.
Dumnezeul meu
uneori uit să te caut – dar Tu mă
găseşti – pe căi uimitoare – de nimeni
doar de sfinte minuni – închipuite vreodată
fojgăieşti prin mine – ca o
boală incurabilă – atroce – născătoare de
ochi fierbinţi – iscoditori precum îngerii – încuibaţi în
craterele voinţei mele
îngheţate – explodate întru atâta deşert de
vanitate şi – deci
complet distruse întru
absurdele – egoistele şi mofturoasele mele
penibile vaiete de
amor propriu Continue reading “DUMNEZEUL MEU”
“Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.
Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”
EVANGHELIA LUI IOAN, 5.39; 17.3
In România, ca şi in alte ţări ale lumii, elevii trebuie să treacă prin diferite examene de treaptă, de bacalaureat, de admitere, de absolvire…
…Dar odată cu vârsta omul intră si prin celelalte experiente de viată prin care, de regulă, va trece orice om, prieteniile si respingerile, logodna si căsătoria, serviciul si cariera, asezarea la casa lui, divortul, văduvia, despărtirile, moartea…
Aceste evenimente – obstacole in calea vietii -, impun, intr-un fel sau altul, luarea unor decizii pentru a merge mai departe, viata cristalizandu-se in secundele si minutele trăirilor trecute care il asează pe fiecare om in locul in care se află. Continue reading “Evenimentul care i-a schimbat viata lui Isaia”
“De aceea, Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel.“ ISAIA, 7.14
“Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni S-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” ISAIA, 9.6
„Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un Fiu, şi-I vor pune numele Emanuel” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi.” EVANGHELIA LUI MATEI, 1.23
.
ISAIA – un scriitor in slujba lui Dumnezeu
Isaia, proroc de mare calibru si anvergură, contemporan cu patru regi aflati pe tronul de la Ierusalim, Ozia, Iotam, Ahaz, si Ezechia, inspirat de Duhul Sfânt şi-a consacrat intreaga viată operei sale literare si profetice – cunoscută in canonul biblic cu numele său, ISAIA –, trudind cu dăruire cca 60 de ani (740 î.Cr. – 680 î.Cr.) pentru cele 66 de capitole scrise. Continue reading “"Dumnezeu este cu noi."”
CONCLUZIA MORALĂ
PRIVITOARE LA CĂILE DIVINE, CÂND ÎN CELE DIN URMĂ, DUMNEZEU SI OMUL SE ÎNTÂLNESC –
Tema Cărtii a cincea a psalmilor –
“Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!” PSALM 146
DACĂ PRIVIM prin prisma cuvintelor şi învăţăturilor din Psalmul 146, putem afla cum stăm faţă de ceea ce defineşte a fi “concluzia morală”.
1. Viaţă – înseamna a-L lăuda pe Dumnezeu
Dumnezeu ne dă viaţa, viaţa şi suflarea. Inima noastră bate până când El ne ţine în viaţă si El zice inimii noastre (cât) să mai bată.
“Tu întorci pe oameni în ţărână şi zici: „Întoarceţi-vă, fiii oamenilor!” (Psalm, 90.3)
E frumos si se cuvine sa folosim viaţa şi suflarea pentru a-L lăuda pe Dumnezeu.
LAUDĂ SUFLETE PE DOMNUL!
“Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” PSALM 119
1. “Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!
2 Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
3 Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor.
4 Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.
5 Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său! ….” PSALM 146
ULTIMA carte a psalmilor, “Cartea a cincea” – psalmii de la 107 la 150, au un titlu edificator: “Concluzia morală privitoare la căile divine in care Dumnezeu si omul se regăsesc in cele din urmă.“
Dacă avem în vedere ultimii cinci Psalmi (146-150), cu totii anonimi, observăm că ei pot fi identificati ca un curs concis de închinare. Continue reading “Lăudaţi pe Domnul!”
“Lăudaţi pe Domnul, toate neamurile, lăudaţi-L, toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui faţă de noi, şi credincioşia Lui ţine în veci. Lăudaţi pe Domnul! ”
PSALM 117
Se spune că cineva a fost întrebat odată: “– Dacă ai fi în situatia de a rămâne izolat, un timp îndelungat pe o insulă şi ai avea posibilitatea să iei o singură carte cu tine, care ar fi aceea?” Răspunsul acelui om a fost “Biblia!”
