Un activist #rezist a recunoscut, cu seninătate, că s-a deplasat 150 de km în noaptea de Înviere, inclusiv după ora 22:00, pentru a „verifica bisericile”

Nicio reacție din partea autorităților

by Andrei Nicolae

Ovidiu Vanghele, coordonator al siteului safielumina.ro (FOTO, stânga) și activist progresist la a recunoscut public că a circulat 150 de km în noaptea de Înviere, inclusiv după ora 22:00, când toată circulația este oprită, pentru a vedea dacă preoții și enoriașii respectă interdicția de a participa la slujbe.

Conform propriei mărturisiri, acesta a circulat 150 de km „prin comunele din jurul orașului Câmpina” „încercând să văd cum se comportă oamenii, preoții și voluntarii lor în misiunea de a împărți lumina, iar apoi ce se întâmplă la biserici, dacă oamenii chiar respectă interdicția de a participa la slujbă”. Continue reading “Un activist #rezist a recunoscut, cu seninătate, că s-a deplasat 150 de km în noaptea de Înviere, inclusiv după ora 22:00, pentru a „verifica bisericile””

Dan Puric: A nu dona pentru ActiveNews înseamnă să fii coparticipativ la marea și sinistra ofensivă făcută împotriva neamului tău! Alege!…Eu donez!

Campania de donații pentru susținerea siteului nostru este în plină desfășurare și i-a atras atenția marelui actor și artist român, Dan Puric.

Acesta a anunțat că va dona și el pentru ActiveNews și îndeamnă pe toți cititorii noștri să o facă. Iată mesajul său: Continue reading “Dan Puric: A nu dona pentru ActiveNews înseamnă să fii coparticipativ la marea și sinistra ofensivă făcută împotriva neamului tău! Alege!…Eu donez!”

Dan Puric: Necreștinii pun punct după moarte, creștinii pun virgulă.

Învierea trebuie trăită ca permanență, nu doar în cele trei zile ale sărbătorii

de ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ

„Noi, creștinii, primim sângele lui Hristos, sânge care ne spală de toate păcatele. În legătură cu Învierea, eu cred că aceasta trebuie trăită ca permanență, nu doar în cele trei zile ale sărbătorii”, spune Dan Puric într-un interviu acordat Ziarului Lumina. Artistul vorbește despre destinul hristic al poporului român, despre semnificația frazei ”omul e sub vremi”, despre moarte și Înviere.

Redăm mai jos pasaje din acest interviu: Continue reading “Dan Puric: Necreștinii pun punct după moarte, creștinii pun virgulă.”

Dan Puric – UN DĂRUIT ÎNTRU ILUMINARE

by Traian-Suteanu Badulescu

Aşa cum nordul ţării în partea luminoasă a Bucovinei eterne ne-a dat marii zicători ai sufletelor noastre, – Mihai Eminescu şi Ciprian Porumbescu-,   mijlocul curburii buzoiene ni l-a adus, contemporan nouă, pe neobositul expri-mător, actorul original, unic în pantomimă, DAN PURIC. Continue reading “Dan Puric – UN DĂRUIT ÎNTRU ILUMINARE”

Seminar Despre Fericire

Citat fericireAproape toți oamenii au un puseu de fericire în acele momente ad hoc când sunt apreciați și aplaudați!

Observați vă rog ce declară actorii,  aplauzele pentru ei sunt precum e necesar oxigenul  pentru oameni. Artiștii tânjesc după aplauze, pe de o parte, deorece acestea le confirmă  și le apreciază munca, dar pe de altă parte și pe ei înșiși, ca oameni. Însă cum se face că ei își doresc să fie însoțiți de aplauze și pe ultimul drum?! Căci pe drept cuvânt  se spune că, cel puțin, în fața morții toți suntem egali!

Dar mai există o categorie de oameni, imensă și  foarte necesară, care  sunt precum aerul Continue reading “Seminar Despre Fericire”

DEMNITATE ȘI CURAJ

Ghiocei by Vavila Popovici

 

Acolo tine-ți căruța, departe de apa care clocotește și de vârtej”.

Aristotel

Cuvântul Demnitate, ne spune DEX’98 vine din limba latină, dignitas –atis (după demn), însemnând „Calitatea de a fi demn, atitudine demnă; autoritate morală, prestigiu; gravitate, măreție”.

Demnitatea este una dintre virtuțile cu care se naște omul. Continue reading “DEMNITATE ȘI CURAJ”

Dan Puric – SCRISOARE DESCHISĂ

dan_puric_52979600_68022500“În atenția d-nei Laura Georgescu, Președinte al C.N.A

Dragă doamnă,

Vă scriu, trebuie să recunosc, cu oarecare emoție, nu din frică politică pentru funcția importantă pe care o aveți, ci din frică creștină că nici de data aceasta, probabil, n-o să mă înțelegeți și am să vă pierd pentru totdeauna. Și atunci, totuși, de ce vă scriu? Scriu cu nădejdea, tot creștină, vă rog să rețineți, că, poate, vreun tânăr sau oricare alt român de calitate din țara asta, citind această scrisoare, se va lămuri Continue reading “Dan Puric – SCRISOARE DESCHISĂ”

Întunecând întunerecul

Coloana infinituluiAdevărul te poate elibera, pe când minciuna, niciodată

Este o vorbă: românul s-a născut poet. Fiindcă mulți o cunosc, nu puțini sunt și cei care o și cred, dar asta nu înseamnă că este  și adevărată.

Cert este că  un poet înțelege mai bine pe un alt poet.   Cine trudește  la plăsmuirea versurilor poate să se și refere cu mai mare acuratețe  la faptul că ele  transmit un mesaj, un fior spiritual, o muzică și un univers al lor, idei și judecăți,  dar  adevărul este si că adesea se  fabulează si se exagerează,  cu fapte și legende, iar scrisul lor nu e nicidecum ceva tabu cum vor unii să creadă.

La fel, un credincios, îl va intelege mult mai bine  pe un alt credincios din tagma lui.

Daca ajungi  să te încrezi în Eminescu, Eliade, Cioran sau Ionescu, vei avea un cult pentru ei și operele lor. Puțin altfel va fi dacă însă vei merge după Petre Țuțea, Ioan Alexandru, Octavian Paler, Dan Puric Continue reading “Întunecând întunerecul”

Românii de teapa lui Dan Puric trebuie sa învete sa taca

646x404by Cristi Dumitru

Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului de a sancţiona Radioul Public pentru declaraţiile făcute de maestrul Dan Puric, în cadrul emisiunii „Maraton de Duminică”, este una cel puţin penibilă. Dan Puric „şi-a permis” să afirme fără probe că România este un „cuib mafiotic” şi că este condus de o „sleahtă de securişti”.

Emisiunea „Maraton de duminică”, care a fost difuzată la Radio România Actualităţi Continue reading “Românii de teapa lui Dan Puric trebuie sa învete sa taca”

SOARELE DIN PRIMA ZI SI DAN PURIC

Carmen COMAN-MUSAT

 

Soarele din prima zi

 

poeziile lui Tagore, prezentate de Dan Puric, cartea cea mai vânduta a editurii Cununi de stele la Gaudeamus 2011

.

