Oameni si lacrimi

On February 28, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

VAVILA POPOVICI

Tristetile lacatuite în sufletele noastre

le deschidem în fata icoanelor sau a cerului;

de cele mai multe ori ele sunt însotite

de plâns înabusit si de lacrimi.

Fiecarui om, indiferent de vârsta, sex sau temperament, lacrimile i-au udat fata macar o singura data de-a lungul vietii, unora chiar de nenumarate ori. Lacrimile de obicei tâsnesc si se rostogolesc cu repeziciune pe obraz, nu pot fi stavilite, indiferent de forta psihica prin care comandam sa le oprim, dar uneori sunt atât de grele încât ochilor le este greu a le plânge si atunci se opresc în unghiul ochiului. Când se pravalesc pe obraji sub forma unor boabe transparente cu gust sarat, sau ca un râu în cascada, elibereaza tensiuni si multa energie. Numai omul plânge cu lacrimi, numai omului i-a dat Dumnezeu lacrimi de bucurie, de fericire, de durere, de dor… Lacrimile tamaduiesc si uneori dau stralucire vietii. Ele sunt cuvinte, fraze, pe care inima nu este în stare sa le rosteasca în anumite momente. Voltaire spunea ca ele sunt limba tacuta a durerii.

Apar ca o reactie la un stimul emotional foarte puternic. În acele momente cuvintele sunt prea lipsite de putere sa vorbeasca despre ceea ce este în sufletul nostru si lasam lacrimile sa spuna… Ele sunt însotite de suspine sau hohote de plâns. De cele mai multe ori, suntem chiar stigmatizati si învinuiti pentru ele; suntem sfatuiti de a ne controla aceasta reactie a organismului; suntem acuzati de slabiciune sau lipsa de demnitate, pe când ele sunt expresia sinceritatii sentimentelor noastre si ne fac sa devenim mai puternici. Când plânsul s-a terminat, inima se petrifica. Lipsa de nadejde ia forma unei mândrii, suntem gata de lupta pentru binele nostru, a celor de lânga noi.

Se spune ca omul la începuturile sale nu cunostea lacrimile, decât fericirea raiului. Când a pierdut aceasta fericire i s-au dat lacrimile pentru a suplini golul lasat în suflet, în urma pierderii fericirii ceresti. ?i de atunci omul îsi gaseste mângâierea în lacrimi.

Oamenii sunt înclinati din fire spre a varsa lacrimi, de aceea despre ele se spune ca sunt lacrimi firesti. Dar mai sunt lacrimile pacatoase pe care le varsa cei fatarnici, prefacuti, din dorinta de a fi pe placul oamenilor, precum si lacrimi varsate din rautate, atunci când cineva nu are putinta de a face un rau pe care-l planuise, si ele sunt numite lacrimi de necaz. Se mai spune ca astfel de lacrimi le avea Nero, împaratul roman homosexual, incestuos, ucigas si nebun, cel pe care crestinii îl vedeau ca pe antihrist.

Plânsul ne zguduie trupul si pricinuieste în el o durere si o suferinta chinuitoare. În faza înaintata, nu mai e un plâns al ochilor, ci devine o forma de „descarcare” psihica. În urma apare o slabiciune, chiar si la cei rabdatori si puternici, dar ea se transforma curând în putere si aceasta creste progresiv, nascând speranta. Ne simtim mult mai bine dupa ce am plâns.

Credinta este ca femeile sunt mai predispuse la aceasta reactie, ele plâng mai usor sau mai mult. Parca Victor Hugo spunea ca femeia este invincibila prin lacrimi, ca ratiunea pe cât este de convingatoare, pe atât lacrimile sunt cele care ne înduioseaza sufletul… Un poem pe care l-am scris cândva se încheia astfel: „Nu râdeti, o femeie nu plânge-n zadar,/ plânge când în suflet îsi face cuib disperarea,/ când simte fiorul singuratatii!/ Pe scara lacrimilor femeia urca spre cer,/ izvorul lacrimilor ei nu seaca, / durerea din adâncul sufletului îl hraneste./ Poate a pedepsit-o, Dumnezeu,/ poate a vrut s-o ajute?

Oamenii de stiinta au concluzionat ca plânsul ajuta fiintele sa se linisteasca, alunga sentimentul de tristete adânca si aceasta se datoreaza eliminarii anumitor hormoni si substante chimice, prin intermediul lacrimilor. De aceea dupa plâns, suntem mai relaxati si parca începem sa vedem lucrurile altfel, judecata ni se limpezeste, tensiunea acumulata eliberându-se prin aceasta supapa a organismului nostru. Nu este rusinos sa plângi, dar se pare ca varsarea de lacrimi cere o oarecare intimitate: plângi în fata icoanei, plângi în fata fiintei iubite care te-a ranit sau pe care ai ranit-o, plângi si ceri mângâiere cuiva din apropiere, pentru a-ti usura durerea pricinuita din cine stie ce cauza. Pentru plâns ca si pentru rugaciunea cu glas tare este nevoie uneori de însingurare. Plânsul apartine omului dar si creatiei necuvântatoare, diferenta facând-o faptul ca atunci când creatia plânge, o face fara lacrimi. Dupa varsarea lacrimilor sufletul si trupul omului se racoresc, se bucura de o liniste si de cele mai multe ori de speranta. Sufletul parca se trezeste la glasul plânsului si parca se patrunde el însusi de simtamântul plânsului, fiindca, dupa cum spunea Emil Cioran: „o lacrima întotdeauna are radacini mai adânci decât un zâmbet”.

Plânsul este dispozitia trista a sufletului, pricinuita de lipsa celor dorite si de constientizarea celor pierdute… Plângem, iata, când vedem natura cum se dezlantuie fara pic de mila si nu putem lupta cu imensa-i forta. Plângem pentru noi si pentru semeni, fiindca îi iubim, fiindca ne pasa… Câte lacrimi au fost varsate în tara noastra, dar nu numai, în zile lunii februarie ale acestei ierni, cu ninsori abundente, temperaturi extrem de scazute? Au fost lacrimi varsate în întunericul noptii din casele oamenilor, în asteptarea zorilor zilei si a minunii unui ajutor din partea lui Dumnezeu si a semenilor. Dar lacrimile celor care si-au îngropat mortii gasiti sub nametii care au pus stapânire pe suprafete mari de pamânt? Case strivite de nameti, drumuri inaccesibile, oameni înghetati de frig în case… „Albul care se întinde cât vezi cu ochii îti provoaca doua iluzii: prima – ca e ceata si te miri cumva ca i-au lasat sa ridice elicopterul de la sol pe vremea asta. A doua, ca vei ateriza într-o mica asezare cu igluuri, piei de foca, gustari din carne de ren si un bun venit într-o limba ciudata. Si, daca n-ai vedea dreptunghiurile negre de padure desfrunzita si contururile gri ale caselor, nu ti-ar fi greu sa crezi ca ai plecat la drum cu un scop polar, nu umanitar, ” scrie Raluca Ion în ziarul Gândul, impresiile avute la traversarea zonelor cu elicopterul. Sigur ca s-a actionat cât s-a putut pentru salvarea oamenilor, din datorie si din iubire de semeni, dar au fost si asteptari din cauza stihiilor vremii, când bolnavii de inima, de diabet, n-au mai avut medicamente, câteva femei au nascut prematur din cauza spaimei; oamenii au iesit din case prin tunelurile pe care si le-au sapat sau li s-au sapat prin zapada, ajungând la magazine si gasind rafturile goale. Când au vazut pe cei ce au venit sa-i ajute, s-au plâns de o multime de nevoi, dar au simtit, ca tot românul si nevoia sa râda. „Uitati-va la omul asta, are nevoie de lame de ras. Nu vedeti cât i-a crescut mustata?”, a glumit o matusa vesela. C-asa-i românul, stie sa faca uneori si haz de necaz.

Închei tot cu cuvintele cinicului Voltaire: „Cândva totul va fi bine, iata speranta, acum totul este bine, iata iluzia!”

Vavila Popovici – Raleigh, North Carolina

REMODELARE

On February 28, 2012 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Rodica Botan

“Imagineaza-ti ca esti o casa vie. Dumnezeu vine si reconstruieste casa. Prima data, probabil, ai sa întelegi ce face. Repara scurgerea si gaurile din acoperis si chestii de-astea; stii ca treburile astea trebuie facute asa ca nu esti surprins de loc. Dar deodata, El începe sa darâme casa într-un fel în care cu adevarat doare si parca nici nu face sens. Ce are de gând? Explicatia este ca El construieste o cu totul alta casa decât cea pe care ti-ai imaginat-o tu, adaugând o noua aripa acasei aici. Adaugând înca un etaj dincolo, construind turnuri si curti interioare. Tu ai crezut ca El te va remodela într-o cabana micuta; dar El construieste un palat. Un palat În care El Însusi intentioneaza sa vina si sa locuiasca.”

