Baza pe care a fost cladita SUA s-a spart în bucati!

 Ce se întâmpla cu 1 din 5 americani?

    .      .
http://m.antena3.ro prezinta o stire neasteptat de alarmanta prin continutul unei statistici. Americanii   se îndreapta vertiginos spre un tot mai adânc dezastru:

Un american din cinci si o treime dintre tinerii americani cu vârste mai mici de 30 de ani se declara fara afiliere religioasa, o cifra care “creste rapid” de cinci ani într-o tara cu traditie în viata religioasa, potrivit unui studiu publicat marti, relateaza AFP.

Potrivit institutului de cercetari Pew Research Center’s Forum on Religion&Public Life, numarul persoanelor care se declara fara afiliere religioasa “nu a fost niciodata atât de ridicat”.

Pe parcursul ultimilor cinci ani, aceasta categorie de populatie a trecut de la 15 la 20 la suta în rândul tuturor adultilor americani.

Printre ei, 13 milioane se declara atei sau agnostici si aproape 33 de milioane “fara afiliere religioasa particulara”. Doua treimi dintre cei 46 de milioane “cred în Dumnezeu”, subliniaza institutul.

Aceasta progresie a cifrelor se explica prin (…)

 

Puteti da CLICK AICI pentru a citi întregul articol.

 

*.

Tragedia Americii e una  foarte mare!

Constitutia Statelor Unite  a rezistat mai bine de 200 de ani. De ce?  Deoarece ea a a fost conceputa de catre adevarati  crestini americani  si  în  baza  întelepciunii venite din Cuvântul lui Dumnezeu –  BIBLIA.

Firul  calauzitor al acelei constitutii viabile era unul plin de întelepciune,  Nihil sine Deo – Nimic fara Dumnezeu.  Atunci americanii recunosteau deschis si plenar ca Dumnezeu este Creatorul cerurilor,  Pamântului si omului.  Dumnezeu este Atotputernic si vegheaza asupra creatiei  si are totul în controlul Sau. În El avem viata,  fiinta si miscarea.

Însa,  în ultimele decenii,  oamenii s-au îndepartat tot mai mult de credinta în Creator, nu mai citesc Biblia, locul unde este revelat pentru noi adevarul despre Dumnezeu si despre om, si astfel se îmbata cu alte filozofii oculte care nu-L cunosc si nu-L onoreaza pe Dumnezeu. 

Si rezultatele se vad chiar si prin faptul ca lumea de azi este foarte debusolata, criza economica se adânceste tot mai mult, drogurile si imoralitatea crasa iau un avânt fara precedent (avorturile cresc exponential, procentul casatoriilor e într-o mare  scadere si nu sunt  cladite pe morala si percepte crestine,  nu rezista, rata divorturilor e foarte mare; homosexualitatea este legiferata în tot mai multe state, fiind agreata de presedinti ca Barack Obama).

Daca mai înainte, nimic nu se facea fara Dumnezeu, astazi vorca toate  sa se faca  fara El, iar rezultatele sunt catastrofale.

Solutia e întoarcerea deîndata cu fata spre Dumnezeu, cu sinceritate, cu pocainta si cu închinare. Sa venim cu totii, ca unul, în rugaciune înaintea Tatalui din Cer sa ne cerem iertare pentru ofensa si razvratire si sa-I cerem îndurare si sa ne ofere prin har  vremuri de trezire spirituala,  în care sa-L glorificam pe  Isus Mântuitorul prin vietile noastre.

 

Conferinta, John Piper în România!

    DUMNEZEU ESTE EVANGHELIA

         conferinta biblica

3-5 Mai 2012


Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecaruia care crede (Romani 1:16).

Numai Evanghelia poate schimba inima oamenilor aducându-i la credinta si pocainta.

Însa Evanghelia nu este doar pentru cei necredinciosi. Ea este sursa zilnica de putere pentru cei credinciosi.  Numai Evanghelia îi poate împuternici pe cei nascuti din nou sa lupte împotriva pacatului si sa progreseze în sfintenie. Numai Evanghelia este sursa adevaratei bucurii în viata credinciosilor. Numai Evanghelia îi poate face pe cei credinciosi sa continue în credinta pâna la capat si sa ajunga la o siguranta si bucurie vesnica în prezenta Dumnezeului preasfânt.

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu deoarece vestea buna a lui Dumnezeu pentru noi este Dumnezeu Însusi!

John Piper vine la Bucuresti pentru a ne încuraja sa privim la adevarul acesta în Scriptura, sa-l îmbratisam cu credinta si sa-l lasam sa ne revolutioneze viata si slujirea, într-o perioada secetoasa din punct de vedere spiritual ca cea pe care o parcurgem acum! Emil Bartos va conferentia alaturi de John Piper.

Vino la aceasta conferinta pentru a fi reînvigorat de adevarul central al Evangheliei! Roaga-te ca acest eveniment sa fie folosit de Dumnezeu pentru a provoca o trezire spirituala în tara noastra!

În cartea sa Dumnezeu este Evanghelia, John Piper spune:

Tot ce are nevoia lumea sa vada este valoarea lui Cristos în lucrarea si în cuvintele copiilor Sai îndragostiti de Dumnezeu. Lucrul acesta se va întâmpla atunci când biserica se va trezi la adevarul ca dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu este darul prin care Dumnezeu se daruieste pe Sine si ca Dumnezeu Însusi este Evanghelia.

Evanghelia crestina nu este doar adevarul ca Isus a murit si a înviat; nu doar adevarul ca evenimentele acestea potolesc mânia lui Dumnezeu, iarta pacatul, si-i justifica pe pacatosi; si nu doar adevarul ca aceasta rascumparare ne scoate din iad si ne duce în cer; ci ca acestea ne duc la comoara noastra suprema, atot-satisfacatoare si vesnica, adica la slava lui Dumnezeu care straluceste pe fata lui Isus Cristos. “Cristos a suferit o data pentru pentru pacate, El cel neprihanit pentru cei nelegiuiti, ca sa ne aduca la Dumnezeu

Editura Faclia lucreaza momentan la traducerea si publicarea cartii Dumnezeu este Evanghelia. Fiecare participant la conferinta va primi un exemplar gratuit al cartii.

Pentru a vedea care va fi programul acestei conferinte vizitati pagina Programul conferintei.

Pentru a va înscrie la conferinta vizitati pagina Înscriere.

Va asteptam cu drag!

Declinul Credintei Crestine în România si în întreaga lume

HotNews.ro , din 18 Aprilie,  semnaleaza o situatie alarmanta pentru lumea  crestina


Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului. Cei mai multi atei, in tarile scandinave – studiu

În studiu putem citi ca „Filipinezii sunt poporul cel mai credincios din lume, spre deosebire de scandinavi si de locuitorii din fostele tari ale blocului comunist, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani care noteaza ca, cu cat o persoana este mai in varsta, cu atat crede mai mult in Dumnezeu, relateaza AFP.

Tarile in care oamenii cred cel mai mult in Dumnezeu sunt adeseori catolice. La acestea se adauga Statele Unite, Israelul si Cipru, potrivit raportului universitatii din Chicago (NORC) “Credinta in Dumnezeu in timp si pe tari”, bazat pe studii internationale realizate in 30 de tari in 1991, 1998 si 2008. Romania nu a fost cuprinsa in acest studiu.

Aproximativ 94% dintre filipinezi sunt credinciosi, urmati de chilieni (88%) si americani (81%), fata de doar 13% dintre germanii din fosta RDG si 20% dintre cehi.

Potrivit acestui studiu, tarile cu cei mai multi atei sunt cele scandinave si cele ale fostului bloc estic (cu exceptia Poloniei). Cea mai mare proportie de atei se intalneste in randul germanilor din fosta RDG (59%), care nu au crezut niciodata in Dumnezeu.

Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului.

In Statele Unite, 54% dintre tineri sunt siguri de existenta lui Dumnezeu, fata de 66% in randul persoanelor in varsta

***

Studiul scoate în evidenta o trista realitate, procentul mic al tinerilor care cred în Dumnezeu, 23%:

In schimb, credinta este mai mare la persoanele in varsta. In medie, 43% dintre oamenii în vârsta de 68 de ani sau peste sunt siguri ca Dumnezeu exista, fata de 23% in rândul persoanelor cu varste de 27 de ani sau mai tinere.”

***

Dintre posibilele cauze, mentionam:

1. Ateismul este starea normala a omului natural, firesc. Îns? ortodocsii cred, gresit, ca omul se naste in religia parintilor lor, precum primesc cetatenia, care vine de la sine.

2. Traditiile oamenilor nu sunt crestine. Scoala nu mai promoveaza crestinismul, Biblia nu e o carte recomandata.

3. Oamenii, prin „grija” si la îndemnul preotilor,  au scos vorbe cum ca au vazut icoane facând minuni, ape care au tamaduit, locuri care au facut cutare sau cutare lucruri. Aceste “fapte” nu sunt decât niste minciuni scornite care sa atraga oamenii (populatia) în acele locuri unde si-au deschis ei punctele de lucru.

Observatie: În toate locurile, satele, orasele lumii, nemaivorbind de spitale si policlinici, Dumnezeu a facut si face zi de zi multe minuni,  dând sanatate oamenilor în nenumarate rânduri. Iar în acele locuri speciale, nu s-a întâmplat  si nu se întampla nimic iesit din comun.

4. Religia crestina – majoritara, catolica sau ortodoxa – promoveaza obiceiuri omenesti, interesele conducatorilor lor, materiale, doctrine false (icoanele, crucea, moastele si mistificari, fara numar), puse alaturi de adevarul prezentat deformat.

5. Nu este promovata Scriptura – Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, ci surogate ale denominatiunilor crestine

6. Nu este urmarita smerenia înaintea Dumnezeului nevazut, Creatorului  care poarta de grija creatiunii Sale, omului. Nu icoanele si apele, zise tamaduitoare, aduc binele omului, ci numai Dumnezeu care e Singurul care  face minuni.

Despre obiectul credintei

George Danciu

Isus zicea:

S-a împlinit vremea, Împaratia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si credeti în Evanghelie.” 

                                                                                                    Marcu, 1.14-15

Credinta într-o realitate istorica, prezenta si viitoare

.

CREDINTA, de care vorbeste Evanghelia,  este în legatura cu cineva.

Când vorbim despre credinta, aceasta implica imediat si o persoana fata de care ne raportam credinta.

În crestinism, ideea centrala si Persoana fata de care ne manifestam credinta este Isus Hristos. Este un singur Dumnezeu, Tatal nostru si Creatorul Universului, care S-a manifestat între oameni prin Isus. Înainte de înaltarea Sa la cer (dupa ce Si-a dat viata ca rascumparare pentru omul pacatos si a înviat) a spus ucenicilor ca e de folos sa mearga la Tatal, unde va mijloci pentru ucenicii Sai, însa nu ne va lasa singuri, caci ne va trimite un Mângâietor, Duhul Sfânt. Deci Dumnezeu s-a facut de cunoscut prin Cuvântul Bibliei, ca este Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul (Isus Hristos) si Dumnezeu Duhul Sfânt, Unul, manifestat în aceste trei Nume.

Isus este Evanghelia la care  S-a referit El Însusi,  apostolii si Biblia,  în contextul ei general si specific.

Ne punem întrebarea, de ce am asculta cutare sau cutare voce…? E o voce demna de încredere? Ce spune e  adevarat?

Câti oameni or fi crezut când Cristofor Columb (1451-1506) care, cautând o ruta noua spre Asia, ajunge prin Oceanului Atlantic în America, le-a vorbit contemporanilor lui despre marele Continent de dincolo de Ocean?

Câti oameni or fi crezut când Galileo Galilei (1564-1642) si-a prezentat celebra sa teorie, cum ca Pamântul se învârte în jurul Soarelui? Desi a fost persecutat de Biserica Catolica si de Papa Urban al VIII care nu au crezut adevarul promulgat de el în teza sa, adevarul a fost demonstrat si confirmat ulterior de stiinta…

***

Sundar Singh (1889, India -1929, Tibet), povesteste ca mama sa, care era hindusa (o religie cu traditii, obiceiuri si superstitii) ca orice mama care îsi iubea copilul l-a învatat si pe el religia hindusa, în care vaca e un animal sfânt si venerat. Însa, în modul cel mai serios si plin de grija i-a spus fiului ei si aceste marete cuvinte: Daca vreodata te afli în fata unui pericol iminent si nu ai alte solutii, când viata îti este pusa în pericol, sa stii ca mai este o forta, o putere, aceasta este Isus. Sa apelezi la el.

Si, într-o zi, pe când mergea pe o poteca îngusta de munte, dintr-odata i-a închis drumul un sarpe veninos care-l ameninta îndreptându-se direct spre el si, din cauza terenului de munte, nu mai avea unde fugi de sarpe. Paralizat de spaima, aproape inconstient, a strigat sau mai exact inima i-a strigat „Isuse, scapa-ma!” Si a fost scapat, sarpele a plecat într-alta parte deîndata.

Sundar a participat la o scoala primara condusa de Misiunea american prezbiteriana, în care Noul Testament a fost citit zi de zi ca un “manual”. Sundar a refuzat sa citeasca Biblia la scoala. Dar într-o oarecare masura, predarea Evangheliei si dragostea lui Dumnezeu i-a atras atentia, desi el înca nu credea chiar totul.

În mijlocul unei astfel de confuzii, când avea doar paisprezece ani, mama i-a murit si Sundar a suferit o criza de credinta. În furia lui, Sundar a ars o copie a unei Evanghelii în public. Dupa trei zile, într-o noapte târziu, în decembrie 1903, s-a ridicat din pat si s-a rugat ca Dumnezeu sa i se descopere, daca El într-adevar exista si e viu. În caz contrar “am planificat sa ma arunc în fata trenului care trecea aproape de casa noastra.

Sundar Singh s-a rugat. “O, Dumnezeule, daca exista un Dumnezeu, dezvaluie-mi-Te în seara asta.” Trenul urmator era la ora cinci dimineata. Orele treceau. Dintr-o data camera s-a umplut de o mare stralucire. Un barbat a aparut în fata lui. Sundar Singh a auzit o voce care-i spune: “Eu am murit pentru tine. Mi-am dat viata pentru tine. Cât timp te vei lepada de Mine? ” Sundar a vazut mâinile omului, strapunse de cuie….