Din cele 66 de carti canonice care compun Biblia, una dintre cele mai populare si îndrăgite este Cartea Psalmilor. De-a lungul veacurilor, prin citirea sau cântarea psalmilor de către preoti si rabini, dar şi de către simpli credinciosi, inimile multor generaţii de oameni au fot mângâiate si imbărbătate.
“Pe bună dreptate aş putea întitula această carte anatomia tuturor mădularelor sufletului, deoarece nimeni nu poate resimţi nici un imbold al sufletului care să nu se oglindească. Toate întristarile, necazurile, temerile, îndoielile, speranţele, durerile, îngrijorarile şi izbucnirile necontrolate ce încearcă inimile oamenilor au fost înfăţişate aici, într-un context cât se poate de realist.” Jean Calvin
Majoritatea psalmilor Continue reading “Psalmii – anatomia tuturor sentimentelor sufletului”
Fiecare dintre noi joacă un rol unic şi special, în această lume. Pe lângă cel de soţie, mamă, bunică, tu mai ai un rol: acela de a-L arăta pe Hristos lumii! Dumnezeu are un plan individual şi personalizat pentru fiecare femeie în parte, bazat pe potenţialul, calităţile şi darurile revărsate de El în fiecare. Dacă acceptăm rolul pe care ni l-a încredinţat Dumnezeu, ca fiind cel mai potrivit pentru noi, atunci vom putea lucra într-un mod care să ne aducă mulţumirea şi fericirea, în această viaţă.
Tu nu trebuie să te compari cu nimeni altcineva, sau sa-ţi doreşti să faci lucrarea pe care o face altcineva, cu mare succes, în această lume. Tu eşti unică, şi aşa cum acea persoană cu care te compari nu ar putea realiza lucrările pe care le faci tu, nici tu nu le vei putea realiza pe ale ei. Totul este gândit şi orchestrat de Dumnezeu, în dreptul fiecărei femei, bazat pe potenţialul fiecăreia. Continue reading “Incă astepti acel “ceva” care sa dea sens vietii tale?”
O durere, care ne intrigă nespus de mult!
Auzim si cunoastem multe istorii despre suferintele prin care trec oamenii. Un copil nascut cu infirmitati, bolile incurabile de care sunt cuprinsi, tregedii în urma unor accidente rutiere, neîntelegeri în familie, divortul sau pierderea serviciului, ratele la care nu mai facem fata, pentru case, masini sau alte bunuri luate pe credit.
Toate acestea nu fac altceva decât sa ne produca mari suferinte, care adesea duc la aparitia depresiei si a altor boli care ne chinuie trupul.
Pe bună dreptate, oamenii sunt tot mai contrariati si se intreabă de ce ingăduie Dumnezeu astfel de incercări in viata lor. De ce un Dumnezeu si un Tată bun lasă ca copiii Săi să treacă prin suferinte ata de chinuitoare? Si incep să se indoiască tot mai mult de El (de bunătatea Sa, de dragostea Sa si chiar de puterea Sa) Continue reading “Suferinţa”
SCOPUL, SCUZĂ MIJLOACELE?!
Sau urmăresti sa fii cinstit si drept?
Ne impresioneaza viata altora, insă, de cele mai multe ori, nu dorim să mergem pe drumul pe care au mers ei.
Iov a fost un om neprihănit si foarte binecuvântat de Dumnezeu. Insă mulţi credeau că el este asa deoarece a ales să i se inchine lui Dumnezeu si să trăiască in ascultare de El si, practic, pentru că el nu avea parte si de suferinte.
Iov avea zece copii, sapte băieţi si trei fete, asezati la casele lor. Avea mii de oi, de capre si vite. Era un om bogat si respectat de oameni. Dumnezeu, la presiunea diavolului – care l-a acuzat pe Iov că e asa deoarece nu duce lipsă de nici un bine, dar că se va lepăda de Dumnezeu când i se va lua aceste binecuvântari si va avea si el parte de suferintă – l-a trecut prin multe incercări, succesive, si-a pierdut copiii intr-o clipa, apoi bogătia si faima. Dar Iov nu s-a lepadat deloc de Dumnezeu, nici când sufletul lui trecera prin mari suferinte. El a continuat si atunci sa-l onoreze pe Dumnezeu si să i se inchine Lui. Continue reading “Scopul omului!”
