Tag: Dumnezeu

Izvorul tămăduirii!

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Inviere, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

George Danciu

„Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”

                                                                  Evanghelia lui Ioan, 11.25-26

 

Isus a zis – „Eu sunt Învierea şi Viaţa.”

În fiecare domeniu ai înaintea ta oameni care sunt deschizători de drum. Dacă ne-am uita puțin la geneza speciilor literare am vedea cât de timid au evoluat la români dar, poate, și comparativ cu alte popoare. Primii mari cronicari români Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce Continue reading “Izvorul tămăduirii!” →

“LA CIRC” – “D'ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua”

On By nelursIn RomaniaLeave a comment

ADRIAN BOTEZ

Senator de Drept al Logos-ului Valah, “în iarna vrajbei noastre”: “D’ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua” – de Mircea Dinutz


…La Editura Nico, din Târgu Mures, a aparut o carte (144 de pagini) foarte subtil, dar dramatic tensionata – cu un continut relativ constant-dinamic al meditatiei si al ideatiei atitudinal-cetatenesti: “D’ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua” – de Mircea Dinutz. Tot ce se enunta aici se subsumeaza, în mod straniu, unei coperti foarte inspirat alese – “La circ”, reproducere dupa o lucrare a Tiei Peltz. Dar circul la care se raporteaza Mircea Dinutz nu-i distreaza decât pe…oamenii noi (les nouveaux riches, cum ziceau francezii, în veacul al XIX-lea… – parvenitii/ciocoii neo-îmburgheziti, cum zicem noi, valahii, azi!) – …în rest, ramâne Spectacolul Amaraciunii (disimulate cu discretie, eleganta si …rasa!). Si, în cel mai bun caz – al hazului de necaz. Evident, nu lipsit de revolta camus-iana: “Albert Camus asocia solidaritatea de o stare de revolta – cf. Omul revoltat, 1951. (…) E un mod de a te <<revolta>> împotriva conditiei tale de fiinta (fatalmente) limitata în timp si spatiu (…) o “revolta metafizica” – cf. M. Dinutz, p. 10.

În cele trei parti ale cartii, relativ bine echilibrate structural (I-Editoriale – 15 texte, II-Tablete de toata ziua, cap. divizat în De-ale noastre, de-ale lumii – 11 tablete si De-ale politicii – 9 tablete) – asistam la tragi-comedia, cvasi-onirica, a României în care traim. Astazi. si Acum. De fapt, totul, în carte, fierbe de imediatetea trairii – concomitenta, aproape, cu Privirea, Reflectia si Expresia Estetica. Un tur de forta care nu este la îndemâna oricui – mai ales când linia estetica nu este afectata grav, din acest cazan în forfotire, al incandescentei flacarii teatrului românesc – involuntar, dar istorico-vitalist! – de veac XXI!

Autorul marturiseste, în prima tableta, Scurta invitatie…la spectacol!, având valoare de Cuvânt înainte/Precuvântare – N-am crezut, pâna acum sapte-opt ani, ca voi scrie vreodata pamflet, pe care-l consideram resentimentar, nascut din zonele obscure ale sufletului si mintii – dar…cum te poti, altfel, elibera de raul si urâtul acestei lumi, cum te poti exorciza, daca nu prin cuvântul, e adevarat, deturnat de la functiile sale firesti, întemeietoare? Noi, însa, amintindu-ne celebrul distih arghezian: Am luat ocara, si torcând usure/Am pus-o când sa-mbie, când sa-njure– socotim ca pamfletul este doar aversul destructurator de învechita (în rele!) lume, al epopeii demiurgice (ca-n semantica dansului shivaito-dionysiac!) – deci, o specie cosmic-necesara, în economia restructurarii nucleare – complementare Facerii unei Noi Lumi/unui nou Ierusalim postapocaliptic.

…Majoritatea tabletelor sunt texte pe care cititorii fideli ai Jurnalului de Vrancea online, le-au mai citit – deci, pot pretinde (zic ei…) ca le cunosc. Este o iluzie insidioasa si o cursa perfid construit-premeditata, de catre artistul-autor: atunci când fiece tableta intra, în contextul tragi-comediei globale, în constructul global – se nutreste dintr-însa/-însul, amplificându-si, re-structurându-si semantica, devenind parte vie, organica dintr-un spectacol sofoclian-aristofanic. Tabletele lui Mircea Dinutz, nuntite si orientate Nordic cu premeditare, îsi amplifica, reciproc, rezonanta semantica…

…Reverenta dedicatiei face onoare autorului: Mentorului meu spiritual, bunului si înteleptului meu prieten, Constantin Calin. Pe ansamblu, Mircea Dinutz depaseste, cu mult, prin cartea de fata, complexul provincial-vrâncean – deschizându-se, prin ea, spre Valahia etern-ludica: I.L. Caragiale (Paznicul Dharmei Cetatii, Cinicul Privitor/Observator!) este si fantasia extatica/expresia livresca a respectului dinutzian – dar si tinta si miza cartii. Evident, e vorba de acel I.L. Caragiale…rânjitorul amar, cel care simtea enorm si vedea monstruos, cel care nu stia sa râda, cum depun marturie sumedenie dintre amicii sai. Din punctul nostru de vedere, cartea profesorului, criticului Mircea Dinutz, capitol cu capitol, tableta cu tableta (cu unele ajustari estetice si adaptata, mai clar, cerintelor dramatice), poate fi pusa în scena, de un iscusit regizor al Marelui si Bizarului Spectacol al României, nu doar Contemporane – ci…eterne.

…E drept, fiind eminamente profesor, Mircea Dinutz este îngrijorat, în primul rând si pâna la exasperare, de circul/bâlciul grotesc si distructiv din domeniul educatiei. Si, în definitiv, aceasta obsesie profesionala este deplin justificata: daca, într-o societate (oricare ar fi aceasta!) nu exista grija pentru Educatie, atunci, necesarmente, apar/vor aparea, cât de curând, îngrijorarile nu doar pentru viitorul ei, ci pentru însesi sansele ei existentiale, ca neam, ca natiune: La urma urmei, câta educatie se mai face în scoli?? Nu cumva, pentru multi dintre oamenii scolii, comunicarea se reduce la un schimb de informatii, în sensul ca profesorul da, ca sa reprimeasca totul într-un soi de ambalaj considerat, cu un plus de bunavointa, acceptabil?? Pe de o parte, parintii absorbiti cu totul de viata social, în lupta destul de aspra pentru supravietuire, nu mai au destul timp sa se ocupe de educatia copiilor, iar pe de alta parte, profesorii (…) trateaza cu superficialitate problema (atât de delicata) a formarii pentru viata a viitorului matur. Ce poate sa iasa de aici?! Adolescentii au/dobândesc – prematur – o libertate pe care, nu întotdeauna, sunt învatati sa o foloseasca, lasati prada modelelor-antimodele, livrate generous de mass-media, cu toata zestrea eclatantelor vremuri pe care le traim: bani, glorie, putere, daca se poate cu eforturi cât mai mici, sau chiar prin frauda!! (…) Succesul social pare sa-i intereseze, în egala masura, atât pe parinti, cât si pe copii – lucru firesc, dar nu si pe caile prin care se poate ajunge la obiectivul fixat! În ce fel de lume traim? Dar, o întrebare mult mai grava decât pare la prima vedere: în ce fel de lume vor trai copiii nostri??

Raspunsul si-l da singur, atât de atentul Paznic al Cetatii si Dharmei ei: într-o lume care capata, tot mai clar, peceti apocaliptice, prin disparitia dimensiunii morale a duhului ei: a– pe de o parte, sentimentul de rusine e numit cu un cuvânt ( rusine…?!) care se afla în plin proces de arhaizare, sub privirile noastre neputincioase si b– pe de alta, atitudinile uman-sociale, nobil-constructive de Duh – dispar. Spre exemplu, solidaritatea (Solidaritatea e acel sentiment puternic si nobil (…) care ne face sa nu întoarcem capul nepasatori, în fata nefericirii altora, sa fim demni, mai generosi cu semenii nostri (…). Sentimentul de solidaritate (naturala) îi face pe oameni sa se simta mai frumosi, mai puternici, mai încrezatori în puterile lor – pp. 9-13). Se ajunge la sloganul sinucigas: Numai dezbinati vom reusi împreuna! – …sa disparem ca stat, ca natiune, în mod sigur!

…Iata ce zicea, despre adolescenta (ce vârsta minunata, dar amenintând letal societatea, daca aceasta din urma nu o trateaza cu grija si raspunderea cuvenite!), cel mai important si vizionar pedagog iluminist, din veacul al XVIII-lea, Jean-Jacques Rousseau: Dar nicio vârsta nu e la fel cu cea dintâi vârsta în care omul începe cu adevarat sa traiasca (n.n.: adolescenta). Vârsta aceasta nu dureaza niciodata îndeajuns pentru folosinta pe care trebuie sa i-o dam, iar importanta ei pretinde o atentie neîntrerupta; iata de ce starui asupra artei de a o prelungi (…) împiedicati-l pe adolescent sa devina barbat, în momentul în care nu-i mai ramâne nimic altceva de facut decât sa devina.

…Se propun si solutii, din partea profesorului-moralistului îngrijorat si înspaimântat de augurii cei rai: …fixarea unor obiective clare, elaborarea unui program coerent (…) dar – mai important decât orice – schimbarea, în timp, a mentalitatii, încadrarea exiegenta a dascalilor în conditii de competenta reala (…) dar si o salarizare pe masura, renuntarea definitiva la practica paguboasa a numirilor pe criterii politice, revenirea, pe toate treptele de învatamânt, la concursurile de admitere (n.n.: o, Doamne, în sfârsit, un profesor care o spune cu voce tare!). (…) Asta numai daca acceptam, cu adevarat, ca învatamântul este prioritate nationala si nu un salon de nasteri premature, cu malformatiile la vedere (cf. Bacalaureat 2011. Ecouri – niciodata tardive, p. 24).

…Si scriitorul moralist, în sens iluminist (în niciun caz… moralizator!) Mircea Dinutz subliniaza instaurarea, în societatea contemporana (din pricina egoismului, plezirismului imbecil etc.) a simptomului singuratatii tragice: Sa fie, oare, singuratatea singurul mod de a vietui onest, într-o realitate atât de bulversata?” (cf. Vocatia prieteniei, p. 14).

