
ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice donație este binevenită. Doamne, ajută!
__________________________
Populația vârstnică din lume este vizată deja cu a treia doză de vaccin COVID-19, asta pentru cei care au supraviețuit primelor două vaccinuri, scrie Vaccine Impact.
Clotilde Armand nu va păți nimic: Propteaua ei este Joe Biden!
Acum, când zeci de mii de israelieni au fost vaccinați cu această a treia doză, încep să apară rapoarte conform cărora unele dintre aceste persoane s-au infectat cu COVID și sunt spitalizate, unele dintre ele fiind chiar în stare gravă.
Populația Israelului a fost privită în ultima vreme ca un fel de cobai la nivel mondial, având în vedere că a fost prima țară care a implementat un program de vaccinare de rapel pe scară largă pentru persoanele de 60 de ani și peste, care au fost deja vaccinate cu două rânduri de vaccin COVID-19. Acest lucru a fost anunțat abia la sfârșitul lunii iulie, iar primele date încep să apară.











