Dan Puric: Necreștinii pun punct după moarte, creștinii pun virgulă.

Învierea trebuie trăită ca permanență, nu doar în cele trei zile ale sărbătorii

de ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ

„Noi, creștinii, primim sângele lui Hristos, sânge care ne spală de toate păcatele. În legătură cu Învierea, eu cred că aceasta trebuie trăită ca permanență, nu doar în cele trei zile ale sărbătorii”, spune Dan Puric într-un interviu acordat Ziarului Lumina. Artistul vorbește despre destinul hristic al poporului român, despre semnificația frazei ”omul e sub vremi”, despre moarte și Înviere.

Redăm mai jos pasaje din acest interviu:

„Albert Camus spunea undeva că „Unii fac istoria, iar alții o îndurăˮ. Din fericire, mai există încă o categorie pe care Camus nu o știa, anume aceea a oamenilor care transfigurează istoria. Aceștia sunt creștinii. Să luăm un simplu exemplu, cel al temnițelor comuniste. Acolo și-au sfârșit viața atâția oameni care au îndurat un regim criminal și tortură fără margini. Mulți dintre ei au murit. Atât cei care au murit, cât și cei care au supra­viețuit ororilor au transfigurat suferința din viața lor. Îmi aduc aminte de un interviu imaginar luat lui Vladimir Lenin de către scriitorul Giovanni Papini, care face parte din cartea Gog. Conducătorul rus, într-un cinism inimaginabil, declara că cel mai bun îngrășământ pentru pământ este sângele oamenilor. Aceasta a mărturisit-o comunismul, închizând și deportând zeci de milioane de oameni nevinovați, comunism pe care astăzi Europa occidentală nu-l incriminează, ci îl socotește interpretat și aplicat greșit.

Să ne întoarcem la poporul român, dar nu atât la el, cât la credința ortodoxă a lui.

Cuvintele pe care Papini le-a pus imaginar în gura lui Lenin au devenit un adevăr istoric. În România de după cel de-al Doilea Război Mondial, comuniștii au închis peste două milioane de oameni, dintre care 200.000 (cifrele variază) nu s-au mai întors acasă niciodată. A curs mult sânge în țara aceasta, dar fiind sânge de martir, el a intrat în pământ, iar din pământ a crescut grâul credinței noastre. La fel s-a întâmplat în istorie și cu Brâncoveanu și fiii săi. Dar nici sultanul turc de la începutul secolului al XVIII-lea și nici Lenin, la începutul secolului trecut, nu au știut cum va rodi acest sânge pentru pământul românesc. M-am întâlnit într-o zi cu un țăran din Bucovina, care m-a văzut supărat și m-a întrebat: „Domnule Dănuț, ce facem cu țara asta?ˮ I-am spus dezamăgit: „Nu știu. Suntem sub pământˮ. La care el m-a încurajat: „E adevărat, dar numai Dumnezeu știe ce va crește din pământul acestaˮ. Da, din răspunsul țăranului mi-am dat seama că nu trebuie să confund moartea cu un dat inexorabil. Trebuie să luăm moartea ca pe o sămânță, fiindcă și din ea poate răsări veșnicia. Răspunsul dat de țăran este unul mult mai puternic decât cuvântul lui Lenin”.

Am suferit imens când a plecat părintele Iustin Pârvu, pe care l-am cunoscut și sufăr în continuare. Îmi aduc aminte de Mitropolitul Antonie Bloom, care spunea cândva că există morți fecunde, adică după ele rămâne o lumină. Moartea lui Alexandru Nicolschi, torționarul care a inițiat infernul de la Pitești, nu a fost o moarte fecundă, la fel, nici moartea colonelului Crăciun. Și lista ar putea continua… În dreptul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej nu putem vorbi de o moarte fecundă, însă la Petre Țuțea, la Constantin Noica, la Radu Gyr, Vasile Voiculescu, da. După ei a rămas lumină. Oricât s-ar strădui unii să o acopere cu neuitare, să falsifice istoria, nu vor putea.

Suntem singuri, dar cu fața îndreptați spre Dumnezeu

„Poporul român are destin hristic. Dacă ne uităm în martirologii, ne cutremurăm de bestialitatea și cinismul cu care au fost uciși cei care au mărturisit pe Hristos. Atât în primele secole, cât și de-a lungul întregii istorii până astăzi. Keith Hitchins, un apreciat istoric american contemporan, care a studiat istoria medievală și modernă a României, a declarat că „poporul român nu a avut niciodată control asupra destinului său politicˮ. Mărturia lui este perfect adevărată. Ceea ce a omis americanul să spună este faptul că, în lipsa controlului politic, românii au avut control absolut asupra credinței lor.

Să ne gândim la sfârșitul martiric al domnitorului Constantin Brâncoveanu. În ziua execuției, stăpân asupra vieții lui era altcineva, sultanul. Dar să analizăm atent tabloul întreg. În lojă asistau ambasadorii marilor state creștine, Marea Britanie, Franța, Rusia. Mai erau și delegați venețieni la Stambul. Nu a ridicat nici unul un deget împotriva acestei cumplite crime. Brâncoveanu a murit singur. El și fiii lui. Brâncoveanu a fost un concentrat de suferință și de cruce românească. Moartea lui Brâncoveanu vrea să ne transmită o lecție: suntem singuri, dar cu fața îndreptați spre Dumnezeu.

Continue reading activenews.ro

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s