La Gaudeamus 2011, editura Cununi de stele a lansat volumul „Soarele din prima zi, primele poezii ale lui Rabindranath Tagore” traduse în româna dupa originalul bengalez si nu dintr-o limba europeana, traducerea fiind realizata de Amita Bhose. Invitatul, Dan Puric – actor, regizor si scriitor precum Tagore si militant pentru independenta sufletului poporului, precum profetul Indiei – „nu a venit sa vorbeasca despre Tagore ci si-a marturisit marea dragoste pentru sufletul larg care ne-a cuprins pe toti”. Am asistat timp de o ora cum valurile de trecatori îsi opreau unduirea si se asezau pe trepte, fascinate de puterea cuvântului. A fost, într-adevar, o marturisire de dragoste. Pentru traducatoare, în primul rând, Amita Bhose, pe care Dan Puric a zarit-o cu multi ani în urma la Botosani, la zilele Eminescu: „Am vazut o umbra meditativa din alta lume, o picatura a omului profund venit în lumea asta. Parca transporta cu ea toata cultura Indiei si tot sufletul românesc de care se îndragostise. Peste ani si ani am vazut, am citit ce efort colosal a facut Amita Bhose din pretuirea si dragostea pentru Eminescu. E un destin aproape jertfit pe altarul culturii, e nepereche în aceasta dragoste pe care a avut-o fata de Tagore si de Eminescu.”

O marturisire de dragoste pentru martirii neamului, cei ce au murit în închisorile românesti, pentru alte mari suflete nepereche – Eminescu, Nicolae Steinhardt, Sergiu Al-George, cei ce, prin fiecare por ar fiintei lor, au ales libertatea. Caci, citându-l pe Tagore, Dan Puric ne-a reamintit ca „libertatea omului nu consta în faptul ca da într-o parte suferinta, cauta sa se eschiveze. Libertatea omului si forta lui si lectia lui constau în faptul ca ia suferinta si si-o face drum si poteca spre calea desavârsirii.” Tagore a simtit, când a venit în România anului 1926, ca „ne învecinam sufleteste”. O învecinare resimtita si de Sergiu Al-George si de Amita Bhose, prima traducatoare a lui în Asia, traitoare în România din dragoste pentru opera eminesciana si pentru poporul român.

Într-adevar, Dan Puric nu a vorbit despre Tagore. Nu a prezentat un om, o carte ci ne-a luat de mâna, cald, cu dragoste, pentru a ne conduce spre „Soarele din prima zi”. Cel din sufletele noastre, întru credinta si libertatea spiritului.

***

Ce va ramâne?

(poezie din volumul Soarele din prima zi)

Ce va ramâne din tot ce am scris?

O, stiu bine, valul necurmat al Timpului

Zi de zi va cauta sa întoarca

Creatia mea în neant.

Doar în Sinele meu sunt încrezator;

din aceasta cupa am baut zi si noapte

nectarul nesecatuit al universului.

Clipa de clipa

Rost si-a aflat aici iubirea.

Durerea n-a supus

praful n-a înabusit

arta sa.

Stiu, când voi parasi

terenul de joaca al lumii,

sta-vor crângurile martori

în toate anotimpurile înflorite

iubirii ce purtasem acestui univers.

Numai aceasta iubire e adevarata,

e tot ce mi-a daruit viata.

Când va sosi vremea sa-mi iau ramas bun,

acest adevar nu se va ofili

el va nega Moartea.

28 noiembrie 1940

***

Fragment din prefata „Soarelui din prima zi”

Amita Bhose:Poet, filosof, romancier, eseist, estetician, dramaturg, actor, regizor, cântaret, muzician, coregraf, pedagog si pictor, Rabindranath Tagore a dat lumii tot ce este frumos în lume. Bogata sa activitate de peste 60 de ani n-a fost decât o sinteza a marilor valori culturale si spirituale ale lumii, imaginatia sa n-a lasat nici un domeniu de arta neexplorat, gândirea sa a cuprins cele mai înalte idei si cea mai subtila sensibilitate a sufletului omenesc. Viata pamânteana i-a fost mai draga decât orice imagine a unei lumi închipuite, lumea cealalta; însasi imaginea mortii i s-a prezentat sub un aspect tot atât de frumos si calm.

Complexitatea creatiei si a personalitatii lui Rabindranath Tagore a depasit pe intelectualii occidentului. Nestiind cum s-o explice, necunoscând nici o categorie în care sa poata încadra aceasta minte geniala, criticii apuseni au gasit un singur termen de caracterizare: poet mistic. Mesajul filosofiei Upanisadelor si cel al umanismului buddhist, recreate de acest artist savant, s-au pierdut în lumea codificata a Europei; poetul Indiei a ramas un mister adorat.

În acea perioada, o tara dintr-un colt rasaritean al Europei începea sa-si scuture lanturile opresiunilor multiseculare si cauta o noua semnificatie a vietii. Mesajul indian al adevarului, transpus în creatia poetului sau national, Mihai Eminescu, i se parea, poate, prielnic dezvoltarii sale spirituale în continuare. Cultura bogata si sufletul duios al acestui popor, poporul român, s-au exprimat tot prin Eminescu, a carui minte a fost atât de atotcuprinzatoare ca aceea a lui Tagore.

Crescut într-un climat cultural asemanator, accesul poporului român la operele lui Tagore a fost mai usor decât al altor popoare si, de aceea, marele scriitor si filosof a stârnit un ecou mai statornic în aceasta tara.”

***

Soarele din prima zi”, de Rabindranath Tagore, a aparut la editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose, singura traducatoare a poetului din limba lui materna, bengali, în limba româna. Volumul reuneste poezii, facsimile de manuscris, o poezie în limba bengali, fotografii inedite ale poetului si a fost lansat la Gaudeamus 2011, pe 25 noiembrie, ora 17:00, de catre actorul si regizorul Dan Puric. La editura Cununi de stele, în traducerea Amitei Bhose au mai aparut volumele Scrisori rupte, Dragostea încurca, dragostea descurca, semnate R. Tagore.

Carmen MUSAT-COMAN

director Cununi de stele

office@edituracununidestele.ro

www.edituracununidestele.ro

Bucuresti, decembrie 2011

OMULE, TREZESTE-TE ÎNAINTE DE A FI PREA TÂRZIU

Lansare de carte:

Omule trezeste-te înainte de a fi prea târziu” de MIHAI ANDONE

 

Recenzie: de Mihai STIRBU

 

 

La începutul festivitatii, fiindca asa s-a dovedit a fi, d-ra Cristina Panaite, directoarea – gazda primitoare în vechiul si binecuvântatul plin de har local al Bibliotecii „Radu Melidon” din Roman, si-a aratat bucuria ca-n aceeasi zi de 21 martie s-a nascut George Topârceanu, iar în 1989 UNESCO a hotarât sa sarbatoreasca ,,Ziua internatinala a poeziei’’, tot acum fiind si echinoxul de primavara în care ziua este egala cu noaptea. Parafrazând, considera ca-n aceasta zi, primavara este egala cu poezia. Nu a ales întâmplator aceasta zi pentru a lansa ultima, dar nu cea din urma carte a domnului profesor Mihai Andone. Despre domnul profesor o sa va spun în linii mari câteva repere biografice. S-a nascut în satul Homiceni; este si motivul pentru care de la un timp asa-si semneaza lucrarile, MIHAI ANDONE DELAHOMICENI. A urmat cursurile primare în localitatea natala, a absolvit Liceul Roman-Voda, si este licentiat al Universitatii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, Facultatea de Istorie si Filosofie.

