MIRCEA DINUTZ: Prefață la cartea PUNCTUL DE ÎNTÂLNIRE (de Adrian Botez, Paul Spirescu, Liviu Ioan Stoiciu)

Candidat la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2017: Prof.dr. ADRIAN BOTEZ

Adrian Botez, Paul Spirescu, Liviu Ioan Stoiciu

Adrian Botez, Paul Spirescu, Liviu Ioan Stoiciu

PUNCTUL DE ÎNTÂLNIRE

Adjud – 580 Continue reading “MIRCEA DINUTZ: Prefață la cartea PUNCTUL DE ÎNTÂLNIRE (de Adrian Botez, Paul Spirescu, Liviu Ioan Stoiciu)”

Advertisements

Recenzia prof. DAN SANDU, la cartea despre EMIL BOTTA, a lui Adrian Botez

Note-de-lectură-–-Arheii-Emilbottieni-Adrian-Botez

NU POT TOMNI…

Cum poţi tomni fără Bacovia, când nopţile se trec în alăute de-ntuneric?”… mă-ntrebam mai hăt, în sânia mea interioară”, amintidu-mi că mereu şi mereu … ”fulgeră toamna durerile coapte/De prea multele veghi fără somn”, că mereu avem ceva de împăcat:/fericirea frunzelor amintind pădurea/un buchet de prieteni/ademeniţi cu miros de lună/ paserea aceasta de somn/ cu cântecul prăbuşit pe asfalt/ plânsul lipsă de lacrimi adăugat/ morţii”, că “pinten de stea călăuză ne-am rânduit…/ cu nori amestecând tăriile,/ izbăviţi la oiştea dorului de părinţi şi de moarte, tot mai lin/ şi mai de-a călare, uitaţi, rând pe rând de icoanele-fereastră,/ înscrise cu sărăcii de opaiţ în peceţi de bordeie… Continue reading “Recenzia prof. DAN SANDU, la cartea despre EMIL BOTTA, a lui Adrian Botez”

Ionel NECULA – recenzie la cartea lui Adrian Botez: “Adrian Botez – monograf al lui Emil Botta”

Arheii-emilbottieniADRIAN BOTEZ – MONOGRAF AL POETULUI EMIL BOTTA1

de Ionel NECULA, Tecuci/ROMÂNIA

Cunoscutul cărturar adjudean, Adrian Botez, din claustrarea sa de provincial sortit anonimatului, ne scutură, iar, din amorţire, cu o carte care ar trebui să complexeze scrobita cercetare românească, cu ifosele ei direcţionare. Suntem în postmodernism, iar pe steagul său este înscris, printre altele, şi postulatul unui asalt al periferiei şi provinciei asupra unui presupus centru autocrat.

Sigur, autorul nu se încolonează sub faldurile acestui drapel, nu se războieşte cu nimeni şi nu asaltează vreun centru cu pretenţii dispecerale, dar reabilitează provincia, reabilitează cercetările de geografie culturală posibilităţile intelectualilor ei de a se angaja în cercetări fundamentale, şi de a optimiza lucru bun şi temeinic aşezat, ceea ce decomplexează lumea cărturărească disipată prin ţară, în condiţii mai puţin prielnice cercetărilor serioase. Continue reading “Ionel NECULA – recenzie la cartea lui Adrian Botez: “Adrian Botez – monograf al lui Emil Botta””

Recenzia dlui Constantin STANCU, la cartea lui Adrian Botez, despre EMIL BOTTA

Botez 004EMIL BOTTA ŞI MĂŞTILE POETULUI ÎN CĂUTAREA ABSOLUTULUI…

Adrian Botez face un adevărat tur de forţă, cu această carte despre cărţi: Emil Bottaînchinător înfrânt Eminescului…?! – Arheii emilbottieni, apărută la Râmnicu Sărat, editura Rafet, 2015.

Autorul readuce în memoria cititorului român un poet aparent uitat, dar un poet profund, special şi semnificativ, pentru cultura română abisală.

Studiul este unul complex şi ne permite să intrăm în laboratorul de creaţie al unei personalităţi de excepţie. Bibliografia anexă este una masivă, viaţa unui poet este încrustată într-o infinitate de idei, cuvinte, obsesii, vise, ratări, uri şi revelaţii.