Pastorul american, Rick Warren este initiatorul unui plan pe care la numit P.E.A.C.E., ceea ce înseamna: planteaza biserici, echipeaza lideri, ajuta pe saraci, îngrijeste de cei bolnavi si educa generatia urmatoare. Toate aceste nevoi se vad foarte deslusit în jurul nostru. Galopam tot mai iute sa adunam comori, ranguri, belsug de detoate fara însa sa ne dam seama ca dincolo de fereastra ce ne desparte de lumea a treia sunt cei ce nu stiu decât viata din jungla, nu stiu decât coliba în care traiesc si animalele fioroase din jungle. Sunt copiii care nu stiu ce-i scoala, sunt cei a caror hrana sunt radacinile copacilor, soareci, serpi sau cine mai stie ce vietuitoare. Dincolo de fereastra sunt cei ce mor de foame. O lume imensa ce merge tot mai iute spre iad. O lume unde vrajitoria face cele mai mari ravagii printre oameni, oameni posedati de tot felul de duhuri straine, oameni care nu stiu ce e dragostea lui Dumnezeu. Nu stiu ce înseamna sa ai un loc în care sa te închini lui Dumnezeu. Pentru acei oameni care sunt extrem de putini, biserica nu exista ca si cladire sau nu este altceva decât un loc la umbra unui copac falnic unde se aduna sa se închine. Vor rezolva oare institutiile lumii noastre aceste mari probleme? Vor veni oare milionarii sau miliardarii cu pungile lor din care sa lase sa picure putin peste cei saraci ce sunt dincolo de fereasta lumii a treia? Nicidecum si niciodata. Chemarea de a veni în ajutorul acestor oameni o are Biserica Domnului Isus Cristos.
Noi, crestinii suntem chemati în a fi lucratori împreuna cu Dumnezeu, ducându-le vestea buna a Evangheliei si ajutându-i cu cele necesare. Suntem noi, oare, la datorie? Vedem noi oare, marile nevoi ale acestei lumi de dincolo de fereastra? Auzim noi, oare, plânsul plin de disperare al mamelor ce mor cu copiii pe brate? Mai curg oare lacrimi din ochii nostri pentru cei pierduti în bezna pacatului? Oare am descoperit noi ce chemare avem din partea lui Dumnezeu? Toate acestea îmi aduc aminte de povestea unui copil cu numele Tom, care nu numai ca a stiut sa aleaga ceva bun din cele de mai sus spuse, ci a si dus la bun sfârsit lucrarea. Tom, pe lânga faptul ca era orfan era si olog din nastere. Locuia într-o mansarda, prin mila unei rudenii nevoiase, la care îi spunea “mam-mare”. Tom îsi aducea mereu aminte de mama care-l ducea la bisericuta din satul lui sarac unde putea nu numai sa asculte cântarile celor de atunci ci sa se si încalzeasca în timpul iernii la soba. Erau acele zile când mama îl învatase sa scrie si sa citeasca. Amintindu-si de zilele acelea si-ar fi dorit sa aiba o Biblie pe care sa o citeasca si în care sa gaseasca alin si mângâiere.
