Papa Francisc susține parteneriatul civil pentru persoanele de același sex

Sunt copiii Domnului și au dreptul la familie“, sunt cuvintele Papei Francisc, susținător al parteneriatului civil între persoanele de același sex, conform Daily Mail.

Este un pas în față dar împotriva lui Dumnezeu și a Bibliei, pentru Biserica Catolică, poziția oficială a Vaticanului. Asta în timp ce poziția precedesorilor acestui papă era una NEGATIVĂ vizavi de comunitatea LGBTQ, ca să comparăm și să vedem mai bine despre ce e vorba, acest papă e în opoziție cu ultimii doi papi, unii de excepție, Papa Ioan Paul al II-lea (1920-2005, papă în perioada 1978-2005) și Benedict al XVI-lea (n.1927, papă 2005-2013 când s-a retras probabil tocmai datorită unor astfel de presiuni). Continue reading “Papa Francisc susține parteneriatul civil pentru persoanele de același sex”

Vavila Popovici: DESPRE PATRIOTISM ȘI IUBIRE

 „Nu poți iubi patria legat la ochi.” – Federico Garcia Lorca

   Iubirea este cel mai frumos sentiment care unește sufletele oamenilor. Întreg Universul funcționează cu și datorită iubirii. Iubirea este sursa de energie a realizării tuturor lucrurilor, impulsul mișcării tuturor ființelor, este scopul mișcării, a muncii noastre.    

Iubirea este liantul între Cel de Sus și Omul de pe acest pământ. Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, ne spune: „Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el”.
Viața nu poate fi absolvită de iubire, căci „unde dragoste nu e, nimic nu e!” Tot Biblia ne spune: „Chiar dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești, și n-aș avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor” (1 Corinteni, cap.13).

Continue reading “Vavila Popovici: DESPRE PATRIOTISM ȘI IUBIRE”

Profesorul Vasile Astărăstoae: Ni se livrează niște minciuni pe post de adevăr. Testele PCR nu sunt pentru boala aceasta, au marjă de eroare 30 %

by Vlad Pârău

Profesorul dr. Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor din România, a declarat sâmbătă seară, la Marius Tucă Show, că s-a săturat de impunerea de restricții în baza unor minciuni vehiculate la nivel înalt, pe plan intern și extern. Specialistul a enumerat cele trei minciuni fundamentale care stau la baza relei gestionări a epidemiei de coronavirus în România: carantina și izolarea; bariera de 3 infectați la mia de locuitori; eficiența testelor PCR. Continue reading “Profesorul Vasile Astărăstoae: Ni se livrează niște minciuni pe post de adevăr. Testele PCR nu sunt pentru boala aceasta, au marjă de eroare 30 %”

Vavila Popovici: FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA, POLITICA (23) – Georg Wilhelm Friedrich Hegel

„Cine visează să înfăptuiască ceva măreț, trebuie mai întâi să-și verifice forțele și limitele. Cine vrea totul dintr-o dată, nu dorește în realitate nimic și nu va realiza nimic.”
– Hegel

   Filozofia modernă, și în special idealismul german, continuă să suscite numeroase dezbateri în mediile științifice din întreaga lume, cu privire la considerarea omului ca scop al său însuși și implantării umanității spiritul de dreptate și libertate. Unul dintre cei mai importanți filozofi din istorie a fost Hegel, considerat și reprezentantul marcant al curentului idealist german. A avut preocupări multiple în sfera filozofiei, interesat fiind de politică, logică, spirit și religie, influențat și de perioada istorică în care a trăit, marcată de Revoluția franceză, ascensiunea lui Napoleon și evoluția capitalismului. Continue reading “Vavila Popovici: FILOZOFIA, RELIGIA, ȘTIINȚA, POLITICA (23) – Georg Wilhelm Friedrich Hegel”

Dovadă finală: Covid-19 a fost planificat să deschidă noua ordine mondială

1. Medicii declară că pandemia a fost planificată .

Un grup de peste  500 de medici din Germania  numit „Doctori pentru informații” a făcut o  declarație șocantă în timpul unei conferințe de presă naționale : (1)

„Panica Corona este o piesă de teatru. Este o înșelătorie. O escrocherie. Este timpul să înțelegem că suntem în mijlocul unei infracțiuni globale.