Cartea este arborescentă, cu trimiteri multiple, cu note de subsol, cu teme şi concepte profunde din literatura universală, din viaţa românilor. Continue reading “Recenzia dlui Constantin STANCU, la cartea lui Adrian Botez, despre EMIL BOTTA”

DOI FRAŢI-POEŢI – DOUĂ DESTINE

Emil Botta ELEMENTE EMINESCO-ROMANTICE, ÎN OPERA POETICĂ A FRAŢILOR DAN ŞI EMIL BOTTA

Orice ar zice (sau, mai exact, ce n-ar zice şi nici nu zic!) istoriile literaturii române, din ultimul veac (de la George Călinescu, Eugen Lovinescu, Ion Negoiţescu, dicţionarul lui Mircea Zaciu ş.a.) – şi până la aceea a lui Alex Ştefănescu şi, mai cu seamă, la cea extrem de subiectivistă şi cu grave deformări de ordin axiologic, a dlui Nicolae Manolescu!), Adjudul, ca şi Răşinarii Sibiului, este un loc special, în România: dacă Răşinarii Sibiului i-au dat, ca spirite superioare, pe Octavian Goga şi pe Emil Cioran – Adjudul a dat, egal, României/Valahiei două Duhuri alese: pe Fraţii Orfici – Poeţii-Fraţi DAN şi EMIL BOTTA.

Amândouă, după opinia noastră, aplecându-se, într-o adâncă reverenţă, în faţa Duhului Protector al Valahilor – EMINESCU – dar reverenţa lor neînsemnând, nicicum, epigonism, ci creativitate, originalitate, complementaritate, faţă de Demiurgul Logos-ului Valah. Continue reading “DOI FRAŢI-POEŢI – DOUĂ DESTINE”

Promisiuni conditionate

 

Promisiunile lui Dumnezeu sunt conditionate- insa toate sunt DA. AMIN!

 


Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. (Iosua, 1.3)

 

[pullquote]

Cartea aceasta a Legii sa nu se departeze de gura ta; cugeta asupra ei zi si noapte, cautând sa faci tot ce este scris în ea; caci atunci vei izbândi în toate lucrarile tale si atunci vei lucra cu întelepciune.(Iosua, 1.8)

[/pullquote]

Nu stim ce greutate a pus în vorbele sale un profesor care înainte de 1989 a facut o afirmatie colosala în fata studentilor pe care-i îndruma si de care se simtea foarte apropiat si responsabil: „Nu e om cult acela care nu a citit Biblia cel putin o data.” Sunt curios pâna unde si-a însotit vorbele cu fapta. Ce a facut el însusi, cât de departe l-a dus acea preocupare nobila si curajoasa pentru acel timp cand Bibliile erau aproape complet interzise în particular. Înafara preotilor, exceptand protestantii, aproape nimeni nu citea Biblia.

Se vorbea ca Marin Preda pentru a scrie celebra fraza de la sfarsitul trilogiei Cel mai iubit dintre pamanteni citise toata Biblia si înca una veche! Dar, cu siguranta profesorul nostru se referea la o cultura generala minima.

[pullquote]

“Daca dragoste nu e, nimic nu e.” (Marin Preda, cf. 1 Corinteni, 13)

[/pullquote]

Asa cum românii e musai sa-l citeasca pe Eminescu, tot asa e obligatoriu citirea Bibliei. Se stie ca aceasta Carte unica cuprinde multe genuri literare, scrieri de mare profunzime literara, scrise în perioade de timp stravechi, care se întind pe cca 1.500 de ani, pagini care si-au mentinut nu numai autenticitatea celor scrise, dar si prospetimea si farmecul, intacte.

Toti marii oameni de cultura, Eminescu, Eliade, Arghezi, Blaga, Stanescu, Botta, Botez s.a., lista fiind deschisa, fac referiri de substanta la invatatura Bibliei, întreaga lor opera ar avea o alta directie si o cu totul alta valoare (inferioara) daca ar lipsi cultura si tiparul sfintelor scrieri.

