Ionel NECULA – recenzie la cartea lui Adrian Botez: “Adrian Botez – monograf al lui Emil Botta”

Arheii-emilbottieniADRIAN BOTEZ – MONOGRAF AL POETULUI EMIL BOTTA1

de Ionel NECULA, Tecuci/ROMÂNIA

Cunoscutul cărturar adjudean, Adrian Botez, din claustrarea sa de provincial sortit anonimatului, ne scutură, iar, din amorţire, cu o carte care ar trebui să complexeze scrobita cercetare românească, cu ifosele ei direcţionare. Suntem în postmodernism, iar pe steagul său este înscris, printre altele, şi postulatul unui asalt al periferiei şi provinciei asupra unui presupus centru autocrat.

Sigur, autorul nu se încolonează sub faldurile acestui drapel, nu se războieşte cu nimeni şi nu asaltează vreun centru cu pretenţii dispecerale, dar reabilitează provincia, reabilitează cercetările de geografie culturală posibilităţile intelectualilor ei de a se angaja în cercetări fundamentale, şi de a optimiza lucru bun şi temeinic aşezat, ceea ce decomplexează lumea cărturărească disipată prin ţară, în condiţii mai puţin prielnice cercetărilor serioase. Noul său volum Emil Botta – închinător înfrânt Eminescului…?! (Editura Rafet, Rm. Sărat, 2015) este, mărturiseşte într-o succintă notaţie, cadoul autorului făcut municipiului Adjud redându-i-l astfel, din punct de vedere spiritual pe poetul său emblematic.

Adevărul este că poetul Emil Botta era scăpat din atenţia criticii literare, că opera lui, în linii generale a rămas fixată în ediţii princeps, de restrânsă circulaţie şi puţini critici s-au mai aplecat asupra vieţii şi operei lui – amândouă fabuloase şi de o originalitate sui generis. Dacă-i adevărat, şi este cu siguranţă, că importanţa unei localităţi este direct proporţională cu numărul şi importanţa personalităţilor pe care le-a furnizat societăţii şi istoriei, atunci Emil Botta împreună cu fratele său, actorul şi eseistul Dan Botta, reprezintă – are dreptate Adrian Botez – personalităţile emblematice, reperele locului şi mândria fiecărui adjudean. Sigur, ulterior, numărul oamenilor de cultură legaţi prin rădăcini sau prin alte fire ombilicale de ţinutul Adjudului se va îmbogăţi cu alte nume importante, dar fraţii Botta rămân stâlpitorii spiritului adjudean şi mă bucur sincer că s-a găsit, în sfârţit, cineva care să se aplece asupra lor, să-i supună unui demers hermeneutic şi să-i readucă în atenţia publică.

Adrian BotezDeşi nu este un om al locului, profesorul Adrian Botez s-a identificat cu toposul adjudean şi-a ridicat, atât cât îi stă în posibilitate unui om, nivelul vieţii spirituale locale, implicându-se sporitor, ca profesor şi ca redactor al revistei Contraatac, în toate problemele culturale ale locului – fapt recunoscut deja de comunitate, care l-a declarat cetăţean de onoare al Adjudului.Ultima sa ispravă livrescă, monografia poetului Emil Botta, este nu doar un cald omagiu adus poetului uitat şi puţin cunoscut, dar şi o patetică recunoaştere a integrării autorului în viaţa spirituală a comunităţii, în tradiţia şi în fondul de simţire al adjudenilor. Spre cinstea sa, administraţia municipiului a recunoscut efortul autorului şi-a găsit resursele necesare pentru editarea acestei lucrări, care nu-l reprezintă doar pe autor, ci legitimează însăşi dispoziţia spirituală a localnicilor şi contribuţia lor la constituirea patrimoniului naţional de valori.