Acest grup mare de experți medicali publică un ziar medical pe 500.000 de exemplare în fiecare săptămână, pentru a informa publicul despre  dezinformarea masivă din mass-media .

De asemenea, organizează proteste în masă în Europa, cum ar fi cea din 29 august 2020, unde s-au înscris 12 milioane de oameni și s-au prezentat de fapt câteva milioane.

De ce acești peste 500 de medici spun că pandemia este o crimă globală? Ce știu ei, și noi nu știm? Continue reading “Dovadă finală: Covid-19 a fost planificat să deschidă noua ordine mondială”

Florin Colceag, „antrenorul de genii”, dribling printre cenzura proteviștilor: ”Noi nu trăim o pandemie, noi trăim o psihoză, Cifrele sunt false, iar autoritățile statului care le furnizează mint”

Invitat al Știrilor Pro TV, profesorul Florin Colceag, cunoscut în toată țara drept „antrenorul de genii”, a fost chemat să vorbească despre școala în pandemie. Doar că, spre uluirea totală a celor doi cititori de prompter de la Pro TV, care se așteptau ca profesorul să cânte în corul bocitoarelor la catafalcul democrației, demonizând indisciplinații care nu poartă mască, Florin Colceag le-a dat cel mai neașteptat răspuns. „Noi nu trăim o pandemie, noi trăim o psihoză, Cifrele sunt false, iar autoritățile statului care le furnizează mint”. Îndemnați, probabil, prin cască, să-i taie rapid macaroana, cei doi prezentatori nu au putut, să-i închidă gura. Iar mesajul său a fost: Continue reading “Florin Colceag, „antrenorul de genii”, dribling printre cenzura proteviștilor: ”Noi nu trăim o pandemie, noi trăim o psihoză, Cifrele sunt false, iar autoritățile statului care le furnizează mint””

Statul a declarat RĂZBOI Bisericii și credincioșilor ortodocși. Troika IOHANNIS-ORBAN-ARAFAT a extins măsura interzicerii pelerinilor în biserici și mănăstiri pe tot cuprinsul țării, fără o minimă informare sau consultare a BOR

by Victor Roncea

De la numirea a peste 3 milioane de români implicați în viața țării, plus a famililor lor, în total cel puțin 9 milioane de români, cu apelativul de “fanatici religioși”, până la interzicerea lor în sfintele lăcașuri de Paști și, acum, la pelerinajele anuale de Sfânta Parscheva și, în curând, Sfântul Dimitrie dar și, pe șest, în lăcașuri bisericești din mai multe județe ale țării, nu a fost iată, decât un pas.“Pas cu pas”, după cum ne-a avertizat de altfel președintele luteran Klaus Iohannis, fostul fidel al Grupului Grivco – Dan Voiculescu și premier al lui Mircea Geoană transformat peste noapte în anti-PSD-ist. Noi, care chiar credeam că fostul FSN e “ciuma roșie” cu care luptă farul PNL-PLUS-USR, ne-am mirat foarte tare când am văzut că sasul Klaus Iohannis îl menține în funcție pe palestinianul musulman-Bahaist Raed Arafat, știind că acesta fusese un susținător înfocat al contracandidatului său la președinție, “ciumatul” Victor Ponta, “micul Titulescu” al marelui Adrian Năstase. Să fi contat profesionalismul său? Sau altceva, ce nu știm noi? Cazul Aura Ion – Apuseni Continue reading “Statul a declarat RĂZBOI Bisericii și credincioșilor ortodocși. Troika IOHANNIS-ORBAN-ARAFAT a extins măsura interzicerii pelerinilor în biserici și mănăstiri pe tot cuprinsul țării, fără o minimă informare sau consultare a BOR”

Marius Oprea: Halal țară, mișto aliat -Secretele NATO, pe mâna unui șmecher fără BAC. Dar mason!

