si sa incercam sa construim ceva aici.
Ceea ce ne-am propus era in plan strict cultural si, mai precis, academic: participarea la construirea unei reviste de istorie a religiilor, o revista de studii medievale, un institut de cercetare, care sa semene cu cele din strainatate, o colectie de texte ale autorilor medievali, tradusi pentru prima data in limba romana, o carte care sa gandeasca teologico-politic relatia dintre ortodoxie si modernitate. Sunt doar cateva exemple de proiecte. In general, lucruri care ar putea avea un efect public dupa ani si ani. Sansa noastra a fost sa intalnim la timp oameni care ne-au dat incredere si ne-au oferit sprijinul lor generos, in primul rand uman si intelectual. Am primit aceste investitii de incredere si simpatie cu sentimentul ca trebuie sa confirmam si sa le dam si celorlalti incredere. Le sunt foarte recunoscator acestor oameni. Fara ei, in atmosfera publica incarcata de la sfarsitul anilor 1990, am fi putut lua alta decizie.

S.G.: Acum, la implinirea a cinci ani de la intrarea dumneavoastra in serviciul public al Administratiei Prezidentiale, vedeti gestul parasirii turnului de fildes al savantului ca pe o sminteala sau ca pe o adaugare si o implinire?

Bogdan Tataru-Cazaban: Cand faci o alegere, nu poti castiga 100%. Este in firea lucrurilor sa si pierzi ceva. Uneori ajungi sa recuperezi, alteori acel ceva dispare pentru totdeauna, desi a facut la un moment dat parte dintre posibilitatile tale. Prin urmare, am pierdut o tihna, un ritm recules si interior, care imi caracteriza, cu rare exceptii, viata de pana in anul 2005.
Dar am castigat o experienta pe care nu as fi avut-o altfel. Scriu mai putin si nu pot avansa prea mult la proiectele mele, in schimb am cunoscut arii culturale si religioase care mi-ar fi ramas, poate, indepartate. Ceea ce am practicat dinainte a fost lucrul in echipa si o vocatie a relatiei care, cred, m-au ajutat in mod deosebit. In rest, asa cum spunea Fericitul Augustin, ordinea lumii, ca si a destinului individual, as completa, nu poate fi apreciata decat la sfarsit.

S.G. : Acestea fiind zise, acum, in incheierea acestui dialog de suflet, doresc sa adresez calde multumiri pentru amabilitate si sa va doresc mult succes, mult spor si multe impliniri, in continuare!

Interviu realizat de
Stelian Gombos

ABSALOM, FIUL MEU!

On December 14, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, literature, poetryLeave a comment

„Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat

Luceafar al zorilor, cu negru suflet-

Te-ai pogorat într-un pamant uscat,

Si îngeri te-au urmat in al tau umblet.

In haul noptii grele, adanc tu ai cazut,

Piciorul tau s-a-mpiedicat pe stanca –

Esti fiul Meu, ce mort Mi S-a nascut,

Si dupa tine, inima-Mi mai plange inca.

In blid cu El, tu painea ti-ai intins,

Erai pribeag, strain fugit de-acasa

Cu suflet alb de lepra, cu ochi stins,

I-ai sfasiat cu ura, steaua-I luminoasa.

Chipu-ti frumos si parul des si greu,

De ramuri ucigase au fost prinse –

Te chem pe nume, Absalom, tu, fiul Meu,

Cu buze rosii – de pacat si sange-atinse.

Cine-ar putea sa-Mi stie mistuirea,

Cand în Eden, întai am blestemat –

Asa a fost sa-ti fie la-nceputuri rostuirea:

„Iti las cerul”, Mi-ai soptit si ai plecat.

Corina Diamanta Lupu

www.phoenixmission.org

BISERICA EVANGHELICA ROMANA “SPERANTA” DIN CHARLEROI – BELGIA – IN SARBATOARE

On December 14, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, History, Inspirational, NewsLeave a comment

Au venit cu totii cu bucurie, cu cantec, cu multumire si lauda sfanta ; si fac asa in fiecare duminica seara, ca fratii romani din Charleroi s-au constituit de multi ani intr-o adunare crestina in scopul inchinarii, a partasiei fratesti si a cunoasterii lui Isus Hristos si tainelor Imparatiei Lui. In acelasi lacas de inchinare de pe Rue Beau Mont nr. 216, cod 6030 proprietate a Bisericii Evanghelice Belgiene, unde cei aproximativ 50 de membri si apartinatori se inchina de fiecare data ne-am intalnit si in dupamasa zilei de 22 nov 2009 pentru a celebra una din cele mai mari si frumoase serbari crestine de peste an : SARBATOAREA MULTUMIRII – SERBAREA ROADELOR.

Ghirlande de fructe frumos parguite si purtatoare de arome ceresti au impodobit altarul pentru inchinare, iar rugaciunea, cantarea si marturia Evangheliei au imbalsamat si inaltat inimile tuturor celor prezenti. Invitatilor speciali cu acest prilej de mare bucurie : Constantin Barbu, de loc din Prelipca-Suceava, care activeaza pe plan national in cadrul Misiunii crestine ALEGE VIATA si Mihai Daniel, tanar pastor penticostal din Satu Mare li s-au adaugat si cativa oaspeti din Biserica Romana ELIM Bruxelles, intre ei fratele Stefan Coman aducand o graitoare marturie despre modul in care Israelul dupa trup praznuieste si astazi : se bucura, se inchina si canta Domnului cu prilejul acestei sarbatori, dar si despre modul cum Sfantul lui Israel lucreaza in viata si in familia lui. Fratele Dragos Croitoru – diacon in Biserica Romana ELIM Bxl, in calitate de organizator al acestui eveniment si responsabil al adunarii din Charleroi formata din crestini dupa Evanghelie, baptisti si penticostali ne-a indemnat pe toti participantii sa ne exprimam liber si deplin bucuria, marturia, cantarea. Principalele mesaje au fost despre « Siguranta Mantuirii » rostit de fr Barbu C. si despre « Ce sa-I aducem lui Dumnezeu ? », gandul fratelui Daniel M. In timpul serviciului divin – si faptul a devenit obisnuinta – s-a oficiat si actul binecuvantarii a doi copii. La noi dupa sase saptamani de la naste-re conform unei randuieli din Vechiul Testament, Cartea Numeri 6. 22, nou nascutii sunt prezentati la casa de rugaciune si slujitorii bisericesti rostesc o binecuvantare si fac o rugaciune pentru ei, pentru parintii lor, pentru binecuvantarea intregii familii. Botezul, actul ce se savarseste in imprejurari similare in bisericile traditionale, la noi se administreaza numai persoanelor mature in baza propriei solicitari si a marturiei personale. Exista si cazuri – si cel petrecut aici a fost unul – in care din motive intemeiate copiii sunt ’’adusi la binecuvantare’’ pe cand au deja cativa anisori. Sa le dea harul Sau si sa-i ocroteasca toata viata lor si mantuire pentru vecie. Dar acest ’’act de cult’’ a decurs repede si intr-o atmosfera plina de evlavie dupa care a continuat cantarea, inchinarea, predicarea. Mai varstnici sau mai tineri, parinti si copii, oaspeti sau localnici, am avut cu totii clipe binecuvantate de bucurie, de partasie, de inaltare sufleteasca.

A rasunat cantarea sfanta, ne-am exprimat recunostinta catre Cel care ne da hrana si imbracaminte si adapost si ne pazeste si ocroteste in toate caile si umblarile noastre, Domnul si Mantuitorul nostru care ne iubeste si ne cheama mereu la o curata si pasnica vietuire, la o sfanta pregatire pentru Imparatia care va sa vie. La incheierea serviciului divin, a timpului de inchinare sfanta, in sala alaturata ne asteptau bunatati rare pregatite neaos romaneste de harnice gospodine din cele mai binecuvantate roade ale pamantului. Aceste agape numite de inaintasii nostri ’mese de dragoste’ sunt excelente prilejuri de a aprofunda vechile prietenii, de a lega altele noi, de a afla vesti de la dragii nostri din departari si nu in ultimul rand de a relua si poate exemplifica proaspatul mesaj al Evangheliei, de fapt punctul de interes central al sfintelor slujbe religioase in toate bisericile evanghelice-protestante-neoprotestante. Fara pretentia de a fi in stare sa reproducem fidel conversatiile din timpul savurarii bucatelor maiestru pregatite va prezentam cu totul fugitiv si doua-trei schimburi de ‘perle’ la care am tras cu urechea : – Voi aveti aici in sanctuar o fidela si distinsa cruce… Ce rol are ea la inchinare ? – Simbolul arhicunoscut si deplin acceptat al crestinismului… a venit raspunsul prompt, limpede, binevoitor. In ce priveste inchinarea niciuna din cele trei confesiuni care ne unim in rugaciune si “adoration” nu a-vem dubii, ne inchinam Parintelui ceresc in DUH si in ADEVAR. (Evanghelia dupa Ioan 4. 23-24) -Si acest principiu este valabil si pentru fratii evanghelici belgieni cei care sunt proprietarii locasului de inchinare si care decid in ce priveste amenajarea sanctuarului, tarnosirea altarului… a mai adaugat o voce cu accent de sarmale aburinde(!). Sau alt exemplu: – La niste gospodari si familii bine indestulati cum sunteti voi, pe langa aceste bunatati si acesti struguri ’nazdravani’, sau din ei, se scoate si se serveste si licoarea bine cunoscuta, ce aici bine vedem ca lipseste… Mi-am luat indrazeala de a continua acest dialog, deloc «ghiurghiliu»: – S-ar putea ca nu toate confesiunile evanghelice parte a acestei adunari sa fie atat de restrictive cu ’’licoarea bahica’’ precum noi penticostalii, care nu bem vin nici alte bauturi tari in nici o imprejurare, dar fara indoiala ca niciunul din membrii acestei adunari crestine, ale carei regulamente le cunosc si nici din Biserica ELIM Bxl care incurajea-za si ajuta lucrarea sfanta de aici, nu practica si nu tolereaza imbuibarea cu mancare si mai ales cu bautura, adica : ospetiile idolatre, chefurile, betiile. A se vedea in acest sens Cuvantul Domnului din Deut. 29 ; 19 ’’Nimeni dupa ce a auzitt cuvintele acestui legamant incheiat cu juramant sa nu se laude in inima lui : ‘Voi avea pace chiar daca as urma dupa pornirile inimii mele si chiar daca as adauga betia la sete !’’ Apoi ma intorc iarasi spre noul meu prieten Barbul C, moldovean sfatos, caruia ii fac urmatoarea observatie putin cam ‘arde-l’-eneasca(!) : – Sa fie oare o caracteristica a confesiunii dumneavoastra sau o perceptie putin gresita a mea, rezerva prietenilor nostri comuni Petrica U si Cornel H in comunicare si partasie frateasca ? – Nu, nu-i stiu deloc retinuti in dialoguri cu fratii, indiferent de nuanta confesionala si chiar o sa le transmit alaturi de sincerele dv. urari de sanatate, pace si har, o sa le transmit si aceasta observatie… – Iar eu va multumesc la modul serios si astept raspunsul dumnealor pe pagina mea de netlog, ca-i stiu bine, is oameni cu multa carte : http://ro.netlog.com/groups/finici- Fratii de la Elim, unde oricare dintre romanii imprastiati prin lume pot afla vesti despre noi, ne pot cunoaste crezul, lupta, izbanzile. Acelasi lucru si pe : www.bruxellesmission.org si pe www.elim-bruxelles.org si www.elim-bruxelles.be. In plus pe aceste doua ultime site-uri puteti urmari in direct transmisia serviciilor divine in fiecare duminica si apoi selectiuni inregistrate. ……………………………………….

Iata, scumpi si stimati prieteni, un episod fericit din trairea si inchinarea noastra in tara atat de primitoare pentru fratii romani – Belgia – tara plina de roadele neinchipuit de imbelsugate ale toamnei pentru care mereu multumim Domnului nostru bun si iubitor si-L rugam : Asculta, Doamne, rugaciunile ce in aceasta sfanta zi de praznic s-au adus pe altarul Tau… Doamne, mantuieste poporul belgian si pe toti romanii care vremelnic ne-am gasit adapost pe aceste meleaguri primitoare… BINECUVANTEAZA DOAMNE BELGIA, BINECUVANTEAZA ROMANIA… SI PE TOTI CEI CARE IN ORICARE ALT LOC CHEAMA NUMELE TAU !

– Ganduri exprimate de Camelia F., Lenuta D., Oana A., Mariana D., Tabita D., Veronica A., Emilia C… Adunate laolalta de Zaharia Bonte, reporterul de serviciu.

