Amintiri care nu se uită: Întâlnirea cu un rege!

FlorinCioabaAmintiri din Primăvara Anului 1986

(Caracter de Rege)

Problemele economiei, implicit cele ale vieții sociale românești erau tot mai vizibile. Penuria de alimente, precum și raționalizarea curentului electric și a benzinei, prevesteau o criză iminentă de proporții. Alături de colegii mei de birou de la Întreprinderea de Orologerie-Mecanică Fină, începeam și încheiam în acelasi ritual și după aceleași principii zilele de muncă , uneori plictisitoare, în sensul rutinei și al monotoniei orelor petrecute într-un birou așezat la etajul şase. În acea primăvară însă, printr-un concurs de împrejurări, împreună cu șeful meu am trăit o experiență unică în felul ei: întâlnirea cu o persoană care se pretindea a fi REGE ÎNCORONAT al unei etnii și acesta în condițiile propagării tot mai vehemente a principiilor socialiste și marxiste de existență în România.

Redau în cele ce urmează evenimentul petrecut în urmă cu douăzeci şi şapte de ani. Continue reading “Amintiri care nu se uită: Întâlnirea cu un rege!”

Un Călugăr budist l-a vazut pe Buddha în iad!

 BuddhaMoartea și Viața unui călugăr buddhist, care recunoaște că doar creștinii dețin adevărul

In 1998, un călugăr budist a murit… 

și, după câteva zile, avea loc programul funerar la care călugărul mort era pregatit pentru încinerare, cum este obiceiul la buddhisti. Mirosul dovedea cu siguranță că trupul începuse să se descompună- era decedat fără nicio îndoială. Sute de călugari si rude ale mortului participau la programul funerar.

Însă, chiar în momentul în care vroiau să dea foc trupului, mortul s-a ridicat.

Intâmplarea a șocat întreaga regiune. Ca urmare, peste 300 de călugari au devenit crestini si au inceput să studieze Biblia.

Povestea redată mai jos, este o traducere a mărturiei unui om a carui viata s-a schimbat radical. Continuarea în Armonia Magazine USA

În răcoarea dimineții

RacoareaDiminetii1În răcoarea dimineţii

de Petru Lascău

Putere spirituală pentru o deplină consacrare creştină

Motto: „Ziua de azi este zi de har.

.
Ne-am gândit oare, că Muntele Măslinilor este aproape de noi în fiecare zi? De câte ori am cugetat până acum, la faptul că am putea avea acces în locul în care Domnul Isus Hristos Însuşi Se întâlnea cu Dumnezeu în orice dimineaţă? Ei bine, fie că ne-am dat sau nu seama de această posibilitate, cartea „În răcoarea dimineţii” scrisă de Petru Lascău ne conduce spre acel loc tainic al întâlnirii cu Tatăl.

Singur cu Dumnezeu

„În răcoarea dimineţii” este o adevărată călătorie spirituală ce are drept scop întărirea noastră nu doar în alergarea zilnică, dar şi atunci Continue reading “În răcoarea dimineții”

Brașov. Flash-mob: „Nu văd, nu aud, nu vorbesc despre…”

article_359488_1Peste 250 de persoane din România au participat duminică, 28 iulie 2013, între orele 12.00 – 14.00, la flash-mob-ul organizat de APAH-RO – Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România, în București, la Plaza România, Brașov – Centrul Civic, Câmpia Turzii – Parcul Central, pentru a susţine cauza pacienţilor cu afecţiuni hepatice de pretutindeni, cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei.

APAH-RO – prin filialele zonale, împreună cu partenerii şi colaboratorii săi – au desfăşurat un eveniment inedit, ce va contribui la încercarea de a doborî recordul din Guinness Book înregistrat anul trecut Continue reading “Brașov. Flash-mob: „Nu văd, nu aud, nu vorbesc despre…””

SĂ TRĂIŢI, ÎNTRU MULŢI ANI, MUNTENEGRENI AI BALCANILOR!

MuntenegruSĂ TRĂIŢI, ÎNTRU MULŢI ANI, MUNTENEGRENI AI BALCANILOR!

MUNTENEGRUL BALCANILOR ŞI…”MUNTENEGRUL NORDULUI”!

Mândria de a fi român-ortodox. Nu sunt DELOC mândru că sunt european…cu o excepţie!

Scriu aceste rânduri la 24 de ceasuri, după Ziua de Doliu Naţional (26 iunie 2013), instituită, în România, cât şi în Muntenegru1, în urma tragicei morţi a 18 români (…să nu uităm, însă: catastrofa a lăsat acestei lumi, spre meditarea noastră, asupra celor ascunse, dar, uneori, pentru câteva clipe, revelate lumii, de Însuşi Dumnezeu – şi 29 de răniţi!), prin prăbuşirea unui autocar, de pe un viaduct, într-o râpă din Muntenegru – defileul Morača (24 iunie 2013). Scriu, impresionat de omenia unui minuscul popor ortodox, din Balcanii mult-huliţi, de-o istorie întreagă: de la simpli locuitori, până la alpinişti, medici şi autorirăţi, toţi muntenegrenii i-au tratat pe nefericiţii români, ca pe fraţii lor de sânge. Continue reading “SĂ TRĂIŢI, ÎNTRU MULŢI ANI, MUNTENEGRENI AI BALCANILOR!”