Uimit ca viziunea a luat forma neasteptata a lui Isus, Sundar a fost convins în inima lui ca Isus este Mântuitorul adevarat si ca El este viu. Sundar a cazut în genunchi înaintea Lui si a cunoscut o liniste uimitoare pe care niciodata nu osimtise înainte. Viziunea a disparut, dar pacea si bucuria zabovit în el.

În ciuda amenintarilor si ale motivelor familiei sale, Sundar a vrut sa fie botezat în credinta crestina. Dupa ce tatal sau i-a vorbit d oficial si l-a respins, pentru credinta sa, Sundar a devenit un paria pentru poporul lui. Dar împotriva marii opozitii, el a fost botezat în Simla, de ziua sa de nastere, în anul 1905 într-o biserica de limba engleza.

***

Din Cer a coborât fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, si a adus oferta Sa de viata. Câti L-au crezut?

Daca citim Evangheliile vedem ca a fost cercetat de catre Pilat, de catre Irod, de mai marii Evrei, de Ana si Caiafa, dar Pilat a dat verdictul: NEVINOVAT! Cu toate acestea, multimea a strigat la unison Rastigneste-L!  Rastigneste-L! Doar un sutas si un tâlhar, L-au recunoscut ca Dumnezeu, si au crezut. Tâlharul, murind, înca din acea zi a fost cu Domnul ales, în cer. Glorie Domnului! Amin.

Isus a spus: „Adevarat, adevarat va spun ca cine asculta cuvintele Mele si crede în Cel ce M-a trimis are viata vesnica si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata. Adevarat, adevarat va spun ca vine ceasul, si acum a si venit, când cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, si cei ce-l vor asculta vor învia. Caci, dupa cum Tatal are viata în Sine, tot asa a dat si Fiului sa aiba viata în Sine.” (Ioan, 5.24-26)

Faptele Apostolilor ilustreaza întâlnirea istorica a lui Pavel cu Isus

Capitolul 9

Saul din Tars (viitorul apostol Pavel) “sufla înca amenintarea si uciderea împotriva ucenicilor Domnului. S-a dus la marele preot si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, ca, daca va gasi pe unii umblând pe Calea credintei, atât barbati, cât si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim.”

Dar însusi Dumnezeul Isus îi iese în întâmpinare:

Pe drum, când s-a apropiat de Damasc, deodata a stralucit o lumina din cer în jurul lui. El a cazut la pamânt si a auzit un glas care-i zicea: „Saule, Saule, pentru ce Ma prigonesti?” „Cine esti Tu, Doamne?”, a raspuns el.Si Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigonesti. Ti-ar fi greu sa arunci înapoi cu piciorul într-un tepus.” Tremurând si plin de frica, el a zis: „Doamne, ce vrei sa fac?” „Scoala-te”, i-a zis Domnul, „intra în cetate, si ti se va spune ce trebuie sa faci.

În Damasc era un ucenic, numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iata-ma Doamne”, a raspuns el. Si Domnul i-a zis: „Scoala-te, du-te pe ulita care se cheama „Dreapta” si cauta în casa lui Iuda pe unul zis Saul, un om din Tars. Caci iata, el se roaga; si a vazut în vedenie pe un om, numit Anania, intrând la el si punându-si mâinile peste el, ca sa-si capete iarasi vederea.” „Doamne”, a raspuns Anania, „am auzit de la multi despre toate relele pe care le-a facut omul acesta sfintilor Tai în Ierusalim; ba si aici are puteri din partea preotilor celor mai de seama, ca sa lege pe toti care cheama Numele Tau.” Dar Domnul i-a zis: „Du-te, caci el este un vas pe care l-am ales, ca sa duca Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împaratilor si înaintea fiilor lui Israel; si îi voi arata tot ce trebuie sa sufere pentru Numele Meu.

Anania a plecat; si, dupa ce a intrat în casa, a pus mâinile peste Saul si a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ti S-a aratat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca sa capeti vederea si sa te umpli de Duhul Sfânt.” Chiar în clipa aceea, au cazut de pe ochii lui un fel de solzi; si el si-a capatat iarasi vederea. Apoi s-a sculat si a fost botezat. Dupa ce a mâncat, a prins iarasi putere. Saul a ramas câteva zile cu ucenicii care erau în Damasc. Si îndata a început sa propovaduiasca în sinagogi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu.” (Fapte, 9.1-20)

VICTOR ROSCA – EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Elena Buica

Începutul represiunii comuniste

VICTOR ROSCA –

EXPERIMENTUL TÂRGSOR

Ma simt profund emotionata facând câteva însemnari despre o carte care trebuie sa stea într-un loc special în rafturile bibliotecilor. Cartea aceasta, aparuta la Editura Curtea Veche, Bucuresti, 2011 si prefatata de remarcabilul doctor în istorie Cosmin Budeanca, cuprinde între copertile ei fapte în care întâmplarile de viata întrec puterile imaginatiei. În ea autorul, Victor Rosca, prezinta ororile din penitenciarele comuniste, procesul de dezumanizare numit „reeducare” al tinerilor elevi de la începuturile instalarii comunismului în tara noastra, asa cum l-a trait pe propria piele în penitenciarul de la Târgsor si pe la alte închisori pe unde a mai trecut: Brasov, Jilava, Ploiesti si completate în finalul cartii cu marturii ale colegilor de suferinta de la alte puscarii si de la munca fortata de la Canal.

Dupa schimbarea regimului politic din 1989 s-au scris mai multe carti remarcabile pe aceasta tema, s-au facut filmari si s-a realizat zguduitorul serial „Memorialul durerii”, s-au depus multe marturii, dar niciodata îndeajuns pentru a putea întelege ceea ce este peste puterea omeneasca de a întelege, acel iad al „reeducarii” prin tortura al anilor 1949-1952, si apoi cu prelungiri în anii urmatori sub forme diferite.

Se subtiaza rândul supravietuitorilor trecuti prin închisorile comuniste supusi procesului bestial al „reeducarii” – autorul a împlinit 85 de ani – si mai sunt înca multe de spus. Aparitia înca a unei carti despre genocidul “reeducarii” prin tortura este un raspuns al obligatiei morale de a dezvalui adevarul care a fost tinut sub cel mai strict secret posibil. Volumul “Experimentul Târgsor” este cea de a doua carte scrisa de fostul detinut politic Victor Rosca pe tema detentiilor din România dupa ce publicase în 2007 la Bucuresti, la aceeasi editura “Moara lui Kalusek” si cu acelasi subtitlu – „Începuturile represiunii comuniste”.

Astfel, Victor Rosca se înscrie în rândul celor care depune marturie vie pentru viitorime, da date importante si autentice celor care nu au apucat sa se informeze despre zguduitoarele întâmplari din detentiile comuniste ale perioadei staliniste care au atins paroxismul în anii 1949-52. În acelasi timp, autorul ofera aspecte revelatoare cercetatorilor în domeniul istoriei noastre despre una din cele mai terifiante experiente umane din puscariile comuniste ramasa ca o pata care a înnegrit istoria contemporana. Cunoscutul disident sovietic, Alexandr Soljenitin, laureat al Premiului Nobel pentru literatura, o considera drept „cea mai cumplita barbarie a lumii contemporane”, iar istoricul François Furet, membru al Academiei Franceze o numea „una dintre cele mai cumplite experiente de dezumanizare pe care le-a cunoscut epoca noastra”. Acestui fenomen abominabil i s-au atribuit cele mai grele cuvinte: „laboratoarele diavolului”, „sadism abisal”, „placerea diavoleasca de a chinui”, etc.

Pentru a putea întelege, ceea ce depaseste puterea mintii omenesti, cum a functionat acest aberant mijloc de tortura, autorul ne da detalii in primul capitol al cartii despre felul cum a luat nastere acest fenomen, ramas în istorie cu numele „reeducare prin tortura” sau „fenomenul Pitesti” dupa numele penitenciarului în care s-a aplicat cu precadere.

Prin „reeducare”, ne spune autorul, se urmarea depersonalizarea tineretului, elevii si studentii erau obligati sa se „autodemaste”, adica sa spuna tot ce n-au spus pâna acum la anchete, o adevarata autoterfelire, autodesfiintare ca si când ar fi propriul sau adversar.

Urmatoarea faza era distrugerea modului de viata traditional, trait în normalitate, prin renuntarea la religie, la parinti, frati, prieteni, iubita, toti cei dragi pe care trebuia sa-i discrediteze, sa-i batjocoreasca, sa-i terfeleasca, sa-i puna la stâlpul infamiei, adica sa-i „demaste”. Erau nevoiti sa inventeze demascari hilare, ca a trait cu sora lui, ca tatal sau a fost un curvar etc. In faza a doua, cel care trecea demascarea trebuia el însusi sa devina tortionar si sa-si schingiuiasca tovarasii de suferinta pentru a-i „reeduca” dupa acelasi tipar si în felul acesta, el devenea „om nou” în conceptia comunista. Astfel fiinta omeneasca era doborâta într-o înjosire morala fara precedent în istoria omenirii. Se urmarea identificarea victimei cu agresorul pentru a obtine o mutatie psihologica. Prin tortura trebuia sa-si însuseasca reflexe pavloviene.

Acest experiment într-o forma usoara s-a aplicat întregii populatii, în parte, tranformânu-i în roboti, fara initiativa si fara încredere unii în altii. „Nimeni nu trebuie sa se mire de ce, azi, românii sunt intoleranti si invidiosi. Pentru ca cei mai multi practicau intoleranta si invidia în timp ce-si întocmeau denunturile”, noteaza autorul la pagina 181.

In prima parte a volumului, autorul explica pe larg felul cum a luat nastere acest proces zguduitor. Initial, „reeducarea” s-a aplicat în penitenciarele politice românesti din anul 1947. Primul experiment în masa a început însa la Suceava, deasemenea, într-un mod inofensiv la indicatia celor mai înalte scaune ale Securitatii noastre, generalul Gh. Pintilie si adjunctul sau, Al. Nicolschi, pe numele sau adevarat Boris Grumberg. Nu era strain de aceste planuri nici Gheorghiu Dej. Punerea în practica i s-a încredintat unui detinut, Alexandru Bogdanovici, dispus sa înceapa aplicarea experimentului. Acesta l-a conceput asa cum îl cunoscuse el în 1947, pe calea studierii materialelor marxist-leniniste si prin munca, dupa metodele pedagogului rus Anton Makarenko. Experimentul nu a reusit si a fost încredintat altui detinut, Eugen Turcanu, dispus sa aplice experimentul prin tortura bestiala. Acesta a fost pus la curent cu toate metodele de tortura, ale stalinismului pe când era în plina înflorire. Mai târziu, la Pitesti, Alexandru. Bogdanovici a fost dat pe mâna lui Eugen Turcanu pentru „reeducare” deoarece cunostea secretul stagiului de formare si a implicarii directe a M.A.I. Turcanu i-a aplicat tortura un timp, apoi l-a ucis. Mai târziu, în 1954, el însusi si alti 16 tortionari îsi vor gasi sfârsitul, prin împuscare, în urma unui proces înscenat de Partid, când strainatatea a aflat si a facut cunoscute aceste torturi bestiale din închisorile comuniste românesti. Conducatorii comunisti s-au spalat mânile, facându-se ca n-au stiut nimic de ce faceau ofiterii politici în închisori.

Turcanu, în 1949, îndata ce a preluat initiativa procesului de “reeducare” prin tortura, înca de la Suceava, a înfiintat Organizatia Detinutilor cu Convingeri Comuniste (ODCC), si si-a format o banda de tortionari care l-au ajutat sa aplice detinutilor selectionati fel de fel de chinuri si batai crunte cu ciomege, timp îndelungat, zile si nopti. Sadismul si zelul tortionarilor au întrecut orice închipuire omeneasca. Printre bestialitatile nemaiîntâlnite pâna la ei, erau obligarea detinutiilor sa manânce fecale si sa bea urina. Turcanu a pus la punct, prin tortura, cel mai mare si mai intensiv program de spalare a creierelor care s-a aplicat vreodata.

Experimentul din Penitenciarul Târgsor care a durat timp de trei ani, între 1948-1950 face parte din fenomenul complex al „reeducarii”, din perioada de început, o varianta mai blânda, având în vedere vârsta mai frageda a unor copii – Ion Ladea – fiul sculptorului Romulus Ladea – era cel mai tânar, avea numai 12 ani. Dar nici aici nu a fost usor de suportat bataile si diferite alte pedepse ca frigul, înfometarea, izolarile în camere strâmte fara lumina, cu ferestrele obturate de obloane din scânduri si având singurele surse de aerisire doar niste minuscule crapaturi din jurul tocurilor de la usa si ferestre.