Tom a fost total surprins când un baietel, cu numele Iacob, singurul lui prieten bun, baiat cu un suflet nobil ca si el i-a cumparat o Biblie care în scurt timp îi devenise cel mai bun tovaras de viata. Tom a gasit în ea ceea ce îi lipsea cu adevarat si anume, pe Isus Cristos care i-a schimbat întreaga viata. Atunci s-a nascut în el dorinta de a spune si altora despre dragostea lui Dumnezeu. Cum era sa faca acest lucru când de fapt era olog si închis într-o încapere, singur? Astfel Tom a început sa scrie versete biblice pe diferite biletele pe care apoi le arunca pe fereastra în speranta ca vor cadea pe trotuar sau poate vor fi duse de vânt undeva sa fie gasite de cineva care le va citi si în ele va descoperi dragostea lui Dumnezeu. Atât era tot ce putea face Tom. Doamne, cât adevar este în cuvintele: ” … nici un Cuvânt venit de la Dumnezeu nu se va întoarce fara rod…” . Osteneala lui nu a fost zadarnica, fiindca un biletel a fost gasit de catre un domn care l-a luat, l-a citit si prin acel biletel Dumnezeu i-a schimbat viata, facând din el un vestitor al Evangheliei, continuând acelasi lucru pe care-l facea alta data micutul orfan si olog din nastere. Tom a plecat linistit la cele vesnice ca a ispravit lucrarea lui si în locul lui Dumnezeu are un altul care sa continue lucrarea ce el a facut-o atâta vreme. Câti sunt oare ca si Tom, nu orfani si nici ologi, ci ca acel Tom care sa faca ceva pentru raspândirea Evangheliei? Poti fi preot sau poti fi levit si sa treci pe lânga nevoile oamenilor, pe lânga suferintele lor fara sa le vezi si fara sa le auzi plânsul. Pentru a le vedea si pentru a dori sa faci ceva trebuie sa ai inima de Samaritean, sa ai ochi sa vezi, timp sa te opresti si dragoste ca sa vii în ajutorul lor.
Probabil ca aceste rânduri vor fi rânduite sa le citesti chiar tu, care ai vrea sa faci ceva pentru propasirea Evangheliei, pentru cei orfani, pentru cei în nevoi sau alte lucruri care pot sa-L glorifice pe Dumnezeu. As vrea sa-ti vin în ajutor spunându-ti ca prin intermediul Misiunii Genesis poti fi o mare binecuvântare pentru altii. Privind pe fereastra de lânga tine poti vedea oamenii în mari nevoi, oameni care Îl cauta pe Dumnezeu. Ce vei face? Mozambicul este locul unde, cu putinul tau poti schimba viata oamenilor, poti fi partener la cladirea unei biserici unde acum oamenii se aduna la închinare sub un copac. Poti fi o mâna întinsa pentru acei copii a caror hrana sunt radacinile copacilor sau cine stie ce aratari de prin junglele africane. Pentru asemenea lucruri nimeni nu e prea tânar, prea batrân, prea sarac sau prea bogat. Putinul tau pus în mâinile Domnului Isus poate satura multimile.
Judecata de care avem mare nevoie!
Parvenitii de azi se tot înmultesc ca si ciupercile de “sera”, care au nevoie de întunerec mai mult decât de lumina!
“Si am ajuns, iata, la vremurile noastre, la societatea polarizata în care traim. O minoritate aroganta, snoaba, dornica de parvenire si o majoritate lipsita de drepturi care lupta pentru supravietuire, tentata fiind de compromis. Minoritatea este formata din indivizi care au si atins bunastarea (laudabila daca este facuta prin munca si inteligenta!), dar unii continua sa manifeste lacomia pierzand reperele umane, crestine. Pentru acesti oameni legea „nu este batuta in cuie”, ea exista doar pentru „prostime”. Continue reading “O inima priceputa”
Cu ani în urmă, când o săritură greşită în apă mi- a cauzat paralizia, lumea mea a fost redusă la nivel elementar. Timp de doi ani am zăcut într-un pat de spital, trăind într- un mediu steril, înfăşurată în lenjerie albă, apretată, înconjurată de asistente cu aspect asemănător şi nefăcând ceva mai mult decât să mănânc, să respir şi să dorm. Am avut astfel foarte mult timp pentru a pune întrebări lui Dumnezeu. Prietenii care m- au vizitat în această perioadă, mă considerau prea filozofică. Dar ei vedeau lucrurile altfel, numai pentru că nu erau confruntaţi cu întrebările obsedante, care mă urmăreau pe mine: Continue reading “Acces la Dumnezeu!”
ROMÂNIA, AI NEVOIE DE DUMNEZEU!
Ce parere avem de fapt despre ceea ce tot auzim de câteva luni? Despre plagiat si “judecata” Parlamentului sau a Curtii Constitutionale. Sau despre atitudinea Presedintelui care judeca, practic, cum il taie capul?
