31 Octombrie, 1517 – Ziua de naștere a Reformei protestante

 529 de ani de la nașterea reformatorului

și

495 de ani de la începutul reformei – 

două aniversări marcante în mișcarea creștină protestantă    

.

În ziua de 10 noiembrie 2012 se împlinesc 529 de ani de la nașterea celui care este considerat părintele mișcării protestante. Martin Luther s-a născut la data de 10 noiembrie1483, în mica localitate Eisleben, din partea de răsărit a Germaniei.

La vârsta de 18 ani a intrat la Universitatea din Erfurt. După cum el însuși mărturisea, într-o zi studiind în biblioteca universității, a făcut o descoperire senzațională în contextul religios al vremurilor evului mediu Continue reading “31 Octombrie, 1517 – Ziua de naștere a Reformei protestante”

Ultima generaţie ! – de Liviu Ţiplea

Congresul Baptistilor din USA si Canada  – ZIUA A TREIA  – Duminică, 2 Septembrie 2012

Cleveland 2012

Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi. Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri,  nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui şi minunile pe care le-a făcut.” PSALM, 78.1-4

.
– Sărbătorind  şi mărturisind lucrările Domnului în fiecare generaţie –

.

M E S A J U L    D O M N U L U I   
.

  Transmis prin  Liviu ŢIPLEA pastor al Bisericii “Betania” din Los Angeles
.

Câti ne dăm seama că este intr-adevar un moment istoric al generatiei  din care facem parte si noi. Este cu adevărat un popas istoric, jubiliar, si am venit din toate părtile să mărturisim laudele, puterea si minunile lui Dumnezeu. Numele lui să fie slăvit. Amin. Continue reading “Ultima generaţie ! – de Liviu Ţiplea”

Auzi ce-ţi spune Domnul?

Cleveland 2012

Congresul Baptistilor din USA si Canada – ZIUA A DOUA – Sâmbătă, 1 Septembrie 2012

Un înger al Domnului a vorbit lui Filip şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care coboară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu.” Filip s-a sculat şi a plecat. Şi iată că un etiopian, un famen cu mare putere la împărăteasa Candace a etiopienilor şi îngrijitorul tuturor vistieriilor ei, venit la Ierusalim ca să se închine se întorcea de acolo şi şedea în carul lui şi citea pe prorocul Isaia. Duhul a zis lui Filip: „Du-te şi ajunge carul acesta!” Filip a alergat şi a auzit pe etiopian citind pe prorocul Isaia. El i-a zis: „Înţelegi tu ce citeşti?” Famenul a răspuns: „Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?” (…) Pe când îşi urmau ei drumul, au dat peste o apă. Şi famenul a zis: „Uite apă; ce mă împiedică să fiu botezat?” Filip a zis: „Dacă crezi din toată inima, se poate.” Famenul a răspuns: „Cred că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” A poruncit să stea carul, s-au coborât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.” FAPTELE APOSTOLILOR, 8.26-40

.

M E S A J U L D O M N U L U I

Transmis de S o r i n S A B O U (Pastor in Chicago)

VIDEO – incepând cu 2h 52′

Fraţilor, de la fiecare copil al lui Dumnezeu asteptările sunt mari. Se asteaptă de la noi să-L mărturisim pe Isus. Si as dori să te cercetezi in această privintă.

Continue reading “Auzi ce-ţi spune Domnul?”

Evenimentul care i-a schimbat viata lui Isaia

 “Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.

Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.

                                                              EVANGHELIA LUI IOAN, 5.39; 17.3

In România, ca şi in alte ţări ale lumii, elevii trebuie să treacă prin  diferite examene de treaptă, de bacalaureat, de admitere, de absolvire…

…Dar odată cu  vârsta omul intră si  prin celelalte experiente de viată prin care, de regulă, va trece orice om, prieteniile si respingerile, logodna si  căsătoria, serviciul si cariera, asezarea la casa lui, divortul,  văduvia, despărtirile,  moartea…

Aceste evenimente –  obstacole in calea vietii -, impun,  intr-un fel sau altul, luarea unor decizii pentru a merge mai departe, viata cristalizandu-se in secundele si minutele trăirilor trecute care il asează pe fiecare om in locul in care se află. Continue reading “Evenimentul care i-a schimbat viata lui Isaia”

"Dumnezeu este cu noi."