Târgsorul a fost unica puscarie din lume pentru elevi. Aici au fost adusi elevi din toate scolile secundare ale României, pentru a-i baga în alta scoala, cea a groazei cu scopul de a-i “reeduca” într-un fel nemaiîntâlnit în întreaga omenire. Aici, timp de trei ani, între 1948-1951 a patimit si autorul, arestat în timpul examenului de bacalaureat si condamnat la doi ani de închisoare corectionala, dar ispasita în trei ani, ca lider al unui grup de elevi care au protestat impotriva instalarii comunismului, elevi de la Liceul „Radu Negru” din Fagaras. Prin ceea ce a trecut tânarul de atunci, autorul de acum, noteaza cu acuratete si cu respect pentru adevar. Ei a mai trait si alte patimiri din partea Securitatii si dupa ce s-a aflat înafara zidurilor temnitelor. Securitatea nu l-a iertat ca a refuzat colaborarea cu ei. A avut domiciliu obligatoriu în 1951-1952, a fost hartuit în fel si chip, culminând cu un “accident” produs de un camion care l-a calcat provocându-i, printre altele, cinci fracturi de bazin. Dupa un timp a mai petrecut si alti ani în detentie, între 1959-1963, pentru manifestari legate de Revolutia din Ungaria

Vorbind de închisoarea pentru minori din Târgsor, autorul ne spune: „Aici s-a dat o lupta între doua conceptii de viata, opuse una alteia, una care încerca sa ne spele creierul si sa ne impuna asa-zisele valori concepute de Marx si Lenin, si alta care apara cu îndârjire valorile morale traditionale”. (p.209)

Marturiile scriitorului sunt completate în ultimul capitol cu cele ale colegilor de suferinta, cu ani mai multi de ispasit, transferati la alte locuri de detentie. Marturiile lor te fac sa te simti umilit ca om la gândul ca unii semeni pot coborî ideea de fiinta umana pâna la strafundurile iadului. „Glasul victimelor din toate aceste locuri, azi, sugrumate de emotie, le-am reunit în acest capitol; pentru ca ecoul lor ne va patrunde fiinta numai curgând împreuna ca un fluviu al suferintelor”. (p.226)

Detinutii politici din toate închisorile erau împartiti în doua categorii: reeducabili si nereeducabili. Nereeducabilii erau destinati exterminarii. La Pitesti, Gherla si în alte detentii unde „nimic nu era firesc, decât speranta si moartea” (244), elevii transferati de la Târgsor erau supusi torturilor asemenea primilor crestini, numai ca exista o deosebire. Crestinii mureau ca niste eroi în fata carora urmasii se închina si astazi, în timp ce detinutii torturati mureau fara o cruce la capatâi si fara sa li-se cunoasca nici locul de veci. Nemaiputând îndura suferintele în aceste laboratoare ale diavolului, multi detinuti îsi doreau moartea, dar torturile erau concepute în asa fel, încât nimeni nu-si putea lua viata, toti erau obligati sa suporte supliciul pâna la epuizare. Detinutul capata taria morala doar prin credinta. Fara credinta el era pierdut. Credinta îi dadea o detasare fata de chinurile închisorii si primea bataile bestiale doborât de suferinte ca un mecanism, sau chiar cu o seninatate sau cu o alta pozitionare fata de moarte. In timpul torturilor, unele scabroase si pestilentiale „ma rugam lui Dumnezeu sa-mi pot duce crucea pâna la capat sau sa mor necompromis” adauga colegul de suferinta Virgil Maxim la pagina 315.

Nu este totuna cum mori. Când esti chinuit si lipsit de libertate, singurul lucru pe care ti-l doresti este o moarte eroica. …comunistii îti confiscau si acest privilegiu. Moartea venea dar numai atunci când o voiau ei, securistii. Ei puteau sa te omoare oricând si oriunde, daca nu te supuneai” (p.270). In urma torturilor, unii detinuti au cedat, câtiva au cedat de buna voie, au fost si de acestia. Unii martori spun ca victimele devenite calai capatau înfatisare schizofrenica, în timp ce aceia care au rezistat aveau alura de sfinti. Cei mai torturati care au ramas neclintiti în suferinta au fost trecuti în rândul martirilor. Printre ei se numara figura exemplara a lui Valeriu Gafencu, glorificat si pentru un gest iesit din comun. A socotit ca este mai de folos pentru el sa ofere streptomicina, medicament foarte rar pe vremea aceea, pe care o primise pentru tamaduirea TBC-ului sau, unui frate de suferinta din aceeasi camera cu el, lui Richard Wurmbrand, care s-a vindecat, iar Gafencu, dupa un timp s-a stins.

In penitenciarul Târgsor transformarea tinerilor în monstri de factura comunista n-a fost posibila. Elevii au prezentat o rezistenta capabila sa faca ineficienta „reeducarea” care a dus la desfiintarea penitenciarului. De la un capat la altul al cartii, strabate ca un fir rosu însemnarile autorului despre tinuta demna a multor tineri, stapâniti de “un fluid” vizibil.

Cei care rezistam reeducarii ne simteam uniti printr-o puternica legatura sufleteasca. Era un fluid vizibil, un sentiment, care pe parcursul detentiei, ne-a structurat personalitatea, înzestrându-ne cu un simt si o tinuta ce nu ne-au mai parasit si care, atunci când eram mutati dintr-o puscarie în alta, dintr-o celula în alta, ne ajutau sa ne recunoastem si sa ne simtim în siguranta…” (p.209).

Si în penitenciarul Târgsor, supravietuirea, mai ales în singuratatea izolarii, era posibila numai prin evadare în interior, prin meditatie, rugaciune în dialog cu Dumnezeu, examinarea constiintei, descoperirea a ceea ce era frumos în fiecare. Frumusetea si taria morala era o preocupare fundamentala. Tinuta celor mai multi elevi parea a fi modelata de o mâna de artist. Comportamentul lor demn, exemplar, ma facea sa ma simt privilegiat de destin ca ma aflam de aceeasi parte a baricadei cu ei. Atmosfera în care traiam si starea de permanenta înfruntare dintre noi si adversarii nostri reeducati ne-au înlesnit desavârsirea personalitatii noastre, maturizându-ne.”(p.122)

Taria morala i-a facut neclintiti fara sa-i atinga nimic din scopul urmarit – alterarea personalitatii pâna la punctul obedientei absolute. „Nu se poate vorbi de o rezistenta fizica fara o rezistenta morala. Moralul, legatura sufleteasca dintre noi, speranta si încrederea ca forta divina nu ne poate parasi au fost cei patru piloni care ne-au ajutat sa iesim neafectati sufleteste din toate necazurile pregatite de tortionari.” (p.208)

Pe coperta a patra, autorul a însemnat: „Am scris aceasta carte ca pe un omagiu adus generatiei de adolescenti, elevi de liceu, care au avut curajul sa se opuna dictaturii comuniste si sa refuze colaborarea cu diavolul, atunci când cea mai mare parte a populatiei se supunea cuminte, cedând în fata fortei brutale. Am surprins aici aventurile lor carcerale, în momente de viata si de moarte. Unele fragmente sunt amuzante, altele nu sunt în stare sa va faca sa visati. Fara sa simtiti, sunteti purtat prin multiple hauri ale urii umane, unde riscul de a va cutremura este real.”

Chipurile acestor tineri sunt asezate în ultimile pagini ale cartii. Aceste fotografii sunt atât de graitoare încât, multa vreme nu poti rupe dialogul cu ei ca sa poti închide cartea.

Viata din închisoarea Târgsor, dar si din alte închisori este descrisa de autor cu real talent de povestitor, folosind cu precadere stilul oral, fara multe figuri de stil, dar stapânind foarte bine proprietatea cuvintelor care pot sa prinda bine esenta. Având caracter autobiografic, cuvintele sunt asternute pe hârtie cu pana sufletului muiata în suferinta zguduitoare, pentru care a ales un ton sobru, supravegheat de barbatie si demnitate umana care trezeste în cititor respectul pentru asemenea oameni. Tot ce spune te convinge, e sincer si autentic. Prezentând diferite metode de tortura la care erau supusi detinutii politici, te trezesti ca participi la scenele de groaza pe care nu le mai poti uita si te urmaresc zile si nopti. Are darul de a descrie persoane si locuri aducându-le înaintea ochilor doar din câteva trasaturi de condei. De la primele pagini îti ramân în minte imagini despre cum aratau spatiile interioare sau exterioare ale puscariei sau cum aratau trasaturile colegilor de suferinta, ori ale personalului detentiei. Mos Dumitrache, gardianul ramas aici din alte vremuri, în inima caruia nu s-a stins omenia, cu constiinta „înca nedenaturata de constiinta de clasa”, era „un om voinic, nu prea inalt, brunet, cu mustata groasa ca doua vrabii, purtând cheile pe un inel de sârma atârnând pe partea dreapta a centurii.”

Nu poti sa citesti aceasta carte fara sa faci pauze în care sa dai ragazul necesar ideilor si trairilor sa se aseze pentru a capata pe deplin întelesurile. Nu poti sa nu-ti pui din când în când întrebarea fireasca: într-o asemenea situatie, eu cum as fi reactionat?… si sa nu te cutremuri.

Daca, despre neamul românesc auzim astazi uneori cuvinte care ne pateaza obrazul, cartea semnata de Victor Rosca vine sa spele petele de pe obraz si sa depuna marturie ca exista multi semeni aflati în umbra care nu si-au pierdut verticalitatea chiar si în cele mai cumplite vremuri. Pe astfel de oameni s-a ridicat tara noastra de-a lungul istoriei când vremurile vrasmase ne-au adus obidirea si în astfel de oameni sta viitorul tarii. Fata de acestia avem datoria de a le acorda cinstea cuvenita si de a le asigura un loc în rândul eroilor nemului.

Cartea este, în acelasi timp, si o dovada de lupta împotriva distrugerii memoriei noastre colective prin minimalizarea ororilor comunismului. Trebuie sa ne amintim mereu ca uitarea merita un blestem.

Elena BUICA

Pickering, Toronto, Canada

4 martie 2012

Interviu cu Iosif Belea, directorul unei clinici crestine din Brasov

Octavian Curpas

(Interviu din 14 Februarie 2009 – Phoenix Mission, Arizona)


Pro Vita a salvat viata a numerosi bebelusi”

Al saptelea din cei doisprezece copii (sase fete si sase baieti) ai unei familii de crestini evanghelici, Iosif Belea a vazut lumina zilei pe 30 aprilie 1971, în Hateg, judetul Hunedoara. Mama i-a fost cel mai bun profesor si tot ea i-a deschis înca din copilarie gustul pentru stiinta si informatie. Iosif, care a studiat teologia la Bucuresti, psihologia la Cluj si comunicare si relatii publice la Brasov, este în prezent, directorul clinicii Pro Vita din acest oras. Înfiintata în anul 2000, Pro Vita ofera sub garantia confidentialitatii, ajutor specializat adolescentelor gravide si persoanelor dezavantajate social, împletind asistenta medicala cu consilierea într-o abordare crestina. Daca faci parte din categoria viitoarelor mame fara perspectiva, Pro Vita te ajuta sa lupti pentru tine si pentru copilul tau, te învata sa ai încredere în oameni si îti recomanda pacea si linistea sufleteasca pâna si în cele mai dificile situatii.

Cum ai luat decizia de a urma Facultatea de Psihologie si de ce te-ai orientat spre acest domeniu?

– Cu toate ca prima mea vocatie este teologia, de altfel, am si fost timp de trei ani, asistent universitar la Universitatea Biblica din Bucuresti, a doua dimensiune vocationala ramâne în cazul meu, psihologia, care se doreste a fi componenta pragmatica a teologiei, în societatea contemporana. M-am orientat sau mai corect spus, am fost asistat si orientat de Dumnezeu spre aceste domenii, care se pliaza perfect pe textura mea launtrica.

Cum ai descrie, în câteva cuvinte, anii de studentie?

– Anii studentiei reprezinta o perioada de referinta pentru mine. As putea sa afirm ca din perspectiva umana, viata mea a cunoscut doua etape – înainte si dupa facultate, desigur, pâna în 2001 când m-am casatorit. Tot ce s-a întâmplat dupa acest eveniment, tine deja, de o a treia faza.

Cu ce gânduri ai absolvit facultatea si ce planuri aveai, ca proaspat licentiat?

– Ca proaspat licentiat mi-am dorit sa fiu totalmente la dispozitia lui Dumnezeu si sa fac doar voia Lui.

Care a fost traiectoria ta de dupa absolvire pâna în momentul când ai devenit directorul clinicii Pro Vita?

– Dumnezeu m-a ajutat sa înteleg în ce directie dorea sa ma îndrept, iar faptul ca am acceptat sa coordonez Clinica Pro Vita reprezinta o schimbare de paradigma, deoarece în perioada studiilor teologice nu m-am gândit la asa ceva. Împreuna cu sotia, medic specialist de medicina interna, am deschis înca o organizatie, PROLIFE INTERNATIONAL, pe care as defini-o ca pe o noua componenta a aceleiasi viziuni.

Cine a avut ideea unei astfel de clinici?

– Am colaborat mai întâi cu o alta fundatie din Brasov, dupa care am stabilit contactul cu Clinica Pro Vita din Cluj, prin urmare, Pro Vita Brasov s-a constituit ca una dintre filialele acesteia, celelalte doua aflându-se la Bucuresti si Târgoviste.

– Ce ne poti spune despre facilitatile pe care le oferiti (furnizori, pacienti, cabinete, etc.)?

– La ora actuala, ProVita ofera medicamente, servicii si consultatii medicale generale si de urologie, ajutor material, dar si consiliere. Furnizorii nostri sunt alte fundatii caritabile din judetul Brasov, persoane fizice, organizatii particulare sau oricine doreste sa faca donatii.

Cine poate sa faca parte din personalul ProVita? Exista si voluntari care îsi ofera serviciile aici?

– Orice persoana specializata are toate sansele sa intre în echipa noastra. Desigur ca lucram si cu voluntari, mai ales atunci când vine vorba de publicitate, traduceri sau diverse actiuni în scoli. De asemenea, as dori sa mentionez ca staff-ul ProVita ia parte la conferintele Pro Life.

Cât costa serviciile ProVita?

– Nu toate serviciile oferite de Pro Vita costa, de exemplu, consilierea si testul de sarcina sunt la liber. Pentru consultatiile medicale generale si de urologie, pacientii trebuie sa scoata din buzunar 25 de lei. De gratuitate beneficiaza doar cei din staff, voluntarii si rudele de gradul I ale acestora, iar ajutor material primesc în mod special, persoanele nevoiase.

Care sunt criteriile în functie de care se stabilesc tarifele?

– Tarifele sunt stabilite sub nivelul preturilor practicate de celelalte cabinete medicale, tocmai pentru a asigura un grad de accesibilitate cât mai mare al pacientilor.

Cum va promovati?

– Facem publicitate stradala, folosind fluturasi si panouri publicitare.

Aproximativ câte persoane trec anual, pragul clinicii, ce vârsta au si din ce categorii sociale fac parte?

– În 2008, ne-au vizitat în jur de opt sute de persoane, în marea lor majoritate din paturi sociale sarace sau de mijloc, începând cu adolescente de 15 – 16 ani pâna la batrâni de 75 – 80 de ani.

