by Lucretia Berzintu,

Israel, august 2009

Motto: ”Ion Murgeanu canta soarele ce face iarba sa creasca, mustul de soare curgand pe pamant, vantul, dragostea. Inspiratia sa e navalnica si uneori solemn exaltata…” (G. Calinescu)

Pentru Ion Murgeanu (poet, prozator, jurnalist), poezia in sine, nu poate fi decat un fel de metafizica practica, dupa cum singur a dedus. La tinerete a scris versuri doar in voia inspiratiei, ceea ce a facut sa-i aduca numai necazuri: pe de o parte Cenzura ”epocii de aur”, iar pe de alta parte, Securitatea regimului ceausist.
Este un poet inconfundabil cu altii, el insusi fiind un ”turn al onoarei”, dupa titlul unui volum aparut initial 1987, Editura Cartea romaneasca, reluat de Editura Vinea ca titlul editiei de autor 2004.

Poetul Ion Murgeanu publica pentru prima oara in ”Flacara Iasului” la varsta de 19 ani (1959), dar debutul literar este cel din revista Contemporanul, cu versuri salutate de G. Calinescu.

Debuteaza editorial cu volumul de versuri Repaose, in anul 1969.
Selectiv, intre cei care au scris despre poezia sa, au fost: G. Calinescu, Paul Georgescu, Stefan Augustin Doinas, Dinu Flamand, Al. Piru, Ion Cristofor.

– Domnule Ion Murgeanu, cand v-ati descoperit talentul de scriitor si in ce imprejurari?
– Foarte de timpuriu si as putea zice intr-un mod nostim: faceam plugusoare la Anul Nou, cerute de flacaii din Zorlenii natali contra-cost, “tematice”, am putea spune, critice si umoristice, vizand realitati locale. Mi se plateau. As putea zice acum, ca am fost un “scriitorcapitalist” avant la lettre. Dar talentul meu, in mod paradoxal, s-a relevat in proza, cand in clasa a cincea fiind, la ciclul doi, cum se spunea pe atunci, profesoarade limba romana, Dna Vasilache, cand ne-a predat despre schitele lui I.L Caragiale, facu un experiment, cerandu-ne sa facem si noi, dupa cum ne taie capul o schita de autor. A mea va fi iesit deosebita, dovada nu nmai ca m-a laudat, dar m-a pus sa o citesc la catedra, in fata clasei. Sigur ca evenimentul nu a trecut fara “incidente”: Ionel Popa, baiatul inatatoarei Dna Sofia si a preotului Gheorghita, se arata invidious reactionand brutal si “ireconciliabil”. “A copiat-o, sustinea el, din revistra Cravata rosie.” Atunci auzeam prima oara ca ar exista o revista cu acest titlu si “doamna Vasilache, ii ceru lui Ionel sa ma confrunte aducand data viitoare la scoala revista cu schita respectiva. Bineinteles ca neavand ce aduce, conflictul s-a stins tacit “intre noi” si drept scuza, s-au prins cu minciuna, Ionel a plans. Dar acesta a fost primul semn al invidiei literare, care de-a lungul intregii vieti m-a insotit, intr-un fel sau altul.

Cu Ionel Popa (care intr-un final deveni contabil sau asa ceva) fiind pe atunci intr-o acerba competitie , an de an, la premiul intai cu coronita, care, bineinteles, i se atribuia lui, cel mai des, pe motive de parinti. “Coruptia”, in formele ei “inocente” nu este la noi un fenomen nou sau colateral…