Am zis Biblie, deoarece si altii vorbesc de Sfintele Scripturi, unii incluzand si alte scrieri vechi, cum ar fi upanisadele, de pilda. Ori, Biblia cuprinde cele 66 de carti canonice, dupa cum gasim si explicarea necesara în Prefata la Biblia Ortodoxa, tradusa si tiparita sub îngrijirea distinsului carturar si prea-înalt episcop, Bartolomeu Anania. Biblia Ortodoxa cuprinde si alte cateva carti necanonice, pe care Bartolomeu Anania le numeste bune de citit! Insa, o mare parte a Occidentului, neoprotestantii, Biserica Americana Baptista, au Biblia cu doar cele 66 de carti canonice, celelalte sunt cu totul inafara Bibliei. Nu sunt considerate Cuvantul lui Dumnezeu care sa fi inspirat scriitorii acestora. Pentru cunoscatori, diferenta e mare, intre o carte canonica si una necanonica, se simte imediat ca nu e in vorbirea si scrierea unitara a intregului,  citind Biblia cu aplecare, apoi punand ochii si pe acele scriei bune de citit.

[pullquote]În adevar, fagaduintele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele, toate în El sunt „da”; de aceea si „Amin”, pe care-l spunem noi, prin El, este spre slava lui Dumnezeu.” 2 Corinteni, 1.20[/pullquote]

Pentru ca spatiul unui Articol e totusi limitat, voi restrange  acest punct de vedere, doar la aceste afirmatii succinte, de altfel si tema propriu-zisa o voi trata mult prea laconic.

Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise. (Iosua, 1.3)

Daca veti calca cu piciorul, insa e cu folos sa calcam cu ochii si cu gandul, cu meditatia, locul lasat pentru noi, care trebuie deci cucerit, Dumnezeu ni-l va da, cum a promis. El a lasat ascunse, la prima vedere, lucruri importante pentru viata noastra. Trebuiesc cautate cu multa grija si preocupare, ca pe o comoara de mare pret. Pentru poporul israel, Dumnezeu a promis acea bucata de Pamant care le-a dat-o atunci prin conducatorul lor, Iosua, dupa razboaie care au durat cca 7 ani, si care va fi al lor, conditionat.

[pullquote]

Iosua a împlinit poruncile date de Domnul robului Sau Moise si de Moise lui Iosua; n-a lasat nimic neîmplinit din tot ce poruncise lui Moise, Domnul. – Iosua, 11.15

[/pullquote]

De ce credeti ca toti marii oameni de cultura, printre care il includ si pe Brancusi, s-au preocupat in mod majoritar de invatatura care ne vine din Biblie si de la Dumnezeu?

Pentru ca e de neinlocuit si pentru ca e o sursa inepuizabila de mari binecuvantari.

Citim Cuvantul Sfant, caci El ne poate da bucurii spirituale nespus de marete?

De curând am avut sub ochi un eseu urias, al omului de cultura prof. dr. Adrian Botez: Doi frati … imparati! De care imparati si frati, e vorba? De Dan si Emil Botta, ambii poeti de mare talent. Dan Botta, poet de mare profunzime si scriitor cercetator, fiind printre noi doar 51 de ani (1907-1958). Imparatul mai tanar, Emil Botta (1911-1977), a fost un mare actor si poet talentat, binecunoscut contemporanilor sai prin rolurile memorabile interpretate in teatru si film, remarcat prin stilul de interpretare cu totul inconfundabil, de mare angajament launtric.

 

[pullquote]

Mircea Eliade il omagiaza pe poetul Dan Botta, folosind cuvinte-metafore: “ … pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”…

[/pullquote]

 

CE VREAU SA ZIC ? Pun fata in fata,  alaturi si  impreuna, Biblia si scrierile marilor poeti amintiti aici.  Mareata Opera le-a fost izvor de invatatura si inspiratie,  tuturora. Dar  Biblia  ea insasi  cuprinde si multe scrieri in versuri cum sunt Psalmii, unele scrieri ale lui Solomon, cartea Iov…

Inca odata remarc credinta poetului Dan Botta, descifrata pentru noi in eseul Doi frati … imparati!:

 

Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

 

 

Constat, ca si Dan Botta, ca in poezie, cuvintele si ideile, filozofia acestora, imbraca forme de mai mare profunzime spirituala.

