O platformă de principii conservatoare

Preambul

Concepția creștină autentică este incompatibilă cu fanatismul ideologic, extremismul politic sau utopiile totalitare.

Acceptarea faptului că numai Dumnezeu este Adevărul absolut contrazice pretențiile de a transforma persoane și idealuri umane, teorii sociale, filosofice sau politice, în valori supreme.

Fiind supuse exigențelor morale ale Decalogului, toate aspectele vieții sociale și umane sunt perfectibile, putând fi obiect de dezbatere și de găsire a unor soluții concrete, adaptate realității în fiecare situație. Continue reading “O platformă de principii conservatoare”

Tiberiu DIANU: Provocări şi proiecte din cultura româno-americană (interviu cu Dr. Otilia Baraboi)

Otilia Vieru Baraboi s-a născut în anul 1976 în oraşul Iaşi, România. Este absolventă a universităţilor din Iaşi, România (Facultatea de Litere, licenţă, 2000), Geneva, Elveţia (Facultatea de Litere, masterat, 2004) şi University of Washington din Seattle (masterat, 2003; doctorat, 2010).

Otilia Baraboi este specializată în literatura franceză din România, ideologie lingvistică, bilingualism şi studii ale diasporei. Este co-fondatoare şi directoare executivă a asociaţiei non-profit Societatea Culturală Americano-Română (American-Romanian Cultural Society/ARCS) (2013).  https://www.heraldnet.com/news/romanians-a-small-vibrant-community-in-snohomish-county/ Continue reading “Tiberiu DIANU: Provocări şi proiecte din cultura româno-americană (interviu cu Dr. Otilia Baraboi)”

Analiză: PNL vine cu un program anti-social de guvernare

by Anghel Buturugă

Cel puțin un merit i se poate recunoaște echipei premierului desemnat Ludovic Orban: punerea la dispoziția publicului a unui program de guvernare ale cărei intenții sunt transparente. Acesta este însă și singurul, căci programul se întemeiează pe un „diagnostic” fals al stării de fapt, oferă remedii acolo unde nu e nevoie de ele și care constau în politici toxice anti-sociale și anti-dezvoltaționiste. Continue reading “Analiză: PNL vine cu un program anti-social de guvernare”

De ce Diavolul și demonii săi nu pot fi salvați de iad

A venit la mine un bărbat de la Arad cu scopul de a mă ruga pentru el deoarece  în tinerețe a făcut pact cu Diavolul. Unii  cred că este o glumă sau o joacă   adolescentină, dar se înșeală amarnic.  Ce mi-a povestit m-a șocat, deși am auzit multe până atunci.

Era chinuit atât ziua cât și noaptea în fel și chip, zilele și nopțile îi devenise insuportabile, era scârbit de păcat și de viața lui. Continue reading “De ce Diavolul și demonii săi nu pot fi salvați de iad”

Importanța apei de gură în igiena orală

Cât de importantă este pentru tine igiena orală și ce produse folosești pentru a-ți împrospăta respirația?

Recunosc ca dimineata si seara, la periere, folosim incă pasta de dinti cât se poate de strong pentru un extra beneficiu, dar mă gandesc că o să încerc cât de curând o pastă de dinți naturală.

In timpul zilei, însă, am ales să folosim apa de gură de la VivaNatura, pentru un plus de prospetime. Continue reading “Importanța apei de gură în igiena orală”

Cum îmi întăresc sistemul imunitar!

Când spui Laura e ca si cum ai spune Vitamina C, posibil să fi rămas cu o moștenire de la inițiala tatălui – Constantin, dar pe mine C-ul mă duce totuși cu gândul la complex și complet, așa cum este această vitamină, exact ca mine 🙂

Impreună facem echipa cea mai bună. Nu trece iarnă fără să fie alături de noi. Doar așa putem uita de urâta răceală. Continue reading “Cum îmi întăresc sistemul imunitar!”

Ce se întâmplă

Lumea unde  merge?

🔺1-Adulterul este permis în Africa de Sud, soțul sau soția nu mai au dreptul la  repudiere din cauza adulterului.
🔺2 – Statele Unite au confirmat că toate țările lumii pentru a construi relații bune  cu marile puteri, trebuie să accepte casatoria între persoane de același sex (femeie + femeie = 1, bărbat + bărbat = 1).
🔺3 – Germania tocmai a semnat legea declarând că nu mai există incest, adică fratii și surorile se pot căsători, mama cu fiul ei și tata cu fiica… Continue reading “Ce se întâmplă”

Tiberiu DIANU: Activitatea de voluntariat în construirea de comunităţi (interviu cu consulul onorific Iulian Calinov)

Iulian Calinov s-a născut în anul 1967 la Bucureşti, România. Este absolvent al Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Inginerie Electrică (licenţă, 1992) şi al Academiei de Studii Economice din Bucureşti (masterat, 1997). Studiază la Loughborough University din Leicestershire, Marea Britanie (bursier, 1991-1992). Este asistent universitar la Universitatea Politehnica din Bucureşti şi, în paralel, lucrează ca inginer de sisteme software la diverse companii din România (1992-1998). Ulterior lucrează ca director de programe pentru compania Microsoft în Redmond, Washington (1998-2018) şi apoi ca director de programe tehnice pentru compania Facebook (din 2018 până în prezent). Continue reading “Tiberiu DIANU: Activitatea de voluntariat în construirea de comunităţi (interviu cu consulul onorific Iulian Calinov)”