BUN GASIT LA „SLOVA COPIILOR!”

On December 13, 2009 By nelursIn Bible, Children, Christian Life, Christian Perspective, Family, Inspirational, literature, Romania, YouthLeave a comment

Revista de vacanta – Supliment al publicatiei: SLOVA CRESTINA

by Cezarina ADAMESCU
www.copii-crestini.ro

In Iubirea Lui nesfarsita, Dumnezeu nu cunoaste odihna. Nici momente de oboseala, nici plictis, nici clipe de lancezeala. Dragostea Lui este mereu aceeasi pentru toate creaturile sale. Dar, mai presus de toate pentru OM. Dumnezeu a ales, dintre toate creaturile, Omul – dupa chipul si asemanarea Sa, pentru a-L reprezenta pe pamant, a-i face cunoscut Planul de mantuire, a-i raspandi mesajul de Pace si Bucurie precum si venirea Imparatiei lui Dumnezeu.
De aceea si oamenii, nu trebuie sa oboseasca ori sa-si ingaduie perioade de ragaz in dragostea lor pentru Dumnezeu.
„Si mult trebuie iubita Iubirea Aceluia care ne-a iubit” – spunea Sfantul Francisc, care, dedicat cu totul sublimului Rastignit, le arata fratiorilor din ordinul sau, ca „Iubirea nu este de ajuns iubita” (Amare non amatur). De aceea, chiar si in clipa mortii, le-a spus aceste cuvinte testamentare: „Sa incepem sa facem si noi cate ceva, caci pana acum nu am facut aproape nimic”.
Cum este posibil ca un om, dedicat lui Dumnezeu in intregime, sa considere ca nu a facut „mai nimic” si ca ar fi putut face mult mai mult?
„Limpede nu poti vedea decat cu sufletul” – spunea Antoine de Saint Exupery in povestea „Micul Print”. Si, cine ar putea vedea mai limpede cu sufletul decat UN SUFLET DE COPIL?
Suntem in vacanta!!! In vacanta oare trebuie sa-L neglijam pe Dumnezeu? Sa ne rugam mai putin? Sa uitam ca trebuie sa-l iubim si sa-l ajutam pe aproapele ca pe noi insine? Sa nu respectam Poruncile lui Dumnezeu si ale Bisericii?
Desigur, nu. Fiindca Dragostea pentru Dumnezeu este mai presus de orice Programa analitica, plan de lectii, activitati extra-curriculare, mai presus de catalog, de note si, in chip deosebit, mai presus de Absenta. Dragoste permanenta, de cand copilul deschide ochisorii dimineata si pana la rugaciunea de noapte care cheama ingerii la patuc, sa-i vegheze somnul.
Ce putem face in acest rastimp, cand nu trebuie sa mai mergem la ore, la alte activitati, cand ziua e luuuunga si e timp destul pentru toate: pentru joaca, pentru plimbare, pentru scaldat, pentru cinema, pentru jocuri electronice, pentru calculator, astfel ca Dumnezeu sa nu se simta neglijat si sa nu ne indepartam de el nici o clipa?
Iata: Intreaga zi poate fi inchinata LUI, sa ne consacram Iubirii Sale fara limite pentru Om, sa nu uitam nici o clipa ca fara Dumnezeu, n-ar exista nici scoala, nici vacanta, nici profesori, nici diriginti, nici olimpiade si nici o activitate umana.
Publicatiile: „Slova Crestina” – revista de creatie, atitudine si cultura, si „Glas comun” – revista cultural-crestina, – prin redactorii ei si in special prin redactorul sef, Parintele Radu Botis din Maramures, s-au gandit ca voi, copiii din intreaga tara si chiar, virtual, din intreaga lume, va puteti manifesta in chip fericit parerile, gandurile, creatiile, ideile de orice fel, legate de orice subiect pe care-l doriti, va puteti crea legaturi trainice de prietenie, in care schimbul de opinii este mijlocul cel mai eficient de a va cunoaste. De aceea, a creat, o sub pagina anume pentru voi, intitulata sugestiv: „Slova Copiilor”.
Aceasta revista este ca o paine rotunda din care va puteti infrupta pe saturate si sa ramana totusi intreaga si calda pentru toti cei ce se vor simti flamanzi si insetati de frumos, de adevar, de Lumina, de cantec, de poezie, de culoare, de armonie si intelegere frateasca.
Posibilitatile de manifestare a talentelor voastre sunt multiple: voi puteti trimite pe adresa redactiei scrisori, sugestii, propuneri, creatii, desene, icoane realizate de voi, mici filmulete care v-au placut si ati dori ca si ceilalti copii sa le vada. De asemenea, puteti sa impartasiti din experienta voastra de MICI CRESTINI, aspecte din parohia la care sunteti arondati, de la lectiile de religie, pilde si invataminte, intamplari traite de voi care v-au impresionat, ori pe care le-ati auzit de la parinti sau cunostinte.
Este ca un fluviu imens care aduna apele de peste tot, devenit mai puternic si mai navalnic, pana se va revarsa in Oceanul de Iubire al lui Dumnezeu.
Iisus Hristos este calauza cea mai sigura. Sfanta Scriptura este, de asemenea, Cartea din care, oricat ai citi, tot mai descoperi lucruri nebanuite.
Vietile Sfintilor, de asemenea, ofera pilde vii de viata crestina.
De asemenea, revista poate fi un forum de invatatura, in care puteti clarifica diferite aspecte pe care nu le-ati inteles din Biblie sau din manualul de Religie.
Puteti afla despre Drepturile copilului, intre care, Dreptul la exercitarea cultului religios este unul primordial.
Despre datinile si obiceiurile din satul sau orasul vostru, din zilele de sarbatoare ori, legate de anotimpuri, puteti sa va exprimati parerea si sa le impartasiti.
Daca stiti poezii sau cantece religioase, nu intarziati sa le trimiteti pentru ca, tot mai multi copii sa le invete.
Revista va initia periodic, Concursuri de creatie pe teme religioase, desen, icoane, poezie, povestire, compunere, concursuri care vor fi stimulate cu premii in carti, dulciuri, mici obiecte de cult, iconite si cruciulite, sau publicatii religioase.
Olimpiada crestina – pe Internet – poate sa va ofere cadrul in care sa va manifestati talentele si cunostintele acumulate.
Si voi puteti fi MICI TEOLOGI, care sa-i invete pe ceilalti din ceea ce ati aflat la scoala sau in familie. Se poate spune, astfel ca veti fi Misionari ai Cuvantului lui Dumnezeu.
Ne putem infrupta impreuna din Intelepciunea sfintilor, din vietile si pildele lor, lasate peste veacuri, urmasilor. Aceste margaritare duhovnicesti vor fi, periodic, inserate in paginile revistei voastre.
Multe, multe minunatii puteti afla si participa chiar la infaptuirea lor, prin intermediul paginii care s-a creat ASTAZI pentru voi.
Dar, cel mai important lucru pe care il puteti descoperi, este CHIPUL LUI DUMNEZEU, in sufletul vostru. Poate va veti mira la inceput, dar, nu-i nimic, cu trecerea timpului, veti putea singuri sa aflati florile rare numite: Adevar, Frumos si Bine. Si, mai presus de toate, Lumina Lumii, Iisus Hristos, Mantuitorul nostru, care a iubit atat de mult copiii, incat le spunea apostolilor sai: „Atunci I-au adus niste copilasi ca sa-Si puna mainile peste ei si sa se roage. Dar ucenicii il certau. Dar Iisus a zis: Lasati copilasii sa vin la Mine si nu-i opriti; caci Imparatia Cerurilor este a celor ca ei. Si dupa ce Si-a pus mainile peste ei, a plecat de acolo.” (Mt.19,13-15).
De asemenea, cand ucenicii l-au intrebat: „Cine este cel mai mare in Imparatia cerurilor?”, Iisus Hristos „a chemat la el un copilas, l-a pus in mijlocul lor si a zis: Adevarat va spun ca daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu veti deveni ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.
De aceea, oricine se va umili ca acest copilas, va fi cel mai mare in Imparatia cerurilor. Si oricine va primi un copilas ca acesta in Numele Meu, Ma primeste pe Mine.” (Mt. 18, 2-5).
Sa ne amintim ca Iisus Hristos a vindecat pe un copil indracit, ca a inviat-o pe fiica lui Iair, pe fiul vaduvei din Naim si ca, de cate ori mergea prin sate si prin orase, el primea copiii, ii lua in brate, ii mangaia, le vorbea in pilde si parabole, ii invata Cuvantul lui Dumnezeu. Ce dovada mai mare de iubire decat aceasta?
Putem sa ne aratam astfel, dragostea si recunostinta fata de Dumnezeu, care pentru noi si-a dat pe Fiul Sau Unul Nascut, ca sa ne mantuiasca de pacate.
Nu este nevoie de ceva peste puterile noastre. Trebuie doar sa luam aminte la aceasta dragoste si grija prevenitoare a lui Iisus fata de copii. Si atunci, noi vom fi cei care, vom incerca sa-i intoarcem dragostea, dupa puterile fiecaruia.
Suntem incredintati ca, prin paginile acestei reviste, care va avea si o rubrica de Scrisori de la voi, vom putea sa-i aratam lui Dumnezeu dragostea si recunostinta noastra pentru toate darurile primite de la El si, in chip deosebit, pentru Darul Vietii.

Redactia revistei „Slova Crestina”, ureaza noii pagini pentru copii, Bun venit, vant bun din pupa si cat mai multi cititori corespondenti si chiar creatori, spre bucuria lui Dumnezeu si a noastra, deopotriva.

Poezie, muzica si suflet

On December 12, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, literature, News, poetryLeave a comment

by Mara Circiu, Atlanta, Georgia

Seara de marti, 3 noiembrie, 2009 am petrecut-o in mijocul unui grup de iubitori de frumos din cadrul bisericii First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia, care din dragoste si respect pentru cultura si arta romaneasca, si in numele credintei au facut sa rasune aici, pe pamant american frumusetea muzicii si poeziei romanesti.
Cand am plecat din Romania, am luat cu noi mai mult decat un bagaj de cunostinte si sfaturile de bine ale mamei, am luat copacul din fata casei, curcubeul, petecul de cer, lumina si speranta diminetii, ploaia ce aduce uitarea, dangatul duios al clopotelor din biserica, si am mai luat si…poezia. Poezia care sa ne dea speranta, curaj si alinare cand viata da navala peste noi si lucrurile au luat-o pe un fagas nedorit, cand dorul de casa te inconjoara, cand amintirea a ceea ce a fost odatata ti se strecoara in suflet sau cand dimpotriva, bucuria ce o traiesti e prea navalnica sau prea mare sa o exprimi in cuvinte obisnuite.