Are peste patru decenii de apostolat, a fost un dascal cu o prodigioasa activitate didactica si pedagogica. Este o persoana foarte implicata în viata sociala, culturala dar si politica a municipiului Roman. Sa nu uitam ca domnia sa a militat pentru reînfiintarea judetului Roman, a fost între anii 1990 si 2004 consilier local, a fost presedintele comisiei de cultura, a publicat peste 12 volume, dintre care: „Cu cartile pe masa” – Roman în 2004, „Între adevar si eternitate” – o carte de meditatii reflectii si cugetari, aparuta la ed. Grafit din Bacau în 2005, „Doi metri patrati de pamânt” – Bacau 2007, „Monografia comunei Ion Creanga”. Domnia sa a scris peste 600 de articole în presa locala, regionala, nationala. Este o pezenta activa la toate manifestarile culturale organizate la Muzeul de Arta, la Centrul militar si Biblioteca Municipala. Este un familist convins, un sot desavârsit si tatal a doua fete, are doi nepoti minunati.

În ce priveste cartea lansata azi, ea are un titlu imperativ. Despre ea, si despre multe altele, o voi ruga pe doamna profesoara Minodora Ursachi sa ne vorbeasca”. Ca orice scriitor care se respecta, domnul Andone rânduieste permanent pe rafturile cartilor sale o opera de larga respiratie. O carte, daca nu i-ar purta numele, i l-ai identifica cu rapiditate, întrucât dumnealui etaleaza în scrieri acea frumusete a expresiei poetice, clara si de mare acuratete. Asa întâlnim si-n acest volum de poezii, al carui discurs poetic capata greutate si impresioneaza prin densitatea continutului de idei, si prin maturitatea mijloacelor de expresie. Este dialogul grav al autorului cu sine însusi si cu universul. Poetul nu se multumeste numai sa noteze evenimente, fapte sau dramele destinului omenesc. Se implica, poezia îmbraca haina stilistica a discursului retoric, versurile au claritatea dezamagirii si o retorica a mâniei; este mânia poetului, a sufletului insultat de mizeriile morale, de incapacitate, de ignoranta, de nepasare, de lene. De aici acea chemare, acel strigat catre spirit: Trezeste-te pâna nu-i prea târziu. Si, spune poetul ca vrea sa traiasca într-o societate cu dragoste de patrie, de limba stramoseasca, de respect fata de înaintasi, într-o societate cu precepte si cu valori morale de repect fata de parinti si profesori, de pretuire a valorilor autentice nationale. Vrea sa se bucure de armonie si pace, de frumusetea si de mireasma naturii vegetale, de creatiile artei. Poeziile sale se hranesc dintr-o credinta profunda, dintr-o comuniune cu sacrul, relevate de poet în cotidian, în gesturile simple, în lucrurile umile, pâna la trairile cele mai înalte ale fiintei umane.

Expresivitatea si forta lirica reliefeaza, potenteaza sentimentul crestin al iubirii, ideea ca Iisus Christos este permanent alaturi de noi ca un simbol, ca un semn al adevarului. Imaginilor de suferinta, de durere, de apocalipsa, poetul opune seninatatea regasirii credintei, a încrederii în bunatatea si în puterea Dumnezeiasca. De aici si acea adoratie, elogiul adus unui mare patriot, aparator al credintei si al normelor si valorilor morale, Dan Puric. Citindu-i poeziile, gasesti nu numai profunzimea gândirii poetului, dar si frumusetea expresiei retorice a acelor întrebari mestesugite, si raspunsurile date. Ele impresioneaza, te misca, te îndeamna la meditatie, la cunoastere, împodobite cu aerul sinceritatii si al autenticului, dar si cu vigurosul talent al autorului, aceste poezii se recomanda de la sine. Cu siguranta, curgerea cuvintelor în mod firesc, cu sonoritati clare, îmbinarea lor în imagini plastice percutante, ca si neastâmparul fiintei sale, dau garantia întruparii a noi creatii literare. Noi le asteptam.

Implicat nu doar în mentinerea si adâncirea adevarului convingerilor credintei, parintele protopop Florin Tuscanu nu putea lipsi de la o festivitate care-l viza, nu numai pe domnul profesor Andone Mihai, ci si tema abordata. Tema apropiata omului care gândeste, poate mai mult slujitorului bisericii care întelege altfel existenta spirituala, ceea ce este dincolo, unde nu trebuie sa ajungi oricum, ci urmând o cale, poate trasata de autor. ,,Este prilej de bucurie, asa cum ati remarcat din mesajul gazdei nostre, d-ra Cristina care ne-a spus ca nu întâmplator în 21 martie, ziua echinoxului de primavara, este lansata aceasta carte. Dar acest volum apare astazi, când este si ziua poeziei. Este frumos si bine-venit acest dar, pe care domnul profesor îl face poeziei noastre românesti dar si poeziei crestine, literaturii noastre religioase, pentru ca în paginile acestui volum de versuri am regasit mesajul unor mari duhovnici, mesajul unui parinte al bisericii noastre, mai putin cunoscut românilor, Teofan Zavorâtu, care încearca sa raspunda întrebarilor fundamentale ale vietii crestinilor. Aceasta simbioza, aceasta frumoasa transpunere în versuri a mesajului crestin de catre domnul profesor, care se exprima cu mare usurinta în versuri, si orice predica, orice cuvânt de folos, este versificat cu rapiditate de domnia sa.

A transmis în paginile acestei carti un mesaj pentru sufletele tuturor, si a celor mari si a celor mici, si a celor mai apropiati de biserica, de credinta, dar si a celor care n-au descoperit îmca un drum, o cale catre cer. Titlul acestui volum este un mesaj, este glasul unui crestin care si-a pus întrebarile acestea esentiale: cine suntem, de unde venim si încotro ne îndreptam. Si gasind raspunsurile curate si sincere la aceste întrebari, domnul profesor si-a ales un titlu ca o voce adresata semenilor, si asa cum el însusi marturiseste în cuvântul înainte, în introducerea la acest volum, spune ca obiectivul a fost unul de ordin pragmatic, acela de a împartasi semenilor experienta unei vieti. Într-adevar, ca dascal de la catedra câteva decenii, a acumulat asemeni unei albine, cu fiecare cautare, cu fiecare lectie, o experienta deosebita care-l ajuta astazi sa împataseasca semenilor din învataturile vietii sale. Dar este si un mod de a prezenta simtirea sa, trairea sa, ca un simplu crestin, pentru ca în întreaga sa viata a fost ghidat si orientat de principiile moralei crestine, de adevarurile noastre de credinta. În încercarea de revigorare morala a acestei societati românesti care se afla astazi într-o deriva, în acesta criza materiala prelungita, care parca nu mai are un final, remarcam o altfel de criza, care ne întristeaza si ne îngrijoreaza pe toti, criza aceasta spirituala, când lumea traieste ca si cum Dumnezeu n-ar fi. Acesta este secularismul despre care se vorbeste, secularizarea întâlnita în occident, si iata, ea se infiltreaza si-n viata popoarelor majoritar crestine, ortodoxe, cum este poporul român. Unii traiesc, ca si cum Dumnezeu nu ar fi, nu-i neaga existenta, dar traiesc indiferenti. Când lipseste rugacinea, când lipeste aceasta prezbie, când lipseste starea de comuniune cu Dumnezeu în rugaciune, omul se înstraineaza si devine un fiu risipitor, un om ratacit, care poate fi salvat, si titlul acestui volum, omule trezeste-te înainte de a fi prea târziu, credem noi ca este plin de semnificatii si sugereaza, asemeni unui verset din Sfânta Scriptura la care ma gândeam, glasul Ioan Sfântului Ioan Botezatorul: pocaiti-va, treziti-va, ca s-a apropiat împartia cerurilor.