“De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel. ISAIA, 7.14

Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.”    ISAIA, 9.6

Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” EVANGHELIA LUI MATEI, 1.23

.

ISAIA – un scriitor in slujba lui Dumnezeu

    Isaia, proroc de mare calibru si  anvergură,  contemporan cu patru regi aflati pe tronul de la Ierusalim, Ozia, Iotam, Ahaz, si Ezechia, inspirat de Duhul Sfânt şi-a consacrat intreaga viată operei sale literare si profetice – cunoscută in canonul biblic cu numele său, ISAIA –,  trudind cu dăruire cca 60 de ani (740 î.Cr. – 680 î.Cr.) pentru cele 66 de capitole scrise. Continue reading “"Dumnezeu este cu noi."”

Să apucăm nădejdea …!

 George Danciu

să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintităEVREI, 6.19

Iată îți pun azi înainte viața și binele, moartea și răul. Alege viața ca să trăiești...”

                                                                        Deuteronom, 30.15, 19

ÎN FAȚA VIEȚII

Majoritatea oamenilor trăiesc viața de zi cu zi ca și cum Dumnezeu nu ar exista și nu ar veghea asupra a ceea ce fac ei clipă de clipă. Nu-și aduc aminte deloc de Dumnezeu, nici chiar aceea care meditează la starea filozofică a vieții, iar viața le merge la fel, fără ca nimic să-i perturbe din filozofia lor, prestabilită sau acceptată, decât atunci când o catastrofă cum ar fi o boală excepțională, un cutremur sau decesul neașteptat al cuiva drag, să-i trezească din mersul lor  imperturbabil din trăirea fără Dumnezeu. Continue reading “Să apucăm nădejdea …!”

Este un lucru rău!

George Danciu

Este un lucru rău pe care l-am văzut sub soare, și care se întâlnește des între oameni                         ECLESIASTUL, 6.1

 .

NIMIC NOU SUB SOARE

.

Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.EFESENI, 5.20

Prin El să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.  EVREI, 13.15

Copilul nu poate să se descurce singur, de aceea este ajutat de cei mari, părinți, prieteni, educatori. Când am fost în clasa primară învățătoarea mi-a purtat mâna în care țineam creionul, ca să învăț corect să aștern pe hârtie primele bastonașe sau litere (multora li s-a întâmplat la grădiniță sau acasă, de timpuriu). Continue reading “Este un lucru rău!”

O mamă demnă de numele ei

George Danciu

Text adaptat după predica pastorului Nelu Urs  – Hickory, NC – 13 Mai 2012

Aduceţi-vă aminte de nevasta lui Lot.LUCA, 17.32

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.

                                                                                       MATEI, 15.28

NEVOIA DE MODELE

Oamenii își aleg diferite modele, dintre oamenii cunoscuți și care le-au atras privirea și s-au și bucurat de aprecierea lor, în  funcție de ceea ce au văzut sau ceea ce cred despre ele. Modelele, ipotetice sau nu, pot fi persoane publice, din artă  sau din sport, din sfera politică sau din mass-media, din mediul lor de instruire sau din societatea din care fac parte Continue reading “O mamă demnă de numele ei”

Ne închinam lui Dumnezeu sau ne cântam noua?

Dan Bercian

Material preluat din radiounison.ro

Lauda si închinare” este un concept mai nou folosit în bisericile evanghelice

Nu îl avem din Scriptura ci a aparut odata cu intrarea în bisericile evanghelice a unui nou mod de a se manifesta prin cântare a credinciosilor. Aparitia instrumentelor electronice (chitara, sintetizator, etc), a aparaturii de sonorizare si amplificare, a posibilitatilor de înregistrare si multiplicare, a favorizat larga raspândire a acestui fel de închinare Continue reading “Ne închinam lui Dumnezeu sau ne cântam noua?”

Cuvânt pentru atei

Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu, zice Domnul.”

                                                                                                 IEREMIA, 9.23-24

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”

                                                                  PSALM, 14.1

 .

Ideile ateilor, preconcepute –

fără cercetare, analiză sau experimentare

.

ATEII: „CRED” FĂRĂ A CERCETA!

“Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” S-au stricat oamenii, fac fapte urâte; nu este niciunul care să facă binele. Domnul Se uită de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor, să vadă de este vreunul care să aibă pricepere şi care să caute pe Dumnezeu. Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au dovedit nişte netrebnici; nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar Continue reading “Cuvânt pentru atei”

Biserica Baptistă din Târgu Lăpuș (MM)

George Danciu

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.”             Evanghelia MATEI, 18.20

lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să aveţi viaţa în Numele Lui.” 

                     Evanghelia IOAN, 20.31

.

ISUS HRISTOS ESTE ACELAȘI IERI, AZI ȘI ÎN VECI!


Orașul Târgu Lăpuș

Este cunoscut în regiune și sub numele vechi, Lăpușu Unguresc, (în maghiară Magyarlápos, în germană Laposch) este un oraș din județul Maramureș, Transilvania Continue reading “Biserica Baptistă din Târgu Lăpuș (MM)”

Conferinta, John Piper în România!

    DUMNEZEU ESTE EVANGHELIA

         conferinta biblica

3-5 Mai 2012


Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecaruia care crede (Romani 1:16).

Numai Evanghelia poate schimba inima oamenilor aducându-i la credinta si pocainta.

Însa Evanghelia nu este doar pentru cei necredinciosi. Ea este sursa zilnica de putere pentru cei credinciosi.  Numai Evanghelia îi poate împuternici pe cei nascuti din nou sa lupte împotriva pacatului si sa progreseze în sfintenie. Numai Evanghelia este sursa adevaratei bucurii în viata credinciosilor. Numai Evanghelia îi poate face pe cei credinciosi sa continue în credinta pâna la capat si sa ajunga la o siguranta si bucurie vesnica în prezenta Dumnezeului preasfânt.

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu deoarece vestea buna a lui Dumnezeu pentru noi este Dumnezeu Însusi!

John Piper vine la Bucuresti pentru a ne încuraja sa privim la adevarul acesta în Scriptura, sa-l îmbratisam cu credinta si sa-l lasam sa ne revolutioneze viata si slujirea, într-o perioada secetoasa din punct de vedere spiritual ca cea pe care o parcurgem acum! Emil Bartos va conferentia alaturi de John Piper.

Vino la aceasta conferinta pentru a fi reînvigorat de adevarul central al Evangheliei! Roaga-te ca acest eveniment sa fie folosit de Dumnezeu pentru a provoca o trezire spirituala în tara noastra!

În cartea sa Dumnezeu este Evanghelia, John Piper spune:

Tot ce are nevoia lumea sa vada este valoarea lui Cristos în lucrarea si în cuvintele copiilor Sai îndragostiti de Dumnezeu. Lucrul acesta se va întâmpla atunci când biserica se va trezi la adevarul ca dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu este darul prin care Dumnezeu se daruieste pe Sine si ca Dumnezeu Însusi este Evanghelia.

Evanghelia crestina nu este doar adevarul ca Isus a murit si a înviat; nu doar adevarul ca evenimentele acestea potolesc mânia lui Dumnezeu, iarta pacatul, si-i justifica pe pacatosi; si nu doar adevarul ca aceasta rascumparare ne scoate din iad si ne duce în cer; ci ca acestea ne duc la comoara noastra suprema, atot-satisfacatoare si vesnica, adica la slava lui Dumnezeu care straluceste pe fata lui Isus Cristos. “Cristos a suferit o data pentru pentru pacate, El cel neprihanit pentru cei nelegiuiti, ca sa ne aduca la Dumnezeu

Editura Faclia lucreaza momentan la traducerea si publicarea cartii Dumnezeu este Evanghelia. Fiecare participant la conferinta va primi un exemplar gratuit al cartii.

Pentru a vedea care va fi programul acestei conferinte vizitati pagina Programul conferintei.

Pentru a va înscrie la conferinta vizitati pagina Înscriere.

Va asteptam cu drag!

John Piper în România!

DUMNEZEU ESTE

EVANGHELIA

conferinţă bibli

3-5 Mai 2012

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede (Romani 1:16). Numai Evanghelia poate schimba inima oamenilor aducându-i la credință și pocăință.

Însă Evanghelia nu este doar pentru cei necredincioși. Ea este sursa zilnică de putere pentru cei credincioși.  Numai Evanghelia îi poate împuternici pe cei născuți din nou să lupte împotriva păcatului și să progreseze în sfințenie. Numai Evanghelia este sursa adevăratei bucurii în viața credincioșilor. Continue reading “John Piper în România!”