Ce ajutor specializat le oferiti celor care apeleaza la sprijinul ProVita ?

– Pacientii nostri beneficiaza de ajutor specializat, dupa caz, având la dispozitie un psiholog, un medic internist si un urolog.

Poti sa ne enumeri si sa ne descrii pe scurt, câteva din cele mai importante cursuri, programe, proiecte, etc. desfasurate în 2008?

– “?coala mamei” se adreseaza mamicilor care sunt invitate sa participe la discutii pe diferite teme medicale, psihologice sau nutritioniste, despre cresterea copiilor ori afectiunile specifice vârstei. De asemenea, în liceele din judetul Brasov, s-a desfasurat si continua sa se desfasoare un alt proiect, prin care se urmareste promovarea unor valori educationale privind bolile cu transmitere sexuala, sarcina si avortul. Cu ocazia Craciunului, copiii nevoiasi si batrânii din judetul Brasov s-au bucurat de cadouri, prin “Maranatha”.

Ce rezultate s-au obtinut în toti acesti ani de când functioneaza ProVita?

– ProVita a salvat viata a numerosi bebelusi, a ajutat moral si financiar persoane în nevoie si nu în ultimul rând, a oferit o Evanghelie si a vorbit despre mântuire celor aflati departe de Hristos.

Ce urmeaza în 2009 la ProVita?

– În 2009, dorim sa continuam ce am început în 2008 si totodata, sa demaram un proiect de pregatire pentru nastere, prin care sa oferim suport si informatii medicale, psihologice si fizice viitoarelor mamici. De asemenea, ne propunem sa implicam mai multi voluntari în activitatile noastre.

ProVita asigura asistenta doar pe termen scurt sau exista si programe de durata ?

– Pro Vita asigura asistenta atât pe termn scurt cât si pe termen lung, însa totul depinde de deschiderea pacientilor.

Care sunt componentele esentiale ce asigura succesul unei astfel de clinici?

– La Pro Vita, oamenii si educatia continua reprezinta ingredientele de baza în asigurarea succesului. Nimic nu este mai important asadar, decât sa îti formezi un colectiv dedicat lucrarii, gata oricând de sacrificiu, dar si dispus sa investeasca în pacienti si în resurse si care sa împartaseasca aceleasi valori crestine si sa doreasca sa se specializeze si sa îsi împrospateze cunostintele.

Ati mai avut si esecuri? Cât de multumiti sunt pacientii de ceea ce gasesc aici?

– N-as putea vorbi de esecuri, însa fara îndoiala ca este loc de mai bine. În general, pacientii se declara mai mult decât multumiti.

Cum arata o zi obisnuita pentru tine?

– Sa spunem ca destul de încarcata, desi ma lupt sa scap de rutina, de rugina si de ruina.

Te-ai confruntat cu provocari de cand esti director la ProVita?

– Aproape fiecare zi aduce cu sine o serie de provocari, însa printre cele mai dificile se numara resursele.

Ce satisfactii ai avut?

– Multiple, mai ales atunci când vezi ca Dumnezeu mai salveaza prin tine înca o viata.

Ce anume îsi doresc cei din staff de la tine?

– Cred ca în special sa le fiu un exemplu în orice domeniu.

Este solicitanta munca într-o asemenea clinica, impune si sacrificii?

– Dostoievski spunea ca de Dumnezeu trebuie sa te apropii în stare de jertfa, iar eu subscriu acestei afirmatii.

Este ProVita o clinica crestina?

– Desigur, tot ceea ce oferim aici are o tenta crestina, mai ales în ceea ce priveste consilierea sau testele de sarcina.

– Cum împletiti asistenta medicala cu elementul religios?

– Pacientii au acces la brosuri si reviste cu teme crestine, pe care le pot studia, în functie de optiune, în sala de asteptare sau acasa.

Ai vazut minuni de când lucrezi aici?

– Viata poate fi traita clipa de clipa ca o minune sau ca o normalitate. Personal, am ales prima varianta.

În ce masura a rezistat ProVita prin credinta?

– Noi am fost învatati de Dumnezeu sa traim numai prin credinta.

Din experienta de pâna acum, în calitate de director al acestei clinici, ce recomandari le-ai face celor care au deschis deja sau intentioneaza sa deschida o astfel de clinica?

– Sa se roage si sa actioneze crezând în Dumnezeu.

Rezumând, ce etape a parcurs pâna în prezent ProVita si ce a mai ramas de facut ?

– Nu cred ca gresesc daca afirm ca Pro Vita s-a nascut, a murit si a reînviat. În prezent, ne dorim o explozie de potential, care va fi posibila doar în masura în care si altii vor spune « da , vreau sa fiu parte integranta din aceasta minune divina numita Pro Vita ».

Care au fost impresiile cu care ai plecat din AZ?

– Exceptionale, pacat ca nu am stat acolo decât doua zile, pe care oricum, le-am dedicat slujirii în biserica.

– Ai în plan un parteneriat ProVita cu o clinica din AZ sau din State?

– Din nefericire, deocamdata nu se pune problema de asa ceva, pentru simplul fapt ca înca nu am întâlnit oamenii potriviti, dar cred ca la timpul hotarât, Domnul mi-i va scoate în cale si parteneriatul de care vorbeati va deveni posibil.

Ce altceva ai dori sa le mai impartasesti cititorilor nostri?

– Îi rog sa îsi aminteasca de faptul ca în 1989, imediat dupa Revolutie, România a trecut dintr-un ghetou comunist într-o jungla de libertinaj si haos. Astfel, dupa o anestezie morala ce a durat nici mai mult nici mai putin de cincizeci de ani, reflexele de normalitate ale demnitatii românului tind sa tina de domeniul arheologiei morale. În acest context, noi, crestinii, suntem chemati nu numai sa dam o lupta permanenta împotriva acelor realitati care încearca sa mutileze chipul lui Dumnezeu în om, dar sa si promovam valorile eterne ale Împaratiei Sale.

Nu trebuie sa ne sperie criza mondiala, ci acum mai mult ca oricând, sa ne cristalizam convingeri biblice sanatoase, sa ne încredem din toata inima în Domnul si sa nu uitam ca El este proslavit în noi daca noi ne gasim placerea în El.

INTERVIU – LUMINITA CIUCIUMIS – VIETI TRANSFORMATE

LUMINITA CIUCIUMIS

“Dar tu pe cine astepti? A spus: ‘Eu ?Il astept pe Isus sa vina pe norii cerului.’ A fost asa de socanta aceasta expresie. Si în loc de paharul de vin care era înainte, pe masa era Noul Testament si citea.”

“Scopul meu de atunci era sa culeg aplauzele. Asta ma împlinea. Cred ca pe orice artist îl împlinesc aplauzele.”

“Dumnezeu s-a gândit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo într-o scrisoare catre iubitul lui, omul.”

“Ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.“

“Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: ‘Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam în cercul nostru de prieteni’. Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.“

“Toti ne-au facut nebuni. Erau foarte uimiti de ce se întâmpla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra.

“Omul nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si îi apartinem Lui si adevarata împlinire este numai atunci când îl gasesti pe Dumnezeu.”

Reporter:

– Luminita Ciuciumis este cântareata. Sunt câteva melodii deosebite „Priveam la Golgota”, „Isus este Rege”, „Vine Isus” si multe altele. Poate cunoasteti aceste piese din interpretarea Luminitei Ciuciumis la Radio Vocea Evangheliei sau pe CD-uri si casete.

Luminita, când te-ai hotarât sa cânti pentru Dumnezeu si de ce?

Luminita Ciuciumis:

– Atunci când într-adevar viata mea a fost transformata. Chiar daca înainte cântam si era o placere sa cânt si îmi dedicasem viata muzicii, situatia s-a schimbat în momentul în care am înteles ca este un dar dumnezeiesc.

Atunci am început sa cânt cu un scop pentru ca s-a transformat totul. Am înteles ce am primit. Am înteles ce mi-a fost daruit. Si la rândul meu vreau si eu sa fac acelasi lucru, dar numai si numai prin Dumnezeu.

Reporter:

– Ai un dar deosebit de la Dumnezeu pentru cântat. Când ai început prima data sa cânti?

Luminita Ciuciumis:

– Am început de foarte, foarte mica.  Înca de la gradinita am fost dirijoare de cor. La scoala am fost în corul scolii, apoi de la 14 ani am început sa frecventez Teatrul Muzical „Tinemar” de la Casa Armatei din Mangalia, unde mi-am petrecut 8 ani din viata muncind, pregatindu-ma pentru aceasta vocatie si cariera, pe care o adoptasem, pe care o iubeam si doream sa o îmbratisez.

Am primit premii la diferite festivale de muzica. Am ajuns la Radio Televiziunea Româna unde am înregistrat piese împreuna cu grupul „Tinemar” de pe vremea aceea. Apoi am început sa cânt într-un restaurant.

Reporter:

– Erai împlinita acolo unde cântai înainte de a te întoarce la Dumnezeu? Sau în momentul cînd se stingeau luminile pe scena si cadea cortina, simteai golul din suflet, neîmplinire, dorinta dupa altceva? Ce simteai atunci când culegeai aplauze pe scena sau la restaurantul unde cântai?

Luminita Ciuciumis:

– Scopul meu de atunci era sa culeg aplauze. Asta ma împlinea si cred ca pe orice artist îl împlinesc aplauzele. Se simte bine pentru ca ar fi rodul muncii lui si un artist munceste. Si eu munceam pe vremea aceea si doream sa fiu apreciata si doream sa fiu împlinita prin ceea ce faceam.

Aplauzele acelea ma împlineau pe moment, ma simteam satisfacuta si-mi spuneam: „Uite ce buna sunt, uite ca am devenit totusi cineva, am câstigat din munca respectiva”. Primeam aplauzele ca pe un trofeu.

Dar dupa aceste aplauze, când viata cotidiana revenea la normal, eram o persoana simpla, obisnuita si pot sa spun ca simteam ca exista un gol în viata mea. ?l simteam, dar nu puteam sa realizez ce se întâmpla cu mine. Doar ca nu eram chiar atât de împlinita cum credeam, cum as fi vrut. Ceva lipsea, ceva lipsea de la locul lui, dar nu as fi putut sa definesc acel ceva.

Nu vroiam decât sa cânt si sa devin o vedeta. Eram pe punctul de a deveni o vedeta. Singura problema pentru mine era daca pot sa platesc pretul de atunci ca sa devii vedeta. Asta ma punea pe jar.

Chiar daca nu-l cunosteam în mod personal pe Dumnezeu, am fost o persoana morala si lucrul aceasta ma framânta. Nu stiam daca am sa pot sa platesc pretul acela. Si stiam ca este un pret de platit.

Reporter:

– Ce s-a întâmplat? Cum s-a schimbat viata ta?

Luminita Ciuciumis:

– Viata mea morala, asa cum o credeam ca este buna, s-a schimbat si a devenit dramatica, mergând în jos.

În momentul în care doream sa am o cariera, viata mea morala era buna, dar asta pâna când am ajuns sa cânt în restaurant. ?n momentul în care am ajuns în anturajul acela, viata mea s-a schimbat dramatic, în sensul ca încercam sa fiu ca ceilalti din jurul meu.

Reporter:

– Sa fii acceptata de grup!

Luminita Ciuciumis:

– Era presiunea colegilor de acolo. Am început sa decad, în sensul ca pentru prima data am început sa fumez, pentru prima data am început sa pierd nopti, lucruri care nu se întâmplau înainte. Apoi am fugit de acasa, nu mi-am mai ascultat parintii, iar asa ceva nu se mai întâmplase si aveam vreo 21-22 de ani.

Am vrut sa fiu la fel ca ceilalti din jurul meu, am vrut sa nu par deosebita, sa nu ma elimine din cercul lor, pentru ca ma temeam sa nu se spuna: „Fata asta-i ciudata, se comporta ciudat si nu o luam în cercul nostru de prieteni.” Asa ca am facut exact ce au facut si ceilalti.

Acolo l-am cunoscut si pe Gabi, sotul meu. Stateam împreuna la hotelul restaurantului unde cântam si viata noastra era ca a unor îndragostiti, nebuni de îndragostiti, dar ca si tineri eram foarte zburdalnici, foarte zbuciumati. Acum era bine, pe urma era foarte rau. Aveam urcusuri si coborâsuri foarte rapide, dar erau prapastii mai multe decât urcusuri.

În aceasta viata zbuciumata, îmi puneam întrebari. Stiu ca si el îsi punea întrebari. Daca sa ramânem împreuna. Eram doar prieteni, dar locuiam împreuna. Era o viata frumoasa, dar urâta în acelasi timp, frumoasa din punctul nostru de vedere de atunci, pentru ca ne iubeam. Nu stiu daca as fi putut sa ramân cu el, dar ma gândeam ca orice fata care îsi doreste sa aiba o casatorie fericita, sa nu se desparta niciodata.

Totusi evenimentele dintre noi nu pareau a conduce la o casnicie fericita si întrebarea mea era întotdeauna: „O sa fiu fericita daca o sa continui cu el? O sa ramânem împreuna pâna la adânci batrâneti si o sa avem o casa de copii?” Îmi puneam întrebarile acestea si ma framântam foarte mult si sunt convinsa ca si el facea acelasi lucru. Nu numai el era vinovat de ce se întâmpla între noi ci si eu eram la fel de vinovata.

Reporter:

– Cum a continuat aceasta relatie de tinerete? Si cum L-ati întâlnit amândoi pe Dumnezeu?

Luminita Ciuciumis:

– Cred ca am avut un mare har. Nu ne-am fi gândit ca Dumnezeu se gândeste la noi. Nu ne-am fi gândit, dar totusi din inimile noastre, din sufletele noastre doream mântuirea, doream eliberarea, doream pe cineva sa ne ajute, sa ne sprijine.

Tânjeam ca Cineva de sus sa ne ajute. Zic de sus pentru ca nu vroiam ajutorul unui om. Stiam ca oamenii nu ne pot ajuta în situatia noastra. Stiam ca e prea mult pentru un om sa suporte situatia respectiva. Sau nu gaseam solutii la oameni. Nu stiam pe cineva sa ne dea solutii la problemele noastre.