– A existat cineva care sa va influenteze in creatia literara, dintre marii scriitori?
– Primele versuri, e destul de ciudat, mi-au fost “influentate”de Alecsandri si de Toparceanu. Citeam Caragiale, fiind in acea vreme si centenarul nasterii marelui satiric (1952), pentru ca impreuna cu sora mai mica, Tincuta, am fost selectati sa jucam pentru scena caminului cultural, in schita “Vizita”, dar si in actul IV al “Scrisorii pierdute”: regizoare era, de data aceasta, Dra Tasca, de fizica. Am reintalnit-o cativa ani mai tarziu la liceu la Barlad si nu ma uitase;va inchipuiti; in schita“Vizita” eu eram Ionel cel obraznic, iar Tincuta madam Popescu, dar in actul “Scrisorii pierdute”, Tincuta fiind, fireste, Zoe, mie imi reveni o partitura de mare comic: Agamita Dandanache. Succesul a fost fulminant: “ si …clopoteii conita..linca linca, linca linca…imi tiuie in urechile…”Lumea in sala era toata un hohot de ras, un singur spectator doar…plangea: era tata; el plangea de emotia descoperirii a cat de talentat era ca actor baiatul lui… Povestea este mai lunga, caci ea s-a repetat si in ultimul an de liceu, la Vaslui, unde am jucat in piesa lui Hasdeu “ Trei crai de la rasarit” sau “Orthonerozia”(1879), rolul frantuzitului musiu Jorj; de pe scena stiu ca am iesit pe strada asa cum jucasem, in piesa, in frac si cu tilindru, iar copiii urbei se tineau dupa mine, imitandu-ma: „Musiu Jorge, Musiu Jorge!”; din pacate spectatorul meu devotat tata era in puscarie, fireste pe motive politice, si n-a putut sa-mi trimita decat o amarata de carte postala, pe care tanarul director al liceului- scoala medie, fostul liceu “Kogalniceanu” de la Vaslui, ma chema la cancelarie sa mi-o arate: “Acum inteleg eu mai multe despre tine”. Sotia sa, profesoara de fizica, la care eram vax, era atat de incantata de talentul meu dramatic, dar mai ales comic, deci conchise ca nu sora, ruda de mi-ar fi, ar face totul sa dau la teatru…Decise ca as fi putut deveni unul din marii actori , din viitor, ai tarii noastre. Dar cariera mea de actor fu scurta si motivata, cand am ajuns la Eminescu, afland de pasiunea poetului adolescent pentru teatru…Dar pana la Eminescu-autor, mai va! Mai intai, cum se intampla. M-am indragostit de biografia lui neobisnuita, iar pe versurile lui, care mi se pareau atat de fluide, dar in mod sigur “simple si musicale” abia daca… digitalizam…

– Familia a avut vreun rol in acest sens?
– Am povestit despre “extazul” lui tata in fata talentului meu ca “actor”. El ne inculcase, de altfel ideea, total neproductiva, observ peste ani si nepedagogica, de-a fi fost si eu si surorile mele “deosebiti”, oricum “altfel”, decat ceilalti copii din sat…El, din conditia lui de “taran”( vorba vine, pentru ca mai mult se ocupa de afaceri si cu negustoria), avu ambitia sa-si invetecopiii, sora mea Condela, fiind printreprimele care intrase la liceul de fete “Iorgu Radu” din Barlad. De la ea am sustras primele mele lecturi mai deosebite: romanul “Rosu si Negru” de Stendhal…dar si…”Mitul androginului” de Mircea Eliade, ce nu era interzis inca in anii liceali ai Condelei, cand liceul mai era inca liceu, in formula lui clasica… Eu nu am avut parte decat de “ruinurile” fostului colegiu “Codreanu”de la Barlad, de unde m-am si mutat, obligat s-o fac din motive de nesupunere, la Vaslui…Visul meu ar fi fost Iasi cu fostul Liceu Internat, la care auzisem ca invatasera toti marii nostri scriitori de dupa Eminscu. Posibilitatile de atunci nu ne permiteau, deci am fost obligat, astfel, sa ma multumesc cu Vasluiul, un alt semn din biografia mea: totdeauna blocat in destin de la marile idealuri. Le pot numi, fara sa risc nimic, inca “romantice”.