 

 

Dan BottaCredea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)

 

Sa mergem la adevaratul  izvor  spiritual!

Sa ne bazam pe  promisiunile  – certitudini care ne dau adevarata viata si fericire vesnica – Cuvantul lui Dumnezeu lasat pentru om in Carte, in TESTAMENT (Vechiul si Noul testament- Biblia).

Doamne ajuta! Doamne da-ne izbanda!

 

DOI FRATI…ÎMPARATI!

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 


…A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI, pe care-i nascuse zbaterea apelor si luncilor Siretului si Trotusului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, si zâmbetul lui era peste putinta de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântatoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text aparut în “Prodromos“, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celalalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.

…Asa ar putea începe o poveste, care sa le si placa, cine stie, adjudenilor, vrâncenilor, românilor. Dar noi nu vrem “sa placa”, ci “sa se tina minte”!

…Deci, în mod poate prozaic (noi zicem : MINUNAT!) – Dumnezeu Cel Mare si Bun a vrut ca, în aceeasi casa, din aceeasi localitate, Adjud – sa se nasca doua Duhuri de Înalta Lumina ale Neamului Românesc: fratii DAN si EMIL BOTTA.

S-au nascut într-o familie de medic – tatal fiind Theodor Botta – si al unei misterioase femei-directoare de orfelinat – Aglae – al carei tata, Francesco Maria Franceschi (stabilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica de zahar, din Sascut!) – era corsican de origine. Adica, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Împaratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din nascare, s-a numit, destul de vaticinar, desi se tragea din nobilimea marunta : Napoleon BUONAPARTE – “partea cea BUNA!). Din câte stim azi, totusi, Francesco Maria Franceschi era din familia/clanul lui Filippo Antonio Pasquale di Paoli – DUSMAN al lui Napoleon…Cine stie daca bejenia familiei Franceschi nu a început chiar de pe acele vremi…?!

…Dar sa ne întoarcem pe malurile Siretului nostru…

DAN BOTTA este fratele cel mare. Se naste, însa, într-o zodie a discretiei ucigase de renume – dovada ca, azi, putini români stiu ca Emil Botta a avut un frate. Un frate nascut pe 26 septembrie 1907, în Adjud, mort pe 13 ianuarie 1958, la Bucuresti…Doar 51 de ani de epifanie… – “îsi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focsani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti. Urmeaza, apoi, studii universitare clasice (limba latina si limba greaca) la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, fiind dublu licentiat în Educatie Fizica si Sport. Publica în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc. Participa la conferintele grupului Criterion si este cooptat în comitetul de redactie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de directie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938”…Apoi, dispare din ochii oamenilor preagrabiti, pe când cadeau zapezile cataclismice, cosmice, ale anului 1958…” în urma unui atac de cord”, cum îl expediaza frivol si abandoneaza misterului cosmic, ziarele vremii, pe Pontiful Frumusetii, Incantatiei si Fervorii:

(…)Straluceste în orgia
Viorie de pe mare
Luna palida, în zare,
Luna din Infern, sotia
Sufletelor în pierzare.

Tipa-n volburi largi lastunii,
Umbra creste ca o floare,
Ca o floare-ametitoare,
Apa, -n gemetele lunii,
Jos pe stînca alba, moare.

De departe suna cornul,
Cornul serii, cornul marii,
Cornul surd al întristarii,
Cornul marii, cornul serii,
Cornul jelei si-al pierzarii!

(Cornul marii, cornul serii)

… Cât de repede îi expediem noi, înafara planetei Terra, pe cei care “nu mai sunt”. “Unde sunt cei care nu mai sunt?” – întreba, îndurerat, Nichifor Crainic, despre toata generatia tânara interbelica…”Sunt, TOTI, în vesela si iresponsabila uitare a românilor!” – ar trebui ecoul sa raspunda. Pentru ca nu este drept ca sa fie dat uitarii, numai pentru ca a avut adânci si sincere crezuri si întelegeri legionare – sa fie aproape complet dat uitarii un atât de sever si iluminat Poet, un eseist eremit, întelept precum Sfântul Buonaventura, cel vindecat de Sfântul Francisc – …si un Înger Traducator, din greaca zeilor Sofocle (Oedip Rege) si Euripide (Troienele), din franceza vagantului regal, François Villon (Balade si alte poeme), sau din engleza magului Shakespeare (Regele Ioan, Richard al III-lea)… – din americana onirica a lui Edgar Allan Poe si din germana diamantina a lui Goethe sau din portugheza conchistadorica a lui Ferreira de Castro… – …un mare si harnic savant tracolog (în anul 1944, Dan Botta începe lucrul la un laborios studiu filologic asupra genezei limbii române ca sinteza thraco-romana-bizantina, care dureaza 14 ani si însumeaza 1200 de pagini.) – ba chiar sanscritolog! – în fine, ARHEUL ARTISTULUI ROMÂN, pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