…E normal ca lipsa de educatie a societatii veacului XXI sa duca la grave (si grotesti!) perturbari, în viata sociala si în cultura: În viata sociala, <<averea>> (la vedere) a ajuns sa fie sinonima cu <<valoarea personala>>, niciun alt criteriu nefiind atât de functional. (…) Unul nu citeste ca-l dor ochii, altul uraste cartile si nu se sfieste s-o spuna în gura mare, al treilea nu are timp de asemenea fleacuri – multi, multi altii nu vad folosul de a citi, dar…se feresc, ca de foc, sa faca asemenea marturisiri. (…) Asa au aparut contramodelele, oferite cu o generozitate criminala, generatiei tinere. Si, în acest sens, fireste ca un rol important si degenerativ îl au si mass-media vizuala …degenerata (cea mai…cautata, pentru ca… apari pe sticla, ca vedeta de doi bani jum’ate si de-o derizorie clipa… – în fata a milioane si milioane de gura-casca!) – precum si politica de geambasi ori de madame de bordel, care se face în România (si, de-o vreme, în întreaga lume!): Dar ce sa faci cu toate acestea, adica sa înveti, sa te straduiesti pentru a-ti face o cariera cinstita, când vezi ca un cioban de vocatie poate deveni europarlamentar, ce rost are sa te consacri muzicii, sa exersezi ani de zile, sa participi la concursuri epuizante, când te poti despuia cu usurinta si ajunge – într-un timp scurt – o cântareata sexy (mai degraba, doar sexy), când poti spune câte prostii poftesti, la emisiunile lui Maruta sau a lui Capatos, te poti numi Senzual, Plugaru sau Zavoranu – n-are nicio importanta! Vorba cuiva: <<…este foarte usor sa nu-ti fie frica când ai curaj>>. Dar parca <<tupeu>> ar fi cuvântul mai potrivit… (cf. De la aparenta la esenta si…retur!, p. 17).

…Ei, si într-o astfel de societate fara niciun Dumnezeu, fara repere morale – de maretie, onoare si demnitate – este aproape logic ca Adevarul sa umble cu capul spart! Marturie se afla unicul artist, disident român autentic, Paul Goma! (cf. O întrebare legitima, p. 29). Si cine-l prigoneste? Pai, tocmai aia care n-au avut, daca nu vizionarismul lui Goma, macar bunul-simt…de a tacea : elita! Cu dl N. Manolescu în frunte! A se vedea procesul intentat de acesta lui Liviu Ioan Stoiciu, pentru vina de a fi publicat, în “Viata Româneasca”, un fragment din Paul Goma…Si de ce anume îl acuza N. Manolescu, pe Goma (implicit, deci, si pe publicatorul lui Goma – L.I. Stoiciu!): evident, de anti-semitism! În treacat fie zis: sotia dlui Goma este de origine israelita…

„Cum e posibil sa fie, în continuare, marginalizat, ignorat, înjurat – Paul Goma, la 20 de ani de la revolutie?” – se întreaba, „patetic”, L. I. Stoiciu.

Uite-asa, BINE! „Astfel, numarul evreilor ucisi, victime ale holocaustului românesc (?!!), întrece orice imaginatie, prin transferarea, foarte generoasa, a cifrelor înregistrate de Ungaria horthysta si Rusia bolsevica, în contul României! Prea putini sunt cei care protesteaza public – iar, daca o fac, sunt suspectati de…antisemitism!” – cf. idem, p. 31.

Mda! Si asta, pentru ca, azi, suntem victimele unei cenzuri mondiale/mondialiste dictatoriale, cu nimic inferioara celei bolsevice: political correctness. N-are încotro, de corecta ce-i!

…O lume pe dos. O lume cu centri de Duh falsificati (prin puternice influente de sus, de cât mai de sus!). Mircea Dinutz cauta sa fie corect cu Adrian Paunescu, dar nu prea-i reuseste (în fara de splendidul citat din final de capitol, dintr-un poem al bardului de la Bârca – cf. Posteritatea lui Adrian Paunescu, p. 37) – în schimb, pe centrul fals, Cartarescu (la fel ca si pe alti centri grotesti si tragici, totodata: Liiceanu, Patapievici, Plesu… – cf. Fenomenul Mircea Cartarescu, p. 33) îl identifica bine (cu exceptia, poate, a faptului ca dl Cartarescu ar fi, totusi…erudit…?!) – în lupta sa, jalnic-infernala, cu demonii propriului orgoliu, dar si cu…provincia (dinainte si definitiv învinsa/condamnata la insignifianta, de catre domniile lor, bucurestenii…!): Un scriitor din provincie ajuns la Bucuresti se simte exact cum ma simt eu, când ma aflu la New York, Paris, Berlin, Londra… Dle Cartarescu, cu tot respectul, dar va cam paste (pe ici, pe colo…) paranoia capitalista, vorba lui Nae Catavencu! De aici vine si luarea de pozitie a lui Mircea Dinutz, fata de toate manifestarile (critice sau pseudo-critice), venite din partea unora dintre corifeii bucuresteni (unii, aflati, azi, în zdrente spirituale! – …singurul care si-a pastrat “sarita” se pare ca a ramas tot profesorul si academicianul Eugen Simion – fie si numai prin aristocratia frazei rostite, vis-à-vis de un Adrian Marino, înnebunit de atâta gaunosenie a Duhului si rasturnare a scarii valorilor românesti: Îl iert, a suferit prea mult!): Asadar, în acesti ani din urma, de câte ori ma apropii de un dictionar, de o istorie literara – o fac fara sa ma cutremur de piosenie, încercând sa apreciez cu luciditate scara de valori propusa, fara prejudecati si fara resentimente, dar si fara prea mari iluzii (cf. Ce-i mâna pe ei în lupta?, p. 46).

Si acest pasaj rimeaza semantic si întru sastisire – cu alt pasaj, din tableta lamuritoare De unde ne vin criticii?(p. 42): De peste tot, din Suceava sau de la Târgoviste, din Satu Mare sau Slobozia, Constanta ori Iasi, din Tg. Mures, Bacau sau Timisoara – fiecare contribuind la efortul colectiv dupa puteri si talent, oferind repere viabile si constructii respectabile, chiar daca unii dintre ei nu ajung prea des pe Calea Victoriei …

…În ceea ce-i priveste pe scriitori, ca si pe politicienii contemporani – spectacolul dat de cei fara har, dar cu tupeu (har Domnului…!) – este similar cu cel din schita caragialiana Mosii (1901): Turta dulce – panorame – tricoloruri – braga – baloane – soldati – mahalagioaice – lampioane – limonada – fracuri – decoratiuni – decoratii – donite – menajerii – provinciali – fluiere – cersetori – ciubere – cimpoaie – copii – ministri – pungasi de buzunare – hardaie… : toti impostorii Pamântului fojgaiesc de mama focului, sufocând prim-planul Duhului Românesc – ba sub pretextul ca, cica, scriu arta!”, ba ca fac reviste: Votez, cu toata convingerea, pentru Curca literara!!” ( – cf. Hai sa facem o revista!!!, p. 62), ba ca…România e în stare de urgenta!, la meciul România-Luxemburg…(cf. România în stare de urgenta!, p. 73)…!!!

… Farsorii, tupeistii, arlechinii veseli si zglobii, impostorii si circarii (cf. Stima noastra si mândria! – p. 59); Ei scriu/graveaza mani pe stânci, pietre, tablite, dar, mai ales, consuma cantitati uriase de hârtie, spre pieirea inutila a padurilor românesti. Stima noastra si mândria! – creându-se, dupa prostul model heliadesco-pasoptist, un si mai prost si periculos contramodel (analfabet si letal-gaunos!), de Duh si de Logos (complet degenerate!): Scri-ti baieti numai nu va lasa-ti! (cf. Scrieti, baieti, nu va lasati!, p. 54) – dus înainte (?!) de, sa zicem, un Mihail Galatanu… (n.n.: dar acest lucru este posibil numai cu complicitatea greilor, de tipul N. Manolescu, Alex Stefanescu etc.!).

…Ce-a fost si ce ramâne – gloseaza, nostalgic, Mircea Dinutz, asupra propriilor observatii, meditatii si constatari (…noi ne oprim aici, la zona culturala, adica la finele Partii a II-a – nu pentru ca Mircea Dinutz nu ar avea fler si “nerv” si pentru Circul Politic Românesc, ci pentru ca acest “Circ”, hidos si letal, ne este mult prea aproape-îngretosator, deci nu mai avem nici cerneala în calimara sa-l exorcizam prin Logos, nici saliva/flegma în gura… – pentru o zona în care impostura arogant-agresiva si mitocania înmarmuritoare, cronicizate pâna la genocid/crima de tradare nationala, nu se mai pot vindeca/alunga nici cu vorba dulce si specializat-hermeneutica, nici cu polemica aristocratica…cel mult, cu mitraliera cheguevarica!): Am cam uitat sa polemizam (cu eleganta, cu argument, cu respect pentru celalalt), am cam uitat ce înseamna obiectivitatea, ascunzându-ne (abil) dupa conceptual de subiectivitate creatoare, inerenta oricarui act critic, am cam uitat de reguli, de principia, pomenind doar acele norme etice care ne avantajeaza si ignorându-le, daca nu ne sunt de folos! Vom intra în normalitate doar în conditiile în care ne vom privi unii pe altii cu sincera dorinta de a ne cunoaste, citindu-ne cartile si comunicându-ne, cu onestitate, impresiile, fara râvna de a umili, de a distruge si a ne distruge. Pentru ca, unde e multa vanitate, tot atâta desertaciune…la ce bun sa avem principii si sa ne conducem dupa norme etice? Se poate vietui si asa (ce cultura? ce constiinta?), de trait e mai greu!