– De-a lungul anilor ati fost redactor la cateva publicatii de renume, incepand cu ziarul ”Clopotul” din Botosani si continuand cu ”Romania libera”, ”Tribuna Romaniei”, ”Curierul Romanesc” si ”Meridianul Romanesc” din California (SUA) la care sunteti si in prezent Redactor responsabil, Suplimentul cultural. Astfel, ati avut ocazia sa cunoasteti oameni de diferite caractere. Cine v-a impresionat cel mai mult, sau ce moment deosebit vi s-a fixat in memorie din timpul activitatii jurnalistice?
– În cartea mea “Himera literaturii” , scrisa sub forma unui dialog epistolar cu fratele Ion Lazu, basarabean stramutat in Oltenia, dupa cedarea fara lupta a provinciei romanesti de peste Prut, spun totul sau aproape totul si despre acest subiect. Un capitol este numit, in mod ostentativ zic eu, ”Amintiri de la”Tribuna Romaniei. Elevata revista fiind anume creata pentru romanii din exil, dupa ideea si modelul lui N. Iorga; in anii de “desprimavarare” ideologoca, atunci cand Ceausescu batand America “la pas” isi pusese in cap sa-i cucereasca pe romanii de acolo, dar numai cu metode securistice si comuniste nu se putea. Le-a promis revista aceea in romaneste, si trebuie spus ca iesise ceva deosebit, fara propaganda ziarelor de acasa, si nici neam de “cult al personalitatii, care se initia in acei ani, de la o zi la alta. “Tribuna Romanei” publica la Craciun colinde iar la celelalte sarbatori traditii specifice. Va dati seama: toti dizidentii sitoti fugitii de mai tarziu, se luptut sa apara, unde nume ca N. Balota, bunaoara, publicau in mod curent. Ce vreau sa subliniez este faptul ca eu am facut, in toate cazurile gazetarie culturala, dar nu am speculat din pacate, si latura practica, a cunoasterii celor mai importanti oameni de cultura ai vremii… Asa a fost si asa a ramas cu acest “minus” intolerabil caracterul meu, cu modestia lui imposibila, sau poate derivand dintr-o timiditate suspecta, pe masura ce anii treceau…

– Despre G. Calinescu, ce amintiri aveti?
– Pe Caliescu nu l-am cunoscut personal; versurile noastre i-au fost trimise de G.Ivascu prin George Muntean, unul din fostii lui studenti preferati si am putea zice chiar “intimii” lui.

– Dar despre Tudor Arghezi?
– L-am cunoscut si detin de la el un autograf, in stilul insinuant arghezian: “Pentru colegii Ion Murgeanu si Ion Iancu Lefter, dragoste si voie buna”; fiind, intre altele in epoca “lefterismelor”. Cezar ne numea“campioni ai umorului” in epoca, si nu numai el. Legenda vaganta, pe care cativa ani am tarat-o cu noi, pe multi ii indreptatea sa ne vada asa: fiind total dezinhibati…si in raspar cu “realitatile socialiste” si celelale poncife vehiculate in epoca. Merita evocata mai pe larg memorabila intalnire si vizita la “Martisor”, unde ramasese sa locuiasca, pe-atumci doar Barutu, care ne-a si condus si prezentat parintelui sau genial: “Barutule, i-ai dus pe baieti la Martisor: cum i-a latrat cainii?!”

– Ce inseamna pentru dumneavoastra M. Eminescu, avand in vedere ca i-a?i dedicat si versuri?
– Eu ca poet nu sunt un “eminescian”; dar, cum spuneti, nu amratat faza cand, la tinerete, i-am dedicat unele poeme: cel putin unul ramane si azi valabil, fiind poezie pura, de inspiratie si elan specifice, pe care o selectez, in orice sumar al unei antiologii din versurile mele. Eminescu e mai mult decat genial; prin sacrificiulasumat pentrulimba romaneaca si Tara ei, el este Hristosul nostru. Si sfantul nostru in absolut. Arghezi insusi l-a numit “sfantul prea curat al ghiersului romanesc”…Ma mir ca Biserica nu l-a canonizat, tinand cont de inceptul Evangheliei dupa Ioan: “La inceput a fost Cuvantul, si Cuvantul s-a facut om etc..”Acesta a fost si este Emiescu al limbii Romane: intruparea Cuvantului.

