Un act imperativ (5)

În Mâna Domnului “Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.

        Evanghelia lui Ioan, 12:25

.

Fiți plini de Duh!

.

Să ne lăsăm în Mâna Domnului –  pasul 3

.

În articole pe internet și în cărți cu tentă psihologică, ale celor care vizează succesul sau fericirea, citim de idei-soluții precum aceea că puterea entuziasmului va putea schimba nu doar starea negativă într-una pozitivă, ci, în final va da rezultate economice. Forța și puterea gândirii pozitive va aduce fericirea pierdută și va rezolva și situația economică precară prin care trece. Dar, la auzirea unor vești care te puneau pe gânduri, ceva la fel spunea și o femeie în vârstă, dând din mână înapoi acel gând: “A, nu trebuie băgat în seamă; întotdeauna a  mai fost și așa ceva, dar a trecut!

Însă creștinii cunosc ce scrie în Biblie și ce spune despre fericire, unde se găsește ea și cum ajungem să fim fericiți. Dar mulți creștini lasă sau uită teoria, bună, și practică metodele lumești, amintite, confuze și lipsite de putere duhovnicească, în care cugetul e ținut sub capac.

Dacă avem în vedere exemplele din Biblie și eroii credinței, e posibil să le privim ca simple file de istorie sau de muzeu, și atât? Nu avem de gând să le urmăm pilda și a umbla și a trăi prin credință?

Creștinii de astăzi, comparativ cu eroii credinței, sunt oameni normali, stăpâniți de fire, adesea bolnavi de neputințe și cărora li se potrivește bine zicerea prorocului către israeliți:

Până când vreți să schiopătați de amândouă picioarele?

Cert este că s-a întâmplat ceva  wrong. Dar nu cu Dumnezeu, deoarece El este Același, în El nu e nici măcar o umbră de schimbare sau de mutare, iar Hristos este Același, ieri și azi și în veci. Deci a intrat ceva greșit în concepția noastră și care ne lasă fără puterea de schimbare de care avem nevoie.

Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului; căci slova omoară, dar Duhul dă viaţa.” (2 Corint 3.5-6)

Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viaţă.” (Ioan, 6.63)

Cine-l are și trăiește Cuvântul,  te-ai aștepta să aibă viață și putere, deoarece este același Duh pe care l-au avut și cei de care scrie Biblia.

Însă mulți creștini de astăzi nu experimentează viața din belșug de care vorbește Domnul, aceea de a fi plini de Duhul. E necesar să ne întoarcem, să privim în urmă, să vedem unde am luat-o wrong.

Cerința Domnului: “Fiți plini de Duh” e un deziderat, nu o dorință oarecare sau una facultativă.  Dar dacă printr-o gândire pozitivă se obțin unele rezultate…, gândiți-vă, ce se întâmplă pentru cei ce sunt plini de Duhul!

Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4, 24)

Scriptura nu este doar pentru a învăța, ea ni-L descoperă pe Dumnezeu, aici este El revelat.

Dacă sunt vieți schimbate de către scriitorii motivaționali, Biblia e Cartea deasupra tuturora; aici  ne uităm la trecut și tânjim după oamenii credinței, la Avraam tatăl tuturor credincioșilor, la Iosif, la Daniel și la întreaga pleiada a înaintașilor de marcă.

În Biblie găsim o realitate care poate fi experimentată: Fiți plini de Duhul!

Atunci Isus a zis ucenicilor Săi: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.  Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va câştiga.” (Matei, 16.24-25)

În acest cuvânt al Domnului Isus, avem un principiu de viață. De aici trebuie să reîncepem drumul nostru pe calea vieții.

Un om care-și iubește viața aceasta și nu vrea s-o scape, dimpotrivă, s-o consolideze și s-o susțină tot mai mult, nu are șanse reale în a-L urma pe Domnul  și a câștiga viața veșnică cu El.

Îndemnul lui Isus este de a ne  lepăda de sine și de această viață, a noastră, aceea firească, pentru a o câștiga pe aceea cu El, duhovnicească.

Nu poți păstra viața asta și să-L urmezi pe Domnul!