Sufletul omului are atatea taine, si nimic nu stie sa il atinga, sa il descifreze sau sa il descrie mai bine decat poezia…noi romanii, am avut sansa ca de-a lungul unei istorii milenare, impletita din chin si suferinta, sa producem o pleiada de poeti valorosi care si-au pus amprenta asupra literaturii romanesti si ADN-ului nostru artistic, formand totodata un izvor nesecat de talent si frumos in ale caror ape ne potolim setea si acum.
Versurile poetilor nostri de referinta Mihai Eminescu, George Cosbuc, Octavian Goga, Alexandru Vlahuta, Lucian Blaga, Vasile Voiculescu, ale poetilor crestini Traian Dorz si Costache Ioanid, versurile de dragoste ale Veronicai Miclea, recitate cu multa sensibilitate de realizatorii acestui frumos eveniment: Smaranda Livescu, Ilie Maxim, Ileana Aparaschivei, Lidia Nicoara, Alina Enciu, Alina Frantz, Anisoara Faur, Cristina Arnaut, Olga Bota, Dinu Nicholas, Ellie Niculas si Emanuel Faur, au retrezit in noi mandria de a fi roman, dragostea si respectul pentru poezia romaneasca, nevoia organica de a o asculta, citi si reciti. Solistii vocali Sorin Feldiorean si Ruben Borza au transmis emotia si fiorul artistic in piesele muzicale atat de sugestiv alese iar acordurile muzicii lui George Enescu, Ciprian Porumbescu, Gheorghe Zamfir, Tudor Gheorghe si Andrei Baltaga, asemeni unui liant dintre versurile recitate si trairile noastre, ne-au readus aminte de frumusetea, unicitatea si geniul muzicii romanesti. Partea tehnica, prezentarile PowerPoint si realizarea coloanei sonore au intrat in atributiile lui Nicu Niculas, care impreuna cu sotia sa, Ellie Niculas au facut o echipa formidabila.
“Aceasta este prima actiune de acest gen-ne spune Ellie Niculas, initiatoarea si promotoarea acestei actiuni culturale- si ideea s-a nascut din dorinta de a revoca cultura nostra romaneasca care este o comoara si pe care, din cauza timpului limitat si a faptului ca traim in Statele Unite, vorbim numai engleza la serviciu, nu mai avem timp pentru a ne adapa din aceste comori. Eu am fost intotdeauna sensibilizata de poezie, mostenire de la tatal meu, dar timpul e scurt, epuizarea isi spune cuvintul. Acum vreun an sau doi am vorbit cu pastorul nostru, Teofil Cocian, care mi-a sugerat sa dau niste lectii de romana tinerilor nostri nascuti aici, sau care sunt veniti de mici, deci fara a sti nimic din ce e romanesc, in afara de limba. Am acceptat aceasta propunere, dar din nefericire, am intimpinat vesnica problema: lipsa de timp a mea si a parintilor care trebuiau sa-si aduca copiii. Insa in tot acest timp aveam o nostalgie a pierderii identitatii romanesti- copiii nostri nu au habar de marii poeti, compozitori, pictori, nu stiu nimic din tara parintilor lor; cultura romaneasca e in pericol de a pieri si noi nu facem nimic. In sensul acesta, fiindca biserica noastra celebreaza un sfert de veac de la infiintarea ei, am primit cu o bucurie deosebita sa organizez o seara de poezie si muzica. Poate ca tinerii, copiii nostri vor prinde gust si vor dori, macar din cind in cind, sa se delecteze din cintecele si poeziile romanesti. Nu in ultimul rind, am dorit sa ne cunoastem- sintem o comunitate care a crescut exponential in ultimii ani, dar sintem organizati in grupurile noastre, cu barierele noastre, si nu pot sa cred ca nu ne putem bucura de prezenta unora sau altora in lucrurile care ne unesc.”
Invitatia lansata cu generozitate de biserica First Romanian Baptist Church din Lawrenceville, Georgia a fost primita cu mult entuziasm de un grup foarte mare de invitati care au participat la aceasta seara extraordinara in care poezia si muzica romaneasca au fost sarbatorite cu dragoste si mult respect. Marele nostru poet Octavian Goga spunea ca “adevaratele poezii incep acolo unde se sfarsesc pe hartie”, iar seara de poezie si muzica la care am participat, ne-a facut partasi pret de cateva ore la un eveniment deosebit; indiferent de apartenenta noastra religioasa sau de zona noastra de provenienta, am simtit cu totii dragostea pentru “dulcea limba romaneasca”, pentru versul poetic, pentru struna de vioara ce ne-a adus aminte de acasa.
In incheierea programului artistic vocile tuturor celor prezenti s-au unit armonios intr-o minunata colinda romanesca, “O, ce veste minunata!” Festinul literar a fost urmat de o masa festiva incarcata de delicii culinare dintre cele mai apetisante. Usor timide la inceput, discutiile au devenit mai animate, si inspre finalul serii am simtit cu totii ca seara aceasta e doar un inceput, un inceput pentru momente frumoase si de suflet, pentru evenimente si actiuni similare pe care multi dintre noi am dori sa se repete si in viitor, depinde de noi, de fiecare sa cautam si sa pastram frumosul in viata noastra!
Doresc sa felicit pe toti cei implicati in acest frumos eveniment, pe Rev. Titi Cocian si Rev. Cristian Cocian pentru ca alaturi de credinta si evlavie crestina, incurajeaza si sustin dorinta de a impartasi poezia, muzica si cultura romaneasca, interpretii si solistii programului, si in mod special pe Ellie Niculas care a reusit sa transforme o seara obisnuita intr-un eveniment inaltator si frumos. “Poezia – definita atat de frumos de scriitorul Eusebiu Camilar – este diminea?a omenirii, istoria sentimentelor inaltatoare, indemnul permanent catre bine si adevar”, si ar trebui sa o avem prezenta mai des in viata noastra…cu totii avem nevoie de un strop de frumos, un dram de gingasie si sensibilitate si cat mai multa poezie!
Daca doriti sa vizionati inregistrarea video integrala a evenimentului, va rugam sa accesati link-ul de mai jos:
http://frbcatlanta.org/index.php?nav=511

"Vreau o alta lume" – poezia zilei

On December 10, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literatureLeave a comment

by Victorita Dutu

Doamne, ziua de astazi a fost buna
Pentru ca eu acum
Am putut vedea pentru o clipa
Painea si vinul din altar,
Cum Te aduc pe Tine prezent
In mijlocul oamenilor ce Te cauta.
Putini dintre multi s-au gandit
Acum la Tine si Tu ai venit,
Dar ai stat in taina, ca nimeni
Nu Te-a vazut, dar unii
Ti-au simtit prezenta :
O frumusete teribila i-a inconjurat!!
Aceasta e Iisuse, dragostea Ta,
Prezenta Ta in mijlocul celor care
Te canta, Te cauta !!!!!

Omul Dincolo de Sine (9)

On December 4, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

Privesc tumultul, dintr-o data mai bogat in sufletul meu, dintr-o data partas cu insasi lupta mea cu torentul curgerii implacabile de la va fi la a fost… Am desenat o linie imaginara de-a curmezisul torentului intr-o incercare noua de a-mi defini mediul, o curgere asemanatoare cu cea a raului in inclestarea lui cu stanca.

Imi parea ca gandeam in pietre… In pietrele albe de calcar sau in pietrele lunii. Si dintr-o data, neodihne noi precum coloana intinsa undeva in coapsele infinitului pareau a infiripa o miscare timida in pietrele rotunde intinse misterios pe malul raului. O miscare… Apa raului, apa pur si simplu, intr-o trecere implacabila pare a-mi spune ca undeva in adanc, in ideea de apa, exista dorul dupa o altfel
de miscare, miscarea din pietre. Exista o lene, un somn in trecere, dar puterea adevarata se intruchipeaza si in ramanere. E atata pace in a privi aceasta framantare dintre miscare si miscare.
Este atat de adanca aceasta pace in scurta mea solitudine incat simt ca-mi privesc propria poveste istorisita intr-o intimitate profunda intre ceea ce sunt si ideea de miscare din adanc, in esenta apei sau a stancii care strajuieste malul.

Si totusi e mai mult in tumultul apei decat lenea de a te lasa dus… Cand privesc stanca si apa vad o alta dinamica. Exista in acea trecere si ramanere o idee comuna amandurora intr-o expresie mult mai inalta: libertatea. Da, ati inteles perfect; li-ber-ta-tea. In clipa aceasta am descoperit ca dincolo de ceea ce aparent vad, exista un ceva infinit mai adanc. Trecerea apei si ramanerea pietrelor se intrupeaza atad de perfect intr-o, cu adevarat, libertate prin miscare… Libertate pur si simplu!

Trecerea si ramanerea, doua actiuni intr-o singura miscare, reveleaza ochilor mei o dinamica
din dincolo de timp si totusi atat de proaspata. Clestele stancii din dreapta si a celei din stanga este
de fapt un singur trup incremenit in ideea inclestarii. Si apoi apa…

Din cand in cand cate un pastrav… Semn ca apa e curata, puternic oxigenata de valtoarea
continua a miscarii. Hmm… Energie in energie sau energie din energie? Sau poate ca o lume cu
totul noua cu tot cu alaiul ei de mistere exista, mai mult sau mai putin vizibila, in trupul acestei
perpetue tensiuni dintre trecere si ramanere. Vedeti, apa si inclestarea ei cu puterea de ramanere a
stancii produce libertatea, o libertate generatoare de viata, ea insasi generata de o alta tensiune
perpetua. Oxigenul din tumult, asprimea pietrelor de dedesupt si repeziciunea curgerii sunt precum
caramizile in zidire pentru pastravii raului si pentru sustinerea lor in existenta. Continue reading “Omul Dincolo de Sine (9)” →

Omul Dincolo de sine (8)

On December 4, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, News, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

Zidurile Ierihonului atingeau cerul, oameni caliti in ale razboiului strajuiau pe meterezele lor…
Masivitatea zidurilor, inaltimea lor care in atatea randuri oferea imbarbatare numai pentru ca existau, erau in ziua aceea parca mai putin impunatoare, vitejii erau mai putin increzatori in propriile lor puteri.
Ei infruntau de data asta un dusman care nu incapea in tiparele lor de gandire, un dusman inaintea caruia Marea Rosie, granicerul de apa al Egiptului, daruia libera trecere, Iordanul, fortareata naturala a Canaanului oferea deplina cooperare cu aceasta oaste atat de diferita, oaste care nu se conforma
principiilor militare ale vremii lor si in fapt nu se incadra in nici un tipar conceput de mintea umana…

S-a dovedit, vestile circulau cu o iuteala ametitoare, ca nu exista arma care sa steie impotriva acestui vrajmas ciudat, care umbla in puterea unui Dumnezeu care nu avea nici chip nici nume care putea fi rostit… Inimile lor, ale vitejilor Ierihonului, erau muiate de o groaza mocninda, Bratele lor si-au pierdut
vigoarea, dumnezeii lor de piatra taceau. “Vor sta in picioare zidurile? De ce cuvintele de imbarbatare erau in rostirile lor mai degraba lamentari?” Linistea din tabara Izraelitilor rasuna mai tare decat valurile zguduite de furtuna. Formatia lor, subtire ca o raza, se desfasura intr-o procesiune sinistra.
Totul pare doar o executare a unui destin implacabil, scris din stratimpuri de o mana nevazuta. Era evident, pentru ostenii de pe ziduri, ca taria armatei atacatoare nu statea nuci in numar nici in taria fizica a ostenilor, nici in destoinicia conducatorului de osti… Continue reading “Omul Dincolo de sine (8)” →

Omul Dincolo de sine (7)

On December 4, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Inspirational, literature, Media, News, TheologyLeave a comment

by Slavomir Almajan
Kelowna, British Columbia, Canada

Exista, aproape in fiecare miscare or intentie a noastra, o tendinta exprimata or salasluind in chiar dincolo de cunostinta noastra, menita sa ne duca inca un pas dincolo, unde, satui de limitele noastre, sa mai regasim o parte din noi, din natura divina pe care o caram in sufletele noastre prin dorul nostru dupa Edenul pierdut…

Este, cu alte cuvinte, dorul treceri noastre in dincolo de tarmurile sinelui spre limanul unei impliniri mult dorite. autarea implinirii, deseori o notiune total neinteleasa, este vazuta ca o calatorie fie sucombata in labirintul propriei noastre fiinte, fie continuata intr-un urcus greu dar datator de nadejde prin tinta acesteia. In primul caz, necunoasterea propriilor limite, ne duce la eforturi itanice inspre atingerea punctului de “regasire”. Ne cream astfel o indentitate falsa, o iluzie care ne va hrani doar pentru o perioada foarte scurta. Atat de acuta si de intensa este durerea descoperirii ca nu exista implinire in omul in sine incat pentru unii efortul de scapa de aceasta durere a dus la actiuni extreme cum ar fi sinuciderea. Budismul de altfel propune o cale al carei sfarsit este Nirvana, starea in care omul nu mai are dorinte ori suferinte, in care omul isi pierde constiinta sinelui. Este starea a asa numitei “fericiri depline”. Ceea ce aceasta cale ofera este de fapt o autoanihilare prin suprimarea a tot ce este mai nobil ca resursa in fiinta umana. Sunt de fapt elementele care definesc fiinta umana ca persoana, cele care sunt anihilate prin nirvana. Care este finalitatea acestei stari pentru societate? Nu exista nimic in filosofia nirvanei care sa implice omul in ceva dincolo de sinele lui inspre ceva constructiv. Omul, ca sa folosesc o metafora, devine o piatra de rau, rotunda si deseori placuta la vedere dar care nu pate fi parte din nici o
zidire.

