Ce spune Biblia despre cinstirea sfinților și rugăciunea către ei?

Biblia sau Ziarul

Intrebare:

Este adevărat că baptiștii nu cintesc pe sfinți? De ce? Sunt curios să știu ce este scris în Biblie despre cinstirea sfinților și rugăciunea către ei. 

Dacă vă referiți la cinstirea sfinților adormiți, adică plecați din viață, așa cum se face în bisericile ortodoxă și catolică, în Biblie nu este menționat să fi existat o astfel de practică la primii creștini. Dacă veți citi cu atenție Noul Testament, nicăieri nu veți vedea niciodată să se fi închinat cineva la sfinții plecați din viață, cu toate că deja erau destul de mulți plecați la Domnul. Nu veți găsi nicăieri să se fi rugat cineva lor, să fi făcut icoane ale sfinților și să se fi închinat înaintea lor, căci aceasta este păgânism adevărat și este în totală contradicție cu învățătura lui Hristos. Continue reading “Ce spune Biblia despre cinstirea sfinților și rugăciunea către ei?”

Advertisements

Crâmpei de psalm Dosofteian și alte poeme

Manastirea Neamt

BLESTEM LA BRADUL PRĂVĂLIT

l-au prăvălit din vârf de munte bradul

să-şi facă cheful – pe tăblii de sânge…

închisu-s-a din nou spre ceruri vadul

iar Maica Cetinilor prinde iar a plânge Continue reading “Crâmpei de psalm Dosofteian și alte poeme”

Un act imperativ (5)

În Mâna Domnului “Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.

        Evanghelia lui Ioan, 12:25

.

Fiți plini de Duh!

.

Să ne lăsăm în Mâna Domnului –  pasul 3

.

În articole pe internet și în cărți cu tentă psihologică, ale celor care vizează succesul sau fericirea, citim de idei-soluții precum aceea că puterea entuziasmului va putea schimba nu doar starea negativă într-una pozitivă, ci, în final va da rezultate economice. Forța și puterea gândirii pozitive va aduce fericirea pierdută și va rezolva și situația economică precară prin care trece. Dar, la auzirea unor vești care te puneau pe gânduri, ceva la fel spunea și o femeie în vârstă, dând din mână înapoi acel gând: “A, nu trebuie băgat în seamă; întotdeauna a  mai fost și așa ceva, dar a trecut!Continue reading “Un act imperativ (5)”

Ce îți descoperă Duhul?

Interestie de cai

Evanghelia lui Ioan, 16.8

Şi când va veni Duhul va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.


Trăim într-un uriaș paradox:  procentual, numărul celor care cred în Dumnezeu a scăzut mult în ultimele decenii,  în timp ce pe de altă parte s-a mărit numeric grupările religioase din întreaga lume.

Multele denominațiuni religioase au la bază  o dorință legitimă, deoarece ponderea mare a necredincioșilor au o mare foame și sete spirituală  care, însă,  nu poate fi astâmpărată decât de ceea ce înseamnă comuniunea spirituală cu Dumnezeu (cu cuvântul Sfânt al Bibliei, cu Isus Hristos, cu Duhul Sfânt, cu Dumnezeu Tatăl  – în rugăciune, cântare , laudă și părtășie). Continue reading “Ce îți descoperă Duhul?”

DEMOCRATIA… „BULANULUI LIBER”!!!

prof. dr. Adrian Botez

În aceste zile, ale protestelor de strada, din majoritatea marilor orase ale României, constatam ca nici anul care s-a napustit peste noi, 2012, nu are semne faste – cel putin în ceea ce priveste „scuturarea lanturilor”…

Impostorii, tradatorii, hotii si golanii care conduc tara (sfruntând si înfruntând si zdrobind orice încercare de ridicare, de sub „spuma înveninata”, a valorilor autentice, de Duh si de Munca Dedicata!), acum (dar nici cei din ’89, încoace, n-au fost cu mult mai breji!), n-au cum sa-si respecte poporul – când nu-i înteleg si, deci, nici nu stiu sa-i respecte Duhul – pe AMINUL-EMINESCU (…care, din paginile cartilor, le vorbeste, zilnic, „pe sleau”: „Si acum priviti cu spaima fata noastra sceptic-rece,/Va mirati cum de minciuna astazi nu vi se mai trece?/Când vedem ca toti aceia care vorbe mari arunca/Numai banul îl vâneaza si câstigul fara munca,/Azi, când fraza lustruita nu ne poate însela,/Astazi altii sunt de vina, domnii mei, nu este-asa?/Prea v-ati atatat arama sfâsiind aceasta tara,/Prea facurati neamul nostru de rusine si ocara,/Prea v-ati batut joc de limba, de strabuni si obicei,/Ca sa nu s-arate-odata ce sunteti – niste misei!/Da, câstigul fara munca, iata singura pornire;/Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire!”) – …a carui nastere ar trebui aniversata, azi, 15 ianuarie 2012!

…În noaptea de 14 spre 15 ianuarie, jandarmii/politistii-„copoii” puterii tiranic-despotice (da, „copoii”, cum îi numea, înca din veacul al XIX-lea, Grigore Alexandrescu) au „recitat” (ritmat/scandat!) versetele eminesciene, în Bucuresti, cu acompaniament de „bulane” („LIBERE”, cum altfel?!), pe spinarile unor manifestanti care, pâna sa fi fost stârniti de fortele de…DEZORDINE (pentru ca, daca jandarmii si politistii ar fi plecat acasa, dupa ce protestatarii se „campaseraNU la Cotroceni, ci în simbolistica martirica a Pietii Universitatii! – respectivii protestatari s-ar fi retras, posomorâti de necazuri si nevoi, dar complet pasnici! – …cum au facut-o si cu o zi înainte, când jandarmii s-au purtat omeneste, cu niste manifestanti care ajunsesera chiar sub zidurile Palatului locuit de catre GOLANUL-SEF AL ROMÂNIEI!) – strigau, fiecare dintre ei, ce-i trecea prin stomac ori prin minte – adica, ceea ce-l durea mai tare si de mai aproape: „Salvati Rosia Montana!”, „Basescu=Ceausescu, PDL=PCR”, „Ne este foame!”, „Destul ne-ati saracit, destul ne-ati umilit!”, „Jos Basescu!”, „Alegeri anticipate!”, „Iesi afara,/Javra ordinara!”, „Raed Arafat, Român adevarat!” etc. etc. etc.

…Tot ce s-a întâmplat dupa ora 20, s-a efectuat, prin magistrala interpretare securistica a „capelmaistrilor” Jandarmeriei si Prefecturii Capitalei – … cu acompaniament de racnete de durere si groaza, de grenade lacrimogene si de fum de razboi… – …RAZBOIUL PE CARE GOLANII SI TRADATORII VAMPIRICI, DE LA CONDUCEREA ROMÂNIEI DE AZI, ÎL DUC CU PROPRIUL LOR POPOR! – … CARE, ÎN MAJORITATE (SE PARE…) I-A VOTAT, CÂNDVA…!!!

…Iar în timp de razboi, fireste ca „guvernantii haosului…organizato-premeditat” s-au „postat”, strategic…LA SINAIA!!!

…Hotarât lucru: NU votul va rezolva disperarea acestui popor înselat, jupuit si jefuit (zi de zi si ceas de ceas!) – si plin, pe fata, pe ochi – de zoaiele si de scuipatii, revarsati, asupra lor, de catre… „conducatorii” si „organizatorii” dezastrului sau!

Nesimtitii astia, de la conducerea DEZASTRULUI României de azi – nu se dau urniti decât cu FORTA!!! Apelul internetistic al Maestrului CORNELIU LEU este foarte nimerit, în aceste momente dramatice, de limita a suportabilitatii poporului celui mai îngenuncheato-anesteziat, mai umilit si mai „jumulit” (de catre straini si de…”bastanii” autohtoni!) din Europa: „RASTURNATI-I!” – cf. www.corectnews.com

Din pacate, un calcul simplu ne cam “scutura”, ca de un soc electric: Bucurestii au cca. 2,5 milioane de locuitori… – iar demonstrantii (adunati prin… FACEBOOK!) nu depasesc numarul de…1,5 mii sau, cel mult, doua mii! România are, cica, 22 de milioane de locuitori – iar totalul manifestantilor români nu depasesc, se pare…10.000 de locuitori (ba chiar se lanseaza, insidios, “informatia” ca, de fapt, asistam, în direct, la manifestatiile suporterilor echipelor de fotbal, Steaua si Dinamo… – ooo, nu stiam unde este Monopolul Patriotismului Românesc – ACUM AM AFLAT! UFFF!!!)!!!

Cam putini îsi constientizeaza somajul, umilinta, jaful “zapciilor”, buzunarele goale…?! Nu: lipseste “unitatea”-solidaritatea umana, lipseste curajul, asumarea gestului, responsabilitatea gestului vital-reactionar… – si “oamenii” (?!) prefera, mai ales pe frigul asta, sa priveasca, în mod confortabil, “filmul necajitilor” …de la televizor!!! De parca totul ar fi virtual, iar nu o realitate foarte…REALA! – … care i-a lasat “fara pene” pe toti oamenii cinstiti si muncitori, din România – silindu-i, pe multi, sa plece ca sa “experimenteze” si …scuipatii straini!!!

N-ar fi de preferat, oare, sa plece (…la dracu’! – fie si NUMAI pâna în Pacific!) hotii si banditii, criminalii României – decât oamenii de treaba…?!

O „isteata” de reporterita TV a trâmbitat, glorios (pe acest fond de razboi civil incipient…) si cu ifos în glas, pe la orele 23,30 – adica, în plina atmosfera de „cafteala” macelareasca, din partea „servitorilor (DEZ)ordinii”, asupra unor amarâti de tineri/studenti: „Subliniez, înca o data (n.mea: deci prostia ei avea…antecedente!): aceste demonstratii (n.m.: ea se referea, probabil, la „demonstratiile” verbale ale protestatarilor, zgribuliti de frig… – … dar noi, telespectatorii, vedeam pe ecrane, de fapt, „demonstratii” de forta, cu scop de descurajare-intimidare definitiva, din partea jandarmo-politiei! – care „târnosea” lumea teribil de comunisto-echitabil: fara deosebire de sex, vârsta si nationalitate!) arata, fara gres, izbânda democratiei în România: oamenii se pot exprima liber!”

Tare as fi dorit (în clipele-acelea!) sa-i „izbândeasca”, vreun „macelar de serviciu”, vreo doua „bulane” peste cap (…precum medicului psiholog Bogdan Pîrnau si multora ca el!), acestei cretine cu fumuri politologo-sociologice…Nu de alta, dar pentru ca sa-i întareasca si „sublinieze”, definitiv, astfel, buna ei opinie despre…”democratia” masonic-româneasca!

…Merita eminenta cotofana („televizionistica”) o astfel de „premiere” – de ce nu?! Eu opinez ca aceasta „demonstratie democratica de exprimare libera” (a „Bulanului LIBER”!) ar fi satisfacut-o deplin (pe apologeta „copoilor” Golanului-Sef!) si fara dubii sau…”incomprehensiuni” ulterioare (intelectuale, fireste!).

 

Miroase-a flori de tei de Eminescu…

de Nicolae Nicoara

 

15 iunie…

As vrea sa va vorbesc acum, ca un om liber, despre Eminescu, despre cel de azi si despre cel de atunci, despre cel jertfit pe altarele Limbii Române.

15 iunie 1889!

„Iar timpul creste-n urma mea. Ma-ntunec…”

„Nu credeam sa-nvat

a muri vreodata!…”

15 iunie 2011!

Miroase-a flori de tei de Eminescu, în ziua în care pleoapele Poetului, grele de lumina, cadeau înfrigurate peste ne-marginile marii din Ultimul sau Dor!

…Intrarea în Europa, cu sau fara Eminescu?!

Vai, voua, celor ce gânditi integrarea noastra în Poezia lumii fara-de-Numele Lui!

Noi nu ne putem de-barasa de vocalele si consoanele fiintei sale!

Da, e adevarat, nu trebuie sa fim pa-tetici, dar când se pun pe talerele balantei asemenea idei…europene, din când în când aducerea aminte de el e necesara, asa cum e necesara aducerea aminte de Aerul pe care îl respiram!

Om a fost si el, ca noi, cu trupul mistuit de patimi, Dumnezeul geniului „sorbindu-l din popor” pe cel „ne-stiind sa moara vreodata!”

 

Ce aer, Doamne, îmi lumina gândul,

Dorul de El e-atâta de fierbinte!

Nu e târziu pâna mai sunt miresme,

De flori, de adevar si de cuvinte…

 

Da, EMINESCU n-a stiut sa moara,

El, Cel de Sus si cel de jos- Mihai!

Se-aude Duhul lui cum trece iara

Pe sub teii cu miros de rai…

 

Acum e înger si-i atât de-aproape-

El este viu cu trupul lui de vina,

Nu-i scrijelati lumina de sub pleoape,

Lasati-l, dar, în pacea lui deplina…

 

Câte mirese înca mai aduna

Numele-i ramas de-a pururi- Mire

Si Oda, cea în metru antic, suna

Cum clopotul în cer de manastire…

 

Ce Aer, Doamne, îmi lumina gândul,

În vara din aducerile-aminte,

Nu e târziu pâna mai sunt miresme

De tei, de adevar si de cuvinte…

 

„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!”

de prof. dr. Adrian Botez

 

 

..În România lui Basescu, orice vrea Basescu – se face, orice nu vrea Basescu – nu se face… – …DAR, ORI DE SE FACE, ORI DE NU SE FACE, FACUTUL SI NEFACUTUL DUC TOT SPRE DISTRUGEREA, PROGRESIV-ACCELERATA, A ROMÂNIEI!

 

…Pluteste o vraja rea, asupra acestor tarâmuri, de la Dumnezeu binecuvântate, iar dupa/”apud” Basescu, blestemate – blestemate la împietrire si întunecare de moarte.

 

…Exista, în Neamul Românilor Zalmoxieni si Hristici, un Dans al Soarelui (si, implicit, întru Lumina Învierii si Mântuirii prin Hristos!), numit CIULEANDRA. Comanda Purificarii Chtoniene este: „DOUA FIRE, DOUA PAIE,/LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!”

BATAIA” este „piciorul functional-ritualistic” al DANSATORULUI SACRU/SFÂNT GHEORGHE, care, precum SULITA Sfântului Militar, va strapunge „balaurul” întunericul pamântului, eliberând, în mod egal, LUMINA si VIATA-FERTILITATEA. Credem a fi venit vremea sa reactualizam comanda acestui STRAVECHI cântec/dans purificator si eliberator spre/întru Lumina: „LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Iata ce spune un Raport C.I.A., din 1 octombrie 2010 – cf. www.romanialeaks.org, reluat în ziarul Tricolorul, nr 2076 – 29.01.2011: „Scaderea pensiilor militarilor poate duce la revolta întregii Armate Române

Sindicatul militariilor in rezerva si disponibilizati cheama la revolta

Situatia Poporului Român este dramatica, la limita supravietuirii. Orice scînteie poate sa aprinda incendiul, oriunde. Depinde de unde vine scînteia. Cînd Armata cheama trimiterea clasei politice la puscarie, revolutia este la doi pasi.

Militarii cheama direct la solidaritate în vederea unei noi revolutii si pedepsirea presedintelui Basescu si a clicii de la Putere. Ofiterii disponibilizati reprezinta un pericol terminal si pot pune baza unei revolte a întregii Armate Române. Înca din anii ’90, în numele modernizarii Armatei, ceruta de alinierea la exigentele armatelor statelor NATO, au fost desfiintate mari unitati, unitati militare traditionale, categorii întregi de forte ale Armatei. Zeci de mii de ofiteri si subofiteri au fost disponibilizati. În paralel, prin decizii de natura „economica”, a fost trecuta la fier vechi o întreaga industrie militara, ca urmare au fost condamnate la foame alte mii, zeci de mii de specialisti de înalta clasa, împreuna cu familiile lor. În 1989, Armata avea 235.000 de militari activi: generali, ofiteri, subofiteri si militari în termen. În 2007, ajunsese la cca. 75.000 militari, iar pentru 2015 numarul acestora se va diminua la 65.000. Au disparut, deci, 170.000 de oameni, inclusiv ca urmare a profesionalizarii Armatei: în anul 1998: 36.500 ofiteri; la 31.12.2003: 14.252 ofiteri; la 31.12.2009: 11.250 ofiteri. Nici o alta institutie fundamentala a statului nu a mai cunoscut o asemenea dramatica transformare în anii de dupa decembrie 1989!

CIA: 80.000 DE REZERVISTI SÎNT O FORTA EXTRAORDINARA, CARE POATE SCHIMBA ECHILIBRUL POLITIC DIN ROMÂNIA. PREZENTA ACESTORA ALATURI DE POLITISTI ÎN MIJLOCUL MASSEI DE DEMONSTRANTI VA DUCE LA CADEREA REGIMULUI ACTUAL, CARE NU MAI ARE LEGITIMITATE SAU SPRIJIN POPULAR. SINGURA PROGNOZA SAU SINGURUL SCENARIU PENTRU ROMÂNIA ESTE O REVOLTA POPULARA

Tensiunea în Armata Româna este un grav motiv de îngrijorare pentru cancelariile vestice. O revolta în Balcani ar fi o lovitura pentru NATO. Nu demult, peste capul Departamentului de Stat, presedintele Obama a semnat un ordin secret catre CIA, numit „Stabilizarea României“, care trebuie citit invers. Politica de dezbinare a lui Basescu, în loc sa atenueze tensiunile în zona militara, le accentueaza. Prezenta militarilor în uniforma, chiar în rezerva, în mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite, va pune pecetea finala pentru acest regim”.