– Pe Cezar Ivanescu l-ati cunoscut in timpul liceului din Barlad si va considera, un frate mai mare. În ultimele 35 de zile ale vieti, poetul Cezar Ivanescu v-a simtit cel mai aproape spiritual. Oare, de ce?
– Nu stiu daca “spiritual” cat omeneste, pur si smplu. Am scris despre acele zile simptomatice, cand le privim azi, si premonitorii. Cezar “viteazul meu din poveste” se simtea urmarit si-mi cerea seara tarziu, sa-l conduc pana la poarta. Diferiti “golani” il agresau din nimic. Asa a fost si ultima oara, cu patru zile inainte de a fi fost ucis. Caci eu sustin si voi sustine mereu varianta aceasta: Cezar Ivanescu devenise prea incomod si a trebuit scos din peisaj. Nu altfel s-a intamplat, la vremea lor, cu Eminescu si N. Labis. Sau cel mai recent cu basarabeanul Grigore Vieru.

– Pe cine, dintre marii scriitori, ati mai cuoscut?
– Depinde ce doriti sa spuneti prin “mari scriitori”; daca va referiti la cei din recentele istorii literare, absolut pe toti. Si e tarziu pentru mine, dar citind Istoria critica a Dlui Manolescu mi-am dat seama ca o adevarata istorie, fie ea si critica as fi putut-o scrie si eu. Asta “critica“… i-a suflat-o la ureche, ca idee, G. Calinescu, dar ce a iesit nu mai are in ea nimic calinescian. Istoria lui Calinescu fiind geniala e unica, modelul ei nu poate fi repetat, decat cu riscul esecului, cum e si cazul Istoriei Dlui Manolescu, o “victorie a unei ambitii” si cam atat. Istoria critica de N.M nefiind decat opera unui belfer orgolios si a unui suflet uscat si complice cu clientela sa. Am scris despre cartea aceasta, insa din respect pentru amintirea tanarului Manolescu, al carui talent “calinescian” l-am admirat, am cautat cat s-a putut,sa mamentin in limitele unui bun simt elementar… Lipsesc multe din cartea Dlui N.M, si cele ce sunt tratate sunt, in mod ciudat, cam improvizate. “Noua literatura” este o varza, ingramadita toata in acelasi ambalaj al “generatiei 60”. Iar pe Labis il ataseaza “generatiei 40”. Dl Manolescu recunoaste ca G.C a ignorat total criticii din vremea lui, pre cand dansul citeaza tot ce citeaza, prin criticii vremii noastre si a lui; chiar si din Eugen Barbu, pe care stim ce mult l-a “iubit” si “cum” si “cat”…

– Cate volume de carti ati scris pana in przent si ce fel de poezie scrieti?
– “Non multa, sed multum”, spune stramosul nostru latin. “Nu multe, ci mult”. Scriu o poezie directa, inspirata si “vitalista”, cum o numea un critic (G. Grigurcu) care ar trebui poate sa se citeasca mai mult si nu se citeste aprope deloc. Fiind prea simplu si sincer unii ma considera “complicat”. Pentru a fi si mai clar cred ca am reusit, cel mai adesea, sa scriu o poezie a adevarurilor eterne; mai aproape de rugaciune decat de blasfemie si pornografie…Nici nu as putea sa scriu ce scriu asa zisii “prostmodernisti” cum le spun eu. Iar “clasicii congelati” ai Dlui Manolescu raman intre preferintele mele, in frunte cu Eminescu, redescoperit la fiecare noua lectura…

– La ce lucrati acum? Ce proiect de viitor aveti?
– Proiectul de viitor ar fi sa-mi pot tipari si “opera mea critica”, contractata candva de edituile Ideea Europeana si EuroPress, prin directoarea lor operativa, poeta Aura Cristi, si lasata, cum se spune, cu caruta rupta-n drum. Cele doua volume CLASICII NOSTRI MODERNI si EXCELSIOR ( care a fost si culeasa, ultima, si corectata de autor dupa culegere) s-au impotmolit “din lipsa de bani”.

– În opera dumneavoastra exista multe teme biblice. De unde aceasta influenta din Biblie?
– Pentru ca imi incep fiecare zi cu o lectura din Biblie. E ceva rau in asta?!

– Ce v-a determinat sa scrieti o carte despre Iisus Hristos?
– Daniel Turcea m-a readus in biserica, iar de la parintii Sofian Boghiu si Contantin Galeriu, am invatat nu numai sa inteleg cuvantul Domnului, dar si smerenia. În fine, ample discutii am avut, de-a lungul anilor, despre Iisus, cu Mircea Ciobanu, care nu era din biserica noastra, considerand sljuba duminicala “un scenariu istoric”. Si totusi, el m-a indemnat cel mai insistent, auzind ce revelatii traisem, sa scriu o carte despre IISUS. Ceea ce am si facut, dar din pacate cand cartea aparu, Mircea plecase el la Domnul ,si e drept ca l-am visat, ca si pe Daniel Turcea (mort la 33 de ani, “varsta lui Iisus”), intr-o splendoare …La fel mai tarziu pe Cezar Ivanescu. În fine, simtindu-ma obligat sa scriu o carte despre Iisus, am observat, ca de fapt, si pana la urma, nici nu am “scris-o” eu: mi-a fost dictata de Duhul Sfant.

– Care a fost cel mai frumos moment din cariera scrisului?
– Cuvantul “cariera” nu l-am agreat niciodata asociat cu scrisul, cu poezia mai ales. Am fost surprins ca Cezar Ivanescu il folosea in mod curent. Tocmai el, geniul incontestabil, si scriitor de vocatie, indiscutabil.

– Care este sensul vietii dumneavoastra?
– Zilnic incerc sa-l aflu si zilnic aflu ca-i mereu altul. Viata e o multitudine de sensuri, daca vreti.

– Va considerati un imnolog?
– Daca prin “imnolog” intelegem o anume “exaltare” a sentimentului religios ( in sensul bun si grav al termenului), poate. E drept ca prima mea carte, respinsa total de cenzura comunista (primul caz de acest fel la noua editura, pe-atunci, Cartea Romaneasca-in reluare), era alcatuita din “imnuri” si se numea “Confesorul”. A trebuit sa “negociem” ca sa apara: nufara a-i arunca furios lui Mihai Gafita,redactorul sef al ”editurii lui Preda”, pus sa negocieze cu mine: “Eu nu scriu poezii in gospodaria colectiva”- lucru care l-a infuriat teribil pe fostul functionar literar, care mi-a pus manuscrisul in brate: “Faceti ce vreti, e opera dvs. Înainte a fost aici la noi pentru acelasi lucru Ioan Alexandru, dar el s-a dovedit mai intelegator”. Mi-a spus o anecdota cu Itic si Strul, a carei morala era ca Itic, care se imprumutase de la Strul nu vrea sa-i mai dea inapoi nici un ban, dar fiind solicitat pentru mediere rabinul, Itic i-ar fi spus acestuia: Un cacat, asta ii dau lui Strul; si Strul: Vezi rabine, vezi. Rabinul: Tie nu ti-a dat nimic, mie mi-a spus c-o sa-ti dea totusi ceva, un cacat.

Asa era deci si cu cenzura comunista: de pe-atunci se exersa sa cedeze cate putin- asa incat pana la urma si cartea mea aparu, mutilata, fireste, cu titlul, “Confesiunea”, iar imnurile devenisera, “canturi. Cartea, chiar si asa aparuta, avu un ecou nemaipomenit. În toate interviurile lui Gafita era considerata “un bun castigat greu”, iar directorull Cartii Romanesti, Marin Preda, propuse volumul la premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, suspicios de la inceput ca-l va lua! Nu l-a luat. Iar M.P stia el bine ce stia. Securitatea veghea si la premii ca si la cafenea, unde, e drept ca motivat, dar si ostentativ, aveam gura prea mare pe-atunci…comparandu-i pe comuinisti cu…legionarii de altcandva. O asociere pe care ulterior am regretat-o!

– Criticile au fost pe masura asteptarilor?
– Niciodata. Un singur critic a scris cinstit despre mine, tarziu, in urma aparitiei editiei de autor “Turmul onoarei” la Editura Vinea (titlu preferat de poetul N. Tone, patronul si directorul acestei edituri aproape exclusive de poezie); titlul meu era, fireste, “Confesorul”, dar i-am dat dreptate lui Tone. Prea imi purtase ghinon peste ghinion titlul meu de-a lungul anilor…Vorba mamei: schimbi camasa, schimbi norocul. Desi norocul vietii mele a fost ca bunul Dumnezeu m-a predestinat sa scriu poezie si despre poezie. Criticul de care vorbesc se numeste Gh. Grigurcu, observand si el, de la inceput chiar, justetea verdictului critic calinescian, “inspiratia navalnica si uneorisolemn exaltata, temperamental solar…” Oricat de modesti amfi, totce am scris e scris in acesti parametri de insufletire si rigoare. Desi, se stie: modestia ucide poezia…Poate de aceea si sunt un cititor zilnic de Biblie, mai ales de Noul Testament, sa-mi pot stapani orgolilu si sa-mi “instruiesc” modestia, atat de necesara, nu numai scrisului, dar si vietii in sine.

– Ce parere aveti despre criticii literari contemporani?
– Sunt “baieti de gasca”. Exista unul singur credibil: Daniel Cristea Enache…; am auzit ca l-au dat afara din redactia in care lucra…Despre critici, nu numai cei actuali, parerea mea, se vede dupa cate premii mi s-au acordat: niciunul…Ori premiile la noi se dau si…contracost! Fiind greu de crezut, nu-i asa?! Dar in mod sigur si obligat trebuie sa te raliezi unei “gasti” si…sa dansezi cum “canta” ei.

– Sunteti membru al Uniunii Scriitorilor din Romania. Cum caracterizati aceasta organizatie?
– Este pana una alta “locul meu de munca”. Doar nu ati vrea sa-mi critic “locul de munca!?!

– Daca ati avea puterea deplina de a conduce Romania, care ar fi prima decizie pe care ati lua-o, pentru binele tarii si a poporului roman?
– M-as declara Rege. Numai un rege credibil ar mai putea restabili traditia si cutuma acestei tari, care asa cum arata azi, intre atatea calamitati si parasiri, e ca o casa gata sa se prabuseasca…Sunt printre cei putini care plang sincer soarta tarii mele. De altfel, hai s-o spun si pe asta, eu sunt din acei romani, care plang cand asculta Imnul de Stat.

– Cum caracterizati politicienii de azi ai Romaniei? Dar pe cei care ne reprezinta in Parlamentul European?
– Draga, eu am primit un “Apel disperat” al unei romance, care nu a parasit tara, si este de profesie psiholog. L-am selectat ca sa apara data viitoare ( in luna septembrie) in Suplimenmtul literaral Meridianului Romanesc (USA), la rubrica „Istoria la zi”. Observa ca si eu ma aflu, cu cele ce fac si lucrez in mod curent, in exil. Nu gasesc cuvinte sa-i repudiez pe politicieni si sa nu accept politica ce o fac ei: un amestec securisto- comunist post-festum.

– Cum vedeti o reforma a invatamantului romanesc, avand in vedere ca sunteti si profesor?
– Învatamantul era bun asa cum era; mai putin excesele ideologice. Dar eu cand am lucrat in invatamant ca profesor de limba si literatura romana, procedam in felul urmator: inca de la prima ora, cand trebuia sa prezentam manualul. Ce poezii avem noi aici? Iar “scolerii” imi dictau autorii: Dan Desliu, George Lesnea, Mihai Beniuc si altii ca acestia. Treceti peste ei sau puteti chiar rupe filele, dar nu e frumos sa rupem cartile. Ce mai avem noi acolo, ce poeti? Deja apareau si texte de Eminescu, Arghezi, Labis. Cine va invata pe de rost cate o poezie din acesti autori va primi la sfarsitul trimestrului media 10. Sa nu credeti ca metoda mea “exclusivista” n-a prins. Eu fiind sigur ca acei “scoleri” au ramas cu acele versuri memorate pe viata. S-a spus despre mine ca am fost un “dificil” fiindca eram un nonconformist notoriu si nu m-am temut niciodata de regimul comunist, caruia de la inceput nu i-am acordat nici o sansa. Reformele, de acum, din invatamant, aparute ca puricii, l-au stricat si continua sa-l strice. Si banii. Si destrabalarea din scoli. Frica “ de trecut” a profesorilor. Marota asta “cu trecutul” e ultima inventie a comunismului, devenit peste noapte, vorba lui Mos Ilici Iliescu, profetul bolsevic, ce s-a dorit “un despot luminat”; i-a reusit doar acest “capitalism de cumetrie”. Cine s-ar pricepe mai bine sa numeasca ceva ce doar el a facut?!

– La 31 august 2009 se implinesc 20 de ani de la proclamarea limbii romane ca limba de stat in Republica Moldova si adoptarea Legislatiei cu trecere la alfabetul latin. Aveti vreun comentariu in acest sens?
– M-as revolta inutil. Între timp l-au asasinat si pe fratele Grigore Vieru, pe care l-am cunoscut si ne-am iubit inca in vremuri debejenie…IarMircea Dinescu scrie in “Cotidianul”, unul din cele mai mizerabile articole din cate va fi scris el vreodata, plin de mistocaria specific miticista “bucresteana”, dar atacandu-i pe moldoveni de fapt ca generalitate istorica. “Limba dulce, cur viclean/ Caracter de moldovean” zice Dinescu, citand, chipurile, din “folclor”. Ca sa nu mai spun de enormitatea pe care o sustine, ca rusii si ucrainenii ii egaleaza ca numar pe moldovenii numiti romani. Datele ultimului recensamant de stat il contrazic in mod clar: moldovenii si romanii (cati si-au redobandit deja cetatenia) sunt peste trei milioane in timp ce restul, rusi, ucraineni, gagauzi, sunt de ordinul sutelor de mii…E clar al cui joc il face M.D , despre care se spune ca ar fi agentul Moscovei; in chestiunea Basarabiei, cel putin, zvonul nu se dezminte; si a prieteniei lui cu Ion Iliescu, de la inceput; sau inclinatia spre “stanga”, desi a facut, rand pe rand si jocul lui Patriciu, Basescu, Stolojan etc., etc.Din poet adevarat a ajuns, cum deja scria cineva in revista “22” o “deziluzie”…Prezenta lui in CNSAS ne-o dovedeste din plin, mai ales defaimarea lui Cezar Ivanescu si amestecul lui “moral” in moartea marelui poet. Si nu numai C.I…din cand in cand mai scoate la iveala cate un dosarel descriitor…ultimul, poetul Petru Romosan, obligat sa recunoasca ce si cum a “colaborat” cu fosta securitate. Într-o emisiune televizata cu George Roncea, face niste dezvaluiri teribile, in care e implicata toata asa zisa elita culturala si dizidenta post-decembrista, in frunte…cu un Mircea Dinescu “agent dublu”…

– Vreti sa transmiteti un mesaj cititorilor?
– Sa fie curajosi si demni. Sa creada ca astazi nu e maine. Si sa nu abandoneze scoala, sau si mai grav, limba romana.

– Eu va multumesc, dorindu-va multa sanatate si inspiraatie in ale scrisului!
– Eu va multumesc si ma bucur sa ne putem numi Prieteni. Cu drag si cu prietenie, deci. ION MURGEANU.

Biografie:
Poet, prozator, jurnalist. N. Zorleni, judetul Tutova, 07.06.1940 SC.Cas.Murgeanu Elena, inginer chimist. Cercetator. Co. Irina (n. 1984, cas. Grigore, 2008). Studii:. 1953-1969) Sc.Elementara Zorleni, Lic.Codreanu Barlad,lic. Mihail Kogalniceanu Vaslui, Fac. Filologie UB. Profesor de limba si literatura romana. J. Vaslui. Galati. Inspector Intreprinderea Cinematografica Suceava, 1957-1959. Redactor ziarul Clopotul ,Botosani, 1958-1970. Redactor coresp. Romania libera, 1971-1974. Redactor Tribuna Romaniei, 1979-89; Redactor sef sectie cultura si civilizatie, Curierul romanesc, serie noua. 1989-2000; Redactor responsabil, Suplimentul cultural, Meridianul Romanesc, Anaheim, California USA, 1997-2009 si in continuare.

Debut literar: primele versuri salutate de G. Calinescu in revista Contemporanul, articolul POEZIE , urarea de bun venit in lit.romana. Deb.E: vol. versuri REPAOSE, 1969. Membru titular al Uniunii Scriitorilor , 1970, recomandat de Geo Bogza, A. E. Baconsky. N. Manolescu. Au urmat: CONFESORUL, 1970, primul manuscris al noii edituri Cartea Romaneasca, intors fara viza complet, pe motivul continutului religios/mistic. Cartea a aparut totusi la insistentele editurii cu titlul CONFESIUNEA. Considerata una din victoriile editurii in lupta ei cu cenzura, directorul Marin Preda, a propus volumul la Premiul US pentru debut.Premiul nu s-a acordat din motive ideologice.. Urmarit si obstructionat de fosta Securitate mai ales la venirea in Capitala: 1975 (fond d, dosar nr. 11.190, vol.18, f.131/132).

Participant direct la evenimentele din decembrie 1989, refuza certificatul de revolutionar, chiar arestat din strada, retinut la Militia Capitalei si spus barbariei tortionare a elementelor securiste ( cf. romanul Carla in decembrie, E.Cetatea literara, 2002). OPERA: 10 volume de versuri, 1969-1999. 3 romane: EDENUL, Cartea Romaneasca, 1980; VIA, Ed.Tineretului, 1984; CARLA ÎN DECEMBRIE, Cetatea lit. 2002. Autor al unui eseu: IISUS, Ed.Crater, 1999, reeditat cu titlul VIATA LUI IISUS, Euro Press Croup, 2007.Postfata: Pr.Dr.Theodor Damian, New York. Editii de autor: TURNUL ONOAREI, 294 p., prefata de Miron Blaga; METAFIZICA PRACTIC?, 285 p., cu o postfata de Gheorghe Grigurcu: o severa selectie din opera poetica de peste 40 de ani, EDITURA VINEA, vol.I, 2004; vol II, 2005. Buna primire din partea criticii majore din presa vremii. HIMERA LITERATURII,- dialog epistolar-, Ion Lazu-Ion Murgeanu, 388 p. ED. Curtea Veche. IM timp de peste 10 ani a scris singur o revista literara in miniatura cu 7 rubrici fixe sub forma Suplimentului Cultural al Meridianului Romanesc USA.

O dare de seama lunara a principalelor acte culturale din Tara pentru romanii din diaspora. Istorie la zi, clasicii nostri, teatru, film, muzica, noua literatrura, excelsior. Dupa un avc, octombrie 2008, in curs de recuperare , IM continua suplimentul foarte apreciat de romanii in special USA si Canada,sub forma unui digest. Referinte critice despre poet si scriitor: G. Calinescu, Paul Georgescu, Stefan Aug. Doinas, Al. Piru, Gheorghe Grigurcu, etc. A publicat si continua sa publice in principalee reviste din tara si strainatate, inclusiv in noile reviste on line. Oameni care i-au influentat viata si opera: Poetii Lucian Valea si Traian Chelariu, Cezar Ivanescu si Gheorghe Istrate, NIchita Stanescu si Mirecea Ciobanu, Daniel Turcea poetele Constanta Buzea si Angela marinescu; preotii Sofian Boghiu si Constantin Galeriu si toti cei evocati in HIMERA LITERATURII, o carte a devenirii ca scriitor si ca om integru, si “dificil”,fara compromisuri , adica, si rest. Judecata de la debut, datorata lui G. Calinescu, verdictul sau critic, se resimte valabil si azi, din fericire, in tot ce scrie IM: “Inspiratia navalnica, uneori solemn exaltata…o expresiune incantatoare a combativitatii ardente a temperamentului solar, o literatura, in fine, fara nici un loc comun.” Aula liceului din Complexul Scolar, din satul natal al poetului, Zorleni, ii poarta numele. Cei care vin vor putea gasi acolo cartile lui, parte din biblioteca de lucru de o viata, insotite si de o arhiva intima minimala…