Implinirea, daca este sa fie gasita, nu poate fi gasita in sine, ci in ceva dincolo, intr-o cauza, intr-un
tel, cand omul cu toate atributele personalitatii lui, este parte din ceva cu mult mai maret… Omul se
regaseste nu in sinele lui ci cu mult dincolo.
Iubirea este mijlocul cel mai ilustrativ al regasirii, al jubilarii fiintei umane prin regasirea dorintelor si a
suferintelor si nu prin anihilarea lor. Identitatea fiintei umane se cristalizeaza prin raportul de
interdependenta cu semenii. Emotiile, dorintele, vointa, nu sunt suprimate ci mai degraba amplificate. Ce
ardere nobila este trairea intensa a fiintei umane intr-o cauza care depaseste limitele sinelui! Obstacolele
unitatii in Biserica au fost succint descrise in articolul precedent cand vorbeam despre Biserica ilustrata
ca Trup sau ca Zidire. Dragostea este liantul unitatii si lipsa acesteia este dusmanul ei. Dragostea
acopera imperfectiunile individului prin ansamblul zidirii sau al trupului… Ei bine, ma veti intreba, cum se
integreaza crestinul si implicit Bisericain ansamblul social al vremii cand mai intotdeauna doctrina
crestina este in direct conflict cu tendintele gandirii unui sistem social in intregime secularizat? Iata ce
spune Cuvantul in 2Cor 6:14:

“Nu va injugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Caci ce legatura este intre neprihanire si
faradelege? Sau cum poate sta lumina impreuna cu intunericul?”
Cuvantul este tot atat de cert in Iacov 4:4:
“Suflete preacurvare! Nu stiti ca prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu? Asa ca cine vrea sa fie
prieten cu lumea se face vrajmas cu dumnezeu.”
Cu toata vrajmasia dintre felul de gandire al copiilor lui Dumnezeu si felul de gandire al lumii,
dumnezeu nu a intentionat niciodata ca lumea si biserica deci si crestinii implicit sa traiasca intr-un
permanent conflict. Continue reading “Omul Dincolo de sine (7)” →

„Familiile patriarhilor” – Un album de familie semnat Petru Lascau

On December 4, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Family, literature, MiraclesLeave a comment

Motto: „Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Se pune intrebarea daca Biblia mai este de actualitate, atunci cand ne vorbeste despre viata de familie. Sunt multe persoane care considera ca modelul familiilor expuse in cuprinsul Sfintelor Scripturi apartine altor timpuri si de aceea, nu avem de ce sa il luam in considerare. Este adevarat ca Biblia a fost scrisa in perioade si epoci caracterizate de alte norme sociale decat cele contemporane, insa problemele fundamentale ale omului sunt aceleasi, iar dificultatile intampinate de cei mentionati in Cartea Sfanta raman identice cu cele ale generatiei prezente.

In sprijinul acestei afirmatii vine si Petru Lascau cu o carte inedita in ceea ce priveste titlul – „Familiile patriarhilor” – insa deosebit de utila, daca facem referire la continutul ei. Autorul ne demonstreaza faptul ca putem extrage invataturi valoroase din experienta familiilor prezentate in cuprinsul Bibliei, cu referinta directa la cele ale catorva patriarhi.

„Familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu”

Ca de fiecare data, Petru Lascau ne prezinta motivatia sa in scrierea acestei carti, expunand in mod direct si fara ocolisuri ceea ce l-a determinat sa studieze subiectul familiilor patriarhilor din Vechiul Testament. „Cartea de fata s-a nascut din efortul de a cunoaste destinul mai multor familii din Biblie. Textul sacru prezinta informatii cu privire la acestea si cu siguranta ca Dumnezeu a avut un scop precis cu istoriile acestor familii. Ele au fost alese in mod special pentru mesajul lor, si mai ales pentru crizele prin care au trecut, pentru modul in care au reactionat in momentele de stres. Cu alte cuvinte, istoriile familiilor din Biblie sunt alese de Dumnezeu ca sa faca parte din naratiunea Bibliei, cu scopul precis de a comunica solutii la situatiile pe care le vor parcurge familiile ce vor studia textul sacru.”

In continuare, vorbind despre sine, autorul consemneaza: „In mijlocul acestui studiu pe care l-am sustinut in biserica „Elim” din Phoenix, Arizona, familia mea a fost tinta unui atac nemilos din partea celui rau. Devastat de cele ce s-au petrecut in casa mea, am decis initial ca sunt cea mai nepotrivita persoana pentru a continua un studiu asupra familiei. Mi-am dat seama ca si familia mea traieste doar prin harul lui Dumnezeu si ca am aceeasi responsabilitate sa vorbesc in continuare despre acest subiect. Ceea ce ma califica sa scriu nu este performanta mea si nici a familiei mele, ci este harul si mila lui Dumnezeu, planul Lui pentru viata mea.”

Adam si Eva

Prima familie despre care ni se vorbeste este cea a lui Adam si Eva. Ne putem gandi ca acesti doi oameni au avut ocazia de a fi cele mai fericite persoane din istoria umanitatii. Avand in vedere modul in care Dumnezeu a creat lumea si aducerea la existenta a lui Adam, precum si a Evei, se poate spune ca nimic nu oferea o perspectiva mai stralucita decat aceasta, asa cum citim din cartea Genezei, din primele capitole. Totusi, ceea ce a urmat este departe de idealul desavarsirii despre care vorbea Dumnezeu la inceput, iar criza caderii a facut ca tot ceea ce era bun sa se strice, adaugand necaz si durere si distrugand ceea ce fusese facut curat si sfant.

Petru Lascau surprinde in mod foarte clar dinamica pacatului care ruineaza si cele mai alese relatii. „Inainte de colapsul moral, mintea trebuie sa fie cucerita. Intotdeauna se intampla la fel. Satana va folosi lucrul interzis, facand apel la poftele nesatisfacute, apoi la imaginatie, ca in cele din urma, sa starneasca un apel la ratiune. Pofta, imaginatia si ratiunea sunt trei jaloane ale drumului care duce spre iad. Satana trebuie sa schimbe conceptele morale asupra pacatului, inainte de a ne convinge sa il comitem. Virtutea nu va ceda irationalului. Este nevoie de o motivatie rationala a comiterii oricarei faradelegi. Provocata de apetit si sedusa estetic de imaginatie, mintea cedeaza si produce motivatie, creeaza alibiul, scuzele.”

Parinti si copii

Comentand caderea primilor parinti, Petru Lascau trece la copiii acestora, iar depsre Cain ne spune: „Poti sa ai o religie care sa te conduca sa ai fata posomorata, atunci cand nu o practici cum trebuie. Cand inchinarea nu este adevarata, adica asa cum vrea Dumnezeu, rezultatele vor fi pe masura. Nu numai ca fata iti va fi posomorata si te vei mania foarte tare ca jertfa nu iti este primita, dar vei dori sa il omori pe inchinatorul adevarat.” Acest conflict primordial dintre Cain si Abel, intervenit in prima familie de pe pamant avea sa continue mai departe, prin urmasi. Aceeasi istorie trista se va repeta, reliefand criza inceputa atunci cand doar Adam si Eva existau pe pamant.

Poate fi istoria unui esec o relatare a consecintelor nefericite, atunci cand alegem sa mergem impotriva vointei lui Dumnezeu? „Cineva spunea ca si cel mai bun tata din univers, adica Dumnezeu, a avut doi copii si acestia au cazut in pacat. Adam si Eva I-au creat necazuri serioase Tatalui lor. Indiferent cat de buni suntem, cat de desavarsiti am fi ca parinti, deciziile in viata le vor lua copiii nostri. E adevarat ca suntem responsabili pana la o anumita varsta sa le semanam cuvantul lui Dumnezeu si sa stam in rugaciune inaintea Domnului pentru ei, dar in final, deciziile sunt ale lor. Cred ca decizia lui Cain de a-si omora fratele nu poate fi imputata niciodata lui Adam si Evei. Ca parinti ne putem face datoria, dar in ultima instanta, este Dumnezeu si fiecare fiinta umana in parte, care va lua decizia si va suporta consecintele ei.”

Inainte…

O alta familie despre care citim in Sfanta Scriptura si care ne ofera invatatura cu privire la prezent si viitor este cea a lui Noe. Putem distinge viata in familia lui Noe inainte de potop ca fiind concentrata pe misiunea primita de el de la Dumnezeu, de a predica venirea judecatii, construind o corabie care sa reziste potopului nimicitor. „Noe avea un respect deosebit fata de Dumnezeu. El traia o viata plina de piosenie si reverenta fata de Divinitate. El era constient ca ochiul lui Dumnezeu il vede, urechea Sa il aude si de aceea, el umbla inaintea lui Dumnezeu plin de o teama sfanta.”

Petru Lascau ne spune: „Noe reuseste o performanta deosebita pe care de regula, noi nu o reusim si anume, el izbuteste sa isi tina familia alaturi de el. Copiii nu il abandoneaza nici atunci cand el a venit acasa cu o stire neverosimila. Ei stau langa Noe, asculta de tatal lor, se pun pe lucru si construiesc impreuna corabia. Ei muncesc impreuna si nu e de mirare ca aceasta familie este salvata impreuna de apele potopului. Si tot impreuna, Noe si descendentii lui vor construi o lume noua, nascuta din apele marelui deluviu.”

… si dupa potop

Pe de alta parte, viata de familie a lui Noe dupa potop, lasa mult de dorit, iar faptul ca il gasim pe Noe cel neprihanit dedandu-se la alcoolism se constituie ca un semn clar de disfunctionalitate. „Alcoolismul ca disfunctionalitate a familiei de astazi, face victime mai ales in randul celor inocenti – copiii familiei. Ceea ce-l caracterizeaza pe alcoolic si pe cei dependenti de diferite substante, de droguri daca vreti, este egoismul, egocentrismul. Obiceiul acesta este distructiv pentru relatiile de familie. Ceea ce domina viata acestui egocentric este minciuna si lipsa de onestitate. Omul devine maestru in inselatorie pentru ca tot timpul trebuie sa acopere ceea ce face.”

Ca urmare a acestei disfunctionalitati in familia lui Noe, se poate urmari dezbinarea si repetarea istoriei triste de dinainte de potop. In ce priveste prima parte a acestei istorii, „familia lui Noe va ramane pentru noi ca un exemplu de familie biruitoare in marile crize ale vietii. Unitatea ei in vreme de incercare este inspiratoare. Perseverenta unei munci titanice sub calauzirea lui Dumnezeu ne vorbeste si azi de lucrurile marete pe care le putem face impreuna cu Dumnezeu. Familia aceasta ne aminteste ca vom birui si noi doar prin mila si harul divin, nu numai prin priceperea noastra.”

Avraam si Sara

O alta familie pe care Petru Lascau o studiaza este cea lui Avraam si Sara. La inceput o familie fara copii, ulterior, o familie cu un copil nascut dintr-o relatie neprincipiala, iar apoi o familie unita in jurul copilului promis, pe nume Isaac. Cu adevarat, vedem o istorie vie a unui om al credintei, din care putem distinge foarte multe invataturi de valoare pentru ziua de astazi. „Cand citesti aceasta istorie biblica cu de-amanuntul, urmarind verset cu verset, iti dai seama ca toti acesti oameni erau oameni in carne si oase, foarte reali, la fel ca noi, care reactionau la dificultatile vietii foarte asemanator cu noi. De aceea, cred ca Dumnezeu a lasat in grija Duhului Sfant sa fie scrise aceste istorii, ca noi, cei de astazi, sa invatam din ele si sa nu facem lucrurile pe care ei le-au gresit, iar unde au facut bine sau au nimerit bine, ar trebui sa ne straduim si noi sa facem la fel.”

Lot

Vorbind despre familia lui Avraam, nu putem sa o omitem pe cea a nepotului sau, Lot. In privinta lui Lot, sunt multe de spus si mai ales, despre spiritul sau materialist. Nu intamplator, cand este pus sa aleaga, el da la o parte alte consideratii si fara sa se simta dator lui Avraam, se orienteaza spre bogatie, mergand in Sodoma. Cat despre membri familiei lui Lot, istoria lor e cunoscuta, atat inainte cat si dupa ce judecata lui Dumnezeu a lovit cetatea Sodomei.

„Iata cateva lectii pe care ni le poate da istoria caderilor lui Lot. In primul rand, trebuie sa spunem ca pana si sfintii care au avut parte de un har extraordinar pot cadea in pacat. Toti suntem vulnerabili. Putem sa scapam ca Noe, de apele potopului, dar ne putem inneca intr-un pahar de vin. Putem iesi dintr-o Sodoma si Gomora in flacari si sa cadem in pacat prin neveghere, in siguranta unei pesteri. In al doilea rand, este foarte greu sa scapi de efectele raului, atunci cand te asociezi cu el. Poti sa iesi foarte usor din Sodoma, dar Sodoma iese foarte greu din tine. Lot a iesit de acolo cu obiceiurile si cu standardul moral scazut, precum si cu doua fete influentate de acea societate corupta.”