…Cunoscând noi mult prea bine mediul socio-spiritual al României de azi, am fi înclinati sa nu trecem, prea blajin, cu vederea, aceasta viziune cvasi-utopica a unui critic, devenit scriitor moralist (cu destule valente estetice, printre rândurile sale, uneori de-a dreptul… neagoebasarabiene!). Un Sfânt Francisc a fost de-ajuns omenirii! De ajuns cu utopiile si cu predicile în pustie! – ar zice altii, mult prea usuratici, iresponsabil de pripiti. Noi stim si cunoastem: 1.– Cel mai blând dintre sfinti (Sfântul Francisc din Assisi) a stiut sa fie când ferm, chiar aspru, când sa se înfatiseze blând si, deci, sa-si intre în firea lui cea de Hristos, data – totdeauna, în functie de scopurile luptei sale neodihnite, întru Hristos-Dumnezeu si întru mustrarea Lumii, care re-intra, hidos, în bezna din Kali-Yuga: de multe ori, a reusit sa fie muscator de pamfletar, chiar cu Sanctitatea Sa Papa Inocentiu al III-lea (pe la 1210)…2. -…chiar Mircea Dinutz este un spirit mereu încordat, în lupta cu sine, cu lumea, cu destinul, în plin secol XXI!

Asa cum Predicile de pe Munte nu sunt menite a crestina omenirea într-un…pocnet de bici, asa si îndemnurile morale ale unui critic si scrib (abras cârtitoriu!) al Faptelor Lumii, bine-cunoscator al Ahrimanizarii Lumii de Azi – nu sunt menite sa îndrepte, instantaneu, liniile de forta deviate/strâmbate, ale Luminii Morale de pe Terra ori, numai din România. Dar Mircea Dinutz a fost, o viata de om, în primul rând, profesor/pedagog, si, deci, stie bine ca orice îndemn spre Bine trebuie repetat, cu rabdare, de atâtea ori si cu o voce din ce în ce mai ridicata, încât sa blocheze, mental, altfel de porniri decât cele spre Bine…

…Mult mai curând decât predicator si chiar moralizator (chiar creator de teatru absurd-ionescian, în cele mai impetuoase dintre tabletele sale: Hai sa facem o revista! (p. 62), Trei întrebari si niciun raspuns (p. 101), Ce bine e în democratie!! (p. 113), Mircea Dinutz ne apare, în unele dintre cele mai îngândurate si încordate pagini ale sale (pseudo-ludice, atractive… – …dar, desi, deseori, problematizant-impresionante – nu ramân, totdeauna si constant, la cea mai înalta valoare estetica – aceea din, spre pilda, cosmic-liricul Instantaneu, autentic poem incantatoriu, epifanie si colinda metafizica, totdeodata: …<<E un sticlete>>, spuse, fara sa ezite, tovarasul sau. <<A fost>>, raspunse primul, îngropând pasarea, din nou, sub zapada, ceva mai departe de locul batut de toata lumea atât de grabita, încât nu stiuse sa vada, sa auda, sa simta fiorul dumnezeirii, care se aflase aproape, uimitor de aproape de ei… – doar cântecul ramasese între crengile copacului, pentru ca numai cei alesi, doar ei, sa-l asculte si sa se lase vrajiti!) – pagini nascute în iarna vrajbei noastre (cum zicea bardul Will…) – ca fiind un senator de drept al logos-ului valah contemporan (în linia George Pruteanu) – Logos contorsionat de toate vijeliile demonice (ale veacului si mileniului acestuia apocaliptic), care ne strâmba Duhurile, date noua spre Sfânta si Luminata Pastrare întru Dreptate, de catre El…

…REPETITIO [est] mater studiorum…dar poate si: …mater luciorum et revelationibus!

 

Nota:-Mircea Dinutz, D’ale democratiei – Editoriale. Tablete de toata ziua, Editura Nico, Tg. Mures, 2012.

 

E vremea să iau decizii!

On By nelursIn Biblia, Credinta, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

 George Danciu

„Şi-a venit în fire şi a zis: „Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.” Şi s-a sculat şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult. Fiul i-a zis: „Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.””

                                                                    LUCA, 15.17-21

 .

TIMPUL – RISIPA UNEI MARI BOGĂȚII

Din vremuri străvechi omului îi place să știe ce se mai întâmplă în lume.

„Unii din filosofii epicurieni şi stoici au intrat în vorbă cu Pavel. Şi unii ziceau: „Ce vrea să spună palavragiul acesta?” Alţii, când l-au auzit că vesteşte pe Isus şi învierea, ziceau: „Pare că vesteşte nişte dumnezei străini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag şi au zis: „Putem să ştim care este această învăţătură nouă pe care o vesteşti tu? Continue reading “E vremea să iau decizii!” →

Căutați pe Domnul!

On By nelursIn Biblia, Credinta, Eveniment, Incurajare, Inviere, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

George Danciu

„Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemaţi-L câtă vreme este aproape.

Să se lase cel rău de calea lui, şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu oboseşte iertând.”

                                                                                                      ISAIA, 55.6-7

 .

DE CE SĂ-L CĂUTĂM PE DOMNUL

România e vizitată de străini din mai toate țările lumii. Românii caută, la rândul lor, să plece din țară în lumea largă, unde caută locuri în care să-și găsească împlinirea și fericirea. Continue reading “Căutați pe Domnul!” →

Cine spun oamenii ca sunt eu!

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

.

„Un nume bun este mai de dorit decât o bogatie mare, si a fi iubit pretuieste mai mult decât argintul si aurul.”

                                                       PROVERBE, 22.1

.

„Isus a venit în partile Cezareii lui Filip si a întrebat pe ucenicii Sai: „Cine zic oamenii ca sunt Eu, Fiul omului?”

Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

                                                                                                                                 Evanghelia dupa Matei, 16.

.

 .

PAREREA MEA SI A ALTORA, DESPRE MINE!

.

Eugène Ionesco, dramaturgul francezo-român, care a excelat în teatrul absurdului, se pare ca a zis si acest gând: Trasatura esentiala a geniului raului, e aceea ca aceasta se va afla cu foarte mare întârziere!

Dar nu numai geniul raului se va afla mult prea târziu, ci si cunoasterea personala sau a celor pe care-i punem în balanta în diferite ocazii în calatoria vietii. Fratii lui Iosif, care voiau sa-l omoare, însa în cele din urma fusese vândut de fratii sai ca sclav unei caravane care mergea în Egipt, si dupa ce a trecut prin mari peripetii, în închisoare si suferinte, ajunge al doilea om în Egipt, pe vremea unei mari foamete, vizitat de fratii lui care nu l-au recunoscut, ei marturisesc despre sine: suntem oameni de treaba…!

Un tânar pianist în formarea sa artistica, a dat un spectacol la care a venit multa lume. La încheiere aplauzele nu mai conteneau sa se opreasca, însa tânarul ramasese resemnat si apasat, nemanifestând aceeasi exaltare ca si numerosul public. Cineva l-a întrebat:

– De ce nu te bucuri de acesta reusita, alaturi de noi, entuziastii?, iar tânarul pianist, cu capul întristat, a zis:

– Da, ati aplaudat, chiar ridicati în picioare, însa vedeti, acolo, în rândul întâi e cineva care sta jos. El e profesorul meu. Parerea sa e foarte importanta pentru mine, aceea conteaza cel mai mult. Ori el nu a fost miscat de prestatia mea!

***

Sa privim în Evanghelia lui Luca unde gasim o pilda care ne va lamuri pe deplin:

Vindecarea robului unui sutas – LUCA, 7

“Un sutas avea un rob la care tinea foarte mult si care era bolnav pe moarte. Fiindca auzise vorbindu-se despre Isus, sutasul a trimis la El pe niste batrâni ai iudeilor, ca sa-L roage sa vina sa vindece pe robul lui.  Acestia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul si au zis: „Face sa-i faci acest bine;  caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.”  Isus a plecat cu ei; dar nu era departe de casa, când sutasul a trimis la El pe niste prieteni sa-I spuna: „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamântul meu.  De aceea nici nu m-am socotit vrednic sa vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorba, si robul meu va fi tamaduit.  Caci si eu, care sunt sub stapânirea altuia, am sub mine ostasi. Si zic unuia: „Du-te!”, si se duce; altuia: „Vino!”, si vine; si robului meu: „Fa cutare lucru!”, si-l face.”  Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutas, S-a întors spre norodul care mergea dupa El si a zis: „Va spun ca nici chiar în Israel n-am gasit o credinta atât de mare.”  Când s-au întors acasa, trimisii au gasit sanatos pe robul care fusese bolnav.”

Sa vedem care sunt cele trei pareri despre Sutas:

  • parerea sa, a sutasului, despre sine;

  • parerea oamenilor;

  • parerea Domnului Isus.

Parerea Sutasului despre sine:

Daca ne-am pune în locul sutasului, am raspunde cumva asa: sunt roman, din Roma. Un sutas, o persoana importanta, am sub mine, sub comanda 100 de soldati. Sunt un conducator, cu functie responsabila. Am absolvit Academia de la Roma. Noi, romanii, suntem poporul ales, noi stapânim peste alte popoare, noi suntem deasupra, întelegeti…

Însa sutasul, despre sine avea o alta marturie – înaintea lui Dumnezeu care vede ce e în inima omului, care cunoaste totul -, sutasul a zis:

– „Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru ca nu sunt vrednic sa intri sub acoperamântul meu….”

Sutasul auzise de Isus, ca este un mare învatator, ca El poate si vindeca pe cei bolnavi. Auzise ca se vorbea ca El e Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii! Sutasul era într-adevar vrednic de functia sa, el avea un cântar drept în inima sa si a cântarit bine starea sa vis a vis de Maretia lui Dumnezeu. El s-a vazut un nimic, un pacatos, nu s-a considerat vrednic ca Domnul Isus sa se deranjeze atât si sa vina în casa lui. I-a cerut doar: „De aceea nici nu m-am socotit vrednic sa vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorba, si robul meu va fi tamaduit. Caci si eu, care sunt sub stapânirea altuia, am sub mine ostasi. Si zic unuia: „Du-te!”, si se duce; altuia: „Vino!”, si vine; si robului meu: „Fa cutare lucru!”, si-l face.”

Parerea oamenilor despre Sutas:

O parere autentica nu o pot da decât aceea care te cunosc. Pe sutas îl cunosteau cei din comunitatea în care se misca el.