Dacă ești prost și știi să furi, ajungi departe, chiar în conducerea unor institții. De pildă director adjunct la ORNISS și cu posibilități de promovare la nivelul de nesperat al conducerii unei agenții, precum Oficiul pentru Combaterea Spălării Banilor.”

Nu mă mir că Florian Coldea, repetentul de la Politehnica din Timișoara a ajuns “eminența cenușie” a Serviciului Român de Informații, păpușarul “binomului” și artizan al “statului paralel”, atâta vreme cît Laurențiu Baranga, un personaj fără liceu terminat, a fost timp de un deceniu gestionarul accesului la secretele statului român și ale NATO, de unde “guvernul lui Iohannis” l-a promovat la Oficiul Național pentru Combaterea Spălării Banilor!

Teoretic, o asemenea promovare se face după un control riguros, care de la un nivel în sus (și în cazul lui Baranga, nivelul impunea un control atît mai atent) impune un aviz al Serviciului Român de Informații. Ori, și într-un caz, și în altul, și la Oficiul Național al Registrului Informațiilor Secrete de Stat, și la cel pentru controlul spălării banilor, acest aviz s-a dat și a fost unul favorabil. Ceea ce arată cît de “penetrabile” sînt nu numai simplele instituții ale statului, dar tocmai cele care ar trebui să apere securitatea națională. Continue reading “Marius Oprea: Halal țară, mișto aliat -Secretele NATO, pe mâna unui șmecher fără BAC. Dar mason!”

Emilia Ţuţuianu: Dan Dulciu, Mănăstirea Varatic în izvoare teologice, laice și culturale

O noua apariție editorială semnată de distinsul om de cultură Dan Dulciu, Mănăstirea Varatic în izvoare teologice, laice și culturale, Editura Mușatinia, colecţia Harisma, 2020, marchează și configurează locul în spiritualitatea românească a acestei iubite mănăstiri de pe plaiurile moldave. 

Volumul este un proiect iniţiat şi coordonat de stavrofora Iosefina Giosanu, stareța mănăstirii Varatic şi apare sub egida Centrului Cultural Spiritual de la Văratic, prin editor Emilia Țuțuianu şi redactor Dorin Dospinescu, Editura Mușatinia, Roman. Continue reading “Emilia Ţuţuianu: Dan Dulciu, Mănăstirea Varatic în izvoare teologice, laice și culturale”

Dr. Vasile Astărăstoe: Paiul din ochiul altuia și bârna din ochiul tău

În ultimul timp, asistăm la o creștere (reală sau nu) a numărului de pozitivi la testarea pentru Sars-CoV-2. Spun pozitivi și nu bolnavi, confuzie pe care o fac foarte mulți, deoarece cei testați pozitivi, care nu au nicio simptomatologie, nu sunt bolnavi COVID, ci pot să fie în cel mai rău caz purtători sănătoși. La această creștere, autoritățile politico-sanitare au găsit vinovații: populația, care nu respectă regulile, negaționiștii, Avocatul Poporului, Curtea Constituțională, instanțele de judecată și, poate, în curând, în acestă enumerare, vor apare și extratereștrii. Autoritățile consideră că au luat cele mai eficiente măsuri și că nu au greșit niciun moment. Să vedem dacă este chiar așa. Continue reading “Dr. Vasile Astărăstoe: Paiul din ochiul altuia și bârna din ochiul tău”

Liviu Mihaiu – Un nou șou al guvernului Vela&Arafat&Tătaru: Turnați aici!