Isaac si Rebeca

In continuare, Petru Lascau se opreste asupra familiei lui Isaac si Rebeca. O istorie care incepe frumos, dar se termina trist, mai ales cand privim ceea ce s-a intamplat cu cei doi copii ai lor – Iacob si Esau. Nu intotdeauna ceea ce incepe bine va continua pe aceeasi nota, mai ales daca nu se vegheaza cu atentie pentru respingerea a ceea ce este rau. „Familia lui Isaac si Rebeca ne prezinta in principal, preocuparea parintilor de a-si vedea copiii implinindu-si destinul, chemarea vietii. Uneori, cei doi vad lucrul acesta din perspective diferite si astfel, se nasc tensiuni. Zbaterile mamei care ajunge la scheme si tactici cu totul nepotrivite nu sunt altceva decat dorinta arzatoare ca fiii ei sa-si atinga destinul. Inactivitatea si orbirea sotului nu inseamna totusi, ca acesta nu era interesat de acelasi lucru. Se poate spune ca in cele din urma, Isaac si Rebeca si-au implinit chemarea din partea lui Dumnezeu.”

Iacov

Si bineinteles, ca aceasta carte nu se poate incheia fara a vorbi despre familia lui Iacov. „Una dintre cele mai complexe familii ale Vechiului Testament, nu doar din pricina celor patru sotii, ci si pentru ca cei 12 fii aveau sa devina capii triburilor lui Israel.” In familia lui Iacov, regasim toate tipologiile posibile, precum si toate problemele cu care se poate confrunta o familie. S-ar putea spune ca nu exista vreo problema pe care sa nu o fi experimentat aceasta familie, insa si lectiile pe care le desprindem sunt de mare valoare.

„Familia lui Iacov are parte de o viata zbuciumata si tumultoasa, fiind caracterizata de rivalitati si partiniri intre neveste, tiitoare si copii. O familie eterogena, prin legaturile fragile dintre copiii de la mai multe neveste. O familie in care patriarhul Iacov poate sa stapaneasca mai usor turmele mari de oi si capre decat pe fiii sai scapati de sub control. O familie care dovedeste inca o data ca in inima unui barbat nu pot avea loc mai multe femei in acelasi timp. Poligamia lui Iacov lasa urme adanci in sufletele ranite si descurajate. Iubirea sa partinitoare, mostenita probabil, din casa tatalui sau, Isaac, seamana ura si rivalitate intre copiii sai.”

Insa pe de alta parte, „istoria familiei lui Iacov va ramane pentru totdeauna un izvor de inspiratie si invatatura pentru fiecare generatie. Dramele traite de aceasta familie numeroasa si diversa ne incurajeaza si astazi cu privire la lectia fundamentala ca totusi, Dumnezeu conduce lumea si in ciuda necazurilor si suferintelor noastre, El ne va ajuta sa ne facem partea in planul Sau cu istoria umanitatii. Lucrarea Sa nu a inceput cu noi si nu se va termina cu noi, fiindca ea depinde numai de El si nu de noi.”

„Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre”

In cele din urma istoria familiilor partriarhilor se constituie ca un prilej de reflectie asupra propriilor noastre familii si asupra conditiei noastre prezente. Problemele cu care ei s-au confruntat sunt in mare masura si ale noastre, iar solutiile pe care le prezinta Sfanta Scriptura sunt astfel, de mare actualitate in a nu repeta in ceea ce ei au gresit si in a urma acolo unde ei au biruit. De aceea, apelul cartii „Familiile patriarhilor” este de a ne apropia de Sfanta Scriptura pentru a primi invatatura la vreme de nevoie si astfel, ne vom alatura autorului in ceea ce el ne spune inca de la inceputul cartii: „Eu cred ca Sfanta Scriptura contine raspunsul lui Dumnezeu pentru problemele noastre. Necazul este ca noi nu Il cautam in Biblie si atunci cand dam de o criza, cautam un raspuns in alta parte. Recurgem la Dumnezeu si la Cartea Sa ca o ultima solutie si nu ca la o prima optiune. Nadajduiesc ca vom incepe sa vedem Biblia cu alti ochi, daca ne vom lasa calauziti de Domnul sa invatam ceea ce El ne prezinta in cuprinsul Sfintelor Scripturi. Vom vedea ca Dumnezeu este Autorul familei si a lasat familii drept model in Sfanta Scriptura, de la care sa invatam.”

Fie ca si noi sa invatam din istoria familiilor patriarhilor si sa citim cu atentie cartea pe care Petru Lascau ne-o pune la dispozitie, ingemanand deopotriva, cunoasterea Sfintelor Scripturi si propria sa experienta de viata. In felul acesta, vom sti sa depasim obstacolele prezente si sa ne ancoram cu putere in planul Sau.

Colind pentru Ales, inainte de alegeri

On December 4, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, literature, News, poetry, RomaniaLeave a comment

Noi Te rugam, Iisuse bun,

Sa ne faci ingeri, de Craciun,

Si Duhul Tau, cel bland, primind,

Sa ne primesti, pentru colind –

Sa Iti uram sa ne tot duci,

Dinspre Golgota unei cruci –

Acolo unde vesnic esti,

Zalog al tainelor ceresti –

Si ingeri fiind, in priveghere,

Putine vom avea a-Ti cere –

Numai Lumina Ta de Crai,

Si-n intuneric, sa ne-o dai –

Sa traiesti, Doamne, veac de veac,

Sa-Ti colindam cu vieti pe plac –

Maicuta Domnului ne fie

A doua mama-n vesnicie –

Si cum nu stim, ci doar gresim

Cand este vremea sa iubim –

Invata-ne, ca ingeri sfinti,

Intai, iubirea de parinti –

Invata-ne, ca ingeri vii,

Apoi, iubirea de copii –

Invata-ne, cu Duh pe pleoape,

Iubirea grea pentru aproape –

Si multe, Doamne, sa ne-nveti –

S-aducem roada unei vieti

In fiecare zi, ca-n Rai,

Mariei Tale, Sfinte Crai –

Precum sunt ingerii de nea,

Ce ning in veci din Slava Ta,

Iisuse, Ti-am mai colinda –

Dar oameni fiind, si pacatosi

Lasam Arhanghelii frumosi

Sa Iti colinde din stramosi –

Noi Te rugam, Iisuse bun,

Sa ne faci ingeri, de Craciun –

Pe cand Te nasti, in Betlehem,

Sa-Ti facem vietile, poem –

Sa punem floarea lor de crini,

Peste cununa Ta de spini…

4 decembrie 2009

Jianu Liviu-Florian

http://www.phoenixmission.org

„Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant” de Iosif Ton – Un volum despre transformarea interioara prin credinta in Isus Hristos

On November 28, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, TheologyLeave a comment

Pot fi prezentate notiunile privind viata spirituala, sub forma de curs? Este posibil sa sistematizam conceptele de baza ale religiei crestine ca niste lectii practice care sa ne ajute pe cararea vietii? Cu siguranta ca ar fi binevenite astfel de materiale care sa ne ajute sa avansam treapta cu treapta catre desavarsirea Mantuitorului nostru, insa intrebarea este de unde sa le luam? Este relativ usor sa arunci cu cuvinte innegrind pagini intregi pentru a scoate carti avand ca eticheta spiritualitatea, dar este extraordinar de greu sa poti sintetiza in mod valabil acele principii fundamentale care se constituie ca fiind esenta invataturii Domnului nostru Isus Hristos.

„Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant”

Acestei provocari, pastorul Iosif Ton ii raspunde intr-un mod exemplar, oferindu-ne ocazia de a studia, nu numai de a citi, un curs de viata spirituala, care sa raspunda cerintelor severe ale vietii de zi cu zi, atunci cand sunt puse la incercare principiile de credinta pe care intr-un fel sau altul, le-am invatat de-a lungul timpului. Talentul deosebit al lui Iosif Ton este acela de a ne pune la dispozitie un astfel de manual, prin intermediul cartii „Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant.”

Semnificatia titlului volumului este bine redata de Iosif Ton in urmatoarele cuvinte: „Titlul acestui curs este „Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant. M-am gandit la titlul acesta ca fiind un titlu general al tuturor cursurilor pe care le-am tinut. Titlul acesta uneste trei expresii biblice. Prima este „umblarea cu Dumnezeu” cu referinta biblica „Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani (Geneza 5:22) si pentru aceasta nu a mai gustat moartea. A doua expresie este preluata din 1 Tes. 5:10, unde sta scris ca Domnul Isus a murit „ca sa traim impreuna cu El”. Iar trairea aceasta se face sub calauzirea Duhului Sfant.”

Despre fundamentele vietuirii crestine

Pe parcursul a 17 capitole, avem ocazia sa intelegem bazele evlaviei crestine, pornind de la elemente de teologie ce imbina talentul de pastor al lui Iosif Ton cu cel de profesor de teologie. La prima vedere, s-ar parea ca avem de-a face cu un curs destinat unor studenti la teologie, fiindca primul lucru care izbeste privirea este extraordinara sistematizare a informatiei si o rigurozitate aproape stiintifica in exprimarea diferitelor elemente de adevar. S-ar parea ca doar persoanele care au un anumit nivel de invatatura in ce priveste dogma crestina vor putea sa se bucure de complexitatea gandurilor exprimate de Iosif Ton in aceasta carte. Insa, la o citire mai atenta, se observa cu usurinta ca prin intermediul acestui curs de viata spirituala, oricine doreste poate sa inteleaga fundamentele vietuirii crestine. „Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant” este o carte complexa, dar ea se deschide cu usurinta inaintea celui care doreste sa o citeasca, oferind lumina si indrumare si mai presus, calauzindu-ne sa-L privim pe Mantuitorul nostru.

Este deosebit de greu sa vorbesti simplu, atunci cand ai dobandit intelesul profund al lucrurilor intr-un anumit domeniu de activitate. Se cere un talent cu totul special pentru a reda in simplitatea vorbirii de zi cu zi ceea ce este profund si tainic. Insa doar atunci se poate vedea talentul de pedagog al unui om, doar in astfel de conditii, calitatea de pastor poate fi in mod clar evidentiata, iar din acest punct de vedere, Iosif Ton ne surprinde, ne uimeste si ne incanta deopotriva. Aceasta carte se constituie ca un manual pentru toti crestinii, indiferent de confesiunea religioasa, pentru toti oamenii, indiferent de gradul lor de pregatire.

Ce se intampla dupa convertire?

Povestea acestei carti sau mai bine zis, nevoia care a stat la baza alcatuirii ei, ne este redata in mod direct si personal, chiar din sectiunea introductiva, unde autorul ne spune: „Problema care mi s-a formulat a fost aceasta: ce invatatura ar trebui sa le dam oamenilor, dupa convertire, adica dupa ce vin la Domnul Isus? Am observat ca regula generala, ca facem evanghelizari, ii introducem pe cei convertiti intr-un scurt si adeseori, superficial curs de cateheza, ii botezam si apoi ii lasam sa traiasca linistiti in biserica, fara sa mai avem pentru ei un program sistematic si coerent de invatatura.”

Dilema bisericii crestine a ramas dintotdeauna aceeasi. Pe de o parte, exista un efort puternic in a-i chema pe oameni la Isus Hristos, dar dupa aceea este foarte dificil sa gandesti si sa realizezi programe de crestere spirituala a celor care au raspuns chemarii. In acest sens, Iosif Ton ne spune: „Cea mai mare tragedie din biserici sunt pastorii care nu stiu ce sa predice si care cauta disperati, cu ce sa umple timpul alocat pentru predici. Unii spun anecdote, ca sa-i faca pe oameni sa rada, altii spun istorioare, care sa emotioneze si sa-i faca pe oameni sa planga, altii spun ce se mai intampla prin lume, din ceea ce vad la televizor sau citesc in ziare, spun orice altceva numai invatatura despre trairea cu Dumnezeu nu dau! Si cea mai jalnica situatie este aceea a unei biserici din care oamenii pleaca acasa, intrebandu-se cu ce s-au ales de la orele petrecute in biserica.”

O carte destinata sa produca oameni de caracter

Acest adevar crud l-a determinat pe Iosif Ton sa nu ramana pasiv si s-a decis sa caute o solutie. Astfel, autorul ne relateaza: „Mi-am dat seama ca starea aceasta de gol spiritual este in primul rand rezultatul lipsei de invatatura dupa convertire si am inceput sa intuiesc ca fiind cea mai mare nevoie in bisericile noastre aceea a unei invataturi sistematice despre modul in care se traieste viata cu Dumnezeu.” Mai departe, Iosif Ton ne spune modul in care a intocmit primele cursuri de viata spirituala pe care le-a prezentat si cum a alcatuit un plan de predare a diverselor subiecte care sa ne conduca la unirea noastra cu Dumnezeu.