…Mai mistic: Dan Botta (ca si fratele sau, Emil, fireste!) este DESCENDENT DE VOIEVOZI SI MAGI AI CETATII DACICE A MARAMURESULUI: “(…)descendentul unei vechi familii nobiliare ardelene, stramosii sai Martin si Mihail Botha fiind recunoscuti, la 1579, drept voievozi ai Cetatii si Tinutului Chioarului, din Maramures” – cf. Horia Brad, Dan Botta. 50 de ani de la moarte. Nobilitate neamului sau dupa tata a fost confirmata de Christofor Bathory (în 1579), înrudita fiind familia sa cu episcopul Ioan Bob, co-autor la Supplex Libellus Valachorum!!!

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”, cum s-a înselat un alt român major, contemporan cu Dan Botta – rasinareanul Emil Cioran: “Credea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade, idem.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)”.

Si, iata dezvaluirea eliadesca, despre Dan Botta, pe care l-a înteles cum nimeni nu l-a înteles si l-a vazut înconjurat de Lumina Taborica a Fixarii Arheilor, într-un Nou Paradis, cel mai sever si mai straluminat Paradis – cel al ARTEI:

Nu stiu daca în afara de <<Eulalii>>, Dan Botta a mai publicat un alt volum de poezii (n.n.: da, au mai fost, Maestre Eliade – …dar publicate postum, de parca, în timpul vietii ar fi fost lepros: ciclurile Rune, Epigrame, Cununa Ariadnei si Poem în curs – 1968) . Pâna în 1942, când l-am vazut ultima data, nu publicase. Îmi spunea ca nu vrea sa publice mai mult de patru volume: unul de poeme (<<Eulalii>>), unul de eseuri (<<Limite>>), o drama (<<Alkestis>>) si un dialog platonicean (pe care nu stiu daca l-a publicat) (“…dialogul platonicean” nu poate fi decât Charmion sau despre muzica, publicat în <<Gândirea>>, octombrie 1934 / mai 1935, apoi în volum, 1941 – n. red. Rost). Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

În fond, pentru el, reale – si deci susceptibile de a interesa un artist – nu erau decât arhetipurile, imaginile exemplare, modelele ideale. De aceea, asa-zisul clasicism al lui Dan Botta, cu toata eruditia greco-latina pe care o implica, nu era rezultatul unei “învataturi” – ci, înainte de toate, un mod de a fi în lume.

Pentru Dan Botta, lumea devenea reala când începea sa-si reveleze structurile ei profunde; adica, atunci când ochiul mintii începe sa desprinda, înapoia aparentelor, imaginile eterne, figurile mitice. Patrundeai misterul unei nopti de vara când izbuteai sa ti-o revelezi ca în aceste versuri din Cantilena: “Pe vânturi ascult/ Orficul tumult,/ Când si-ardica struna/ Fata verde, Una,/ Duce-i-as cununa…

Cosmosul întreg îsi dezvaluia atunci întelesurile lui adânci. Nu era vorba de o simpla cunoastere a fenomenelor cosmice – caci vântul, luna erau doar cifrul unor mituri si drame stravechi, care faceau deja parte din istoria spirituala a omului. Mai precis: a omului balcanic, întelegând prin acest termen etnic-geografic toata Europa rasariteana, din Marea Egee pâna în Muntii Tatra. Dan Botta avea mare slabiciune pentru acest teritoriu în care se înfruntasera de-a lungul secolelor egeeni: grecii, thracii, ilirii si romanii. Era într-un anumit fel o geografie sacra, pentru ca pe plaiurile si muntii acestia oamenii întâlnisera pe Apollo si Dionysos, pe Orfeu si Zamolxis. Timpul încremenise, acolo – si odata cu el, peisajul. Lumea aceasta, care asteapta vrajita de mii de ani, era si lumea poetului” – Mircea Eliade, idem.