Fiindca auzise vorbindu-se despre Isus, sutasul a trimis la El pe niste batrâni ai iudeilor, ca sa-L roage sa vina sa vindece pe robul lui. Acestia au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul si au zis: „Face sa-i faci acest bine; caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.”

Sutasul avea relatii bune cu niste batrâni ai iudeilor. Ei i-au zis lui Isus: „Face sa-i faci acest bine; caci iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga.” Sutasul era vorbit de bine. Sutasul era un om iubitor si plin de mila. (asemeni sutasului Corneliu, din Faptele apostolilor, 10). Batrânii si-au dat cu parerea catre Domnul: „Face sa-i faci acest bine;”Ei l-au sustinut în problema lui. Au marturisit bine despre sutas. Sutasul era un om darnic, a zidit sinagoga!

Parerea Domnului despre Sutas:

Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a minunat de sutas, S-a întors spre norodul care mergea dupa El si a zis: „Va spun ca nici chiar în Israel n-am gasit o credinta atât de mare.”

Si Domnul Isus i-a îndeplinit rugamintea, vazând viata sutasului si credinta sa: Când s-au întors acasa, trimisii au gasit sanatos pe robul care fusese bolnav.”

***

Marturia, în paralel, a  apostolilor despre sine si aceea a Domnului Isus despre ei:

Parerea despre sine a apostolului 

Parerea Domnului Isus despre apostol

Pavel: Caci eu sunt cel mai neînsemnat dintre apostoli; nu sunt vrednic sa port numele de apostol, fiindca am prigonit Biserica lui Dumnezeu. (1 Corinteni, 15.9)

Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sa vestesc Neamurilor bogatiile nepatrunse ale lui Hristos. (Efes., 3.8)

O, adevarat si cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca sa mântuiasca pe cei pacatosi”, dintre care cel dintâi sunt eu. (1 Timotei, 1.15)

”Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.” (Fapte, 9.13-14)

Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel;si îi voi arata tot ce trebuie sa sufere pentru Numele Meu.” (Fapte, 9.15-16)

Petru: Când a vazut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus si I-a zis: „Doamne, pleaca de la mine, caci sunt un om pacatos.” (Luca, 5.8)

Simon Petru, drept raspuns, I-a zis: „Tu esti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!” (Matei, 16.16)

Si l-a adus la Isus. Isus l-a privit si i-a zis: „Tu esti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa” (care talmacit înseamna Petru). Ioan, 1.42

Si Eu îti spun: tu esti Petru, si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea, si portile Locuintei mortilor nu o vor birui. (Matei, 16.18)

***

Sa raspundem la 4 întrebari care ne vor edifica:

Isus a zis: Ci, când esti poftit (la o cina), du-te si asaza-te în locul cel mai de pe urma; pentru ca atunci când va veni cel ce te-a poftit sa-ti zica: „Prietene, muta-te mai sus.” Lucrul acesta îti va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masa împreuna cu tine.

Caci oricine se înalta va fi smerit; si cine se smereste va fi înaltat.” (Luca, 14.10-11)

a) Pot eu sa aleg locul cel mai de jos cu toata inima?

– Isus Cristos l-a ales, S-a coborât pe pamânt si s-a facut rob si ascultator pâna la moarte, si înca moarte de cruce;

b) Pot eu sa rabd ca altii sa stea mult mai jos?

– Domnul Isus, nu a rabdat sa ne vada cazuti jos, în pacat si deznadejde; El a venit sa ne ridice, sa ne înalte; celor smeriti, de jos, El le da har, îi ridica;

c) Pot eu sa ma las ca altii sa ma aseze jos?

– firii noastre nu-i place deloc sa fim asezati cât mai jos, în locurile din spatele societatii; trebuie sa învatam lectia smereniei; pentru ca apoi sa fim înaltati, ridicati de El, ca fii ai lui Dumnezeu;

Zacheu era asezat de societate foarte jos, dar Domnul Isus a intrat la el în casa si a zis ca si el, Zacheu, e fiul lui Avraam, ca si în casa lui a intrat mântuirea si l-a facut fiu de Dumnezeu. Numai El te poate înfia, prin har si credinta. Glorie lui!

d) Pot sa ma asez eu acolo jos, în gândurile mele tainice?

  • un copil a primit vorba de la tata sa stea jos; dar n-a ascultat, atunci tatal a ridicat tonul si s-a asezat; dar a spus fratelui, ca s-a asezat pe scaun, dar în gândul lui, era tot în picioare, neascultator.

Cine spun eu ca sunt?

Cine spun oamenii ca sunt eu?

Cine spune Dumnezeu ca sunt eu?

Dumnezeu vede în mine si în dta ceea ce esti în viitor. În Zacheu a vazut un fiu al lui. În Pavel, asupritorul, de odinioara, a vazut nu doar un fiu al lui Avraam si al Lui, ci si un apostol credincios si ascultator…!

Trimte-i Domnului, gândul tau, ca ai nevoie de Isus în necazurile si bucuriile tale, sa spuna doar o vorba si viata-ti va fi schimbata!

Domnul e aproape de fiecare, la distanta unei rugaciuni sincere!

Ai mila de mine, pacatosul! Amin.

GLORIE DOMNULUI!

(Text inspirat de Cuvântul pastorului Nelu Moldovan – Biserica Penticostala SPERANTA Oradea)

Părerea mea și a altora, despre mine!

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Eveniment, Familia, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

 George Danciu

„Un nume bun este mai de dorit decât o bogăţie mare, şi a fi iubit preţuieşte mai mult decât argintul şi aurul.”

PROVERBE, 22.1

„Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu!”

                                                                      Evanghelia dupa Matei, 16.

 .

Cine spun oamenii că sunt Eu?

Eugène Ionesco, dramaturgul francezo-român, care a excelat în teatrul absurdului, se pare că a zis și acest gând: Trăsătura esențială a geniului răului, e aceea că aceasta se va afla cu foarte mare întârziere! Continue reading “Părerea mea și a altora, despre mine!” →

FERICIREA – atitudinea fata de Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

George Danciu

(Text inspirat de predica pastorului Daniel Chereji din Baia Mare)

„Ferice de cel cu faradelegea iertata si de cel cu pacatul acoperit! Ferice de omul caruia nu-i tine în seama Domnul nelegiuirea si în duhul caruia nu este viclenie!” PSALM 32

„Ferice de cei ce plâng, caci ei vor fi mângâiati!”

                                         Evanghelia lui Matei, 5.4

.

CAPACITATEA DE A DISCERNE

.

Comerciantii si ofertantii de servicii  se fac cunoscuti prin reclame, dar reclamele nu refleacta  întotdeauna  calitatea produselor si serviciilor prezentate. Proba timpului si experimentarea practica va demonstra, fara nici o îndoiala, realitatea situatiei.

Societatea a functionat dupa o regula simpla: Cererea si Oferta. Dar, din dorinta de câstig, profitorii, au inversat aceasta regula fireasca. Reclamele ne întâmpina si ne agaseaza cu oferte la care nici nu ne-am fi gândit si nici n-am fi visat vreodata, pentru lucruri de care nu doar ca nu avem nevoie, dar care, în final se vor dovedi ca ne-au fost nefavorabile.

Televiziunile, prin emisiunile comerciale de tot felul, nu doar acelea gen «show», vin ca adevarate spectacole, chiar si atunci când prezinta stiri, emisiuni sociale sau de politica,  toti urmaresc propriul câstig, un rating cât mai bun.

Legendarul Solomon, probabil cel mai întelept om care atrait vreodata, în Cartea Proverbelor ne spune ca în lume sunt doua feluri de voci care striga oamenilor: Prostia si Întelepciunea! Iar omul are câteva posibilitati ca raspuns si manifestare: sa auzim vocea Prostiei (Prov., 9.13-18) si s-o luam de buna si s-o îmbratisam. Fie sa auzim,  vocea Întelepciunii care striga (Prov., 1.20-33; 2.1-9.12), s-o credem si s-o urmam, fie sa le urmam când pe una, când pe alta…

Solomon arata exact cum se întâmpla. Si una, si alta, vin cu aceleasi cuvinte:

Întelepciunea (…) striga…:

„Cine este prost, sa vina încoace!” Celor lipsiti de pricepere le zice:„Veniti de mâncati din pâinea mea si beti din vinul pe care l-am amestecat! Lasati prostia si veti trai, si umblati pe calea priceperii!” (Prov., 9.4-6)

Prostia si nebunia, Solomon o personifica cu o femeie galagioasa, proasta, care nu stie nimic, care, însa, striga:

„Cine este prost, sa vina aici!” Iar celui fara minte îi zice: „Apele furate sunt dulci, si pâinea luata pe ascuns este placuta!” El nu stie ca acolo sunt mortii si ca oaspetii ei sunt în vaile Locuintei mortilor. (Prov., 9.16-18)

Ambele voci, striga la fel: „Cine este prost, sa vina încoace!”

Solomon mai subliniaza ca cei chemati, din ambele categorii, au aceeasi trasatura comuna: le lipseste întelepciunea si priceperea. Aici intervine, din partea celui ce aude, atitudinea sa la auzul vocii, sinceritatea lui, ce cauta si ce-si doreste el?  Care e scopul vietii?

Adesea, omul e plin de sine, mândru, el crede ca el le stie pe toate, si, în final, va alege glasul prostiei… drumul cu Satana, care e tatal minciunii.

***

CONSTIINTA – busola si ajutor

Dumnezeu e Cel care vede în inima noastra. Înaintea Lui totul e gol si descoperit. Nu ajunge gândul sa se înfiripe bine si El ne stie vrerea. Nu putem ascunde nimic de El! La El trebuie sa venim ca niste copiii la Tatal lor. Un copil, la Tatal, vine în rugaciune, cu umilinta si credinta ca va fi intele pe deplin si ajutat.

David, împaratul lui Israel, avusese si el pacatele lui. Dar el îl iubea pe Domnul, avea o atitudine buna, însa cazuse în pacatul curviei cu Batseba, pe când barbatul ei era plecat la razboi. David a cautat sa-si acopere urmele, sa ascunda nelegiuirea comisa. Prin viclenie si intrigi, sotul Batsebei moare, iar el o ia de sotie. Dupa mai bine de un an totul parea ca e de domeniul trecutului, ca se asternuse peste pacatul crimei praful uitarii. Dar n-a fost asa.