Cartea este, înainte de toate, o hermeneutică a poeziei lui Emil Botta, dar o hermeneutică harică şi laborioasă, cu mari descinderi bibliografice şi cu un simţ acut al perceperii esenţei. Cu ceva timp în urmă, autorul a publicat o monografie consacrată Mitropolitului Dosoftei, carte fundamentală pentru înţelegerea începutului literaturii noastre şi a locului ocupat de cinstitul părinte în devenirea culturii româneşti. Am remarcat atunci, în cronica ce i-am consacrat-o că autorul a luat creaţia eminesciană ca paradigmă şi ca reper pentru înţelegerea psalmilor lui Dosoftei. Este una din convingerile lui Adrian Botez că toată cultura românească trebuie raportată la Eminescu, iar Dosoftei n-a fost decât un precursor şi un vestitor al omului deplin din cultura românească

Nu încape îndoială că situându-se într-un azimut aşa de înalt autorul monografiei despre care ne-am propus să vorbim în aceste rânduri, nu putea să greşească nici în hermeneutizarea hipersensibilului poet, Emil Botta. Tot din această perspectivă generoasă este privit şi Emil Botta, mai exact din perspectiva arheică plăsmuită de autorul Luceafărului pentru înţelegerea lumii. Ce este Arheul? Eminescu nu dezvoltă ideea în toate articulaţiile ei epistemice, dar oferă suficiente indicii pentru a-i conferi funcţie de concept esenţial şi paradigmatic pentru procesarea logică a mecanicii existenţei. Într-un fel, lumea arheică este o altă lume a ideilor pure din care Platon deriva pluralitatea ontologică. Tot ceea ce alcătuieşte lumea sublunară descinde din această presupusă lume arheică şi reprezintă întruchipări sau întrupări ale acesteia. Arheul, mai precizează Eminescu, trăieşte în poveşti, în plăsmuirile oamenilor

Operând cu acest concept, în hermeneutizarea poeziei lui Emil Botta, autorul îl consideră deja un succesor al lui Eminescu. În linii generale, Adrian Botez conservă sensul original şi semnificaţia consacrată despre arheu, dar îl complineşte şi cu alte nuanţe noi, arhetipale extrase din cultul tracic, ceea ce îi conferă valoare prototipală şi expresie de duh pentru neamul românesc. Opinia noastră, mărturiseşte şi autorul, este că şi Emil Botta (ca şi fratele său Dan) îşi datorează acest prima movens al Poeziei sale lui MIHAI EMINESCU (p. 22). Cei doi poeţi adjudeni circumscriu aceeaşi ontologie eminesciană, doar că este împregnată, copios cu valenţe apotropaice preluate din istoria veche şi medievală a românilor, şi din fondul nostru de credinţe străbune. Să nu uităm, precizează şi şi Adrian Botez, că orice cultură a fost, mai întâi CULT şi orice act artistic trăieşte tocmai prin suspendarea timpului istoric. (p.31).

Nu se poate separa cultura naţională de SPIRITUL NAŢIONAL – acea structură inefabilă , prototipată într-un Arhanghel al neamului, care imprimă caracteristicile de simţire, gândire, comportament etc (p.33). Or, la noi, la români, funcţia aceasta de Arhanghel al neamului revine lui Mihai Eminescu, aşa cum spiritul englez este prototipat de Shakespeare, iar cel german de Goethe, dublat de Bethoven. Există însă, precizează autorul, şi etnii, precum Franţa, la care spiritul naţional nu derivă şi nu s-a întrupat într-un model existenţial prototipal, cu prelungiri transcendente, ci se dispersează într-o pluralitate de acte şi acţiuni care nu se revendică dintr-un punct central protoistoric, cu valoare indicativă şi de îndreptar pentru întreaga ei devenire spirituală.

Eminescu este Orfeul românilor, este Orfeul hristic care a dat un sens şi un rost devenirii româneşti – în istorie şi în lume şi din înălţimea acestui punct trebuie privită şi poezia fraţilor Botta.

Note

1 -Adrian Botez – „Emil Botta – inchinator înfrânt Eminescului…?! ARHEII EMILBOTTIENI”, Editura Rafet, 2015, Rm. Sărat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s