Dar atunci s-a întâmplat o minune pentru vietile noastre. Gabi, sotul meu, s-a întâlnit cu un prieten de-al lui, un fost prieten de discoteca. Era un om pe care daca l-ai vedea nu ai prea avea încredere. Era rrom. Stateau la coada la farmacie si baiatul respectiv l-a întrebat pe Gabi: „Spune Gabi, pe cine astepti tu?” Gabi i-a raspuns: „Pai, astept sa iau medicamente…” Purtarea acelui prieten i s-a parut foarte suspecta, i s-a parut schimbata, i s-a parut ciudata. La rândul lui, Gabi l-a întrebat: „Bine, dar tu pe cine astepti?” Si atunci a spus: „Eu îl astept pe Isus sa vina pe norii cerului.” A fost asa de socanta pentru Gabi aceasta expresie.

Reporter:

– Probabil si-a spus: „’A luat-o pe ulei’ prietenul meu.”

Luminita Ciuciumis:

– Cu siguranta asa a spus. Dar a vrut sa se asigure, daca chiar ‘a luat-o pe ulei’ sau nu. Si s-au dus sa discute despre subiectul acesta, undeva la o cofetarie. Acolo, Gabi a aflat anumite lucruri despre Dumnezeu. A întrebat câteva amanunte: daca exista Diavol, daca exista Dumnezeu, daca exista ce face, unde este, ce face pentru noi. Si a venit foarte încântat acasa, unde locuiam împreuna si mi-a spus: „Sa stii Luminita ca Biblia este adevarata.”

Reporter:

– Aveati vreo Biblie în casa la ora respectiva?

Luminita Ciuciumis:

– Aveam una ortodoxa. Dar niciodata nu întelegeam nimic din ea pentru ca noi începeam cu Vechiul Testament si gaseam acolo tot felul de pasaje cu: nu mâncati copita despicata si tot felul de pasari si nu întelegeam. Noi nu stiam, nu aveam un învatator, un îndrumator. Asa ca era o Biblie care statea în vitrina. Nu era o Biblie folosita.

Atunci a fost pentru prima data în viata noastra, vorbele acestea au venit ca o revelatie, când am înteles ca Dumnezeu este adevarat, ca Dumnezeu exista. Si am crezut. Nu stiu cum am crezut. Chiar nu stim. A fost momentul potrivit pentru vietile noastre ca noi sa ne schimbam.

Eu am fost mai sceptica. Gabi L-a primit pe Dumnezeu cu o inima foarte deschisa pentru ca a crezut ca este solutia pentru viata lui. Si a început sa se întâmple transformarea. A început sa citeasca zilnic un Nou Testament pe care îl primise de la prietenul lui.

Noi locuiam în hotelul restaurantului, eu în fiecare seara aveam program la restaurant. Când eu coboram la programul în care cântam, Gabi cobora cu mine, dar cu Noul Testament în mâna si în loc de paharul de vin, care era înainte pe masa, acum era Noul Testament si citea. Ma astepta sa ies de acolo si mergeam înapoi. Se schimbase foarte mult.

Reporter:

– Era o prezenta foarte ciudata în restaurantul respectiv.

Luminita Ciuciumis:

– Era pentru ca toti ne-au facut nebuni. Era o schimbare. Era ceva exagerat pentru unii. Erau foarte uimiti de ce se întâmpla cu noi. Nu le venea sa creada si ei se asteptau ca noi o sa plecam de acolo si ca va fi un dezastru pentru viata noastra. Noi nu-l consideram deloc dezastru. Consideram ca suntem cu adevarat liberi, mântuiti si erau asa de uimiti de ce se întâmpla, de transformarea noastra, dar nu ne puteau întelege.

Eu am vazut atunci într-adevar o schimbare radicala în Gabi. Si atunci am început sa ma gândesc: „Mai, cu omul asta m-as casatori!” A fost foarte frumos pentru ca deja Dumnezeu îmi aratase ca de fapt asa ne voia pe amândoi.

Am plecat de acolo si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne casatorim. Deja aflasem multe despre Dumnezeu, despre cum lucreaza Dumnezeu si ce doreste de la viata noastra.

Am început sa frecventam o biserica penticostala. Vizita noastra la aceasta biserica a fost socanta pentru ca am întâlnit oameni total deosebiti de noi. Erau diferiti. Si nu erau diferiti prin îmbracaminte sau prin forme, ci erau diferiti în inimile lor, aveau o mare credinta. Nu a durat mult si ne-am întors cu toata inima la Dumnezeu. Ne-am întors la ceea ce era de fapt relevant si ceea ce înseamna Viata, la Adevar. Si asa am simtit cum ne-am împlinit de fapt.

Reporter:

– Ce sfat ai avea pentru cei care, poate dintr-o dorinta sincera de a se simti împliniti, aleg sa mearga în discoteca sau la chefuri sau în diferite locuri în care totusi nu se gaseste împlinire. Dar ei au o cautare sincera în inima lor. Ca una care ai trecut prin aceste situatii.

Luminita Ciuciumis:

– Poate ca la rândul meu în momentele acelea în care credeam ca sunt împlinita cautam în adâncul meu, în interiorul meu, cautam ceva ce nu gaseam. Cautam de fapt împlinirea. Ce sfat as putea sa dau? Va spun ce sfat: „Sa caute adânc în ei pentru ca înlauntrul lor exista o voce, o voce a omului de dinlauntru care striga dupa Dumnezeu, o voce a celui care nu poate sa traiasca fara Dumnezeu pentru ca suntem nascuti din Dumnezeu. Suntem ai Lui si îi apartinem Lui si adevarata împlinire este numai atunci când îl gasesti pe Dumnezeu.”

Reporter:

– Luminita, cum ti-ai descrie viata ta de acum?

Luminita Ciuciumis:

– Nu pot sa spun ca acum nu mai am nici o problema, gata am trecut de toate fazele grele. Nu. Orice viata de cuplu contine si probleme si tot felul de divergente, dar care se pot rezolva.

Atunci când avem astfel de momente ne ducem la sursa, iar sursa este Cuvântul lui Dumnezeu, acolo unde gasim orice raspuns. La orice problema pe care o avem, acolo exista orice raspuns.

Orice om poate sa gaseasca în Biblie raspunsul vietii. Pentru ca Dumnezeu s-a gândit ca avem nevoie de aceste raspunsuri si le-a pus acolo într-o scrisoare catre iubitul lui, omul, pe care l-a creat, ca sa-i fie bine pe pamântul acesta. Noi putem sa luam toate raspunsurile de acolo.

Viata mea este buna pentru ca îl am pe El. Si atunci când sunt în suferinta sau când sunt în tristete sau în descurajari, ma duc la El. El ma alina, ma primeste în bratul Lui. Privesc în sus pentru ca totdeauna exista speranta. Decât sa privesti în groapa, mai bine sa privesti înspre cer pentru ca acolo vezi pasarile zburând.

Si noi putem sa avem aripi si sa zburam. Si noi putem sa ne împlinim visele pentru ca avem un sprijin, cel mai mare sprijin din tot universul, Dumnezeu.

Reporter:

– Si vom zbura la El, atunci când va veni Domnul Isus Cristos pe norii cerului sa ne ia la Tatal.

http://www.youtube.com/watch?v=DDQKYLIPg5k&feature=related

Ioan Ciobota

www.ioanciobota.wordpress.com

Cardul Harului

George Danciu

Caci prin har ati fost mântuiti, prin credinta.

                                                             Efeseni, 2.8

 .  

MARETUL HAR

.

Si noi toti am primit din plinatatea Lui si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. (…) Veti afla adevarul si adevarul va va face slobozi… ”                    Ioan, 1.16-17; 8.32

.

Când îti cunosti Creatorul si creatia Sa, atunci îti vei schimba optica. Înca din Geneza, Dumnezeu a gândit lumea omului într-un fel, cumva ca în Gradina Edenului într-un mediu mirific, însa Diavolul – care de la început s-a îngâmfat si a vrut sa ia din slava lui Dumnezeu sa fie si el onorat -, a încurcat mult omul de-a lungul veacurilor.

Dumnezeu a dorit si doreste sa traim în partasie si respect, în armonie unii cu altii, însa Satana se lupta sa încurce planurile Lui si vine si el cu oferta lui, mincinoasa. El e tatal minciunii si al mândriei, iar adeptii sai sunt asemenea lui. Asa a aparut sclavia în lume, unii s-au considerat mai superiori, din mândrie, si i-au exploatat pe altii aflati în situatii si stari mai defavorabile, sa le slujeasca si sa le aduca lor profit. Astazi dorinta celor îmbogatiti si a celor care doresc asta, e una asemanatoare, chiar daca nu mai e vorba de o sclavie clasica. Datorita unor conjuncturi, unii se situeaza deasupra altora si se folosesc de munca acelora, platindu-i dupa bunul lor plac, cât mai putin (ori, daca s-ar inversa rolurile, nici lor nu le-ar conveni si ar spune ca nu e drept, ca nu e corect). E un proverb care zice Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face. Si proverbele, învatatura si întelepciunea, sunt pentru practica, nu doar teorie.

Dar, sa nu uitam, mult mai grav este ca suntem sclavi fara sa constientizam acest lucru. Suntem sclavii viciilor noastre, daca le avem. Dar exista o veste minunata ca putem fi eliberati (pe deplin). Domnul Isus tocmai de aceea a venit în lumea noastra ca noi sa avem viata si s-o avem din besug. El a zis:

Veti afla adevarul si adevarul va va face slobozi… ”

Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos.”

Ceea ce-l elibereaza pe om nu e altceva decât adevarul. Sa cautam sa pricepem acest fapt. Daca umblam la scoala, doar adevarul ne va elibera de limitari si ne va promova treptat în clasele superioare. Fara adevarul cunostintelor necesare nu vom putea urca. Fie ca e vorba de cele de la limba româna sau de la matematica, fara cunostintele simple, începatoare nu vom putea cladi deasupra. Vom porni de la elementele matematice elementare spre cele mai complexe. Apoi, examenul de Bacalaureat va fi la îndemâna noastra cunoscând adevarul despre toate subiectele materiilor de cultura generala necesare. Doar adevarul ne poate elibera.

Dar acum a coborât înaintea noastra Învatatorul si Creatorul nostru si al întelepciunii si al tuturor cunostintelor si al priceperii, ca sa ne elibereze pe deplin din orice robie si neputinta. El doreste sa ne dea adevarata viata, plina de har si de adevar. Dar nu o putem primi daca nu iubim adevarul si pe cel care este Adevarul. ( Isus a spus: Eu sunt calea, adevarul si viata.- Ioan, 14.6).

Atunci vom avea adevarul si viata, când vom începe sa ne întoarcem fata de la minciuna si mândrie si ne vom ridica ochii (din genunchi) catre Dumnezeu, Lumina lumii. El da har celor smeriti. Când venim la El ca la un Tata, când întelegem ca e singura solutie.

***

THE GRACE CARD

Filmul crestin THE GRACE CARDCardul Harului prezinta în mod plastic lucrarea harului în viata unor oameni. Actiunea se petrece în zilele noastre însa are radacini importante din vremea sclaviei din America secolului XIX.

În vremea razboiului dintre Nord si Sud (1861-1865), printre alte divergente, era si acela al sclaviei b, ine raspândit în Sud, iar în Nord Abraham Lincoln era marele conducator care dorea abolirea sclaviei.

Unul din marii fermieri de bumbac, din Sud, era John Escue,  care a fost prins în mreaja harului lui Dumnezeu. El avea 2.000 de acri de pamânt si 100 de sclavi. I-a eliberat din proprie initiativa pe toti si le-a dat fiecaruia câte 10 acri de pamânt. Dar a mai facut ceva. Le-a cerut iertare tuturor sclavilor. Si le-a cerut sa-i ierte si pe ceilalti proprietari de sclavi chiar daca aceia nu le vor cere iertare. Filmul prezinta ca adevarata o mica  istorisire. John Escue i-a dat o Biblie unui copil de culoare de 8 ani, pe care a scris data,  31 mai 1884, iar micutul copil, care fusese învatat de John Escue sa citeasca si sa scrie, avea in acea Biblie inscrisa o promisiune  “semn de carte” (Card):

Promit ca ma rog în fiecare zi pentru dv. Si va rog sa ma iertati cum va iert si eu. Si voi fi prietenul dv. întotdeauna. Wendall P. Wright”

Lectia de fata a ajuns la urmasul acelui Wendall P. Wright, Sam Wright, care era politist într-o localitate, în care lucra si în postura de pastor începator. Tânarul pastor, Sam Wright, lectia harului de care vorbim aici a primit-o în partasia pe care o avea cu bunicul lui, nepot al acelui copil de 8 ani!

Despre primul martir, Stefan, Faptele apostolilor consemneaza ca Stefan era plin de har si de putere si facea minuni si semne în norod.. (Fapte, 6.8)

Apostolii marturiseau cu multa putere despre învierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti. (Fapte, 4.33).

Întelegem ca harul e foarte important, e cheia succesului în scaparea de sclavia si robia pacatului.

Bunicul de azi avea acea Biblie cu Cardul harului si vorbea acum cu nepotul lui, pastorul Sam Wright, iar la cele auzite, a zis:

Dragut!

– Dragut? Asta a devenit lucrarea vietii lui. Dumnezeu l-a pus pe acest pamânt cu acest scop. Probabil a transformat câteva vieti si câteva inimi. Probabil a tinut la distanta pe unii care aveau de gând sa linseze…, si câtiva scandalagii. Despre asta vorbesc. Asta e ideea. Asta e harul. Împacarea începe cu iertarea. Asta e singurul lucru care face diferenta. Nu subestima niciodata puterea harului, baiete. Harul e puternic.

Împacarea începere de la iertare!

Noi toti L-am rastignit pe Domnul Vietii – Isus – pe lemnul Crucii la Golgota. Cu totii am strigat: La moarte! Sa fie rastigmit! Rastigneste-L!

Doar un tâlhar si un sutas au crezut ca El e Fiul lui Dumnezeu si e neprihanit!