Plata pacatului, e moartea: a murit copilul nascut de Batseba. Si s-au mai întâmplat si alte nenorociri în familia lui David. Iar el  era fara vlaga, secatuit, uscat, el care altadata era în fruntea celor care-L preamareau pe Dumnezeu. De ce? Pentru ca a pacatuit  si nu si-a marturisit înaintea Domnului  pacatul, nu  s-a rugat de iertare. Iar mâna Domnului apasa greu asupra lui, i se topeau oasele de gemetele lui necurmate. Era bolnav. Suferea. Pacatul aduce boala în viata omului. Nu mai avea partasie cu Dumnezeu. Omul e facut de Creator astfel ca sa fie într-o relatie de prietenie cu El. Ori pacatul pune un zid de despartire.

David este vizitat de prorocul Natan care-i spune o istorioara in care un om se purtase imoral. David da cu usurinta verdictul, e bun de plata omul. Însa acela facuse asemenea pacatelor comise de el! Plata, nu e alta decât moartea! Dar, Natan îi dezvaluie ca povestea l-a prezentat pe el, pacatul lui,  el e vinovatul!

David se lasa cercetat de Duhul lui Dumnezeu, de constiinta sa, si îsi recunoaste întreaga vina. Si scrie Psalmul 32.

Atunci  Ti-am marturisit pacatul meu si nu mi-am ascuns faradelegea. Am zis: „Îmi voi marturisi Domnului faradelegile!” Si Tu ai iertat vina pacatului meu.

Pagubele produse de pacat, când nu cauti iertarea:

– gemetele omului; mâna Lui apasa greu asupra sa;

– o personalitate distrusa (uscat spiritual);

– trupul slabit, bolnav;

– constiinta apasa.

Câteva cauze care nu aduc iertarea celor vinovati:

a)Iuda, vânzatorul lui Isus, si-a marturisit greseala mai marilor preoti, celor care l-au platit cu 30 de arginti (Am vândut sânge nevinovat). Acestia, i-au raspuns simplu: Treaba ta. El trebuia sa se pocaiasca înaintea lui Dumnezeu si Domnului Isus, caruia le-a gresit.

b) Nu marturisim acum, personal în dreptul nostru. N-o vom putea face dupa moarte. (Popa, la groapa, zice: Îsi ia iertare de la … de la… Sa avem curajul si întelepciunea de-a veni acum sa ne împacam cât mai suntem pe drumul acesta al vietii pamântesti, cât mai avem timp, pâna nu e prea târziu.)

c) Timpul le rezolva pe toate. Asta auzim adesea, dar nu este adevarata zicerea. Trebuie sa venim cu pocainta acum. Cu trecerea timpului, doar ca miroase si mai tare si mai urât.

d) Marturisim viclean. Si aia nu e marturisire. Atunci când avem ocazia sa marturisim, raspundem viclean si superficial: sunt pacatos; nu e om sa nu greseasca, zilnic. Dar nu numim greseala, nu promovam pocainta. La TV, când vedetele sunt întrebate, dupa îndelunga lauda care li se aduce… Sunt întrebate: Dar, ce defecte aveti …? A, da, am si defecte, sunt adesea prea credul, prea sincer…! Sinceritatea, defect!!!! Dimpotriva, e virtute.

Rezolvarea problemei pacatului si primirea iertarii:

Demascarea pacatului. Trebuie sa fie personala; eu recunosc greseala, nu mi-o pune altul în cont, desi e adevarata; eu mi-o însusesc ca îmi apartine si raspund de consecinte;

Marturisirea pacatului. Cui? Mai întâi, Domnului, caci ofensa e adusa întotdeauna si Domnului. Apoi în fata celui caruia i-am gresit. Apoi, dupa caz, public. Caci David a facut publica pocainta sa, prin Psalmii sai.

Marturisirea e specifica. Nu e globala: am pacatuit, am gresit. Ci, identific clar care-mi sunt faradelefile comise.

Chestiunea e urgenta. La vremea potrivita, sa se roage orice om evlavios, Tie. Acum este vreema potrivita, e urgent, nu amâna.

Statisticile Bisericii catolice arata ca din 1962 – 2012, în România au fost petse 20 de milioane de avorturi. Iar marturisirea acestor pacate si iertarea nu vin. Iata de unde seceta mare, lipsa de vlaga si de putere a poporului român. Mâna lui Dumnezeu înca apasa tare asupra României. Nu e pocainta, nu va veni curând bucuria neprihanitilor de care vorbeste David spre sfârsitul psalmului, dupa iertarea sa.

Cum de sunt iertati pacatosii

Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire. (1 Ioan, 1.9)

La moartea Sa pe Cruce, Isus a luat pacatele noastre si ne-a înlocuit, în moarte:

– Datorita harului lui Dumnezeu, a iubirii lui de Tata si a milei Sale (nu pentru ceea ce am putea fi noi);

– Numai printr-o relatie directa cu Dumnezeu se obtine iertarea, prin Mijlocitorul Isus, care e El Înssusi Dumnezeu:1 Timotei, 2.5;

– iertarea e în baza credintei noastre, prin har; o gasim redata prin 3 cuvinte în limba greaca: nasa, casaf, hasaf.

Nasa= 1.29 Iata Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii

Casaf= El ascunde dinaintea ochilor Lui pacatele noastre

Hasaf= a nu tine seama, a anula datoriile; a nu-si mai aduce aminte de ceea ce am facut noi, El îsi impune sa uite aceste datorii. În Pvrov. Gasim ca e o cinste sa nu ne mai amintim ce au gresit altii fata de noi. Iar Dumnezeu e Cel mai onest, gata sa nu ne mai aminteasca cât am fost noi de rai si de neascultatori si sa ne primeasca ca pe niste fii. Marturia vamesilor nu era acceptata de nici un Tribunal Evreiesc (Matei, Zacheu), dar Dumnezeu le-a sters zapisul cu ce le statea împotriva…

Oamenii spun: „evreii L-au omorât pe Isus,Mântuitorul lumii”, dar Dumnezeu zice altfel: „pacatele voastre, alefiecarui om L-au omorât...”. Asrfel ca ura nu e deloc corecta a fi îndreptata spre evrei, ci spre pacatul din noi însine, si sa-l abandonam, întorcându-ne cu pocainta la Dumnezeu.

Marile beneficii aduse în viata omului iertat de Dumnezeu

  1. Calauzirea duhovniceasca

  2. Bucuria (Drumul spre fericire)

  3. Trezirea spirituala

Versetele 1 si 2: enuntul conditiilor pentru a fi fericit.

Versetele 3 si 4: consecitele pacatului.

Versetul 5: marturia pacatului, pocainta si primirea iertarii.

Versetul 6: Aici începe calauzirea pacatosului iertat pe drumul credintei.

David, a trecut hopul. El este deja pe cealalta parte a baricadei, el este în interiorul mâinilor protectoare ale lui Dumnezeu. Primeste lumina, pace, calauzire…

Versetul 8: Dumnezeu însusi este la cârma vietii credinciosului iertat:

„Eu – zice Domnul – te voi învata si-ti voi arata calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfatui si voi avea privirea îndreptata asupra ta.”

Într-o carte, autorul arata ca, copil fiind, i-a murit mama. I-a cerut tatalui sa doarma cu el în acelasi pat, de teama ca nu cumva sa-l piarda si pe el. Pe întunerec, i-a cerut tatalui sa doarma cu fata spre el. L-a întrebat:

– Tati, esti cu fata la mine?

– Da, fiule, sunt cu fata la tine!

Si, copilul, a adormit în pace, în baza promisiunii tatalui, ca e cu fata spre el.

Pentru credinciosul iertat, cel cu pacatul acoperit de sângele protector al lui Isus, pe lemnul crucii de la Golgota, Dumnezeu sta cu fata spre el, plin de bunavointa. Mai înainte, însa, pacatul facea un zid de despartire, fata-i era ascunsa.

Când îti întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie, si nu ti se umple fata de rusine. (Psalm, 34.5) 

„… cel ce se încrede în Domnul este înconjurat cu îndurarea Lui. Neprihanitilor, bucurati-va în Domnul si înveseliti-va! Scoateti strigate de bucurie, toti cei cu inima fara prihana!” (Psalm, 32.10-11)

Dupa iertare, întorcându-te cu fata spre Dumnezeu, si El spre tine, te luminezi de bucurie.

Fara iertare, omul, în vesnicie va fi în iad, despartit de fata si lumina lui Dumnezeu.

Numai iertarea îti poate da bucuria si fericirea de care are nevoie fiinta ta, dar si sanatatea fizica si spirituala. Iar în final, fericit, omul va fi în vesnicie cu Dumnezeu, pentru totdeauna!

Glorie Domnului! Amin.

 

ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana, TineriLeave a comment

 George Danciu

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii (…) Strigau unul la altul şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui!”” Isaia, 6.

 .

„Vai de mine! Sunt pierdut…!”

Democrația ca doctrină a societății, atât cât poate ea să existe, are părțile ei bune și rele. Dacă în epoca comunistă nu aveai voie să-ți manifești nemulțumirea față de conducătorii suspuși, acum, în democrație, în anumite limite o poți face fără să te aștepți că vei da vreodată socoteala cuiva Continue reading “ÎNTÂLNIRE LA NIVEL ÎNALT” →

MAI SUNT CERSETORI IN LUMEA ASTA!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

„Un cersetor sanatos este mai fericit

decât un rege bolnav.”

Arthur Schopenhauer

.