“Imagine yourself as a living house. God comes in to rebuild that house. At first, perhaps, you can understand what He is doing. He is getting the drains right and stopping the leaks in the roof and so on; you knew that those jobs needed doing and so you are not surprised. But presently He starts knocking the house about in a way that hurts abominably and does not seem to make any sense. What on earth is He up to? The explanation is that He is building quite a different house from the one you thought of – throwing out a new wing here, putting on an extra floor there, running up towers, making courtyards. You thought you were being made into a decent little cottage: but He is building a palace. He intends to come and live in it Himself.”

C.S. Lewis, Mere Christianity

ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL

On February 27, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Natura Umana2 Comments

Impactul tehnologiei asupra vieții spirituale

Text adaptat: Conferința ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL – prof.dr. Emil Bartoș, Casa de cultură Gherla – 25 Februarie 2012

„Cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.”

1 Tesaloniceni, 5.21

„Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine.”

1 Corinteni, 6.12

Se spune că obiceiul e a doua natură a omului. Dar iată câteva cugetări despre substantivul obicei pentru a ne edifica cât mai bine asupra înțelesului acestui cuvânt și a ceea ce poate aduce un obicei în viața noastră Continue reading “ÎNTRE REAL ȘI VIRTUAL” →

Ce atitudine ai fata de crucea lui Isus?

On February 26, 2012 By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU E VIU SI LUCRATOR!

„Caci Cuvântul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decât orice sabie cu doua taisuri: patrunde pâna acolo ca desparte sufletul si duhul, încheieturile si maduva, judeca simtirile si gândurile inimii.” Evrei, 4.12

„Isus Hristos este acelasi ieri si azi si în veci!”

Evrei, 13.8

Odata un predicator din Anglia a predicat într-un sat. Seara, în drum spre casa a fost atacat într-un loc întunecos de un hot care i-a pus un pistol în piept si i-a cerut toti banii. Fara împotrivire, predicatorul i-a dat ceasul si portmoneul, iar hotul l-a cautat în buzunare. În buzunarul de la piept a gasit niste hârtii pe care le lua în speranta ca sunt hârtii de valoare. Intristat, predicatorul se întoarse acasa. Dupa un timp a fost vizitat de un barbat îmbracat îngrijit si a fost întrebat daca el este predicatorul care a fost atacat într-o seara si caruia i-au fost furate mai multe lucruri. Când raspunsul a fost afirmativ, barbatul a spus: „Eu sunt hotul!” si a pus pe masa ceasul si portmoneul. „Printre hârtiile furate s-a gasit si o predica cu cuvintele: <Sa nu furi>. Am citit-o si ea a devenit sabia care mi-a strapuns sufletul si m-a urmarit pâna când am cazut în genunchi si am recunoscut în fata Domnului Isus vina mea si am devenit un om nou. Acum am o slujba cinstita si îmi câstig existenta”, a relatat fostul hot.

CELE TREI CRUCI

„Împreuna cu El duceau si pe doi facatori de rele care trebuiau omorâti împreuna cu Isus. Când au ajuns la locul numit „Capatâna”, L-au rastignit acolo, pe El si pe facatorii de rele: unul la dreapta, si altul la stânga. Isus zicea: „Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac!” Ei si-au împartit hainele Lui între ei, tragând la sorti. (…)

Deasupra Lui era scris cu slove grecesti, latinesti si evreiesti: „Acesta este Împaratul iudeilor.” Unul din tâlharii rastigniti Îl batjocorea si zicea: „Nu esti Tu Hristosul? Mântuieste-Te pe Tine însuti si mântuieste-ne si pe noi!” Dar celalalt l-a înfruntat si i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care esti sub aceeasi osânda? Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rau.” Si a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni în Împaratia Ta!” Isus a raspuns:

“Adevarat îti spun ca astazi vei fi cu Mine în rai.”

Luca, 23.32-43

Toata Mântuirea s-a faurit pe Crucea de la Golgota unde a fost rastignit Isus Hristos, de aceea trebuie sa vedem ce s-a întâmplat acolo si ce putem învata si noi. Sa vedem ce atitudine trebuie sa avem fata de cele petrecute acolo, în istorie.

Fiul lui Dumnezeu, Isus, Cel fara de pacat, neprihanit, înaltat pe cruce între doi tâlhari, aflati la rândul lor, fiecare ridicat pe o cruce.

Istoria consemneaza cum unii au avut sansa sa fie de fata la acel moment istoric unic. Unii trebuiau sa fie acolo, soldatii romani care îndeplineau sarcinile de serviciu, rastignindu-L pe Domnul vietii. Altii poate din întâmplare, altii din curiozitate sau ura, însa doi tâlhari erau acolo împotriva voii lor.

Cel care putea sa ofere mântuirea se afla acum acolo, în mijlocul lor, într-o situatie speciala, caci tocmai de aceea venise în lume: sa ne înlocuiasca în moarte, El cel nevinovat, sa plateasca pentru toti: caci plata pacatului este moartea!

Pe crucea rastignirii lui Isus, deasupra Sa, sta o inscriptie scrisa în trei limbi: „Acesta este Împaratul iudeilor.”

Iata-i asadar, pe cei aflati în fata Lui! Dar ce fac ei?

Cum reactioneaza cei care sunt în fata Mântuitorului?

Unii sunt indiferenti, dar altii au o atitudine de batjocura.

– „Norodul statea acolo si privea”.

– „Fruntasii îsi bateau joc de Isus si ziceau: „Pe altii i-a mântuit; sa Se mântuiasca pe Sine însusi, daca este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.” Nu raspunde, pentru ca ei nu cer un lucru serios! Dar slava Domnului, ca nu S-a mântuit pe Sine, ca avea la îndemâna 6.000 de îngeri (iar la trecerea Marii Rosii i-a ajutat doar un singur înger), ci a venit sa ne mântuiasca pe noi, toti cei care cred.

– „Ostasii, de asemenea, îsi bateau joc de El”: necredinciosii pagâni. Care au amânat sa se împace cu El si sa primeasca salvarea sufletelor lor.

În lumea evanghelica baptista era de notorietate comportamentul extravagant al pastorului Marcu Nechifor, om foarte credincios si foarte bine instruit, cunoscator al mai multor limbi. Într-o dimineata de duminica, pe vremea de dinainte de ’89, în Gara din Iasi se întâlnesc mai multi tineri evanghelici care asteapta ora plecarii lor în misiune. La aparitia pastorului Marcu Nechifor toti se foiesc deoarece acesta era imprevizibil, cum va fi si de aceasta data.

– Pace, fratilor!, aproape ca zbiara pastorul, iar ei facându-se mici, mormaie fiecare în barba, abia auzit…

– Pace..., dupa care sunt întrebati de M.N.:

– V-ati rugat?

– Daaa!

– Bine! Ne mai rugam odata, dar pe genunchi. Toti tinerii, se uita unul la altul, apoi în stânga si-n dreapta, dar n-au ce face si, fiecare cum poate, se apleaca, pe un genunchi, pe doi, mai de voie de nevoie. Unul mai îndraznet, gândind ca într-adevar pastorul M.N. cam exagereaza, se roaga asa:

– Doamne, ai mila de fratele Marcu! La care fratele M.N. zice „Amin!” si „da-i întelepciune”, continua tânarul, iar fratele M.N. „Amin!” Dupa încheierea momentului de rugaciune, M.N. îl mustra frateste pe tânarul confrate:

– Odata ai avut ocazia sa ceri întelepciune de la Domnul Isus, cu seriozitate, si ai ratat-o, n-ai cerut pentru tine!

Cât de neinspirat fusese si: „Unul din tâlharii rastigniti Îl batjocorea si zicea: „Nu esti Tu Hristosul? Mântuieste-Te pe Tine însuti si mântuieste-ne si pe noi!”

Acest tâlhar nu s-a lasat cercetat de constiinta sa, nu s-a vazut în ce stare de plâns se afla. El nu a cerut mila, nu a cerut sa i se stearga pacatul si vinovatia, nu a cerut iertare, s-a complacut sa ramâna în aceeasi stare, cu aceeasi viata.

Prima convingere: Teama de Domnul

Dar celalalt tâlhar, desi pacatos si vinovat, are o alta atitudine: Dar celalalt l-a înfruntat si i-a zis: „Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care esti sub aceeasi osânda? Pentru noi este drept, caci primim rasplata cuvenita pentru faradelegile noastre; dar Omul acesta n-a facut niciun rau.” Si a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni în Împaratia Ta!”

Acestui tâlhar, constiinta sa l-a înstiintat ca a comis acte de faradelege, ca trebuie sa se teama de mânia lui Dumnezeu care va cauta sa faca dreptate. S-a vazut deja condamnat si s-a înfiorat ca se va afla curând înaintea judecatii lui Dumnezeu. Brusc si-a revenit din starea de nepasare fata de semeni si fata de Dumnezeu.