Trebuie să fii gata să renunți la viața ta (la tabieturile și plăcerile tale, care te despart de Dumnezeu), pentru a fi plin de Duhul și a-L urma pe Domnul și a fi alipit de El.

Suntem neputincioși și lipsiți de putere deoarece ținem prea mult la viața aceasta, lumească, ne iubim prea mult pe noi înșine. Iar în cazul în care  ni se închide vreo oportunitate, a vieții acesteia, ne întristăm, și, poate,  chiar venim la Domnul în rugăciune să ne dea izbăvirea…!

Ori, pentru a fi plini de Duhul trebuie să ne golim de sinele nostru, să facem loc Duhului.  Trebuie să ne punem la dispoziția Domnului, să ne supunem voii Lui, să ne smerim la picioarele Lui.

“Smeriţi-vă, dar, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.

Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.” (1Petru, 5.6-7)

Supuneţi-vă, dar, lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi.” (Iacov, 4.7)

Trebuie să ne predăm viața în mâna Domnului, să-L iubim pe Domnul mai mult decât pe noi înșine. Dar noi sărim peste acest capitol, îl ignorăm, sau, în orice caz nu-l absolvim la examenul practic pe care-l susținem în viața asta de zi cu zi.

Înțelegem?
Cine-și iubește viața aceasta, o va pierde!
Cine va pierde viața aceasta pentru Mine, o va câștiga!
Cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică!

În fapt, ne întoarcem la lucrurile pe care le-am lepădat?

Există învățătura pe care o putem lua din proverbe: “Cum se întoarce câinele la ce a vărsat, aşa se întoarce nebunul la nebunia lui. “(Proverbe 26.11)

Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.” (2 Petru 2.22)

Atunci când ne-am întors din viața noastră, rea – plină de păcat, de minciună și de  imoralitate – la viața curată și bună, cu Dumnezeu, am lepădat toată murdăria vieții acesteia, lumească, și, plini de credință și de bucurie, ne-am îmbrăcat în omul cel nou, hrănit cu  laptele duhovnicesc. Dar, ceea ce e cât se poate de trist, curând am uitat de îndatoririle unui copil al lui Dumnezeu și ne-am oprit ochii, gândurile și picioarele pe calea celor păcatoși și nu am mai cugetat zi și noapte la legea Domnului (cea bună, plăcută și desăvârșită) – ci ne-am găsit și alte plăceri lumești.

Ne-am încurcat cu treburile lumii, n-am trăit în lume despărțit de lume, ne-am complăcut în lucrurile, bucuriile și fericirea pe care le oferă lumea.

Am uitat porunca sau deprinderea creștinească și imperativă să “aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi îngrijeşte de voi.

Este o poruncă, cu o dublă ofertă. Trebuie să ascultăm de Domnul și  să aruncăm asupra Lui tot ce ne îngrijorează. Cât de repede ne  îngrijorăm dpdv al sănătății noastre și a celor din familie, sau atunci când avem probleme cu jobul, cu resursele financiare, dar nu ne îngrijorăm sau  nici nu băgăm de seamă când  ne aflăm în plină criza spirituală!

Domnul îmi este adăpost, cetate tare-n vreme rea
Deși e valul furios, aici îmi e scutită inima –
Da, eu mă-ncred în Domnul cetatea mea, cetatea mea,
O, Isus eu Ție mă-ncredințez, cetate tare-n vreme rea.

Viața, cu cel mai important lucru – sufletul, l-am predat Domnului atunci când am încheiat un Legământ cu El în apa botezului, conștienți fiind, cu un cuget nou și curat  și declarându-i iubire veșnică.

Dar nu poţi spune Îl iubesc pe Dumnezeu, dacă nu faci nimic să-ţi demonstrezi iubirea. Iubirea, biblic vorbind, nu este o stare, ci o acţiune. Când ştii că există un păcat de care trebuie să te eliberezi şi ştii că acel păcat Îl răneşte pe Dumnezeu, de fapt, ce faci? Ce iubeşti tu de fapt? Pe cine iubeşti? Păcatul sau pe Dumnezeu? Și în contextul declarat de Dunmezeu, că El este un Dumnezeu gelos!