Trebuie sa ne împacam cu Dumnezeu pentru a fi iertati. Sa recunoastem pacatul neascultarii si pretuirii Jertfei lui Isus. Sa venim cu credinta si pocainta la El, ca sa capatam îndurare si har.

Apoi, concret, fata de oamenii cu care suntem în contact, în colaborare (familie, vecini, serviciu, biserica) sa avem spre ei o atitudine practica de Card al Harului (în alb- completat, cu numele…):

Promit ca ma rog în fiecare zi pentru dv. Si va rog sa ma iertati cum va iert si eu. Si voi fi prietenul dv. întotdeauna. s.s. Descifrabil!”

Glorie Harului lui Dumnezeu! Amin.

Doar un sutas si un talhar


Crestin autentic…

 George Danciu

.

“Împreuna cu Isus mergeau multe noroade. Isus le-a zis:

„Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar însasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu. Si oricine nu-si poarta crucea si nu vine dupa Mine, nu poate fi ucenicul Meu.”

                                Evanghelia lui Luca,  14:25-27

.

 

ADEVARATUL CREDINCIOS

.

Care si cum e crestinul autentic? Daca luam în considerare si alte religii sau filozofii, pentru adeptii acestora, se pare ca raspunsul ar veni cu mai mare usurinta . Cei care sunt adeptii filozofiei Yoga, cunosc prevederile teoretice, dar si asanele, exercitiile practice. În mod asemanator, pentru crestinism, trebuiesc cunoscute prevederile teoretice lasate de Isus si Dumnezeu, în Sfânta Scriptura – Biblia – si trairea practica asumata de aceste Scripturi.

Niciun ostas nu se încurca cu treburile vietii, daca vrea sa placa celui ce l-a înscris la oaste. (2 Timotei, 2.4)

Înscrierea în Oastea Domnului o face însusi Dumnezeu, Cel pe care si dorim sa-L urmam, scriind în Cartea Vietii pe copiii Sai:

Oricine n-a fost gasit scris în Cartea Vietii a fost aruncat în iazul de foc. (Apocalipsa, 20.15)

Învatatura Domnului Isus este radicala. El a spus ca nu putem sluji la doi stapâni: si lui Dumnezeu si lui Mamona (denumirea biblica a diavolului, care personifica bogatia si lacomia de bani). Învatatura Sa nu e una de lumini si umbre, ci e o învatatura plina de lumina!

Isus a vorbit ca în viata si în lume sunt doua cai. Una, e cea lata pe care merg multi spre pieire. Dar mai e si una îngusta care va duce omul în sus, la Cer la Domnul, iar pe aceasta cale putini sunt cei care o afla. Ea nu e deci la îndemâna oricui. Calea aceasta are si o usa. Isus a zis: Eu sunt usa. Usa e joasa, sa poata intra oricine, dar în asa fel încât sa nu poata intra prin ea cineva care e prea înalt în ochii lui si e mândru. Niciunul, care este mândru, nu poate trece prin acea usa (Isus). Însa, celor smeriti, Dumnezeu le da harul de care au nevoie sa poata intra pe calea îngusta si a-L gasi pe Isus. Acestia vin la Domnul sa capete iertarea de care au nevoie, caci pacatul e un zid de despartire în om si Dumnezeu.

***

I. Prima conditie

Cine iubeste pe tata ori pe mama (…) pe fiu ori pe fiica mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

                                                                                Matei, 10.37

Împreuna cu Isus mergeau multe noroade. Dar Isus s-a întors si le-a zis: „Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar însasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu.

Vorbirea sa era prea de tot si, într-alt loc sBiblia spune ca la auzul unor astfel de cuvinte unii ucenici L-au parasit. El l-a întrebat pe Petru Voi nu va duceti?, dar Petru a raspuns:Unde sa mergem, la Tine sunt cuvintele vietii!

A urî, în limba greaca, foloseste cuvinte care înseamna a iubi mai putin. Cum ar fi ca doi tineri care zic ca se iubesc, ar auzi de la celalalt: Draga, te iubesc foarte mult, dar nu la fel de mult ca pe…! Nu ar fi un raspuns si o afirmatie care sa multumeasca partenerul. La fel, Domnul Isus, care cunoaste adevarul, pentru binele nostru, ne spune de la început ca trebuie sa-L iubim mai mult decât pe parintii, frati si surori, mai presus de altii, pentru a ne califica sa fim crestini autentici. Petru i-a spus Domnului: Doamne, ce vom câstiga, caci iata ca noi am lasat totul pentru Tine, iar Isus i-a raspuns:

Si oricine a lasat case, sau frati, sau surori, sau tata, sau mama, sau nevasta, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit si va mosteni viata vesnica. (Matei, 19.29)

Daca vine cineva la Mine, si nu uraste pe tatal sau, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii sai, pe fratii sai, pe surorile sale, ba chiar însasi viata sa, nu poate fi ucenicul Meu.

Cine e pe tronul vietii tale? Sunt eu sau Isus? Cine e seful meu? Cine are ultimul cuvânt? Ma cercetez pentru fiecare decizie si vad ce ar zice Isus, daca decid într-un fel sau altul. Pavel a spus: traiesc, dar nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste în mine. Aceasta trebuie sa fei o realitate pentru fiecare crestin autentic. Orice gând sa-l facem rob ascultarii de Cristos. (Galateni, 2.20; 2 corinteni, 10.5)

II. A doua conditie

Si oricine nu-si poarta crucea (…) nu poate fi ucenicul Meu

                                                                                  Matei, 10.37

E o cruce, o lupta spirituala mare, care uneori depaseste partea spirituala, aceea de a-L urma pe Domnul, de a fi crestin care traieste cu cumpatate, dreptate si evlavie (Tit, 2.12)

Crucea, la care se refera Domnul Isus, e o metafora, însumând suferintele fizice si spirituale si materiale care le are un crestin, în urma faptului ca e crestin si ca traieste ca un adevarat crestin si este prigonit, urât, denigrat, persecutat, dezavantajat de drepturi, de atitudinea partinitoare a semenilor si autoritatilor. E acea povara care îti revine faptului ca te implici în lucrarea Domnului de promovare a Evangheliei care totdeauna aduce împotrivire. Pentru ca îti pasa de ceilalti care nu sunt mântuiti si traiesc în imoralitate departe de Dumnezeu.

  1. A treia conditie

Si oricine (…) nu vine dupa Mine, nu poate fi ucenicul Meu

                                                                                     Matei, 10.37

Se cere a fi perseverenti, în a-l urma pe Domnul zi de zi, pâna la sfârsitul vietii, în vesnicie. Trebuie sa mergem pâna la capat. Capatul e însa la El. Trebuie sa ajungem la El, în final, în Raiul ceresc pregatit tuturor celor care-l iubesc si-l urmeaza. Noi nu prea stim acum unde e capatul. Ne va fi greu sa-L urmam, dar trebuie, daca vrem sa fim crestini, ucenicii Lui, daca vrem sa avem numele scris în Cartea Vietii.

Trebuie sa renuti la prioritatea prietenilor, familiei, a vecinilor, colegilor, a-l avea pe El ca prioritate, în toate. Doamne ajuta!

Sa luam Crucea prigonirilor si sa mergem tot înainte cu El si în urma Lui.

Vom putea? Prin puterile noastre, nu. Dar El ne-a promis ca e cu noi pâna la sfârsit, ca ninic si nimeni nu ne va smulge din mâna Lui.

Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poarta totdeauna cu carul Lui de biruinta în Hristos si care raspândeste prin noi, în orice loc, mireasma cunostintei Lui. (2 Corinteni, 2.14)

Asa cum Si-a condus poporul la iesirea din Egipt, prin Marea Rosie ca pe uscat, iar urmaritorii s-au înceat, El ne va purta în Carul Lui de biruinta. Glorie Domnului! Amin.

Doamne, ajuta-ma sa ma încred pe deplin în promisiunile Tale si sa Te urmez! Amin.

Bucuria care întârzie…!

 George Danciu

Isus a zis ucenicilor: „Voua v-a fost dat sa cunoasteti taina Împaratiei lui Dumnezeu; dar pentru cei ce sunt afara din numarul vostru, toate lucrurile sunt înfatisate în pilde; pentru ca, „macar ca privesc, sa priveasca si sa nu vada, si macar ca aud, sa auda si sa nu înteleaga, ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele.

                                                                                          Marcu, 14.11-12

 

ACUM ÎNTELEG DE CE NU ÎNTELEG!

Învatatura Domnului Isus este radicala, divina, exacta. Nu e una tranzitorie, care poate fi ignorata, e tocmai aceea de care are omul nevoie. Învatatura sa nu poate fi ocolita, cuvintele sale sunt duh si viata. Nu e cu lumini si umbre, ci  doar  lumina!

El a propovaduit despre doua cai. Una lata, pe care merg multi, spre pieire, si una îngusta, care duce în sus, la Cer, la Domnul . Calea îngusta,  putini sunt cei care o afla, ea nu e la îndemâna oricui, ea nu poate fi gasita numai de cei care o cauta din toata inima. Calea aceasta are si o usa, pe Isus. El a zis: Eu sunt usa. Usa e joasa sa poata intra oricine. E joasa în asa fel încât sa nu poata intra prin ea cineva care e prea înalt în ochii lui si prea mândru. Nimeni mândru nu poate trece pe aceasta usa. Celor smeriti Dumnezeu le da harul de care au nevoie sa poata intra pe calea îngusta. Acestia vin la Domnul sa capete iertarea de care au nevoie, caci pacatul e un zid de despartire între om si Dumnezeu, zid  care nu poate fi surpat decât prin credinta si iertare.

***

ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele

BUCURIA UCENICIEI

Unde se afla Isus e bucurie, pace si mângâiere. Când a predicat Isus la peste 5.000 de oameni, El le-a dat si mâncarea de care aveau nevoie pentru trup, înmultind acele doua pâini si cei cinci pesti. Unde se afla El, nu mai sunt alte nevoi, Isus împlinind toate nevoile omului.

Cine crede în El nu va mai înseta spre alte izvoare, El satisfacând pe deplin setea si foamea, fizica si spirituala a omului, oricare ar fi.

***

Cuvântul lui Dumnezeu este foarte bogat în semnificatii, iar pentru a-l putea întelege, facem doua observatii:

  1. Oamenii care nu sunt ucenicii lui Isus nu pot întelege voia Sa

  2. Întelegerea tine de misiunea pentru care a venit El în lume si a murit: sa caute si sa mântuiasca pe cel pierdut

Oamenii se împart în doua categorii mari:

a) Cei care L-au primit ca Domn al vietii lor, care sunt copiii lui Dumnezeu;

b) Cei care nu-L primesc, care îl refuza, care nu-L pretuiesc si umbla în întunerec, cei care savârsesc pacate si traiesc în imoralitate si minciuna;

Întrebare: De ce le vorbea oamenilor în pilde? ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele

Deci ca nu care cumva sa se întoarca unii care nu-l iubesc, la Dumnezeu, si sa li se ierte pacatele!

Asta înseamna o Judecata, dar si o Speranta. Judecata e evidenta, ca cei pacatosi, care nu-si marturisesc Domnului pacatul, nu vor fi iertati. Speranta, însa, mai este si pentru acestia, mica, dar totusi exista.

Voua, ucenicilor (crestinilor autentici), vi s-a dat însa sa cunoasteti taina Împaratiei lui Dumnezeu.

Bucuria partasiei ucenicilor cu Domnul Dumnezeu, e asigurata, „dar pentru cei ce sunt afara din numarul vostru, toate lucrurile sunt înfatisate în pilde; pentru ca, „macar ca privesc, sa priveasca si sa nu vada, si macar ca aud, sa auda si sa nu înteleaga, ca nu cumva sa se întoarca la Dumnezeu si sa li se ierte pacatele.

Pentru ceilaltijudecata e datanu vor întelege Cuvântul e vestit multimilor de oameni! Unii, înteleg si devin ucenici, apoi ramân cu El, în partasie, cu bucurie. Iar unii n-au crezut, ceil multi – judecata e trasata: primesc o orbire, si nu înteleg tainele Împaratiei lui Dumnezeu, pentru ei e o nebunie!

Asa se face ca sunt unii care la un moment dat exclama: Acum înteleg, de ce nu înteleg!

Unii nu înteleg cântarea de lauda, nu înteleg Cuvântul, nu înteleg ce e cu Jertfa lui Isus, cu ieratarea, cu mântuirea, cu viata vesnica, ca raiul, cu iadul, ei nu înteleg nimic din tainele duhovnicesti. Pentru ca Dumnezeu i-a lasat în voia pornirii inimii lor necredincioase, firesti, si nu doar ca fac ce fac, dar se si lauda cu acele imoralitati (Romani, 1.18-32)

Multi intra sub incidenta unei consecinte, aceea ca Nu pot amâna la nesfârsit împacarea oferita prin har si credinta!

Trebui sa accept, când mi se ofera acest har, de a fi iertat si a avea: iluminarea, revelatia, vindecrea si deschiderea ochilor si auzului!

La fel mi s-a înrâmplat si mie. Dupa ce am auzit Cuvântul prin mai multe predici si citire personala si studiere, mi-am dat seama ca trebuie sa aleg calea cea îngusta cu Isus, pentru a fi fericit în vesnicii, în Rai, pentru a nu ajunge în iad în chin si dureri. Dar am zis, sa mai amân un timp sa mai pacatuiesc, sa mai ramân un timp în placerile de-o clipa ale pacatului. Însa Domnul, care ne cunoaste mai binedecât noi însine, m-a ajutat si mai mult, mi-a luat dorinta placerii pacatului si am ramas statornic si m-am hotarât pentru Isus, pentru binele meu, in 1992!

E o limita, e o granita dincolo de care pentru noi nu se mai gaseste har – ajutor de la Dumnezeu pentru împacare -, de aceea zice Cuvântul: Cautati pe Domnul câta vreme se poate gasi, chemati-L câta vreme este aproape(Isaia, 55.6) si sa luam, dar, bine seama, ca atâta vreme cât ramâne în picioare fagaduinta intrarii în odihna Lui, niciunul din voi sa nu se pomeneasca venit prea târziu.