 

…Dar Armata (…care Armata? – …prin generalii ei reumatici si prea degraba sinucigasi, deveniti…mercenari: totusi, înainte de a se sinucide, ei/ofiterii superiori de Armata sunt, sau erau educati, în orice armata a lumii, sa-i UCIDA PE INVADATORI SI PE TRADATORI!!!) – a mârâit, a fâsâit din falcile-i grase…si s-a culcat, la loc…Sau, cel putin, asa ni se pare: poate ca nu avem noi suficiente informatii, din interiorul Ei eroic…! – si, deci, s-ar putea sa fie nevoie sa ne cerem scuze! Noi, cu toata bucuria, ni le cerem de pe-acum, daca discretia a fost singurul impediment, în calea înlaturarii Cârmuirii Tiranic-Criminale a României Contemporane!

…Se poate, însa, si altceva. Poate ca C.I.A. vrea sa-si „bage” (prin astfel de atâtari la rebeliune), tot mai adânc, „coada”, în România (de parca ar mai fi ramas loc de…”bagat” ceva, în România asta vulnerabilizata, din toate directiile!), cum o tot face C.I.A., din 22 decembrie 1989 încoace. Poate ca C.I.A. vrea sa-l stimuleze, prin oficina spionajului americano-englezo (MI6)-chinezesc (Serviciul de Informatii Computerizate-Wikileaks), pe Basescu, sa se supuna total si sa transforme, definitiv, România, în colonie americana.

Putin ne intereseaza, în contextul actual, când România este, deja, vânduta „cu bucata” ori „la pachet” (dupa caz si împrejurare), cui se scoala mai de dimineata (pâna si…Kazahstanului!). Nu infiltrarea si neutralizarea totala a Serviciilor Secrete Românesti, de catre cele straine (americano-maghiare si rusesti, în primul rând!), de 21 de ani încoace, ne îngrijoreaza (la ce ne-ar îngrijora, când faptu-i fapt si nu-l putem nega, nici contracara eficient?!), ci faptul ca TOTI GUVERNANTII ROMÂNI, DE 21 DE ANI ÎNCOACE, AU PERMIS ACEASTA PARALIZARE TOTALA A FORTEI DE REACTIE A ROMÂNIEI – FIE EA SI NUMAI MORALA!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Indiferent cum s-au numit partidele guvernatoare de Românie, ele au tradat si supus jafului si distrugerii sistematice, un stat care ar fi putut si ar fi avut dreptul istoric sa fie în fruntea Europei.

 

…Pe noi nu ne intereseaza ca Wikilieaks-ul spune: „Prezenta militarilor în uniforma, chiar în rezerva, în mijlocul unor largi manifestatii ale populatiei profund nemultumite, va pune pecetea finala pentru acest regim” – pentru ca, tot datorita Marelui Licurici (prin expresia lui cea mai agresiva si ticaloasa, N.A.T.O.), România nu mai are Armata! Mercenarii nu înseamna Armata Nationala: mercenarul o taie si pe maica-sa, pentru “un pumn de dolari” – sau…”pentru câtiva dolari în plus”! Noi ascultam vocile “sotto”, care scrâsnesc, fara …”ajutor american” – nu ca “ar fi bine” si ca “ar trebui”: de câteva saptamâni încoace, se aud scrâsnete care nu vorbesc nici de Opozitie (o jalnica fantasma, care numai ea se ia în seama pe sine…!), si nici nu mai stiu sa foloseasca modul conditional optativ, ci (DOAR!) prezentul indicativ: “TREBUIE sa-i nimicim pe nemernicii/banditii astia!” “NEMERNICII/BANDITII ASTIA” însemnând, deocamdata, doar Basescu si PDL-ul, dar, în viitor, e foarte posibil ca, daca nu-si baga coada Scaraotki de Washington (ceea ce, vorbind lucid, este o imposibilitate absoluta!) – sa se refere la orice partid tradator, pentru ca a guvernat România, împotriva interesului ei national, spre desfiintarea (geografica si morala) a României si a poporului românesc.

 

…Noi stim ca globalizantul secol XXI întoarce lumea în secolele XVII-XVIII: din nou, avem de-a face, în lume, cu Dictatura Negustorilor-Zarafilor (“iluministii/iluminatii” satanici), care vor sa desfiinteze orice granite, în calea comertului lor de tip sclavagist, cu pretul desfiintarii natiunilor si popoarelor – si sa desfiinteze orice credinta religioasa autentica (în special, crestinismul-ortodox, pentru ca are, prin natura sa, componenta nationalista), pentru a reinstaura, contra Lui Dumnezeu-Cel-ViuCultul Vitelului de Aur. Noi stim ca aceasta miscare globalista este sprijinita si chiar condusa de dusmanii, de 2000 de ani încoace, ai crestinismului Iubirii si Pacii/Armoniei Duhului Umano-Divin: poporul (ajuns extrem de heteroclit, în componenta sa, daca n-ar exista comanda de la “cei 100% rasa pura”, NAZISTII SIONISTI AI LOJEI “B’NAI B’RITH) al arogantei extreme (si al violentei genocidice-“terrocidice”), poporul urii si al razbunarii.

 

…Când Tiranul Pisistrate (560-527 a. Ch.) a vrut sa desfiinteze democratia atheniana, de tip Solon (640-560 a. Ch.) ori (mai târziu) tip Pericle (490-429 a. Ch.), i-a dezarmat pe athenieni, obligându-i sa-si lase armele, la poalele unui deal, Acropole: “Pe când trecea în revista oamenii înarmati, în curtea templului Doiscurilor, a încercat sa tina poporului o cuvântare, însa vorbi dinadins încet. Cum oamenii strigau ca nu-l aud, el i-a îmbiat sa se suie pe coasta Acropolei, ca sa-l auda mai bine. Si pe când el continua sa-si tina cuvântarea, oameniii pusi de el luara armele pe care ascultatorii le lasasera jos, le închisera în încaperile vecine cu Teseionul si, venind, dadura de stire, în ascuns, lui Pisistrate, de cele întâmplate. Acesta, dupa ce-si ispravi cuvântarea, spuse si cele întâmpate cu armele, adaugând ca poporul nu trebuie nici sa se mire, nici sa fie abatut, ci sa se duca, fiecare, sa-si vada de treburile lui, ca de ale statului va avea el grija, de toate!” (cf. Aristotel, Statul Athenian, Antet, p. 34).

FIECARE, SA-SI VADA DE TREBURILE LUI, CA DE ALE STATULUI VA AVEA EL GRIJA, DE TOATE!”

Scurt si cuprinzator! Si, macar, Pisistrate iubea Athena, si chiar a dus grija athenienilor…ma rog, în felul sau tiranic… – …nu ca Basescu, care îi URASTE, din fundul fierii lui, si pe români, si România!!!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Noi suntem primii care recunoastem ca Parlamentul Românei e groaznic de schilod, dar, fara Parlament (fara reprezentarea, fie si teoretica, a vointei poporului) nu poate exista democratie. Or, Tiranul Basescu, Premierul României (sic!), chiar daca nu l-a desfiintat “de jure”, l-a desfiintat “de facto” – SI-L URASTE (tot atât, fireste, cât îi uraste pe românii reprezentati, ca vai de lume, de Parlament – si România!!!! Asta, de când a fost suspendat, în 2007, de catre cei…322!!!

 

Toate legile de interes major national eludeaza Parlamentul si sunt…ASUMATE DE GUVERN, ADICA DE TIRANUL PLIN DE VENIN!

Dispret si ura fata de singura institutie care garanteaza (în soapta, e drept!) democratia, deci, dispret si ura fata de acest popor român, care a fost BUN, când Tiranul putea sa faca “baie” într-însul, adica sa-l prosteasca si sa-l manipuleze cum voia, care, acum, NU E BUN, pentru ca îi striga, chiar prin reprezentanti ai institutiilor de ordine si represiune, ale M.A.I. (…zeci de mii de oameni, cu lefurile taiate si aruncati în somaj si-n disperare!): “IESI AFARA,/JAVRA ORDINARA!”. Si, daca nu e “bun” de facut “baie” în el, “rade-l”! “RADE” POPORUL ROMÂN ÎNTREG, cum i-a “ras” pe toti cei ce au avut tupeul sa-l contrazica pe un golan ordinar, o puslama împutita, un mascarici penibil – ajuns, prin masiv sprijin extern si prin masiva tradare interna (numai asa au fost posibile “REVOLUTIILE PORTOCALII”, oriunde s-au desfasurat ele, din Ucraina în Kârgâstan!). Nu ne împuiati capul cu “fecioria” liberala: liberalii au fost complotisti cu “democratii” (“parasiti” de Neulander, pentru a fi preluati de…Braunovici!), împotriva interesului national, impunând un monstru si un infractor (raspunzând, astfel, cu o servilitate gretoasa, la comanda Marelui Licurici, care avea nevoie sa distruga “terorismul”, din care “terorism” sa tâsneasca… TOT PETROLUL TERREI!), la conducerea României. Nu ne referim, aici, la “Dosarul Flota”, pentru ca…nu detinem dosarul (decât în forme neoficiale!). Dar detinem dovezile (oficiale!) ale complicitatii lui Basescu, cu Iliescu, la mineriada din iunie 1990!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Nu ne intereseaza nici beneficiile sau…maleficiile “regionalizarii” administrativ-teritoriale (daca ar fi sa judecam în termeni excesiv simplificati, “regionalizarea” lui Basescu, din 2011, aduce, ca finalitate, cu “judetizarea” lui Ceausescu, din 1968: le ia ungurilor ”apa de la moara”- lichidând problema aberanta a “SZEKLERLAND/SZEKELYFÖLD/”TARA SECUILOR”, precum cealalta împartire administrativ-teritoriala lichidase REGIUNEA MURES-AUTONOMA MAGHIARA…! – dar las’, ca “jupânul” care l-a “fatat” pe europarlamentarul român Laszlo Tökes si Partidul Civic Maghiar, ambii “foc” de activi în dezintegrarea/aneantizarea României, va gasi el o forma de monstruoasa târguiala, ca sa-i împace pe unguri, iar el sa-si continue “Tiganiada” sa pustiitoare!!!) – ci faptul ca destinul românilor se decide, parca prin “pase” vrajitoresti, PE DEASUPRA CAPULUI ROMÂNILOR! Mereu si numai – “PE DEASUPRA”!!!

 

…E, deja, mult prea mult: pe 8 martie 2011, se puteau, deja, numara, 11 asumari ale Guvernului (citeste: ale lui Basescu!), asupra unor legi refuzate dezbaterii parlamentare, deci refuzate opiniei poporului român, trecute peste capul si vointa a 22 de milioane (sau câti vom mai fi ramas…) de români. IMPUSE CU FORTA: “VREI, NU VREI, BEA, GRIGORE,-AGHEAZMA!”

…”Birourile Camerelor au decis, luni, ca data la care guvernul îsi va asuma raspunderea în Parlament pe Codul Muncii sa fie 8 martie. Procedura e simpla: daca guvernul supravietuiesie unei motiuni de cenzura depusa ân termen de trei zile de la asumarea raspunderii, legea se considera adoptata. De zece ori s-a prezentat pâna acum Emil Boc în fa?a Parlamentului pentru a-?i asuma raspunderea pe pachete de legi. Codul Muncii va fi a 11-a lege organica adoptata astfel în ultimii doi ani” – cf. http://www.ziare.com.

 

…Da, a ajuns ca însesi problemele MUNCII din România – sa nu trebuiasca sa-i mai intereseze pe români, considerati, deja, sclavi de plantatii, robi la patroni! Pentru ca, desi s-a retras (LAS, MINCINOS SI TICALOS!) din actiunea eficient-social-nationala (lasându-i, fata în fata, fara protectie, sau sanse de mediere sociala, pe sclav si stapân!) – statul român a ramas cel mai mare patron…de fapt, cel mai nerusinat HOT DE DRUMUL MARE!!! Fura, “pe fata”, ca ultimul criminal, si de la copil, si de la batrân, si de la barbat, si de la femeie…si de la profesor ori medic, si de la politist ori de la ultimul functionar de stat… – …pâna-i va stinge, pe toti! – …atât de mare sunt ura fata de Tara si Neamul, deasupra carora “capitalele masonice”, Washington si Bruxelles/Strasbourg, l-au fost pus sa “troneze” – si setea vampirica, ale lui Basescu!!!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

 

…Basescu zicea, în 2007, ca, daca vor iesi, pe strazi, 5 milioane de români, se va retrage de la Presedintia României – altfel NU! Deci, aceasta afirmatie a lui (ca Presedinte de Stat, deh!), ne apara în fata consecintelor penale (ca azi, esti arestat, cu tambalau si “MASCATI” de carnaval sabatic, numai daca respiri pe nara neorientata spre Cotroceni sau spre DL!) ale urmatoarei afirmatii: românii, care, deocamdata, doar scrâsnesc: “TREBUIE sa-i nimicim pe banditii/nemernicii astia!” – sa si iasa în strada, TOTI, fara sa mai astepte Armata (daca va iesi si ea, foarte bine – dar nu Armata, subordonata N.A.T.O./S.U.A., trebuie sa mai decida, ca în 1989, soarta României.

SOARTA ROMÂNIEI S-O DECIDA, ÎN SFÂRSIT, ROMÂNII!!! SA TERMINAM CU “PUPATUL PAPUCULUI”, PE LA ÎMPARATII SATANICI AI LUMII!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

 

…Suntem poporul lui Zalmoxis si al Sfintilor Magi ai Kogaionului, al Lui Dumnezeu-Hristos (prin Sfântul Andrei, dar si prin Prezenta Directa si Efectiva a Duhului si Trupului Hristic, AICI, ÎN DACIA VALAHILOR!!! – dupa marturia însesi Columnei Traianice – cf. Vasile Lovinescu, O icoana crestina pe Columna Traiana), suntem urmasii demnilor si DUMNEZEIESTILOR ÎMPARATI din Neamul Sfânt al Asanestilor (Ionita I Kaloianes/CEL FRUMOS este recunoscut, ca împarat si Patriarh, pâna si de Papa Inocentiu al III-lea, pe 8 noiembrie 1204!), precum si ai Sfintilor si Martirilor Voievozi, Musatini si Basarabi…suntem urmasii Sfântului Eminescu! Duca-se dracului toti tradatorii si alogenii, care vor sa ne rastalmaceasca si înjoseasca Duhul, precum vor agentii straini de influenta, numiti spurcat (precum Patapievici) ori actionând spurcator: Manolescu, Liiceanu, Plesu etc.

Sa nu îndrazneasca toate liftele pagâne nu sa se atinga de noi, dar nici, vorba românului, “sa ne sufle în bors” macar!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Am rabdat nefiresc de mult.

Noi, românii, suntem un Neam atipic: daca francezii fac câte trei revolutii pe zi, cu rezultatul de…a se întoarce, mereu, la…”vârful cozii” (ba chiar mai rau: pierzându-si Dumnezeul, ca la 1789!), românii tac, privesc si par a se fi tâmpit de tot, de atâta îndelunga chibzuinta… – …când, ce sa vezi, o data la suta de ani, se ridica “mozacul” de român…si schimba cam tot ce trebuia schimbat: 1437-Bobâlna, îsi schimba limba de cult, 1514 – prin Gheorghe Doja, arata ca românii si secuii înarmati sunt/pot oricând deveni spaima imperiilor (din nou!), la fel si Grigorie Pintea Viteazul, pe la 1700…la fel si “craisorii” Horia, Closca ori Crisan, la 1784, “craisorul” Avram Iancu, la 1848-’49…apoi, Domnul Tudor, care, prin martiriul sau de la 1821, scapa Tarile române de hotia fanariota (din pacate, a urmat si nu s-a sfârsit, înca, cea…neo-fanariota!), “craisorul”/Capitanul Corneliu Zelea Codreanu, de la 1927 încoace, face lucrare sfânta, asupra Duhului Românesc (“Într-o natie de slugi el a introdus onoarea si într-o turmã fãrã vertebre – orgoliul” – cf. Emil Cioran) …si tot întru orientarea Neamului Românilor catre Demnitate i-a ridicat Ion Antonescu, pe ostasii-tarani curati ai României – …si tot pentru România Cea Sfânta, Mare si Dreapta a fost martirizat el, Maresalul – pe care istoria slugilor îl uita, dar pe care istoria autenticilor români îl numeste Ion Cel Mare – Ion Antonescu…asasinat la ordinele Moscovei, pe 1 iunie 1946, în Valea Piersicilor (cu contributia decisiva a neispravitului rege “neamt”, cu masiv sânge evreiesc, Mihai I de Hohenzolern-Siegmaringen…!).

…Trebuie sa sune ceasul, acum, în 2011, pentru o noua ridicare a poporului român, în necajita lui istorie, pe care n-o poate evita totdeauna. S-a ispravit cu… “chibzuitul”!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Puneti mâna pe arme, cum zice si îndemnul Profetului ANDREI MURESANU: “Cu bratele armate, cu focul vostru-n vine,/”Viata-n libertate, ori moarte!” striga toti”…!!!