Procedăm aidoma acestei întâmplări: “Unii dintre noi suntem ca omul care ducea o raniță foarte grea în spate. L-a ajuns din urmă o căruță, iar căruțașul l-a poftit în căruță. Dar după o vreme ce observă căruțașul? Omul nu-și lăsase ranița din spate! L-a întrebat, ce faci omule? Nu-ți lași ranița jos? Dar – a răspuns el – nu-i suficient că mă cari pe mine, să mai duci și rucsacul meu?”

Nu vrem să aruncăm greutățile noastre, prin rugăciune, asupra lui Isus Hristos – Mijlocitorul, ci o facem cumva formal, o amăgire de moment, când ni se pare că nu mai putem,  sau din obicei, însă le purtăm noi, căci ne plac sau ne-am obișnuit cu necazurile, neputințele și cu păcatele noastre.

Doamne, ajută-mă să-mi arunc toate neputințele mele asupra Ta!

Apostolul Petru zice: Aruncați-le! Lăsați-le acolo!, la picioarele Domnului, căci El însuși va îngriji de voi. Glorie Domnului! Amin.

Lupta e foarte mare atunci când vrei ca prin viața ta să-L urmezi pe Domnul și să i te închini Lui în Duh și în adevăr.  Trebuie să ajungem să trăim socotiți morți față de păcat, și vii față de neprihănire.

Păcatul nu e un rău necesar, e ceva urât de Dumnezeu și care practic ne desparte de fața Lui (pune un zid de despărțire). Dumnezeu a plătit un preț ca să ne scape de ce urăște El  – păcatul –  și să ne dea puterea – Duhul – ca să putem trăi în ascultare de El.

Știți care e sămânța păcatului? Faptul că vreau și țin viața în mâna mea, după placul poftelor mele.

Să nu ne iubim viața! Să nu mai ținem viața în mâinile noastre!
Să ne protejăm de ciocanul voii lui Dumnezeu. El dorește să ne dea ce e mai bun pentru fiecare. Un om plin de Duhul, este plin de tot ce are nevoie. “Nu voi duce lipsă de nimic” (Psalmul 23). Plin de Duhul, ajung să trăiesc ce-mi pretinde Domnul:

Vorbiţi între voi cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, şi cântaţi şi aduceţi din toată inima laudă Domnului.  Mulţumiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.  Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos.” (Efeseni, 5.19-21)

Ce e wrong cu noi?

Dar câtă vreme ne ținem cu dinții de viața noastră, Dumnezeu nu vrea să ne niveleze, El are un plan aparte pentru fiecare, El vrea să avem o lucrare care să-i aducă Lui  slavă și cinste.

Apostolul Pavel a fost fericit având mai puțin din lucrurile acestei vieți, dar era împlinit prin Duhul, care i-a dat  adevărata bucurie și fericire.

Ne putem dezbrăca de omul nostru vechi și să ne răstignim firea cu poftele ei. Să ne străduim să   înțelegem corect pasul predării totale în mâna Domnului.

Ne iubim eul, confortul, numele nostru, poziția socială, și acestea toate sunt în competiție directă cu locul cuvenit voii lui Dumnezeu. Nu vrem să lăsăm ce ținem – case, lux, îmbrăcăminte, hrana îmbelșugată, confortul, îmbuibarea, bogăția, numele și recunoașterea din societate. Trebuie să dorim și să luptăm să avem o viață schimbată și transformată de Dumnezeu.

Pentru ce și pentru cine trăiesc?
Ce mă atrage? Unde merg (acum)? Unde merg în veșnicie?

Să ne odihnim în Domnul! Să ne bucurăm în Domnul!
Să aruncăm toate îngrijorările asupra Lui! Amin.

Fii plinde Duhul, fii plin de cuvântul lui Dumnezeu:

Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni, 4.6-7)

Doamne, ajută-mă să mă las în Mâna Ta și să trăiesc în credință și ascultare de Tine!  Amin.

(George Danciu, Text inspirat din predica pastorului Nelu URS)

Advertisements

One thought on “Un act imperativ (5)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s