Speranta, subtire, exista totusi în acea sintagma: ca nu cumva, tradus corect de Cornilescu. În limba greaca, în principal, se traduce prin ca nu cumva; iar în secundardaca nu, care introduce speranta la care facem referire. Însa, Evanghelia dupa Matei a fost scrisa în limba vorbita de Matei si de Domnul Isus, în aramaica galileana: la care,întelesul secundar este ca nu cumva,iar cel principal e daca nu. Deci mai este totusi o speranta si pentru cei care sunt acum împietriti, ca le va vini auzul, ca-si vor capata vederea si astfel sa se poata decide pentru Isus si viata vesnica.

***

Prof. dr. Ioan Brie poveste cum în Biserica din Sibiu, unde slujeste ca pastor, avea o doamna asezata la balcon care dupa cca doi ani l-a oprit si i-a aratat Biblia ei în avea multe  pe marginea foilor notari cu creionul, urmate de semnul întrebarii ?  deoarece i se parereau prea de tot Cuvântul si nu-L întelegea sau nu era de acord cu ce e scris, dar cu timpul semnul ?s-a schimbat în semnul de exclamare !. si, dna (Maria Popa) a cerut botezul.

Dumnezeu ne pune în fata noastra masa întelepciunii Cuvântului Lui – Doamne, fereste-ma de mândrie, sa ma cred mai întelept decât Tine! Amin.

Doamne, ajuta-ma sa te aleg pe Tine, la prima ocazie pe care mi-o vei oferi si, apoi,  totdeauna! Amin.

(Text inspirat de Cuvântul lui Ioan Brie – Biserica Penticostala din Sibiu, profesor la Institutul Teologic Penticostal Bucuresti)

 

Isus – Învierea si Viata

George Danciu

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea si Viata. Cine crede în Mine, chiar daca ar fi murit, va trai. Si oricine traieste si crede în Mine nu va muri niciodata. Crezi lucrul acesta?”

                                             Evanghelia lui Ioan, 11.25-26

.

Izvorul tamaduirii!

.

În fiecare domeniu ai înaintea ta oameni care sunt deschizatori de drum. Daca ne-am uita putin la aparitia genurilor literare am vedea cât de timid au evoluat în Tarile Romîne,   poate si comparativ cu alte popoare. Primii mari cronicari români Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce (sec.XVI-XVIII), de care vorbeste istoria, din preajma carora s-a ridicat ca domn si carturar prolificul Dimitrie Cantemir, membru al Academiei din Berlin (1714) care scrie opera filozofica „Divanul sau Gâlceava înteleptului cu lumea sau Giudetul sufletului cu trupulIasi, 1698).

Sunt nu putini, chiar si dintre profesori, care nu cunosc nimic înafara titlului acestei opere exceptionale,  ca ea cuprinde meditatii profunde ale lui Cantemir la Proverbele lui Solomon – Cuvântul Sfintei Scripturi (Biblia de la Bucuresti, 1688 sau „Biblia lui Serban Cantacuzino”).

Omul cult are doua mari posibilitati. Sa fie pe urmele precursorilor, înodând firul acelora care s-au straduit sa tina legatura neîntrerupta cu izvoarele de cultura si întelepciune ale marilor nostri înaintasi sau sa merarga direct la Marele Izvor sa ia apa rece si cristalina, nealterata de imperfectiunea vaselor care le-au purtat pâna la noi în sec.XXI, din care, sa ia fara sfiala si sa-si astâmpere cât mai bine setea.

Nimeni nu cunoaste mai bine decât Dumnezeu, Creatorul a toate, raspunsurile la întrebarile pe care si le pune omul de-a lungul unei vieti.

Isus a spus tuturor:

Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.” Ioan, 7.37-38

Informatiile, oricare ar fi ele, simple si elementare sau adânci si profunde de filozofice si stiinta, ne vin, practic, din doua surse de emitere: divine sau alterate, îmbibate de învatatura satanica.

Aurul îl scoatem din mina de aur, fie din filonul pur, fie din minereu împreuna cu balastul si impuritatile cu care s-au sedentat în timp. Filonul de aur este Isus Hristos, care nu are nici un el de impuritati sau alteratii. El e calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin El.

El a venit în lumea noastra: ca sa ne ia pacatele si sa ne redea viata vesnica pierduta de catre Adam si Eva, prin amagirea de catre Sarpele cel vechi, diavolul.

Cine pacatuieste este de la diavolul, caci diavolul pacatuieste de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului. – o spune apostolul Ioan. (1 Ioan, 3.8). Tot apostolul Ioan, în Evanghelie consemnezaza ceea ce a spus însusi Isus:

Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa înjunghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi.” (Ioan, 10)

Alegoric, El e Pastorul cel bun, iar oile sunt cei care-L urmeaza. Unde te vezi? Unde îl vezi pe El? Sub acest scenariu poti sa te încadrezi pe tine si chiar pe altii, un ucenic, un crestin autentic, daca nu cumva sunt sau esti un hot! Hotii, cei care nu fac decât sa fure si sa prapadeasca, fac voia Celui rau, ei sunt copiii diavolului. Iar Isus a venit sa ne ajute: sa ne dea iertarea, sa ne împace cu Tatal, sa restabileasca relatia de iubire între noi, unii cu altii si cu Dumnezeu, sa ne aduca Pacea si bucuria în viata. El ne-a adus Cuvântul, în care gasim tot ce trebuie sa stim despre Dumnezeu si oameni. Si cum trebuie sa traim si sa umblam în lumina si în adevar.

Tot ce avem nevoie – pozitiv si moral -, gasim prin credinta în Dumnezeu si Isus, Mijlocitorul între om si Dumnezeu. Prin credinta în El, în jertfa lui primim iertarea de care avem nevoie.

***

CE ADUCE MÂNTUIREA

Dar Isus i-a zis: Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.


Isus a plecat împreuna cu el. Si dupa El mergea mult norod si-L îmbulzea. Si era o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge. Ea suferise mult de la multi doctori; cheltuise tot ce avea, si nu simtise nicio usurare; ba înca îi era mai rau. A auzit vorbindu-se despre Isus, a venit pe dinapoi prin multime si s-a atins de haina Lui.

Caci îsi zicea ea: „Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala. Isus a cunoscut îndata ca o putere iesise din El; si, întorcându-Se spre multime, a zis: „Cine s-a atins de hainele Mele?” Ucenicii I-au zis: „Vezi ca multimea Te îmbulzeste si mai zici: „Cine s-a atins de Mine?” El Se uita de jur împrejur sa vada pe cea care facuse lucrul acesta. Femeia, înfricosata si tremurând, caci stia ce se petrecuse în ea, a venit de s-a aruncat la picioarele Lui si I-a spus tot adevarul.

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.” (Marcu, 5.24-34)

Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului.

 E foarte importanta atitudinea cu care te înfatisezi înaintea Lui Isus. Fariseilor si preotilor care cunosteau Legea, dar care erau mândri si fatarnici, El i-a respins numindu-i morminte varuite (aratau bine si curati înafara, dar înauntrul lor erau niste lupi rapitori).

El îi primea pe cei care veneau la El cu sinceritate, cu smerenie si umilinta, cu o nevoie acuta de El.

Bunatatea Sa se manifesta spre cei aflati în nevoie si suferinta, spre cei cu inima zdrobita si deznadajduita:

 1. Nu te mai autocompatimi si vino la El

Aceasta femeie, din pilda de mai sus, suferise mult 12 ani. Având o scurgere de sânge, era considerata necurata. Se afla la marginea societatii, bolnava, izolata, în depresie, deznadajduita. Dar, într-o zi, auzise de Isus, dupa ce cheltuise tot pentru vindecarea ei, dar în zadar. Auzise ca la El toate sunt cu putinta, pentru El nimic nu e imposibil si îsi zicea ea:

 Daca as putea doar sa ma ating de haina Lui, ma voi tamadui.” Si îndata a secat izvorul sângelui ei. Si a simtit în tot trupul ei ca s-a tamaduit de boala.”

La Dumnezeu totul îsi poate avea rezolvarea. Ea a crezut va va ajunge doar sa se atinga de haina Lui si se poate vindeca: si s-a vindecat! Domnul Isus a simtit ca din El a iesit o putere. Se uita împrejur sa vada cine e acea persoana. Multi, acolo toti se atingeau de Învatatorul Isus, dar El cauta sa vada cine s-a atins de El, cu credinta! Când te atingi de El cum credinta, altfel esti.

Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curete de orice nelegiuire.”(1 Ioan, 1.9)

 Nu te poate ierta, daca nu-ti marturisesti pacatele.

Nu te poate vindeca daca nu vii, la Isus, cu credinta.

Crednita vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” (Romani, 10.17).

Nu poti avea credinta daca nu asculti Cuvântul lui. A avea credinta înseamna sa te încrezi în lucrurile de care vorbeste Isus, în promisiunile Lui. Credinta e o relatie pe care trebuie s-o ai cu Domnul Isus. Sa-L cunosti, sa te apropii tot mai mult de El, sa-L iubesti si sa-L pretuiesti.

2. Nu te teme, crede numai!

Dar Isus i-a zis: „Fiica, credinta ta te-a mântuit; du-te în pace si fii tamaduita de boala ta.”

Femeia care fusese o necunoscuta saraca, bolnava si deznadajduita si în depresie, fara pace sufleteasca, acum poate merge eliberata, în pace, tamaduita de boala ei. Nimeni nu poate vindeca ca si Isus. Si El o ridica la rangul de „Fiica”Prin credinta, femeia a fost vindecata si mântuita de pacatele ei, a intrat în rândul copiilor lui Dumnezeu. Glorie Domnului!

În timpul acestei întâmplari a venit unul din fruntasii sinagogii, numit Iair. Cum L-a vazut, fruntasul s-a aruncat la picioarele Lui si I-a facut urmatoarea rugaminte staruitoare: „Fetita mea trage sa moara; rogu-Te, vino de-Ti pune mâinile peste ea, ca sa se faca sanatoasa si sa traiasca.”

Dar pâna sa ajunga acoloiata ca vin niste oameni de la fruntasul sinagogii care-i spun: „Fiica ta a murit; pentru ce mai superi pe Învatatorul?” Dar Isus, fara sa tina seama de cuvintele acestea, a zis fruntasului sinagogii: „Nu te teme, crede numai!” Si n-a îngaduit nimanui sa-L însoteasca, afara de Petru, Iacov si Ioan, fratele lui Iacov.

Au ajuns la casa fruntasului sinagogii. Acolo Isus a vazut o zarva, si pe unii care plângeau si se tânguiau mult. A intrat înauntru si le-a zis: „Pentru ce faceti atâta zarva si pentru ce plângeti? Copila n-a murit, ci doarme.”

Ei îsi bateau joc de El. Atunci, dupa ce i-a scos afara pe toti, a luat cu El pe tatal copilei, pe mama ei si pe cei ce-L însotisera si a intrat acolo unde zacea copila.

A apucat-o de mâna si i-a zis: „Talita, cumi”, care talmacit înseamna: „Fetito, scoala-te îti zic!” Îndata fetita s-a sculat si a început sa umble; caci era de doisprezece ani.” (Marcu, 5)

Sa observam ca pe cei batjocoritori El i-a scos afara. Aceea n-au deloc parte cu Isus. Ei nu vor avea parte de mântuirea si iertarea ce o primesc cei care se pocaiesc si vin la Isus zicând Ai mila de mine, pacatosul.

Mântuirea aduce sanatate fizica si spirituala, iertarea de pacate si, în final, viata vesnica cu Dumnezeu, în Raiul ceresc.

Nu te teme – aceasta îmbarbatare a Domnului, e scrisa în Biblie de 366 de ori, una pentru fiecare zi a anului.

Nu te teme, vino la Isus, si vei fi iertat, vindecat si mântuit de neputintele tale. Glorie Domnului! Amin.

***

(Text inspirat de Cuvântul lui Gabi Codrut – Biserica Betel din Oradea) http://beteloradea.wordpress.com/

LUCRAREA TA SI A MEA!

Rodica Botan

Ca angajat, te afli doar în treaba, implinind voia ta –

sau asculti credincios de Stapân, facând voia Sa?

.

Articol preluat din PE GÂNDURI

.

Nu stiu cum vi se intâmpla voua dar mie toata lumea îmi da lectii; ba ma trezesc mereu ca si lucrurile din jur, întâmplarile prin care trec …si în general aproape orice îmi poate da o lectie de viata, ma poate “învata minte” sau ma poate lumina în vreo privinta; si nu rareori m-apuca de-a dreptul rusinea …dupa ce bineînteles ma simt la inceput indignata foc!

Însa m-am mângâiat cu gândul ca Biblia ne spune clar ca daca noi nu vom vorbi, pietrele o sa ne tina conferinte – si acum imi mai amintesc ca intr-o anumita situatie o magarita a devenit atât de frustrata de stapânul ei încât s-a apucat sa-l traga la rost pe acesta…si deci nu mi se întâmpla numai mie. Asa ca luând în considerare aceste amanunte extraordinare m-am mai linistit – ca doar nimic din ce ni se întâmpla nu este chiar intimplator…nu-i asa?

Cum lucrez mult si cum nu prea am timp sa-mi intretin gosdpodaria, din când în când mai angajez pe câte cineva sa-mi faca treaba prin casa si pe lânga casa. Unii sunt oameni constiinciosi si harnici…si fac treaba buna; asta daca nu iei in considerare ca fac treaba unde nu i-ai rugat si ignora lucrurile pe care le doresti facute. Vine vremea sa-i platesti si sa iei in primire lucrarea facuta – si te scarpini in cap ca nu stii cum sa le multumesti pentru ceva ce nu i-ai rugat sa faca.

Acu’ un an, omul care mi-a curatat pomii…mi i-a curatat aproape de tot de coroana…Un pomegranate (pomul care face rodii) a ramas asa de ciuntit ca n-a mai ramas decât cu doua crengute sarmanul…Cred ca si alea ramasesera din gresala netaiate…Nu poti sa nu te gândesti …”oare cum le functioneaza unora creierul sau daca…?” Bineînteles ca pe omul respectiv nu l-am mai chemat la lucru si anul asta – astept sa-si revina pomul sa aiba ce taia!