Câti dintre cei care ar vota intr-un fel sau altul, ar face-o in cunostinta de cauza? Dar avem acces la cântarul care sa cântareasca si sa nuanteze divergentele celor mari? Pe undeva, e o chestiune de orgoliu, de departajare intre oameni, ca valoare, ori, pentru cei multi chestiunea este lipsita de-un interes major, fiind neproductiva, mai ales in conjunctura politico-economica de azi. Cei mai multi si-au stabilit apriori un punct de vedere, general, un atasament fata de un om, sau o grupare de oameni sau de-un partid, o simpatie fata de ceva sau cineva, si, pe de alta parte, o ura apriga fata de partea opusa celei pe care o sustin aproape neconditionat.
Din frageda lor copilarie, copiii incep sa invete sa imite si sa plagieze. Nici nu s-ar putea altfel, pentru majoritatea dintre oameni e greu de presupus ca s-ar incadra cumva la exceptii de la aceasta regula nescrisa. Insa, cu cât crestem mai mult, imitarea si plagierea nu dispare din viata noastra, dimpotriva, se adânceste tot mai mult, se diversifica si capata nu doar nuante noi ci trebuie sa fii inspirat sau foarte documentat sa observi a cine aduce acum artistul nostru, supus analizei sau oprobiului public. Putem lua orice domeniu al culturii, al artei, si vom constata ca aceste deziderate se regasesc pe toate treptele societatii. Si, contrar la ce ne-am astepta, cu cât ajungem la vârful exponentilor de breasla, cu atât suntem pusi in fata unor asa zise surprize, de proportii, pe masura!
De la pictura naiva si aceea contemplativa a naturii, lasate de Dumnezeu sau a realizarilor omenesti, spre cele mai sofistificate sau mai abstracte, artistul trece printr-un proces de imitare si prelucrare personala. Sau, daca am vorbi de sculptura, incepând cu modelarea plastelinei, pâna la cioplirea anevoie in masive de piatra, si l-am descoperi pe David al lui Michelangelo, nu e vorba de altceva, decât de ceea ce e valabil pentru toti artistii.
Cu actorii se intâmpla la fel, ei observa comportamentul altora, pe care il imita sau il persifleaza, sau, pur si simplu isi imagineaza un comportament adecvat pentru personajul caruia doresc sa-i dea viata.
Ce sa mai vorbim despre cei care scriu, despre ziaristi si scriitori? Inceputurile fiecaruia dintre ei sunt inspirate (mai mult sau mai putin) de scrierile si invataturile unuia sau ale altuia. Nimeni nu a scapat de a fi influentat si de altii. Asta ne aminteste de cuvântul “epigon” (imita mijloacele specifice de expresie ale unui scriitor).
Când il citisem pe Lucian Blaga, in poezie, de la un capat la altul, aprofundat, aveam o gândire epigonica a la Blaga, iar când un viitor poet, aflat la inceputurile sale poetice, a citit o poezie personala, imediat am simtit ca universul poetului de la Lancram l-a inspirat nepermis de mult. Iar in pauza de masa i-am spus-o fara echivoc: “Poezia citita de tine mi-a amintit de poemul “Dati-mi un trup, voi muntilor”. Inchipuindu-si ca sunt “cineva” mi-a raspuns surâzând, docil: “As vrea sa mai vorbim”, insa nu l-am mai intâlnit niciodata. Cu timpul, a devenit un poet autentic, seva inspirarii devenind mai greu de aflat (sporind mult originalitatea sa), cel putin pentru mine (poetul de care vorbesc are un nume comun, Ion Muresan, si este de prin zona Clujului sau, mai probabil, Bistrita).
Imi trece prin cap o mica intrebare-concluzie: Ce e de fapt “doctoratul”? Sa zicem in drept. Va intreb, ce credeti? Candidatul la doctorat va scrie o lucrare care sa aduca o noutate in interpretare sau o “licenta” personala in intelegerea dezideratelor de “drept” care sa duca cu un pas mai mic sau mai mare inspre realizarea mai usoara a ceea ce inseamna si cuprinde conceptul de “drept”.
Se presupune (gresit) ca un candidat la “doctorat” cunoaste “tot” ce s-a scris despre subiectu lpentru care el doreste sa obtina titlul de doctor. Intelegem, nu-i asa, ca e o mare exagerare sa ne inchipuim ca e o treaba la indemâna multor oameni din breasla respectiva sa ridice pretentii de doctorat! Intr-un timp normal nu aveau dreptul sa candideze decât absolventii de facultate exceptionali, cu note maxime in toti anii, cunoscatori a cel putin unei limbi straine. Ca sa nu mai vorbim ca implica si o cultura generala solida.