  • Și iată că deștepții consiliului de securitate sanitară au idei noi bubuitoare pentru oricine vrea să-i conteste din nou la CCR. Că, deh, interdicționismul și puniția sunt boli naționale românești vechi în marea asta de autodispreț în care se scaldă românii.
  • După ce președintele care a rostit mai mult numele PSD decât numele partidului din care provine și cel mai mult din istoria României, având o psihoză electorală în buclă, amenința zilele trecute: “Nu am nicio reținere să introduc iar starea de urgență”
  • De-acum încolo vom avea civil printre noi care ne vor spiona și amenda pe unde ne prind. Ba mai mult, în scenariu ăsta horror, în care televiziunile execută, nu discută, Vela și gașca de pasionați de ordine, Tătaru și Arafat, au reinventat …turnătoria la un tel verde.

Continue reading “Liviu Mihaiu – Un nou șou al guvernului Vela&Arafat&Tătaru: Turnați aici!”

Buletinul informativ al AFR din 6 Octombrie 2020

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

The weirdest people in the world (Cei mai stránii occidentali). O carte tocmai ieșită de la tipar îi numește pe occidentali „bizari” („weird”). Recenzia explică de ce: LINK

Guvernul României, învins. Acțiunea dlui Orban la CCR contra înăspririi pedepselor pentru pedofili a fost respinsă: LINK
 
NYT, aservit Chinei. New York Times e acuzat de propagandă în favoarea Chinei comuniste: LINK
 
Amy Barrett împotriva avortului. Judecătoarea Amy Barrett, propusă pentru Curtea Supremă a SUA, susține dreptul la viață al copiilor nenăscuți: LINK
 
Libertatea de conștiință. Mai multe grupuri pro-valori din România au publicat o scrisoare deschisă în sprijinul declarației ministrului sănătății că în România nu există un drept incontestabil la avort: LINK

Sexualizarea copiilor. Sexualizarea copiilor este noua frontieră a revoluției sexuale: LINK

View original post 396 more words

Dascăl ortodox, interzis în strană pentru că a susţinut în alegeri un penticostal

Constantin Şchiopu, dascălul bisericii ortodoxe din satul Prelipca, a primit interdicţie să mai cânte în lăcaşul de cult pentru că a susţinut la alegerile un candidat penticostal care, în final, a câştigat bătălia electorală. 

Este vorba despre Pârwuşor Ţicu Ezekiel Belţic (26 ani), cel mai tânăr primar din Suceava, care a candidat din partea Partidului Alternativa Dreaptă. Penticostalul din Salcea i-a întrerupt domnia de 4 mandate a primarului PNL Ilie Lungu.

Cumetria politică şi religioasă

Satul Prelipca este situat la o distanţă de 15 km de municipiul Suceava şi este afiliat oraşului Salcea, în componenţa căruia intră satele Plopeni, Salcea şi Văratic.

Prelipca este locul natal al fraţilor-primari Lungu: Ion Lungu tocmai ce-a câştigat cel de-al cincilea mandat de primar al reşedinţei de judeţ din Suceava, iar fratele său, Ilie Lungu, a fost primar timp de patru mandate la Salcea.

Înfrângerea suferită de Ilie a fost cu atât mai grea cu cât noul primar de la Salcea, Pârwuşor Ţicu Ezekiel Belţic de la Alternativa Dreaptă, a obţinut mai multe voturi decât cei 7 contracandidaţi ai săi la un loc. Tânărul din Plopeni are doar 26 de ani, nu a mai făcut nici politică şi nici administraţie publică până acum.

Unul dintre susţinătorii primarului Ezekiel este Constantin Şchiopu, vechi angajat la CFR, dascălul bisericii ortodoxe din satul Prelipca. Şchiopu a fost convins de Ezekiel să se înscrie în partid şi să facă parte din echipa sa de consilieri locali. „Trei zile a insistat Ezekiel să fac parte din echipa sa şi în acele din urmă am acceptat. La noi în sat a fost multă teamă. Când mergeam la oameni acasă, mă ascultau puţin şi-mi spuneau apoi să plec repede ca să nu ne vadă primarul Ilie Lungu“, spune dascălul. 

Citeste mai mult: adev.ro/qhos6b