In acest sens, o revelatie deosebita este redata astfel: „In intreaga mea cariera de predicator al Cuvantului lui Dumnezeu, un scop principal al predicilor mele a fost acela de a produce oameni de caracter. Acum cand am vazut ca toata Biblia este doar istoria modului in care Sfanta Treime lucreaza sa formeze oameni dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, am inceput sa lucrez si mai sistematic pentru elaborarea unor lectii despre transformarea caracterului si schimbarea comportamentului.”

Conceptia despre lume si viata

In continuare, Iosif Ton ne relateaza fundamentele dogmatice ale schimbarii caracterului omului, iar in final, ajunge dupa multe cautari si cercetari in acest sens, sa elaboreze principiile de baza ale transformarii interioare sub puterea Duhului Sfant. Acestea sunt 12 si intre ele le vom aminti pe primele trei. „1. Incepem cu Sfanta Treime, trei Persoane perfecte, traind in relatii desavarsite. El ne invita sa Le privim, sa Le cunoastem, sa Le iubim si sa dorim sa fim in comuniunea Lor. 2. Dumnezeu ne spune ca scopul Sau este ca noi sa fim sfinti ca El, desavarsiti ca El si sa fim asemenea Lui. 3. Sfintenia, desavarsirea, asemanarea cu Hristos se realizeaza numai daca intram aici si acum in unire cu Hristos si cu Duhul Sfant si invatam sa traim in partasie cu Dumnezeu.”

Pasul fundamental in ceea ce priveste umblarea cu Dumnezeu este reprezentat de dobandirea unei drepte „conceptii despre lume si viata”, iar acest lucru se obtine studiind revelatia data de Dumnezeu in Cuvantul Sau. „Conceptia despre lume si viata reprezinta cel mai important lucru pentru fiecare fiinta umana. Cum vad eu lumea aceasta? In cazul in care conceptia mea despre lume si viata nu corespunde cu realitatea, inseamna ca eu traiesc o minciuna, pentru ca eu una cred si alta este realitatea. E extrem de important sa am o conceptie corecta despre lume si viata, iar aceasta nu mi-o poate da decat Creatorul lumii si al vietii.”

Relatia cu Dumnezeu

Punand temelia unei conceptii corecte despre lume si viata prin studiul Cuvantului Sfant, trecem la urmatoarea lectie fundamentala pentru o viata spirituala autentica. Este vorba despre „Relatia cu Dumnezeu, o relatie de dragoste.” De fapt, cum ne-ar ajuta convingerea ca Dumnezeu exista, iar lumea aceasta a fost creata de El, daca nu am ajunge la o relatie vie cu Creatorul nostru? Ar fi ca si cum un Dumnezeu strain, necunoscut, ne-a creat si apoi, ne-a lasat in voia fortelor naturii sau a noastra. Din punctul acesta de vedere, Cuvantul lui Dumnezeu urmareste mai mult decat sa ne vorbeasca despre geneza si ne invita sa intram intr-o legatura de dragoste cu Creatorul.

Simboluri sau metafore
In acest sens, in cuprinsul Bibliei sunt folosite mai multe simboluri sau „metafore”, numite de autor astfel: „metafora Olarului si a lutului”, „metafora Pastorului cu oile Sale”, „metafora stapanului cu robul sau”, „metafora tatalui cu fiii sai”, „metafora prieteniei” si „metafora sot – sotie.” Toate acestea exprima oferta de dragoste a lui Dumnezeu pentru umanitate.

„Relatia adevarata cu Dumnezeu e o relatie care da bucurie, care da placere, care da fericire. Dar exista o conditie: relatia ta sa fie de dragul Persoanei. De fapt, toate acestea sunt spuse in ceea ce Domnul Isus a numit ca fiind cea mai mare porunca pe care a dat-o Dumnezeu si care exprima dorinta cea mai de seama a Sa. As zice ca nu e o porunca. E o dorinta, e tanjirea Fiintei lui Dumnezeu ca eu sa Il iubesc pe Domnul Dumnezeul meu, cu toata inima mea, cu tot sufletul meu, cu toata puterea mea si cu tot cugetul meu, adica cu toata mintea mea.”

Rolul credintei

Avand puse bazele in ce priveste conceptia despre lume si viata si relatia pe care o stabilim cu Dumnezeu, urmatorul pas se refera la „Rolul credintei in cunoasterea lui Dumnezeu si in relatia personala cu El.” „Noi Il cunoastem pe Dumnezeu nu prin vedere, ci prin credinta. Toata viata traim prin credinta. Am inceput prin a-i crede pe parintii mei, apoi ceea ce imi spuneau alti oameni si mai tarziu, ceea ce imi spuneau profesorii. Astfel, ne-am format intreaga noastra conceptie despre lume si viata prin credinta.”

Mai departe, Iosif Ton ne spune cu privire la continutul credintei care corecteaza si insumeaza tot ceea ce putem sti despre Dumnezeu, lume si univers: „Credinta care a fost data sfintilor, credinta pe care a dat-o Domnul Isus apostolilor si proorocilor Sai, credinta pe care ne zidim viata reprezinta o suma pretioasa de informatii ce trebuie pastrata de fiecare dintre noi. Nu este orice credinta, ci acea credinta pe care Domnul Isus a dat-o apostolilor Sai. Lupta credintei e de fapt, lupta pentru continutul credintei, e lupta pentru puritatea ei. Continutul credintei este vital pentru fiecare dintre noi, fiindca ea este organul de cunoastere a tot ceea ce exista.”

Cunoscand planul principal si planul secundar al lui Dumnezeu

De indata ce discernem rolul credintei in Dumnezeu si cat de important este continutul acesteia, ajungem la cunoasterea „Planului principal si a planului secundar al lui Dumnezeu.” In aceasta privinta, Iosif Ton ne spune: „Planul principal al lui Dumnezeu a fost sa realizeze o capodopera. Lucru exprimat prin cuvintele „Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra.” (Gen. 1:26). Iar planul secundar reprezinta raspunsul la intrebarea „Ce trebuie facut pentru omul cazut in pacat?” Cu privire la planul secundar, Sfanta Scriptura ne vorbeste in mod clar despre jertfa care avea sa fie adusa pentru noi, prin intermediul intruparii, vietii, suferintelor si mortii lui Isus Hristos. Acest plan secundar ne conduce in cele din urma, la atingerea obiectivului din planul primordial, si anume ca oamenii sa fie desavarsiti, dupa cum si Dumnezeu este desavarsit.

In acest sens, Iosif Ton relateaza: „Repet, Domnul Isus a murit pentru pacatele noastre. Dar de ce a facut-o? Numai ca sa ne spele si sa ne lase acolo, in mocirla? Predica Domnului Isus incepe cu „Pocaiti-va si credeti in Evanghelie!” Si am vazut care este Evanghelia si anume, „Predica de pe Munte.” Domnul Isus nu ne iarta ca sa ne lase in pacat, ci pentru a ne aduce inapoi, in planul lui Dumnezeu.”

Sfintirea vietii

Elementul distinctiv al prezentarii lui Iosif Ton in raport cu alte carti ce trateaza viata spirituala este accentul pus pe transformarea interioara, adica pe transpunerea chipului divin in noi. De indata ce am inteles planul lui Dumnezeu, atat in forma lui principala, cat si secundara, trebuie sa trecem la imbracarea cu „omul cel nou” sau sfintirea vietii. „Ce inseamna aceasta? Natura esentiala a lui Dumnezeu este adevarul. Insa Dumnezeu este Adevarul, pentru ca El este Adevarul, in El existand simtul deplin si absolut de dreptate. In absolut toate lucrurile, Dumnezeu este drept. Adevarul din El produce dreptate si sfintenie care cuprind la modul absolut tot ce este perfectiune, mai precis sfintenia este egala perfectiunii. In Noul Testament, de multe ori, in loc de „sfintenie” gasim „desavarsire”. „Voi sa fiti desavarsiti, asa cum Tatal vostru este desavarsit”, spunea Domnul Isus.”

Acest standard este deosebit de inalt, dar din fericire, ne vine in ajutor descoperirea Chipului lui Dumnezeu in Persoana Domnului Isus Hristos. Prin intermediul intruparii Domnului Isus Hristos si a ramanerii Sale in partasie cu natura umana, fiecaruia ni se deschide posibilitatea de a atinge tinta pusa inainte privind sfintirea deplina a vietii. Principalul impediment in realizarea acestui lucru raman „Dorintele fundamentale ale inimii umane”. „Dumnezeu a scris in inima noastra toate dorintele care sunt acolo. Daca Dumnezeu le-a pus acolo, inseamna ca El vrea sa le implineasca dincolo de orice imaginatie a noastra.”

Cheia biruintei

Enumerand dorintele fundamentale ale inimii umane, putem aminti cateva dintre ele – dorinta de a iubi si de a fi iubit, dorinta frumusetii desavarsite, dorinta dupa apreciere, dorinta de a trai in armonie si pace, dorinta de a avea, de a fi stapan, dorinta de a exercita autoritate, dorinta de a te bucura de viata, aspiratia inimii dupa placere, aspiratia inimii dupa desfatare si aspiratia dupa fericire. Toate acestea au fost puse in noi de catre Creator si doar El le poate implini pe deplin, oferta Satanei fiind doar o inselatorie amara si o contrafacere ce aduce numai nefericire. Vestea cea buna este ca prin Isus Hristos ne sunt oferite toate bogatiile materiale si spirituale care ne vor implini in abundenta toate dorintele inimii.

„Iata cheia biruintei: cand Il aduci pe Domnul Isus in realitatea omului dinauntru, in realitatea sufletului tau, a mintii tale, a inimii tale, atunci intri in armonie cu realitatea spirituala si capeti din aceasta realitate puterea necesara sa zici: „Nu!” dorintelor trupului si indemnurilor firii pamantesti.” In continuare, Iosif Ton ne spune: „Daca aspiratia spre frumusetea Domnului Isus nu este mai mare decat atractia placerilor firii pamantesti, atunci aducerea la tacere a acesteia va fi foarte dificila. Dar daca aspiratia spre frumusetile Domnului Isus este mai mare, e coplesitoare, atunci ma uit la placerile de o clipa ale pacatului si zic: „Sunteti nimic!” pentru ca ma atrage ceva mai puternic.”

„Domnul Isus… vrea prieteni”

Intelegerea faptului ca prin harul lui Dumnezeu ne sunt implinite toate dorintele fundamentale ale sufletului ne va conduce la cizelarea unei noi identitati. „Trebuie sa ne formam obiceiul ca zilnic sa ne aducem aminte cine suntem si anume, ca suntem una cu Dumnezeu, cu Domnul Isus, ca suntem copii ai lui Dumnezeu, ca Domnul Isus si Duhul Sfant locuiesc in noi. Daca Dumnezeu ar avea nevoie de roboti, El ar zice: „Tu nu mai faci nimic, ci Eu apas pe toate butoanele si totul se intampla dupa cum vreau Eu.” Dumnezeu nu vrea roboti, ci vrea fii. Domnul Isus nu vrea roboti, ci vrea prieteni.”

Prin unirea noastra cu Domnul Isus Hristos, ajungem sa intram in relatie cu Dumnezeu care ne va oferi putere in mijlocul unei vieti pline de incercari, suferinte si ispite. Insa cu toate acestea, omul cel credincios va putea depasi orice fel de probleme, fiindca relatia cu Dumnezeu il va intari. „Intru in relatie cu Dumnezeu, dar El m-a pus intr-o lume ticaloasa, ma lasa sa fiu ispitit de cel rau si m-a pus intre frati mincinosi. Insa relatia mea cu Dumnezeu si armonia pe care mi-o da aceasta relatie nu trebuie sa fie in vreun fel afectata.”

„Te iubesc din inima!”

Orice relatie presupune un timp de partasie, mai precis oferirea unui cadru in care aceasta sa aiba loc intr-un sens special. „Pentru foarte multi oameni, credinta sau religia lor sta mai degraba, in a spune o rugaciune dimineata, dar nu a se ruga. Se spune o rugaciune care a fost memorata si intotdeauna e cam aceeasi. Aceasta nu inseamna ca se roaga, ci ca doar se zice o rugaciune. Trebuie sa facem distinctie intre a rosti o rugaciune si a ne ruga cu adevarat, lui Dumnezeu. Omul pleaca la lucru, vine seara tarziu, obosit sau il oboseste televizorul si dupa aceea, chiar inainte de a se culca mai zice o rugaciune. Eventual zice o rugaciune si la masa. Daca la atat se reduce religia ta, tu nu poti sa spui ca ai partasie cu Dumnezeu, nici chiar daca adaugi la aceasta si faptul ca te-ai angajat sa citesti Biblia intr-un an.”