A doua convingere: convingerea vinovatiei

Îsi schimba parerea ca ar fi pedepsit prea greu, prea mult, pe nedrept, ci ca „ pentru noi e drept”- judecata lui Dumnezeu e dreapta, înaintea Sa sunt vinovat! Pâna nu-ti recunosti vinovatia (bolnav) nu poti primi ieratrea (medicamentul). E drept samerg în iad…. E drept ca am încalcat legea lui Dumnezeu …. Sunt vinovat.
A treia convingere: Convins de Unicitatea Jertfei lui Isus

Acest tâlhar, cum sunt multi si azi, poate L-a observat doar de departe pe Isus. Însa acum are ocazia sa-L aiba aproape. Auzise de El, ca si altii, azi. Ca desi, nevinovat, El care facuse atât de mult bine oamenilor, acum El moare ca oricare om si înca rastignit, pe cruce, platind mult, pentru mine si pentru tine, s-a încarcat cu pacatul meu si al tau, suferind rusinea si durerea în locul nostru. Acum, daca sunt convins, aceasta convingere trebuie exprimata. Credinta trebuie exprimata, într-un dialog cu Isus. Dupa ce si-a recunoscut vina, ca e drept sa fie rastignit, acest tâlhar a zis lui Isus: „Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni în Împaratia Ta!”

Credinta mântuitoare e centrata doar la Domnul Isus. Nimeni altul nu te poate ajuta sau mântui. El, Isus e calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin El. Tâlharul i-a înteles vorbirea, Cuvântul Lui, care e viu si lucrator. Si, Isus e acelasi, ieri si azi si în veci. Tâlharul si-a ascultat glasul inimii, constiinta, simtul adevarului si-al bunului simt. Si-a dat seama ca numai Isus îl poate salva.

Acest tâlhar s-a pocait , si-a recunosct starea sa pacatoasa si L-a recunoscut pe Isus, Ca Domn. Vedeti dumneavoastra, daca am avea un prieten ministru, si am merge la el cu o rugaminte, am putea avea mari sperante în el ca ne va ajuta. Însa daca dl ministru, prietenul nostru ar fi bolnav, pe moarte, cum era Isus, nu prea ne-ar mai fi de ajutor. Însa Isus chiar si pe Cruce, El era Dumnezeu împacând lumea cu Sine. La El totul e cu putinta si totsuficient.

A patra convingere: Credinta mântuitoare e preocupata de vesnicie

Noi oamenii venim la Dumnezeu pentru multe nevoi: de hrana, pentru serviciu, pentru câstigarea pâinii, pentru familie, pentru sanatate etc

Însa, atunci când cineva are credinta mântuitoare, acea persoana va cauta mai întâi mântuirea, împaratia lui Dumnezeu (apoi vin celelalte, pe deasupra…)

A cincea convingere: Isus vine a doua oara

Cineva care are credinta autentica, nu doar ca mai întâi cauta mântuirea, dar si întelege Cuvântul. Nu-l rastalmaceste. Întelege ca Domnul Isus, asa cum a promis, S-a dus sa ne pregateasca un loc (tuturor credinciosilor), dar El vine a doua oara. „Doamne, adu-Ti aminte de mine, când vei veni în Împaratia Ta!”

A sasea convingere: Mântuirea e sigura (si prezenta)

Trebuie si avem convingerea ca mântuirea e sigura, chiar de azi (din momentul în care am crezut în ceea ce a fost, este si va fi Isus pentru omenire): Isus a raspuns: „Adevarat îti spun ca astazi vei fi cu Mine în rai.” Pentru ca acest tâlhar pocait n-a mai apucat sa faca nimic, a crezut, L-a recunoscut pe Isus ca Domn si Mântuitor si si-a marturisit vina. Apoi, Domnul Isus i-a garantat ca azi va fi în Rai, deîndata. Cuvântul Sau e viu. Ce spune se si face. A spus sa fie …lumina, s-a facut lumina, a zis ca esti iertat, esti iertat, a zis astazi vei fi cu Mine în Rai, Amin, asa e!

A saptea convingere: convingerea nevoii de partasie

Mântuirea te face sa intri în partasie cu adunarea Sa si cu Dumnezeu (Tatal, Fiul si Duhul Sfânt)

O viata mântuita are trei realitati

a. Nespusa: tâlharului pocait de viata sa rea, cel care primit de Isus iertarea, lui Domnul nu i-a mai reprosat nimic. Nu a mai fost cazul sa faca public marturisirea pacatelor comise. Si acele multe pacate comise si nespuse e într-adevar o realitate nespusa. E cunoscuta doar de el, cel în cauza, si de Domnul. Femeia prinsa în preacurvie, de farisei, nici ea nu a trebuir sa mai vina cu întreaga ei istorie plina de pacate, caci Domnul Isus le cunostea (Psalmul 139, Ioan, 2.24), ci i-a spus: Du-te , dar sa nu mai pacatuiesti, pentru ca sa nu ti se întâmple ceva si mai rau.

b. Nevazuta: prezenta lui Dumnezeu, era nevazuta, deaorece El era în Cristos, împacând lumea cu Sine (2 Corinteni, 5.19). Atunci doar un singur om – tâlharul, L-a recunoscut pe Isus ca Dumnezeu si s-a pocait de viata sa imorala, de tâlhar. Doar acesta a apucat oferta si mâna întinsa a lui Dumnezeu.

c Nemaipomenita: ar fi fost de asteptat sa auzim ca un sfânt, unul cu fapte bune, sa intre în Rai. Dar nu, a intrat un pacatos, un raufacator, unul care ameninta si poate chiar lua viata altora. Asa ceva e atât de nemaipomenit si extraordinar. Si dta poti face acest pas salvator, ate încrede pe deplin în Jertfa lui Isus, urmând pasii tâlharului care s-a încrezut în Isus, ca El are o împaratie si poate sa duca si un tâlhar acolo. Câta bunatate gasim la Tatal ceresc. Glorie Lui!

Încerca si dta. Dumnezeu asculta glasul celui care-L cauta sincer. Spune-i cumva asa:

– Doamne, Tu ma cunosti. Nu vreau sa vin decât asa cum sunt, pacatos si murdar. Sunt vinovat si merit pedeapsa Ta. Chiar moartea. Dar Tu ai murit în locul meu. Iarta-ma ca Te-am ignorat si te-am batjocorit atât de mult, prin viata traita. Iarta-ma, si spala-mi murdaria si vina, în sângele Tau scurs pe Cruce la Golgota. Primeste-ma în adunarea Ta, ca pe un copil al Tau. Lucreaza în viata mea si îndruma-ma prin Duhul Tau cel Sfânt. Amin.

Doamne, Adu-Ti aminte si de mine când vei veni în împaratia Ta! Amin.

Homosexualii si iesirea din criza!

On February 24, 2012 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

“Mânia lui Dumnezeu se descopera din cer împotriva oricarei necinstiri a lui Dumnezeu si împotriva oricarei nelegiuiri a oamenilor care înabusa adevarul în nelegiuirea lor. (…) De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca îsi necinstesc singuri trupurile; caci au schimbat în minciuna adevarul lui Dumnezeu si au slujit si s-au închinat fapturii în locul Facatorului, care este binecuvântat în veci! Amin.

Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lasat în voia unor patimi scârboase; caci femeile lor au schimbat întrebuintarea fireasca a lor în una care este împotriva firii; tot astfel, si barbatii au parasit întrebuintarea fireasca a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru altii, au savârsit parte barbateasca cu parte barbateasca lucruri scârboase si au primit în ei însisi plata cuvenita pentru ratacirea lor.”

Romani, 1.18; 24-27

S-au falit ca sunt întelepti, si au înnebunit!

Romani, 1.22

De-a lungul vremii, presa a vorbit de multi homosexuali celebri. Unul dintre ei ar fi actorul american Rock Hudson (1925-1985). Mai înainte s-a vorbit de un dirijor celebru, magistral în fata orchestrelor simfonice din întreaga lume, Herbert von Karajan (1908- 1989), de actorul francez J.Marais, foarte popular la mijlocul secolului XX, cunoscut din filme ca Les Miracles n’ont lieu qu’une fois (Miracolul lupilor) sau Typhon sur Nagasaki (Taifun la Nagasaki).

În România, s-a scris de unul chiar foarte îndragit, nimeni altul decât regretatul si talentatul Ion Luchian Mihalea (1951-1993), cel care a fost ucis în apogeul cariei sale, la vârsta de 42 de ani.

De notorietatea este cazul cântaretului englez Elton John (Sir Elton Hercules John), care s-a si casatorit cu un altul si care au si “înfiat” un copil.

Sunt convins ca cititorii cunosc si alte nume celebre care s-au lasat amagiti de un astfel de pacat imoral, homosexualitatea.

Daca i-am avea în fata noastra, în apogeul carierei lor si i-am intervieva, sunt sigur ca nici unul dintre ei nu s-ar cataloga drept nebun sau bolnav mintal, cum nici noi nu zicem ca sunt, ci foarte imorali si dezagreabili. N-au nimic care sa le îndreptateasca cumva comportamentul deviant de la morala crestina si a bunului simt.