 

…Noi, subsemnatul, marturisim ca, din moment ce guvernantii si asa-zisa “opozitie” nu vor sa stie nici de noi, poporul român, nici de legile pe care ei însisi le-au pritocit (multe, proaste! – dar, daca-mi ceri tu mie, care nu le-am facut, sa le respect – pai, cu atât mai vârtos sunt obligat eu sa-ti cer tie, CARE LE-AI FACUT, sa dai exemplu si sa le respecti PRIMUL, iar nu SA LE ÎNCALCI, CU DISPRET SUVERNO-TIRANIC, PRIMUL!!!) – marturisim si declaram ca nu ne mai supunem nici unui îndemn, nici unei legi “asumate” de Basescu-Guvernul!!!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

NESUPUNEREA CIVICA este singura alternativa pe care ne-a lasat-o aceasta sleahta de nelegiuiti si trântori si asasini (ce fac Daniel Funeriu, la MECTS si/sau Cseke Atilla, la Sanatate, se numeste GENOCID/ETNOCID!!!) care sunt, azi, în fruntea României, ca “scroafa în copac!”! Noi, subsemnatul, am fi fost primul caruia sa-i placa starea de armonie si demnitate nationala! Dar, când vezi ca vin niste Neica-Nimeni si te calca în picioare, tocmai pe tine, care respecti legea! – TOCMAI EI, CARE-O ÎNCALCA, GHIORLANESTE! – …ei bine, nu-ti mai ramâne decât sa devii “cetatean”, în fine, adica Paznic al Cetatii!… – si cu dorinta de a face rost de-o arma, cu care sa-i trasnesti “la mir” (în speranta ca pocnitura propriului dovleac o vor auzi…!), pentru ca vorba noastra, a niciunuia dintre membrii Marii Fratii a Neamului Român (22 de milioane…sau cam pe-acolo!) – nu ne mai este ascultata, în haosul creat de Satanele bolnave de logoree otravita, de minciuna “gonflata” si asurzitor chiuita, de narcisism si de superbie!

LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Trebuie, deci, nu doar sa iesim în strada, ci sa devenim chiar “milites”, oameni-luptatori, pentru a ne apara democratia, atâta câta am acceptat-o si câta o mai avem! Oricum, daca “ecumenismul national”, propus de Codreanu, înca nu este o stare posibila (din motive spirituale!) – “tiraniaNU TREBUIE SA SE ÎMPLINEASCA ÎNTRU DESAVÂRSIRE…din motive strict biologice, daca vreti: n-avem de gând sa murim la comanda unor tâlhari de drumul mare! – ci când ne-o hotarî Dumnezeu sorocul.

 

…Înca ceva: NE ESTE GREATA DE OPOZITIA POLITICA ROMÂNEASCA! Cum poti sa afirmi, precum Norica Nicolai si alti liberali, dar si pesedisti, desigur, ca “nu trebuie sa-i vânam pe cei ce-au guvernat înaintea noastra, când noi vom lua puterea în stat”?! Ba, din contra, nu esti decât un complice nenorocit al tradarii si jafului predecesorilor guvernanti…nu ai nicio credibilitate, ca nu vei actiona aidoma predecesorilor, daca nu-i pedepsesti, pe predecesori, nu ca prigoana, ci ca act de justitie NECESARA – pentru jaful, asasinatele si tradarile lor! Pentru ca sa te creada cineva “diferit” de monstrii dinaintea ta, trebuie sa le recunosti, legal si public, calitatea de monstri! Nu te punem, noi, subsemnatul, sa le tai capul – dar sa-i judeci si sa-i condamni la confiscarea averilor furate si obtinute din tradare de Tara si Neam – ESTE O OBLIGATIE MORALA!!! Prof. dr. Dan Brudascu, de la Cluj-Napoca, propunea expulzarea/surghiunirea, pe viata, a vinovatilor de nelegiuiri si tradari. Noi, subsemnatul, suntem de accord, dar cu o conditie: sa fie interzisa calcarea pamântului sfânt românesc DE TOT NEAMUL LOR, ÎN VECII VECILOR! “Ce naste din pisica, soareci manânca!” – si am vazut asta, clar, prin “educatia” amorala si întru ticalosie, a fetelor lui Basescu, a baiatului lui Prigoana etc. etc. etc.

 

…Iar daca ar încalca, sfidator (parintii ori urmasii), decizia crestina a expulzarii, subsemnatul propunem sa se renunte la orice clementa: LA MOARTE CU TRADATORII!!! FARA MILA FALSA SI IPOCRITA! SI SA LI SE SCRIE NUMELE PE UN STÂLP AL RUSINII, ÎN PIATA MARTIRILOR UNIVERSITATII…STÂLP CARE SA ÎNLOCUIASCA CRUCEA CRESTINA…! Adica, sa se aplice afurisenia (excomunicarea): un tradator de Tara Sfânta si de Neam Sfânt nu poate sa se numeasca “Fiu/Fiica al/a Lui Hristos”!

…Raspunsul, logic si de bun-simt, al lui Codreanu/”Capitanul” (care, în plin Parlament român, clamase, imperative: “CEREM introducerea pedepsei cu moartea, exclusiv pentru manipulatorii fraudulosi ai banului public”), la interpelarea profesorului de la Teologie, V.G. Ispir: “D-le Codreanu, d-ta te intitulezi crestin si purtator al ideei crestine.Iti aduc aminte – eu sunt profesor de teologie – ca sustinerea acestei idei este anti-crestina!” – a fost, si e bine de meditate asupra lui: “D-le profesor, dati-mi voie sa va spun: când este chestiunea sa aleg între moartea, disparitia tarii mele si aceea a tâlharului, eu prefer moartea tâlharului si sunt mai bun crestin, daca nu permit ca tâlharul sa-mi nenoroceasca tara si sa mi-o duca la pieire”.

 

…Cum subsemnatul nu este Capitanul si nu are, deci, în Duhul sau, lumina mihaelica a acestuia, AR ADAUGA, PE LISTA MOTIVELOR DE CONDAMNARE LA MOARTE – SI PROSTIA CRASA SI DISTRUCTIVA, PENTRU TARA SI NEAM! Spre exemplu, am cere pedeapsa cu moartea pentru dobitocii care afirma ca ar fi bine ca România sa fie condusa de…Uniunea Europeana! Dar de cine si de vointa cui va imaginati domniile voastre, australopitecilor, ca e condusa, ACUM, România?! Nu cumva Basescu-Braunovici si Mugur Isarescu, seful filialei Grupului Bilderberg, în România, o cârmuiesc pe aceasta (unul, vizibil, de 7 ani, altul, invizibil, dar teribil de…”simtibil”, de 21 de ani!), sunt la puterea la care sunt, NUMAI SI NUMAI PENTRU CA ÎMPLINESC, “ÎNTOCMAI SI LA TIMP”, PLANURILE IUDEO-MASONERIEI, numite, în varinata ei “sefesc-europeana” …Uniunea Europeana?!

…„LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

…Noi socotim ca România sufera, EGAL, din pricina Tradarii (de sus în jos) si a Prostiei (de jos în sus…dar, din plin, si…”vitavercea”!).

De aceea, si solicitam pedepse egale, si pentru una, si pentru cealalta: deci, si prostii sa fie expulzati, ”pe ruda, pe samânta”, si sa se duca la casa cui îi vrea si-i ocroteste…iar de vor calca interdictia de spurcare a pamântului sfânt românesc, sa fie executati! (…PRIN STRENGUIRE, CU FUNIE DE CÂNEPA, CA E MAI IEFTIN, IAR PROSTII – EXAGERAT DE MULTI!).

 

…Prin aceasta, cerem, implicit, ULTIMA SANSA PENTRU EDUCATIE! Numai un popor educat va capata discernamântul si demnitatea si vointa de reactiune, în fata acestor doua plagi uriase, ale României contemporane: TRADAREA SATANICA si PROSTIA CRONICA – IRESPONSABILA SI IMPOSTURALA!!!

 

…De-o fi una, de-o fi alta…: „LUATI CIULEANDRA LA BATAIE!!!”

 

 

NOTA

 

1-„Asemenea horei, Ciuleandra se înscrie în suita riturilor dedicate soarelui, în faza sa solstitiala, fenomen cosmic sub semnul caruia se desfasoara ritualurile Calusarilor si Sânzienelor (Dragaica), ritualuri care, nu întâmplator, în calendarul crestin ortodox, corespund unor sarbatori importante: Rusaliile si Nasterea Sf. Ioan Botezatorul. Se stie ca solstitiul de vara (21-22 iunie) marcheaza o perioada de vârf, sub toate aspectele, a naturii, inclusiv a naturii umane. În cadrul acestui reviriment natural, se remarca spectacolul exploziei florale a ciulinilor, ca un omagiu adus parca astmului zilei, în acord armonic cu vitalitatea femeii, personalizata în aparitia hieratica a Ciulendrei, extaziata în fata misterelor naturii si ai primilor fiori ai dragostei, gest concretizat în ritual si dans initiatic, cu ritm progresiv accelerat, unic în felul lui, specific sudului tarii noastre, Munteniei îndeosebi (acolo unde, de altfel, îl plaseaza si Liviu Rebreanu în romanul sau Ciuleandra). (…)În opinia noastra, Ciuleandra este un cuvânt compus din ciul de la ciulin si leandra (landra), care în terminologia populara are semnificatia de miscare dezordonata, la întâmplare, fara nici o noima. Asemanarea dintre miscarea dezordonata, aleatoare, „dupa cum bate vântul” a ciulinilor cu aceea a fetelor cuprinse de fiorul primei iubiri, în comunicarea lor cu natura, în faza de explozie maxima a acesteia, sub semnul solstitiului de vara, nu este fortata, întrucât ritualuri asemanatoare întâlnim si în cazul Sânzienelor (Dragaicelor). Indraznim sa credem ca Sânzienele sau Dragaicele reprezinta forme târzii ale mitului Ciuleandra, numele de Sânziene fiind de origine daco-romana, iar Dragaica s-a suprapus peste cel de Sânziene într-o perioada si mai târzie, respectiv aceea a influentei slave asupra vocabularului român.

În concluzie, mitul Ciuleandra este unul dintre cele mai vechi mituri închinate cultului solar, a carui arie de raspândire este spatiul est si sud-est european. Ciuleandra reproduce, în termeni expliciti, o stare cognitiva si motivational afectiva specifica fetelor virgine, de vârsta premaritala, având din acest punct de vedere, o puternica semnificatie initiatica, manifestata sub forma de rit si ritual dans si hora – , în decorul campestru, exploziv al vegetatiei, din care se detaseaza vitalitatea debordanta a ciulinilor, sub semnul solstitiului de vara” – cf. Ion BratuCIULEANDRA – O STRAMOASA ÎNDEPARTATA A DRAGAICEI, în revista Satul Natal, nr. 13.

DOI FRATI…ÎMPARATI!

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 


…A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI, pe care-i nascuse zbaterea apelor si luncilor Siretului si Trotusului…Unul era Alb, altul era Negru. Unul era „înalt, blond, frumos, si zâmbetul lui era peste putinta de descris (de statuie? de femeie? de copil trezit dintr-un vis cu animale cuvântatoare?)” – Dan Botta – cf. Mircea Eliade, Fragment pentru Dan Botta, text aparut în “Prodromos“, nr.7, iulie 1967, p. 19-21 – celalalt era Duhul “Întunecatului April”… – Emil Botta.

…Asa ar putea începe o poveste, care sa le si placa, cine stie, adjudenilor, vrâncenilor, românilor. Dar noi nu vrem “sa placa”, ci “sa se tina minte”!

…Deci, în mod poate prozaic (noi zicem : MINUNAT!) – Dumnezeu Cel Mare si Bun a vrut ca, în aceeasi casa, din aceeasi localitate, Adjud – sa se nasca doua Duhuri de Înalta Lumina ale Neamului Românesc: fratii DAN si EMIL BOTTA.

S-au nascut într-o familie de medic – tatal fiind Theodor Botta – si al unei misterioase femei-directoare de orfelinat – Aglae – al carei tata, Francesco Maria Franceschi (stabilit în Moldova în 1872, tehnician la Fabrica de zahar, din Sascut!) – era corsican de origine. Adica, din patria unei Mari Furtuni Planetare: Împaratul Napoleon I Bonaparte (cel care, din nascare, s-a numit, destul de vaticinar, desi se tragea din nobilimea marunta : Napoleon BUONAPARTE – “partea cea BUNA!). Din câte stim azi, totusi, Francesco Maria Franceschi era din familia/clanul lui Filippo Antonio Pasquale di Paoli – DUSMAN al lui Napoleon…Cine stie daca bejenia familiei Franceschi nu a început chiar de pe acele vremi…?!

…Dar sa ne întoarcem pe malurile Siretului nostru…

DAN BOTTA este fratele cel mare. Se naste, însa, într-o zodie a discretiei ucigase de renume – dovada ca, azi, putini români stiu ca Emil Botta a avut un frate. Un frate nascut pe 26 septembrie 1907, în Adjud, mort pe 13 ianuarie 1958, la Bucuresti…Doar 51 de ani de epifanie… – “îsi începe studiile liceale la Liceul Unirea din Focsani, continuându-le la Colegiul Sf. Sava din Bucuresti. Urmeaza, apoi, studii universitare clasice (limba latina si limba greaca) la Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti, fiind dublu licentiat în Educatie Fizica si Sport. Publica în diverse reviste: Rampa, Gândirea, Vremea, La Nation Roumaine etc. Participa la conferintele grupului Criterion si este cooptat în comitetul de redactie al revistei, apoi va face parte, sub conducerea sociologului Dimitrie Gusti, din comitetul de directie al Enciclopediei României, proiectul debutând în 1938”…Apoi, dispare din ochii oamenilor preagrabiti, pe când cadeau zapezile cataclismice, cosmice, ale anului 1958…” în urma unui atac de cord”, cum îl expediaza frivol si abandoneaza misterului cosmic, ziarele vremii, pe Pontiful Frumusetii, Incantatiei si Fervorii:

(…)Straluceste în orgia
Viorie de pe mare
Luna palida, în zare,
Luna din Infern, sotia
Sufletelor în pierzare.

Tipa-n volburi largi lastunii,
Umbra creste ca o floare,
Ca o floare-ametitoare,
Apa, -n gemetele lunii,
Jos pe stînca alba, moare.

De departe suna cornul,
Cornul serii, cornul marii,
Cornul surd al întristarii,
Cornul marii, cornul serii,
Cornul jelei si-al pierzarii!

(Cornul marii, cornul serii)

… Cât de repede îi expediem noi, înafara planetei Terra, pe cei care “nu mai sunt”. “Unde sunt cei care nu mai sunt?” – întreba, îndurerat, Nichifor Crainic, despre toata generatia tânara interbelica…”Sunt, TOTI, în vesela si iresponsabila uitare a românilor!” – ar trebui ecoul sa raspunda. Pentru ca nu este drept ca sa fie dat uitarii, numai pentru ca a avut adânci si sincere crezuri si întelegeri legionare – sa fie aproape complet dat uitarii un atât de sever si iluminat Poet, un eseist eremit, întelept precum Sfântul Buonaventura, cel vindecat de Sfântul Francisc – …si un Înger Traducator, din greaca zeilor Sofocle (Oedip Rege) si Euripide (Troienele), din franceza vagantului regal, François Villon (Balade si alte poeme), sau din engleza magului Shakespeare (Regele Ioan, Richard al III-lea)… – din americana onirica a lui Edgar Allan Poe si din germana diamantina a lui Goethe sau din portugheza conchistadorica a lui Ferreira de Castro… – …un mare si harnic savant tracolog (în anul 1944, Dan Botta începe lucrul la un laborios studiu filologic asupra genezei limbii române ca sinteza thraco-romana-bizantina, care dureaza 14 ani si însumeaza 1200 de pagini.) – ba chiar sanscritolog! – în fine, ARHEUL ARTISTULUI ROMÂN, pentru ca Dan Botta a înteles ca Scrisul este o Religie, ca nu trebuie sa-ti masori opera cu…camioanele (de maculatura, fireste!), ci ca orice scrie Artistul Arhetipal, de fapt sculpteaza pe Stânca Eternitatii, din Paradisul Lui Dumnezeu.

…Mai mistic: Dan Botta (ca si fratele sau, Emil, fireste!) este DESCENDENT DE VOIEVOZI SI MAGI AI CETATII DACICE A MARAMURESULUI: “(…)descendentul unei vechi familii nobiliare ardelene, stramosii sai Martin si Mihail Botha fiind recunoscuti, la 1579, drept voievozi ai Cetatii si Tinutului Chioarului, din Maramures” – cf. Horia Brad, Dan Botta. 50 de ani de la moarte. Nobilitate neamului sau dupa tata a fost confirmata de Christofor Bathory (în 1579), înrudita fiind familia sa cu episcopul Ioan Bob, co-autor la Supplex Libellus Valachorum!!!

Dan Botta este, alaturi de Eminescu, N. Densusianu si Blaga, printre extrem de putinii români care au înteles, cu clarviziune, ca Neamul Românilor, ROMÂNII, ca expresie de Duh! – nu alcatuiesc, în existenta lor de sute de mii de ani, ca stramosi ai Europei si ai Lumii întregi – o…”cultura minora”, cum s-a înselat un alt român major, contemporan cu Dan Botta – rasinareanul Emil Cioran: “Credea (alaturi de alti câtiva, printre care ma numaram) ca daca o cultura îsi reveleaza constient esentele – într-o creatie poetica, în filozofie, într-o opera spirituala – devine prin însusi acest fapt o CULTURA MAJORA; chiar daca, datorita limbii în care au fost exprimate, valorile ei literare nu se pot bucura de o circulatie universala” – cf. Mircea Eliade, idem.