Anul asta am însa aceeasi problema cu altcineva. Eu zic una, persoana angajata face alta, si e si foarte mândra de lucrarea facuta. Ma tot mir…”Ce-o fi dom’le in capul astora? “ Nu-i oare clar ca cel care angajeaza are un plan si planul lui trebuie dus la indeplinire? Cum dar oamenii astia, angajati de tine, se trezesc luând decizii în locul tau? Îi angajezi sa curate înauntru- ei fac curatenie înafara. Le spui sa curate o camera, ei schimba mobila prin casa sau lucrurile de prin sertare si cabineti de nu mai gasesti nimic…

Si astazi, cum stam eu asa în mirare si pe gânduri si ma umflam în pene de una singura – plina de indignare bineinteles, gândul mi-a zburat la un alt Stapân si la alti lucratori. Eu fiind chiar unul dintre ei, unul neînsemnat, dar…hei fratii mei…sunt si eu în vie la lucru – asa ca puteti comenta cum si cât vreti. Stapânul face angajarile…

Dar sa-mi continui pretioasa mea lectie de astazi. Daca-i Stapân si daca ne-a angajat – înseamna ca are un plan asa cum am si eu un plan când angajez pe cineva. Si planul asta este atât de important pentru El, ca L-a stabilit înca inainte de a ne intocmi pe noi…lucratorii (ca si noi eram in acest plan). Si planul lucrarii a fost stabilit pe vremea când nu eram decât un plod fara chip si nu ma vedea nimeni decit ochii Lui…Cum dar imi permit sa imi fac de cap prin via Lui? Ca asta facem noi (si va includ si pe voi ceilalti ca sa nu-mi fie urât, în clasa scolii, de una singura). Ca sa va ilustez si mai bine gândul asta nu trebuie decât sa va amintesc de prorocul Iona. Nu ca el facea ceva rau, domnul Iona, nu, dar planurile lui nu se potriveau cu planurile Domnului. Asa si noi, El ne trimite într-un loc, noi ne ducem într-altul. El zice stai jos si asculta, noi ne ridicam sa vorbim. El zice asteapta cu rabdare raspunsul, noi cautam si ne dam noi un raspuns ca de la El. El zice în lume veti avea necazuri, noi umblam dupa fericiri. El zice “cautati mai intii imparatia cerurilor”, noi vrem celelalte lucruri pe care le manânca moliile si le strica rugina si sunt trecatoare…

Si mai am un gând…Stapânul vorbeste când intr-un fel, când intr-altul. Dar ca sa stim ce spune trebuie sa cautam mai întâi voia Lui, si când am auzit-o si am ascultat-o, s-o si înfaptuim. Altfel…suntem ca cei ce mi-au mutat sertarul cu tacâmuri si nu-mi mai gasesc furculitele…

Ce decizie iau…

George Danciu

Si-a venit în fire si a zis: „Câti argati ai tatalui meu au belsug de pâine, iar eu mor de foame aici! Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si-i voi zice: „Tata, am pacatuit împotriva cerului si împotriva ta si nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau; fa-ma ca pe unul din argatii tai.” Si s-a sculat si a plecat la tatal sau. Când era înca departe, tatal sau l-a vazut si i s-a facut mila de el, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat mult. Fiul i-a zis: „Tata, am pacatuit împotriva cerului si împotriva ta, nu mai sunt vrednic sa ma chem fiul tau.””

                                                                    LUCA, 15.17-21

 .

TIMPUL – RISIPA UNEI MARI BOGATII

Din vremuri stravechi omului îi place sa stie ce se mai întâmpla în lume.

Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat în vorba cu Pavel. Si unii ziceau: „Ce vrea sa spuna palavragiul acesta?” Altii, când l-au auzit ca vesteste pe Isus si învierea, ziceau: „Pare ca vesteste niste dumnezei straini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag si au zis: „Putem sa stim care este aceasta învatatura noua pe care o vestesti tu?Fiindca tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, dar, sa stim ce vrea sa zica aceasta.”

Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului si a zis: „Barbati atenieni! În toate privintele va gasesc foarte religiosi. Caci, pe când strabateam cetatea voastra si ma uitam de aproape la lucrurile la care va închinati voi, am descoperit chiar si un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiti fara sa cunoasteti, aceea va vestesc eu.”(Fapte, 17)

Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou.

Cu totii avem automatisme de comportament. Cafeaua si citirea ziarelor. Manipulam cu îndemânare telecomanda TV pentru a urmari care sunt ultimele stiri si evenimente. Timpul – ca un ucigas, tacut –, trece impasibil, lasându-ne cu aceste tabiete care însa, în majoritatea lor au o mare încarcatura negativa, pesimista, deoarece peste tot auzim doar de crize, morala si materiala. Dar aceasta stare, în final, nu ne duce într-o directie buna, dimpotriva, doar spre certuri, iritare, depresie si nemultumire.

E vremea sa facem ceva ca sa iesim din acest mare impas în care traim.

***

LIVIU REBREANU: Sa nu se rupa crucea familiei!

Am fost în 2009 în Casele memoriale LIVIU REBREANU din Nasaud si Maieru (judetul Bistrita-Nasaud). La Casa din Maieru, amfitrion era profesorul Sever Ursa care scotea si un Ziar, periodic,  împreuna cu elevii comunei. Pe timpul vizitei, profesorul tocmai vorbea unui mare grup de adolescenti care învatau din opera acestui mare scriitor. Informatiile au venit natural, una dupa alta, însa când Sever Ursa se pregatea sa spuna care au fost ultimele sale cuvinte, dintr-o data am devenit foarte atent cu toata fiinta, ca nu cumva sa-mi scape vreo vorbulita. Cel care-l nemurise pe Ion al Glanetasului, murise la 1 septembrie 1944, ora 2.13 lasând cu limba de moarte familiei sale, aceste pretioase cuvinte:

Sa nu se rupa crucea familiei!” 

Descifrând mesajul, batrânul profesor a spus ca Rebreanu dorea ca familia sa ramâna unita. Familia sa nu renunte la cruce. Um mare poet crestin scria: Crucea-i ascultarea Domnului Isus. Ascultarea e o cruce. Nu e usor sa asculti, e în firea omului de a face altfel.

Ce iubesti mai mult, doresti sa ramâna întreg, sa nu se rupa, sa nu se farâmiteze.

***

ISUS: „Daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.

                                                                                                 Luca, 13.3

În vremea aceea au venit unii si au istorisit lui Isus ce se întâmplase unor galileeni, al caror sânge îl amestecase Pilat cu jertfele lor. „Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” Luca, 13.1-3)

Biblia spune ca Dumnezeu, dupa ce ne-a vorbit în multe feluri si in multe rânduri, prin proroci, la sfârsit ne-a vorbit prin Fiul Sau Isus.

Ultimul Cuvânt al lui Dumnezeu l-am primit primit prin Isus. Vorbirea sa are deci o foarte mare greutate.

Domnul a vorbit cu mare putere si Cuvântul Lui se împlineste întocmai. Trebuie sa luam aminte cu toata fiinta noastra, sa fim atenti la ce vrea El sa ne spuna.

Isus a zis Credeti voi”, le-a raspuns Isus, „ca acesti galileeni au fost mai pacatosi decât toti ceilalti galileeni, pentru ca au patit astfel? Eu va spun: nu; ci, daca nu va pocaiti, toti veti pieri la fel.” Luca, 13.1-3)

Domnul, pentru a-i lamuri mai bine pe ascultatorii Sai, le-a mai spus si pilda aceasta:

Un om avea un smochin sadit în via sa. A venit sa caute rod în el, si n-a gasit. Atunci a zis vierului: „Iata ca sunt trei ani de când vin si caut rod în smochinul acesta, si nu gasesc. Taie-l. La ce sa mai cuprinda si pamântul degeaba?” „Doamne”, i-a raspuns vierul, „mai lasa-l si anul acesta; am sa-l sap de jur împrejur si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum înainte va face rod; daca nu, îl vei taia.”

Dumnezeu vede ca nu gaseste la mine si la dta rodirea de care El se asteapta. Dar a decis sa ne mai acorde un an, 8760 ore. Practic nu stim cât, poate mai putin, poate mai mult. Cert e ca El ne mai amâna, ne mai da har. Domnul Isus mijloceste, El zice: „Mai lasa-l si anul acesta. Am sa-l sap de jur împrejur si am sa-i pun gunoi la radacina. Poate ca de acum înainte va face rod; daca nu, îl vei taia.”

Domnul Isus sigur îsi va face partea la care se angajeaza. Un timp, mai suntem pe lista Sa de prioritati. Sa ne facem si noi partea care ne revine. Sa ne venim în fire si sa ne întoarcem cu fata catre Tatal ceresc.Amin.

***

Cu privire la starea spirituala, ce putem face?

  1. Sa învatam

Sa ne oprim din acest mers fara tinta si fara de folos. Sa punem STOP pierderii de timp a TV cu acest consum de timp negativ, care ne fura linistea sufleteasca.

Învatatorul – Isus -, ne spune ca acei galileeni au fost omorâti, nu pentru ca erau rai, ceea ce era adevarat, deoarece aici pe Pamânt nu se va face dreptate!

Nu se duc raii si ramân bunii. Ne ducem pe rând si pe sarite, aleatoriu, oarecum la întâmplare dpdv al nostru. Acum când faradelegea se înmulteste, noi sa tragem concluziile care se impun. Ca sunt vremuri grele. Ca celor rai le merge bine. Dar noi sa ne atintim privirile în sus, la Dumnezeu, caci izbavirea este aproape.

  1. Sa alocam timp evaluarii personale

Privind la TV, la mersul lumii, vedem într-adevar câte nedreptati se întâmpla. Cât gresesc cei pusi în fruntea oraselor, judetelor, guvernelor, parlamentului, Justitia – însa nu noi trebuie sa-i acuzam si sa-i judecam.

Noua ne revine sa ne evaluam pe noi însine. Sa ne vedem pacatele noastre si sa ne pocaim de ele. Sa vedem cum traim noi.Sa ma vad si sa ma analizez pe mine! Însa noi suntem subiectivi si îngaduitori cu noi însine. Si fratii lui Iosif, peste ani, dupa ce-l vândusera pe Iosif ca sclav unei caravane care l-a dus în Egipt, au crezut si au zis: Noi suntem oameni de treaba!. Însa evaluarea personala trebuie facuta în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca. Vreau sa fac binele, dar raul sta lipit de mine. Numai Dumnezeu ne poate elibera de neputinta.

Îngerului bisericii din Laodicea, i se spune asa:

Stiu faptele tale: ca nu esti nici rece, nici în clocot. O, daca ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindca esti caldicel, nici rece, nici în clocot, am sa te vars din gura Mea. Pentru ca zici: „Sunt bogat, m-am îmbogatit, si nu duc lipsa de nimic”, si nu stii ca esti ticalos, nenorocit, sarac, orb si gol, te sfatuiesc sa cumperi de la Mine aur curatat prin foc, ca sa te îmbogatesti; si haine albe, ca sa te îmbraci cu ele si sa nu ti se vada rusinea goliciunii tale; si doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii si sa vezi. Eu mustru si pedepsesc pe toti aceia pe care-i iubesc. Fii plin de râvna, dar, si pocaieste-te! (Apocalipsa, 3.15-19).

Doar Dumnezeu ne cunoaste, chiar mai bine decât noi. El stie orice gând al nostru. Cântarul si cumana dreapta, toate unitatile de cântarit sunt la El. El vede ca suntem mincinosi, goi si orbi. El vrea sa ne dea alifia pentru ochi, sa vedem. El vrea sa ne îmbrace în haina neprihanirii – sa venim la El si sa ne marturisim pacatele. Sa lasam Duhul Sfânt si constiinta sa lucreze si sa ne elibereze din pacat si rusine. Trebuie sa ne acordam timp, sa ne evaluam în lumina Cuvântului si sa ne pocaim, sa ne întoarcem de la caile noastre rele, la umblarea cu Dumnezeu, în lumina.

  1. Sa alocam timp investitiei divine, în noi

Domnul Isus S-a angajat sa pregateasca mai bine smochinul fiecaruia (trup si suflet si duh), pentru a putea rodi dupa voia Creatorului care asteapta sa gaseasca rodire.

Cu fiecare se poarta ca un tata grijuliu. Când prorocul Ilie era deznadajduit, Dumnezeu nu i s-a aratat în tunet si furtuna, ci printr-un susur blând si linistit. El e printul Pacii. Si l-a întrebat ca un parinte: – Ce faci tu aici, Ilie? Te întreaba si pe tine, ce faci? Cerceteaza-te! El vrea sa stii ca El e lânga tine, Domnul este umbra ta, pe mâna ta cea dreapta. El te va ajuta si te va sprijini, daca voiesti sa umbli în lumina si în adevar.

Daca umblam în lumina, Dumnezeu ne curateste ca pe niste mladite de vie, roditoare, pentru a aduce o si mai multa roada. El face în noi o investitie buna!

Poate esti într-o stare de neascultare ca aceea a lui Iona, Dumnezeu se asteapta de la tine sa fii într-un anume loc, în Ninive, sa vorbesti despre pocainta – sa nu  pierim si altii la fel -, însa te afli blocat ca si Iona în clestele pestelui si nu mai poti face nimic, decât sa te rogi. Ti s-au luat toate optiunile, toate posibilitatile de miscare si actiune – nu poti decât sa te rogi Creatorului sa aiba mila, de tine, pacatosul! Doamne ajuta!

Concluzie: Dumnezeu se asteapta sa rodim pentru slava Sa. El ne-a mai dat un timp sa ne cercetam, sa învatam, sa ne evaluam viata, sa ne pocaim de faptele moarte si sa aducem roada investind în lucrarile Duhului Sfânt, în lumina.

Azi sa ne decidem – Voi investi timp pentru lucrarile duhovnicesti care-i aduc slava lui Dumnezeu! Amin.

(Text inspirat de Cuvântul pastorului Relu Moldovan – Biserica Penticostala Carpati din Cluj Napoca)