Multi si-au pierdut de timpuriu bunul simt si se comporta ca atare. Însa, daca în sec. XIX – XX, homosexualii nu se faleau cu aceste apucaturi anormale, astazi, în sex. XXI, au iesit la rampa si cer oficializarea de drepturi, dreptul la imoralitate, la murdarie si rusine!

***

Este vremea ca Domnul sa lucreze: caci ei calca Legea Ta.

Psalm, 119.126

Cuvântul lui Dumnezeu ne învata sa ne rugam pentru binele cetatii unde locuim, caci de binele ei atârna si binele nostru. Ne rugam, dar mai trebuie sa si facem câte ceva.

Acum auzim ca la licitatiile pentru drumuri, masluite – regii asfaltului – se câstiga sume fabuloase din primul condei. Licitatiile sunt adesea formale, ca sa tina un pret ridicat, pe banul public, al nostru, al tuturor. Desi micul Boc a promis multe, cum el era si a ramas mic, n-a facut. A zis ca va introduce un mercurial pentru tarife, care va stabili, limita, preturilor per unitatea de masura. La 1m sau 1km de drum sau de autostrada, functie de latime, cantitate si calitate, pretul maxim nu poate fi mai mare de x Lei. Dar n-a fost sa fie. A fost prea greu pentru mititelul de Boc. A reusit doar sa mai creasca si mai mult acolo unde trebuia sa faca invers, salariile si pensiile celor de la SIE, SRI, Armata si Justitie – de ale caror servicii nu beneficiem, în sens pozitiv.

Opinia noastra conteaza, asta s-a vazut cu acei oameni inimosi si curajosi din Piata Universitatii, ea poate schimba abuzurile guvernantilor care nu vor sa ia deciziile corecte si normale. Sub presiunea opiniei publice, doar asa se mai poate îndrepta situatia si legile si privilegiile de casta.

Trebuie ca raul, pacatul si imoralitatea – sa fie numite ca atare, nu cocolosite cu cuvinte care nu le definesc dezastrul de care sunt capabile.

Homosexualitatea (cine gândeste cu placere la asa ceva, precum si cine practica actul în sine) se constituie într-un pacat grav, strigator la cer! Ca si în cazul drogurilor sau alte pacate si vicii grele, ascunse, omul nu poate scapa fara ajutorul lui Dumnezeu, decât prin pocainta si abandonarea unor astfel de obiceiuri imorale.

***

Biserica – „pentru ca domniile si stapânirile din locurile ceresti sa cunoasca azi, prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu”

Efeseni, 3.10

În America, greu de crezut, dar biserici ale homosexualilor au aparut în 1971, însa cu totul contrar si gresit, fata de ceea ce sta scris ca doctrina în Evanghelii în învatatura lui Isus Hristos..

E adevarat, Isus nu respinge pe nici unul care vine la El, deci nici pe homosexuali. Însa, ca si pe ceilalti pacatosi, nu ca sa se justifice (cum de a pacatuit) si sa se confirme ca e pacatos (desi e clar ca este), ci pentru ca sa lase pacatul.

Biserica evanghelica, unde am fost primit si botezat, si unde am cunoscut „…prin Biserica, întelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu” nu m-a chestionat de ce pacate am suferit, ci a dorit sa vada (dupa acel timp, de peste 6 luni, în care am fost parte a bisericii locale) ca sunt nascut din nou, din apa si din Duh, dupa Cuvântul lui Isus spus lui Nicodim (Ioan, 3).

Christos n-a respins nici curve, nici hoti si nici ucigasi, dar nu spre a-i binecuvânta în starea lor de curve, hoti si tâlhari, ci pentru a-i ajuta sa nu mai fie asa. Ar fi gresit sa se creada ca homosexualilor le-ar asigura un tratament preferential, altul, ca i-ar primi cumva fara sa se curete si sa se elibereze de pacatul lor. O, asta nu, în nic un caz. Isus a zis celor care crezusera în El: “Du-te, dar sa nu mai pacatuiesti, sa nu ti se întâmple ceva si mai rau“; si ca: „veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.” (Ioan, 8.32)

Numai adevarul îl poate elibera pe om din pacatul lui, nicidecum minciuna!

Spiritul crestinismului, al bisericii, e unul universal, în esenta ostil oricarei separari (segregatii). Nu e în spiritul Lui sa existe biserici pentru albi, biserici pentru negri, pentru tigani, biserici pentru femei, biserici pentru barbati, o biserica pentru bogati, o alta biserica pentru saraci, o biserica pentru homosexuali, o alta biserica pentru heterosexuali, o biserica pentru intelectuali…

***

Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu în cunostinta lor – Dumnezeu i-a lasat în voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neîngaduite.

Romani, 1.28

O, Doamne Isuse, Mântuitorul nostru, Te rugam azi, îndura-Te de noi si ai mila!

Ajuta-ne, Doamne, sa ne întoarcem fata spre Tine, sa intram în biserica Ta si sa cunoastem din întelepciunea Ta, sa Te urmam si sa Te onoram!

Slava si Multumire fie-i aduse Domnului Dumnezeu, acum si-n veci de veci! Amin.

MIROS DE ÎNCEPUT, MIROS CURAT, PROASPAT, MIROS DE GHIOCEI, MIROSUL DRAGOSTEI – „DRAGOBETELE”

On February 23, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

Vavila Popovici

„Înc-odata, iar si iara,

a iubi e primavara.”

Lucian Blaga

Sarbatorit pe 24 februarie, în ziua când Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul, traditia populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii în Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii. Este considerat fiul Dochiei, barbatul frumos, puternic îndragostit. Baba Dochia este unul dintre miturile românesti importante si exista multe variante ale acestui mit. Semnalez si o frumoasa poveste a lui George Calinescu „Traian si Dochia”, în care Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndragostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmarita fiind de trupele lui Traian, aceasta s-a ascuns pe muntele Ceahlau, împreuna cu oile. Maica Domnului a transformat-o împreuna cu turma sa, într-un complex de stânci.

Din copilarie cunosteam frumoasa legenda a calatoriei Dochiei pe timp de iarna când, parându-i-se ca vremea se încalzise, si-a scos, rând pe rând, cele noua cojoace (unii spuneau de douasprezece) pe care le purta, pâna când a ramas fara nici unul. Dar vremea s-a schimbat si pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se facuse mai târziu. Ningea si totul începuse sa înghete. Dochia a înghetat împreuna cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stana de piatra. Se spune ca rocile se pot observa si astazi pe muntele Ceahlau si ca ar fi o marturie vie a acestui mit românesc. Zi a îndragostitilor, început de primavara, început de viata, acesta este Dragobetele!

S-au ocupat multi cercetatori de provenienta acestei sarbatori. Nicolae Constantinescu – etnolog al Universitatii din Bucuresti – afirma ca nu exista atestari documentare ale acestei sarbatori decât în secolul al XIX-lea; lingvistul Lazar Saineanu propune analogia cu „dragu-bete”, sufixul „bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, multime”; etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie din Moldova prezinta etimologia acestei sarbatori populare considerând ca majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezatorul”, sarbatoare religioasa de care spuneam ca este celebrata pe 24 februarie si care în limba slava se numeste „Glavo-Obretenia”. Românii ar fi adaptat-o, astfel aparând sub diverse nume – „Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete” – în perioada Evului Mediu, pâna când s-a impus în unele zone (sudul si sud-estul României) ca Dragobete; Ion Ghinoiu, în Dictionarul cu obiceiuri populare de peste an (1997) asociaza si el numele de Dragobete cu personajul din mitologia populara româneasca – zeu al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile românesti – identificat cu Cupidon (la romani) si cu Eros (la greci). Ovidiu Focsa etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat: „despre Dragobete se crede ca este un protector al pasarilor, fiind o sarbatoare strâns legata de fertilitate, fecunditate si de renastere a naturii”. Unii afirma ca ar data dinaintea aparitiei crestinismului. În mitologia dacilor, Dragobetele ar fi fost petitorul si nasul animalelor, cel ce oficia în cer, la începutul primaverii, nunta tuturor animalelor. Exista credinta ca în aceasta zi si pasarile ne-migratoare se strângeau în stoluri, ciripeau, se împerecheau si începeau sa-si construiasca cuiburile. Cu timpul, de la pasari obiceiul ar fi fost preluat si de catre oameni, Dragobetele ajungând sa fie considerat zeitate ce ocroteste iubirea si care poarta noroc îndragostitilor. Motivatiile preluarii ar fi fost profunde, întrucât pasarile erau privite ca mesageri ai zeilor, cuvântul grecesc „pasare” însemnând chiar „mesaj al cerului”.

El este considerat de cei mai multi a fi Zeul dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile carpatice, numit si „Logodnicul Pasarilor”, dar si „Cap de Primavara”.