Este o lucrare recomandata tuturor generatiilor, tuturor celor care iubesc frumosul, care se orienteaza în acesta lume dupa principiile moralei crestine, dupa aceste traditii sanatoase si viguroase în care neamul românesc, numit asa de frumos un popor purtator de cruce si iubitor de înviere, a stiut tot de atâtea ori sa se ridice din suferintele lui, din caderile pe care le-a avut de-a lungul celor 2000 de ani de crestinism. Este o lucrare structurata pe trei parti, pe care autorul o sa le prezinte asa cum se cuvine. Am remarcat ultimul capitol, foarte frumos inspirat din viata si din opera unui sfânt: Teofan Zavorâtul, Domnul profesor a reusit sa scoata din mesajul acestui sfânt câteva idei crestine, idei duhovnicesti, spirituale, pe care le-a redactat într-o forma noua, versificata. Aceste idei au o arie tematica diversa, si sunt foarte necesare pentru lumea aceasta în care traim, asemanata atât de frumos de un ierarh de al nostru, cu un labirint în care fiecare crestin încearca sa caute iesirea, sa gaseasca drumul si întâlnirea cu Hristos. Este o aparitie care ne aduce bucurie.

Un profesor, truditor pentru raspândirea învataturilor limbii si a – pâna la urma – culturii românesti oriunde, domnul Nicolae Culbec de la Liceul din Halaucesti, a subliniat faptul ca-l pretuieste pe domnul profesor Andone, în aceeasi masura ca si pe parintele Mihaita Popovici, amândoi tinând niste cursuri deosebit de interesante la Colegiul National Roman-Voda, la care el însusi a participat, în calitate de cursant. Ati sesizat toata lumea, parintele protopop, antevorbitorii mei, au scos în evidenta faptul ca domnul profesor a avut de unde sa daruiasca celor din jur, orasului in primul rând, constiintei sociale a contemporanilor, niste lucrari fundamentale. Dumnealui ne mai ofera înca un esantion din preaplinul dumnealui, aceasta interesanta carte. Nici nu cred ca si-a propus s-o faca pe-a poetul, dar în mod sigur, în constiinta domniei sale a vrut sa ne etaleze ce însemna o constiinta treaza.

Cartea aceasta este un document al unei constiinte revoltate, a unei constiinte care a fost lezata în ceea ce are ea mai sfânt, si domnul profesor, într-un lant de întrebari retorice, încearca sa raspunda la aceste lucruri care tulbura ceea ce este sfânt, ce este curat în fiinta noastra nationala. Daca ar fi sa-l încadrez pe autor, l-as încadra în acele constiinte care existau cu vreo suta si ceva de ani în urma, în perioada pasoptista, care doreau sa materializeze acel sâmbure de identitate. Domnul profesor a raspuns la doua întrebari fundamentale, si probabil de aceea s-a identificat cu Dan Puric, cine suntem si, mai avem oameni frumosi sau cam asa ar trebui sa arate un om frumos. Ne-a aratat ca izvorul nostru „cine suntem” este adânc înfipt în istoria nemului nostru, dar nu mai avem acea pietate, acea responsabilitate sa o cunoastem si sa o constientizam, pentru ca degeaba stim ce este istoria, daca nu devine un fapt, adica o exprimare de zi cu zi. Istoria trebuie sa fie, de fapt, fiecare clipa pe care o traim – asta este de fapt istoria. Nu acea lectie care ni se preda la scoala, nu acele festivitati pe care le facem cu atâta pompa, istoria este faptul de a demonstra ca suntem români. Si sa ne aducem aminte ca acest român ar fi fost atât de greu rostit, încât deranja prin secolul al IX-lea ideea de român – România.

Este adevarat, treceau foarte greu cartile prin Austro-Ungaria, atunci când cuvântul român se afla în cartea respectiva. Nu mai spun ca imperiul de la rasarit nu facea decît sa stigmatizeze orice element românesc. Pâna si un cuvânt ca ,,propasirea’’ devenea subvresiv, dar sa mai spui ca esti român! Faptul ca autorul constientizeaza ca suntem români, ca ne revendicam niste elemente demne de pretuit, arata o constiinta care merita pretuita. Si dovedeste ca avem ce arata, si mi-a placut caracterizarea frumoasa a lui Dan Puric. Sunt nelinistile dumnealui, este sinceritatea, este constiinta dumnealui atât de treaza, si vrea ca acest semnal sa-l transmita si-n jurul sau. Deci sa rostim impreuna: Omule, trezeste-te înainte de a fi prea târziu.

Toti cei prezenti in sala bibliotecii, au fost de acord ca noua aparitie este o carte de învatatura în spiritul credintei ortodoxe, a românismului. Cartea este versificata, toate poeziile fiind un strigat, o implorare de urgenta fireasca fata de evolutia negativa a societatii contemporane. Pentru tineret este un îndreptar educativ care-i înfiereaza pe pe cei rai, necredinciosi, hoti, clevetitori, trândavi, betivani, tradatori ai datinilor stramosesti.

Autorul a multumit celor care i-au facut posibila exprimarea în acel cadru, personalului bibliotecii si Editurii Papirus Media, dar si celor care l-au onorat cu prezenta acolo. ,,Am sa spun câteva cuvinte în legatura cu aceasta carte, dar mai înainte câteva fraze despre celelalte lucrari ale mele. Marea majoritate sunt cu caracter monografic; patru din ele se refera la Roman, doua la Liceul Petru Poni. Din 1992 este ,,Istoria Romanului’’ din care am cinci capitole, iar a doua, la care am lucrat vreo 10 ani, am scris-o singur, cu mari eforturi cât am fost consilier municipal, presedinte al comisiei pentru cultura. Alte monografii sunt dedicate localitatii în care am functionat aproape 20 de ani, Ruginoasa din Neamt, una este pentru satul meu natal, alta despre un preot de la Stejaru – parintele Moraru care avea un har deosebit. Alta carte este de meditatii de la efemer la eternitate, pentru ca eternitatea este vesnicia de dupa moarte, fiindca eu cred în asa ceva. As putea prezenta argumentele concrete dincolo de cele care apar în biblie, comparând biblia cu stiinta, si stiind ca Dumnezeu exista si exista palpabil. Eu când va privesc pe dumeavoastra toti, il vad pe Dumnezeu, în ipostaze deosebite. Si stiti de ce? Pai, scrie clar în biblie: omul este dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Multi spun „dar cine l-a vazut pe Dumnezeu?”, ei uite, eu spun „l-am vazut pe Dumnezeu”. Dumnezeu nu apare ca un mosnegut, el este peste tot, unde nici nu ne gândim noi, ca spirit si ne vegheaza întreaga existenta.

De aceea, iertati-mi modestia, dar am citit câteva mii de carti în viata mea, si asta a fost problema centrala care m-a framântat: ce este dincolo. Oricât am spune noi ca ne este teama de capatul acela al vietii, e bine ca nu stim când este. Putem muri întotdeauna, de aceea este valabila acea maxima care spune „lucreaza si activeaza ca si cum ai muri mâine, gândeste si munceste ca si cum ai trai 100 de ani”, fiindca nu stim când ni se rupe firul vietii. Daca vreti, aceasta carte la asta se refera. Societatea româneasca este acum strabatuta de o criza economica, nu chiar asa de mare, de grozava, dar cea mai mare criza la care este supusa societatea româneasca este criza morala, criza existentiala, sub aspectul acesta al spiritualitatii noastre. N-ar trebui sa uitam ca, de undeva, de acolo de sus, chiar din acest an s-a hotarât sa se treaca la buletinele pe baza de cip, pana la anu’ sa se treaca obligatoriu la cardurile de sanatate, tot pe baza de cip. Asta-i unealta satanei, sa nu credeti ca-i altceva; cititi biblia, în ultima ei parte, Apocalipsa. Se arata clar acolo ca acel 666, este semnul Anticristului, al satanei. Vom fi obligati pâna la urma (sper sa nu prind timpurile acelea, dar mi-e groaza pentru urmasii mei), sa ne facem semnul acela cu laserul pe mâna dreapta sau pe frunte. În clipa aceea am pierdut tot ce a fost crestinesc, ce a fost bun.