Si, tot din marturia extrem de pretioasa a lui Mircea Eliade, aflam ca Dan Botta era VÂNATOR DE ARHEI : “De aici, pasiunea lui Dan Botta pentru esente. De aici, de asemenea, convingerea lui ca numai “clasicismul” (orice tip de clasicism, nu numai cel greco-latin) poate constitui sursa exemplara de inspiratie. Pentru ca, spunea Botta, familiarizându-te cu valorile clasice, îti revelezi esentele si înveti sa le descoperi acolo unde nu le vedeai mai înainte. (Numai un “clasicist”, credea Dan Botta, putea identifica marile creatii ale poeziei populare. Ceilalti cercetatori ramâneau la nivelul filologiei, folklorului sau istoriei literare)”.

Si, iata dezvaluirea eliadesca, despre Dan Botta, pe care l-a înteles cum nimeni nu l-a înteles si l-a vazut înconjurat de Lumina Taborica a Fixarii Arheilor, într-un Nou Paradis, cel mai sever si mai straluminat Paradis – cel al ARTEI:

Nu stiu daca în afara de <<Eulalii>>, Dan Botta a mai publicat un alt volum de poezii (n.n.: da, au mai fost, Maestre Eliade – …dar publicate postum, de parca, în timpul vietii ar fi fost lepros: ciclurile Rune, Epigrame, Cununa Ariadnei si Poem în curs – 1968) . Pâna în 1942, când l-am vazut ultima data, nu publicase. Îmi spunea ca nu vrea sa publice mai mult de patru volume: unul de poeme (<<Eulalii>>), unul de eseuri (<<Limite>>), o drama (<<Alkestis>>) si un dialog platonicean (pe care nu stiu daca l-a publicat) (“…dialogul platonicean” nu poate fi decât Charmion sau despre muzica, publicat în <<Gândirea>>, octombrie 1934 / mai 1935, apoi în volum, 1941 – n. red. Rost). Desi admira pe Proust si iubea pe Stendhal, suspecta romanul ca gen literar. I se parea inutil si necuviincios sa scrii, bunaoara, ca cineva, personaj literar, a taiat o bucata de brânza si a mâncat-o cu pâine. Chiar daca ar fi încercat, Dan Botta n-ar fi putut scrie niciodata o asemenea fraza. Nu credea în realitatea literara a obiectelor si actiunilor de toate zilele.

În fond, pentru el, reale – si deci susceptibile de a interesa un artist – nu erau decât arhetipurile, imaginile exemplare, modelele ideale. De aceea, asa-zisul clasicism al lui Dan Botta, cu toata eruditia greco-latina pe care o implica, nu era rezultatul unei “învataturi” – ci, înainte de toate, un mod de a fi în lume.

Pentru Dan Botta, lumea devenea reala când începea sa-si reveleze structurile ei profunde; adica, atunci când ochiul mintii începe sa desprinda, înapoia aparentelor, imaginile eterne, figurile mitice. Patrundeai misterul unei nopti de vara când izbuteai sa ti-o revelezi ca în aceste versuri din Cantilena: “Pe vânturi ascult/ Orficul tumult,/ Când si-ardica struna/ Fata verde, Una,/ Duce-i-as cununa…

Cosmosul întreg îsi dezvaluia atunci întelesurile lui adânci. Nu era vorba de o simpla cunoastere a fenomenelor cosmice – caci vântul, luna erau doar cifrul unor mituri si drame stravechi, care faceau deja parte din istoria spirituala a omului. Mai precis: a omului balcanic, întelegând prin acest termen etnic-geografic toata Europa rasariteana, din Marea Egee pâna în Muntii Tatra. Dan Botta avea mare slabiciune pentru acest teritoriu în care se înfruntasera de-a lungul secolelor egeeni: grecii, thracii, ilirii si romanii. Era într-un anumit fel o geografie sacra, pentru ca pe plaiurile si muntii acestia oamenii întâlnisera pe Apollo si Dionysos, pe Orfeu si Zamolxis. Timpul încremenise, acolo – si odata cu el, peisajul. Lumea aceasta, care asteapta vrajita de mii de ani, era si lumea poetului” – Mircea Eliade, idem.

…Cu putin înainte de despartirea de Eliade si, nu mult, si de lume, l-a luat deoparte pe Magul Eliade si i-a soptit: „<<… Dar mai lin, dorule, lin,/ Ca p-aici îi loc strein…>>.

Si iata dovada alduirii ca initiat zalmoxian, ÎMPARAT AL DUHULUI! – a lui Dan Botta, de catre Magul Mircea Eliade: “<<Loc strein>>, relua el dupa câteva clipe, loc de verdeata si de odihna…>>. August 1942. Era printre cei care întelesesera” – cf. Mircea Eliade, idem, Chicago, 1960.

***

…Fratele Negru…Ei, Fratele negru, EMIL BOTTA, a avut parte de recunoastere publica generoasa, fie si numai prin faptul ca a dat numele celui mai vechi liceu din Adjud…! Dar Fratele cel Negru a avut parte de o dezvoltare sociala incomparabil mai larga decât Fratele cel Alb, DAN BOTTA: dincolo de Poetul Întunecatului April, nimeni nu-l poate uita, daca l-a vazut, pe ACTORUL Emil Botta, cu o voce care parca venea de la Mumele si Vâlvele Pamântului. Rolurile Ion Nebunul, din Napasta lui Caragiale – precum si Regele Ondinilor, din Ondine, de Jean Giroudoux – nu pot fi nici imitate, nici repetate! Niciodata, de nimeni altul: doar sa…”înconjori”, reverentios, pe lânga Imperiul Dramatic-Interpretativ al lui Emil Botta…!

…Se naste, cum am zis, în aceeasi familie de medic si de urmasa a corsicanilor vendettei, ca si Dan – …se naste, pe 15 septembrie 1911, la Adjud – si prinde ceva mai multa viata decât Dan: pleaca “pe partea cealalta”, în 24 iulie 1977, începutul calatoriei mistice fiind la…Bucuresti!

… Visând, de mic copil, sa devina actor – fuge de acasa, la vârsta de 15 ani.În 1929 se înscrie la Conservatorul de arta dramatica din Bucuresti, pe care îl va absolvi în 1932. Dupa ce joaca pe scenele mai multor teatre bucurestene si din provincie, devine actor al Nationalului bucurestean. Interpreteaza rolul unor personaje majore, din dramaturgia lui Shakespeare, Goethe, Cehov, Caragiale.

Apoi, lumea cinematografica, din epoca asa-numit “comunista”, îi va oferi destul de multe sanse expresive, pentru a-si valorifica talentul si maniera de interpretare unica (Se aprind facliile(1939), Viata nu iarta, 1958, Eruptia, 1958, Când primavara e fierbinte, 1961, S-a furat o bomba (regia Ion Popescu Gopo), 1961, Pasi spre luna( tot în regia lui Gopo), Padurea spânzuratilor (regia Liviu Ciulei), 1964, Rascoala, 1965, De-as fi… Harap alb, 1965, Sah la rege, 1965, Dacii, 1966, Faust XX, 1966, Subteranul, 1967, Columna, 1968, Mastodontul, Reconstituirea (regia Lucian Pintilie),1969, Premiera, 1976.

Voce lirica unica, pusa, mereu, sub semnul tragicului, dar si al mastilor unui actor cu teatrul în sânge.

…Ca poet, a debutat, cu poemul Strofa ultima, în revista lui Tudor Arghezi,”Bilete de papagal”.

Poetul a facut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratati”, din care s-au desprins si filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat (fiind mai putin orfic decât Dan – si mai mult ludic, dar, în niciun caz, nu pâna la…Minulescu!) al generatiei Criterion: pentru versurile sale, Emil Cioran-Apostatul cu Teancuri de Masti, Nicolae Steinhardt Cel Naiv si Blând… – aveau un adevarat cult.

…Este autorul unei poezii negre, existentialiste, dar, totul, prins într-o hora carnavalesca, de Sabat Negru…a jocului de cuvinte (uneori profund, alteori facil! – dar, totdeauna, impresionant, rostit întru gravitate!) – cu personaje dintr-o mitologie proprie a mortii, în consonanta cu filosofia Trairismului interbelic. E un poet al mastilor, eul lyric se devoaleaza prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a mortii si a neputintei.

…Orice actor de geniu (si EMIL BOTTA a fost!), care traieste în mijlocul harmalaiei teatrale, este extrem de SINGUR! De aceea, credem ca Fratele cel Negru se autodefineste ireprosabil, dincolo de mistica Nordului, dincolo de metafizica Blestemului catre Simion Dascalul si catre Bureti… – prin CUC, pasarea singuratatii, dar si a reversibilitatii metanoice – …dar si “ondina” fascinanta si pururi misterioasa, a Mareelor Codrului, “stima” care atrage (daca ar putea, LUMEA ÎNTREAGA!), catre Misteriile Funebre si Regenerator-Soteriologice ale Codrului si ale lui Isis-Cybelle.

Dinspre “sleirea” si “frigul” tenebrelor infernale – spre “FOCUL” SI “VÂNTUL-FURTUNA” ORFICA A REVELATIEI, prin LOGOSCuvânt-cu-Cuvânt si “fluieratul” Noului Orfeu, deci ORÂNDUITUL SINE, ÎNTRU NOUL PARADIS, PRIN REVELATIA STIHIILOR ARTEI-CA-LOGOS…dinspre SÂNGELE BLESTEMAT-BINECUVÂNTAT AL GRAALULUI/Ulciorul cu Cucuta” – spre “…stele fumegânde si FOCURI CRESCÂNDE…”!):

am înlemnit
la vederea
cucului,
un cuc de pripas
la casele noastre.
ce mai cuc sarac
i-am vazut si fata
slabita, sleita.
eu jonglerii,
eu cu clovnerii
încerc sa-l încânt
cu vânt cucu vânt.
sa-l distrez cu nimic
pe Fluiera Vânt
Frig în ochi îi arunc
din ulcioare de cucuta
îi dau sa bea,
ulcioare de foc îi întind
pe pat cu cuie îl culc,
fac din cuc fachir,
lopeti de pamânt
arunc peste el
si stele fumegânde
si focuri crescânde …
eu cu
clovnerii,
eu cu jonglerii
” (Fachir)

…”FAQR” înseamna, în araba, si “sfânt”, si “sarac cu punga si bogat cu Duhul” – adica, ÎNTELEPT! ÎMPARAT AL DUHULUI…!!!

…Românul, de etnie evreiasca, Andrei Oisteanu – face un studiu despre…ne-întelepciunea lui Emil Botta (cf. Andrei Oisteanu, în rev. Arta Sport: EMIL BOTTA  SI “LECTIA DE OPIUM” – 14 mai 2008), dar tonul articolului (care-l vizeaza si pe un alt legionar, pe genialul Ion Barbu/Dan Barbilian) este atât de insinuanto-insidios, întru demolarea zeilor valahi, încât, pur si simplu, nu ne intereseaza: si Edgar Allan Poe era dipsoman si narcoman, dar, prin asta (ca si Baudelaire, Rimbaud, Verlaine, Gérard de Nerval, Tristan Corbière, Jules Laforgue, Francis Joseph Thompson, Émile Verhaeren, Oscar Wilde, Fernando Pessoa etc. etc..…deci, o întreaga generatie, aceea a simbolistilor “romantico-postromantici”!), si-a dovedit, mai curând, dispozitia martirica fata de Arta, decât vointa de autodegradare prin viciu!

Este, fireste, si cazul lui EMIL BOTTA!

…Nu-l putem parasi, pe Emil Botta, în mâinile lui Oisteanu – deci, ne vom resorbi, taumaturgic si soteriologic, în Dorul lui fara Satiu, pentru a fi si ramâne, noi si tot Neamul Nostru Românesc, alaturi si “trairind” întru Magii nostri adjudeni:

De un dor fara satiu-s învins
si nu stiu ce sete ma arde.
Parca mereu din adînc,
un ochi rapitor de
Himera
ar vrea sa ma prade.
Si pururi n-am pace,
nici al stelei vrajit du-te-vino în spatii,
izvoare sub luna, ori dornica ciuta,
nimic nu ma stinge, nimic nu ma alina
si parca-as visa o planeta pierduta.
E atîta nepace în
sufletul meu,
batut de alean si de umbre cuprins…
Un dor fara satiu m-a-nvins,
si nu stiu ce sete ma arde mereu
…”

…Speram ca aceasta “sete meree”, de necuprins, sa nu se stinga, niciodata, pentru noi, “Vechea Garda” (dar cu Credinta în Dumnezeu si în Viitorul Neamului Românesc!) – si, mai ales, tragem nadejdea sa-i “învinga” si “pururi n-aiba pace” si “nimic nu-i stinga, nimic nu-i aline”, pe aceasta “planeta de TESTARE A DUHULUI UMANO-DIVIN”, care este Terra… – decât Nestinsul si Nealinatul DOR DE ABSOLUT! – pe cât mai multi dintre cei ce vin, dupa noi, sa…”schimbe Garda”!!!

A fost odata ca niciodata…Au fost doi frati-ÎMPARATI AI DUHULUI… – …si, cine stie, poate vor mai fi!

 

 

SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE

de Adrian Botez


SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE


de ce sa ne tot mâncam numai unii pe

altii – în lumea asta atât de înghesuita si

strâmta? – de ce sa nu înfulecam – cu

nadejde si pofta

mistica – din noi

însine?

 

atâta grasime de

lene avem în suflete – atâta

carne de vointa

nevoita – în toti muschii

constiintei – încât

ne-ar mai ajunge de

hrana – pentru înca o

viata

 

dar Dumnezeu ne asteapta

deocamdata – sa ne consumam

ce ne-a dat fiecaruia

aici

 

sa mâncam – deci – din noi

însine – cu smerenie si

luare-aminte – ca si cum

ne-am împartasi din carne de cer – ca si cum

ne-am sopti rugaciunea fierbinte – din

urma – fumegând

proaspata – cu toate aromele negustate ale

lumii de-apoi – ca si cum

deja am fi ajuns – printre

icoanele bisericii – sa

stralucim a sfintenie – plina de toata

amânata de milenii

lumina

***

 

PROGRESIE ARITMETICA

 

tineri – oameni – chinuiti de

sexul lor – toti – trupuri nepotrivite cu

boala: Duhul – mereu mult mai

chircit – decât oricare dintre

zvârcolirile delirante (extravagante si

penibil acceptate – cu înghitituri de

maxima umilinta) – ale

trupului

 

tineri – oameni – cautând unde

nimic nu exista – sau

cel mult un spasm nocturn – tot mai

cetos si ambiguu sematic – si-apoi

iar – neantul întrebarii fara

buza de raspuns

 

carnea se supara aprig – de

atâtea sincope ale

simturilor si ale

pustiitei constiinte bolovanoase (poti

sa îneci – cu ea în sac – toti câinii din

ograda lumii) – carnea cade – cortina de lepra

în spatele careia

rânjeste – pedant si

triumfal – bonom suficient – scheletul

 

…scheletul

concluzia – ca miza ascunsa de seful

tripoului lumii – scheletul – concluzia care

de mult – se asteapta pe sine – într-un

joc masluit – de la-nceput – pâna la

sfârsit

 

…nu aplaudati – la iesirea din scena

trisorii

***

 

DOR DE STINGERE

Marelui Român – lui IOAN MICLAU

 

Doamne – stinge-ma undeva

între ape mari – cu tarmuri ametitor

departate – tarmuri pline de

lacrimi

 

stinge-ma – Doamne – sub un cer – care

sa-mi faca sufletul sa plânga de

bucuria înaltului – zborului

sufocarii cu mult mai larg si

mult mai departe

 

stinge-ma – Doamne – într-un

amurg în care – înca

nevazute – toate stelele sa-mi

cânte – toate izvoarele sa-mi

sopteasca – toti îngerii sa-mi

lumineze – despre o lume

în care durerile sfâsietoare si

nelamurite – sa se faca-prefaca – precum

soarta sfintilor – în bucurii

sfâsietoare si

atotlamurite

 

…Doamne – deasupra fluviilor

marilor si oceanelor – deasupra

tuturor cerurilor – bat clopotele – bat

noul ritm al inimii mele

sarmane – al inimii mele care a prins

curaj – a prins dor – necuprins

dor – sa se stinga – în

inima Ta

***

 

UN VAGABOND

 

vagabond – ducând în cârca o cocoasa:

rele gânduri – rele vremi – în traista strânse

…a fost om – e-o aratare lasa

trup de umbra – cu priviri prelinse

 

nu e sigur ca-i din lume – e vânat

nu-i doar singur: e pustiu de ce va fi

se-ncordeaza a pastra un loc curat

pe-unde pasu-i totdeauna sovai

 

când si-a frânt în’untru curcubeul?

când din jaruri stinsu-s-a cenusa?

asta stiu doar domnii cei de ceara

 

cei cu sufletul far’ de feresti ori usa:

l-au strivit – gonit din casa si din fire

de-si lasa si cer si soare-n parasire…

***

 

VREMURI FARA CEAS

 

pasari vremuiesc cu glasuri sure

vremea nu mai stie cum sa fie

vântul bate parca sta sa-njure

o lume livida – vinetie

 

asteptam sa fie iarna – -a câta oara ? –

urmele sa ni se stearga în zapezi

…cârd de gânduri – cârd de ciori coboara

facând întuneric bezna la namiezi

 

am uitat sa-ntorc vreun ceas sa mearga

stau la geam si-astept vreun om sa treaca:

nimeni nu s-arata – doar o barca

 

scârtâie-ntre nori prafosi ca o teleaga…

…Dumnezeul lumii e cenusa

n-a lasat pe nicaieri vreo usa

***

 

NEPUTINTE MISTICE

 

bat clopotele neputinta lumii

de-a-si duce-n linisti trai cuviincios

bat clopotele nestiinta lumii

de-a gasi-n ceasuri miezul cel gustos

 

degeaba plâng în batatura pomii

degeaba-si risipesc apele-argintii:

de peste tot se furiseaza domnii

vampirii-si tot ascut la luna dintii

 

ce nobila-i Gradina cu-a ei îngeri… –

de peste tot vin incendiatorii

de esti Hristos ori numai om – tot sângeri

 

culegi din praf preaînjosite glorii…

…drept în orbite îti înfig faclia

n-apuci sa-i vezi: îsi fac doar meseria

***

 

DACA PASARILE NU VOR CÂNTA, CIORILE VOR CRONCANI !