Se povesteste despre obiceiurile din aceasta zi, cum în jurul focurilor aprinse pe dealurile golase din jurul satelor se adunau fete si baieti care discutau, glumeau si cochetau. Spre prânz, fetele coborau în fuga spre sat; fuga în unele parti era denumita „zburatorit”. Fiecare baiat urmarea fata care îi cazuse draga; daca o ajungea, urma sarutul în vazul tuturor, sarut ce semnifica logodna ludica, care de multe ori era finalizata cu logodna adevarata. De aici a ramas zicala: „Dragobetele saruta fetele!” Si se mai spune ca era un semn rau daca o fata sau un baiat nu întâlnea la Dragobete fata sau baiatul care sa-i placa, era semn ca tot anul nu putea fi iubit.

Credinta populara româneasca mai spune ca cei care participau la aceasta sarbatoare erau feriti de boli tot anul. Astazi, sarbatoarea de Dragobete este considerata echivalentul românesc al sarbatorii de import Valentine’s Day sau ziua Sfântului Valentin, sarbatoare a iubirii. Personajul românesc Dragobetele se diferentiaza de blajinatatea Sfântului Valentin din traditia catolica, fiind un barbat frumos, aratos, cu un temperament navalnic.

Simtim de pe acum, în preajma acestei zile, un început în toate!

Pamântul se trezeste la viata, natura renaste. Soarele revarsa o caldura mângâietoare, vântul sufla din plamânii sai aer mai cald, sângele îsi schimba culoarea, inima – pulsatiile, o mireasma dulce se-mprastie pe carari, chipul blând al primaverii ne zâmbeste, mâinile ei ne mângâie… Seva pomilor musteste, dragostea începe sa domine pamântul. Zilele devin mai lungi si mai blânde, natura începe sa-si arate farmecul. În curând se va îmbraca în hainele-i frumoase, va da coltul ierbii, copacii vor fi ninsi de flori albe în vânt.

Miros de început, miros curat, proaspat, miros de ghiocei, mirosul dragostei…

În întâmpinarea acestei zile am scris versurile:

Copacii saruta statornic vazduhul./ Aripi de gând saruta nevazutul./ Foame de saruturi, foame de-mbratisari…/ Pasarile, inoculate cu virusul dragostei,/ se cauta fâlfâind din aripi,/ dansând printre crengile copacilor./ Iubirea mea respira/ prin vers si rugaciune.

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

Din volumul „Articole si Eseuri”- vol. II, în curs de aparitie.

Crestin autentic…

On February 22, 2012 By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

“Împreuna cu Isus mergeau multe noroade. Isus le-a zis:

„Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar însasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu. Si oricine nu-si poarta crucea si nu vine dupa Mine, nu poate fi ucenicul Meu.”

Evanghelia lui Luca, 14:25-27

ADEVARATUL CREDINCIOS

Care si cum e crestinul autentic? Daca luam în considerare si alte religii sau filozofii, pentru adeptii acestora, se pare ca raspunsul ar veni cu mai mare usurinta . Cei care sunt adeptii filozofiei Yoga, cunosc prevederile teoretice, dar si asanele, exercitiile practice. În mod asemanator, pentru crestinism, trebuiesc cunoscute prevederile teoretice lasate de Isus si Dumnezeu, în Sfânta Scriptura – Biblia – si trairea practica asumata de aceste Scripturi.

Niciun ostas nu se încurca cu treburile vietii, daca vrea sa placa celui ce l-a înscris la oaste. (2 Timotei, 2.4)

Înscrierea în Oastea Domnului o face însusi Dumnezeu, Cel pe care si dorim sa-L urmam, scriind în Cartea Vietii pe copiii Sai:

Oricine n-a fost gasit scris în Cartea Vietii a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa, 20.15)

Învatatura Domnului Isus este radicala. El a spus ca nu putem sluji la doi stapâni: si lui Dumnezeu si lui Mamona (denumirea biblica a diavolului, care personifica bogatia si lacomia de bani). Învatatura Sa nu e una de lumini si umbre, ci e o învatatura plina de lumina!

Isus a vorbit ca în viata si în lume sunt doua cai. Una, e cea lata pe care merg multi spre pieire. Dar mai e si una îngusta care va duce omul în sus, la Cer la Domnul, iar pe aceasta cale putini sunt cei care o afla. Ea nu e deci la îndemâna oricui. Calea aceasta are si o usa. Isus a zis: Eu sunt usa. Usa e joasa, sa poata intra oricine, dar în asa fel încât sa nu poata intra prin ea cineva care e prea înalt în ochii lui si e mândru. Niciunul, care este mândru, nu poate trece prin acea usa (Isus). Însa, celor smeriti, Dumnezeu le da harul de care au nevoie sa poata intra pe calea îngusta si a-L gasi pe Isus. Acestia vin la Domnul sa capete iertarea de care au nevoie, caci pacatul e un zid de despartire în om si Dumnezeu.

***

I. Prima conditie

„Cine iubeste pe tata ori pe mama (…) pe fiu ori pe fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.”

Matei, 10.37

Împreuna cu Isus mergeau multe noroade. Dar Isus s-a întors si le-a zis: „Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar însasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu.”

Vorbirea sa era prea de tot si, într-alt loc sBiblia spune ca la auzul unor astfel de cuvinte unii ucenici L-au parasit. El l-a întrebat pe Petru Voi nu va duceti?, dar Petru a raspuns:Unde sa mergem, la Tine sunt cuvintele vietii!

A urî, în limba greaca, foloseste cuvinte care înseamna a iubi mai putin. Cum ar fi ca doi tineri care zic ca se iubesc, ar auzi de la celalalt: Draga, te iubesc foarte mult, dar nu la fel de mult ca pe…! Nu ar fi un raspuns si o afirmatie care sa multumeasca partenerul. La fel, Domnul Isus, care cunoaste adevarul, pentru binele nostru, ne spune de la început ca trebuie sa-L iubim mai mult decât pe parintii, frati si surori, mai presus de altii, pentru a ne califica sa fim crestini autentici. Petru i-a spus Domnului: Doamne, ce vom câstiga, caci iata ca noi am lasat totul pentru Tine, iar Isus i-a raspuns:

Si oricine a lasat case, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit si va mosteni viata vesnica. (Matei, 19.29)

„Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar însasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu.”

Cine e pe tronul vietii tale? Sunt eu sau Isus? Cine e seful meu? Cine are ultimul cuvânt? Ma cercetez pentru fiecare decizie si vad ce ar zice Isus, daca decid într-un fel sau altul. Pavel a spus: traiesc, dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste în mine. Aceasta trebuie sa fei o realitate pentru fiecare crestin autentic. Orice gând sa-l facem rob ascultarii de Cristos. (Galateni, 2.20; 2 corinteni, 10.5)

II. A doua conditie

„Si oricine nu-si poarta crucea (…) nu poate fi ucenicul Meu”

Matei, 10.37

E o cruce, o lupta spirituala mare, care uneori depaseste partea spirituala, aceea de a-L urma pe Domnul, de a fi crestin care traieste cu cumpatate, dreptate si evlavie (Tit, 2.12)

Crucea, la care se refera Domnul Isus, e o metafora, însumând suferintele fizice si spirituale si materiale care le are un crestin, în urma faptului ca e crestin si ca traieste ca un adevarat crestin si este prigonit, urât, denigrat, persecutat, dezavantajat de drepturi, de atitudinea partinitoare a semenilor si autoritatilor. E acea povara care îti revine faptului ca te implici în lucrarea Domnului de promovare a Evangheliei care totdeauna aduce împotrivire. Pentru ca îti pasa de ceilalti care nu sunt mântuiti si traiesc în imoralitate departe de Dumnezeu.

A treia conditie

„Si oricine (…) nu vine dupa Mine, nu poate fi ucenicul Meu”

Matei, 10.37

Se cere a fi perseverenti, în a-l urma pe Domnul zi de zi, pâna la sfârsitul vietii, în vesnicie. Trebuie sa mergem pâna la capat. Capatul e însa la El. Trebuie sa ajungem la El, în final, în Raiul ceresc pregatit tuturor celor care-l iubesc si-l urmeaza. Noi nu prea stim acum unde e capatul. Ne va fi greu sa-L urmam, dar trebuie, daca vrem sa fim crestini, ucenicii Lui, daca vrem sa avem numele scris în Cartea Vietii.

Trebuie sa renuti la prioritatea prietenilor, familiei, a vecinilor, colegilor, a-l avea pe El ca prioritate, în toate. Doamne ajuta!

Sa luam Crucea prigonirilor si sa mergem tot înainte cu El si în urma Lui.

Vom putea? Prin puterile noastre, nu. Dar El ne-a promis ca e cu noi pâna la sfârsit, ca ninic si nimeni nu ne va smulge din mâna Lui.

Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poarta totdeauna cu carul Lui de biruinta în Hristos si care raspândeste prin noi, în orice loc, mireasma cunostintei Lui. (2 Corinteni, 2.14)

Asa cum Si-a condus poporul la iesirea din Egipt, prin Marea Rosie ca pe uscat, iar urmaritorii s-au înceat, El ne va purta în Carul Lui de biruinta. Glorie Domnului! Amin.

Doamne, ajuta-ma sa ma încred pe deplin în promisiunile Tale si sa Te urmez! Amin.

PACATELE TINERETII…

On February 22, 2012 By nelursIn Credinta, Incurajare, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

…DURERILE BATRÂNETII!

de Rodica Botan

Când te dor toate oasele de lucru sau de batrânete,

Gândeste-te la pacatele ce le-ai facut in tinerete…

Ca judecata ta a si-nceput de mult,

Sau te-ai crezut cumva perfect?…ori ce-ai crezut? Continue reading “PACATELE TINERETII…” →

CONFLICTUL DINTRE GENERATII

On February 21, 2012 By nelursIn EssaysLeave a comment

Elena BUICA

„Eheiii! Pe vremea mea, tinerii nu ridicau glas în fata parintilor. Ce ziceau ei, era sfânt. Ei hotarau soarta copiilor, chiar când si cu cine sa se casatoreasca. Nici dupa aceea tinerii nu ieseau din voia parintilor, îndeosebi nora trebuia sa fie supusa fara crâcnire. Nepotii erau smirna în fata bunicilor. Atunci de aceea era bine în lume.”

Asa îi mai auzi si astazi pe unii batrâni ai satelor, chiar daca în acea supusenie mocneau revolte neputincioase si dureri sugrumate în lacrimi. Dar generatia care a fost „supusa” atunci, devenind parinti si apoi bunici, a tinut si ea strânse haturile cât a putut, desi multe nu mai erau ca pe vremea lor si câte un vânt al schimbarii venea sa mai primeneasca lumea si atunci deplângeau si ei vremurile trecute. Si tot asa de la generatie, la generatie.

În frageda tinerete, am rugat-o pe bunica sa îmi faca un costum de baie ca sa merg la mare. Desi bunica era o femeie cu orizonturi mai largi, s-a îngrozit la auzul acesei rugaminti. Cum adica? Pe vremea ei, doamnele care mergeau la mare foloseau rochii speciale pentru plajâ si baie, si eu sa ma expun mai mult goala? A intervenit mama în ajutorul meu, iar peste câtiva ani, mama, spre marea mirare a bunicii, se balacea si ea la mare în costum la fel de „golas” ca al meu, iar eu mergeam la nudism. La statiunea „2 Mai” era si nudism comun despre care îmi relatau prietene si eu ascultam cu urechile sfârâind de curiozitate, dar n-am gasit în mine puterea de a învinge pudoarea si sa ma duc în acel loc „rusinos”. Astazi costumele de baie sunt atât de sumare, încât, mai nu sunt si persoanele de seama mea murmura a nemultumire, iar nudismul îl poti vedea prea adesea la televizor, în reviste, în presa cotidiana, mai peste tot în România.

Ma aflam în comuna mea natala ca sa culeg date pentru monografia comunei. Mai multe persoane ma îndreptau spre un batrân care se apropia de 90 de ani, dar era înca „verde” si avea înca o buna memorie. Avusese mai multe „functii de conducere” în sat si era foarte înformat în multe aspecte ale vietii satului, ca o adevarata cronica vie. Înainte de a ajunge la el, oamenii îmi prezentau faptele si întâmplarile mai semnificative care îi conturau personalitatea. Asa este la sat. Când se vorbeste despre un om, i se face si o prezentare scurta, asa cum este perceput de fiecare. Este un fel de cimitirul vesel din Sapânta în editie orala, dar pentru toti oamenii – vii sau morti. De la unul-altul am aflat ca acest om a fost extrem de neînduplecat si drastic cu cei din jur, fie ai casei, fie ai satului. Nu admitea sa iasa nimeni din cuvântul lui. Sotia devenise un fel de sclava. Cu baiatul a avut conflicte care l-au determinat sa rupa relatiile în asa masura, încât, când acesta, neasteptat a trecut la cele vesnice, tata nu s-a dus sa-l vada, sa-i dea iertarea si sa îl duca pe ultimul drum. Acum, totul s-a schimbat. „Degeaba s-a tinut el tare si batos toata viata, dar uite ca acum n-are nici o putere asupra nepoatei care i-a schimbat traiul de pana acum, pe care l-a tocmit el cum a vrut”, mai adaugau satenii.

Cu inima cam îndoita, m-am dus la curtea omului mânata de nevoia documentarii. De departe, am auzit la început niste bubuituri. Am deslusit apoi ca tocmai la casa la care mergeam erau în functiune niste boxe care emiteau muzica încât vibra aerul pâna la distante mari. Când am ajuns acolo, am strigat la poarta, dar nu era posibil sa fiu auzita. Din întâmplare a iesit din casa o tânara, cred ca era sub 18 ani. Era îmbracata ca pentru plaja, cu pantecele gol, cu o bluza gen sutien sumar si cu o fusta doar de câtiva centimetri. Parul cret, latos si îmbâcsit, si fel de fel de zorzoane care subliniau farduri grele pe fata si unghii colorate mai mult în negru, iar în picioare niste pantofi cu vârfuri lungi, aproape înca odata cât pantoful. S-a apropiat de poarta cu importanta si cu miscari odulatorii ale corpului si m-a întrebat ce doresc. Dupa ce i-am spus, îmi lasa impresia ca nu a înteles. Era atenta la un grup de baieti de seama ei adunati în fata portii de peste drum cu care comunica din privire. Într-un târziu a înteles si si-a chemat bunicul. A aparut din fundul curtii, de la treaba, ca într-un tablou al taranului de altadata. Descult, cu picioarele prafuite si crapate, cu un strat de pamânt sub unghii si îmbracat în straiele din timpul sau. L-a început nu s-a aratat prea încântat de întâlnirea cu mine. Am intrat în curte numai la rugamintea mea si dupa un timp mi-a dat un scaun sa stau. Au scazut si decibelii muzicii. Treptat-treptat i s-a dezlegat limba si a început sa arate interes din ce în ce mai mult. Se desprindea vioiciunea mintii, capacitatea de a întelege faptele de viata si de a le înmagazina. Din spusele lui, din gesturi si din aerul ce-l afisa, iesa în evidenta portretul omului strasnic pe care îl descriau satenii. Încercam atunci sa strabat cu ochii mintii, cum a fost posibil ca încercarile satenilor, ale sotiei, ale baiatului sa nu poata clinti nimic din ordinea si vrerea stabilita de el, iar aceasta nepoata impusese sub ochii lui o lume atât de diferitî, o lume din care el nu a mai putut clinti nimic. Am înteles ca în spatele nepoatei mai stateau înca multe alte schimbari în scena vietii lui. Mi se parea ca citesc în ochii lui regretul de a renunta la ceea ce-si dorise din totdeauna, acea viata linistita pe care o dau lucrurile hotarâte odata pentru totdeauna, renuntarea la viata taranilor de demult care inspira stabilitate, echilibru si luarea lucrurilor în serios, cu reguli de buna purtare care formeaza un cod de simplificare a vietii si de la care nu sunt îngaduite abateri. Ciocnirea dintre ordinea familiei asa cum o impusese el si cea care plutea în aer impusa de nepoata si de noutatile timpului prezent, lui i se parea prea dureroasa si prea nedreapta.

Totusi, nepoata asta nastrusnica, l-a învatat ceva. L-a învatat lectia blândetii rabdatoare. L-a facut sa înteleaga mai usor ca, mai ales în ultima vreme, s-a produs o adevarata avarie sociala, care încetul cu încetul a distrus un întreg mecanism, înlocuindu-l cu ceea ce el acum deslusea pe îndelete. L-a învatat sa renunte la „asa am pomenit”, cuvinte în care emanciparea se zbatea osândita pe veci la neîmplinire.

Acum batrânul reevalueaza fapte si gânduri din trecut cu oarecare naduf – caci accesul spre sine însuti nu este întotdeauna lesnicios – ramând adesea cu ochii atintiti în adancimea timpului în care oameni, fapte si obiecte renasc într-un alt chip.

La urmatoarea vizita în comuna am aflat ca nepoata s-a maritat si ca a devenit o familista asezata în noile rosturi de viata, iar bunicul reaseaza si acum parerile despre lume dupa alte rânduieli mai noi, desi traieste puternic nostalgia vremurilor de altaadata, murmurând pentru sine: „eh, pe vremea mea, era altfel”.

Elena BUICA

Toronto, Canada

20 februarie 2012

Bucuria care întârzie…!

On February 21, 2012 By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

Isus a zis ucenicilor: „Voua v-a fost dat sa cunoasteti taina Împaratiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afara din numarul vostru, toate lucrurile sunt înfatisate în pilde; pentru ca, „macar ca privesc, sa priveasca si sa nu vada, si macar ca aud, sa auda si sa nu înteleaga, ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele.”