…Cu putin înainte de despartirea de Eliade si, nu mult, si de lume, l-a luat deoparte pe Magul Eliade si i-a soptit: „<<… Dar mai lin, dorule, lin,/ Ca p-aici îi loc strein…>>.

Si iata dovada alduirii ca initiat zalmoxian, ÎMPARAT AL DUHULUI! – a lui Dan Botta, de catre Magul Mircea Eliade: “<<Loc strein>>, relua el dupa câteva clipe, loc de verdeata si de odihna…>>. August 1942. Era printre cei care întelesesera” – cf. Mircea Eliade, idem, Chicago, 1960.

***

…Fratele Negru…Ei, Fratele negru, EMIL BOTTA, a avut parte de recunoastere publica generoasa, fie si numai prin faptul ca a dat numele celui mai vechi liceu din Adjud…! Dar Fratele cel Negru a avut parte de o dezvoltare sociala incomparabil mai larga decât Fratele cel Alb, DAN BOTTA: dincolo de Poetul Întunecatului April, nimeni nu-l poate uita, daca l-a vazut, pe ACTORUL Emil Botta, cu o voce care parca venea de la Mumele si Vâlvele Pamântului. Rolurile Ion Nebunul, din Napasta lui Caragiale – precum si Regele Ondinilor, din Ondine, de Jean Giroudoux – nu pot fi nici imitate, nici repetate! Niciodata, de nimeni altul: doar sa…”înconjori”, reverentios, pe lânga Imperiul Dramatic-Interpretativ al lui Emil Botta…!

…Se naste, cum am zis, în aceeasi familie de medic si de urmasa a corsicanilor vendettei, ca si Dan – …se naste, pe 15 septembrie 1911, la Adjud – si prinde ceva mai multa viata decât Dan: pleaca “pe partea cealalta”, în 24 iulie 1977, începutul calatoriei mistice fiind la…Bucuresti!

… Visând, de mic copil, sa devina actor – fuge de acasa, la vârsta de 15 ani.În 1929 se înscrie la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, pe care îl va absolvi în 1932. Dupa ce joaca pe scenele mai multor teatre bucurestene si din provincie, devine actor al Nationalului bucurestean. Interpreteaza rolul unor personaje majore, din dramaturgia lui Shakespeare, Goethe, Cehov, Caragiale.

Apoi, lumea cinematografica, din epoca asa-numit “comunista”, îi va oferi destul de multe sanse expresive, pentru a-si valorifica talentul si maniera de interpretare unica (Se aprind facliile(1939), Viata nu iarta, 1958, Eruptia, 1958, Când primavara e fierbinte, 1961, S-a furat o bomba (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pasi spre luna( tot în regia lui Gopo), Padurea spânzuratilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Rascoala, 1965, De-as fi… Harap alb, 1965, Sah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Lucian Pintilie),1969, Premiera, 1976.

Voce lirica unica, pusa, mereu, sub semnul tragicului, dar si al mastilor unui actor cu teatrul în sânge.

…Ca poet, a debutat, cu poemul Strofa ultima, în revista lui Tudor Arghezi,”Bilete de papagal”.

Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati”, din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat (fiind mai putin orfic decât Dan – si mai mult ludic, dar, în niciun caz, nu pâna la…Minulescu!) al generatiei Criterion: pentru versurile sale, Emil Cioran-Apostatul cu Teancuri de Masti, Nicolae Steinhardt Cel Naiv si Blând… – aveau un adevarat cult.

…Este autorul unei poezii negre, existentialiste, dar, totul, prins într-o hora carnavalesca, de Sabat Negru…a jocului de cuvinte (uneori profund, alteori facil! – dar, totdeauna, impresionant, rostit întru gravitate!) – cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, în consonanta cu filosofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul lyric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a mortii si a neputintei.