Vavila Popovici

“Fara Dumnezeu omul ramâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” (Petre Tutea)

 

 

Fiecare om are o conceptie despre lume si viata, exprimata sub forma de convingere sau ipoteza, care poate fi adevarata sau falsa si conform careia îsi desfasoara viata.

Filosoful român Petre Tutea sustinea ca înapoia lucrurilor omul pune doua concepte, materia sau Dumnezeu, materia fiind Dumnezeul ateilor. Vreau sa cred ca materialismul si cinismul ce pareau sa flancheze postmodernismul, nu au câstigat definitiv, ca foamea exagerata de concret în detrimentul misterului va disparea curând si un nou umanism se va întrezari la orizont, ca lumea va reveni la anumite sentimente si valori fundamentale, precum Iubirea. Scriitorul german Thomas Mann (1875-1955) spunea despre umanisti ca ei sunt singurii depozitari ai traditiei demnitatii si frumusetii omului.

Sunt atâtea întrebari pe care oamenii si le-au pus de-a lungul timpului si continua sa si le puna: De ce suntem aici pe aceasta planeta? Sunt fiinte pe alta planeta? De ce gândim, cum gândim? De cine am fost înzestrati cu spirit, aceasta forma de energie pe care omul nu o poate reproduce? Ce este dincolo? Unde este acel dincolo? Si multe altele. Alcatuirea omului din corp si suflet, creeaza un adevarat cutremur în mintea lui, neîmpacat fiind cu moartea trupului si cu misterul ei..

De la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe ne-au ramas celebrele versuri: „Când? Cum? Si Unde? – în zei tacere e! Ramâi la pentru casi nu-ntreba de ce.” Oamenii totusi cauta raspunsuri, cei credinciosi stiu unde sale gaseasca, ateii se zbat în necredinta toata viata.

Traim în acest univers care ne este scoala-laborator pentru ridicarea fiintei pe un plan superior. Universul pentru noi are o limita materiala, desi el pare nelimitat. În plan spiritual nu exista nici început si nici sfârsit. Individual si în ansamblu avem datoria de a evolua spiritual. Este necesar sacunoastem drumul pe care trebuie sa mergem în viata, pentru a ne crea un trai cât mai stabil, întrucât instabilitatea asculta de legile universale ale haosului. Principiul calauzitor, cel al luptei între benefic si malefic, face parte din dialectica universului, el existadeci la scara cosmica, precum si la scara infimei celule vii din orice organism nascut cu viata. Trebuie sa stim ca omul este compus din învelisuri energetice în afara corpului fizic, asemeni pamântului din care este facut. La ora actuala, din cauza degradarii progresive a Pamântului, învelisurile lui energetice s-au degradat profund, se prezintaca o plasa cu multe ochiuri, omul fiind cel vinovat de poluare sub toate formele ei. Este vorba de paduri, mari, oceane, râuri, pietre etc. La rândul nostru suferim de o degradare energetica, dovada sunt bolile, suferintele si scurtarea vietii. Oamenii cu viata matusalemica, descendentii imediati ai lui Adam traiau sute de ani, pamântul se rotea invers, iar rotatia în jurul axei se desfasura mai lent, anul avea 480 de zile. Se crede ca specia umanaa suferit atunci o mutatie genetica esentiala, dirijatade fortele nevazute. Amintesc de filosoful francez Henri Bergson (1859-1941) care credea ca omul va deveni nemuritor printr-o mutatie irationala. În Biblie se spune: „Celor care îsi vor pastra credinta pâna la sfârsit, li se va da sa guste din pomul vietii” (vezi cartea Apocalipsa). Or, pomul vietii, cred unii ca ar putea fi schema structurii ADN, modificata, care poate oferi omului o viata din ce în ce mai lunga (deci, nu vesnica, cum o promite Dumnezeu credinciosilor Sai- insa la El totul e posibil!).

Gândurile oamenilor pline de ura se spune ca afecteaza straturile geologice ale pamântului prin vibratii negative provocând cutremure, inundatii, surpari de falii. Nivelul pozitiv al sensului devenirii umane înseamna a trai în armonie perfecta cu toate legile Universului si cu toate principiile morale pozitive, a trai sub însemnul spiritualitatii benefice, conform legilor Divine ale Creatiei, spiritul benefic însemnând accesul la o înalta spiritualitate si ordine morala, o apropiere a omului de Absolut.

Iisus Hristos a fost cel care a reabilitat Pamântul, energetic si spiritual, dovada ca omenirea mai traieste si evolueaza. Daca n-ar fi fost reechilibrat, sunt de parere unii, acest strat energetic al Pamântului, planeta noastra s-ar fi ofilit probabil ca o floare sau totul ar fi degenerat în ceva greu de imaginat. Medicul, psihologul si psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) spunea: „Nevroza principala a vremurilor noastre este goliciunea spirituala.” Toti ne dorim din suflet ca viata noastra sa aiba sens, sa aiba profunzime. Ei bine, Iisus ne ofera o astfel de viata, bogata, plina de sens, printr-o relatie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug” (Ioan 10:10).

Anton Pascale, autorul cartii „ Sa nu cadem privind cerul”, titlul superb inspirat de spusele lui Blaise Pascal: „Ne îndreptam privirea în sus, dar ne sprijinim pe nisip; si pamântul se va crapa si vom cadea privind cerul”, ne vorbeste despre provocarea lumii contemporane, mai ales a postmodernismului care a necesitat dialogul între teologie, în special apologetica, si stiinta. Afirmatiile despre alcatuirea omului din trup si suflet, sau din trup, suflet si duh pot fi armonizate considerând ca prin actul de creatiune omul a fost facut, din punct de vedere substantial, din doua parti – materie si spirit, iar functional din trei parti, sufletul rezultând din interactiunea materiei si duhului. Duhul (spiritul) este suflarea directa a lui Dumnezeu si poate fi luminat sau întunecat, iar sufletul are o alta menire, înzestrat fiind cu minte, intelect, vointa si capacitate emotionala (sentimente, instincte), partea pentru care divinitatea are un program de rascumparare. Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a transmite informatia AND –ului primordial (principiul vietii) si alte informatii catre corpul fizic si pentru a asigura viata sentimentala si mentala a omului. Prin legatura dintre duh si trup, asiguratade suflet, omul devine în totalitatea sa o faptura vie. Sufletul este viu, se perpetueaza cu binecuvântarea Duhului, care l-a creat pentru a se înmulti si a fi folositor creatorului. Biblia accentueaza ca sufletul este în ochii divinitatii averea care trebuie crescuta, pazita si curatita în cursul vietii pamântesti de încercarile de corupere ale Satanei.

Autorul mai vorbeste despre descoperirea importanta facuta de catre fizicianul german Max Plank (1858-1947) si anume aceea a conceptului de „cuanta” de energie, adica cea mai mica cantitate de energie care poate fi emisa sau absorbitade un sistem atomic, demonstrând ca în lumea subatomica domneste discontinuitatea (materie-antimaterie; corpuscul-unda; fizic-spiritual) si confirmând teoria specialaa relativitatii, dezvoltatade Einstein (1879-1955), precum si teoria generala a relativitatii publicata ceva mai târziu. Teoria generala a relativitatii renuntala notiunile de spatiu si timp absolut si rastoarna teoria mecanica cereasca clasica a unui univers infinit cu aceeasi densitate a materiei, cât si teoria newtonianaa unui univers în care lumea stelelor ar fi o insula finita(cu materie mai densa în centru) în vidul infinit al spatiului, înlocuindu-le cu posibilitatea unui univers spatio-temporal cvadridimensional, cvasi-sferic si nelimitat, în continuaexpansiune. Aceasta teza, se spune în continuare, a fost dovedita de astronomul american Edvin Hublle (1889-1953), calculându-se apoi viteza acestei expansiuni continue a universului.

Biblia a postulat de aproape 2000 de ani universul deschis: „Tatal meu lucreaza pâna acum; si Eu, de asemenea lucrez” (Ioan 5:17) „Si am vazut un cer nou si un pamânt nou…” (Apocalipsa 21.1)

Formula energiei demonstrate prin teoria relativitatii speciale (E=m.c2) unifica conceptele de energie si materie. Materia este energie condensata si energia este materie disociata. Acest lucru l-a facut cunoscut Dumnezeu lui Pavel: „Tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” (Evrei 11:3)

Descoperirile fizicii moderne au impus si notiunile de materie negativa, formata din particule non-fizice (energie pura) si de materie pozitiva, formatadin energie condensataîn particule, demonstrând faptul ca universul cunoscut are un bing – bang si va avea un sfârsit prin disiparea într-o noapte vesnica, datorita expansiunii continue, insa contravine creationismului si invataturii lasate de Dumnezeu pentru om.

Conform unei teorii, universul este caracterizat de particule cu masa pozitiva, ce evolueaza cu viteze pâna în preajma vitezei luminii, se transformaîn fotoni în dreptul pragului si trec apoi în universul spatiu-timp negativ, sub forma de particule non-fizice tahionice (doualumi distincte).

Se presupune de catre unii cercetatori catahionii ar oferi posibilitatea perceptiei, în acelasi moment temporal, a trecutului, prezentului si viitorului, putând reprezenta o posibila structuraa lumii spirituale. Se demonstreaza chiar ca particulele tahionice constituie substratul radiatiei electromagnetice ce caracterizeaza materialul negativ (spiritul), particule care ar calatori mai repede decât lumina. În legatura cu aceasta idee, un alt cercetator concepe omul ca un continut de materie pozitivasi negativa, sau altfel spus, de materie si energie. Se spera ca legile ce guverneaza lumea non-fizica sa fie descoperite. Astazi se banuieste ca timpul are o curgere lineara, uniforma în universul materiei pozitive, în timp ce în lumea materiei negative curgerea lui fizica este neuniforma.

Aceasta conceptie a fost acceptata de unii pentru a explica componentele spirituale ale fiintei umane, dar altii o resping pentru ca ar putea conduce la concluzia ca Dumnezeu este energie fizica pura. Se poate accepta însa, ca Dumnezeu este spirit, deci energie inteligenta divina, având legile ei proprii, înca nedeslusite de oameni, iar o asemenea energie poate produce cu usurinta energia fizica care sa stea la baza creatiei universului si a vietii pe pamânt. Spiritul divin poate îmbraca forma materiala, dar materia nu se poate transforma în spirit divin. Deci duhul omului nu este o formaa materiei negative, cum este cazul sufletului, ci este de origine divina (suflarea lui Dumnezeu).

Medicul, neurologul român Constantin Balaceanu-Stolnici (n. 1923) ne vorbeste într-o carte a sa despre evolutia gândirii omului despre suflet: „Posibilitatea existentei unor “suflete” extraterestre nu este exclusa, dat fiind dimensiunile cosmosului. Probabilitatea însa ca ele sa apara pe un “suport” material identic ca cel al inteligentelor terestre este foarte mica, deoarece biogeneza si apoi evolutia materiei organice (odata constituita) e putin plauzibil sa se repete în acelasi fel în alte planete din cosmos. Este suficient de exemplu ca materia “organica” sa fie bazata pe siliciu în loc de carbon sau ca simetria dreapta – stânga safie înlocuita cu o organizare radiala, pentru ca întreaga materie sa se structureze diferit. Mitul si realitatea stiintifica nu sunt chiar atât de îndepartate, mai ales când este vorba de o problema atât de complexa ca aceea a suportului material al vietii psihice.”

Academicianul român Eugen Macovschi (1906-1985) admitea viata extraterestra atragându-ne atentia ca extraterestrii pot avea un corp asemanator corpului nostru, dar cu particularitati anatomice si fiziologice corespunzatoare altor activitati si functii; din câte am înteles, cu o gândire care poate diferi sau depasi gândirea noastra, adica o altaforma a gândirii. Tot el ajunsese la concluzia ca dupa destramarea corpului fizic, materia noesica, câmpul noesic, adica câmpul gândirii poate persista în spatiu, fara a sti cât timp si ce l-ar putea face sa disparatotal.

Vad creierul asemenea unui computer care va înceta sa lucreze atunci când componentele sale se defecteaza. Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru „The Guardian”.

Dar creierul uman este mult mai mult decât un computer. Creierul uman nu poate fi comparat cu microprocesorul întrucât între neuroni nu circula doar electricitate, ci semnale electro- chimice care sunt mult mai complexe; oricum, neuronii nu functioneazaca tranzistorii. În creier exista miliarde de miliarde de celule si interactiuni.

Este adevarat, afirma profesorul, matematicianul englez Roger Penrose (n.1931) ca „în ceea ce priveste efectuarea calculelor numerice, omul este neperformant comparativ cu realizarile unui calculator. Dar, creierul uman este capabil, la rândul lui, de activitati pe care calculatoarele nu le pot egala. Omul poate lua decizii în conditii de incertitudine, este capabil de ceea ce noi obisnuim sa numim «intuitie», de a face legaturi între diverse notiuni abstracte. Posedam un organ cerebral extraordinar de bine organizat, ale carui structuri profunde ne sunt înca necunoscute.” Roger Penrose mai consideraca „exista în mintea noastra (sau mai curând în constiinta noastra) ceva nematerial…” si „Ceea ce se petrece în creierul uman este calitativ diferit de modul de functionare al calculatoarelor existente sau imaginabile. Calculatoarele actuale sunt departe de performantele gândirii si nimeni nu poate descrie exact care sunt procesele biofizice si ce fel de reactii chimice însotesc gândirea umana!”

Creierul se poate reface dupa anumite traume. Unii considera ca putem transplanta orice organ, cu exceptia întregului creier, fara a transplanta sau fara a ucide în principiu persoana. Chiar si atunci, ni se spune, nu vom fi în stare sa distingem între absenta vietii personale si viata umana personala compromisa (de exemplu, o persoana aflata în coma). Putem declara moartea doar atunci când natura întrupata a unei persoane a fost distrusa. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet si duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar daca dorm sub anestezie profunda sau în coma, sufletul se gaseste în tot trupul.

Doctorul în stiinte din România, Adrian Iosif, într-un articol intitulat «Creierul si constiinta » aminteste dezmintirea unei afirmatii a neuro-fizicienilor despre impulsuri electrice, întelegându-se ca mesajele calatoresc spre creier, ajung la o entitate misterioasa numita «psihic», primesc ordine de la aceasta si apoi îsi continua calatoria. Dar psihicul nu are o pozitie în spatiu, ca atare nu are sens sa se vorbeasca despre semnale fizice care sa ajunga la el. De aici presupunerea ca memoria si constiinta nu pot fi localizate pe scoarta cerebrala, desi exista zone si formatiuni cerebrale care intervin în aceste procese si cea mai mare probabilitate este ca „prin elementele cuantice din structura sa, creierul are posibilitatea de a intra în legatura cu alte structuri sau entitati energo-informationale!” Constiinta nu se supune calculului matematic! Foarte multi cercetatori sunt neîncrezatori cu privire la patrunderea în esenta fenomenului. De ce oare ? Conceptia la care a ajuns neuro-fiziologul australian John Eccles (1903-1997) în urma unor cercetari îndelungate este extrem de interesantapentru atmosfera stiintificaa secolului nostru: „Mintea constientade sine este o entitate distinctade creier; ea «baleiaza» suprafata creierului, în care citeste diverse date.” Creierul, dupaparerea lui John Eccles, este un organ de legaturaîntre mintea constientade sine si corpul fizic. Cercetarile l-au condus la concluzia cala moartea creierului, când toataactivitatea cerebrala înceteaza complet, mintea constientade sine nu mai receptioneaza nici un fel de mesaje de la creierul pe care l-a cercetat si l-a controlat asa de eficace o viataîntreaga. Dar, desi creierul a murit, mintea constientade sine continua sa existe! „Astfel, scrie Eccles, poate exista un nucleu, un eu ascuns, care supravietuieste mortii creierului pentru a dobândi o alta existenta care trece în întregime dincolo de orice ne putem imagina!”

Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric” – Stephen Hawking

Petre Tutea povestea despre sfârsitul unui var de-al sau, un om simplu, dar întelept si care a murit solemn. În momentul când fiica a adus lumânarea si o tinea ascunsala spate, el i-a spus: „Aprinde lumânarea, fa, ca eu stiu unde ma duc!”

Dumnezeu trebuie primit si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.”- Petre Tutea

Nu mi-e teama de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor. Mai am atâtea de facut înainte…” – Stephen Hawking.

Sunt unii care înlocuiesc nemurirea reala cu iluzia nemuririi, adica cu gloria.” – Petre Tutea.