Tiberiu DIANU: Proiectele comunitare româneşti din Statele Unite (interviu cu Daniela Kammrath)

Daniela Fugaru Kammrath (născută la 30 iunie 1967) este originară din Bucureşti, România. Este absolventă a Liceului „Ion Neculce” şi a Universităţii Politehnica din Bucureşti, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii (1990). Lucrează ca inginer şi jurnalist la Radio România (1990-1994).  Este absolventă a unui curs BBC de jurnalism radio şi conduce activitatea Fundaţiei Shoah a lui Steven Spielberg în România, perioadă în care coordonează filmările unui documentar cu supravieţuitori ai Holocaustului din România (1998-1999).

Doamna Kammrath este membră fondatoare a Asociaţiei Internaţionale a Femeilor, filiala din România (1998-2000) şi co-fondatoare a unui site despre comunitatea femeilor senzaţionale, www.212.ro (2001). Este partener fondator şi director executiv al companiei MK Co., specializată în publicitate, marketing, concepte şi iniţiative digitale (1994-2015), apoi devine director executiv la Fundaţia Alianţa (2015-2018). Ulterior lucrează ca director de proiecte comunitare la această fundaţie (din 2018). În prezent locuieşte şi lucrează în Washington, DC. Continue reading “Tiberiu DIANU: Proiectele comunitare româneşti din Statele Unite (interviu cu Daniela Kammrath)”

Raportul MCV nu monitorizează independența justiției, ci obediența guvernelor de la Sofia și București față de liderii de la Bruxelles

de Raluca Oanță

Rapoartele MCV pentru România și Bulgariapublicate marți, nu monitorizează independența justiției, cadrul legal sau lupta împotriva corupției, ci obediența guvernelor de la Sofia și București, precum și dublele standarde din UE, scrie Cotidianul.

Potrivit sursei citate, dacă rapoartele mai sus menționate ar fi vizat cu adevărat justiția sau lupta împotriva corupției, atunci raportul MCV pentru Bulgaria ar fi trebuit să fie distrugător. În schimb, raportul din octombrie 2019 concluzionează că Bulgaria a îndeplinit criteriile stabilite de MCV în ce privește independența justiției, cadrul legal și crima organizată. Continue reading “Raportul MCV nu monitorizează independența justiției, ci obediența guvernelor de la Sofia și București față de liderii de la Bruxelles”

Av. Gheorghe Piperea, reacție după ultimul raport MCV: Este halucinant, absurd, infantil și insultător la adresa inteligenței noastre.

De azi am început să îi înțeleg pe britanicii care vor să fugă cu orice preț de Uniunea Europeană

by Andrei Nicolae

Avocatul Gheorghe Piperea face o radiografie necrutățoare ultimei ediții a raportului MCV, despre care spune că este „halucinant, absurd, infantil și insultător la adresa inteligenței noastre”.

Acesta explică, într-o postare de pe o rețea de socializare, care sunt principalele probleme cu acest document.

„De azi am început să îi înțeleg pe britanicii care vor să fugă cu orice preț de Uniunea Europeană. Am citit raportul MCV pentru România publicat azi pe site-ul CE. Continue reading “Av. Gheorghe Piperea, reacție după ultimul raport MCV: Este halucinant, absurd, infantil și insultător la adresa inteligenței noastre.”

Trădare în formă continuată

by Iulian Capsali

Cumpănașu declară că are dovezi prin care poate demonstra că Johannis a fost sponsorizat de un prezumtiv agent FSB, milionarul moldovean Renato Usatîi, acționar la Gazprom.

Totuși, inclusiv în timpul alegerilor precedente s-a spus foarte clar că principalul finanțator al campaniei lui Klaus Johannis este un sas milionar, Michael Horst Schmidt, patronul Auto Bavaria, prieten cu Klaus dar – foarte important! – căsătorit cu SORA LUI USATÎI, frumoasa Veronica Schmidt Usatîi.

Încă din 2014 conexiunile Johannis-Usatîi au creat suspiciuni că primarul Sibiului ar putea fi agentul unor interese străine și nu al interesului național românesc, unul dintre jurnaliștii care au ridicat această problemă fiind Victor Roncea. Continue reading “Trădare în formă continuată”

Tiberiu DIANU: Relaţia de la popor la popor dintre Statele Unite şi România (interviu cu ambasadorul Mark Henry Gitenstein)

Mark Henry Gitenstein s-a născut în anul 1947 în oraşul Montgomery din statul Alabama. Este de origine româno-evreiască, bunicii săi fiind emigranți din orașul Botoșani, din nordul României. pe la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea. A urmat cursuri la Duke University și Georgetown Law School.

Gitenstein a ocupat funcția de ambasador al Statelor Unite în România de la 28 august 2009 până la 14 decembrie 2012. În timpul mandatului său a lucrat la consolidarea relațiilor cu România pe probleme de luptă împotriva corupției, îmbunătățirea transparenței și consolidarea statului de drept. Continue reading “Tiberiu DIANU: Relaţia de la popor la popor dintre Statele Unite şi România (interviu cu ambasadorul Mark Henry Gitenstein)”