Un gând de despărțire – Școala Gimnazială din Uriu (Bistrița-Năsăud)

Scoala Ginnaziala Uriu

ONORAȚI PROFESORI,

dragi părinți și colegi,

.COPLEȘITĂ de emoția momentului festiv al despărțirii, permiteți-mi ca în numele clasei a VIII-a B să împărtășesc cu dumneavoastră succinte impresii de adio,  în urma celor  patru ani de școală petrecuți cu drag și mult folos, aici, în Școala Gimnazială din URIU (județul Bistrița-Năsăud).

Chiar dacă așteptam nerăbdători această zi, acum parcă suntem cu aripile frânte și tânjim la încă un timp în care să mai fim purtați de brațele ocrotitoare ale dascălilor noștri. Continue reading “Un gând de despărțire – Școala Gimnazială din Uriu (Bistrița-Năsăud)”

România are cel mai mare drapel din lume. Antena 3 a înscris tricolorul României în Guinness World Records

recordul-stabilit-astazi-de-antena-3-cel-mai-mare-drapel-din-lume-in-presa-internationala-209974Recordul stabilit astăzi de Antena 3 pe aerodromul de la Clinceni – desfăşurarea celui mai mare drapel din lume – a făcut înconjurul lumii.

Toate posturile TV importante, ziarele, site-urile au anunţat că în România s-a măsurat cel mai mare steag din lume.

Este vorba despre cotidianul Washington Post, posturi de televziune ca NBC News care au fost impresionate de mişcarea de forţă de la Clinceni.

De asemenea, şi BBC şi agenţia americană de presă Associated Press (AP) au “prins” acest eveniment, spunând cine a participat la acţiune şi în ce a constat recordul.

Despre cel mai mare drapel din lume realizat de Antena 3 au mai scris şi publicaţiile The Independent şi Fox News. Continue reading “România are cel mai mare drapel din lume. Antena 3 a înscris tricolorul României în Guinness World Records”

Victoria Duțu -expozitie Viena- Ambasada Română-în onoarea Zilei Europei 2013!

Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită miercuri şi în România

2803524-publimedia-shutterstockby Gândul.info

Ţările din întreaga lume sărbătoresc miercuri, 15 mai, Ziua Internaţională a Familiei, instituită de Adunarea Generală a ONU pe 20 septembrie 1993, în baza Rezoluţiei 47/237.

Cu această ocazie, Secretarul General al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Ban Ki-Moon, a transmis un mesaj în care a subliniat importanţa familiei în societate şi în dezvoltarea acesteia.

“Familiile susţin societatea, iar relaţiile între generaţii duc această moştenire mai departe în timp”, a arătat oficialul.

“Anul acesta, Ziua Internaţională a Familiei este o ocazie de a celebra conexiunile dintre toţi membrii constelaţiei care formează familia. Este, de asemenea, o oportunitate de a reflecta asupra felului în care acestea sunt afectate de schimbările sociale şi economice – şi asupra a ce putem face noi pentru a consolida familiile”, a mai spus Ban Ki-Moon. Continue reading “Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită miercuri şi în România”

BOMBELE DE LA BOSTON, VIZELE ROMÂNILOR ŞI DISCREDITAREA EUROPEI DE EST

Bombele_de_la_boston_vizele_r_simona_botezan_1366977665Simona Botezan 

Deşi pare aberant, între bombele de la Boston, vizele românilor pentru SUA şi Canada, interesele asiaticilor în America şi discreditarea est europenilor, există o legătură.

“Gypsies” pe prima pagină a ziarelor din SUA şi Canada

Începând din 5 decembrie 2012, “Gypsies” din România – numiţi în multe dintre articole “Roma” sau “Romanians” – au fost subiect de ştiri pentru presa centrală americană şi canadiană, după ce au trecut ilegal mai multe frontiere din America Centrală, SUA, iar în final au ajuns în Canada şi au solicitat azil politic. Primul articol, prezentat de Associated Press, se numea “Gypsies take curious route through US to asylum”.

Disputele iscate în mediul virtual, ca urmare a articolelor despre imigranţii ilegali din România, au creat un curent negativ privind ridicarea vizelor pentru SUA şi Canada, pentru cetăţenii români şi pentru Est Europeni. Continue reading “BOMBELE DE LA BOSTON, VIZELE ROMÂNILOR ŞI DISCREDITAREA EUROPEI DE EST”

Invitație – Conferința Anuală AFR 2013

Alege ViataINVITAȚIECONFERINȚA ANUALĂ AFR 2013

Toți cititorii acestor rânduri sunt cordial invitați să ne onoreze cu prezența lor la conferința anuala AFR 2013 care se va ține la Bucuresti sâmbătă 27 aprilie.

De câteva luni am anunțat, în mod repetat, conferința, ne-am pregătit cu multă harnicie si elan, si am invitat la conferința noastră o gama largă de vorbitori proemineți și prestigioși din Romania și străinătate. Ne bucurăm și le mulțumim că au acceptat invitația noastră. Detaliile specifice privind conferința sunt urmatoarele.

Data: Sâmbătă,  27 Aprilie  2013

Locul/Adresa: Sediul organizației “Alege Viata” de pe Aleea Lacul Morii Nr. 3, Bucuresti. Exista loc de parcare.

Orarul conferintei: Conferinta e programata să înceapă la 9:30 dimineața si sa țină pâna la orele 19:00. Probabil unora dintre dtră vi se pare lunga conferinta, dar nu e. Conferintele internationale la care noi uneori participam sunt si mai lungi, încep mai devreme, se incheie mult mai târziu și țin câteva zile. Continue reading »Armonia Magazine USA