De fapt, partasia cu Dumnezeu nu este altceva decat o reprezentare a inchinarii noastre fata de Creatorul universului si ea poate cuprinde citirea Scripturii, meditarea la textul citit, rugaciunea si lauda. Toate acestea, cu scopul de a ajunge sa constientizam prezenta lui Dumnezeu. „Cand Dumnezeu imi devine real si cand Ii vad caracterul, nu mai am altceva de facut, decat sa spun: „Te iubesc din inima!” Si de multe ori, la momentul acela, ma ridic, ma prostern la pamant si zic: „Aici e Dumnezeu” si ma inchin.”

Relatand experienta partasiei cu Dumnezeu, Iosif Ton ne spune: „Ce este inchinarea in duh si in adevar? Inchinarea este actul prin care ma prezint inaintea lui Dumnezeu, ma deschid lui Dumnezeu, ma ofer si ma daruiesc Lui, Ii cer sa lucreze in mine ceea ce El doreste si apoi Ii aduc multumiri, Il laud si Ii dau slava, cinste si onoare.”

„Nu va strangeti comori pe pamant”

Finalul acestui curs de viata spirituala este atins prin intermediul unei lectii, ce ne indeamna sa ne gandim la lucrurile de sus sau la „patria cereasca”. „Haideti sa ne gandim la lucrurile de sus, sa implinim porunca aceasta si sa ne gandim la ceea ce va fi acolo, sa incepem prin ceea ce ne spune Domnul Isus: „Nu va strangeti comori pe pamant, ci strangeti-va comori in ceruri.” (Matei 6:19-20) Aduna-ti comorile acolo sus!” Acest apel al lui Iosif Ton se adreseaza tuturor celor care isi vor lua timp sa citeasca cursul de viata spirituala privind umblarea cu Dumnezeu. Cu siguranta ca avem de-a face cu o lucrare de maturitate a autorului, in care sunt sintetizate temele principale ale lucrarii sale de profesor, evanghelist si predicator. Intr-un cuvant, ne aflam langa o carte „vie” ce se recomanda oricarui om care doreste sa aprofundeze relatia cu Dumnezeu.

„Umblarea cu Dumnezeu, in unire cu Domnul Isus Hristos, sub calauzirea Duhului Sfant” este un volum ce se adreseaza tuturor crestinilor, fara a avea un caracter confesional, fiind crestina in esenta ei si in tot ce afirma. De aceea, putem spune ca oricine va citi aceasta carte se va imbogati spiritual si va putea sa isi structureze viata de asa natura, incat sa ajunga la unirea cu Domnul Isus Hristos. Si nu in ultimul rand, studiind cu atentie lectiile oferite de catre Iosif Ton vom reusi sa traim sub calauzirea Duhului Sfant. Domnul sa il binecuvanteze pe cel care a scris aceasta carte si deopotriva, pe cel care o va citi!

“Perpendiculara pe un colt de nemurire” de Adina Sas-Simoniak – Poezia ca mesager al cerului

On November 28, 2009 By nelursIn Bible, Christian Perspective, Devotional, Family, literatureLeave a comment

Motto: “Plangand, Te-am cautat cu sete de eliberare,/ Arzand de dor de Tine ca si un nimb de soare.”

“Sunt pasionata de Domnul, as vrea sa-L explorez si sa cresc in relatia cu El. Imi place sa citesc Sfanta Scriptura, fiindca gasesc in ea refugiu si raspuns la dilemele mele. Consider ca este un hobby, dar si o responsabilitate sa le vorbesc oamenilor despre Domnul”, marturiseste Adina Sas-Simoniak, autoarea volumului “Perpendiculara pe un colt de nemurire”. “Domnul nu este o religie”, continua aceasta, “El este o FIINTA care ne iubeste, ne asculta rugaciunea si doreste sa comunice cu noi. Aceasta am inteles cand am citit Noul Testament si am inceput pentru prima oara sa ma rog sincer si spontan. Si asa, m-am apropiat tot mai mult de bratele Lui deschise. Cu cat ma apropiam mai mult de Dumnezeu, cu atat simteam mai acut nevoia de purificare, fiindca in lumina Sa clara imi vedeam hainele murdare ale trairii mele fara El. Grea de pacate, am cazut la picioarele Lui si L-am rugat sa ma primeasca asa cum eram si sa imi stearga pacatele cu Sangele Sau. Alegandu-L pe El ca Domn si Mantuitor personal, am facut cea mai buna alegere, fiindca Domnul a dat gust vietii mele si m-a implinit.”

Arta ca profesie

Nascuta intr-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, intr-un satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad, Adina Sas-Simoniak este licentiata in actorie la Academia de Teatru din Tg. Mures. In aprilie 1997, aceasta emigreaza impreuna cu sotul ei in Statele Unite. In prezent, Adina Sas-Simoniak este realizatoarea emisiunii “Cuvinte pentru suflet”, la Televiziunea Crestina Romana din Chicago.

In publicistica, Adina Sas-Simoniak debuteaza in revista “Oastea Domnului”, dupa care continua sa se afirme cu articole in “Flacara Rusaliilor”, “Cuvantul Adevarului”, “Meridianul Romanesc”, “Genesis”. Poeta are de asemenea, sansa sa editeze cativa ani la rand, revista Televiziunii Crestine Romane – “Crestinul in actiune”. In aprilie 2003, vede lumina tiparului prima editie din “Orizont crestin”, revista publicata de Adina Sas-Simoniak. Probabil singura tiparitura ce reuseste sa ii uneasca pe crestinii de diferite confesiuni – ortodocsi, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie si adventisti, “Orizont crestin” se distribuie in toata comunitatea romana din Chicago si imprejurimi. Construita in jurul unor rubrici precum “Stiati ca…?”, “Punct turistic”, “File de istorie”, “De la gospodine… pentru gospodine!”, “Sanatate”, “Coltul de literatura”, “Maxime si cugetari”, rebus, etc. revista isi asigura finantarea doar din reclame. Nu de mult, “Orizont crestin” si-a intrerupt aparitia, in favoarea site-ului http://www.orizontcrestin.org

Adina Sas-Simoniak – scriitoare si consilier spiritual

In anul 2002, iese de sub tipar “Perpendiculara pe un colt de nemurire”, prima carte de versuri ce poarta semnatura Adinei Sas-Simoniak. Pe langa aceasta, poeta se mai ocupa de editarea a inca doua volume – “Semnul vietii” (o placheta cu stihurile pictoritei Dorothea Fleiss din Germania si poze realizate de artista-fotograf Lia Deznan din Chicago) si “Picuri din suflet” de Ion Soimosanu. Ca orice iubitor de arta, Adina se hraneste la randul sau, cu frumos si se delecteaza lecturand din John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth sau Jim Cymbala. Pentru viitor, Adina Sas-Simoniak isi propune ca pe langa romanul pe care il are in lucru, sa realizeze si un tom de poezii si eseuri, intitulat “Clepsidra cu sentimente”.

O alta preocupare majora a Adinei Sas-Simoniak este consilierea spirituala. Stiind ca exista nenumarate femei singure, neintelese, in depresie, ce au nevoie de cineva care sa le asculte, sa nu le condamne, sa le puna sub picioare fasciculul de lumina care este credinta si care le conduce la Dumnezeu, aceasta exploreaza si exploateaza si domeniul consilierii spirituale. Ea insasi mama si sotie devotata, Adina Sas-Simoniak stie cat de important este sa reusesti sa “repari” si sa readuci echilibrul in viata celor care desi au dorit sa se bucure de sansa unei familii implinite, nu le-a fost dat sa traiasca o asemenea fericire. Iata de ce, aceasta a devenit un sprijin pentru sufletele “bolnave” pe care le ajuta sa isi redobandeasca integritatea fizica si psihica.

“Perpendiculara pe un colt de nemurire”
Vorbind despre volumul “Perpendiculara pe un colt de nemurire”, Cristian Petru Balan, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania si membru al Academiei Romano – Americane, afirma: “Recent insa am descoperit ca realizarile poetice ale Adinei Sas-Simoniak nu sunt catusi de putin simple incercari comune. Ele epateaza nu atat prin originalitate si spontaneitate, cat prin gratia feminitatii, prin nobletea juvenila, savoarea expresivitatii artistice si supletea registrului ametitoarelor iubiri asezate discret “sub microscopul punctelor de vedere” al fiintei indragite. De aici sinceritatea mesajului… Avem, deci, de a face cu o poezie matura si cu o autoare pe deplin implinita. Momentul culminant al trairilor dramatice umane (“Pregateste-ma, Doamne, pentru minunata-ntalnire…”) este pentru tanara autoare intalnirea in Eternitate cu Isus, eveniment maret si unic ce presupune, inca de pe acum, sacrificii si devotiuni zilnice, foarte obligatorii pentru fiecare din noi.”
„Leg atatea rani launtrice”
Volumul Adinei Sas-Simoniak – “Perpendiculara pe un colt de nemurire” – se detaseaza prin permanenta unei stari de melancolie impersonala, ce demonstreaza faptul ca autoarea isi cauta refugiul in lumea cugetarii si a poeziei. Ar mai trebui remarcate de asemenea, bogatia de idei, originalitatea autoarei in ceea ce priveste conceptia si adaptarea formelor de exprimare. In poemele Adinei Sas-Simoniak, sunetul intregeste efectul imaginilor vizuale, iar limbajul este firesc si denota profunzime sufleteasca. O nota distinctiva o da simplitatea cuvintelor, familiare ce amintesc de clasici. “Imi vine sa zambesc de viata-aceasta,/ De moartea asta de idei,/ Si-uneori mie-un fel de greata/ De-ai firii pacatoase zei…/ Inot atunci spre tot Inaltul/ In care cred ca Te-oi gasi,/ Si ca un zbor imi este saltul/ Peste iluziile pustii./ In gratia Ta – fior fierbinte,/ Gasindu-Te, ma dezrobesc./ Sorbind din nori reflectii sfinte/ Cu Tine-n vers ma contopesc.” („In vers”)

Pentru autoare, poezia nu este un simplu exercitiu exterior, ci un mod profund de existenta. Ea intelege pe deplin necesitatea de a avea un ideal inalt, de a realiza o perfecta concordanta intre continutul ideatic si forma expresiei poetice, cu atat mai mult cu cat arta este transfigurarea lumii reale intr-o lume fictiva. Idealul este in asemenea masura definitoriu pentru un poet, incat lipsa lui afecteaza grav creatia. In definirea acestui ideal poetic, Adina Sas-Simoniak ramane straina de metaforele artificialitatii. Poeta refuza sa scrie o poezie de consum, de mimare a sentimentelor, in vederea obtinerii unui succes facil. Creatia ei este rodul simtirii autentice. « Ma-ntrebi de ce nu scriu/ versuri care sa/ abunde de bucurie…/ Fiindca tot optimismul/ mi-l declansez- ca niste proiectile,/ din transeele vietii,/ sa ating insensibilitatea/ celor insensibili./ Leg atatea rani launtrice,/ ca o sora de caritate,/ incat n-am timp/ sa-mi vindec rana mea./ Si odata cu sangele din ea/ ma scurg si eu/ pe o foaie de hartie.” (“Ma-ntrebi”)

„Sunt decisa sa produc simplitate, sinceritate”

In poemul „Rezultat final”, apare dramatic suferinta omului creator, ideea catharsisului, adica a purificarii prin arta, enuntata de „Poetica” lui Aristotel, si care, la Adina Sas-Simoniak, este inlocuita de certitudinea transformarii realizate de Divinitate. Asistam la spectacolul unor sentimente generate tocmai de problema menirii poetului confruntat cu propria luciditate, cu propria drama. Totusi, la Adina Sas-Simoniak, tragicul sfarseste intr-o dispozitie joviala, ce denota legatura puternica a autoarei cu ancestralul, demonstrand o imensa putere de regenerare ce isi are sursa in atotputernicia nesfarsita a lui Dumnezeu. “Sunt matematic de cerebrala/ in seara asta/ (m-am oprit din calcule/ doar sa-mi ascut/ creionul roz cu radiera roasa/ de incisivii mei ce rumega idei!),/ decizand sa sar peste rime si ritm/ la matematicele stari/ cu dor acut de solutii…/ Sunt decisa sa produc simplitate,/ sinceritate, cuvinte necenzurate/ de meticulozitatea mea specifica/ ce sta la panda…/ Scriu si iubesc scriind,/ si ma impart inocent/ celor ce au nevoie,/ scapand astfel de cifra 1 (numita “eu”),/ si ma inmultesc apoi cu Tine,/ devenind astfel nemuritoare:/ rezultatul cautarilor mele/ operationale si ecuationale.”