Raleigh, North Carolina

 

 

DISPARITIA ROMÂNIEI…???!!!

de prof. dr. Adrian BOTEZ

 

…De „Ziua Europei” (în loc de ZIUA INDEPENDENTEI DE STAT A ROMÂNIEI, platita cu sângele a zeci de mii de dorobanti si calarasi si rosiori români, în „Razboiul nostru pentru Neatârnare”, 1877-1878!!!), oamenii se bat, în plin Bucuresti, pentru trei sarmale – si plâng, când nu ajung la cele…trei sarmale, „donate” de Primaria Capitalei – iar, când n-au mai fost sarmale, si-a ramas doar…”varza fara de sarmale”, a izbucnit… „razboi civil” pe… varza! – …de fapt, un fel de mârâiala si învârtejire generala a zdrentelor, de parca se bateau câinii vagabonzi/”comunitari”…

…Femei si copii mor de foame, dimpreuna, în colibele/blocuri ale „Capitalei” României – …în indiferenta „suverana” a vecinilor (cât despre politicieni, ei se amuza, pe seama acestei situatii demne de statul african Ciad – …ca tot îi purtam steagul, din pricina prostiei de la casa popii Tökes, din 1989! – …se amuza, pentru ca, iata, în felul acesta „bantustanesc” au mai… „iesit din sistem” niste…”nedoriti” – …decât ca votanti!) – …vecini insensibili, care…ÎNCA n-au murit de foame!

…Cadavrele (din Bucuresti) ale celor asasinati de inanitie si de tradarea conducatorilor României au fost descoperite abia la DOUA SAPTAMÂNI DE LA DECES…fireste, într-o stare de descompunere…foarte avansat-„putitoare”…!!!

…În spitale, miroase a pustiu si a mucegai: medicii si asistentele se raresc, medicamentele dispar complet, banii de medicamente, cel putin pentru batrânii pensionari, nu sunt DELOC!!! Zeci de mii, sute de mii de oameni bolnavi de cancer, SIDA, diabet, inima etc. etc. – SUNT CONDAMNATI LA MOARTE, prin „disparitia” medicamentelor pentru tratarea, sau ameliorarea, sau „stabilizarea” bolii lor!!!

Pentru ca, evident, acesti bolnavi n-au bani sa se duca la Viena, sa se trateze, precum besnitele politico-mafioto-banditesti, din „fruntea” (stigmatizata!) a României!

…Trei mii de scoli au fost, deja, „comasate” – adica, DESFIINTATE! Bate, la poarta României, din nou, analfabetismul începutului de veac XX…

…Spitalele, la fel, desfiintate „pe capete” (daca managerii n-au…”capete portocalii”!!!) – …deci, curând foarte, în România se va dezvolta („în draci”!)…”SAMANISMUL”!!!

…Ne mor, zilnic, tineri în razboaiele altora (ale Zarafilor Lumii! – razboaie în care doar România a mai ramas, de parca EA ar avea vreun interes ori folos, iar nu escrocii din NATO/SUA/ISRAEL!) – …tineri ne-vinovati decât ca-s orbi, hipnotizati de Cobrele Lumii… deci, fara minte…!!!

…”Privatizarile”, adica TRADAREA, JAFUL ORGANIZAT SI ASASINAREA ROMÂNIEI INTEGRALE, continua (de 21 de ani!), în ritm de mars funebru-infernal – îmbogatind sute de politicieni români…de toate culorile si, totusi, în materie de hotii, DECOLORATI COMPLET!!! – si care, apoi, îsi borasc tradarea catre Zarafii Lumii, cu care împart, în raport de 1 la 1000, ce-au fost lasati si îndemnati si ajutati, de catre Aspidele Terrei, sa jefuiasca si sa sufoce si sa prapadeasca DEPLIN: pamânt, subpamânt, minti, suflete, valori de Duh Dumnezeiesc…poate si Cer, prin prostitutia „morala” si ateismul golanesco-imbecil, care bântuie, azi, mai rau decât în comunism!

Elevii de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonita”, din Bucuresti (cel mai stralucit si important liceu, de acest profil, din tara!), sunt siliti sa intre în PDL, CU CARNET DE PEDELISTI!!! – …ADICA SA SE PROSTITUEZE (…si sa prostitueze însasi notiunea de Arta!), în cel mai jalnic mod, daca vor sa-si vânda vreo pânza…sau sa-si organizeze vreo expozitie: NUMAI ÎN SEDIUL PDL-BUCURESTI!!!

UNDE ESTE JUSTITIA, CA SA SE AUTOSESIZEZE, PENTRU ÎNCALCAREA FLAGRANTA, UNEI LEGI PE CARE A CLOCIT-O ÎNSUSI LIMBRICUL DE FUNERIU, SI SI-A ASUMAT-O ÎNSUSI BOCUL VALAHILOR???!!! Vezi sa nu existe, azi, Justitie independenta politic (cu câteva exceptii…exceptionale, pe care PDL-ul le persecuta si carora le doreste, „cordial”, moartea!)!!!

 

…Asa ca, anunturile de azi, 10 mai (când ar fi trebuit sa fie Ziua Monarhiei Românesti…), conform carora banditii de la FMI, care conlucreaza exemplar, mâna-n mâna, cu…banditii nostri, din toate partidele (PDL, PSD, PNL etc.) – preconizeaza, pentru perioada 2010- 2013, masuri draconice:

a- sectorul sanitar va fi „binecuvântat” cu înca o plaga: reducerea subventiilor de stat cu 10%…,

b-…la CFR, 1.000 de km nu vor mai fi întretinuti de stat, DE NIMENI (vom merge, curând, de la Flamânzi/Botosani, si pâna la Bucuresti, pe jos, ca Badea Cârtan, sau cu carutele…pe care nu le mai avem, precum Ilie Moromete, la 1936, avea!)…,

c-…la Metrou, se vor taia subventiile pentru întretinere/”mentenanta”, pe vreo 50 de km… – …si înca, probabil, sute de alte catastrofe, devenite…”cancan” cotidian, pentru românul anesteziat la Duh… – de exemplu:

d-reducerea PIB-ului României, cu 0,8 %

e-privatizarea (adica, înstrainarea, poate chiar distrugerea, cinica si premeditata!) a TAROM;

f-Guvernul a convenit cu FMI eliminarea subventiei la încalzire, facturile pot creste cu pâna la 60%;

g-FMI cere directori straini în companiile de stat – etc. etc. etc. –

nu ne mai mira deloc (ba, ne asteptam la MULT MAI RAU!!!), când avem, în fata, un cadavru în plina putrefactie, numit…România!

 

…În fata atacurilor repetate sistematic, ale zarafilor de la FMI, prin pitt-bull-ul „cu gaura” româneasca (în suflet si-n pantof!), Jeffrey Franks – si în fata tradarilor tot mai cinice si mai plictisite ale asa-zisilor nostri „politicieni”, de fapt, slugoi nemernici si preaplecati ai Asasinilor nostri, Zarafii Europeni si Mondiali – ne punem, cu toata seriozitatea, tot mai grav, întrebarea: se pregateste („se pune de”), oare, doamnelor si doamnelor, DISPARITIA (fizica si de Duh) a ROMÂNIEI?!

Daca da, si noi nu putem face nimic, pentru ca ne-ati legat mintile, prin MAGIE NEAGRA (pentru ca, în mod normal, de mult trebuia sa izbucneasca Sfânta Furie a Poporului, care sa le zdrobeasca, cu pietre, capetele acestor serpi si napârci!), macar anuntati-ne din vreme…macar lasati-ne un ultim drept: acela de a muri crestineste, cu mâinile pe piept, în cruce, si culcati în copârseu, iar nu azvârliti, de-un picior, precum „câinii comunitari”, la râpa…!!!

 

…Va iertam pentru miile de „talmaceni”, „tinei”, „boureni”, „blageni” si „videni”, care ne fura si ne strâng de gât, „ziua, în amiaza mare”!… – va iertam si pentru EBELE trimise la Zarafii Mondiali (cu salarii astronomice, DIN P.I.B.-ul ROMÂNIEI!!!), sau pentru Anastasele-Mincinoasele (si Tragic-Hoatele de pensii si, deci, DE VIETI OMENESTI!!!) , duse la coaforii autohtoni, cu câte SASE bodigarzi… va iertam pentru miile de hidre si gorgone, monstruos de lacome si…”întelepte”, tip „placintele”…- si va iertam pentru toate miile de „eleneudre” („Belles-de-Jours”…), pe care le întretineti cu miliardele din COLIVA noastra…si care cheltuiesc, numai ca sa se-ncalte, pensia unui judet întreg!!! – …dar va blestemam ca hoitul vostru sa nu putrezeasca si sufletul vostru sa arda în fundul-fundului iadului, mai jos decât chiar…TALPA! – daca nu ne îngaduiti sa ne prezentam cuviincios, macar o data în viata, în fata Lui Hristos-Mântuitorul Lumii!!!

…Cioclilor blestemati, aveti, macar, curajul (când le vorbiti) de a va uita la cadavrele vii, pe care le aveti, înca, în fata, si vestiti-le, sub absolut ce forma vreti, Apocalipsa!

…Macar o data în viata voastra de PARAZITI LETALI (carora n-am stiut, la vreme, sa le strivim capetele, cu toata vlaga, între degetele noastre muncite de pamânt si arse de soarele cerului) – spuneti, SPUNETI!!! -…chiar si cu hahaieli si cu gura dusa la urechi!!! – ADEVARUL ÎN FATA!!!

 

…Nemernicilor…România asta, mai bogata decât o planeta întreaga, mai sfânta decât orice parte a Terrei si a Cosmosului/Creatiei Orânduite al/a Lui Dumnezeu – ne va primi, speram, hoiturile…desi am tradat-o, nestârpindu-i, fara nicio mila, pe calaii ei – …dar nu stim daca Dumnezeu, la Judetul Cel de Spaima si Ultim, ne va ierta, pentru ca ne-a dat Sfânta Noima/ROST si Misiune, în lume, fiecaruia în parte si poporului, întru deplinatatea lui… – iar noi l-am lepadat de la noi, pe Cel Ce S-a Rastignit pentru Mântuirea noastra… – Mântuire dement refuzata, de ticalosia noastra atât de putin credincioasa si lasa!

Din pacate si spre exasperarea noastra, inclusiv înalti ierahi ai B.O.R., L-au tradat pe Mântuitorul-Hristos!!!

…Pentru cei care (frati si surori dintre noi), totusi, mai au vlaga sa spere – facem, cunoscuta o deosebit de importanta PROCLAMATIE, ca fisa a bolii Duhului nostru – si vestindu-ne despre înfiintarea MIREM – Miscarea Ortodoxa de Reînviere Monahala :

PROCLAMATIE
a monahilor ortodocsi români,
catre binecredinciosul popor ortodox român,
Sfîntului Sinod si întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

Ai nostri Arhipastori si preaiubiti frati întru Hristos,

Semnatarii, parinti ai manastirilor din România, stareti, ieromonahi, monahi si monahii, ridica glas de chemare la unitate si marturisire catre toata suflarea ce-si marturiseste ortodox crezul si vietuirea. Cu totii mostenim rînduiala – încredintati fiind de Sfintii Parinti – ca orice hotarîre în Biserica Ortodoxa sa se faca canonic, unanim si conform predaniei patristice. Noi, monahii, ca unii ce întreit ne-am fagaduit lui Dumnezeu si ni s-a încredintat Adevarul ortodox spre marturisire, nu putem încalca si nici trece peste ceea ce Proorocii au profetit, Sfintii Apostoli au propovaduit si De-Dumnezeu-Purtatorii Parinti au hotarnicit la cele Sapte Soboare Ecumenice si Locale. Astfel, Canonul 15 întocmit la al Noualea Sinod (I-II) din Constantinopol de la anul 861, spune, despre cei ce propovaduiesc public eresul, sau îl învata în Biserici – sa fie îndepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarîma unitatea Bisericii. În acest fel, toti devenim strajuitorii adevarului în Biserica si purtatori de grija ai Sfintei Traditii calauzitoare catre mîntuire.

Ramînem înmarmuriti privind la hotarîrile ce reprezentantii Bisericii Ortodoxe le iau privind viata Bisericii ce o pastoresc. Am tot nadajduit ca toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înselat. Am început sa credem ca de la înaltimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, ca deja este prea tîrziu. Asadar, actele si declaratiile prelatilor Bisericii Ortodoxe referitor la celelalte culte, ne-au pricinuit o adînca mîhnire si ne supun la o grea încercare duhovniceasca, pentru ca sunt lucruri nemaiauzite si total contrare credintei Sfintilor Parinti (s.n.).

Din aceasta pricina, atitudinea noastra fata de noile erezii si schisme trebuie sa se faca auzita de catre toata suflarea ce-si lucreaza în chip ortodox mîntuirea. Asadar, întemeiati fiind pe cuvintele Sfintilor Parinti, declaram ferm si categoric:

* Nu este posibila unirea cu catolicii, atîta timp cît acestia nu renunta la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata conceptiune, slujirea cu azima, botezul prin stropire sau turnare, s.a.), la neo-rînduielile scolastice si nu primesc botezul ortodox prin afundare. Nu putem uita istoria înca sîngerînda a uniatiei catolice din Ardeal si nu putem fi ignoranti la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de Marele Apus. Planul masonic în cauza consta în a pecetlui unirea religioasa fara a se tine cont de divergente, printr-o recunoastere reciproca a tainelor si a mostenirii apostolice, fiecare recunoscînd pe ceilalti drept Biserica, apoi realizarea unirii neortodoxe (intercomuniune), la început limitata, apoi largita (s.n.). Dupa care va ramîne sa fie pusa problema diferentelor dogmatice, considerate depasite si dezbinatoare. Pentru aceasta ne ridicam împotriva oricaror rugaciuni în comun cu catolicii si protestantii, mai ales asupra unitatii si reconcilierii ecumeniste ce defaimeaza Sfintele Taine. Toti cuviosii si marturisitorii Parinti de dupa Schisma din 1054 au luptat împotriva eresurilor latinesti, dogmelor mincinoase, expansiunii politice, si s-au sfintit, împotrivindu-se pîna la sînge. Cuvintele lor au pîna azi puterea si lucrarea Duhului Sfînt si ne îndreptatesc a crede ca: „Exista doar o singura Biserica a lui Hristos, cea Ortodoxa, apostoleasca si soborniceasca, nu mai multe,” (Sf. Fotie), iar „pe papa Sfînta Biserica îl afuriseste si eu, împreuna cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc.” (Sf. Paisie de la Neamt) (s.n.).

* Ramînerea Bisericii Ortodoxe Române în Consiliul Ecumenic al Bisericilor este un act de apostazie, de tradare a adevaratei credinte, prin acceptarea hotarîrilor ce contrazic fatis dogmele Ortodoxiei si canoanele Sinoadelor Ecumenice.
Neamul ortodox este radacina, trunchiul, frunza si rodul Bisericii al carei cap e Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Nu putem negocia „democratic” dogmele Bisericii si nu putem sta pe picior de egalitate cu catolicii, protestantii, evreii, budistii sau musulmanii, atît timp cît doar în potirele noastre se întrupeaza Adevaratul Hristos Cel nascut din Preasfînta Fecioara Maria. Noi ortodocsii nu avem nimic de adaugat sau de scos din crez sau slujbe, iar Sfîntul Marcu al Efesului pecetluieste cele de mai sus spunînd ca: „În materie de credinta nu exista concesie iar chestiunile credintei nu îngaduie iconomia” (s.n.).

*
Demascarea politicii globaliste de integrare religioasa în UE ca fiind demonica si fundamentata pe principii anticrestine, luarea de masuri împotriva noilor buletine cu cip si a card-urilor ce înainte-merg pecetluirii apocaliptice. Vadirea manifestarilor new-agiste ce îndracesc pe tineri, rescrierea adevaratei istorii bisericesti-nationale si revigorarea valorilor traditionale (s.n.). Nu avem pricina de a supune Biserica presiunilor politice si de a da Cezarului mai mult decît i se cuvine. Împaratia noastra e în ceruri, dar trebuie sa o dobîndim înca din viata, fara a ne vinde ortodoxia si românismul.

Facem un ultim apel catre Sfîntul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriti-va cît nu e prea tîrziu! Hotarîti iesirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pîngariti altarele cu rugaciuni împreuna cu ereticii, nu mai primiti pe cei nebotezati ca fii ai Bisericii, nu va plecati compromisurilor politice si nu ne siluiti libertatea si constiinta cu legitimatii comuniste. Nu mai putem rabda privind noile rînduieli ce desconsidera Sfintele Canoane, cenzureaza Sfintii Parinti, ignora dogmele si hotarîrile Sfintelor Soboare si rastalmacesc Sfintele Scripturi. Nu introduceti schisme si dezbinari în Biserica, nu încercati sa uniti ce e despartit, caci singurul lucru care-l veti reusi e sa distrugeti unitatea Ortodoxiei, sa fisurati adînc temelia Bisericii si sa ridicati cea de-a doua Mare Schisma. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. actioneaza individual, fara încredintarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fara a fi împuternicita printr-o hotarîre a vreunui sinod inter-ortodox, putînd fi declarata oricînd ca fiind schismatica si eretica de catre celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniti-va în fire si treziti-va! Atît timp cît veti ramîne cu Hristos, va vom urma, iar de va veti pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, va vom socoti apostati. Lepadati toate aceste înselari, pentru ca nu cumva poporul urmîndu-va, sa se lepede de Biserica lui Hristos (s.n.).

Toate aceste lacrimi de sînge voim a le sterge de pe chipul Bisericii, altminteri vom trece peste ascultarea de pacat si vom înainta proteste oficiale, vom iesi în strada si vom alcatui sinod de rezistenta. Nimanui, nicaieri si niciodata nu i se va îngadui a sacrifica pentru binele sau, cea mai mica particica din Credinta Ortodoxa. Cu noi este Dumnezeu si pentru Hristos voim a merge pîna la capat, CHIAR SA NE VARSAM SÎNGELE , daca situatia o cere, pentru ca nici o litera din sfintele cuvinte sa nu sufere vreo vatamare, pentru ca toti cu urechi de auzit sa priceapa si cu ochii ce vad sa-nteleaga (s.n.).