Din motive de a incerca elucidarea, in parte, a contrverselor la aparitia doctoratelor ca si ciupercile dupa ploaie, aduc in discutie lucrarile de doctorat ale Elenei Udrea sau Ion Olteanu (vicepresedinte a Camerei Deputatilor, mâna drapta a Robertei Anastase, ca presedinte a Camerei Deputatilor, care a introdus ca regula neadevarul cras la numaratoarea voturilor). Elena Udrea s-a scos repede (crede ea) de sub incidenta plagiatului scriind pe blog ca la lucrarea ei au scris mai multi colegi (doctorat de “experta in Armata” -, asa cum sunt si cei care primisera grade militare ca recompensa a inregimentarii lor in oastea lui Basescu, ca si colonelul Robert Turceascu, platit regeste, ca si confratele sau, apaticul, Ion Cristoiu, de catre patron, mogulul George Paunescu).
Sau Emil Boc, ori Victor Ponta. Primul, un exponent exceptional al limbajului de lemn – ceea ce evident nu prea da bine cu “dreptul”, dar pentru dânsul e ok. Al doilea, inteleg ca s-a atasat de o lucrare mai ampla, careia i-a adus un spor de lumina, prin intelepciunea si inteligenta personala, o mica lumina si un mic pas inainte, lumina pe care denigratorii sai politici o improasca cu noroi din toate partile si din toate tarile, de pe unde apuca fiecare a da.
Marele filozof si editor Gabriel Liiceanu, nu e nici domnia sa scutit de suspiciuni (indreptatite) de plagiat. A luat din Constantin Noica cum iei o bucata dintr-o pâine, o bucata maricica, si a mâncat pe saturate. Noica, mare filozof si gânditor, consacrat de timpuriu, renegat de regimul comunist si marginalizat, nepublicat, pus la index, din deportarea apriga in care se gasea isi vede ideile sale geniale ca apar sub numele conspirativ “Liiceanu”. Cum este normal pentru oamenii mari, nu s-a simtit ofensat, dimpotriva, s-a simtit onorat ca opera-i este publicata, chiar si partial, sub pseudonimul “Gabriel Liiceanu”. Insa Liiceanu si-a luat doctoratul, dupa cum aflam din Cotidianul online (coincidenta?!), luînd o licenta de tratare a unei chestiuni filozofice care îi apartine maestrului Noica (Alt “dottore” pro-Basescu are probleme cu teza de doctorat: Liiceanu l-a plagiat pe Noica sau i-a furat textul despre “Nostos”).
La noi e adevarat proverbul “Hotul striga hotul!” si unul mai nou: “Plagiatorii, striga: Plagiat!”
Nu vorbim doar de oamenii de rând (dar care au titlu de doctori intr-un domeniu sau in altul), ci vedem ca aceasta stare e discutabila si la cei mai mari dintre cei foarte mari. Cum e cazul lui Liiceanu, un profund gânditor, un om de mare calibru, dar care e orbit acum de idei preconcepute, stare in care se afla multi oameni. Dar, practic, sunt de parere ca nu-i scade cu nimic valoarea intrinsec? a omului de cultur? prin mutarea in curtea sa a unor concepte filozofice care nu-i apartin, ca licente personale. Pe ce ma bazez? Ce e omul se stie mai de demult. Nu e nimic nou sub soare!
*
Judecarea generala a unor controverse, a lamurit-o pentru intreaga omenire, Isus Hristos, care ne-a invatat cum trebuie sa gândim si sa judecam faptele.
Isus a spus sa dea cu piatra doar acela care este fara pacat. Toti acuzatorii au plecat, nimeni nu a aruncat cu piatra in femeia prinsa in preacurvie (nemai vorbind ca ei, judecatorii, nici nu au mai pus problema ‘lor”, a barbatilor, prinsi alaturi de vinovata, vinovati).