Zilele acestea am primit o revista cu câteva imagini ale unor oameni care cersesc. Una dintre ele mi-a atras atentia: Era o femeie în vârsta, slaba, cu parul alb îngrijit tuns, îmbracata decent, stând cu mâinile întinse în fata unui bol în care astepta sa-i cada niste bani. M-am întrebat de îndata ce a putut-o determina sa ajunga sa se umileasca? Foamea desigur! Si imediat m-am gândit la structura noastra sufleteasca, cât de diferiti suntem unii de altii, cum unii rezista cu riscul mortii si altii se umilesc pentru a-si salva viata. Asa au fost si cei din temnitele comuniste: Cei care nu au rezistat batailor, au cedat… Altii au preferat sa moara, nu si-au patat demnitatea. Dar nici unul dintre noi nu-si cunoaste limitele pâna când nu ajunge într-o situatie similara, deci este greu a judeca. Si cum sa nu vibram la urmatoarele cuvinte? „Deschide-ti gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor parasiti! Deschide-ti gura, judeca cu dreptate, si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit.”

A CERSI, conform dictionarului explicativ al limbii române înseamna a cere de pomana; a cersetori; a cere ceva cu staruinta; a se înjosi cerând ceva; a umbla cu cerutul; a se milogi; a cere cu umilinta.

A RUGA înseamna tot a cere, dar în mod staruitor, îndeplinirea unei dorinte, un serviciu, o favoare etc. Înseamna a cere foarte insistent un lucru de la cineva; a pofti, a invita. Verbul reflexiv – a face o rugaciune, a invoca divinitatea; a cere cuiva voia sau îngaduinta de a face ceva.

A REVENDICA înseamna tot a cere, a reclama un drept, un bun etc. care se cuvine sau apartine cuiva si care se afla în posesiunea altcuiva.

Un om care cere vrea sa i se dea si cere fiindca are nevoie de ceva. Dar cum cere? Am putea întelege ca cererile noastre se pot face nuantat: cu umilinta, cu revolta, cu fatarnicie sau cu demnitate.

Cersetorul este un om cu multe nevoi, sarac, calic, milog. Saracia, uneori si lenea, îi împinge pe oameni la acest act degradant al cersetoriei. Una este sa ceri cuiva rugându-l, invocând formule de politete, de dragoste, care sa ridice persoana ta la rangul demnitatii si alta este sa cersesti înjosindu-te, ori sa recurgi la acte de violenta. Se mai poate vorbi de demnitate în rândul cersetorilor?

Suntem întâmpinati de cersetori în diferite locuri: pe strazi, la intrarea în magazine, pe lânga biserici, în metrouri, trenuri, lânga poduri etc. Nu sunt violenti. Resemnarea o poti vedea pe chipurile lor, în gesturile lor. Avem doua alternative: Ori trecem nepasatori pe lânga ei, ori bagam mâna în buzunar si scoatem niste bani pe care-i aruncam, nedorind atingerea… Un sentiment de respingere din partea noastra, totusi exista. Nu poti sa-i sfatuiesti sa munceasca, sa câstige în mod cinstit, onorabil banii, fiindca nu toti sunt în stare, sau nu au unde munci si apoi nimeni nu i-a învatat. Ei au alta scoala a vietii! Unii îti cauta privirea, întind mâinile cersind cu îndrazneala, dar… mai poti vedea printre ei si câte unul cu capul plecat, sa auzi un suspin sau sa vezi câteva lacrimi prelingându-se pe obraji, fiindca exista printre cei care mimeaza neputinta si oameni cu adevarat sarmani, ologi, batrâni.

Rasfoiesc ziarele din ultimele saptamâni: „Patru copii, suspectati ca ar fi dati la cersit de parinti, au disparut”; „Copilul care a murit la cersit facea parte dintr-o familie de rromi nomazi”; „Românii au fost luati peste picior în Franta, la un show televizat. Protagonistii emisiunii, niste marionete, interpretate bineînteles de comici, spun ca sportul national în tara noastra este cersitul.” „Guvernul francez vrea sa extinda programul de expulzari. Autoritatile franceze pregatesc o lege care îi va trimite acasa pe toti imigrantii care fura si cersesc”; „O românca a fost gasita înjunghiata pe o strada din Dublin. Se pare ca femeia cersea pentru a-i trimite la scoala pe cei doi copii ai sai, care ramasesera în România, în judetul Timis”; „Prefectul de politie al Parisului a interzis, începând de marti, cersetoria pe bulevardul Champs Élysées, o masura ce vizeaza în primul rând grupurile de cersetori originari din România, multi dintre ei minori, organizati de retelele mafiote care au pus stapânire pe anumite sectoare si pe transportul public din capitala Frantei, a semnalat cotidianul Le Figaro”; „A cersi pe Champs Élysées în numele României nu ne face cinste, afirma Ministru de Externe al tarii noastre. Trebuie sa conlucram cu francezii pentru ca aceste retele de cersetorie sa fie dezmembrate.”

Probabil ca multi dintre acesti cersetori care cersesc zilnic pe strazile oraselor din multe alte tari, aplica proverbul: „C-o picatura ce cura, butia se umple pâna-n gura.”

Într-o carte a inginerului Florea Dudita, fost rector al Universitatii din Brasov, intitulata „Magister ex cathedra” – carte cu replici memorabile, unele de inspiratie personala, altele culese din carturaria universala, scrie: „De ce credeti ca oamenii dau de pomana cersetorilor, orbilor si ologilor, dar nu dau poetilor si filozofilor?“ „Probabil, se gândesc ca ar putea deveni si ei cersetori, orbi, dar niciodata poeti sau filozofi.” M-a amuzat!

Am sa vorbesc despre cersetori, despre acei oameni care se umilesc pentru a obtine putinul care li se poate da, oameni carora noi le oferim, asa zisa milostenie.

Începând cu Noul Testament, cersetorul a devenit personajul unei saracii care nu poate fi condamnata; pe vremea crestinismului medieval el a fost privit ca un potential Hristos revenit printre oameni pentru a-i încerca. Avem si noi românii povesti cu acest subiect care reflecta viziunea poporului fata de acest personaj. Scriitorul Ion Creanga, recunoscut datorita maiestriei basmelor, povestilor si povestirilor, imaginatiei sale bogate, povesteste cum Dumnezeu si Sfântul Petru s-au pus fiecare la câte un cap de pod, iar Ivan având asupra lui numai „doua carboave”, a dat câte una fiecaruia, zicând: „Na-va! Dumnezeu mi-a dat, eu dau si Dumnezeu iar mi-a da, ca are de unde!” Iar Dumnezeu îi spune: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu…” Scriitorul a fost inspirat desigur de cuvintele lui Iov rostite la aflarea vestilor tragice a pierderii averii si a fiilor si fiicelor sale: „Dumnezeu a dat si Dumnezeu a luat. Binecuvântat sa fie numele lui Dumnezeu” (Iov 1:21) si de proverbul românesc: „Cine da saracilor, împrumuta pe Dumnezeu”.

Unii i-au dispretuit si îi dispretuiesc pe cersetori, îi considera paraziti, lenesi. De-a lungul secolelor problema a preocupat statele si au fost priviti diferit, în diferite perioade: când cu mila, când cu ostilitate. Multi si-au spus parerile, reclamând ca sunt „Vampiri ai statului, ca vagabondajul este pepiniera hotilor si asasinilor”. Stând si judecând drept, unii dintre ei sunt handicapati, ologi, neavând alta posibilitate de supravietuire decât cersitul, apelând la bunavointa si mila celorlalti. Oricum ar fi priviti, este cert ca cei mai multi nu iubesc munca, iar a patra porunca biblica cere omului sa munceasca sase din cele sapte zile ale saptamânii. Deci, cei apti de munca ar trebui sa munceasca. Dar unde? Cum si cine sa faca selectia? În zilele noastre numarul saracilor de acest fel a crescut si aceasta crestere se atribuie de catre unii relaxarii moravurilor si depravarii oamenilor (iata ca s-au organizat în retele mafiote!). Unii care detesta haosul si doresc a se institui ordinea, au propus munca obligatorie, o politie riguroasa si chiar însemne vizibile pe care cersetorii trebuie sa le poarte. Dar acest scenariu este diametral opus spiritului libertatii! Si-atunci? Cineva si-ar fi exprimat parerea ca „în gura lor este necontenit Paradisul, iar în inima lor este Infernul.” Unii spun ca cei care dau de pomana cersetorilor de pe strazi sau de la portile bisericilor ar fi vinovati, pentru ca acestia, cersind, ar întretine o adevarata „scoala a cersetoriei”.

Cu adevarat, saracia este degradanta si nu poate fi o conditie sociala buna. Este îngrozitor sa te umilesti continuu, o viata, cersind! Chiar si numai o perioada a vietii! Mihai Eminescu spunea ca „saracia e un izvor de rele fizice si morale, care, la rândul lor, sunt cauze ale decadentei economice”. Ideal ar fi ca statul sa asigure tuturor cetatenilor hrana, îmbracamintea si un mod de viata sanatos. Este un vis, o utopie? Ceva irealizabil? Are statul de unde sa le dea? Si-atunci?

Românul, cu imaginatia si istetimea sa, a completat cugetarea lui Schopenhauer: „Un cersetor sanatos este mai fericit decât un rege bolnav, însa mai bine bogat si sanatos, decât sarac si rapciugos.” Trebuie totusi sa admitem ca sunt niste nenorociti ai sortii. „Ar fi usor sa-i aruncam peste bord”, cum s-au exprimat în mod cinic unii, dar aceasta atitudine ne-ar scoate din rândul oamenilor si am putea fi numiti animale, fara ratiune si fara sentimentul compasiunii fata de semeni. Sunt tari care pastreaza evidenta cersetorilor, le da sansa de a cersi un timp limitat într-un oras, dupa care îi forteaza sa plece si astfel, unii se plictisesc de vagabondaj si se apuca de munca. Ar fi o solutie?

Am amintit în alt eseu, de vremea când Episcopul Râmnicului si Argesului ne-a povestit cum o cersetoare a donat Episcopiei o suma mare de bani pentru refacerea acoperisului unei manastiri. „Toata truda cersetoriei a daruit-o lui Dumnezeu“, ne spunea. Si astfel, chiar daca noi nu am avut intentia sa daruim bani vreunei manastiri si nu am cunoscut destinatia banilor pe care i-am daruit cersetoarei respective, ei au ajuns acolo unde trebuia, acolo unde nici nu gândeam, acolo unde ne-a ajutat Îngerul sa daruim, dând un ban acelei cersetoare… Iata ca exceptiile exista si multe sunt „caile Domnului”! De curând am auzit stirea ca alta cersetoare si-a strâns bani sa vada manastirile din Grecia. Poate ca acolo, închinându-se în fata unei icoane, în filmul derulat al amintirii ei, sa fi fost si chipurile noastre – ale persoanelor care i-au daruit bani – si gândurile ei, imaginile, sa fi urmat drumul cosmic… Nimic nu e întâmplator în lumea asta! Cred ca datoram iubire si acestor oameni sarmani, sufocati de atâta suferinta.