…Orice actor de geniu (si EMIL BOTTA a fost!), care traieste în mijlocul harmalaiei teatrale, este extrem de SINGUR! De aceea, credem ca Fratele cel Negru se autodefineste ireprosabil, dincolo de mistica Nordului, dincolo de metafizica Blestemului catre Simion Dascalul si catre Bureti… – prin CUC, pasarea singuratatii, dar si a reversibilitatii metanoice – …dar si “ondina” fascinanta si pururi misterioasa, a Mareelor Codrului, “stima” care atrage (daca ar putea, LUMEA ÎNTREAGA!), catre Misteriile Funebre si Regenerator-Soteriologice ale Codrului si ale lui Isis-Cybelle.

Dinspre “sleirea” si “frigul” tenebrelor infernale – spre “FOCUL” SI “VÂNTUL-FURTUNA” ORFICA A REVELATIEI, prin LOGOSCuvânt-cu-Cuvânt si “fluieratul” Noului Orfeu, deci ORÂNDUITUL SINE, ÎNTRU NOUL PARADIS, PRIN REVELATIA STIHIILOR ARTEI-CA-LOGOS…dinspre SÂNGELE BLESTEMAT-BINECUVÂNTAT AL GRAALULUI/Ulciorul cu Cucuta” – spre “…stele fumegânde si FOCURI CRESCÂNDE…”!):

am înlemnit
la vederea
cucului,
un cuc de pripas
la casele noastre.
ce mai cuc sarac
i-am vazut si fata
slabita, sleita.
eu jonglerii,
eu cu clovnerii
încerc sa-l încânt
cu vânt cucu vânt.
sa-l distrez cu nimic
pe Fluiera Vânt
Frig în ochi îi arunc
din ulcioare de cucuta
îi dau sa bea,
ulcioare de foc îi întind
pe pat cu cuie îl culc,
fac din cuc fachir,
lopeti de pamânt
arunc peste el
si stele fumegânde
si focuri crescânde …
eu cu
clovnerii,
eu cu jonglerii
” (Fachir)

…”FAQR” înseamna, în araba, si “sfânt”, si “sarac cu punga si bogat cu Duhul” – adica, ÎNTELEPT! ÎMPARAT AL DUHULUI…!!!

…Românul, de etnie evreiasca, Andrei Oisteanu – face un studiu despre…ne-întelepciunea lui Emil Botta (cf. Andrei Oisteanu, în rev. Arta Sport: EMIL BOTTA  SI “LECTIA DE OPIUM” – 14 mai 2008), dar tonul articolului (care-l vizeaza si pe un alt legionar, pe genialul Ion Barbu/Dan Barbilian) este atât de insinuanto-insidios, întru demolarea zeilor valahi, încât, pur si simplu, nu ne intereseaza: si Edgar Allan Poe era dipsoman si narcoman, dar, prin asta (ca si Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Gérard de Nerval, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Francis Joseph Thompson, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Fernando Pessoa etc. etc..…deci, o întreaga generatie, aceea a simbolistilor “romantico-postromantici”!), si-a dovedit, mai curând, dispozitia martirica fata de Arta, decât vointa de autodegradare prin viciu!

Este, fireste, si cazul lui EMIL BOTTA!

…Nu-l putem parasi, pe Emil Botta, în mâinile lui Oisteanu – deci, ne vom resorbi, taumaturgic si soteriologic, în Dorul lui fara Satiu, pentru a fi si ramâne, noi si tot Neamul Nostru Românesc, alaturi si “trairind” întru Magii nostri adjudeni:

De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de
Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în
sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
si nu stiu ce sete ma arde mereu
…”

…Speram ca aceasta “sete meree”, de necuprins, sa nu se stinga, niciodata, pentru noi, “Vechea Garda” (dar cu Credinta în Dumnezeu si în Viitorul Neamului Românesc!) – si, mai ales, tragem nadejdea sa-i “învinga” si “pururi n-aiba pace” si “nimic nu-i stinga, nimic nu-i aline”, pe aceasta “planeta de TESTARE A DUHULUI UMANO-DIVIN”, care este Terra… – decât Nestinsul si Nealinatul DOR DE ABSOLUT! – pe cât mai multi dintre cei ce vin, dupa noi, sa…”schimbe Garda”!!!

A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI… – …si, cine stie, poate vor mai fi!