Iertare tuturor pentru toate si primiti, rugamu-va, acestea – ca o cununa, ca o sulita, ori ca o Cruce (s.n.).
Semneaza,
Tot Soborul de monahi si monahii
, înca vii (s.n.),

ai României Ortodoxe” – – cf. ortodoxliber.wordpress.com

Iata si un articol, despre actiunea în forta, asupra mânastirii Negru Voda…ducând cu gândul la prigoana mânastirii Esfigmenu, de la Muntele Athos, de acum câtiva ani (2007), dar si de anul acesta (cf. Traditia ortodoxa, art. Din nou despre prigonirea de la Esfigmenu, 20 martie 2011), sau a episcopului Artemie:

ORTODOXIA ROMÂNEASCA, SUB ASEDIUL MASONERIEI

În primavara anului 2003, un grup de comando al trupelor antiteroriste a descins la manastirea Negru Voda din Câmpulung Muscel. 12 calugari au disparut peste noapte si nimeni nu a dat o explicatie coerenta (s.n.). Un singur ziar local din Arges a avut curajul sa relateze faptele si sa înceapa o ancheta. Dupa mai bine de patru ani, acest caz este tot învaluit în mister.

Evenimentele s-au petrecut la scurt timp dupa lansarea „PROCLAMATIEI MISCARII ORTODOXE DE REÎNVIERE MONAHALA”. Aceasta misterioasa miscare alcatuita, dupa declaratiile care circula pe Internet, din 500 de calugari, calugarite, stareti, preoti ortodocsi si având sustinerea unor calugari de la muntele Athos, protesteaza împotriva unor hotarâri ale celor care conduc acum Biserica Ortodoxa Româna. Ecumenismul este demascat ca erezie de Proclamatia care ataca, de asemenea, prezenta masonilor în fruntea Bisericii.

COMANDO LA MANASTIRE. FENOMENE PARANORMALE SAU CONSPIRATIE?

Manastirea Negru Voda din Câmpulung Muscel a fost ctitorita în 1215 de domnitorul Radu Voda. În 2003 aici îsi duceau viata 12 calugari, condusi de staretul Vichentie Punguta.

Într-o noapte din Saptamâna Luminata (saptamâna de dupa Sarbatoarea Pastelui), trupele Departamentului de Interventii Antiteroriste (DIA) iau cu asalt manastirea. Toti calugarii sunt îmbarcati în forta, fara nici o explicatie, în dubele parcate în fata portii. Destinatia? Necunoscuta. În ziua urmatoare este adus în manastire un grup de maicute, care sustin cu tarie ca ele sunt acolo de la întemeierea manastirii. Acest lucru este infirmat chiar de prezentarea facuta pe Internet a manastirii Negru Voda, în care se afirma ca aceasta este o manastire de calugari.

Dupa o saptamâna, câtiva dintre cei luati pe sus de mascati în plina noapte apar la manastirea Curtea de Arges, însa au „interdictie de a vorbi”. Despre parintele Vichentie se spune ca a plecat în America „în pelerinaj”. Dar calugarii ortodocsi nu merg în America în pelerinaj, deoarece nu exista locuri sacre pentru ortodocsi acolo.

Minciuna maicutelor, cum ca ar locui dintotdeauna la Manastirea Negru Voda, era totusi prea gogonata. Mult mai târziu, reprezentantii Arhiepiscopiei Argesului au dat câteva declaratii oficiale, dar nici versiunea lor nu lamureste ce s-a petrecut. Explicatiile lor, date în 2006 unicului ziar care a avut curajul sa investigheze subiectul, sunt însa cusute cu ata alba si pline de contradictii. Pozitia oficiala a Bisericii, care ar fi trebuit sa protejeze calugarii de abuzurile autoritatilor statului, dovedeste din contra implicarea acesteia în evenimente.

Fostul staret de la Manastirea Negru Voda, expediat sau autoexilat în strainatate, reuseste sa trimita de acolo un material cutremurator despre descinderea din 2003. Acest material a circulat din mâna în mâna si poate fi citit acum pe Internet.

Versiunea oficiala: la manastirea Negru Voda s-au facut… reparatii?! curatenie?!

Purtatorii de cuvânt ai Episcopiei Argesului si ai Episcopiei Muscelului, ca si episcopul Calinic Argeseanul admit, în cele din urma, trei ani mai târziu, ca a avut loc o mutare a comunitatii de calugari. Însa una temporara, se dezvinovatesc ei. „În urma cu trei ani, la Manastirea Negru Voda din Câmpulung au fost executate niste lucrari de reparatie. Cu acea ocazie au fost mutati calugarii la alte lacasuri de cult din judet,” declara în 2006, pentru un ziar electronic argesean, consilierul episcopal Ovidiu Vlasceanu.

Protopopul de Muscel, Eugeniu Matei, vrea sa îi tina isonul, dar vorbeste despre o actiune de curatare a manastirii: „În perioada ianuarie-septembrie 2003, calugarii de la Manastirea Negru Voda au fost repartizati la alte lacasuri de cult din judet, deoarece în cadrul complexului monahal s-a facut curatenie. În toata aceasta perioada, la Negru Voda au fost aduse maicute pentru a pregati masa muncitorilor si a face rânduiala asa cum se cuvine într-un sfânt lacas.” De ce nu puteau face calugarii de mâncare muncitorilor si a fost necesar sa fie aduse maicute, practica nemaiîntâlnita în nici un alt caz de renovare a unei manastiri, ramâne un mister. La fel cum, vorbind de o perioada de câteva luni în care s-a facut mutarea, Eugeniu Matei abate atentia de la faptul ca toti cei 12 calugari au fost mutati într-o singura noapte si nu s-au mai întors apoi la manastire.

MIREM, MISCAREA ORTODOXA DE REÎNVIERE MONAHALA

Curatenia” de care vorbesc reprezentantii episcopiei este însa una simbolica. Mascatii au intervenit în forta întrucât se credea ca la Negru Voda se afla un nucleu al Miscarii Ortodoxe de Reînviere Monahala (MIREM). Aceasta este, conform propriului statut: „una din reactiile nascute la ultimele evolutii din interiorul Bisericii Ortodoxe Române, si la hotarârile luate de capii acesteia care sunt total contrare învataturilor lasate de Sfintii Parinti ai Bisericii.”

Proclamatia lansata în primavara anului 2003 de Miscarea Ortodoxa de Reînviere Monahala probabil ca a venit ca o lovitura pentru Biserica Ortodoxa Româna (BOR). Aceasta proclamatie afirma ca peste 500 de calugari, calugarite, preoti, stareti sunt „înmarmuriti” de hotarârile capilor Bisericii, care vin în contradictie cu credinta seculara ortodoxa si sunt, de altfel, veritabile erezii. Proclamatia cere Patriarhiei retragerea B.O.R. din Consiliul Ecumenic si cere ca Biserica sa ia pozitie împotriva politicilor de globalizare, precum si împotriva intrarii României în UE.

Este foarte posibil ca evenimentele de la Manastirea Negru Voda din primavara anului 2003, evenimente care au survenit la o saptamâna de la lansarea Proclamatiei, sa nu fie deloc singulare. Este de asemenea foarte posibil ca Patriarhia sa fi cerut sprijinul serviciilor secrete pentru a depista componenta MIREM si a extermina aceasta Miscare. Cert este ca nu s-a reusit anihilarea ei. Dupa trei ani si jumatate, aceasta continua sa existe si întelegem discretia care o înconjoara pe de o parte ca prudenta a celor care fac parte din MIREM si ca musamalizare, din partea oficialitatilor.

Actiunile MIREM sunt cu precadere orientate împotriva masonizarii si ecumenizarii Bisericii Ortodoxe Române. Printre altele, a luat pozitie împotriva introducerii în România a noilor carti de identitate cu microchipuri. L-a demascat, înainte de alegerea noului patriarh, pe mitropolitul Daniel al Moldovei ca fiind francmason. A organizat proteste publice la Patriarhie în acest sens si a postat afise în principalele orase (s.n.). Presa a relatat destul de putin despre aceste actiuni, ridiculizând si minimalizând importanta acestei miscari alcatuita din 500 de calugari, asa cum face de fiecare data când are de-a face cu cei ce nu sunt recunoscuti de masonerie.

Biserica trebuie totusi sa dea explicatii pentru cazul Negru Voda

Revenind la cazul de la manastirea Negru Voda, s-au cerut, dar nu s-au oferit, explicatii. Citam câteva fragmente din materialul care a circulat pe Internet: „La cererea noastra de a face cunoscuta parerea avizata a oficialilor episcopali în legatura cu disparitia nocturna a obstii de la Negru Voda, am fost respinsi cu cuvintele: «Nu avem nimic de declarat». Asemenea fapte sunt de netolerat, de neînchipuit, de netrecut sub tacere! Este clar un abuz, o încalcare flagranta a drepturilor de vietuire într-o tara ortodoxa, dar de cine îngaduita? De cine pusa la cale? Cine sade în spatele întregii regii, caci actorii îi cunoastem? Sa fi fost acolo salasul vreunui cuib terorist ce pregatea atentate la adresa Ortodoxiei si care doar cu trupe super-specializate a putut fi anihilat? Greu de închipuit! Nu vrem sa ne lansam în afirmatii neîntemeiate, dar ca o coincidenta, descinderea a avut loc cam la o saptamâna dupa lansarea Proclamatiei Miscarii Ortodoxe de Reînviere Monahala. Daca mercenarii au crezut ca în Negru Voda este centrul Miscarii s-au înselat amarnic. Ceea ce ne stârneste pricini de neliniste este tocmai modul comunisto-securist de operare ce aminteste întrucâtva de sinistrul an ‘59, când calugarii si monahiile au fost evacuati „legal“ din manastiri prin decretul 410 (ce luati aminte, nu a fost înca abrogat!) semnat de liftele rosii în acordul si sprijinul cât disimulat, cât manipulat al prelatilor vremii.

Problema ce o ridicam este însa de constiinta:

• Ce-ati face dumneavoastra, da, chiar oricare dintre cititorii acestor rânduri – monahi sau nemonahi – de ati fi pusi în situatia de a fi declarati de oficiali pur si simplu disparuti sau chiar nenascuti, si sa va treziti înghititi de beciurile Securitatii pentru oarece banuieli de propaganda ortodoxa antiecumenista? Sa fiti condamnati pentru aceasta, conform decretului x, la temnita sau internati în vreun ospiciu pentru „actiuni teroriste de destabilizare a României“!

• Ce-ati face de veti afla apoi ca toti v-au uitat, ca nimanui nu-i pasa, ca tuturor le e frica de represalii si tac mâlc, ca cei responsabili nu vor sa bage de seama.

• Ce-ati face daca v-ar disparea peste noapte duhovnicul – cica ar fi plecat sa-i încrestineze pe eschimosi?

Cât despre cele ale credintei, ortodocsii si Ortodoxia din România se manifesta în plin spatiu totalitar. La orice cuvânt anti-eres de-al nostru, Big Brothers au pregatit mii de contre, unele chiar în forma de bâta. Dar cui îi e frica de beci, de lanturi, de marturisire? Batrânii cercati au sfatuit cam asa: „Vremea noastra a cam trecut, voi sunteti cei ce trebuie sa duceti pâna la capat nestinsa flacara Ortodoxiei. Noi am înfundat temnitele comuniste, tocmai ca voi, cei ce ne urmati, sa nu mai treceti prin iadul acela. Nu va siliti spre eroisme gratuite. Nu denigrati arhiereii apostati. Înca nu a venit timpul.“ Dar când plinirea vremii va sosi, vom cunoaste lamurit aceasta, caci atunci „urâciunea se va trufi pe fata în locasurile sfinte“. Pentru monah este o normalitate a afirma adevarul fara sa se bata cu pumnul în piept; poti ajuta poporul fara a crea dizidenta, panica si razvratire si fara „a arunca cu pietre“ în ierarhie. Pentru monahismul contemporan, anihilarea obstii Manastirii Negru Voda este doar un nor ce prevesteste furtuna ce va sa vina. Asadar, oare cine urmeaza?”

OARE CINE VA URMA?

Asa se încheie, în mod aproape profetic, materialul care dezvaluie abuzurile din 2003. În mediile ortodoxe se cunosc astazi mai multe cazuri „care au urmat”. Cel mai recent este cel de la manastirea Petru Voda din Bucovina, unde staretul Iustin Pârvu a fost înlocuit cu un mason ( N.R. – ???? – ramane de verificat asta). Acest lucru a dat nastere unor ample proteste din partea calugarilor si credinciosilor, care au fost înabusite cu ajutorul politiei. Se urmareste chiar eliminarea din rândul monahilor „recunoscuti” a celor care nu sunt de acord cu masonizarea si ecumenizarea Bisericii Ortodoxe.

Un alt caz este cel al parintelui Calistrat de la manastirea Bârnova, care a îndraznit sa îl „mustre” în public pe Daniel, mitropolitul Moldovei (pe vremea când acesta înca nu era Patriarh), tragându-l chiar în gluma de barba, fapt care a facut sa fie interzis de la cele sfinte, pe termen nelimitat.

Parintele Amfilohie Brânza de la schitul Diaconesti din Bacau, discipol al lui Cleopa, este si el amenintat cu caterisirea (raspopirea) deoarece i-a spus în public unui episcop ca trebuie „sa ascultam mai mult de Dumnezeu decât de conducatorii de tot felul”. Si cum acesta nu a fost de acord cu aceasta afirmatie, Amfilohie l-a întrebat în mod inevitabil: „Prea-sfintia voastra sunteti mason?”. Iar episcopul, lasând la o parte orice menajamente i-a raspuns: „Bai baiatule, tu nu stii ce e asta, ia cel mai mare mason si îmbraca-l în vesmintele arhieresti si se topeste tot raul din el”. Parintele Amfilohie nu s-a lasat: „Daca sunteti mason, Prea-sfintite nu va mai pomenesc la sfintele slujbe, ca multi sfinti si sinoade au condamnat masoneria!”

În timp ce astfel de preoti si calugari, care iau pozitie împotriva masoneriei, sunt marginalizati, persecutati sau pusi sub interdictii de tot felul, vedem cum tot mai multi reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe nu se dau în laturi sa participe fatis la ritualuri masonice. Recent am putut vedea cum la înmormântarea lui Florian Pittis ritualul masonic a primit binecuvântarea unui preot ortodox. O ceremonie de numire a unor cavaleri de Malta s-a desfasurat la Arad într-o catedrala ortodoxa si o alta a fost oficiata la Suceava cu participarea unui preot ortodox” – cf. ziaraxa.wordpress.com.

…Cine stie? Dincolo de neputintele noastre tot mai jalnic înmultite, va lucra (cum a tot facut-o – si noi nici n-am bagat în seama!), prin Calvarul Asumat si prin Moartea Sa pe Cruce si, mai ales, prin Învierea Sa! – TOT MÂNTUITORUL-HRISTOS – …lucrator la Duhul nostru, acum, prin mediul monahal, adica singurul mediu în care se mai practica MARTIRIUL, PENTRU ADEVARUL-HRISTOS SI PENTRU SFÂNTA PATRIE SI PENTRU SFÂNTUL NEAM ROMÂNESC! – MARTIRIUL ÎN NUMELE MÂNTUITORULUI OMENIRII SI LUMINA A LUMII!!!

 

…Tot El sa se rastigneasca, oare – tot numai El sa suporte Calvarul Regasirii Luminii Duhului Dumnezeiesc din Om (pentru NOI, caci EL ESTE LUMINA!!!) – iar noi, care ar trebui, macar de 2000 de ani încoace, sa avem grija fie si numai de sufletul nostru, daca nu, cum zice Dostoievschi, sa gemem de pacatele si vinile si durerile lumii întregi… – iar noi…DELOC…???!!!

…Luati aminte, zarile se întuneca a Amurg al Lumii!!! Daca mai vreti sa va salvati – ACUM ESTE ULTIMA VREME A SALVARII!!!

***

 

„CHILIPIRGII” SI „FRAIERI”, ÎN CULTURA CONTEMPORANA…

 

În aceste zile pacatoase, omul de cultura (nu doar din România! – …Raul, Tradarea Luminii si Vampirii S-AU GLOBALIZAT!) poate exista sub doua chipuri:

 

1-chilipirgiul”, care sare dintr-o barca în alta, si în materie de politica, si în materie de gasti asa-zis “culturale”, si în ce priveste calcularea folosului material, adus de înscrierea ( în 60% din cazuri, prin mita grasa!) în fel si soi de “bresle”, “uniuni” si “ligi” si “conclavuri” si reviste culturale cu bani (deci, si cu orientare politico-satanica, si cu remuneratie, pentru colaboratorii “constanti” ai Adversarului…ceea ce implica, din partea “chilipirgiului”, un…”studiu comparativ” asupra foloaselor materiale si de influenta si “exploatare-desfatare” sociala); “<<CHILIPIRGIUL>> NU VA GÂNDI, <<(NE) SIMTI>> ORI FACE NIMIC, NICIODATA, ÎNAINTE DE A CALCULA” – e Legea de Existenta a oricarui “chilipirgiu”…; adica, nu va “face”, cu adevarat, ci, precum Dinescu Mircea, stimulat de… “Romanul” amic: “Fa-te, Mircea, ca lucrezi!”