Am auzit ca România este prima tara care experimentaza asa ceva. Cititi va rog Apocalipsa, sa nu credeti ca va spun eu ceva inventat. Aceasta carte, care este scrisa cu aprope 2000 de ani in urma, vorbeste despre acest 666 si abia acum se pune în aplicare. Dumneavoastra stiti ca multi dintre noi îl purtam pe satana în buzunar? Si când spun asta, ma refer la card, deci c a r d. Cititi invers, cum fac evreii si veti vedea ca iese drac. Nu s-o fi gândit nimeni sa-i spuna altfel? De aceea eu spun „trezeste-te omule”, adica sa fii atent la pericolele care si pe acest plan ne pândesc.

Se vorbeste despre globalizare, si multi spun ca poate este buna, dar globalizarea înseamna taierea tuturor natiunilor, însemna un fel de ghiveci din toate religiile lumii, înseamna tot ce este mai rau posibil. Prin ea am pierde enorm, toate popoarele. Practic, acest trezeste-te din titlul cartii, se refera la starea noastra de spirit, trebuie sa gândim si sa analizam daca ceea ce fac unii sau altii este în avantajul nostru, pentru ca sunt lucruri care ne vor depasi la un moment dat, si de aceea este bine sa urmati luminatorii, în special din rândul preotilor, si ma bucur sa am în preajma mea doi preoti (pr. Tuscanu Florin si Paiu Cornel) care înteleg pericolul urias ce se abate asupra tarii noastre, si nu numai, asupra omenirii întregi. Acestea sunt întrebarile retorice pe care le-am pus în primul capitol, si le pun în continuare, întrebari la care mi-am raspuns singur, si indirect va invit si pe dumneavoastra sa va raspundeti.

Capitolul doi l-am dedicat lui Dan Puric, dupa parerea mea, o constiinta extraordinara, cum n-am mai vazut demult. Imediat dupa revolutie a aparut o alta personalitate remarcabila, Petru Tutea, care era într-un dialog cu Emil Cioran – pe care multi literati îl ridica în slavi ( nu si eu). Acest Dan Puric este un mirean, nu este preot dar are vocatia unui mare preot, asa cred eu. V-as recomanda sa nu pierdeti ocazia de a-l auzi, fiindca peste tot pe unde se duce, salile sunt arhipline la conferintele lui, desi-i cu plata intrarea. Numai ca banii nu-i foloseste pentru el, ci pentru manastiri, pentru biserici. El, pe când traia înca, îl considera un sfânt pe acel staret de la Petru Voda, Iustin Pârvu. I-am citit cartea „Cum, cine suntem” si am versificat-o. Iar acel sfânt Zavorâtu, si el fost fecior de preot, care a ajuns la mijlocul sec. XIX la Ierusalim, apoi în Rusia si la Constantinopole. A fost ridicat la rangul de mitropolit, dar pâna la urma si-a dorit o viata tihnita, sa fie singur, si s-a dus la manastire. Si-a facut o chilie, si vreme de douazeci si doi de ani îsi tinea singur slujbele acolo, fara sa aiba credinciosi, dar a scris carti, primea sute de scrisori din strainatate.

Si toate astea am vrut sa vi le aduc la cunostinta, fara a avea pretentia ca ce scriu eu va ramâne în istoria literaturii, pentru ca daca eu scriu în versuri, fac un fel de proza versificata pentru a fi mai usor receptata de catre cei care citesc, iar pe mine ma intereseaza ideile pe care le scriu, si daca din toate ideile mele, în inima dumneavoastra, macar una sau doua prind radacini, înseamna ca nu mi-am pierdut timpul degeaba. Este foarte greu acum, nu sa scrii o carte, cât s-o publici, este foarte, foarte greu. Eu mai am o carte, scrisa de doi ani si jumatate, care sta, pentru ca mi-ar trebui doua mii de lei si nu-i gasesc nicaieri. Nu mai vreau sponsorizari, fiindca-i penibil sa te duci la cineva sa-i ceri sa te sprijine, si el sa refuze. Cartea se numeste „Predicile Sfântului Ioan Gura de Aur” în haine ritmate…

Editorul, preotul Cornel Paiu – datorita caruia exista cartea, a sesizat si ineditul, poate cu semnificatii firesti: ,,Omule, trezeste-te înainte de a fi prea târziu’’ este prima aparitie a Editurii Papirus Media cu sediul în Roman, fiindca fiintase pâna acum la Bucuresti. Domnul profesor Andone este o personalitate complexa, care stie foarte bine ce alegeri a facut pe parcursul unei vieti dedicate pedagogiei si educatiei, culturii si spiritualitatii. Este o persoana care detine o zestre informationala si culturala, pe care doreste s-o dea mai departe, simtind nevoia imperativa de a se exprima prin cuvânt oriunde, cu volubilitatea pe care ati cunoscut-o si astazi. Simte nevoia sa se exprime într-un fel, poate arborescent, tocmai din nevoia de a comunica foarte, foarte mult.

Zesterea culturala, spirituala, traditionala, acumulata pe parcursul unei vieti, se reliefeaza si-n cartea de fata. Domnul profesor postuleaza si ideea unei amortiri, sau a unei adormiri sau a unui somn, în care ne-am afla. Si pe buna dreptate cred, pentru ca în contextul actual, cultura, spiritualitatea, credinta adevarata, sufera de tot felul de anomalii. Si mai ales, sufera de un fel de adormire, de un fel de angoasa somnolenta, si mai ales de deviatii de tot felul. Si-n cultura au aparut voci care denigreaza, sau vin cu estetica urâtului si a subculturii, iata se vorbeste de subcultura nu de cultura. În spiritualitate exista multe deviatii de tot felul, desi poate-n contextul actual omul ar trebui sa se apropie mai mult de spiritual, parca viata mai grea si mai complicata ne îndepateaza mai mult. Invitatia domnului profesor, si preocuparea sa în toate cartile, nefiind doar cea de fata cu un asemenea mesaj, induce dorinta de a puncta ce este biblic, ce este frumos, ce este autentic ce este curat, si se înscrie în traditia românului dintotdeauna, traditie pe care am primit-o si noi de la mosii si stramosii nostri. De aceea „Omule trezeste-te înainte de a fi prea târziu” este o carte care se adreseaza omului de rând, omului care vrea sa înteleaga mai bine, pentru ca fenomenul de uitare a traditiilor, a culturii autentice sau a spiritualitatii nu se manifesta doar în spatiul omului intelectualizat sau a intelectualului, ci se manifesta chiar si în paturile care nu au prea multa scoala. Chiar si cei care îsi stiau traditiile, pentru ca si le practicau la biserica sau le practicau în casele lor, încep sa le uite. Domnul profesor, prin aceste versuri, prin aceste exercitii de versificatie, dovedeste ca detine o tehnica desavârsita de a versifica, are o vocatie a rimei. Pâna si în proza prefera sa se exprime folosind rima.