Marcu, 14.11-12

ACUM ÎNTELEG DE CE NU ÎNTELEG!

Învatatura Domnului Isus este radicala, divina, exacta. Nu e una tranzitorie, care poate fi ignorata, e tocmai aceea de care are omul nevoie. Învatatura sa nu poate fi ocolita, cuvintele sale sunt duh si viata. Nu e cu lumini si umbre, ci doar lumina!

El a propovaduit despre doua cai. Una lata, pe care merg multi, spre pieire, si una îngusta, care duce în sus, la Cer, la Domnul . Calea îngusta, putini sunt cei care o afla, ea nu e la îndemâna oricui, ea nu poate fi gasita numai de cei care o cauta din toata inima. Calea aceasta are si o usa, pe Isus. El a zis: Eu sunt usa. Usa e joasa sa poata intra oricine. E joasa în asa fel încât sa nu poata intra prin ea cineva care e prea înalt în ochii lui si prea mândru. Nimeni mândru nu poate trece pe aceasta usa. Celor smeriti Dumnezeu le da harul de care au nevoie sa poata intra pe calea îngusta. Acestia vin la Domnul sa capete iertarea de care au nevoie, caci pacatul e un zid de despartire între om si Dumnezeu, zid care nu poate fi surpat decât prin credinta si iertare.

***

„ … ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele”

BUCURIA UCENICIEI

Unde se afla Isus e bucurie, pace si mângâiere. Când a predicat Isus la peste 5.000 de oameni, El le-a dat si mâncarea de care aveau nevoie pentru trup, înmultind acele doua pâini si cei cinci pesti. Unde se afla El, nu mai sunt alte nevoi, Isus împlinind toate nevoile omului.

Cine crede în El nu va mai înseta spre alte izvoare, El satisfacând pe deplin setea si foamea, fizica si spirituala a omului, oricare ar fi.

***

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte bogat în semnificatii, iar pentru a-l putea întelege, facem doua observatii:

Oamenii care nu sunt ucenicii lui Isus nu pot întelege voia Sa
Întelegerea tine de misiunea pentru care a venit El în lume si a murit: sa caute si sa mântuiasca pe cel pierdut

Oamenii se împart în doua categorii mari:

a) Cei care L-au primit ca Domn al vietii lor, care sunt copiii lui Dumnezeu;

b) Cei care nu-L primesc, care îl refuza, care nu-L pretuiesc si umbla în întunerec, cei care savârsesc pacate si traiesc în imoralitate si minciuna;

Întrebare: De ce le vorbea oamenilor în pilde? „… ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele”

Deci ca nu care cumva sa se întoarca unii care nu-l iubesc, la Dumnezeu, si sa li se ierte pacatele!

Asta înseamna o Judecata, dar si o Speranta. Judecata e evidenta, ca cei pacatosi, care nu-si marturisesc Domnului pacatul, nu vor fi iertati. Speranta, însa, mai este si pentru acestia, mica, dar totusi exista.

Voua, ucenicilor (crestinilor autentici), vi s-a dat însa sa cunoasteti taina Împaratiei lui Dumnezeu.

Bucuria partasiei ucenicilor cu Domnul Dumnezeu, e asigurata, „dar pentru cei ce sunt afara din numarul vostru, toate lucrurile sunt înfatisate în pilde; pentru ca, „macar ca privesc, sa priveasca si sa nu vada, si macar ca aud, sa auda si sa nu înteleaga, ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele.”

Pentru ceilalti – judecata e data – nu vor întelege Cuvântul e vestit multimilor de oameni! Unii, înteleg si devin ucenici, apoi ramân cu El, în partasie, cu bucurie. Iar unii n-au crezut, ceil multi – judecata e trasata: primesc o orbire, si nu înteleg tainele Împaratiei lui Dumnezeu, pentru ei e o nebunie!

Asa se face ca sunt unii care la un moment dat exclama: Acum înteleg, de ce nu înteleg!

Unii nu înteleg cântarea de lauda, nu înteleg Cuvântul, nu înteleg ce e cu Jertfa lui Isus, cu ieratarea, cu mântuirea, cu viata vesnica, ca raiul, cu iadul, ei nu înteleg nimic din tainele duhovnicesti. Pentru ca Dumnezeu i-a lasat în voia pornirii inimii lor necredincioase, firesti, si nu doar ca fac ce fac, dar se si lauda cu acele imoralitati (Romani, 1.18-32)

Multi intra sub incidenta unei consecinte, aceea ca Nu pot amâna la nesfârsit împacarea oferita prin har si credinta!

Trebui sa accept, când mi se ofera acest har, de a fi iertat si a avea: iluminarea, revelatia, vindecrea si deschiderea ochilor si auzului!

La fel mi s-a înrâmplat si mie. Dupa ce am auzit Cuvântul prin mai multe predici si citire personala si studiere, mi-am dat seama ca trebuie sa aleg calea cea îngusta cu Isus, pentru a fi fericit în vesnicii, în Rai, pentru a nu ajunge în iad în chin si dureri. Dar am zis, sa mai amân un timp sa mai pacatuiesc, sa mai ramân un timp în placerile de-o clipa ale pacatului. Însa Domnul, care ne cunoaste mai binedecât noi însine, m-a ajutat si mai mult, mi-a luat dorinta placerii pacatului si am ramas statornic si m-am hotarât pentru Isus, pentru binele meu, in 1992!

E o limita, e o granita dincolo de care pentru noi nu se mai gaseste har – ajutor de la Dumnezeu pentru împacare -, de aceea zice Cuvântul: Cautati pe Domnul câta vreme se poate gasi, chemati-L câta vreme este aproape(Isaia, 55.6) si sa luam, dar, bine seama, ca atâta vreme cât ramâne în picioare fagaduinta intrarii în odihna Lui, niciunul din voi sa nu se pomeneasca venit prea târziu.

Speranta, subtire, exista totusi în acea sintagma: ca nu cumva, tradus corect de Cornilescu. În limba greaca, în principal, se traduce prin ca nu cumva; iar în secundardaca nu, care introduce speranta la care facem referire. Însa, Evanghelia dupa Matei a fost scrisa în limba vorbita de Matei si de Domnul Isus, în aramaica galileana: la care,întelesul secundar este ca nu cumva,iar cel principal e daca nu. Deci mai este totusi o speranta si pentru cei care sunt acum împietriti, ca le va vini auzul, ca-si vor capata vederea si astfel sa se poata decide pentru Isus si viata vesnica.

***

Prof. dr. Ioan Brie poveste cum în Biserica din Sibiu, unde slujeste ca pastor, avea o doamna asezata la balcon care dupa cca doi ani l-a oprit si i-a aratat Biblia ei în avea multe pe marginea foilor notari cu creionul, urmate de semnul întrebarii ? deoarece i se parereau prea de tot Cuvântul si nu-L întelegea sau nu era de acord cu ce e scris, dar cu timpul semnul ?s-a schimbat în semnul de exclamare !. si, dna (Maria Popa) a cerut botezul.

Dumnezeu ne pune în fata noastra masa întelepciunii Cuvântului Lui – Doamne, fereste-ma de mândrie, sa ma cred mai întelept decât Tine! Amin.

Doamne, ajuta-ma sa te aleg pe Tine, la prima ocazie pe care mi-o vei oferi si, apoi, totdeauna! Amin.

(Text inspirat de Cuvântul lui Ioan Brie – Biserica Penticostala din Sibiu, profesor la Institutul Teologic Penticostal Bucuresti)

Isus – Învierea si Viata

On February 20, 2012 By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

„Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea si Viata. Cine crede în Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede în Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?”

Evanghelia lui Ioan, 11.25-26

Izvorul tamaduirii!

În fiecare domeniu ai înaintea ta oameni care sunt deschizatori de drum. Daca ne-am uita putin la aparitia genurilor literare am vedea cât de timid au evoluat în Tarile Romîne, poate si comparativ cu alte popoare. Primii mari cronicari români Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce (sec.XVI-XVIII), de care vorbeste istoria, din preajma carora s-a ridicat ca domn si carturar prolificul Dimitrie Cantemir, membru al Academiei din Berlin (1714) care scrie opera filozofica „Divanul sau Gâlceava înteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupul” Iasi, 1698).

Sunt nu putini, chiar si dintre profesori, care nu cunosc nimic înafara titlului acestei opere exceptionale, ca ea cuprinde meditatii profunde ale lui Cantemir la Proverbele lui Solomon – Cuvântul Sfintei Scripturi (Biblia de la Bucuresti, 1688 sau „Biblia lui Serban Cantacuzino”).

