Ce înțeleg privind la cruce?

cruceaby Beni Drădici

Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă „Golgota”. Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul de o parte, şi altul de alta, iar Isus la mijloc. (Ioan 19:17-18)

Crucificarea pare să fi fost născocită de „barbarii” de la marginile lumii cunoscute pe atunci și a fost preluată de la ei atât de greci cât și de romani. Este probabil cea mai crudă metodă de execuţie care s-a practicat vreodată, căci ea prelungea agonia până când cel executat era torturat la maximum. Victima putea suferi zile în şir înainte să moară. (*)

Când romanii au adoptat această practică, ei au rezervat-o pentru criminali, răsculați și pentru cei ce comiteau jaf armat, dar cei condamnați trebuiau să fie sclavi, străini sau oameni de nimic. Cetățenii romani erau scutiți de crucificare cu excepția cazurilor extreme de trădare.

Într-una din cuvântările sale, Cicero a condamnat această practică numind-o „cea mai crudă și mai dezgustătoare pedeapsă”. El a declarat: „să-l legi pe un cetățean roman este un delict, să-l biciuiești este o josnicie, să-l condamni la moarte este aproape o crimă: să-l crucifici este – Ce? Nu există nici un cuvânt care să poată descrie o faptă atât de oribilă”. (*)

Simbolul crucii a ajuns să fie folosit de creştini probabil începând din secolul II, iar Constantin, primul împărat care a mărturisit că este creştin, a fost cel care a încurajat folosirea simbolului crucii. Căci (aşa cum ne spune Eusebiu din Cezarea), în ajunul bătăliei de pe podul Milvian, prin care a dobândit supremaţie în Apus (312 – 313 d. H.), el a văzut pe cer o lumină în formă de cruce împreună cu cuvintele in hoc signo vinces (cucerește prin semnul acesta). El l-a adoptat imediat ca emblemă și la pus ca un blazon pe uniformele armatei sale. (*)

Faptul că o cruce a devenit simbol creştin şi că în ciuda bătăii de joc, creştinii au refuzat cu încăpăţânare să renunţe la ea în favoarea unui simbol mai puţin ofensator, poate avea o singură explicaţie. Acest lucru înseamnă că ideea caracterului central al crucii a originat în gândirea lui Isus însuşi. (*) „Atunci a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învie. Le spunea lucrurile acestea pe faţă”.(Marcu 8:31-32)

Acest simbol, după cum ştim cu toţii, cu timpul şi-a pierdut semnificaţia de bază, aşa cum l-au perceput primii creştini şi a degenerat, ajungând să devină obiect de închinare, amulet, sau … Tocmai pentru acest fapt, am vrea să privim spre cruce şi să-i înţelegem cu adevărat semnificaţia:

1. Eu am fost înlocuit. Conceptul de substituire se referă la faptul că o persoană este înlocuită cu o altă persoană. Jertfele vechi testamentale ne introduc în acest concept, iar mielul pascal este figura cea mai evidentă în această direcție. În cazul celui din urmă, ne confruntăm cu hotărârea lui Dumnezeu este de a ucide pe toţi întâii născuţi din Egipt şi se vor putea salva doar acele familii care se vor adăposti în spatele unei jertfe. Trebuia jertfit un miel care va substitui pe întâiul născut în moarte. Jertfa mielului pascal ne spune următoarele:

– Judecătorul și Mântuitorul este aceeași persoană. Pentru unii este Judecătorul şi pentru alţii este Salvatorul.
– Mântuirea (salvarea) întâilor născuți s-a realizat prin substituire.
– Nu exista altă posibilitate de salvare decât jertfirea unui miel, pentru fiecare familie.
– Sângele trebuia stropit pe ușiorii ușii și apoi carnea trebuia mâncată în noaptea aceea – deci fiecare trebuia să-și însușească jertfa în mod personal.
– Evenimentul trebuia celebrat și repetat.

2. Am fost eliberat de sub blestem.  ,, … aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri …” sugerează ideea unei poveri de care nu ne putem desprinde şi care se transmite din generaţie în generaţie. Blestemul păcatului trebuie înțeles ca o legătură din care nu ne putem elibera, ca o stare de neputință, fiind obligați să suportăm toate consecințele negative care decurg din aceasta.

Căci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.” …. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi – fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn” – (Galateni 3:10-13). Din versetul 10, nu trebuie să înţelegem că Legea în sine aduce blestem, ci neîmplinirea acesteia, lucru care este generat de condiţia decăzută a omului fără Dumnezeu.

A dezbrăcat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieşit biruitor asupra lor prin cruce. (Coloseni 2:15). Hristos a dezbrăcat adică a dezarmat domniile și stăpânirile de armele și de puterea lor făcându-le de rușine, aceasta fiind probabil o aluzie la obiceiul vremii, conform căruia convoiul de captivi defilau în urma carului de luptă al biruitorului. Diavolul a fost dezbrăcat de puterea lui, iar toţi acei care intră sub protecţia sângelui lui Hristos, sunt eliberaţi din blestemul păcatului.

3. Am primit iertare. „Pe voi, care eraţi morţi în greşelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viaţă împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greşelile. A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce”. (Coloseni 2:13-14). Zapisul era un document scris cu mâna, în care erau notate toate datoriile unei persoane, un certificat al datoriilor, o ipotecă. Hristos a anulat zapisul ștergându-l complet și apoi a distrus documentul nimicindu-l pe cruce, pentru ca nimeni să nu-l mai poată folosi ca dovadă împotriva acelei persoane care beneficiază de iertarea prin Hristos. Aceste versete ne mai spun şi de faptul că păcatul este cel care ne desparte de Dumnezeu (vezi şi Isaia 59:1, 2), precum şi de neputinţa noastră de a ne elibera singuri de sub această povară.

4. Am primit o nouă perspectivă. Când spun acest lucru, mă gândesc la două aspecte: primul se referă la Dumnezeu şi al doilea la noi înşine. Stând în faţa crucii lui Hristos, precum contele Zinzendorf cândva, nu putem să nu ne întrebăm: de ce a făcut Isus Hristos acest lucru? Răspunsul este doar unul singur: din dragoste pentru o omenire pierdută. Deci crucea lui Hristos ne deschide perspectiva privind dimensiunea dragostei lui Dumnezeu.

În al doilea rând, stând în faţa crucii lui Hristos, nu putem să nu ne punem cea de a doua întrebare: Doamne de ce ai făcut acest lucru pentru mine? Răspunsul iarăşi este doar unul: pentru că eu sunt păcătos, sunt vinovat. Numai atunci când suntem în faţa crucii, ne dăm seama de dimensiunea păcatului din viaţa noastră, care ne va face să strigăm după ajutor.

„Nimic altceva nu scoate la lumină gravitatea păcatului mai bine decât crucea. Căci la urma urmei, ceea ce l-a trimis pe Hristos la cruce nu a fost nici lăcomia lui Iuda, nici invidia preoţilor şi nici laşitatea datorită căreia Pilat a şovăit, ci lăcomia noastră, invidia noastră, laşitatea noastră şi alte păcate precum şi hătărârea lui Hristos de a purta pedeapsa lor cu dragoste şi îndurare şi de a le înlătura. Este imposibil să stăm în faţa crucii lui Hristos cu integritate şi să nu ne ruşinăm de noi înşine”. (*)

(*) – aceste paragrafe care au acest simbol, au fost preluate din cartea „Crucea lui Cristos” de John R.W. Stott, Societatea Misionară Română, Wheaton – Illinois, USA, 1992.

__________________________________

Sursa: http://benidradici.wordpress.com

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s