Îmi amintesc cât de mult m-a impresionat cartea lui Mark Twain „Print si cersetor” citita în copilarie! Si astazi visul oricarui cersetor este, probabil, de a ajunge print, iar… cei mai multi printi (ma refer la oameni dotati, merituosi) ajung astazi sa traiasca ca niste cersetori!

Sa nu uitam ca în Deuteronomul 15:11 (cea de a cincea carte a lui Moise din cele cinci carti, numite de evrei si Tora, care alcatuiesc o Biblie în miniatura si în care sunt redate succesiv ruina, rascumpararea si readucerea omului în partasie cu Dumnezeu, apoi calauzirea divina si dragostea lui Dumnezeu care reuseste mereu sa ne scoata la capat, etimologic – din limba greaca: deuteros – a doua si nomos – lege) se specifica: „Întotdeauna vor fi saraci în tara; de aceea îti dau porunca aceasta: Sa-ti deschizi mâna fata de fratele tau, fata de sarac si fata de cel lipsit din tara ta”.

Trecând pe strazile orasului, într-o zi umeda si friguroasa de toamna, si vazând atât de multi cersetori, am scris:

Mai sunt cersetori în lumea asta,/ mai sunt cersetori în orasul meu!/ Cu trupuri despuiate,/ lipite de asfaltul rece,/ cu mâini întinse,/ cântând «Aria cersetorului»… / Trista le e cântarea,/ trist e sa-i privesti cersind!/ Se-ntuneca strada cu trecatori,/ se-ntuneca sufletul meu… / Luati acesti tristi oameni,/ încalziti-le trupurile, sufletele!/ Ce falsa-i fericirea/ cât timp mai sunt cersetori/ în lumea aceasta,/ cât timp mai sunt cersetori/ în orasul meu!

 Vavila Popovici, SUA

 

FERICIREA – condiționată de atitudinea față de Dumnezeu

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, Incurajare, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

George Danciu

(Text inspirat de predica pastorului Daniel Chereji din Baia Mare)

 .

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit! Ferice de omul căruia nu-i ţine în seamă Domnul nelegiuirea şi în duhul căruia nu este viclenie!” PSALM 32

.

CAPACITATEA DE A DISCERNE

Comerciantii si ofertantii de servicii  se fac cunoscuti  prin reclame, iar reclamele nu refleacta  întotdeauna  calitatea produselor si serviciilor prezentate. Proba timpului si experimentarea practica va demonstra, fara nici o îndoiala, realitatea situatiei. Continue reading “FERICIREA – condiționată de atitudinea față de Dumnezeu” →

CAUTAM MODELE!

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Calcati pe urmele mele întrucât si eu calc pe urmele lui Cristos.” (1 Corinteni, 11.1)

„Urmati-ma pe mine, fratilor, si uitati-va bine la cei ce se poarta dupa pilda pe care o aveti în noi.” (Filipeni, 3.17)

                                                                                     APOSTOLUL PAVEL

 .

CE MODEL URMEZI?

În Mileniul Trei al Erei Crestine suferim acut de o mare Criza –  Criza de Modele, de acele modele demne de urmat de tânara generatie.

Putem intreba si sonda, în care domeniu exista acum oameni  modele de urmat? Televiziunea informeaza ce se întâmpla în lume si promoveaza diverse modele, dar ele, în fapt, nu corespund, caci nu sunt demne de urmat.

Pâna la un punct sau doar pentru un aspect al vietii lor, ar putea sa fie un model pentru altii, deoarece la o cercetare mai atenta a vietii sale vom constata ca el nu e un model.

În acest sens, ma gândesc la sportivul român Horia Tecau, promovat peste tot în lume de mass media, care a câstigat în 29.01.2012, la dublu mixt, împreuna cu americanca Bethanie Mattek-Sands, turneul de Mare Slem de la Melbourne. Si e primul român care a intrat în aceasta galerie a campionilor dupa 40 de ani, cf. Gazeta Sporturilor (Ilie Nastase la mixt la Wimbledon-1972; Virginia Ruzici, în 1978, la Roland Garros, însa la dublu fete).

De ce îl remarc ca un posibil model – pâna la un punct – pe Horia Tecau? Deoarece el a ramas tenace pe fâsia îngusta a preocuparilor si pregatirii si antrenarii îndelungate de la vârsta copilariei si pâna la 27 de ani, prin grija parintilor lui. El nu s-a încurcat si împiedecat pe drum ca un Florin Mergea, talent enorm, cu care câstigase ca junior si alte finale de Mare Slem. Dar Mergea s-a stins repede, netinând mâna pe plug…

***

Apostolul Pavel

„Nu va scriu aceste lucruri ca sa va fac rusine; ci ca sa va sfatuiesc ca pe niste copii preaiubiti ai mei. Caci, chiar daca ati avea zece mii de învatatori în Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti; pentru ca eu v-am nascut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea va rog sa calcati pe urmele mele. Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit si credincios în Domnul. El va va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos si de felul cum învat eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile. Unii s-au îngâmfat si si-au închipuit ca n-am sa mai vin la voi. Dar daca va voi Domnul, voi veni în curând la voi, si atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat. Caci Împaratia lui Dumnezeu nu sta în vorbe, ci în putere. Ce voiti? Sa vin la voi cu nuiaua sau cu dragoste si cu duhul blândetii?” (1 Corinteni, 4.14-21)

Copiii învata de la cei mai mari, parinti si învatatori, prin imitare. Învatatoarea si mama, pe fiecare ne-au învatat cum sa tinem creionul în mâna pentru scris si desenat. Cu mâna ei, dar si cu îndemnul, mama a condus mânuta copilului si atunci când l-a învatat sa-si lege sireturile la încaltaminte. Îi învatam cum sa se poarte previzibil, pentru situatii imprevizibile. Odata un câine înainta catre un copil amenintator. Dupa ce a scapat, mama l-a întrebat: Cum ai scapat? Mama, a zis copilul, am închis ochii si m-am rugat la Dumnezeu si am zis asa: „Doamne, Tu care ai zis ca dai hrana leilor, da si acestui câine hrana, sa manânce, iar pe mine sa ma lase sa ajung acasa.” Pentru credincios, Dumnezeu, ca un Tata iubitor, nu lipseste nici într-o nevoie!

Apostolul Pavel aflase si el de Marea trimitere facuta ucenicilor Sai de Domnului Isus înainte de Înaltarea sa la cer:

„Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh. Si învatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului.”

Pavel a cautat sa împlineasca întocmai cerintele Domnului. El a facut ucenici în Corint si i-a pastorit si i-a învatat si le-a trimis pretioasele sale Epistolel inspirate de Duhul Sfânt.

Apostolul Pavel, inspirat de Duhul Sfânt, actioneaza cu responsabilitate în largirea si consolidarea Împaratei lui Dumnezeu.

În textul de stiudiu de mai sus, 1 Cor, 4.14-21, Pavel creeaza o atmosfera propice pentru ceea ce doreste sa transmita comunitatii cu care se afla într-o fructuoasa partasie. Relatia lui Pavel cu cei din Corint este definita de acele cuvinte minunat alese: va sfatuiesc; copii preaiubiti ai mei; parinti.

Nu va scriu aceste lucruri ca sa va fac rusine; ci ca sa va sfatuiesc ca pe niste copii preaiubiti ai mei. Caci, chiar daca ati avea zece mii de învatatori în Hristos, totusi n-aveti mai multi parinti; pentru ca eu v-am nascut în Hristos Isus, prin Evanghelie. De aceea va rog sa calcati pe urmele mele.

Apostolul, îi sfatuieste ca un tata pe copiii sai, iubiti! Nimeni nu te întelege si nu te iubeste si nu te sfatuieste mai bine, decât un tata.

În Evanghelii si Epistole avem modelul divin-uman: Tatal nostru-Dumnezeu, care ne este si tata si mama, care împlineste în mod desavârsit acele aspecte la care se refera Pavel:întelegerea, iubirea, sfatuirea. Tatal are si întelepciunea si dragostea si puterea de a raspunde dupa nevoi slabiciunilor copiilor sai. Si e de datoria tatalui sa faca acest lucru.

De aceea, inspirat, Pavel se recomanda sub metafora de parinte.

Poti avea multi învatatori în viata ta, dar cine-ti e parintele spiritual?

Vedem ca azi, majoritatea tinerilor nostri îsi aleg drept parinti spirituali oameni care au o morala si o filozofie de viata îndoielnica si dubioasa, ba chiar catastrofala.

Nenumarati tineri, îsi iau ca izvor de întelepciune si idoli spirituali, modele din îndepartata Indie, pe cei care au dus în boala si ratacire pe multi adepti. Unul dintre ei, ceva mai nou, e Osho, care a ajuns lider de opinie si filozof, profesor universitar la 25 de ani. Filozofia sa si învatatura sa sunt atât de periculoase încât tinerii înca de la un prim contact cu opera sa îi ramân fideli. Filozoful, dupa o munca universitara de doar câtiva ani, pleaca în America unde îsi întemeiaza un orasel cu adepti, pe undeva aproape de Dallas si, fiind unul dintre cei mai publicati scriitori în viata, face si multi bani. Dar americanii, simtind cancerul spiritual Osho, fac tot posibilul si-l expulseaza ca persoana non grata, fara drept de revenire în USA…

Însa numerosi tineri sunt atinsi de acel cancer Osho de care nu mai reusesc sa scape, boala instalându-se adânc în ei, secatuindu-i de orice putere de ridicare si de umblare în lumina si adevar.