 

A se preface ca face, asta-i esenta “artei” celui categorisit de noi drept “chilipirgiu” (pentru ca amusineaza într-una, ca porcul, prin toate gunoaiele, poate pica ceva…poate “se lipeste” de ceva/cineva “sus-pus”…de un “dumnezeu de ocazie”…”de mucava”, de fapt… – care, cum altfel, nu poate fi decât…DRACUL!); totdeauna, “chilipirgiul” se dovedeste a fi cel mai eficient complice si complotist al Raului Demonic, prin Negarea Binelui (ba chiar a …existentei reale a Binelui: “Bine? Binele NU EXISTA – <<bine/bun>> e numai ce-mi cade mie, cum trebuie, la stomac si la portofel!”)… – în lumea asta pidosnica si total ilogica/absurda…;

 

2-fraierul”, adica omul autentic de spirit/cultura, care nu cunoaste si nu vrea sa cunoasca semnificatia cuvântului “oportunism”, nici nu asteapta vreun folos material ori de influenta, din partea cuiva – si nici nu pierde vremea, cautând/pipaind/aproximând (în functie de interesele lui socio-economice, lipicioase si gretoase!) “surogate de creatie”: el EXPLODEAZA, complet dezinteresat, si…creeaza SPONTAN, “de-a binelea/de-adevaratelea”! Fie ca e vorba de conducatori “executivi” de reviste (finantate de “bosi”, care stimuleaza, fariseic, munca idealista), conducatori “executivi” care muncesc pâna la lesin, ca sa iasa o revista “cum nu s-a mai vazut”… – fie ca e vorba de colaboratori, care nu sunt altceva decât scriitori carora nu le-a surâs zeita Fortuna, sau au scapat prea multe…”oportunitati”, “cu carul”, si, deci, nu au revista, nu au tribuna de exprimare si de lansare a Revelatiei – adica, a ideilor si imaginilor inspirate divin si a roadelor lor artistice. Acestia sunt în stare sa se lase crucificati, numai sa-si vada “copiii de Duh” publicati…”nascuti”, zic ei, cu o naivitate enervanta!

 

Câte jertfe, câte vise, câte exasperari…câte hartuiri istovite, între acesti “fraieri”! Dar, ce importanta au ele, când ideile, în sfârsit, au sansa sa-si ia zborul, dintr-un cuib…(pregatit, fortificat…”creat”, poate, chiar STRATEGIC: banuim ca exista unele REVISTE-CA-“PUBELE”, special “create”, pentru a vlagui si anestezia, prin expresie, avântul ideatic, gata sa se transforme în avânt faptuitor, autentic revolutionar-spiritual…odata „vomat” Veninul Sacru al Revelatiei-despre-Adevarul-Deranjant – … din pacate, pe scriitor începe sa nu-l mai preseze grija finalitatii demersului sau scriptic si expresiv…!) – si sa fâlfâie zelos, „inspirat”, în chip de PRINOS DE SLAVA, spre Cerurile Lui, Cel de la care le-a venit Revelatia!!!

 

…Asadar: „chilipirgiului” nu-i pasa, „nici cu spatele”, de eficienta si eventualul efect soteriologic al scrisului sau (dimpotriva, cum a si marturisit unul, acum doi ani, pe Radio România Cultural – unul, Fluerasu Petre: ca sa se „vânda” bine, el e în stare sa se prostitueze oricând, cu oricine, în orice mod si acceptând orice conditii!) : pe el nu-l intereseaza PRINOSUL, sângele varsat, forta de Duh arsa (precum lumânarea în fata Altarului!) – pentru o cauza…”ha-ha-ha”…ci, doar si numai…”paraua, nene” …”haleala, groseanu’, taticu’…!”– …adica, aspectul strict si brutal pecuniar: care revista îl plateste mai bine, cu cine sa se adune, pe cine sa pupe în dos, pentru a se înfige în „fruntea bucatelor” culturale… – …„frunte” de unde mai pica un post „gras” platit, un loc gratuit la „statiune” ori la hotelurile de patru stele (dar, cine stie, poate sa fie si de cinci…!), un „simpozionas” cu…”relevanta” (diplome „daurite”, diurne etc. etc.), un „premisor” („grascior”…si „cu staif”! – cunosc destui care fac adevarate colectii de premii!), dat de tovarasii de gasca („…o mâna spala pe alta, si amândoua, obrazul, nu?”), o bursa „babana”, în strainatatea …”cât mai straina” – si repetat…si pe timp, practic, nelimitat etc. etc.

 

… „Chilipirgiul” nu se pune rau, Doamne fereste, cu nimeni care (fie si vag potential) l-ar putea, daca nu „salta”, macar mentine (ori „da peste cap”, de la…”masa”!)…unde se afla acum, si…suge!!! „Nu te pisa contra vântului!” – e deviza lui – la care adauga, spre ogoirea pagubosilor: „Ba, asta înseamna sa stii sa te orientezi…Adevar! – ce-i adevarul asta? – ceva de halici, de dat sclipici la curve? – nu! Pai, atunci, ce nevoie avem de el? – n-avem, deci mai lasati-va de goange: scrieti si voi, ca mine, daca nu vreti sa muriti de foame ori chiar sa v-asculte telefonul… – despre <<VICTORIA PEDELISMULUI ÎN LUME>>…hai, lasa bosumflicul… – auzi, principii! – Dom’le, ma omori cu zile, atâta prostie n-am vazut, de când mama m-a facut! … – bai, fraiere, tu chiar meriti sa crapi de foame…si sa astepti, pâna la Sfântu-Asteapta, sa te bage cineva în seama!!! Ba, pâna nu-l faci TU pe bosul de-acolo, de sus, spre care-ti curg si tie balele, sa te bage în seama, dând cu gura si lingând cu limba ORICÂT-ORISICE, nu ai ce spera sa iesi la vedeala, ba, boule…! – mi-e mila de tine, dar n-am ce-ti face: ESTI PREA PROST!!!” – DA, asta e retorica “de budoar” a tuturor “reusitilor”, a tuturor “celebritatilor” din lumea asta (deci, “ne-ratatilor” – …ratatii or fi ei cu Har, cica… – dar daca-s …”fara orientare”, deci, “DEGEABA” au Har!!!… – cine li-i de vina?! …prostia lor, de “ne-chilipirgii”, cine altcineva?! )!

Când auzi de-o “celebritate” (ca-i în lumea scriitorilor, ca-i în lumea filmului… – n-are nicio importanta “locul de prostituare”… – FUGI CÂT POTI DE EA! Astea nu sunt vremi stapânite de forte generative, care sa instituie cu adevarat, sa construiasca “pe granit” – ci este VEACUL “VIRTUALITATILOR” MULTIPLE SI ÎNSELATOARE SI ADUCATOARE DE PIERZANIE A DUHULUI, nu e vremea constructiei “pe munte”, ci…doar pe “nisipul miscator si luat de orice vânt, încotro vrea el”: este veacul în care danseaza Satana Dansul Degenerarii si al Falsificarii, al “darii peste cap” a valorilor stabilite, cândva, tare de mult, de Autoritatea si Vocea Celui din Ceruri…Demiurgul Autentic, nu Jalnica si “Multvizionata” Paiata Cosmica…având “rating” astronomic, pentru ca…astronomic e si numarul prostilor, care se dau singuri si de buna-voie, cu un surâs larg, gras si tembel – PIERZANIEI-de-DUH!!!

 

…”Fraierul”…deh, ca fraierul (ce-i poti cere?!) : munceste, zi si noapte, la temperaturi interioare de furnal…pentru ca, în cele din urma, sa se trezeasca, livid, ca nimeni nu-si risca pielicica, pentru a-i publica lui expresia unor idei prea…mult prea… indigeste, pentru preaputernicii zilei : ”…oh, tu nu-ti dai seama cât pesimism induci publicului cititor, care asteapta de la tine încurajari, explozii de frumusete si de bucurie… – nu atâta fiere si atâta aer sumbru” (…pai, pen’ ce atâta „explozie de bucurie”, când populatia devine tot mai indigna, mai înjosita, prin saracire si exploatare nerusinata, a muncii ei, de niste trântori ordinari, cu titulaturi sonore, sau…doar cu munti de parale, de provenienta carora nimeni nu face imprudenta sa-i întrebe…conform „Legii lui Ohm”: „…daca esti om cu mine, sunt si eu om cu tine!”… – adica, asteapta, toata turma asta „popular-otevista” – sa fie „mintita frumos” – …pai, asta o fac toate populatiile, în toate regimurile tiranice…si, se vede treaba, nici nu va putea exista, vreodata, un regim de ne-tirani, atâta vreme cât poporul, de fapt, populatia… – îi crede, din inima, pe „stabii cu bani si fotolii” – atotputernici, „hristosi mincinosi”, dar acceptati, de plebe, ca niste zei: ei nu-s, pentru plebeu, niste muritori de rând – ci ZEII BANULUI/VITELUL DE AUR!!! – …asta arata cât de evanghelizati, întru HRISTOS-Calea-Adevarul-Viata, sunt mai toti cioflingarii de laici, care bat matanii, pe jos, prin mânastiri si biserici…si câta grija pentru evanghelizatea lor arata „Biserica de Zid”!) – sau se trezeste înjurat, întâi, ca la usa cortului, cu o aroganta ce i-ar face lamâiosi de furie, pe sefii comunisti de altadata (mici copii…), în materie de aroganta (sa se stie cine-i jupânul-patronul!) si de grosolanie…

 

…N-aveti nicio grija, aici eu nu vorbesc de „cenzura comunista”, atât de mult trâmbitata si cu…”exclusivitate de program”, ci vorbesc de vremurile Mafiei Românesti si Mundane – vremuri ale Leprelor si Javrelor si Impostorilor Români si Mundani (cu functie de „hristosi mincinosi”) CONTEMPORANI!!!)…

 

…Revenim.

 

…Si daca ar iesi, oarecum, „la vedeala”, adica s-ar rastigni „fraierul”, ABSOLUT GRATUIT si IREPETABIL, precum „starul” Dumnezeiesc – HRISTOSUL – „pentru publicul doritor de senzatii tari”, publicul „vizitator de cripta”?! O-ho-ho, el, „fraierul”, este gata de Rastignire, ca de suprema fericire…fara sa-i pese nici cât „negru sub unghie” ca, de fapt, este podidit si acoperit, complet, (chiar în ceasurile Creatiei sale divine, dedicate, integral, Cerului) – de maldarele de trântori si vampiri, pusi pe capatuiala, din „extracte” de sânge proaspat de „fraier”…! – si, chipurile, mai fac si mofturi, ca nu cumva sa se trezeasca…eventuale ”pretentii”, în bietul suflet schilodit de suferinta fara leac, al „fraierului”!!! Bietul de el…nici n-a auzit, vreodata, acest cuvânt…”pretentii”, legat de opera lui, alcatuita din Ranile lui…!

 

…De ce mai exista, deci, „fraieri”? Probabil, pentru ca (înafara de „chilipirgii” si vampiri!) Dumnezeu are nevoie si de existenta si „fraieria” lor…adica, de munca lor cinstita si, uneori, minunata, pentru suflete asemeni lor…”fraiere si curate” (…„puah!”- bombane si se strâmba, de scârba, toti „chilipirgiii”, într-un glas…). Parca Hristos zicea: „Fericiti cei saraci cu Duhul, caci a lor va fi împaratia cerurilor”…Poate ca tocmai sufletele lor de copii (cam cretinuti, în contextul acestor vremi, în care „copiii” stiu mai multe ticalosii decât maturii…sau învata, teribil de usor, de la „chilipirgii” – „chilipirgeala”, si hotia, si tradarea, si prostirea de oameni cinstiti…câti or mai fi ramas, si dintr-astia, cinstitii…”cui îi mai da mâna, azi, sa fie cinstit?” – ma întreba, zilele astea, un vecin…!) – vor salva lumea, de aceste creaturi fara constiinta, fara niciun Dumnezeu ori rost, deci TOTAL NEPRODUCTIVE, întru PRINOSUL de slava a Creatorului…din moment ce „productia/creatia” lor se numeste doar „minciuna” si „linguseala” si „ticalosie”: nu degeaba i se zice Satanei – „Marele Iluzionist”!

 

…”Fraierii” lasa sânge din sângele lor, pe oriunde trec…ÎMPROASCA LUMEA CU SÂNGE DE FOC, CA DINTR-O FÂNTÂNA ARTEZIANA, PRECUM HRISTOSUL DE PE CRUCE…acum doua mii de ani, si de-a pururi, prin Artistul Rastignit de societatea „chilipirgiilor” si iudelor si vampirilor!!!

…Dar cine cumpara sânge?! Cine da vreun sfant, macar, pe bietul sânge, curgând în valuri – SÂNGELE DE ARTIST „FRAIER” ???!!! Nu, nu-l plateste nimeni, dar toti îl sug, precum stoluri de vampiri, din patru zari veniti, ca Norii Apocalipsei…, vin, tot vin, tremurând de febra odioasa a lacomiei si nesatului…!!! …Unuia, macar, dintre „chilipirgii” si vampiri/tradatori si negustori, iude fara de sânge – nu-i pasa ca face averile lui Cresus, pe SPINAREA si pe MOARTEA (de zi cu zi si noapte de noapte!) a Artistului AUTENTIC, Ziaristului AUTENTIC, Profetului AUTENTIC…deci, a „FRAIERULUI”…!

 

…Cât a trait, n-a avut, bietul „fraier”, bani în punga, nici macar (de multe ori!), acoperis deasupra capului… – …dupa ce moare, uneori, fostul „fraier” n-are nici cruce la capatâi, Crucea ca Semn…pentru ca sa vina, eventual, un om care i-a îndragit vreun vers, sau i-a fredonat vreo frântura de melodie… – sa verse o lacrima, undeva anume…nu la groapa comuna, precum a patit-o „fraierul” de Mozart…!

 

…E pacat, totusi, ca nici macar „fraierii” nu se recunosc între ei…nu fraternizeaza, împotriva Raului Insidios, Vicleano-Parsiv… – si, din varii pricini, se sfâsie orbeste, între ei…”ideatic” – …sau mai putin…! Astfel, meritul lor „ideatic”, pretul spiritual si forta si autoritatea lor spirituala se pierd prin „gaurile podelei” (lumii si iadului…). Când cutcurigesti prea mult, indiferent de ce – îti pierzi credibilitatea si ascultatorii (care nu se pot concentra decât la tacere sau la soapta, în acest univers asurzitor de atâtea trompete, tromboane, dairele si drâmbe!). Dar, cine poate sti ziua când va rasuna, de data asta, din Cerurile Lui Dumnezeu Cel Viu si Adevarat (…nu cel cu vocea trucata, de catre Satana!), „Internationala” CRESTINA, care, dupa ce-i va evangheliza zdravan si „pe bune”, îi va strânge într-o oaste de arhangheli straluminati…”oaste” în cadrul careia îsi vor regasi identitatea de om si îsi vor regasi dumnezeirea/Lumina Dumnezeului Cerului, din plamada lor pamânteana/(de)cazuta…de creaturi umane istorice! – vor fi/redeveni, prin Revelatie: Duhurile de Foc ale Oamenilor Re-Îndumnezeiti si Vii!

 

…Pentru ca, din punctul nostru de vedere, oamenii care nu au (sau nu vor…ceea ce, efectiv, e tot aia!) ce darui, ca PRINOS DE SLAVA, Atoate-Creatorului – adica, de fapt, HOMUNCULII care au ramas la stadiul de „chilipirgii” si de „smecheri” – sunt MORTI! – pentru ca ei nu creeaza, cel mult, îi „vampirizeaza” pe cei vii…

 

…Si numai cei ce reactioneaza, nu platiti sa reactioneze, ci ca forma vehementa si total autentica, vitalista, de exprimare a spiritului lor, a personalitatii, a ideilor si dorurilor si solutiilor lor de continuitate a existentei Omului, pe Pamânt, ca fiinta Umano-Divina (râvnind, necontenit, la întoarcerea în Originarul Paradis!)– doar aceia sunt VII !!! – …si, deci, numai ei nu umplu lumea de duhoarea împuticiunii hoiturilor lor … – ambulante, din…inertie!!!

 

…Oare ce va mai ramâne, ce se va alege, din Artist, în ETERNITATEA LUI DUMNEZEU… – „chilipirgiilor” si „fraierilor”?! Noi zicem ca nu prea multe. Poate, pe ici, pe colo, câte o amintire, ratacita, despre vreo frântura de poem inspirat ori poveste frumoasa…ori vreun tablou sângerat, din adâncul inimii si culorii, de pictor, ori vreo fredonare de cântec avântat spre Cer… – dar NUMAI de-ale celor cu Har! Putin, e drept – dar, macar, POSIBIL!!!

 

…”Chilipirgiilor”, chiar daca majoritatea „fraierilor” vor avea, probabil, destin de fraieri… – voi, însa, grabiti-va si sorbiti-horpaiti-clefaiti, aici si acum, tot ce se poate…”îngurgita”. Ca de regurgitat, de mult (si de tot!) v-a regurgitat, pe voi, MEMORIA – …si aia umana, si (nu mai e nevoie s-o zicem, dar o zicem…ca sa nu ramâna nimic nelamurit!), mai ales, DECISIV/DEFINITIV si PRIMA! – cea a Lui Dumnezeu…!!! La Dumnezeu nu prea merge cu mituiala si cu pupincurismul, cu prostituarea si cu tradarile si jigodeniile voastre, de tot soiul…!

 

…N-o sa va scape de TENEBRELE UITARII VESNICE nicio gasca, nicio fituica, nicio… „evidentiere” ori „pila” politico-„gascozo”-pamânteasca…!!! Voi si numai voi sunteti REBUTURILE (extrase si aruncate/scuipate de Dumnezeu, în neantul ne-firii!), din Planul Divin-Demiurgic.

 

prof. dr. Adrian Botez

 

***

 

PASTE 2011…

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor, ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!

…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… – lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE: „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului – si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi, e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români), pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul1. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain2 (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: http://www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez