Adrian Onciu: Cum ne-au mințit fără scrupule și cum calcă în picioare Constituția cu zâmbetul pe buze

Adrian Onciu / Mediafax: (..) În România, populația pare deocamdată adormită, prinsă în chingi. Încă nu realizează magnitudinea abuzurilor și consecințele pe termen lung. Picătura chinezească guvernamentală și-a dovedit pe deplin eficiența.

Pas cu pas, restricțiile mici și nesemnificative au devenit restricții mari, încălcări flagrante, nemaiîntâlnite, ale drepturilor fundamentale ale omului, specifice unor regimuri totalitare.

Citiți și: VALUL VACCINAȚILOR Medicul Sorin Oprescu, pe perfuzii în spital cu Covid, deși se vaccinase cu două doze de vaccin anti-Covid. Fostul primar al Capitalei este internat la Balș la fel ca Elena Merișoreanu, tot dublu vaccinată

Politicienii de nivel înalt, în frunte cu Iohannis și Cîțu, s-au întrecut în declarații pline de demagogie, mincinoase, menite să calmeze spiritele încinse ale așa-zișilor conspiraționiști.

Însă totul fusese stabilit din timp. Iar ei știau asta, fără îndoială.

Dovadă că acum tac, în cel mai bun caz (vezi Iohannis) sau aplică directivele dictaturii sanitare cu deosebit sârg (vezi Cîțu), de parcă peste noapte ar fi avut o adevărată revelație în legătură cu pericolul care ne paște. 

Avem o certitudine: politicienii ne-au mințit și continuă să ne mintă cu zâmbetul pe față.(…)

Integral la MEDIAFAX

Sursa: https://www.activenews.ro/covid-era-covid-si-marea-resetare-the-great-reset/Revista-Presei-Pasaportul-de-vaccinare-si-politicienii.-Cum-ne-au-mintit-fara-scrupule-si-cum-calca-in-picioare-Constitutia-cu-zambetul-pe-buze.-COMENTARIU-Adrian-Onciu-169419

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.