La fel sunt de periculoase si alte filozofii, cum este si yoga. Cât întunerec spiritual a promovat si pipernicitul guru român Grig Bivolaru! Fara nici un efort, yoga si adeptii sai, reuseste anual sa inregimenteze o multime de adolescenti si oameni maturi care, în fapt, nu fac decât sa promoveze imoralitatea si murdaria pornografica a secolelor întunerecului (XX si XXI), îndrumati spre întunerecul gros al spiralei sinuoase si mincinoase, în detrimentul unei morale si trairi oneste, pe calea cea dreapta si luminoasa oferita de Evanghelia Mântuitorului Isus Cristos.

***

Sa cunoasca azi, prin Biserica

Apostolul Pavel  scrie bisericii din Efes asa:

“Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toti sfintii, mi-a fost dat harul acesta sa vestesc Neamurilor bogatiile nepatrunse ale lui Hristos si sa pun în lumina înaintea tuturor care este ispravnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a facut toate lucrurile; pentru ca domniile si stapânirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu, dupa planul vesnic pe care l-a facut în Hristos Isus, Domnul nostru.” (Efeseni, 3.8-11)

Asa vrea Dumnezeu, Creatorul nostru, ca noi sa primim cunoasterea în detaliu prin Biserica, prin lucrarea bisericii, deci prin oamenii bisericii.

a) Invatarea si învatatura se primeste sub calauzirea Duhului Sfânt:

Ioan, 16.13-14: „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevarului, are sa va calauzeasca în tot adevarul; caci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit si va va descoperi lucrurile viitoare. El Ma va proslavi, pentru ca va lua din ce este al Meu si va va descoperi.”

  • Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, se promoveaza pe Sine, învatatura Sa,  nu aceea a oamenilor;

b) Biblia se interpreteaza prin Biblie (ceea ce e duhovnicesc prin ceea ce e duhovnicesc):

 „Fiindca mai întâi de toate, sa stiti ca nicio prorocie din Scriptura nu se tâlcuieste singura. Caci nicio prorocie n-a fost adusa prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânati de Duhul Sfânt. ” (2 Petru 1.20-21)

– fiecare om, el personal, trebuie sa studiaze Scriptura; abia mai pe urma, celor care au credinta, asemenea celor doi care mergeau spre Emaus împreuna cu Isus, Domnul Însusi prin Duhul Sfânt le va deschide mintea sa înteleaga Scripturile:

„Atunci le-a deschis mintea, ca sa înteleaga Scripturile. Si le-a zis: „Asa este scris si asa trebuia sa patimeasca Hristos si sa învie a treia zi dintre cei morti. Si sa se propovaduiasca tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocainta si iertarea pacatelor, începând din Ierusalim.” (Luca 24.45-47)

Concluzia care se impune e aceea ca Modelele de urmat se vor gasi printre acei oameni care sunt trimisi si împuterniciti de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, din Biserica vie a Mântuitorului, care-l proslavesc pe Dumnzeu!

Doar aceia care, cu mâna pe inima, cu constiinta curata, vor putea declara ca si apostolul Pavel:

Calcati pe urmele mele întrucât si eu calc pe urmele lui Isus.

Unii – din Biserica Domnului din Corint – ziceau ca sunt ai lui Pavel, altii ai lui Apolo, altii ai lui Chifa (Petru).

De ce nu puteau ei, cei din Corint, sa-i aiba parinti spirituali pe Chifa sau Apolo?

Nu puteau sa-i aiba pe acestia parinti spirituali, deoarece Pavel a înfiintat biserica din Corint, pe el l-au avut între ei mult timp, peste 1 an si jumatate. El le-a fost o pilda în toate. Cu Pavel au avut ei comuniune, partasie, împreuna au trait mai mult timp.

Si din celelalte scrieri ale apostolului Pavel, constatam felul de purtare exemplar al lui Pavel.

– Daca soseste Timotei, aveti grija sa fie fara frica la voi; caci el este prins ca si mine la lucrul Domnului. Cât pentru fratele Apolo, l-am rugat mult sa vina la voi cu fratii, dar n-a voit nicidecum sa vina acum; va veni însa când va avea înlesnire. (1 Cor., 16.12-14)

– Pentru aceasta v-am trimis pe Timotei, care este copilul meu preaiubit si credincios în Domnul. El va va aduce aminte de felul meu de purtare în Hristos si de felul cum învat eu pe oameni pretutindeni în toate bisericile.1 Cor., 4.17

– Dumnezeu ne-a gasit vrednici sa ne încredinteze Evanghelia, cautam sa vorbim asa ca sa placem nu oamenilor, ci lui Dumnezeu, care ne cerceteaza inima. (1 Tesaloniceni, 2.4)

– Voi sunteti martori, si Dumnezeu de asemenea, ca am avut o purtare sfânta, dreapta si fara prihana fata de voi care credeti. Stiti iarasi ca am fost pentru fiecare din voi ca un tata cu copiii lui: va sfatuiam, va mângâiam si va adeveream sa va purtati într-un chip vrednic de Dumnezeu, care va cheama la Împaratia si slava Sa. (1 Tesaloniceni, 2.10-12)

 Ce model urmezi? Unul care calca pe urmele lasate de Domnul?

Celor care se cred si sunt modele, primesc întrebarea:Esti un model?

Caci trebuie sa crestem mereupentru ca fiecare, la maturitate, sa fim, în acelasi timp, un model de parinte spiritual, dar si un ucenic al Domnului Isus Cristos!

Doamne Isuse, ajuta-ma sa urmez un model care calca pe urmele Tale!

ROSIA MONTANA/vs/LOCURI DE MUNCA…???!!!

On By nelursIn Europe, RomaniaLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…Golanul-Sef al României, Traian Basescu, afirma ieri, 31 ianuarie 2012, de la o „tribunuta” de la Bruxelles („leaganul” Francmasoneriei moderne…!): „Veti observa ca si la nivelul UE nu mai exista dubii – ce spuneam acum câteva zile si mi se întorcea în cap – <<presedintele vrea aurul de la Rosia Montana>> – nu, vreau locurile de munca” – cf. http://www.ziare.com.

În primul rând, nimeni nu te „suspecteaza”, golane, ca n-ai vândut zarafilor lumii (dimpreuna cu antecesorii tai, „prezidentii” Iliescu si Constantinescu) toate bogatiile României. România/Duhul României PE TAVA!!! – …dlui Max Rich si acolitilor sai israeliti, „mascati” sub „egida” G.C. „Rosia Montana”…!

…Dar de unde si pâna unde au devenit bogatiile României – OPOZABILE „locurilor de munca”? Numai un individ lipsit de minima logica si de buna-credinta (…sau, poate, având grave probleme cu capul/sistemul nervos si tiroida…sau cu loialitatea fata de tara pe care o conduce?!) – poate afirma asa o absurditate!

NU!!! Eu vreau, pentru România si românii mei:

  1. SI aurul, si argintul, si uraniul, si wolframul de la „Rosia Montana” – dar SI
  2. „locurile de munca”, pentru cei care le exploateaza/le vor exploata!!!

…Nemernic ordinar si tradator unsuros, rânjitor si jegos !

…Cu alte cuvinte, mai clare:eu vreau ca exploatarea bogatiilor României sa se faca de catre români, cu foloase de 100% pentru români (…nu cu „concesii” israelite, de la dl Max Rich, cam de…2%!!! – …care „concesii” devin, pe parcurs, „punga care pute a PUSTIU”, a lui Danila Prepeleac!!!).

CUM AU PUTUT STRAMOSII NOSTRI DACII (sa-si exploateze aurul!), VOM PUTEA SI NOI!

Fie si sa scurmam cu degetele în si pe sub pamânt – DAR NU NE ÎNSTRAINAM MOSTENIREA DE LA DUMNEZEU SI DE LA STRAMOSII NOSTRI!!!

…Nu accept ca Golanul-Sef al României, sustinut de alde Adina Valean-Antonescu (sotia lui Crin Antonescu!) si de Antena 3 (a altui tradator, cu…”blana de oaie”! – Dan Voiculescu) sa azvârle cu bogatiile patriei noastre/mele, în „dreapta si-n stânga” planetei Terra, în veneticii si-n vampirii cei lacomi!

…Nu accept distrugerea siturilor arheologice (pentru ca în ele este comprimata si încifrata istoria tarii mele, a Neamului Românilor!), nici distrugerea/otravirea pamântului si apelor României, prin exploatarea cu cianuri…dar, daca se va ajunge la o exploatare judicioasa, EA SA FIE FACUTA PRIN NATIONALIZAREA BOGATIILOR STRATEGICE ALE ROMÂNIEI!

…Cel ce nu nationalizeaza (adica, nu vrea sa redea AdministratoruluiDE DREPT DIVIN AL ROMÂNIEI – POPORUL ROMÂN!) Inima si Plamânii României – cel care atâta, una împotriva alteia, paturi sociale românesti (minerii din Apuseni contra activisti ecologisti si/ori ingineri specialisti si academicieni!) este un terorist si un tradator de patrie! – si, pentru astfel de monstri, trebuie prevazuta, în Constitutie (daca tot se…”revizuieste”!) – PEDEAPSA CU MOARTEA!

Decât sa fie distrus si îngropat destinul unei tari si al unui Neam – mai bine sa „producem” un hoit de câine turbat, cu mutra mongoloida, de khazar…!

…Asa sa stie si sa ia seama toti cei ce nu vor si nu vor voi binele nostru, în veci de vesnicie! – ci asasinarea Neamului Românesc, incendierea Gradinii Lui Dumnezeu!

 

MODELUL DE URMAT

On By nelursIn Biblia, Credinta, Eveniment, Incurajare, Mantuire, Natura Umana, TineriLeave a comment

George Danciu

„Călcați pe urmele mele întrucât și eu calc pe urmele lui Cristos.” (1 Corinteni, 11.1)

„Urmaţi-mă pe mine, fraţilor, şi uitaţi-vă bine la cei ce se poartă după pilda pe care o aveţi în noi.” (Filipeni, 3.17)

                                                                                     APOSTOLUL PAVEL

 .

CE MODEL URMEZI?

În Mileniul Trei al Erei Creștine suferim acut de o mare Criză –  Criza de Modele, de acele modele demne de urmat de tânăra generație Continue reading “MODELUL DE URMAT” →