Iasi

 

A TREIA FORTA- România profunda

Recenzie de Drd. Stelian Gombos

A treia forta – România profunda. Autori: Ovidiu Hurduzeu, Mircea Platon. Editura „Logos”, Bucuresti, 2008, 367 pagini

 

[pullquote]Motto: “ Nu ni se potriveste nici un model extern de civilizatie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit sa fim lasati sa crestem organic, dinlauntrul nostru. Cred ca schema de baza, arhetipal-seminala, a fiintei noastre se gasea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lasat de izbeliste, la mijloc de drum, între preistorie si electronica. Nu avem un pattern, crestem si descrestem aiurea, dupa legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri cautând petrol si otel si negasind decât cimitire de folclor si limba.” Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fara jurnal[/pullquote]


 

Am încheiat, în urma cu câteva ceasuri, si cu o oarecare întârziere, lectura volumului, scris „la patru mâini, doua suflete mari si doua caractere tari” de eseistii Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon si recomandata cu multa sinceritate si responsabilitate de catre catre Actorul, Regizorul crestin, Apologetul si Marturisitorul autentic Dan Puric. În mod normal, as lasa sa treaca de la câteva zile la saptamâni, care sa lase ebulitia lecturii sa decanteze lin într-un text. Unele dintre recenziile mele sunt departe de momentul primei lecturi cale de mai mult de un an. De data aceasta nu va mai fi la fel, scriu la cald, adica la rosu. Voi mai face, marturisesc dintru început, ceva ce consider a fi impardonabil, un lucru pe care mi-l refuz din principiu: o recenzie la persoana întâi. În raport cu cartile pe care le citesc, sunt prea mic, nu exist. Volumul celor doi autori nu m-a întâlnit altfel, nici nu m-a lasat mai mare. Poarta însa cu el o încarcatura de Prezent care provoaca cititorul la o reflectie fatisa, fara jumatati de masura. Un Prezent agresiv ca o îndragostita care vrea sa stie: „Ma iubesti?” si careia nu-i poti raspunde decât afirmativ sau negativ, dar musai cinstit. Nu te poti angaja în fata acestui tip de întrebare decât la persoana întâi, strict personal. Deci si prin urmare, asa voi face. Am terminat lectura cu certitudinea întâlnirii cu unul dintre cele mai importante texte despre lumea noastra redactat în România, senzatie pe care n-am mai avut-o niciodata de la Omul recent a lui Horia Roman Patapievici încoace. Rog ca aceasta din urma observatie sa nu-mi fie judecata prea dur, neputând spune, la urma urmei, ca citesc toate lucrarile care se publica pe la noi, nici macar pe toate care merita acest efort. Este o impolitete fata de contemporaneitate, dar este preferabil asa, zic eu, decât sa fiu nerecunoscator celor ce ne vin din trecut. Observatia asemanarii dintre cele doua volume nu este, cred, lipsita de importanta, si o voi relua în partea finala a recenziei, acolo unde voi încerca sa schitez câteva anticipari ale impactului pe care îl va avea A treia forta: România profunda.

 

Asadar, iata, în rastimpuri, în orice cultura apar carti care dinamiteaza ideile considerate pâna atunci a fi de neconstestat. Carti inclasificabile, care deschid drumuri, redefinesc perspective si creeaza un climat nou. Nu cred ca gresesc când afirm ca A treia forta: România profunda, cartea scrisa “de patru mâini si doua capete” – de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon, cu postfata semnata de Gheorghe Fedorovici, si cu interviurile realizate cu cei doi autori si protagonisti de catre Silviu Man, va masura cu precizie cât de permeabili am ramas la idei cu adevarat noi, cât de ancorati suntem în realitatea zilelor noastre si, mai cu seama, adevaratul nostru apetit nostru pentru libertate – acea libertate nemediata de nici o instanta politica ori slogan publicitar.

 

A treia forta: România profunda nu este bricolaj conceptual manufacturat de doi universitari. Autoritatea autorilor Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu provine din niscaiva fraze lungi si amenintatoare, delicat-ininteligibile, nici din docte si tepoase note de subsol, ci din faptul ca ei stiu sa ti se adreseze direct, franc, iar nu cu identitatea tupilata dupa tufisul unor concepte costelive si arabescuri “telectualiste”. În cartea lor – scrisoare-manifest, iar nu poligon pentru patinaj teoretic – se vorbeste, în cel mai viu si mai asumat mod cu putinta, despre stirbirea fundamentelor lumii, despre lipsirea progresiva a omului de omenie, despre cresterea deficitului de România în România si alte probleme ce nu pot fi acoperite prin înnodarea de silogisme, ci doar prin marturisire. Iar Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon marturisesc, vorba aceluiasi I.D. Sîrbu, citat mai sus, “despre tot ce nu ti se poate lua la perchezitie”.

 

Ce înseamna a gândi? Eugen Ionesco spunea: “A gândi înseamna a gândi de unul singur”. A gândi nu înseamna însa a jongla cu termeni prestabiliti – a gândi exista numai în afara locurilor comune si ale prejudecatilor vremii. Noi ne-am obisnuit sa credem ca vremurile noastre ne daruiesc libertatea, ceea ce n-a facut nici Evul Mediu (pentru ca “hm, obscurantist”), nici secolul XIX (pentru ca „vai, monarhist”), nici perioada interbelica (pentru ca, “ah, Cioran-Eliade-Ionesco”). De-abia acum, dupa 45 de ani de comunism si 21 de ani de tranzitie, printr-un miracol pe care nimeni nu încearca sa si-l explice, ni se pare ca ne-am trezit, un pic buimaciti, în cea mai buna dintre lumile posibile. Libertatea noastra cea noua s-a nascut prin “spargerea prejudecatilor” lumii celei vechi… Ce uitam însa, tot aruncând diatribe împotriva vremurilor trecute, este ca în locul vechilor prejudecati, timpurile moderne ne-au facut cadou altele, mai subtile, mai rafinate, mai adaptate noii noastre identitati, de posesori de drepturi, carduri bancare si ferestre cu geam termopan. În loc sa gândim singuri, ne-am învatat sa cântarim lumea în termeni vagi si smulsi de realitate, sa ne raportam existenta nu la oameni, ci la institutii, si sa etichetam definitiv adevarurile incomode pentru a nu fi perturbati din reveriile noastre progresiste. Acesta este unul dintre marile merite ale volumului A treia forta: România profunda – acela ca demonstreaza, cu argument limpede si maximum de blândete, ca si lumea în care traim sufera de grosolane imprecizii si de insuportabile locuri comune. De exemplu: imaginea noastra despre “capitalism” este indisolubil legata de aceea a unor banci si corporatii uriase, care ruleaza în circuitul economic sume ametitoare. Nu ne putem, deci, închipui un asa-zis capitalism la scara umana. Aici intervine Mircea Platon, dând exemplul unui model de capitalism antibancar practicat de negustorii Frantei de dinainte de Revolutie, care – în chip uimitor – evitau împrumuturile si care nu aveau obsesia consumului si a maximizarii cu orice pret a profitului (elemente fara de care nu poate fi imaginat “capitalismul nou”). Desigur, contraargumentul cel mai la îndemâna ar fi sa afirmam ca exemplul este lipsit de relevanta, fiindca aceasta se întâmpla de mult, în vremuri imemoriale, nu acum si aici, “în cea mai buna dintre lumile posibile”… Daca am aduce însa aceasta obiectie, am uita, în mod nepermis, ca circuitul lumii nu este liniar si ca o crestere cantitativa nu înseamna neaparat un progres (“Chiar si despre o tumoare se spune ca se afla în progres” –Giovanni Sartori).