Isus Hristos, modest, si smerit cu inima, a zis “Invatati de la Mine!” El a mai zis ca face tot ce a vazut pe Tatal facând. El nu a facut nimic de la El, personal. A indeplinit mandatul primit de la Tatal, a facut ce L-a vazut pe Tatal ca face. Isus nu s-a mândrit ca e original, fiind. El a zis ca toata slava si gloria cu care trebuia sa fie onorat, sa se indrepte spre Tatal.
Creatorul ne-a creat pe toti, in mod desavârsit, dupa placerea si voia Sa atotputernica. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. (Romani, 11.36)
Dumnezeu spune omului: Ce ai tu ca sa nu fi primit? Tot ce este si are el, omul, l-a primit la crearea sa de catre Dumnezeu (la nastere). Toate abilitatile cu care adesea incercam si ne laudam, nu sunt altceva decât talantii primiti de la Dumnezeul nostru. Noua nu ne ramâne decât sa-i punem in negot, lucrând pentru binele aproapelui nostru, nu pentru a-l denigra si a-l injosi si a-i reprosa câte si mai câte.
Cu totii plagiem, intr-un fel sau altul, Creatia si Creatorul, sau pe semenii nostri. Ne inchipuim ca Dumnezeu nu se supara atunci când folosim expresii din Sfânta Scriptura si adeseori nici nu mai folosim ghilimelele, caci sunt invataturi din scrierile Tatalui nostru. Vina noastra e imensa insa atunci cînd citam trunchiat sau îi punem în cont ceea ce nu e in concordanta cu ceea ce a spus, a gândit sau este de fapt El.
Toata slava si multumirea, sa-I fie aduse Lui, din gura si condeiele noastre, Marelui nostru Dumnezeu si Mântuitor! Amin.
*
Doua modele sau idei ale unor oameni celebri
Nicolae Iorga, cel care a fost unul dintre cei mai mari oameni pe care i-a dat poporul român, a scris el insusi peste 25.000 de titluri de articole si lucrari, a strâns numeroase proverbe (peste 2.000) dintre care câteva sute îi apartin.
O cugetare a savantului, zice asa: Daca ai inteles bine o carte pe care ai citit-o, mai ca meritai s-o scrii tu insuti!
Imparatul Solomon, fiul nu mai putin legendarului imparat David, a avut el insusi peste 3.000 de proverbe despre intelepciune si care duc la intelepciune. Tatal sau, David, om viteaz si iscusit, i-a lasat ca mostenire tara Israel, prospera, si cu cele necesare (planul si parte importanta din materialele necesare) construirii unui Templu de inchinare lui Dumnezeu, Creatorul.
Ce a facut Solomon? Cum a procedat când a judecat poporul? Inca de la inceputul domniei sale, Dumnezeu i s-a aratat intr-un vis si i-a spus sa ceara, ce ar dori sa-i dea Dumnezeu? Solomon, constient de marea raspundere pe care o are in fruntea poporului, a cerut de la Dumnezeu Intelepciune. Si, cererea a fost placuta Domnului, si i-a dat intelepciune, cum nu mai primise nici un alt om. Apoi, aflam ca Solomon il iubea pe Dumnezeu. El si-a iubit si tatal, pe David, i-a continuat munca si testamentul, a construit un Templu in care sa se inchine oamenii lui Dumnezeu. El a fost in fruntea poporului la inchinare. Solomon se temea de Dumnezeu (asta e inceputul intelepciunii, ferica de Domnul). Ori azi, oamenii, nu mai au frica de Domnul. Vor sa placa oamenilor, nu lui Dumnezeu. Solomon a ascultat de Dumnezeu, s-a increzut in El, in intelepciunea lui Dumnezeu si a judecat dupa dreptate si adevar.
*
Câteva concluzii care se impun
1) Cine raspunde si cine are competenta academica de acordare a dreptului legitim de infiintare a unor Comisii, abilitate, de a cerceta, a analiza si a acorda doctoratele (titlul de “doctor in ….” )?
2)Examenul de admitere la doctorate trebuie sa se constituie in filtre eficiente, de cultura generala si de specialitate, obstacol necesar in drumul candidatilor la doctorate.
3) Candidatii trebuie sa posede mare probitate profesionala, etica si morala.
4) Raspunderea pentru un titlu de “doctor” revine, intr-un demers obiectiv, Comisiei care a analizat si l-a acordat (nu titularului).
Revista ARMONIA - Saltmin Media 