„Perpendiculara pe cer, din iubire”
Comentand versurile Adinei Sas-Simoniak, Cristian Petru Balan spunea: „Dialogul cu Providenta este amplificat de un amplu diapazon emotiv, a carui esenta este rugaciunea – mai exact, o rugaciune autocritica – lansata ca o necesitate a purificarii si sfinteniei sau chiar ca o mareata ancora spirituala aruncata ispasitor spre cer: “Ma regasesc cu rusine in Iuda si plang/ Si-atatia alti Iuda suflarea Ti-o frang…”. Sau: “(…) M-asez pe traiectoria/ Care-mi da victoria/ Si care esti Tu, perpendiculara pe cer, din iubire.” In acest registru tematic se incadreaza si poemul „Moarte de mine”, in care autoarea intelege ca ea insasi este copia imperfecta a unui prototip. Prototipul este Marele Eu Sunt, iar contemplarea Crucii o ajuta pe poeta sa constientizeze ca eruditia seaca si inutila, cunoasterea artificiala nu isi au rostul atunci cand vine vorba despre un poet crestin. Contemplarea Golgotei devine la Adina Sas-Simoniak un indemn la trairea autentica, sursa adevaratei cunoasteri. „Luminand Crucea sfanta infipta-n Calvar./ Incep sa-nteleg si s-accept ca pe-un dar/ Moartea de mine ce nu-i in zadar./ Trebuie sa mor ca sa pot viata primi,/ Firea-mi sa moara si starea de gri,/ Pe cruce sa mor-apocaliptica zi…/ Eu trebuie sa mor, traind printre vii.”
In „Balada”, poezie ce aminteste de simbolismul versurilor lui Bacovia, elanul sufletesc al poetei este „temperat” de multitudinea instan?elor memorative ce rezulta din sugerarea ideii de curgere ireparabila a timpului. Este interesanta evocarea timpului pamantesc, finit, in care autoarea înregistreaza pasiv anumite stari de con?tiin?a predominate de afect. Poemul se detaseaza tocmai prin talentul cu care poeta reuseste sa comunice emo?ia. “Frunzele ploua/ in cadenta timpului/ se astern/ pe mantia pamantului/ si mor/ uitand de zbor…/ Sufletu-mi ploua/ in tic-tac-ul vremii/ se astearna/ fara teama/ cu-n zambet de mirare/ pe palmele Tale…”
„Numai Tu esti”
Vorbind despre cheia succesului spiritual, Adina Sas-Simoniak declara: „Imi amintesc acum o rugaciune a lui Oswald J. Smith si care suna astfel: “Doamne, iata mainile mele. Ti le consacru. Ajuta-ma sa nu ating nimic cu ele care nu este pe placul Tau! Si aici sunt picioarele mele. Ti le daruiesc Tie. Nu le lasa sa alerge unde nu trebuie! Aici sunt ochii mei. Nu-i lasa sa priveasca la lucruri care pot intrista Duhul Sfant! Urechile mele sa n-asculte ceea ce Te dezonoreaza pe Tine! Gura mea sa nu rosteasca niciodata cuvinte pe care Tu nu vrei sa le auzi! Mintea mea sa nu retina nici un gand si nici o imagine care nu este curata! Iar inima mea sa nu iubeasca altceva decat lucrurile Tale!”. Aceasta inseamna dependenta de Domnul, daruire totala, ramanere in El. La o astfel de traire ne cheama Dumnezeu pentru a detine cheia succesului spiritual.” In consonanta cu cele de mai sus este si poezia „De la…”: „De la minus la plus infinit/ numai Tu esti, spulberand din privire/ celeste taine,/ meteoriti grei de iubire,/ cazuti in valurile verzi/ ale astralei mele prezente/ in proscrisa istorie/ a galaxiei cuvintelor/ perpendiculare.”

“Sfantul Sau Sange”
„Cred ca Biserica trebuie sa fie o torta in lumea de intuneric si pacat in care traim, iar crestinii sunt chemati sa iasa dintre zidurile ei frumoase, cu scaune confortabile si sa mearga in lume, in transee, acolo unde se moare, acolo unde este durere si deznadejde”, se confeseaza poeta. Tot ea, spune in continuare: “Menirea Bisericii ramane aceea de a fi un spital pentru cei suferinzi, un loc in care Duhul mangaie, leaga ranile si ridica poverile. Ne-am obisnuit sa nu avem probleme, sa ascultam cuminti predica si sa plecam acasa cu constiinta impacata ca am mers la Casa Domnului… Pentru ca biserica sa fie influenta trebuie in primul rand, sa se imbrace cu putere de sus, fiindca doar Duhul Sfant ne poate salva din mocirla pacatului. De asemenea, devine imperios necesar ca biserica sa isi cunoasca menirea, aceea de a evangheliza (si sa inceapa aceasta misiune cu “Ierusalimul” in care ne-a asezat Domnul), iar in al treilea rand, sa foloseasca resursele mass media (care este o putere) pentru a raspandi Vestea Buna.” Aceasta Veste Buna este intrupata in poezia Adinei Sas-Simoniak prin notiunea de „har”. “Isus a vazut toata zbaterea mea,/ Si din cer, plin de har mi-a intins mana Sa:/ “- Cum sa cred ca Divinul pe mine m-atinge,/ Ma iubeste, ma spala in Sfantul Sau Sange?!…/ Privirea Sa calda imi aduce alinare,/ Iar idealurile mele sunt ancorate de soare…/ Azi harul Salvarii imi circula-n vene/ Purtandu-mi dorintele spre locuri eterne.”
Satul meu

La Adina Sas-Simoniak, icoana copilariei, ecoul ei, se inalta peste ani, ca in acest „Trecut cu zapada”. Copilaria este regretata si vazuta cu ochii sufletesti ca paradisiaca. Poeta nu doar isi aminteste, ci recreeaza din melancolii, cu o bogatie de detalii si descrieri, cu o acuta constiinta a tragicului, imaginea dorului de copilarie, pe care o percepe ca pe o vreme idilica: „Nu stiu de ce, dar/ fascinanta, zapada/ imi patrunde intotdeauna/ in ungherele pustii/ si-mi aduce ceva din odinioara./ …Fulgii infloresc la fereastra/ sperantei/ si mirosul merelor coapte/ imi inunda creierul./ Ca un laser, amintirile/ imi sfredelesc tacerea/ coborata in mine./ Mos Craciun garbovit de secole/ apare ca din neant/ si colindele stramosesti/ ma rapesc, purtandu-ma/ in sunet de clopotei/ pe ulitele astupate de troiene/ din mine-le copilariei mele…”

Copilaria inseamna acasa pentru poeta, un „acasa” ce defineste principii morale, invataturi adanci si obiceiuri ancestrale, specifice neamului din care se trage. „Acasa” inseamna ordine interioara si comuniune spirituala, gandirea colectiva si pitorescul lumii romanesti. “Acasa” mea ca din povesti apare/ Cu Mos Craciun, cu brad, cu sfanta stea,/ Si eu, fetita, ma vad cum stau in cale/ Sa nu mai plece iar din viata mea…” Conectat cu copilaria este si satul, care devine la Adina Sas-Simoniak, topos al paradisului terestru. Durerea înstrainarii este resimtita de poeta ca nevoie de a contempla locul unde a vazut lumina zilei, de a patrunde în intimele structuri ale lucrurilor si ale naturii. „Miroase-n mine-a satul meu/ Cu fan uscat si elesteu,/ Cu sezatori in seri de iarna,/ Cand fulgi mirajul vor s-astearna./ Cu ulite ce duc in cer/ Si cand e soare sau e ger,/ Si cand in usa crivat bate./ De satul meu sunt azi departe!/ Il simt in schimb pulsand in mine/ Cu fiecare spic sau paine,/ Cu struguri cuprinzandu-mi talia,/ Cand ma pandeste disperarea./ Ma doare des o radacina/ De sat. Forand ca intr-o mina,/ Melancolia- ca o carie,/ Imi canta acum finala arie.” (“Arie finala”)

Iubirea – „Clorofila umanitatii”

In ceea ce priveste sentimentul erotic, la Adina Sas-Simoniak facem cunostinta cu drama iubirii. Autoarea nu este adepta unor forme, a unor convenien?e sociale artificiale in dragoste. Tot ceea ce o inconjoara se afla în consonan?a cu sentimentele ei. In general, erosul Adinei Sas-Simoniak este imortalizat printr-o luminozitate clara, activa, in care fiecare detaliu este decorativ si organizat estetic. Emo?ia vine în revela?ie si totul are o nuanta solara. „Palpita fiecare retina/ a lucrurilor mele intime:/ seiful interior cu amintiri,/ ceainicul in care fierb/ saruturile tale de dor de mine,/ Toille D’Amour, parfumul meu/ antidulceag, putin cam prea serios/ pentru tineretea mea nonsalanta,/ palpita fiecare inima/ din circuitele organismului meu/ electrocutat de tine/ cu puterea care ti s-a dat/ si care e iubirea-/ Clorofila umanitatii.” (“Puterea iubirii”)

„Solutia e iesirea din timp”

In viziunea poetei, dragostea are mai multe avataruri bivalente: este cand “speranta ucisa de tenebroasele nuclee ale amagirii”, cand “un derdelus de pe care sania imaginatiei isi ia zborul spre stele” (inedita imagine!). Sufletul uman pare solicitat intens la nivelul
luciditatilor livresti, unde sentimentele, amplificate de otrava dulce a sagetilor lui Eros, etaleaza un recitativ discret, cu un pregnant sens al reliefului psihologic. Teama de neimplinire, teama de nereciprocitate, declanseaza intrebari durerose, fara raspuns: “Tacerea noastra a ajuns la apogeu,/ Ce sa-ti spun la bine, ce sa-ti spun la greu?/ Ce sa-mi spui cand nici tu nu ma regasesti?/ Nu mai sunt aceeasi nici tu nu mai esti.” (Cristian Petru Balan)

In „Dorinta de tine”, trairile poetei au farmecul confesiunilor. Dragostea este inedita si irepetabila, iar erosul ajunge sa fie dimensiunea esentiala a existentei poetei. Framantarile interioare ale acesteia vorbesc despre nazuinta de a experimenta prin iubire, cunoasterea si fericirea. „In fiecare fibra zvacneste/ dorinta de tine,/ ca un astru in explozie…/ Si cine s-o aline/ in ritmul trepidant/ al vietii/ ce nu stie ce-i introducerea,/ preambulul/ savurarii unei flori/ in plin mai./ Solutia e iesirea din timp./ Iubitule, hai sa transcendem/ plasma lucrurilor firesti/ in care inotam atat de greu,/ sa roadem cu dintii iubirii/ lanturile ce ne tin robi in timp/ si sa impregnam atmosfera,/ emisfera vietii,/ cu setea noastra/ de iubire!”

“Fiecare suntem unici în felul nostru”

Vorbind despre volumul “Perpendiculara pe un colt de nemurire”, Adina Sas-Simoniak marturiseste: “Scriu “un fel de” poezie. Ceea ce veti citi sunt confesiuni, ganduri, o exprimare “scriptica“ a sentimentelor mele de dragoste pentru Dumnezeu. Dar, stiu ca Dumnezeu ne innobileaza prin iubire, si cred in puterea ei, in mirajul ei. Poate tocmai de aceea mi-am lasat fantezia libera sa creeze pe marginea acestor stari “intime” si atat de necesare. Va invit pe parcursul acestor pagini, sa faceti o incursiune, o “incizie” în ceea ce sunt pentru a-L descoperi acolo pe Cel pe care Îl iubesc, pentru a descoperi iubirea din mine-le meu. Va cer toleranta: sunt imperfecta. Fiecare suntem unici în felul nostru. Unici, dar imperfecti! Suntem un microcosmos. Nu gandim, nu scriem, nu expunem la fel, dar suntem fiecare frumosi în felul nostru. Asa cred eu despre cei care scriu, confratii mei.”

Proiectia luminoasa a acestor cuvinte ale Adinei Sas-Simoniak este si poezia „Aripi”, in care solemnitatea versurilor are rolul de a defini o secventa lirica in care poeta isi realizeaza autoportretul: « ca niste aripi/ de inger/ secundele isi lasa/ zborul/ pe umbra mea/ creata de/ penita/in scris.” Fie ca penita Adinei Sas-Simoniak sa astearna pe hartie si de acum inainte, „cuvinte calde, dulci, miezoase” (“Cu Tine”). Fie ca arta ei poetica sa exprime intotdeauna acelasi gand: “Te laud intrand in dulci vesnicii!” (“Din ce imi dai”)