 

Într-un stil imbatabil, cu floreta luciditatii învelita într-o teaca stilistica de mare rafinament, Mircea Platon ridica masive semne de întrebare deasupra utopiilor prefabricate cu care ne alimentam zilnic: – iluzia dezvoltarii României prin rapt: “România îsi va fi revenit când va avea nu cinci miliardari, ci 30.000 de croitori buni, nu când va avea cinci baroni ai impexurilor agricole, ci doar când va avea o economie taraneasca prospera si 200 de soiuri de vin bun” (Ce-a mai ramas de aparat? Micul întreprinzator);

– iluzia democratiei imaculate: “Dupa cum observa Victor Davis Hanson, sistemul actual are înca de dat un raspuns la întrebarea daca democratia e posibila în lipsa existentei unei clase de tarani, de fermieri, de yeomen, de razesi, a caror independenta economica si virtuti rustice de autosuficienta, spirit de întreprindere, stocism, si prudenta au stat la baza ideii democratice din vremea Greciei antice si pâna în secolele XIX-XX.” (Ce-a mai ramas de aparat? Satul);

– iluzia dreptei intolerante: “Nu fortez pe nimeni sa fie ortodox, îl ascult pe cel care îmi vorbeste de alta credinta, dar nu accept sa fiu “tradus”, sa fiu redefinit, reeducat, sa fiu fortat sa devin altceva sau sa renunt la parti din credinta mea sau din practica ei liturgica. Darul lui Dumnezeu e sa ne iubim fiind diferiti – chiar dusmani -, nu sa ne iubim pentru ca suntem la fel. Pentru ca trebuie sa-l iubim pe El în noi, nu pe noi.” (Cum poti fi conservator fara sa fii legionar si fara sa fii de stânga);

– iluzia învecinarii dintre conservatori si legionari: “Punctele unde se opereaza desprinderea de Miscarea Legionara sunt cele referitoare la: cultul violentei si folosirea atentatului politic ca raspuns la terorismul de stat; tehnoccratismul elitelor (cultul “intelectualilor”); legat de acesta la rolul covârsitor al statului în viata economica sau spirituala, rol pe care conservatorii moderni nu îl mai pot pretinde, importanta fiind acum restaurarea libertatii omului dupa deceniile de manipulare comunista si pavlovianism social; antisemitismul si teoria conspiratiei iudeo-masonice, o pervertire doctrinara a realitatii care cere instrumente mult mai nuantate de întelegere si actiune decât determinismul conspirationist” (idem);

– iluzia unui crestinism al elitelor, aseptic si urban: “Intelectualii spiritualisti se vor introvertiti într-o “biserica interioara”. Vor sa fie singuri cu Dumnezeu. Dar le ia multa bibliografie ca sa ajunga acolo. Unui taran român îi lua doar o îngenuchere. Uneori, prin partile Basarabiei, si câteva gâturi de tarie.” (Ce-a mai ramas de aparat? “Ortodoxia babelor”);

A nu se întelege ca omul timpurilor noastre – fie ca locuieste la Lyon, Boston, Oradea sau Galati – nu ar avea deloc capacitatea de a distinge între realitatea înconjuratoare si realitatea simulata, nascuta din prejudecatile despre care vorbeam mai sus. Omul poate înca intui raul, dar numai în manifestarile lui cele mai vizibile – ale nepasarii civice sau ale trucurilor politice. Neîncercând sa caute cauzele prime ale raului ce-l înconjoara, el – constata Ovidiu Hurduzeu – sfârseste prin a-l echivala numai cu mizeria copioasa. Orizontul nostru de sensibilitate este micut si, în miopia noastra, credem ca de îndata ce nu vom mai arunca gunoaiele pe jos, vom putea sa ne numim “civilizati”, uitând ca civilizatia nu înseamna neaparat omenie. Nu vad, de exemplu, daca ar putea fi preferabila limba dezinfectata, de cauciuc, a corporatistilor, înjuraturii cleioase de Strehaia: “În România, el nu vede decât gropile din asfalt, coruptia politicianului si spaga functionarului din spatele ghiseului, mitocania semenilor sai (dar nu si pe a lui însasi). În mintea sa toate ar trebui sa functioneze ca-n Elvetia, dar habar n-are cât l-ar costa o Elvetie româneasca. Nici sclavii fericiti ai Americii nu vad mai departe de vârful nasului: îl înjura pe Bush pentru pretul ridicat al benzinei, dar continua fiecare sa mearga la birou într-un SUV de cinci tone. Se arata vag îngrijorati de “global warming”, dar sunt speriati de-a binelea ca fabricile se închid, tara se dezindustrializeaza iar viitorul se muta în China si India. Enorma aglomerare de mijloace redundante, proliferarea superfluului si a insignifiantei, epuizarea realului prin secatuirea resurselor naturale si desertificarea ordinii simbolice, prin virtualizare, viteza paroxistica imprimata fiecarei activitati umane însotita de imobilitatea gândirii critice – într-un cuvânt hipercomplexitatea, actioneaza prin mii si mii de cauze tangentiale si interpuse. E greu sa le deslusesti din habitaclul automobilului.” (Hipercomplexitatea paguboasa)

 

Odata ce diagnosticul corect a fost pus, tratamentul este necesar. Mircea Platon si Ovidiu Hurduzeu nu întemeiaza o doctrina sau o ideologie, nu propun regulamente noi si noi organigrame. Ofera un drum de urmat, iar nu rezultatul de dobândit la deadline-ul vreunui cincinal. Omul înfatisat de Forta a treia nu este Om Nou, nu este secretia ambigua a unor minti înfierbântate care vor sa încerce înca un experiment social à la maniere de Pavlov. Nu un alt om mutilat prin aderarea la noi canoane exterioare, ci omul întors înspre matca sufletului sau. Nu partizani, nu adepti, nu purtatori de insigne si drapele, ci oameni – fara majuscule, oameni în carne, oase si suflet… Oameni care nu traiesc pentru a se încadra în vechea dihotomie: “Hot vsersus Prost”. Oameni care nu jubileaza la gândul ca au sa-si îngroape viata undeva pe ruta birou – hipermarket. Care stiu ca “a te realiza” nu înseamna a avea un frigider ticsit. Care nu au nevoie de manuale de PR si comunicare pentru a se face întelesi. Care nu fac binele doar pentru ca asa se recomanda la televizor în fiecare sâmbata seara si care stiu ca, orice ar spune cercetatorii americani, copiii pot creste cu hrana catodica pe baza de desene animate sângeroase si filme cu împuscaturi. Oameni normali.

 

În cele din urma, este bine sa ne întrebam, dupa ce lectura ia sfârsit: si acum? Ei bine, fara sa-mi arog daruri profetice, voi risca sa dau niste raspunsuri, jumatate în serios, jumatate raspunzând unei provocari agonice. Ziceam, la începutul acestei recenzii-eseu, ca A treia forta: România profunda, aminteste tulburator de Omul recent. Din diverse motive de ordin personal, am citit aceasta din urma lucrare „la spartul târgului”, când valurile pe care le-a suscitat se domolisera. Horia Roman Patapievici era deja institutionalizat si cuminte ca un berbec juganit, nimic din violenta razvratitului nu mai aparea în persoana lui publica. În Discernamântul modernizarii aveam ulterior sa asist la echilibristica puerila a celui care jinduieste sa pastreze varza (discernamântul traditional) fara sa loveasca, în numele Tatalui, capra (modernitatea). Dupa varii alte luari de pozitie de sorginte neoconservatoare, filosofenii pe tema 9/11 si deliruri hipercompetente despre Islam m-am lamurit: omul se golise de substanta, fusese vampirizat, devenise de-al lor. Îndraznesc sa spun ca, pe termen scurt-mediu Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sistemul îi va asalta si pe ei cu tentatia confiscarii.