Omul cult are doua mari posibilitati. Sa fie pe urmele precursorilor, înodând firul acelora care s-au straduit sa tina legatura neîntrerupta cu izvoarele de cultura si întelepciune ale marilor nostri înaintasi sau sa merarga direct la Marele Izvor sa ia apa rece si cristalina, nealterata de imperfectiunea vaselor care le-au purtat pâna la noi în sec.XXI, din care, sa ia fara sfiala si sa-si astâmpere cât mai bine setea.

Nimeni nu cunoaste mai bine decât Dumnezeu, Creatorul a toate, raspunsurile la întrebarile pe care si le pune omul de-a lungul unei vieti.

Isus a spus tuturor:

„Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” Ioan, 7.37-38

Informatiile, oricare ar fi ele, simple si elementare sau adânci si profunde de filozofice si stiinta, ne vin, practic, din doua surse de emitere: divine sau alterate, îmbibate de învatatura satanica.

Aurul îl scoatem din mina de aur, fie din filonul pur, fie din minereu împreuna cu balastul si impuritatile cu care s-au sedentat în timp. Filonul de aur este Isus Hristos, care nu are nici un el de impuritati sau alteratii. El e calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin El.

El a venit în lumea noastra: ca sa ne ia pacatele si sa ne redea viata vesnica pierduta de catre Adam si Eva, prin amagirea de catre Sarpele cel vechi, diavolul.

Cine pacatuieste este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. – o spune apostolul Ioan. (1 Ioan, 3.8). Tot apostolul Ioan, în Evanghelie consemnezaza ceea ce a spus însusi Isus:

„Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa înjunghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi.” (Ioan, 10)

Alegoric, El e Pastorul cel bun, iar oile sunt cei care-L urmeaza. Unde te vezi? Unde îl vezi pe El? Sub acest scenariu poti sa te încadrezi pe tine si chiar pe altii, un ucenic, un crestin autentic, daca nu cumva sunt sau esti un hot! Hotii, cei care nu fac decât sa fure si sa prapadeasca, fac voia Celui rau, ei sunt copiii diavolului. Iar Isus a venit sa ne ajute: sa ne dea iertarea, sa ne împace cu Tatal, sa restabileasca relatia de iubire între noi, unii cu altii si cu Dumnezeu, sa ne aduca Pacea si bucuria în viata. El ne-a adus Cuvântul, în care gasim tot ce trebuie sa stim despre Dumnezeu si oameni. Si cum trebuie sa traim si sa umblam în lumina si în adevar.

Tot ce avem nevoie – pozitiv si moral -, gasim prin credinta în Dumnezeu si Isus, Mijlocitorul între om si Dumnezeu. Prin credinta în El, în jertfa lui primim iertarea de care avem nevoie.

***

CE ADUCE MÂNTUIREA

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.”

„Isus a plecat împreuna cu el. Si dupa El mergea mult norod si-L îmbulzea. Si era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. Ea suferise mult de la multi doctori; cheltuise tot ce avea, si nu simtise nicio usurare; ba înca îi era mai rau. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin multime si s-a atins de haina Lui.

Caci îsi zicea ea: „Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala. Isus a cunoscut îndata ca o putere iesise din El; si, întorcându-Se spre multime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” Ucenicii I-au zis: „Vezi ca multimea Te îmbulzeste si mai zici: „Cine s-a atins de Mine?” El Se uita de jur împrejur sa vada pe cea care facuse lucrul acesta. Femeia, înfricosata si tremurând, caci stia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui si I-a spus tot adevarul.

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.” (Marcu, 5.24-34)

Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.

E foarte importanta atitudinea cu care te înfatisezi înaintea Lui Isus. Fariseilor si preotilor care cunosteau Legea, dar care erau mândri si fatarnici, El i-a respins numindu-i morminte varuite (aratau bine si curati înafara, dar înauntrul lor erau niste lupi rapitori).

El îi primea pe cei care veneau la El cu sinceritate, cu smerenie si umilinta, cu o nevoie acuta de El.

Bunatatea Sa se manifesta spre cei aflati în nevoie si suferinta, spre cei cu inima zdrobita si deznadajduita:

1. Nu te mai autocompatimi si vino la El

Aceasta femeie, din pilda de mai sus, suferise mult 12 ani. Având o scurgere de sânge, era considerata necurata. Se afla la marginea societatii, bolnava, izolata, în depresie, deznadajduita. Dar, într-o zi, auzise de Isus, dupa ce cheltuise tot pentru vindecarea ei, dar în zadar. Auzise ca la El toate sunt cu putinta, pentru El nimic nu e imposibil si îsi zicea ea:

„Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala.”

La Dumnezeu totul îsi poate avea rezolvarea. Ea a crezut va va ajunge doar sa se atinga de haina Lui si se poate vindeca: si s-a vindecat! Domnul Isus a simtit ca din El a iesit o putere. Se uita împrejur sa vada cine e acea persoana. Multi, acolo toti se atingeau de Învatatorul Isus, dar El cauta sa vada cine s-a atins de El, cu credinta! Când te atingi de El cum credinta, altfel esti.

„Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.”(1 Ioan, 1.9)

Nu te poate ierta, daca nu-ti marturisesti pacatele.

Nu te poate vindeca daca nu vii, la Isus, cu credinta.

„Crednita vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani, 10.17).

Nu poti avea credinta daca nu asculti Cuvântul lui. A avea credinta înseamna sa te încrezi în lucrurile de care vorbeste Isus, în promisiunile Lui. Credinta e o relatie pe care trebuie s-o ai cu Domnul Isus. Sa-L cunosti, sa te apropii tot mai mult de El, sa-L iubesti si sa-L pretuiesti.

2. Nu te teme, crede numai!

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.”

Femeia care fusese o necunoscuta saraca, bolnava si deznadajduita si în depresie, fara pace sufleteasca, acum poate merge eliberata, în pace, tamaduita de boala ei. Nimeni nu poate vindeca ca si Isus. Si El o ridica la rangul de „Fiica”Prin credinta, femeia a fost vindecata si mântuita de pacatele ei, a intrat în rândul copiilor lui Dumnezeu. Glorie Domnului!

„În timpul acestei întâmplari „a venit unul din fruntasii sinagogii, numit Iair. Cum L-a vazut, fruntasul s-a aruncat la picioarele Lui si I-a facut urmatoarea rugaminte staruitoare: „Fetita mea trage sa moara; rogu-Te, vino de-Ti pune mâinile peste ea, ca sa se faca sanatoasa si sa traiasca.”

Dar pâna sa ajunga acolo“iata ca vin niste oameni de la fruntasul sinagogii care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învatatorul?” Dar Isus, fara sa tina seama de cuvintele acestea, a zis fruntasului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” Si n-a îngaduit nimanui sa-L însoteasca, afara de Petru, Iacov si Ioan, fratele lui Iacov.

Au ajuns la casa fruntasului sinagogii. Acolo Isus a vazut o zarva, si pe unii care plângeau si se tânguiau mult. A intrat înauntru si le-a zis: „Pentru ce faceti atâta zarva si pentru ce plângeti? Copila n-a murit, ci doarme.”

Ei îsi bateau joc de El. Atunci, dupa ce i-a scos afara pe toti, a luat cu El pe tatal copilei, pe mama ei si pe cei ce-L însotisera si a intrat acolo unde zacea copila.

A apucat-o de mâna si i-a zis: „Talita, cumi”, care talmacit înseamna: „Fetito, scoala-te îti zic!” Îndata fetita s-a sculat si a început sa umble; caci era de doisprezece ani.” (Marcu, 5)

Sa observam ca pe cei batjocoritori El i-a scos afara. Aceea n-au deloc parte cu Isus. Ei nu vor avea parte de mântuirea si iertarea ce o primesc cei care se pocaiesc si vin la Isus zicând Ai mila de mine, pacatosul.

Mântuirea aduce sanatate fizica si spirituala, iertarea de pacate si, în final, viata vesnica cu Dumnezeu, în Raiul ceresc.

Nu te teme – aceasta îmbarbatare a Domnului, e scrisa în Biblie de 366 de ori, una pentru fiecare zi a anului.

Nu te teme, vino la Isus, si vei fi iertat, vindecat si mântuit de neputintele tale. Glorie Domnului! Amin.

***

(Text inspirat de Cuvântul lui Gabi Codrut – Biserica Betel din Oradea) http://beteloradea.wordpress.com/

Atitudinea ta față de crucea lui Isus

On February 20, 2012 By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Inviere, Mantuire, Miracole, Natura UmanaLeave a comment

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU E VIU ȘI LUCRĂTOR!

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii. Evrei, 4.12

Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci! Evrei, 13.8

Odata un predicator din Anglia a predicat într-un sat. Seara, în drum spre casă a fost atacat într-un loc întunecos de un hoț care i-a pus un pistol în piept și i-a cerut toți banii. Fără împotrivire, predicatorul i-a dat ceasul și portmoneul, iar hoțul l-a căutat în buzunare. În buzunarul de la piept a găsit niște hârtii pe care le luă în speranța că sunt hârtii de valoare. Continue reading “Atitudinea ta față de crucea lui Isus” →