În mediile României epidermice, cred ca nu se va întâmpla aproximativ nimic. Cartea va fi vag citita, eventual adulata pe ici pe colo, apoi peste ea se va depune praful uitarii. Toata lumea o stie, si o stiu si autorii prea bune: cartile nu schimba lumea. Atunci când par s-o faca, schimbarea e antrenata deja, cartile doar o înregistreaza après coup, si o cristalizeaza. În starea în care sunt lucrurile, este chiar lucid sa ne întrebam daca ceva mai poate fi schimbat, iar daca da, în ce fel, în bine sau în rau? Textele sacre vorbesc despre o ultima parte a ciclului cosmic ca despre o perioada de violenta, de ratacire si de ignoranta aproape totala. Ar fi o trufie sa identificam timpurile noastre cu cea mai neagra perioada din Kali-Yuga, dar ar fi o lejeritate sa îndepartam aprioric aceasta supozitie. În ambele cazuri însa, repet, cartile nu pot schimba nimic de la sinea lor, oricât de oneste ar fi ca opere de discernamânt.

 

Este drept sa ne întrebam, în cele din urma, ce va reprezenta aceasta carte pentru România profunda. Iarasi, sunt nevoit sa zic, nimic. Acolo unde profunzimea nu este atinsa de cangrena modernitatii, lucrurile vor continua sa curga pe fagasul lor si fara acest text, la fel cum o carte buna despre ecologie nu influenteaza cu nimic natura, care stie sa-si vada de ale ei si fara concursul specialistilor. Acolo unde România profunda se retrage în fata kitsch-ului, a manelizarii si a mârlanizarii, lucrurile vor merge în rau, dupa cum au apucat. Pe ici pe colo, câte un adolescent va gasi niste confirmari ale intuitiilor sale adânci, iar revolta lui va capata, poate, substanta si sens.

 

Dar sa ne întoarcem iar la autori. Din punctul de vedere al pragmatismului de gospodina care a invadat pâna la cele mai fine interstitii ale vietii noastre, A treia forta: România profunda trebuie sa para de un donquijotism desuet. Este genul de carte care se scrie pentru a te achita de o datorie de onoare fata de constiinta proprie, este cartea care capata deplin sens daca esti convins ca, pâna la urma, totul este doar între tine si Dumnezeu, e sfidarea perfecta care trebuie adresata postmodernitatii pentru a demonstra ca esti, în pofida tuturor lanturilor cu care te-a zavorât, un om liber. A treia forta… Este orice, dar numai o întreprindere rentabila nu. Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon sunt într-un moment de gratie. Au scris o carte onesta. Celor carora adjectivul li se pare zgârcit, îi asigur ca nu este asa, în vremurile noastre în care minciuna si înselatoria par simple conventii adoptate în vederea reusitei. Au provocat sistemul, desi s-ar fi putut strecura si ei în „elitele” globalizate si dezîntrupate. Din punct de vedere spiritual sunt însa, pe prag, cu aceasta critica a lumii moderne. Pot face cale întoarsa, cedând sistemului care va încerca „sa-i recupereze”, juganindu-i cu onoruri, ca pe Horia Roman Patapievici. Ar fi pacat. Pot ramâne linistiti si confortabil acolo unde stau deja, incoruptibili, criticând amar pâna la sfârsitul vietii agresarea României profunde (scriindu-i, eventual, dupa ceva vreme, epitafuri). Ar fi la fel de pacat. Sau îsi pot continua drumul mai departe, dorindu-si ceea ce orice crestin trebuie sa-si doreasca, nici mai mult, nici mai putin decât sfintenia. Povara acestei carti, integrala, este cea a autorilor, si în egala masura a celor care o vor trai si interioriza cum se cuvine, si vai celor care se vor apropia de acest text pentru a se întoarce comod la ale lor, dupa ce-l vor fi înteles…

 

Drept urmare, acum la sfârsitul acestui eseu – recenzie, multi dintre cititorii volumului A treia forta… se vor întreba: despre care Românie vorbesc Ovodiu Hurduzeu si Mircea Platon? Si trebuie sa admit, cu imensa parere de rau, ca vor avea impresia ca se afla în fata unui pseudo-concept intelectualist, a unei conventii de laborator. Lipsa nu va fi însa de partea autorilor, ci a cititorului. Si asta pentru ca multi dintre noi traim într-un loc aflat în deficit cronicizat de profunzime. Locuitorul României desertificate despre care vorbeste Ovidiu Hurduzeu va crede ca este împins la un exercitiu livresc fara rost, experienta sa reducându-se la unul din multele orase „europene” tipice ale României, în care abunda „posibilitatile” dar în care oamenii interactioneaza vag, epidermic, fara sa-si împartaseasca nimic, în care se comunica, dar nu se intra în comuniune.

 

Cu alte cuvinte, ma veti acuza, cititori ai acestor rânduri, de pesimism, si-mi veti reprosa pozitia paradoxala, de admirator fara rezerve, sceptic în ceea ce priveste consecintele. Nu-mi permit, va asigur, derapajul unor asemenea sentimentalisme. Lumea noastra este, dupa cum scrie undeva marele filozof Platon, în dezordinea lasata în urma Zeului, dupa plecarea lui. Ca lucrurile sa revina în matca, este nevoie ca Zeul sa se întoarca, nici mai mult, nici mai putin. Pâna atunci, carti ca A treia forta: România profunda ne sistematizeaza dorul, ceea ce nu-i deloc putin, si în acest conditii sunt sigur ca veti fi de acord cu mine…

 

Prin urmare, acum la încheierea acestui material, voi sustine cu toata convingerea si responsabilitatea, ca Forta a treia este cea mai coerenta pledoarie pentru normalitate într-o vreme în care acest termen este pus sub semnul întrebarii cu înversunare iresponsabila. România normala aparata de Ovidiu Hurduzeu si Mircea Platon nu este nici Românie pasunista adormita suav pe “Mugur de fluier”, nici teocratie musculoasa, ci o Românie ordonata, în care economia nu este pârghie de control a ingineriei sociale, cultura nu este terenul de joaca al celor mai mici dintre demagogi, rebranduiti ca “manageri”, Biserica nu practica autismul institutional, politica nu este circ, iar justitia nu-i contorsionista angajata la negru în circul politic. O Românie alcatuita din oameni, nu din functii: “Daca sistemul economic actual, îti ofera o prostituata, personalismul îti propune o nevasta dragastoasa; în loc de un hamburger, înfulecat la volanul masinii, o friptura într-o gradina de vara, la un pahar de vorba; în loc de mall-ul impersonal, magazinul din colt unde vânzatorul îti spune pe nume; în loc de o filozofie abstracta, un om întreg care-ti vorbeste; în loc de revolutii, utopii si experimente, nascute din haos si plictiseala, evenimente desfasurate în rânduiala.” (Ceva si cineva). Asadar, ce am putea face, atunci, fiecare dintre noi? s-ar putea înca întreba un sceptic. Pentru început, raspunsul ar fi: sa nu uitam ca, dupa cum spune Ortega y Gasset, “lamentatia bolnavului nu este numele bolii de care sufera”. Sa încercam, cu alte cuvinte, sa vedem cât mai departe, atât în afara, cât si pe dinauntrul nostru. Si sa nu ne pierdem speranta, uitând ca zarurile, înainte de a fi aruncate, au fost temeinic masluite…